Deportarea etnicilor germani din România, în URSS, în anul 1945.

,,În cursul lunii ianuarie 1945 au fost deportați la minele din Donbas, 75.000 etnici germani din România, în vederea „reconstrucției URSS”. Deportarea va dura cinci ani, mai mult de o cincime din cei deportați murind sau dispărând.
Deportarea etnicilor germani din România nu a fost stipulată în Convenția de Armistițiu încheiată la 12 septembrie 1944 între România și Puterile Aliate. Atât protestele Guvernului român, cât și cele ale Guvernelor Marii Britanii și Statelor Unite din ianuarie 1945 arată în mod clar că a fost vorba despre o măsură abuzivă, luată în mod unilateral de către guvernul sovietic”, explică Hannelore Baier, în “Deportarea etnicilor germani din România la munca de reconstrucție în URSS”, lucrare apărută pe site-ul Memorialulsighet.ro.
La 16 decembrie 1944, a fost semnată nota nr. 7161 a Ministerului Sovietic al Apărării, prin care se ordona „mobilizarea și internarea cu trimitere la muncă în URSS a tuturor etnicilor germani apți de muncă”, bărbații având vârsta cuprinsă între 17 și 45 de ani și femeile – între 18 și 30 de ani, care se aflau pe „teritoriile eliberate de Armata Roșie” din România, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria și Cehoslovacia.
Ca urmare a ordinului dat de Stalin la 16 decembrie 1944, în România, Președinția Consiliului de Miniștri transmite la 19 decembrie un prim ordin telefonic către Inspectoratele de Poliție (regionale Craiova, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Pitești, București, Galați și Constanța), în care se cere înregistrarea populației de origine germană capabilă de muncă și se comunică modul în care se vor desfășura ridicările. Ordinul de ridicare urma să se dea în mod special. Ordinele Ministerului Afacerilor Interne nr. 32.137 din 31 decembrie 1944 și nr. 32.475-S din 3 ianuarie 1945 conțin detalii privind etapele în care vor fi ridicați, adunați și internați bărbații între 17 și 45 de ani și femeile între 18 și 30 de ani, excepții admițându-se doar în cazul femeilor cu copii sub un an sau al infirmilor. Ordinul de deportare pentru etnicii germani din România îl constituie nota nr. 031 din 6 ianuarie 1945, emisă de Comisia Aliată de Control și semnată de generalul Vinogradov, locțiitorul Președintelui Comisiei Aliate de Control, și adresată Președintelui Consiliului de Miniștri, Nicolae Rădescu. În această notă se solicită <mobilizarea pentru muncă> a <tuturor locuitorilor germani apți de muncă, indiferent de cetățenia lor>, mobilizarea urmând a se desfășura în perioada 10–20 ianuarie 1945”, a scris Hannelore Baier.
Mulți au fost ridicați din stradă.
Cetățenii mobilizați urmau să fie “folosiți la muncă în conformitate cu instrucțiunile date de Înaltul comandament”.

Cei mobilizați aveau voie să ia cu ei îmbrăcăminte, lenjerie de pat, obiecte sanitare, hrană, greutatea totală a bagajului nedepășind 20 de kilograme. Mulți dintre aceștia fiind ridicați de pe stradă sau luați prin surprindere, nu au avut timp să-și facă bagajul, ceea ce a avut consecințe grave atât pe parcursul transportului cât și în lagăr, ei neavând ce mânca și nici îmbrăcăminte corespunzătoare.

“Ridicarea ca atare a etnicilor germani de pe teritoriul României are loc în baza ordinului telefonic nr. 33.224 transmis în seara zilei de 10 ianuarie 1945 către toate Inspectoratele regionale de poliție. În acest ordin se preciza că: mobilizarea germanilor se face după <planurile întocmite anterior și la termenele stabilite de delegatul Comisiei Aliate de Control>. Și mobilizarea se face sub <conducere românească și sub controlul reprezentantului Comisiei Aliate de Control>. De menționat este faptul că ridicările s-au efectuat de către organele locale numai în România, în celelalte state ele fiind întreprinse de sovietici. Este motivul pentru care mulți dintre deportați sunt convinși că românii i-au deportat și că URSS ar fi cerut României forță de muncă, iar guvernul român a decis trimiterea nemților”, a continuat Hannelore Baier.
Sovieticii au hotărât să ia și femeile
Inițial era prevăzut ca numai bărbații să fie duși la muncă. Numărul lor era însă relativ redus pentru că mulți dintre ei nu se mai întorseseră de pe front (din 551.049 de etnici germani – numărul care-i fusese raportat lui Stalin, 240.436 erau bărbați și 310.613 femei), astfel că sovieticii au hotărât să ridice și femeile, mai ales că în URSS ele munceau cot la cot cu bărbații.
În jur de 33.000 de șvabi bănățeni au fost ridicați de la casele lor între 14 și 16 ianuarie 1945. În orașe, cei vizați au fost scoși cu forța din casele lor de patrule militare mixte româno-sovietice. În sate au fost adunați de jandarmi și funcționarii de la primării, duși la locurile de adunare, apoi urcați în trenuri spre a fi trimiși la Timișoara.
Statisticile privind deportarea sașilor transilvăneni indică faptul că peste 30.000 de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, reprezentând circa 15% din populația germană a Transilvaniei (după datele din 1941). În cazul a 12% din persoanele deportate nu s-a respectat vârsta prevăzută în ordin.
Deportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația lagărelor. Foarte puțini au îndeplinit munci conform pregătirii lor. În 1948 au început să fie eliberați din lagăre și persoane apte de muncă (în total 49%), pentru ca în octombrie 1949 lagărele să fie desființate.

Primele transporturi din Timișoara spre Uniunea Sovietică au început pe 18 ianuarie 1945. Săptămâni în șir, oamenii au fost urcați în vagoane de marfă și duși spre minele de cărbuni și centrele industriale sovietice. Acolo, deportații au avut un program de muncă zilnic de 12 ore, cu hrană insuficientă și măsuri de igienă precare. Din persoanele deportate circa 5.000 au decedat (circa 15%). Au fost deportați în jur de 5.000 de șvabi sătmăreni din nord-vestul României. Aproape o mie au decedat.
Autoritățile române au încercat să se opună măsurii ordonate de sovietici. Ministrul Afacerilor Externe, Constantin Vișoianu, a întreprins demersuri diplomatice pe lângă guvernul Marii Britanii și al Statelor Unite, fără succes. La 12 ianuarie 1945, Burton Y. Berry, reprezentantul politic al SUA la București, îl informează pe Vișoianu că guvernul Statelor Unite nu a fost înștiințat de către guvernul sovietic de intenția acestuia de a ridica cetățeni români de origine germană și că dezaprobă această măsură, dar că <recunoaște dreptul comandamentului sovietic de a asigura liniștea și securitatea liniilor sale de comunicații în spatele frontului>, deși <socotește că măsura deportării depășește aceste necesități>”, mai spune Hannelore Baier.

Într-o notă personală adresată la 18 ianuarie 1945 ministrului de Externe Eden, Winston Churchill comentează: „De ce facem atâta zarvă despre deportările rusești din România ale unor sași și ale altor populații? Înțelegerea a fost că rușii vor putea să-și impună voința în această zonă. Oricum nu îi putem opri!”.

Guvernul Rădescu se opune deportărilor
La 13 ianuarie 1945 guvernul Rădescu îi adresează generalului Vinogradov o notă în care protestează față de „mobilizarea pentru lucru în URSS a unor categorii de locuitori ai României de origine germană”.

„Lipsa unui atât de mare număr de cetățeni români ar paraliza într-o foarte mare măsură întreaga economie a țării, compromițând obligațiunile asumate în Convenția de Armistițiu. Este datoria guvernului român de a veghea asupra intereselor tuturor supușilor săi, indiferent de originea lor etnică, motiv pentru care acesta atrage atenția asupra dureroasei strămutări în mijlocul iernii a unei întregi populațiuni la o atât de mare depărtare și asupra suferințelor unor familii. Guvernul român este ținut de Tratatele pe care le-a iscălit, de conștiința răspunderilor sale și de Convențiunea de Armistițiu însăși și nu poate fi de acord cu măsurile cerute de Comandamentul Sovietic, chiar dacă recunoaște că bunul mers al operațiunilor militare duse în comun cere măsuri de securitate”, se arată în notă."
https://adevarul.ro/...in-2329501.html

Pe lângă armeni și evrei, mai ales la încheierea WW II etnicii germani din Europa au avut foarte mult de suferit, singura lor vina fiind apartenenta la aceasta etnie.
În România, ca să evite deportarea în URSS sau Baragan , unii etnici germani au pretins ca sunt etnici maghiari.Am cunoscut, în anii 1980, o asemenea familie.
Perioada anilor 1945-1955  a fost cei mai crunta și dureroasă pentru majoritatea etnicilor germani din afara Germaniei și Austriei.
Ce nu au reușit sa facă sovieticii și bolșevicii din România, a reușit situația creata mai ales de căderea Cortinei de Fier datorita careia,  milioane de etnici germani s-au relocat în RFG.

Edited by max_01, 08 January 2024 - 20:10.

Asta nu prea-i de istoria romanilor, ci mai degraba de cea a germanilor.
De altfel nu cred ca se aminteste de asa ceva in cartile de istorie romanesti.

Stiu ca a vorbit Zaiafet despre asta intr-un clip din seria "pe vremea tovarasilor" - in cel cu guvernul Radescu parca.

Partea si mai trista este ca nu au fost deportati doar germani, ci si oameni de alte etnii de exemplu slovaci. De asemenea, si daca aveai nume de familie care suna mai nemtesc asa puteai fi luat (chiar daca erai roman "pur")

 max_01, on 08 ianuarie 2024 - 20:04, said:

... Intr-un registru echivalent majoritatea etnicilor germani din Europa au sprijinit direct regimul deviationist-criminal al alogenului austriac.

Edited by Naoto, 08 January 2024 - 21:29.
flame

 adisz, on 08 ianuarie 2024 - 20:15, said:

nu erau cetateni romani?

 adisz, on 08 ianuarie 2024 - 20:15, said:

Tine de istoria României și a cetățenilor romani pentru ca etnicii germani deportați au fost cetățeni romani.
Destul de rău că nu se amintește măcar acum.

Tam-nesam, fara nicio legatura cu preocuparile mele pe net, youtube imi recomanda un documentar(presupun) de acum 3 ani cu deportarea sasilor.
Tocmai ce vazusem titlul topicului asta. Ma gandesc ca are o legatura.

 Masutatsu&#045;Oyama, on 08 ianuarie 2024 - 20:33, said:

Propag doar  adevărul istoric,  acum, neplăcut pentru unii.
...
Pana la intrarea SUA în război, împotriva Italiei, majoritatea covârșitoare a italienilor din SUA erau pe fata, mari admiratori ai lui Mussolini și Italiei fasciste.In aceeasi situație au fost și majoritatea japonezilor.
Azi, majoritatea turcilor din Diaspora, inclusiv din occident, sunt pro Turcia,pro Erdogan, pro islam și imperiul otoman.
Pentru ca sângele apa nu se face.

Edited by Naoto, 08 January 2024 - 21:30.

E trist sa vezi ca un stat e dispus sa-si deporteze proprii cetateni pe baze etnice, indiferent daca vorbim de germani, rromi etc.
Niciodata nu a fost un proces si nu s-au identificat responsabilii, macar simbolic. Oricum, la revolutie unii dintre responsabili mai traiau.

https://adevarul.ro/...google_vignette

„Ca urmare a ordinului dat de Stalin la 16 decembrie 1944, în România, Preşedinţia Consiliului de Miniştri transmite la 19 decembrie un prim ordin telefonic către Inspectoratele de Poliţie (regionale Craiova, Timişoara, Alba Iulia, Sibiu, Piteşti, Bucureşti, Galaţi şi Constanţa), în care se cere înregistrarea populaţiei de origine germană capabilă de muncă şi se comunică modul în care se vor desfăşura ridicările. Ordinul de ridicare urma să se dea în mod special. Ordinele Ministerului Afacerilor Interne nr. 32.137 din 31 decembrie 1944 şi nr. 32.475-S din 3 ianuarie 1945 conţin detalii privind etapele în care vor fi ridicaţi, adunaţi şi internaţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani şi femeile între 18 şi 30 de ani, excepţii admiţându-se doar în cazul femeilor cu copii sub un an sau al infirmilor."

"Iniţial era prevăzut ca numai bărbaţii să fie duşi la muncă. Numărul lor era însă relativ redus pentru că mulţi dintre ei nu se mai întorseseră de pe front (din 551.049 de etnici germani – numărul care-i fusese raportat lui Stalin, 240.436 erau bărbaţi şi 310.613 femei), astfel că sovieticii au hotărât să ridice şi femeile, mai ales că în URSS ele munceau cot la cot cu bărbaţii."

"Într-o notă personală adresată la 18 ianuarie 1945 ministrului de Externe Eden, Winston Churchill comentează: „De ce facem atâta zarvă despre deportările ruseşti din România ale unor saşi şi ale altor populaţii? Înţelegerea a fost că ruşii vor putea să-şi impună voinţa în această zonă. Oricum nu îi putem opri!”."

"Primele transporturi din Timișoara spre Uniunea Sovietică au început pe 18 ianuarie 1945. Săptămâni în șir, oamenii au fost urcați în vagoane de marfă și duși spre minele de cărbuni și centrele industriale sovietice. Acolo, deportații au avut un program de muncă zilnic de 12 ore, cu hrană insuficientă și măsuri de igienă precare. Din persoanele deportate circa 5.000 au decedat (circa 15%)."

 Wotan, on 08 ianuarie 2024 - 23:01, said:

Dispus? Partea asta ai sărit-o?

Quote

Quote

Inclusiv în citatul tău apare clar:

 Wotan, on 08 ianuarie 2024 - 23:04, said:

De menţionat este faptul că ridicările s-au efectuat de către organele locale numai în România, în celelalte state afectate, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria şi Cehoslovacia ele fiind întreprinse de sovietici prin intermediul NKVD.

 Wotan, on 08 ianuarie 2024 - 23:07, said:

Tot din articol:

Quote

Adicătelea românii au protestat oficial inclusiv pe lângă puteri străine după care fac exces de zel din proprie inițiativă și se oferă să ducă ei la îndeplinire directiva. Mai degrabă pute a manevră bolșevică tipică prin care pui victimele să își dea singure capete în gură. Acum, cine vrea să arunce mizeria în spatele românilor, este liber să o facă.

Nu doar etnicii germani au fost deportati. Cunosc un caz a unui sat de langa Satu Mare unde primarul de atunci, la ordinul autoritatilor, a adunat la caminul cultural toti locuitorii de varsta mentionata sub pretextul organizarii unei sarbatori traditionale. Cand lumea s-a adunat au blocat usile, apoi i-au incarcat in vagoane si i-au dus in Siberia la munca fortata. Cativa ani cei ramasi acasa n-au mai stiut de ei. Foarte putini au scapat din lagarele respective. Acum urmasii lor primesc compensatii de la statul roman.

 asul, on 08 ianuarie 2024 - 23:21, said:

 AlexD2, on 08 ianuarie 2024 - 23:48, said:

Trebuie sa recunoastem ca noile autoritati romanesti impuse cu sprijinul tancurilor sovietice erau extrem de entuziaste si dornice sa-si demonstreze loialitatea fata de stapanii de la Moscova.

 Wotan, on 09 ianuarie 2024 - 00:12, said:

Aici este esența. Iar în condițiile acestea, faptul că s-a protestat oficial reprezintă un lucru cu atât mai semnificativ.

 Wotan, on 08 ianuarie 2024 - 23:04, said:

De dragul adevărului istoric trebuie precizat ca în acea perioada, statul român a fost doar o anexa a URSS, autoritățile romane, mai ales cele  de aplicare a legii, erau formate din alogeni și au fost total subordonate celor sovietice.

Edited by max_01, 09 January 2024 - 07:35.

Eu cred ca mai este un motiv.
Romanii s-au dezis de fostii aliati, au intors armele si au devenit aliatii sovieticilor.
Acestia i-au tratat ca atare, i-au bagat in lupte grele, nu le-a fost recunoscuta contributia la invinerea Germaniei si a aliatilor sai.
In celelalte tari, cele care fusesera aliate sau ocupate de Germania, deportarile au fost facute de sovietici.
La noi, ca aliati, ne-au pus pe noi sa facem munca murdara. Isi permiteau, eram "prieteni" Asa ne trebuia, nu?

 Wotan, on 09 ianuarie 2024 - 00:12, said:

Pentru ca în marea lor majoritate  erau alogeni și bolșevici convinși.Ei au fost torționarii perioadei celei mai sinistre din istoria romanilor, adică anii 1948-1964.Foarte mulți etnici romani, având ca singura vina, originea lor sociala și convingerile lor democratice, le-au fost victime.

Edited by max_01, 09 January 2024 - 07:39.