Culoar, fermoar, dar trotuar

Pronunțăm și scriem:

* culoar
* fermoar
* balansoar
* budoar
* lavoar
* pisoar
* patinoar

prin aproximarea pronunției din franceză (couloir, fermoir, balançoire, boudoir, lavoir, pissoir, patinoire). E drept că la despărțirea în silabe ezităm între -oar și -o-ar (sau cel puțin unele dicționare ezită), dar în privința sunetelor nu avem dubii: pronunțăm cu -oar, nu cu -uar.

Cum se face atunci că pronunțăm și scriem tortuar, care vine tot din franceză (trottoir) unde are aceeași terminație -oir? Și aici există ezitări în privința numărului de silabe, dar de ce spunem -uar și nu tot -oar?

Cumva printr-o ciudată confuzie trotuar a fost înscris într-o altă serie de franuzisme: estuar, anuar, sanctuar, mortuar? În acestea însă terminația vine din -uaire (estuaire, annuaire, sanctuaire, mortuaire), iar trottoir n-a avut niciodată forma trottuaire.

Deci, de ce spunem trotuar și nu trotoar?

Parerea mea e ca multe imprumuturi au ajuns in limba prin reproduceri aproximative, dupa cum i-a taiat capul si urechea pe "imprumutatori".

 LoveDemon, on Nov 30 2008, 05:08, said:

Exact asta e întrebarea: de ce urechea „împrumutatorilor” a auzit -oar în unele cazuri dar -uar în altele, deși pronunția originară era aceeași?

Între timp m-am gîndit la un fel de explicație. Observați că dintre etimoanele acestei categorii de cuvinte numai trottoir are vocala o înainte de terminație: trottoir. În franceză acest o este deschis, adică puțin apropiat de a (franceza are două feluri de o). Prin comparație, semivocala [w] din terminația -oir este evident mai închisă. Probabil de aceea a sunat vorbitorilor de română ca un fel de u; de altfel din punct de vedere strict fonetic el chiar este un u semivocalic. În schimb cuvîntul bonsoar are pe aceeași poziție un o închis (și nazal), care nu mai prezintă același contrast cu [w], deci în română a ajuns să fie perceput în forma bonsoar. La fel stau lucrurile cu contoar.

O obiecție care ar putea fi adusă acestei explicații este: de ce nu s-a petrecut același fenomen și în cazul cuvîntului poșoar? Răspunsul este că acesta a fost utilizat exclusiv în jargonul unei anumite meserii, deci a rămas un cuvînt oarecum artificial, pronunțat și scris în mod conștient conform unei analogii, nu conform percepției unui public larg.