Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
La multi ani mie!

Senzor filtru particule GOLF 7

La multi ani @radu103!

La multi ani @Nenea Zap!
 La multi ani @beavis03!

BlackView Oscal Pad 13, probleme ...

Baterie auto AGM 70AH vs normala ...

Depanero nu vrea sa imi dea Negat...
 Extras carte funciara

Carucior pliabil pentru cumparatu...

In ce supermarket gasesc carne de...

Cat de riscant e sa rezerv un hot...
 Audi Q3 F3 PHEV - impresii si con...

AC Vortex nu mai incalzește

Scule electrice și impactul ...

Huawei Pura 70/Pro/Ultra
 

[ANCOM] Proiectul de lege ce stabileste masurile pentru aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale in Romania, in consultare publica

- - - - -
  • Please log in to reply
No replies to this topic

#1
StefanRO

StefanRO

    Hai noroc straine

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,757
  • Înscris: 06.03.2018

Attached File  image004.jpg   164.71K   1 downloads



ANCOM supune consultarii publice proiectul de lege care stabileste masurile legislative nationale necesare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European si al Consiliului privind o piata unica pentru serviciile digitale si de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul DSA) in Romania, act legislativ obligatoriu pentru statele membre. Conform dispozitiilor europene, Regulamentul DSA se va aplica in toate statele membre UE incepand cu data de 17 februarie 2024.

Obiectivul general al Regulamentului DSA este acela de a consolida Piata Unica Digitala, prin instituirea unui cadru juridic modern pentru serviciile digitale si prin asigurarea faptului ca furnizorii de servicii digitale prezenti in Uniunea Europeana actioneaza responsabil pentru a atenua riscurile care provin din utilizarea serviciilor lor, respectand valorile Uniunii Europene si protejand drepturile fundamentale.

Principalele prevederi ale proiectului de lege
Proiectul de lege are ca obiect stabilirea masurilor necesare pentru aplicarea Regulamentului DSA, desemnarea coordonatorului serviciilor digitale si adoptarea regimului sanctionator aplicabil in cazul nerespectarii obligatiilor stabilite prin Regulament sau lege.

Coordonatorul serviciilor digitale
Proiectul desemneaza ANCOM in calitate de coordonator al serviciilor digitale, institutia fiind astfel responsabila de toate aspectele legate de supravegherea si de asigurarea respectarii Regulamentului de catre furnizorii de servicii intermediare. In aceasta calitate, institutia este punct de contact unic in ceea ce priveste aplicarea Regulamentului si raportarea unor date si/sau informatii catre Comisia Europeana si/sau catre coordonatorii serviciilor digitale din celelalte state membre. De asemenea, Autoritatea va fi membru al Comitetului european pentru servicii digitale – organism consultativ independent format din Coordonatorii nationali, care va sprijini efectuarea investigatiilor comune, va emite avize si recomandari si va promova elaborarea si punerea in aplicare a orientarilor si rapoartelor privitoare la subiectele abordate de Regulament. In aplicarea normei nationale, ANCOM, in calitate de coordonator al serviciilor digitale, urmeaza sa adopte si legislatie secundara (decizii ale institutiei).

Autoritatile responsabile pentru supravegherea continutului online
Proiectul de act normativ stabileste in sarcina autoritatilor relevante (institutii, autoritati publice ce detin atributii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate sau autoritatile judiciare) posibilitatea de a emite ordine prin care furnizorul de servicii intermediare are obligatia de a actiona impotriva continutului ilegal din mediul online sau de a furniza anumite informatii. Prin „continut ilegal” se intelege orice informatie care, in sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vanzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conforma cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricarui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exacta a dreptului respectiv. Activitatile desfasurate in mediul online trebuie sa respecte normele juridice nationale in vigoare, iar autoritatile publice ce detin competente pentru supravegherea anumitor sectoare ori domenii de activitate in mediul offline trebuie sa urmareasca respectarea normelor si pentru faptele petrecute in mediul virtual (online). Pe scurt, tot ce este ilegal in mediul offline este ilegal si in mediul online.

Furnizorii de servicii intermediare
Orice furnizor de servicii intermediare stabilit in Romania are obligatia de a transmite ANCOM, in termen de cel mult 45 de zile de la data inceperii oferirii serviciilor, o informare in acest sens, care va cuprinde informatii privind datele de identificare ale furnizorului si datele de contact ale acestuia in vederea comunicarii eficiente cu institutiile sau autoritatile publice, anuntand orice modificari ale acestora. Pentru aceste comunicari dintre ANCOM si furnizori, se va utiliza serviciul „My ANCOM”, pus la dispozitie gratuit de catre institutie.

Furnizorii de servicii intermediare sunt:
furnizorii de servicii de simpla transmitere (mère conduit): sunt incluse aici categoriile generice de servicii, precum internet exchange points, punctele de acces fara fir, retelele virtuale private, serviciile si resolverele DNS, registrele de nume de domenii de prim nivel, registratoarele pentru domenii, autoritatile de certificare care elibereaza certificate digitale, telefonie VoIP si alte servicii de comunicatii interpersonale;
furnizorii de servicii de „stocare in cache” (caching): vizeaza doar serviciile privind furnizarea de retele de distributie de continut, de proxy-uri invers sau de proxy-uri de adaptare a continutului;
furnizorii de servicii de gazduire (hosting): vizeaza categoriile de servicii precum „cloud computing”, gazduirea de pagini web, serviciile de referentiere cu plata sau serviciile care permit partajarea de informatii si de continut online, inclusiv stocarea si partajarea de fisiere.

Furnizorii de servicii de hosting (cloud sau webhosting) si platformele online trebuie sa implementeze mecanisme de notificare si actiune pentru a permite partilor terte sa notifice prezenta presupusului continut ilegal si sa puna la dispozitia utilizatorului sisteme interne de tratare a reclamatiilor cu privire la deciziile pe care le iau in legatura cu un presupus continut ilegal sau incompatibil cu termenii si conditiile lor. In urma primirii ordinului de a actiona impotriva continutului ilegal, furnizorul de servicii intermediare este obligat sa informeze autoritatile relevante cu privire la modul in care a dat curs respectivului ordin, iar autoritatea emitenta (relevanta) are obligatia de a informa ANCOM cu privire la modul in care s-a dat curs ordinului respectiv. In situatiile in care furnizorii nu aplica ordinele de eliminare primite din partea autoritatilor relevante, Autoritatea poate interveni.

Procesul de consultare publica
Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 31.10.2023, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, București), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa [email protected].

Attached Files



Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate