Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Mocheta peste parchet cu incalzir...

La multi ani mie!

Senzor filtru particule GOLF 7

La multi ani @radu103!
 La multi ani @Nenea Zap!

La multi ani @beavis03!

BlackView Oscal Pad 13, probleme ...

Baterie auto AGM 70AH vs normala ...
 Depanero nu vrea sa imi dea Negat...

Extras carte funciara

Carucior pliabil pentru cumparatu...

In ce supermarket gasesc carne de...
 Cat de riscant e sa rezerv un hot...

Audi Q3 F3 PHEV - impresii si con...

AC Vortex nu mai incalzește

Scule electrice și impactul ...
 

Uriașii - mit sau realitate preistorică?

* * - - - 5 votes
  • This topic is locked This topic is locked
645 replies to this topic

#1
heart_of_ice

heart_of_ice

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,551
  • Înscris: 12.11.2011
Uriașii — mit sau realitate preistorică ?
Pentru a descrie pe acești oameni de statură impresionantă, ebraica biblică folosește de cele mai multe ori expresia ’ič middá „om de dimensiune”, sau ’ančey middá / ’ančey middot „oameni de dimensiune / dimensiuni” (Nu 13:32; 2S 21:20; Is 45:14; 1Cr 11:23; 20:6), sugerând astfel o statură neobișnuită. În două cazuri (Gn 6:4; Nu 13:33), Moise a preferat cuvântul (plural) nǝfilim, care se referă de asemenea la un om de statură neobișnuită, și este tradus cu „uriași, giganți, titani”.

Unii cercetători speculează că termenul nǝfilim ar însemna „căzuți” sau „căzături”, și că ar denumi ființe „căzute” sau monstruoase, pentru că termenul seamănă cu néfel (lepădătură, avorton), și cu nafal (a cădea). În realitate, nu se cunoaște etimologia termenului nǝfilim, un arhaism folosit numai în scrierile lui Moise. Cert este că termenul a fost întotdeauna înțeles ca referindu-se la oameni de o statură neobișnuită, de aceea a fost tradus în greacă și latină gigantes. Nimic nu sugerează că aceștia ar fi fost niște monștri sau… lepădături.

Din nefericire, unii învățați evrei din epoca elenistică, interpretând Geneza 6, au lansat un scenariu mitologic, neacceptat de iudaismul oficial, dar care a influențat în special pe unii teologi creștini până astăzi. Primul text care a pus în circulație această legendă a fost o ficțiune religioasă produsă înainte de anii 200 î. Ch., numită Cartea lui Enoh, care era cunoscută și citată chiar de primii creștini (Iuda 14) și a fost inclusă în canonul biblic al creștinilor etiopieni. Identificând pe „fiii lui Dumnezeu” din Geneza 6 cu străjerii cerești (îngerii), această ficțiune religioasă (pseudepigrafă) arată că acești „veghetori”

„…și-au ales fiecare câte o femeie și s-au apropiat de ele și au trăit cu ele. Ei le-au învățat pe femei vrăjitorii, farmece și însușirile rădăcinilor și plantelor. Și aceste femei au zămislit și au născut uriași. Statura uriașilor era de 300 de coți, și aceștia au înghițit tot ce putea produce munca oamenilor și tot nu a fost chip să fie săturați. Atunci uriașii s-au întors împotriva oamenilor înșiși ca să-i mănânce. Și au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la târâtoare și la pești pentru a-și potoli  foamea cu carnea lor, și setea cu sângele lor. Și atunci tot pământul a murmurat împotriva celor răi.” (1En 7:1-6, 10-15)

La o citire atentă a textului biblic din Geneza 6, Moise nu ne spune că uriașii aceștia ar fi fost niște monștri apăruți în urma acelor căsătorii profane, ci că „uriașii erau pe pământ în zilele acelea”. Cuvântul „uriașii” este cu articol hotărât (ha-năfilim) și în poziție emfatică, la început de propoziție. Autorul vrea să spună că pământul era locuit pe vremea aceea de oameni de statură înaltă, și nu că pe lângă oameni „normali”, ar fi existat niște monștri care sufereau de gigantism sau care ar fi fost produsul unor încrucișări nelegiuite.

Autorul adaugă: „și chiar după ce au intrat ‘fiii lui Dumnezeu’ la ‘fiicele oamenilor’ și ele le-au născut copii, aceștia au fost uriași. Ei erau acei faimoși titani din vremurile străvechi.” Sublinierea noastră arată că oamenii au fost uriași „chiar și după” acest amestec, deci cu atât mai mult înainte fuseseră uriași.

În ce privește identitatea „fiilor lui Dumnezeu” și a fiicelor oamenilor”, cea mai bună explicație este aceea care s-a dat dintotdeauna, și anume că aceste expresii sunt metaforice și denumesc pe credincioși și pe necredincioși. Oamenii lui Dumnezeu, ca și îngerii lui Dumnezeu sunt numiți „fii ai lui Dumnezeu” (Os 1:10; Ps 29:1; Ex 4:22, 23; Lc 3:38; 20:36; Rom 8:19; 1In 3:10; Iov 1:6; 2.1; 38:7; Ps 89:6), iar necredincioșii, oamenii acestei lumi sunt numiți „fiii oamenilor” („fiii lui Adam”- Ps 53:2; 62:9).

Contextul (în Geneza 4-5) indică două linii genealogice, a nelegiuitului Kain și a credinciosului Șet, așadar autorul denumește, în mod metaforic și spiritual, cele două clase. (Dumnezeu a descurajat căsătoriile dintre credincioși și necredincioși, știind că, de obicei, ele duc la ștergerea diferenței dintre poporul lui Dumnezeu și lume: Dt 7:3-4; 1Împ 11:1-2; Ezra 10:2-3, 10-11; Ne 13:23-26; 1Cor 7:39; 2Cor 6:14). Pe de altă parte, Dumnezeu nu a interzis nicăieri căsătoria îngerilor cu fete pământene, deoarece o asemenea combinație este imposibilă: îngerii nu sunt ființe sexuate și nu se căsătoresc (Mt 22:30; Mc 12:25; Lc 20:35-36).

Așadar, nu există îngeri, îngerese și îngerași, decât în picturi bisericești. Dacă o combinație între îngeri și oameni ar fi posibilă, înseamnă că ar fi și naturală și, prin urmare, legitimă. Biblia nu condamnă combinația din Geneza 6 ca pe un amestec rasial de ființe cerești și pământești, care ar fi dat naștere unor monștri. Un asemenea scenariu este de basm, chiar dacă a fost susținut de-a lungul mileniilor, și chiar dacă până târziu, după Renaștere, lumea credea că anumite femei fac sex cu demonii. Și bineînțeles că, după ce mărturiseau totul (sub torturile Inchiziției), erau pedepsite după lege, prin ardere pe rug, ca „vrăjitoare”.

În ce privește mărimea reală a „uriașilor”, nu puțini credincioși s-au blocat cu mintea în același tărâm de basm. Pasajul citat mai sus din 1Enoh susține că uriașii ar fi fost de 300 de coți (= 150 metri!), ceea ce este imposibil: s-ar fi prăbușit sub propria greutate. Falsuri cu schelete sau urme de asemenea uriași s-au difuzat și pe internet. De obicei, acești falși uriași sunt mult prea mari.

Geneza nu specifică ce înălțime ar fi avut primii locuitori ai pământului, dar ne dă o cheie: aceștia erau și foarte longevivi (trăind până la 9-10 secole) și se reproduceau la o vârstă mult mai târzie decât astăzi: de obicei, după vârsta de 100 de ani, iar după vârsta de 500 de ani încă erau fertili.

Site-ul Ziare.Com a publicat, în cadrul unei știri, următoarele:

„Speranța de viață pare să aibă legătură cu un tip de hormon secretat de organism, IGF1. Cu cât acesta este în cantitate mai mică, cu atât viața va fi mai lungă. În condițiile unei maturizări sexuale timpurii, acest hormon se găsește în cantitate mai mare în organism, relateaza Daily Mail, care citează un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.”

Dumitru C. Dulcan (Creierul și mintea universului) afirmă:

„Este o lege a naturii, în virtutea căreia ființele care au nevoie de mult timp până să ajungă la maturitate au o viață lungă, iar cele care ating rapid maturitatea trăiesc puțin.”

Știind că există un raport proporțional între creșterea organismului și vârsta medie a reproducerii, observăm că astăzi creșterea în înălțime are loc până la 20+ de ani. Dacă antediluvienii deveneau adulți cu adevărat, în jurul vârstei de 100 de ani, aceasta sugerează că ei creșteau în înălțime (nu neapărat cu aceeași rată de creștere!) până în jurul vârstei de 100 de ani, ceea ce explică de ce erau atât longevivi, cât și „uriași”. Dar cât de mari să fi fost?

Cuvântul „uriaș” nu este atât de potrivit, fiindcă indică o statură imensă, de basm, în genul lui Gulliver. Singurele cazuri în care ni se indică dimensiuni ale uriașilor sunt cazurile refaimilor („fiii lui Rafa”). Biblia relatează că Regele Hog din Bașan (nordul Transiordaniei) dormea într-un pat de fier, lung de 4,5 metri, ceea ce sugerează că omul avea cam patru metri înălțime (Dt 3:11). Dintre cei cinci refaimi din Gatul Filistiei, Goliat avea „6 coți și o palmă” (= 3,25 metri), după Textul Masoretic (ebraic), dar după Textul Grecesc (LXX), ar fi avut numai 4 coți și o palmă (2,25 metri) sau, după alte manuscrise, 5 coți și o palmă (2,75 metri). Aceste ajustări numerice indică încercarea unor copiști editori de a impune o cifră mai realistă, gândind că scribii anteriori au exagerat. Dar nu este exclus nici fenomenul invers.

În afară de Goliat, Biblia numește și pe fratele său, refaitul Lahmi din Gat (1Cr 20:5), precum și pe un refait polidactil (un uriaș cu 6Ś4 degete la mâini și la picioare). Acest amănunt, cunoscut în lumea medicală, subliniază autenticitatea cronicii biblice (2S 21:20; 1Cr 20:6). Polidactilia este un fenomen genetic cunoscut.

Alți refaimi vestiți în cronicile biblice au fost Sappai / Saph (2S 21:18; 1Cr 20:4) și un altul numit Ișbi-Benob (2S 21:16). [Notă: Ișbi-benob este o eroare scribală, în locul expresiei yočəbey–bənob / bəgob = locuitorii din Nob / Gob.
După HALOT, inițial ar fi fost propoziția wayyēččəbu bə-Nob/Gob = „și s-au așezat în Nob/Gob”, sau wayyačubu bə-Gob = „s-au întors la Nob/Gob”, cu referire la David și oamenii lui, ca ultimă propoziție din 2S 21:15].

După cum observăm din Scriptură, această descreștere în dimensiuni a omenirii nu pare să fi fost uniformă în toate populațiile, întrucât pe vremea cuceririi Canaanului, și chiar după aceea, se raportează existența unor seminții de uriași, care erau folosiți ca adevărate mașini de război. Trebuie să facem distincție între acești uriași și fenomenul gigantismului cunoscut astăzi, numit și hipersomie sau somatomegalie, asociat cu diverse boli ale sistemelor circulator și osos.

Descreșterea în înălțime și longevitate care a avut loc în primul mileniu după Potop, potrivit cronologiei biblice, ar putea fi explicată și prin intervenția unui fenomen genetic degenerativ, asemănător cu „sindromul de progerie” (sindromul Hutchinson-Gilford), care se manifestă sub forma unei îmbătrâniri rapide, premature a organismului. Până la vârsta de 12-20 de ani, copilul cu progerie trece prin toate fazele de dezvoltare, până la îmbătrânire reală și moarte. O boală asemănătoare este sindromul Werner, în care maturizarea rapidă începe odată cu pubertatea, iar la 40 de ani, individul are toate simptomele unui om îmbătrânit definitiv.

În descrierea Noului Ierusalim, Ioan folosește o expresie ciudată în Ap 21:17: μέτρον ἀνθρώπου, ὅ ἐστιν ἀγγέλου („măsură de om, adică de înger”). Pentru că exprimarea este stranie, traducătorii au încercat să-i dea sens, improvizând: „căci cu măsura oamenilor măsura îngerul” (CNS), sau: „pe care o folosea îngerul” (NIV), sau  eliminând complet referirea la înger (NJB), etc. Este interesant însă că termenul măsură (metron) din Apocalipsa 21 se referă la o „trestie de aur” pe care o folosea îngerul (Ap 21:15). Iar această măsură grecească de lungime, numită kálamos (trestie), era de 10 picioare (= 3 metri).

Dacă măsurile antice, inclusiv cele grecești, erau împrumutate din dimensiunile naturale ale corpului (deget, palmă, picior, cot), iar cotul este deja folosit în același verset, este posibil ca autorul să sugereze că măsura îngerului, trestia de aur, ar fi măsura standard a staturii îngerilor, care ar fi fost și statura inițială a oamenilor.

Până vom ști mai sigur care au fost dimensiunile exacte ale uriașilor, mai important și mai sigur este să știm că imaginea măsurătorii are în Apocalipsă și un uz simbolic (Ap 11:1-2), descriind judecata (evaluarea) celor care se închină lui Dumnezeu, care sunt măsurați cu o „trestie” asemănătoare unui toiag de domnie / sceptru (aici CNS greșește, când traduce cu „prăjină”). Există o statură spirituală care trebuie atinsă (Ef 4:13-15):

„…până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, ca un om matur („desăvârșit”), la statura deplină a lui Christos, și să nu mai fim ca niște copii, duși de orice val și vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor, prin șiretenia metodelor lor de amăgire; ci, mărturisind adevărul cu dragoste, să creștem în toate spre El, spre Christos, care este Capul.”

Scris de Florin Lăiu

#2
Kres

Kres

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,314
  • Înscris: 21.03.2019
Pai nu are cum sa fie mit pentru ca exista poze, filmari cu oase, schelete si fragmente umane de mari dimensiuni.

http://grahamhancock...1036565,1083938

Din punctul meu de vedere, uriasii sunt un experiment genetic esuat al extraterestrilor care au produs, prin tehnologie genetica, omul asa cum il stim noi, in forma finala azi.

Edited by Kres, 24 October 2019 - 11:13.


#3
Pololica

Pololica

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,806
  • Înscris: 04.01.2015
Experimente sau nu, urasii au existat, dar depinde de privitor cum s-a raportat la acele persoane.

Mitu Gogea e un exemplu.

Totusi, sa nu uitam de Naopelon, care, pentur francezi avea o inaltime, iar pentru britanici (sau sistemul international) alta. Motivul: desi aveau aceleasi unitati de masura (picioarele si tolii/inch), baza la care se raportau (unitatile de masura) erau diferite.

#4
waterman

waterman

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 28,372
  • Înscris: 17.05.2004

View PostKres, on 24 octombrie 2019 - 11:12, said:

Pai nu are cum sa fie mit pentru ca exista poze, filmari cu oase, schelete si fragmente umane de mari dimensiuni.

La mijlocul paginii:

"Skeleton of Giant" Is Internet Photo Hoax

Attached File  hoax.png   451.71K   98 downloads

#5
ursamajor

ursamajor

    Anonymous

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,410
  • Înscris: 08.12.2005

View PostKres, on 24 octombrie 2019 - 11:12, said:

Pai nu are cum sa fie mit pentru ca exista poze, filmari cu oase, schelete si fragmente umane de mari dimensiuni.
Dacă există idioți să le credă, sigur că există și poze, filme etc. Posted Image Deasemenea, există și mult mai multe softuri de editare foto, video etc.

Edited by ursamajor, 24 October 2019 - 11:29.


#6
I2O

I2O

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 26,782
  • Înscris: 01.02.2014
Stim ca au existat dinozauri de dimensiuni impresionante e posibil sa fi existat si fiinte umanoide de dimensiuni mari,din cate stiu eu compozitia aerului era alta fata de acum si e posibil ca asta sa fi avut un efect in cresterea tuturor animalelor de pe pamant in perioada aia,sau cel putin asa imi aduc eu aminte ca am vazut intr-un documentar

#7
heart_of_ice

heart_of_ice

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,551
  • Înscris: 12.11.2011
Sfatul meu, este să citiți cu atenție articolul, după aia o să vă faceți o idee și despre acest subiect controversat! :)

#8
pinguinul666

pinguinul666

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,710
  • Înscris: 06.10.2015
Farsa sau nu ...e foarte plauzibil!

Americanii au azi, jucatori de baschet bine facuti fizic, nu diformi in vreun fel, cu inaltimi standard de gen 1.80 -2.00 si chiar peste!

Nu e deloc implauzibila existenta unor oameni de 3 m...

Iar pt mine, ipoteza paleo-astronautica (crearea omului prin hibridizarea unui semian cu ADN-ului reprezentantului unei civilizatii foarte avansate) e unica in stare sa raspunda la multele semne de intrebare cu privire la evolutia omului si a civilizatiilor umane.

Nu, nu am gresit, a civilizatiilor umane, la plural ...suntem a 5-a iteratie (considerata de acum 10.000 mii ani pana azi).

Deci da, au existat alte cicluri civilizationale foarte dezvoltate.

#9
heart_of_ice

heart_of_ice

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,551
  • Înscris: 12.11.2011

View PostI2O, on 24 octombrie 2019 - 11:34, said:

Stim ca au existat dinozauri de dimensiuni impresionante e posibil sa fi existat si fiinte umanoide de dimensiuni mari,din cate stiu eu compozitia aerului era alta fata de acum si e posibil ca asta sa fi avut un efect in cresterea tuturor animalelor de pe pamant in perioada aia,sau cel putin asa imi aduc eu aminte ca am vazut intr-un documentar

Păi concluzia autorului articolului, este că oamenii aveau inițial statura de 3 metri! Compoziția aerului era într-adevăr diferita înainte de potop față de cea din prezent... mi-aduc aminte de un studiu pe anumite fragmente, din care rezulta că în urmă cu mult timp pe pământ era o compoziție a aerului de 50% oxigen (posibil înainte de potop), ulterior făcându-se un experiment într-o seră cu 50% oxigen, tot ce a fost plantat în sera respectivă, a luat proporții uriașe! :)

Edited by heart_of_ice, 24 October 2019 - 11:42.


#10
unbrutus

unbrutus

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 16,301
  • Înscris: 23.02.2017
am auzit ca in Bucegi (centrul energetic al lumii, se stie) s-au gasit uriasi.

Si piramidele au fost mutate de ei din Bucegi in Egipt ca sa le faca umbra

#11
MarianG

MarianG

    be that as it may

  • Grup: Moderators
  • Posts: 31,462
  • Înscris: 10.08.2005

View Postursamajor, on 24 octombrie 2019 - 11:28, said:

Dacă există idioți să le credă, sigur că există și poze, filme etc. Posted Image Deasemenea, există și mult mai multe softuri de editare foto, video etc.
culmea cu unii cred in pozele astea, iar altii spun ca orice poza este o conspiratie

#12
heart_of_ice

heart_of_ice

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,551
  • Înscris: 12.11.2011

View PostMarianG, on 24 octombrie 2019 - 11:43, said:

culmea cu unii cred in pozele astea, iar altii spun ca orice poza este o conspiratie

E și normal, unele poze sunt reale, altele sunt fake-uri!

#13
MarianG

MarianG

    be that as it may

  • Grup: Moderators
  • Posts: 31,462
  • Înscris: 10.08.2005
si e normal sa crezi in falsuri si sa spui ca adevarul este trucat ?

#14
karax

karax

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 21,839
  • Înscris: 14.10.2017

View PostKres, on 24 octombrie 2019 - 11:12, said:

Pai nu are cum sa fie mit pentru ca exista poze, filmari cu oase, schelete si fragmente umane de mari dimensiuni.

http://grahamhancock...1036565,1083938

Din punctul meu de vedere, uriasii sunt un experiment genetic esuat al extraterestrilor care au produs, prin tehnologie genetica, omul asa cum il stim noi, in forma finala azi.
de ce ar face extraterestrii niste rase noi? ca sa creeze probleme de suprapopulare in univers?

oricum daca extratrestrii exista si au minim 100 de ani in fata noastra au descoperit deja ingineria genetica si crearea de la 0 a unei fiinte, asa incat ei nu isi mai pun problema de supravietuire ....

#15
heart_of_ice

heart_of_ice

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,551
  • Înscris: 12.11.2011

View PostMarianG, on 24 octombrie 2019 - 11:49, said:

si e normal sa crezi in falsuri si sa spui ca adevarul este trucat ?

Nu asta am spus eu! :)

#16
karax

karax

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 21,839
  • Înscris: 14.10.2017

View Postunbrutus, on 24 octombrie 2019 - 11:42, said:

am auzit ca in Bucegi (centrul energetic al lumii, se stie) s-au gasit uriasi.

Si piramidele au fost mutate de ei din Bucegi in Egipt ca sa le faca umbra
daaaa si liderul lor absolut , pavel corut , va salva lumea cu fulgerul albastru

#17
I2O

I2O

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 26,782
  • Înscris: 01.02.2014

View Postkarax, on 24 octombrie 2019 - 11:51, said:

de ce ar face extraterestrii niste rase noi? ca sa creeze probleme de suprapopulare in univers?

oricum daca extratrestrii exista si au minim 100 de ani in fata noastra au descoperit deja ingineria genetica si crearea de la 0 a unei fiinte, asa incat ei nu isi mai pun problema de supravietuire ....
De ce oamenii incearca sa faca noi rase de animale?

#18
Naijax

Naijax

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 14,237
  • Înscris: 13.03.2017
Sistemul de masura international actual are 7 (sapte) unitati fundamentale.
Pot pune pariu cu oricine ca foarte putini oameni (dar foarte putini) stiu sa le foloseasca la calcule sau macar sa le spuna pe nume.
Si asta in ciuda faptului ca educatia din ziua de azi este categoric mult mai buna compartaiv cu educatia de acum 2000 de ani.

Cel mai probabil, cei care au scris textele respective, au inteles complet pe dos unitatile de masura si ce a iesit ... no comment

Chiar si in ziua de azi multi nu sunt capabili sa faca diferenta intre metru, inch, yard, mila marina, mila terestra, etc.
Nu mai vorbim despre trecut unde, pana la aparitia unui sistem de masura unanim acceptat, era o varza

Anunturi

Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă

Tehnicile minim invazive impun utilizarea unei tehnologii ultramoderne.

Endoscoapele operatorii de diverse tipuri, microscopul operator dedicat, neuronavigația, neuroelectrofiziologia, tehnicile avansate de anestezie, chirurgia cu pacientul treaz reprezintă armamentarium fără de care neurochirurgia prin "gaura cheii" nu ar fi posibilă. Folosind tehnicile de mai sus, tratăm un spectru larg de patologii cranio-cerebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate