O poezie pe zi

Neînțelegere
Eduard Zalle

Mi s-au dat ochii de-a dura
Într-un... ce mai tura-vura,
Într-un decolteu de damă
Cu danteluri. Și se cheamă

Că am suflet și simțire...
Un artist cu nas subțire
M-a văzut și mă înfruntă
Cu privirea-i balamută,

Ca și cum ar vrea să-mi spună
Că duduia e prea bună
Pentru un pârlit ca mine.
Îi dau flit și simt că-mi vine

Să mă adâncesc în studiu,
Pregătit de un preludiu
Doar în mintea mea bolnavă...
Când, aud o voce suavă:

- Domnule, n-aveți o fisă?
O privesc pe Monalisă,
Cea cu decolteul, frate!
Simt o gheară drept în spate

Și-i zâmbesc cu ochi de rouă:
- Cum să nu? Am chiar și două!
Îi întind timid o liră;
Fâstâcită, ea se miră,

Dar se reculege-ndată:
- Domnule, eu sunt o fată,
Sunt o jună oarecare...
Însă, nu sunt de vânzare!

Am rămas fără cuvinte,
O priveam cu luare-aminte
Și, încurcat am bâiguit:
- Eu, să mă ierți... doar am privit...

Pe apele...
lui Gabriel García Márquez

Pe apele mele, pe apele tale,
O barcă plutește și curge agale,
Nu-i nimeni la vâsle și nimeni la cârmă
Și cerul se-nnoadă în norii de sârmă.

Pe apele mele, pe apele tale,
O trestie plânsă se-neacă pe cale
Și nimeni pe maluri n-o vede în noapte,
Doar cerul mai râde cu ochii de lapte.
Pe apele vii și pe apele moarte,
La vale plutește închisă o carte,
Nu-i nimeni, cuvântul din ea să citească.
Pe apele noastre se-aprinde o iască

Și jur-împrejur luminează stingheră,
Și dragostea crește în vremi cu holeră.
O luntre plutește și curge agale
Pe apele mele, pe apele tale...

licurici_licurici, on 02 noiembrie 2018 - 08:12, said:

Ah, cu poezioara asta am cucerit o fata, cand aveam 15 ani amandoi...Oh, tempora....

Gărgăriţele şi fluturii
Aştern verii
Cu foşnetul lor firav de aripi
Un răvaş de rămas bun.

S-a dus îmbelşugatul praznic,
Iar sufletul se vrea singur
În prea tăcutul său farmec!


de Athanase V. de Tracy
(tr. M. Lică-Maşala)

Costel2014, on 02 noiembrie 2018 - 09:27, said:

Cred ca multe fete au fost cucerite cu versurile marelui Nichita!

Quantum, on 02 noiembrie 2018 - 10:10, said:

...bun venit distinsa doamna toamna!

Edited by licurici_licurici, 02 November 2018 - 11:36.

Toamna în odaie
Ion Minulescu

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Și la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Și țigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu și-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine știe când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame... "

Și femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă și umilă
Ca o mincinoasă profeție
De Sibilă...

A intrat...
Și-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Și cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/827FCDqqu4M?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

licurici_licurici, on 02 noiembrie 2018 - 11:23, said:

Englezii zic ca gargaritele anunta vremea cel mai bine (cand se strang in colturi e clar ca vine frigul) si poate poetul francez-bulgar de mai sus

Ay, pielea ta ca mătasea din cămaşa unui bey,
Ca retina când ochiul doarme întredeschis şi pare de sticlă,
Ay, picioarele tale lungi ca mestecenii într-o zi de stepă,
Când lumina îi face mai albi şi mai puri, şi ei râd sub coaja lor argintie
Ay, braţele tale atât de fremătătoare în bluza albă şi torsul
Ca un fuselaj de marmură care poate luneca
În clinii rochiei, şi rochia ca un steag verde, al sultanului,
Fluturând pe raiale. Ay, gustul tău de miere sălbatică
De care nu mă mai satur. Perdea de fum să fac
Iar eu să gust, să gust până amenţesc
Din regescul fagure. Ay, ziua în care te-am cunoscut, Mikaela
Într-un autobuz hodorogit la Piaţa Romană
Pe când răsfoiai un album cu Egon Schiele şi şopteai
Pentru că vedeai trupuri umile, trupuri triste,
Culori violente. Te-am întrebat: cine e mai bun, Gustav Klimt
Sau Egon Schiele? De bunăseamă Schiele, ai spus,
Pentru că e mai friguros, mai sumbru, mai nebun,
Pentru că a trăit doar 28 de ani; mai puţin decât Eminescu,
Klimt e decorativ, Schiele e morbid, e un fel de urlet
Nu te-am contrazis. Te priveam într-un fel ciudat
Cum priveşti un manuscris rar la Bibilioteca Academiei.
De atunci au trecut ani, dar pielea ta e la fel de fină, Mikaela
Ca mătasea din cămaşa unui bey. Iar picioarele tale sunt la fel de lungi
Ca mestecenii într-o zi de stepă


de Mircea Şandru

Toamna
Magda Isanos

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic,
ca o livadă toamna, “Oare n-am visat
c-a fost frumos și vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întamplat?”

Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frânte,frunze putrede și spini,
sunt semne ca n-a fost la mijloc visul meu
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.

Sau poate și mai rău: iubirea, ca o floare,
și-a scuturat petalele pe jos,
și dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniștit la soare.

Dusmanul marinimos _J Luis Borges


( In anul 1102 Magnus Barford a pornit la cucerirea rand pe rand a regatelor
Irlandei; Se spune ca in ajunul mortii a primit acest salut din partea lui
   Muirchertach,regele din Dublin)


Faca-se voia zeilor Magnus Barford ,si in ostirile tale sa lupte aurul si furtuna
Si maine,pe campiile regatului meu, sa te insoteasca norocul in batalie.
Si mainile tale de rege sa teasa inspaimantator panza spadei.
Si cei ce se impotrivesc spadei tale sa fie hrana pentru lebada rosie.
Numerosii tai zei sa te sature de slava . sa te sature de sange.
Sa fii biruitor in zorii zilei, tu rege care calci pe pamantul Irlandei.
Dintre numeroasele zile ce ti-au fost date , nici una sa nu straluceasca mai
Tare decat ziua de maine.
Fiindca aceasta zi va fi cea din urma. Ti-o jur rege Magnus.
Fiindca inainte de a se intuneca , te voi birui si te voi sterge de pe fata
pamantului, Magnus Barford.

Secretele vieţii amoroase
                                                      



Vreau să fiu cu cel pe care îl iubesc.

Nu vreau să socotesc ce mă costă.

Nu vreau să mă gândesc dacă e bine.

Nu vreau să ştiu dacă mă iubeşte.

Vreau să fiu cu cel pe care îl iubesc    



                                                                             de Bertolt Brecht

20 de ani

                               de Alexandru Cristian

20 de ani mi-au trebuit s-ajung ce sunt
20 de ani de cand sunt pe pamant
20 de ani sa-nvat ce-i rau si bine
20 de ani si te iubesc pe tine
20 de ani dar plin de suferinta
20 de ani de chin si umilinta
20 de ani n-o sa-i uit nicidata
20 de ani si-o dragoste curata
20 de ani si-0 sa am lumea toata

Erată
Eduard Zalle

Fiece dimineață e un cântec înaintea morții
care pândește în aerul stătut al burgului
ce-și moaie picioarele obosite în mare.
Fiecare trecător e un semn că viața
are întotdeauna ultimul cuvânt,
în ciuda faptului că toți venerăm
moartea, cu sau fără voie.
Între cuvântul scris și promisiunea flecărită,
nu rămâne decât gustul sălciu al deziluziei
că toți poeții, fără excepție,
nu dau doi bani pe tristețile muzelor lor,
la fel de istovite ca picioarele urbei
înmuiate în apa cu strălucire de șarpe.

E toamnă

                    poezie de Alin Cucuruzan


E toamnă pe străzi şi lumina e moartă;
E toamnă, din soare-a rămas doar o şoaptă;
E toamnă şi cântecul mi se-ntristează;
E toamnă, un stol de heralzi emigrează;
E toamnă pustie,
Gri-cenuşie
Şi creşte-ndărătnic rugina în vie.
Se luptă satirii lumina să-nghită
Muşcând îngheţat din natura cernită.
E toamnă, visează izvorul cântând;
E toamnă amară în mine şi-n gând.
Fire de ploaie ţes lumii veşmânt
Iar ceaţa zideşte cetăţi pe pământ.
E toamnă, sarcastic, agonic cuvânt,
E toamnă... ş-atât.

Afară e sfârşit de toamnă

                     de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)

Afară e sfârşit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârşit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzeşte
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.


" Daca exista o constelatie a fericirii...doresc ca cea mai frumoasa stea sa straluceasca doar pentru tine"...cititorule!

Hai noroc si voie buna,
Sa petrecem impreuna,
C-astazi este o zi mare,
Si-i motiv de sarbatoare.
La multi ani, Mihai, Mihail, Mihaela, Gabriela, Gabriel, Gavriil!

Te întreb
Viorica Sălăjeanu

A fost al tău vreodată vântul
Sau Universul nesfârșit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfințit?

Ai ascultat în floare merii
Cum înalțau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În brațe fulgerul purtând?

Ai născocit cu ochiul minții
Cât pot fi toamnele de-adânci ?
Ți-ai dăltuit din iarna vieții
Poteci de soare peste stânci?

Spune-mi

               de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)

Dacă o flacără, o clipă,
din drumul ei ştiut se-abate,
arzând o fragedă aripă
a unei gaze-ndurerate

Şi suferă, pentru că ştie,
învăluind-o în lumină,
de ce durerea-i tot mai vie,
Spune-mi, te rog, cine-i de vină?