Cetatea cea Mare-Babilonul cel Mare , apocaliptic

Păi tu nu poți să deduci când vezi că mă contrazic cu ateii?
Sunt creștin, dar nu practicant. Admirator al lui Bart  E., dar nu ateu.

Îți recomand să citești de la el ”Cum a devenit Isus Dumnezeu” și ”Corupția ortodoxă a Scripturii”.

Adică ești creștin, dar antiortodox...

Nu. Nu e creștin.

ce noroc ca nu esti tu Sfantu Petru de la Poarta Raiului...

Ebioniții nici nu au fost creștini, să știi. Iar aceștia au fost contemporani cu Sfinții Părinți pe care tocmai i-am amintit. În Plus, chiar Sfinții Părinți îi consideră astfel, așa că nu văd în afară de scrierile acestora ce alte surse istorice mai ai. Să susții că primii creștini l-au considerat pe Hristos de natură umană, este o aiureală de nedescris.

Ebioniţii (din ebr. Ebionim, “cei săraci”) au fost o sectă a ucenicilor iudei ai lui Ioan Botezătorul şi mai târziu ai lui Isus (Yeshua în aramaică) care a existat în Iudeea şi în Palestina în timpul primelor secole ale erei noastre. Aproape nici o scriere de-a Ebioniţilor nu a supravieţuit, cu excepţia fragmentelor din scrierile teologilor ortodocşi creştini, ca Irineus, Hippolite şi Tertullian, care îi considerau pe Ebioniţi drept ”eretici”. Creştinii paulini făceau adesea distincţie între Ebioniţi şi Nazarineni, autorii depinzând unul de altul pentru aprecierile lor. În lipsa unor texte, nu este uşor acum pentru noi să stabilim exact baza distincţiei lor.Toate aceste surse din ramura principală a creştinismului paulin sunt de acord că Ebioniţii negau divinitatea lui Isus, doctrina Trinităţii şi naşterea lui Isus dintr-o fecioară. Ebioniţii accentuau umanitatea lui Isus ca fiu muritor al Mariei şi al lui Iosif, care a fost „adoptat” ca fiu al lui Dumnezeu când a fost uns de Duhul Sfânt la botezul său, şi care, de aceea, ar fi putut să devină mesianicul preot-împărat al lui Israel (şi în virtutea de a fi fost descendent al regelui David prin tatăl său şi al marelui preot Aaron prin mama sa), dar a fost ales să fie ultimul şi cel mai mare dintre profeţi Se pare că Ebioniţii de asemenea respingeau doctrina ispăşirii pentru păcat prin moartea lui Isus şi considerau că arătările postume ale lui Isus au fost experienţe spirituale, ca vise şi viziuni, şi nu dovada unei învieri fizice reale. Ebioniţii aveau o reverenţă specială pentru Desposyni (un nume sacru rezervat doar rudelor de sânge ale lui Isus), mai ales pentru Iacov Dreptul, ca succesori legitimi apostolici ai lui Isus, şi nu pentru Petru. Epifanie, Părinte al Bisericii şi Episcop de Salamis în secolul al IV-lea, afirmă (Panarion 30.16.6-9) că ei îl criticau pe Pavel ca fiind un grec care s-a convertit la iudaismul saducheilor cu scopul de a se căsători cu fiica Marelui Preot şi care apoi, după ce ea l-a respins, a căzut în apostazie. De aceea, ei respingeau declaraţia lui Pavel din epistola către Filipeni 3:5 sub motivul că e o minciună, şi anume că el a fost „circumcis în ziua a opta, din poporul lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu dintre evrei; în ce priveşte legea, fariseu.” Dintre toate cărţile Noului Testament Ebioniţii acceptau doar versiunea aramaică a Evangheliei după Matei, la care se refereau cu „Evanghelia după evrei”, ca scriptură. Această versiune a Evangheliei după Matei omitea primele două capitole (despre naşterea lui Isus dintr-o fecioară) şi începea cu botezul lui Isus de către Ioan.Ebioniţii credeau că toţi ucenicii lui Isus, fie ei evrei sau dintre Neamuri, trebuie să adere la Legile Noahide şi la legea mozaică, printr-o interpretare şi ţinere a lor fie mai restaurativă (Essenii), fie mai progresivă (Fariseii), temperate de înţelepciunea învăţăturilor lui Isus. Unii Ebioniţi, asemenea lui Cerinthus, au adoptat credinţe gnostice, dar sunt identificaţi mai bine cu termenul de Elchesaiţi şi erau priviţi ca eretici de către Ebioniţii tradiţionali. Secta nu a exercitat mare influenţă asupra creştinismului paulin şi, treptat, s-au scufundat în obscuritate. In orice caz, Ebioniţii sunt reprezentaţi în istorie ca fiind secta întâlnită de istoricul musulman Abd al-Jabbar aproape 500 de ani mai târziu decât admit majoritatea istoricilor creştini ca dată a supravieţuirii Ebioniţilor, de vreme ce Abd al-Jabbar a scris despre ei în jurul anului 1000.

Înseamnă că Ehrman este un aiurit, atunci. Odată susține ceva, după care susține exact pe dos. În realitate, ceea ce mi-ai citat sunt doar niște influențe, nicidecum altceva.

Deci dumneata susții că s-au făcut alterări ale textului biblic, pentru a susține un Iisus care chipurile ar fi fost om și nu Dumnezeu, Ehrman susține exact pe dos. Apoi, ca să împaci și capra și varza, reformulezi cum că s-au făcut alterări în ambele direcții. Păi de ce ar fi făcut și una și alta, mă rog? Nu era mai simplu să le lase așa, dacă din texte se înțelegea că Iisus a fost și om și Dumnezeu? Dumneata, de principiul parcimoniei ai auzit vreodată?

Afirmațiile tale despre ebioniți sunt contrazise de citatul pe care l-ai dat. Ebioniții au fost ucenici ai lui Ioan Botezătorul și apoi ucenici direcți ai Isus, deci primii creștini (evrei). În rândul lor erau rudele lui Isus (mama și frații lui), erau biserica de la Ierusalim condusă de Iacov, cu care Pavel a intrat în conflict (în anul 49en din cauza circumciziei neamurilor și a păzirii legii de către acestea), ebioniții nu au putut ține sub control sau influența creștinismul paulin expansiv, cele două ramuri pierzând legătura ierarhic și organizatoric după uciderea lui Iacov și distrugerea Ierusalimului de către romani. Interesant de observat este că lui Pavel nu i s-a imputat abaterea de la monoteismul mozaic, ceea ce înseamnă că în scrierile lui norma este adopționismul, nu divinitatea lui Isus sau Trinitatea. Faptul că ebioniții nu aveau primele două capitole la Evanghelia lui Matei, este pentru că acestea au fost adăugate mai târziu, în aripa dintre Neamuri a bisericii, rudele lui Isus neștiind despre nașterea din virgină, așa cum nu a știut nimeni în primele decenii, nici Pavel, nici vreun alt scriitor al NT.

Înseamnă că nu știi ce susține și trebuie să-ți iei înapoi cuvintele astea:

Măi nene, ebioniții ăștia nu au fost considerați creștini de nimeni. Mai mult, nici măcar nu recunosc decât o sigură evanghelie, cea a lui Matei. De restul de epistole, ce să mai zic? Lucrurile stau cam așa: vin creștinii contemporani cu ei și susțin că aceștia nu erau creștini, după care vii mata' acum după două mii de ani și ne spui că dumneata știi mai bine că ei erau creștini, iar ceilalți nu erau. Adică dumneata ne spui că negrul e alb și invers, deși îl vedem cu toții.
În fine, te las să te consideri în continuare creștin, după spusele ebioniților.

Dacă distincția ”ortodox” și ”eretic” se face după majoritate sau impunere prin eradicarea părții adverse, ok, ai dreptate. Dacă însă contează adevărul și legalitatea, fals.

Biserica de la Ierusalim (apostolii) l-a excomunicat pe Pavel la un moment dat, dar circumstanțele istorice au făcut ca ramura evreiască a bisericii să se piardă (după anul 70en) și ramura paulină să aibă o extindere explozivă timp de 300 de ani în tot imperiul roman. Învățătura s-a schimbat atât de mult, încât atunci când cele două părți s-au reîntâlnit în anii 120-130en, nu s-au mai recunoscut, au fost ca două religii străine ambele ”ortodoxe”. Bineînțeles că majoritatea a etichetat grupările mai mici, chiar pe cea a lui Isus, eretice. Și a format canonul actual, distrugând scrierile celorlalți. Astăzi vin din cei ca tine, informați unilateral, și spun cu emfază că Sfinții Părinți îi consideră astfel, așa că nu văd în afară de scrierile acestora ce alte surse istorice mai ai. Să susții că primii creștini l-au considerat pe Hristos de natură umană, este o aiureală de nedescris. Totuși, chiar din scrierile Sfinților Părinți împotriva ebioniților, se înțelege destul încât adevărul istoric să fie restabilit și balanța dreptății reechilibrată.

25. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul
26. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.

În Antiohia, da? Și în prezența cui? A lui Barnaba și Pavel, da? Să susții că poți fi creștin contrazicându-l pe Pavel mi se pare de domeniul rizibilului. Nu există creștinism în absența lui Pavel.
În fine, după cum ți-am spus, dumneata te poți considera ce dorești. Poți să te consideri chiar președintele SUA, dacă vrei. Însă asta nu înseamnă că și ești.

Termenul apare în Biblie și biserica a fost unită până prin anii 50. Deci creștini (=mesianici) au fost și ebioniții (evreii creștini) și ceilalți. Nu știu dacă Dumnezeu a fost de acord cu ce s-a întâmplat atunci sau nu. Ce a urmat după schismă nu a fost salutar pentru nici una dintre grupări. Ebioniții au devenit ultraconservatori și paulinii ultraprogresiști (teologic). Creștinismul de zi nu-l are pe Isus ca fondator. Și nici chiar pe Pavel, deși așa zic erudiții.

Ai trăit pe vremea primilor creștini? Evident că nu. Și atunci de unde ai aceste informații? De la niște surse ”infailibile”?

Ține-o pe a dumitale, nu e nicio problemă. Biblia îți spune care și în ce împrejurare au fost numiți creștini, dumneata susții că nu e adevărat, că știi mai bine. Biserica la fel, nici aia nu se pune. Ebioniții nici măcar nu au susținut că sunt creștini, dar vii dumneata și ne spui nouă, făcând apel la ignoranță desigur, că de fapt aceia erau adevărații creștini și nu creștinii care au îmbrățișat scrierile biblice și învățăturile apostolice.

Nici măcar surse nu are. Ceea ce se știe despre ebioniți ne-a parvenit din surse creștine, respectiv din scrierile Sfinților Părinți. Iar aceștia i-au catalogat ca fiind eretici, nu creștini.

De fapt, toată discuția asta ce are caracter ridicol pleacă de la faptul că dumneata, habar nu ai ce ești, considerându-te creștin deși negi dumnezeirea hristică.

Ebioniții erau evrei. Petru l-a numit pe Isus Mesia, nu Cristos.

Numele de creștin este derivat de la Cristos, nu de la Dumnezeu. Urmezi pe Cristos, ești creștin. Partea cu dumnezeire hristică este străină.

"Si am vazut pe femeia aceasta, imbatata de sangele sfintilor si de sangele mucenicilor lui Isus. Cand am vazut-o, m-am mirat minune mare." - Apoc.17.6
si:
"pentru ca acolo a fost gasit sangele prorocilor, si al sfintilor, si al tuturor celor ce au fost injunghiati pe pamant." - Apoc.18.24

Acest vers contine o cheie foarte importanta in deconspirare:"sangele sfintilor si ai mucenicilor lui Isus". Care de asemenea se gaseste intr-o singura Cetate, voi pune citatele aferente mai jos.

"Canibalismul" il intalnim inca o data in Profetie, tot in relatie cu o Cetate credincioasa devenita o curva, dupa cum scrie:"Apoi ti-ai luat fiii si fiicele pe care Mi-i nascusesi si i-ai jertfit lor ca sa le slujeasca de mancare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,de Mi-ai mai injunghiat fiii si i-ai dat trecandu-i prin foc in cinstea lor?" Ez.16.20-21

Intocmai cum confirma Isus, Mostenitorul viei si Trimisul Stapanului:
"Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine!  (Mat.23:37)...De aceea, iata, va trimit proroci, intelepti si carturari. Pe unii din ei ii veti omori si rastigni, pe altii ii veti bate in sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate in cetate;ca sa vina asupra voastra tot sangele nevinovat care a fost varsat pe pamant, de la sangele neprihanitului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ati omorat intre Templu si altar."

Asadar, tot sangele de la Abel pana la Zahariah, este gasit in Ierusalimul pamantesc, devenit o Prostituata prin neascultarea de Cel ce-i era Sot: YHWH. Desi, Ierusalimul nici macar nu exista pe vremea lui Abel.
Dar cel de la Zahariah pana la ultimul ucis de tandemul Fiara/Prostituata pe acest pamant?
Dupa cum scrie:"Si tot norodul a raspuns: "Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri." (Mat.27:25)"