Credinta Ortodoxa

mai exact

te las sa te mai gandesti la asta.
sa traiesti vesnic!

bine
si tu la fel

Trebuie sa ne cercetam inimile si sa spunem: “Prin care dintre patimile mele va incerca diavolul sa ma imboldeasca, pentru a ma face sa-L vand pe Hristos?” Daca credem cumva ca suntem mai presus de Iuda - ca el va fi fost cumva mai “ciudat”, iar noi nu - , atunci sa stim bine ca ne inselam. Intocmai ca si Iuda, oricare dintre noi are patimi in inima sa. Sa luam dar aminte la ele. Putem fi prinsi prin iubirea noastra de ordine, prin iubirea noastra de corectitudine sau prin iubirea noastra de frumos; oricare dintre micile noastre greseli de care ne agatam poate fi folosita de diavol pentru a ne prinde, iar apoi incepem a gandi logic pe temeiul acelei patimi.
Prin procesul de gandire logica putem sa-L vindem pe Hristos, daca nu luam aminte la noi insine si daca nu incepem sa ne dam seama ca suntem plini de patimi, ca fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, atunci cand se iveste prilejul - atunci cand patima incepe sa lucreze in noi si incepe sa se dezvolte in chip logic de la patima pana la vanzare, trebuie sa ne oprim chiar acolo si sa zicem: “Doamne, ce fac? Ai mila de mine, pacatosul!”
Sa devenim constienti de patimile dinlauntrul nostru si sa incepem sa luptam impotriva lor, sa nu le ingaduim sa-si inceapa lucrarea pe care am vazut-o la Iuda.
Iuda a inceput de la un lucru foarte mic - iubirea de bani, preocuparea pentru buna folosire a banilor - si pornind de acolo, a cazut. Din lucruri asa de mici, ajungem sa-L vindem pe Dumnezeu Mantuitorul. Sa fim dar cu trezvie, cautand imprejur nu spre implinirea patimilor noastre, ci ca sa vedem voia lui Dumnezeu: cum am putea sa ne trezim si sa incepem sa-L urmam pe Hristos catre Patima Sa si sa ne mantuim sufletele.
Parintele Seraphim Rose

Din Pateric:
A zis Avva Antonie: „Dumnezeu nu îngăduie războaie asupra generaţiei acesteia ca asupra celor vechi; ştie că sunt slabi şi nu pot duce”.

Avraam, ucenicul lui Avva Agaton, l-a întrebat pe Avva Pimen: „Ce să fac, că mult mă războiesc dracii?”. I-a răspuns Bătrânul: „Pe tine te războiesc dracii? Nu se luptă ei cu noi, cât timp ne facem voile; că voile noastre s-au făcut draci şi ne asupresc ca să le împlinim. Vrei să ştii cu cine băteau război dracii? Cu Moise şi cu cei asemenea lui”.

Un frate l-a întrebat pe Avva Pamvo: „De ce mă împiedică dracii să fac bine aproapelui?” A răspuns Bătrânul: „Nu vorbi aşa, că îl faci mincinos pe Dumnezeu. Ci mai degrabă spune: «Nu vreau nicidecum să fac milă». Fiindcă Dumnezeu a spus mai dinainte: V-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”(Lc.10,19).

Un frate l-a întrebat pe Avva Sisoe: „Ce să fac cu patimile şi cu dracii?” A zis Bătrânul: „Fiecare dintre noi este ispitit de propria sa poftă” (Iac.1,14).

A zis Sfânta Singlitichia: „Cu cât luptătorii sporesc, cu atât au de înfruntat potrivnici mai puternici”.

A zis un Bătrân: „La începuturile lepădării de lume, nu li se îngăduie dracilor să-l ispitească cu tărie pe om, pentru ca nu cumva, uimit şi înspăimântat de aceasta, să se întoarcă degrabă în lume. Când însă sporeşte cu timpul şi lucrarea nevoinţei, sunt lăsate asupra lui războaiele poftelor şi plăcerilor trupeşti. Şi întristându-se, are nevoie să se smerească şi să se tânguie cu inima, osândindu-se şi învinuindu-se pe sine pentru câte a păcătuit şi păcătuieşte. Călit astfel prin ispite, dobândeşte răbdare, experienţă şi dreaptă socoteală; şi de atunci caută scăpare la Dumnezeu cu lacrimi. Iar Acela desface toate uneltirile vrăjmaşului şi încetul cu încetul îl duce spre odihnă. însă unii, care şi-au pierdut curajul, fie şi-au luat viaţa cu mâna lor, fie s-au întors în lume copleşiţi de întristare”.

Iar răul este judecata greşită a înţelesurilor, căreia îi urmează întrebuinţarea greşită a lucrurilor.

1 din 3
Fericiţi cei ce şi-au încins mijlocul întru răbdare şi nădejde, care pentru dragostea de Dumnezeu s-au aruncat în marea necazurilor, cu simplitate şi în chip neiscoditor; cei ce nu s-au înfricoşat de valurile ce se ridică în ei, ori de furia mării, nici nu s-au înspăimântat de tumultul ei. Căci ei se izbăvesc grabnic la limanul împărăţiei, se odihnesc în locaşurile celor ce bine s-au ostenit şi se veselesc întru bucuria nădejdii lor.
Cei ce aleargă întru nădejde pe calea cea întortocheată şi anevoioasă nu se întorc înapoi, nici nu zăbovesc să cerceteze despre aceasta; ci numai după ce o străbat, ajungând cu bine la capăt, atunci cugetă la părţile ei întortocheate şi anevoioase şi aduc mulţumită lui Dumnezeu, că i-a izbăvit de atâtea şi aşa de mari grozăvii, fără ca ei să-şi dea seama.
Însă cei care în cugetul lor îşi fac multe socoteli şi vor mult să se creadă înţelepţi, care se lasă în voia gândurilor şi sunt gata să se înfricoşeze dinainte, care vor să vadă mai înainte pricinile vătămătoare, cei mai mulţi dintre aceştia rămân pururi şezând la uşile propriilor case. Despre unii ca aceştia spune, pe bună dreptate, Scriptura: Leneşul, trimis la drum, va zice: E un leu pe drumuri şi un ucigaş pe uliţe. Precum cei care au zis: Am văzut uriaşi şi noi eram pe lângă ei ca nişte lăcuste (Nm.13,33). Aceştia sunt cei ce în vremea sfârşitului lor sunt găsiţi fără rod, cei care vor pururi să fie înţelepţi, însă nu vor nicidecum să pună început.
Avva Issac

2 din 3
Mulţimea înţelepciunii să nu ţi se facă alunecare şi cursă înaintea feţei tale. Ci porneşte la drum îndrăznind către Dumnezeu, pune început căii celei pline de sânge, cu râvna cea dintâi, fără nici o grijă de trup, nici gândind de prisos, ca să nu fii găsit gol de cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi plugarul fricos, tot aşteptând vânturi prielnice, nu mai seamănă niciodată. Mai bună e moartea pentru Dumnezeu decât viaţa cu ruşine şi lenevire.
Aşadar, când vrei să începi lucrul lui Dumnezeu, mai întâi fă legământ între tine şi Dumnezeu că nu mai ai de trăit în viaţa de aici, că eşti pregătit pentru moarte şi nu mai nădăjduieşti în viaţa de acum. Aceasta să ai în cuget şi aşa vei putea să te lupţi şi să biruieşti, cu împreună-lucrarea lui Dumnezeu. Căci nădejdea în viaţa de aici toropeşte cugetul şi nu-l lasă pe om să sporească în ceva bun. Însă tu să nu vii spre lucrul lui Dumnezeu îndoindu-te, adică cu moleşeală - ca să nu se facă osteneala ta fără de câştig şi lucrarea plugăriei tale împovărătoare. Ci să începi lucrul bun cu bărbăţie şi credinţă neşovăielnică în Dumnezeu, ştiind că milostiv este Domnul, grabnic ajutător şi răsplătitor darnic al celor ce-L caută, dând harul său nu după lucrarea noastră, ci după osârdia şi credinţa sufletelor noastre.
Căci El este Cel care spune: Fie ţie după cum ai crezut (Mt.8,13).
Avva Issac

3 din 3
Deci cel care vrea să vină după El să se lepede de sine, după cuvântul Lui, şi aşa va putea să-I urmeze, ridicându-şi crucea; iar crucea vădeşte că este pregătit pentru tot necazul şi reaua pătimire, ba chiar şi pentru moarte. Căci precum cel care e gata să fie pus pe cruce ia în cuget gândul morţii şi astfel porneşte, ca un om ce nu gândeşte să mai aibă parte de viaţă în veacul acesta, tot aşa e şi cel care voieşte să plinească cuvântul Domnului. „Cel ce vrea, zice, să trăiască în lumea aceasta, se va pierde pe el însuşi din viaţa cea adevărată; iar cel care îşi pierde sufletul în cugetul său, de dorul Meu, e păzit nevinovat şi nevătămat în viaţa veşnică”. „Deci găteşte-ţi de aici sufletul întru pieire desăvârşită din viaţa aceasta şi îţi voi da, spune, viată veşnică, aşa cum ţi-am făgăduit. Şi îţi voi arăta de acum în lucrare făgăduinţa Mea, iar încredinţarea de bunurile viitoare şi arvunele lor ai să le iei încă de aici”.
Aşadar, dacă nu dispreţuieşti mai întâi viaţa de acum, nu o vei afla pe cea veşnică. Şi când intri în luptă astfel pregătit, nu vei lua de loc în seamă pe toate cele crezute dureroase şi pricinuitoare de necaz. Căci nimeni nu poate să îndure necazuri în alt chip, decât urându-şi mai întâi viaţa sa în lume, din dorinţa celei viitoare.
Avva Issac

Mila este contrariul contabilităţii care-i treaba demonului. Acela socoteşte întruna, cântăreşte, drăm...eşte, nu iartă, nu şterge, nu uită nimic. Hristos milostivnic - Cel Căruia Îi este a ne milui - cu un singur cuvânt şi dintr-o dată anulează păcatele unei vieţi întregi: ale femeii păcătoase, ale femeii adultere, ale vameşului Zaheu, ale tâlharului celui bun.
Contabilitatea, adevărată maşină de calculat, e mecanică, neînduplecată, înspăimântătoare; de vreme ce într-un registru contabil nu se poate schimba nici o singură cifră. Totul e încremenit pe veci. Mila, opusul ei, este mereu gata să uite, să ierte, să absolve, să treacă cu vederea. A fi creștin nu înseamnă a da dovadă numai de blândețe, ci și de fermitate și curaj. Curajul e o virtute creștină esențială.
Dreptatea e logică, e matematică, e cantitativă şi raţională. Mila e de pe alte meleaguri se înrudeşte cu Lumina necreată, cu misterul, cu atributele, energiile divine şi cu adâncurile de nepătruns ale firii omeneşti în care sălăşluieşte o cirtă de suflu divin. Nu intră în categoriile previzibile ale logicii cauzale şi silogistice, e din altă lume, transcende dreptatea, ba o şi desfide, cutează a nu lua aminte nici la ea şi nici la raţiunea practică ori teoretică.
Domnul spunând „fiţi milostivi cum şi Tatăl vostru milostiv este", adevereşte că e dincolo de limitele lumii şi că însuşindu-şi-o, dedându-i-se, îmbrăcându-se întru ea, oamenii de fapt se îndumnezeiesc, îşi dau în vileag obârşia divină.
Nicolae Steinhardt

Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.
Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel, cap. 4

Toleranță în schimbul tiraniei
1 din 2
Voi fi foarte fericit dacă nu voi mai fi nevoit să scriu sau să citesc vreodată despre homosexuali. Chiar nu vreau să știu ce fac alți oameni în dormitoarele lor. Dar în zilele noastre, ei insistă ca noi toți să știm. Și, mai important, țin cu tot dinadinsul să fim de acord. Nu mai este suficient să ne ținem părerile doar pentru noi, să fim politicoși și amabili.
Suntem obligați să declarăm că pentru noi homosexualitatea este un lucru bun iar cuplurile homosexuale sunt în toate privințele la fel ca cele heterosexuale. Cel mai strigător este că ni se cere să acceptăm ideea că un cuplu homosexual este la fel de potrivit să-i crească pe copii cum sunt bunicii copiilor. De fapt, mai potrivit.
Mulți oameni care nu cred o iotă din toate acestea știu că indiferent de domeniul în care activează (politică, media, armată, poliție sau educație) cariera lor va fi terminată dacă își fac cunoscute opiniile lor reale. Sunt sigur că mulți dintre ei mint în mod curent în aceste chestiuni, pentru a evita neplăceri.
Facem concesii noii Poliții a Gândirii, de parcă am fi supușii unui dement stat stalinist obsedat de sex, care ne obligă să fluturăm micile noastre steaguri curcubeu, în timp ce parada gay mărșăluiește prin fața noastră.
Și ajungem acum la alt subiect. Nici măcar nu îi mai putem numi pe homosexuali „homosexuali”. Acest cuvânt neutru este insuficient de entuziast. Trebuie să le spunem „gay”. Este exact ceea ce nu fac, cu excepția folosirii în ghilimele.
Peter Hitchens

Toleranță în schimbul tiraniei
2 din 2
Credeți că exagerez puterea și violența acestor forțe. Când vine vorba de acest subiect elanul totalitar este incredibil. Am avut mai multe dispute și am fost numit în toate felurile de militanți. Pot să trăiesc cu asta. E meseria mea. Dar ce se întâmplă cu un cuplu de bătrâni din Edinburgh, ai căror nepoți sunt distruși de ororile nenumărate ale societății noastre „eliberate”? În primul rând, fata lor ajunge narcomană, la fel ca mulți alții într-o țară care permite publicitatea nesfârșită a drogurilor de către vedete rock dar refuză să-i pedepsească pe cei care dețin stupefiante, singura măsură care ar funcționa.
Apoi, când încearcă să aibă grijă de copiii fetei lor, bătrânii sunt informați batjocoritor că sunt prea bătrâni pentru acest lucru, iar bolile lor minore îi descalifică pentru această sarcină. Ferească sfântul ca vreun angajator „să discrimineze” în felul acesta! Dar noua Poliție a Gândirii face, în mod ciudat, excepție de la propriile reguli. Apoi, bătrânii sunt informați că nepoții vor intra în grija unui cuplu de homosexuali. Și - iar acesta este momentul crucial - sunt avertizați că dacă obiectează împotriva acestui aranjament nu îi vor mai vedea vreodată pe cei mici.
Nu mai contează restul. Această cerință de a aproba vocal noul regim, ca niște deținuți într-un proces stalinist, este partea care ar trebui să vă facă pielea de găină. Este tirania în acțiune, în special folosirea copiilor pentru șantajarea părinților și a bunicilor. Oamenii care fac acest lucru, sunt în stare de orice.
Nu e uimitor când te gândești că această campanie a început în numele toleranței?
Peter Hitchens

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.
Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.
Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?
Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.
Sfânta Evanghelie după Luca, cap.7

Poate cineva să păstreze pentru sine simplitatea spirituală şi smerenia? De aceea spunem că Ortodoxia nu propovăduieşte omului îndemnându-l să devină împărat, să devină cleric, să devină ofiţer superior, să devină şi iar să devină…, ci să fie om al lui Hristos, lăcaş al Duhului Sfânt. Să trăieşti, omule, întru pocăinţă, orice însuşire sau funcţie ai avea! Toate preocupările şi funcţiile noastre încap în Rai, încap însă şi în iad. Sunt în iad din toate categoriile sociale şi profesionale. Cei mai mulţi sunt clerici. De ce? Aceasta este o altă temă de discutat. Laicul reuşeşte mai uşor să intre în Rai. Mai uşor înaintează spre Rai deoarece nu se consideră pe sine superior celorlalţi. Clericul însă, din pricina familiarităţii lui cu taina preoţiei, uită să folosească preoţia ca pe un burete şi ca un ştergar pentru a şterge sudoarea, lacrimile, durerile, suspinele oamenilor, căci toţi sunt astăzi obosiţi, şi chinuiţi, şi răniţi, şi mâhniţi şi trădaţi, iar clericul foloseşte preoţia ca pe o putere, o autoritate. Astfel oamenii ne respectă şi ne cinstesc ca pe o autoritate, şi a devenit greu să eviţi, să ocoleşti situaţia aceasta. Iată cugetele de slavă deşartă! Şi din moment ce ai asemenea cugete, harul Sfântului Duh nu se odihneşte întru tine şi eşti în pericolul de a nu te mântui. Pe de o parte, adică, se face lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, iar tu ca preot nu te poţi mântui. Să ajuţi să se mântuiască atâţia şi atâţia şi tu să te condamni la iad!
Când am citit pentru prima oară pe Sfântul Isaac Sirul, această personalitate uriaşă a vieţii isihaste a veacului al VII-lea, m-a impresionat cuvântul său: „Poţi mântui mii de suflete, iară tu să ajungi cu uşurinţă în iad”.
Efrem ieromonahul

1 din 2
Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească, în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist.
Noi ne comportăm ca şi cum ortodoxia ar fi aşa un fel de roată reşapată, vulcanizată. Noi, românii, suntem foarte buni la cârpeli, dacă vă uitaţi nu facem niciodată bine nimic din ceea ce este de făcut. Cârpim hainele pe care le purtăm, ne cârpim duminicile, cârpim viaţa duhovnicească crezând că dacă ajungem aici totul este rezolvat. Oamenii din Moldova mai întreabă: părinte, da e bine dacă postim prima zi în prima săptămână şi ultima săptămână din post? Da, numai în Moldova se pune întrebarea asta. Şi e ca şi cum ai vrea să treci Dunărea cu un picior pe un mal şi celălalt pe alt mal.
Părintele Constantin Necula

2 din 2
Trebuie să învăţăm să stăm înaintea lui Hristos cu bucuriile noastre şi cu suferinţele noastre” şi că nu e firesc să-i mulţumim “doar că ne-a vindecat de o boală, e firesc să-i mulţumim că în ciuda tuturor am auzit că alţii s-au vindecat”.
Nu putem fi egoişti la nesfârşit în rugăciune, Doamne, te rog, dacă ar muri şeful să-i iau locul, Doamne ajută, suntem creştini, îţi mulţumesc că mi-ai dat posibilitatea de a-i trage una colegului meu de serviciu peste bot. Atitudini de genul acesta, să fim serioşi, ne sufocă credinţa, mergem la biserică ca la oficiul forţelor de muncă, vrem servicii, casă, iubit, iubită, dacă se poate acolo să trecem şi mărimile, nu? Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului.
Noi credem foarte uşor că ce ţine de viaţa noastră intimă trebuie să fie gestionată de popă. Te duci la spovedit, întrebi pe părinte toate bazaconiile, cât piper să pui în supă, dacă pui sare nu, de parcă bietul popă e dieteticianul sau ginecologul nostru, că şi acolo îl întrebăm toate prostiile posibile. Preotul nu poate să fie un arbitru al vieţii intime, el te îndeamnă să înţelegi că Dumnezeu nu este împotriva ta, să înţelegi marea împrăştiere din jur, ce înseamnă aruncarea de nimicuri în viaţa de familie.
Părintele Constantin Necula

În cazul în care ești un om simplu și nu poți intra în adevărata noimă a Sfinților Părinți trezvitori ai Filocaliei, pentru rugăciunea neîncetată folosește, un mod mai simplu și nu vei cădea în înșelare. Căci unii, din păcate, nu au drept scop omorârea omului vechi, pocăința și smerenia, având mijloc ajutător asceza pentru sfințirea sufletului, pentru a simți profund păcătoșia lor și nevoia milei lui Dumnezeu și a rosti „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” cu durere dulce, ci încep cu o asceză seacă și urmăresc desfătările dumnezeiești și luminile.
Ei își înmulțesc mereu rugăciunile cu metania și se autosfințesc prin părerea de sine, făcând socoteli matematice ale rugăciunilor lor. Desigur, își fac și scăunel exact după măsură și toate celelalte, adică aplecarea capului și respirația, așa cum spun Sfinții Caliști si Grigori ai Filocaliei - în timp ce acestea sunt mijloace ajutătoare - și socotind că se află undeva aproape de sfinți, fac nenumărate șiraguri de metanii. Iar atunci când cred că s-au sfințit, îndată vine vrăjmașul și aprinde televizorul, după care urmează proorociile diavolești etc.
De aceea, fratele meu, în rugăciunea ta nu cere decât pocăință; nici lumini, nici minuni, nici proorocii, nici harisme, nimic altceva, decât pocăință. Pocăința îți va aduce smerenie, smerenia îți va aduce harul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îți va rândui prin harul sau tot ceea ce îți trebuie pentru mântuirea ta și pentru ajutorarea altor suflete.
Lucrurile sunt foarte simple și nu avem motiv să le încurcăm. În felul acesta rugăciunea o vom simți ca pe o necesitate și nu vom simți oboseală, chiar de o vom rosti de multe ori. Atunci inima noastră va simți o durere dulce rostind rugăciunea, iar Hristos ne va dărui și El mângâierea Sa cea dulce în inima noastră. Așadar, rugăciunea odihnește, nu obosește. Obosește numai atunci când nu intrăm în noima ei descoperită de Sfinții Părinți.
Cuviosul Paisie Aghioritul

Un cuvânt frumos despre vederea duhovnicească

Când Împărăția lui Dumnezeu s-a sălășluit în inima omului, Dumnezeu sfâșie neștiința minții ca pe un văl. Omul va înțelege atunci, nu doar tainele Zidirii, ci și taina propriei sale persoane. Și în cele din urmă, într-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe Împăratul Slavei așa cum privește soarele în apa limpede.
Atunci omul se face una cu Dumnezeu și Dumnezeu lucrează într-însul. Acesta trăiește numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este în Împărăția cerurilor, împreună cu Îngerii și Sfinții, și îl contemplă pe Domnul.
Starețul Tadei de la Vitovnița