Poetul preferat

Barbu Ștefănescu Delavrancea

CLAU said:

Suna ca...dracu!

Eminescu si Blaga )

de departe Cosbuc

Noi vrem pamant
Mama
Noi vrem pamant
El Zorab
Trei, Doamne, si toti trei
Moartea lui Fulger

sunt doar cateva dintre poeziile lui ce te emotioneaza pana la lacrimi

Din  ce am citit pana acum m-au impresionat : Mihai Eminescu , Lucian Blaga si G.Cosbuc .

Pentru mine Eliade ramane acolo sus,dupa el poate un Victor Hugo...

Printre multi alltii, Grigore Vieru.
Dumnezeu sa-l odihneasca. [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/SMMm4E6C6KA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumina…
„Ma va plange oare
Limba cea romana?!“

(Grigore Vieru, +18 ian 2009) Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Din ceea ce am citit pana acum (nu foarte mult, intradevar) mi-au placut foarte mult unele din operele lui Nichita Stanescu (volumul "Opere imperfecte") si totodata Eminescu si Bacovia (abordarea aceluiasi subiect din puncte de vedere total diferite).

1. Blaga
2. N. Stanescu

George Bacovia, bacauan de-al meu, dar nu de asta imi place si poate putin Eminescu, sau poate unele poezii nu stiu exact, dar oricum Bacovia e preferatul meu

Zorica Latcu: Te port în mine

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Zorica Latcu
Un oaspe

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.

Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.

Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.

L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.

Paler, Bacovia si Eminescu.

Ioan Alexandru,

Lumină lină



Lumină lină lini lumini

Răsar din codri mari de crini

Lumină lină cuib de ceară

Scorburi cu miere milenară

De dincolo de lumi venind

Și niciodată poposind

Un răsărit ce nu se mai termină

Lină lumină din lumină lină



Cine te-așteaptă te iubește

Iubindu-te nădăjduieste

Că într-o zi lumină lină

Vei răsări la noi deplină

Cine primește să te creadă

Trei oameni vor veni să-l vadă



Lumină lină lini lumini

Răsari din codri mari de crini

I-atâta noapte și uitare

Și lumile-au pierit din zare

Au mai rămas din veghea lor

Luminile luminilor



Lumină lină lini lumini

Înstrăinându-i pe străini

Lumină lină nuntă leac

Tămăduind veac după veac

Cel întristat și sărăcit

Cel plâns și cel nedreptățit

Și pelerinul însetat

În vatra ta au înnoptat

Lumină lină leac divin

Încununându-l pe străin

Deasupra stinsului pământ

Lumină lină - Logos sfânt

Nichita Stănescu.

Edited by LauriciD, 28 January 2009 - 21:09.

Tudor Arghezi
Testament

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi și gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Așeaz-o cu credința căpătâi.
Ea e hrișovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei și brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagane urmașilor stăpâni.
Și, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri și-n icoane,
Făcui din zdrențe muguri și coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, și torcând ușure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptățirea ramurei obscure
Ieșită la lumină din padure
Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea.
Slovă de foc și slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrățișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Făr-a cunoaște ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.

Vasile Militaru
Rugăciune

Mărire Ție, Doamne Sfinte,
Că mi-ai dat viață, o comoară,
Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte
Și toate câte mă-nconjoară.

Să fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din răsputere,
Mereu voi face numai bine
Și voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune
Așa cum înflorește mărul
Și-n toată vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevărul.

Cu toți copiii voi fi frate
Și nu voi ști ce este ura
Spre clevetiri și nedreptate
Eu, Doamne, n-oi deschide gura.

Flămândului s-astâmpăr chinul
Voi frânge pâinea mea în două
Voi fi curat precum e crinul
Scăldat în boabele de rouă.

Cu milă inima-mi va bate
Și voi iubi cu milă sfântă
Pe orișicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvântă.

Așa mă leg, cu dor fierbinte,
Să-mi fie fapta și cuvântul
Și-așa ajută-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi ține legământul.