Au ajuns vreodata americanii pe Luna?

Poti sa le spui daca vrei si calculatoare. Nu uita ca inca in anii 40 nemtii aveau rachete care, singure, ajungeau pina in Londra cu o oarecare precizie.

...
OffTopic: Cauta 911 In plan site. Ai sa ramai paf cand ai sa vezi si ca atentatele de la 11 septembrie au fost puse la cale si gandite indelung de americani.Ce motive au avut? Acela de a incepe razboi, chipurile sa-l caute pe Bin Laden care poate nici nu exista sau care o exista si o fi bine mersi in America.Si acolo sunt demonstrate toate detaliile cu dovezi video si logistice.

V1 si V2 aveau ghidaj giroscopic, plus de asta, nu se intorceau inapoi si nu aveau echipaj... Mi-e greu sa cred ca poti compara o bombita care cadea la 300 de km cu o racheta spatiala care trebuie sa faca jdemii de calcule pentru a intra sau a iesi de pe orbita pamantului sau a lunii, sa permita decuplarea unui modul care sa aselenizeze, sa-si recupereze echipajul si sa faca o reintrare in atmosfera demna de michael jackson sau david copperfield.
In plus, la cat ii cunoastem de altruisti si bine intentionati pe americani, mi-e greu sa cred si faptul ca n-au vrut sa-si plaseze armament acolo, doar asa, de-ai dreacu sau sa transforme luna intr-o rampa de gunoi, asa cum au facut cu toata planeta.

pentru mine e o enigma si cum se poate schimba directia in vid, dar daca o sa inteleg cum are loc deplasarea cred ca o sa ma lamuresc si in privinta directiei

calculele nu le facea ea, se faceau pe pamint

Daca tot sunt asa de ridicole intrebarile alea atunci da-ne si noua raspunsurile  

O chestie pe care n-am inteles-o eu este ca ei au zburat in linie dreapta direct catre luna nu ? Ei asa au declarat. Dar de centura Van Allen ati auzit ? Daca zbori direct spre luna si treci prin ea te omoara ptr ca radiatiile sunt foarte puternice.
Aceasta centura inconjoara Terra iar singurul loc unde esti in sigurata este intre centura si pamant (1) iar daca vrei sa zbori mai departe in spatiu trebuie sa decolezi de la unul din poli (Sud sau Nord) ca sa o ocolesti (2).


Rusii ajunsesera la concluzia ca navata spatiala ar trebui sa aiba o armura de plumb de 1-2 metri grosime     ca sa ii poata proteja de astronauti.
Dati un google si aflati mai multe despre Van Allen Belt.

What is the actual amount and nature of radiation present in the Van Allen Belts?
How long would an astronaut be exposed to that radiation while passing through the belts on a lunar trajectory, and what dose of radiation would he receive?
What would be the likely health effects?
Regarding the Van Allen belts, and the nature of the radiation in them, they are doughnut-shaped regions where charged particles, both protons and electrons, are trapped in the Earth's magnetic field. The number of particles encountered (flux is the technical jargon, to impress your friends!) depends on the energy of the particles; in general, the flux of high-energy particles is less, and the flux of low-energy particles is more. Very low energy particles cannot penetrate the skin of a spacecraft, nor even the skin of an astronaut. Very roughly speaking, electrons below about 1 million electron volts (MeV) are unlikely to be dangerous, and protons below 10 MeV are also not sufficiently penetrating to be a concern. The actual fluxes encountered in the Van Allen belts is a matter of great commercial importance, as communications satellites operate in the outer region, and their electronics, and hence lifetimes, are strongly affected by the radiation environment. Thus billions of dollars are at stake, never mind the Moon! The standard database on the fluxes in the belt are the models for the trapped radiation environment, AP8 for protons, and AE8 for electrons, maintained by the National Space Sciences Data Center at NASA's Goddard Spaceflight Center. Barth (1999) gives a summary which indicates that electrons with energies over 1 MeV have a flux above a million per square centimeter per second from 1-6 earth radii (about 6,300 - 38,000 km), and protons over 10 MeV have a flux above one hundred thousand per square centimeter per second from about 1.5-2.5 Earth radii (9,500 km - 16,000 km).

Then what would be the radiation dose due to such fluxes, for the amount of time an astronaut crew would be exposed? This was in fact a serious concern at the time that the Apollo program was first proposed. Unfortunately I have not located quantitative information in the time available, but my recollection is that the dose was roughly 2 rem (= 20 mSv, milli-Sievert).

The time the astronauts would be exposed is fairly easy to calculate from basic orbital mechanics, though probably not something most students below college level could easily verify. You have perhaps heard that to escape from Earth requires a speed of about 7 miles per second, which is about 11.2 km per sec. At that speed, it would require less than an hour to pass outside the main part of the belts at around 38,000 km altitude. However it is a little more complicated than that, because as soon as the rocket motor stops burning, the spacecraft immediately begins to slow down due to the attraction of gravity. At 38,000 km altitude it would actually be moving only about 4.6 km per sec, not 11.2. If we just take the geometric average of these two, 7.2 km per sec, we will not be too far off, and get about 1.5 hours for the time to pass beyond 38,000 km.

Unfortunately calculating the average radiation dose received by an astronaut in the belts is quite intricate in practice, though not too hard in principle. One must add up the effects of all kinds of particles, of all energies. For each kind of particle (electrons and protons in this situation) you have to take account of the shielding due to the Apollo spacecraft and the astronaut space suits. Here are some approximate values for the ranges of protons and electrons in aluminum:


Range in Aluminum [cm] Energy
[MeV] electrons protons
1 0.15  ~ nil  
3 0.56  ~ nil  
10 1.85  0.06  
30 no flux  0.37  
100 no flux  3.7  

For electrons, the AE8 electron data shows negligible flux (< 1 electron per square cm per sec) over E=7 MeV at any altitude. The AP8 proton compilations indicates peak fluxes outside the spacecraft up to about 20,000 protons per square cm per sec above 100 MeV in a region around 1.7 Earth radii, but because the region is narrow, passage takes only about 5 min. Nevertheless, these appear to be the principal hazard.

These numbers seem generally consistent with the ~2 rem doses I recall. If every gram of a person's body absorbed 600,000 protons with energy 100 MeV, completely stopping them, the dose would be about 50 mSv. Assuming a typical thickness of 10 cm for a human and no shielding by the spacecraft gives a dose of something like 50 mSv in 300 sec due to protons in the most intense part of the belt.

For comparison, the US recommended limit of exposure for radiation workers is 50 mSv per year, based on the danger of causing cancer. The corresponding recommended limits in Britain and Cern are 15 mSv. For acute doses, the whole-body exposure lethal within 30 days to 50% of untreated cases is about 2.5-3.0 Gy (Gray) or 250-300 rad; in such circumstances, 1 rad is equivalent to 1 rem.

So the effect of such a dose, in the end, would not be enough to make the astronauts even noticeably ill. The low-level exposure could possibly cause cancer in the long term. I do not know exactly what the odds on that would be, I believe on the order of 1 in 1000 per astronaut exposed, probably some years after the trip. Of course, with nine trips, and a total of 3 X 9 = 27 astronauts (except for a few, like Jim Lovell, who went more than once) you would expect probably 5 or 10 cancers eventually in any case, even without any exposure, so it is not possible to know which if any might have been caused by the trips.

Much of this material can be found in the 1999 "Review of Particle Properties", (see below) in the sections on "Atomic and nuclear properties of materials", on "Radioactivity and radiation protection", and on "Passage of particles through matter".

By this point I have no doubt told you more than you really wanted to know about the Van Allen belt and the Apollo radiation problem! Nevertheless, I have barely scratched the surface, and waved my hands a bit, to make it seem likely that I'm not full of baloney. But in the end you always have to either do it all yourself, or trust a stranger completely, or try to find some path in between: which means understanding a little science, so you can judge for yourself if my arguments make any sense at all, check a little, think about it, maybe do a bit of research on your own from the references if you are interested. The only alternative is to trust no one and do everything, which is simply impossible for anyone; or really give up all your judgements to other people, who may be saints or crooks, wise or insane. I hope you will try to find the possible but not perfect in-between path by learning some science. It is hard, but it is fun and interesting, and it gives you your own power to think and evaluate for yourself, albeit in a limited and imperfect way.

Grea enigma asta...

Corect. Si cum erau urmate instructiunile de computerul navei? Trimiteau maxi taxi cu tone de cartele perforate?

pentru bagare in seama sunt alte arii, daca tot stii de ce nu explici

Acele puncte albe erau defapt atomi (electroni/protoni nu exact care dintre astea) care se loveau de globul ocular al ochiului. Si tineti cont ca penetrau atat blindajul navetei spatiale, costumule astronautilor (care la randul lor au materiale anti-radiatie) cat si prin pleoapele astronautilor.

Nu le trimiteau in avans la punctele de realimentare de tip : ''pit stop''  
Daca nu stii cum se manifesta principul actiunii si reactiunii incearca sa mai citesti si manualele elementare de fizica...
Practic ia o barca pe un lac si fara vasle incearca sa deplasezi barca pe apa... Probabil ca un buzunar plin de pietre si o prastie buna vor face minuni...

Corect. Si cum erau urmate instructiunile de computerul navei? Trimiteau maxi taxi cu tone de cartele perforate?

in exemplele date de tine exista frecare si prastia are un punct fix

o nava care se afla in vid nu are punct fix nu are apa si chiar daca ar avea apa atat timp cat nu exista frecare cum explici deplasarea ???

Si ce...  daca eu sunt pe o nava (in vid) si arunc cu prastia pietre... ce se intampla cu nava?...

nava ramane pe loc
nu stiu unde vrei sa ajungi e chiar asa de greu sa explici fenomenul ata timp cat pentru e asa usor de inteles ?

Cati ani ai tu?...
De ce sa ramana nava pe loc?...    Este batuta in cuie? Cine o tine?...
Incearca sa arunci cu pietre dintr-o barca. Daca esti ridicat in picioare o sa vezi pe propria piele care este efectul produs de aruncarea pietrelor...

pe pamant actioneaza forta gravitationala, ai auzit de inertie, forta de frecare, atmosfera ?

spune-mi ce forte actioneaza si cum actioneaza ca sa produca deplasarea

Edit : la explozia unui corp componentele sale reactioneaza si apar forte intre acele componente astfel ele se departeaza(am putea spune ca se resping) una de alta in directie aleatorii
ca sa avem deplasare la o nava trebuie sa reactioneze cu ceva; poate sa-mi explice cineva cu ce reactioneaza si cum ?

nu spun ca e imposibil vreau doar sa-mi explicati

Hermann era un pasionat al sportului pe apă. Urcă atunci în barca ce și-o
construise singur și începe sa vâsleasca pe raul Târnava. Voia să constate dacă principiul
forței reactive rămâne valabil în spațiul lipsit de fluid, căci pe Lună și în spațiul cosmic
nu exista nimic pe care să se fi putut sprijini gazele ieșite din rachetă. Observă că, de
fiecare dată cînd sărea din barcă pe țărm, barca primea un impuls în sens contrar. Repeta
experiența apoi incearcă și altfel: se afla pentru prima oară pe lacul Sfânta Ana, în
vacanța de vară, când și-a încărcat pluta cu pietre pe care apoi le arunca rapid una după
alta, cu toată forța. Efectul obținut era același. Hermann era sigur: efectul forței reactive
se manifestă în momentul săriturii și nu când se pune piciorul pe mal. În spațiul cosmic
racheta este barca, presiunea din camerele de ardere corespunde forței musculare a aruncătorului,
iar pietrele sunt moleculele gazului ejectat (de ordinul milioanelor).
Eficacitatea este independentă de existența unei materii înconjurătoare. Pur și simplu
cauza mișcării este despărțirea a două mase: a rachetei și a jetului incandescent ce nu
trebuie să se “sprijine” pe nimic. Elevul din Sighișoara a ajuns, într-un mod destul de
primitiv, la un rezultat decisiv, la principiul fundamental al tehnicii călătoriei spațiale.
Oberth a redescoperit singur a treia lege a mecanicii lui Newton, legea acțiunii și
a reacțiunii.
Potrivit concepției lui Newton, o acțiune provoacă concomitent o reacțiune de
aceeași mărime, dar de sens contrar. Cel mai simplu exemplu pentru principiul rachetei
este un balon umplut cu gaz, al cărui conținut apasă întâi în toate direcțiile pe pereții
interiori. Dacă, prin practicarea unui orificiu, gazul se va elibera într-o direcție (acțiunea),
el va presa concomitent în sens contrar pe pereții interiori (reacțiunea), astfel că balonul
va zbura. Această mișcare se produce până când presiunea gazului din interiorul
balonului dispare. Racheta era deci soluția!
Ea prezenta deosebitul avantaj de a-și spori viteza de zbor nu brusc,aproape
instantaneu, ci treptat. Apăsarea colasală, inevitabilă la lansarea cu tunul, se putea evita la
acest aparat de zbor. În straturile inferioare, dense, ale atmosferei, viteza rachetei este mai
mică. Ceea ce este iazăși foarte bine astfel și frânarea, datorită frecării cu aerul, fiind mult
mai redusă. Racheta atinge viteza maximă, necesară desprinderii de atracția Pământului,
foarte sus, deci acolo unde este aproape vid