Adevarul despre sinucidere

dar se face o greseala. de ce se crede ca numai aia sensibilii se sinucid? uite exista si duri care s-au sinucis. pana la urma mintea are o putere enorma asupra omului si sunt evenimente care declanseaza o depresie la oricine. depinde evident de fiecare in parte cum este facut dar depinde si de situatiile in care a fost pus. pentru fiecare individ exista n situatii in care acesta ar ceda. de aceea e important ca intr-o societate accesul la filozofie sa fie liber caci ea aduce diferite chestiuni in discutie. mai bine asa decat sa fii pus fara avertismente intr-o situatie grea si te sinucizi fara sa stii ca pot exista raspunsuri. dar totul trebuie facut si calculat caci unele idei filozofice pot duce exact la sinucidere. de aia exista indivizi cititi care se sinucid

Mama mea a avut 3 tentative de suicid. Prima, pe 6 aprilie 1988, imi amintesc perfect, era ziua meciului Steaua - Benfica. aveam 12 ani. A venit si mi-a spus sa fiu cuminte, am intrebat de ce si mi-a raspuns ca ea o sa moara. A fost o trauma cumplita pentru mine, a fost ca o lovitura de ciocan in moalele capului. Am sunat la tata la serviciu, imi aintesc ca acolo suna mai mereu ocupat dar atunci am prins legatura. A venit si salvarea, etc..  A doua tentativa a inceput in seara zilei de 26 mai 1989, cred ca mama luase si atunci seara niste pastile, cert e ca a doua zi, sambata, 27 mai 1989, m-am dus la scoala si dupa ce m-am intors acasa, era o zi innorata, am auzit un geamat din camera ei, am alergat acolo si am gasit -o cazuta pe jos, Eram speriat, o bateam usor peste obraji, avea ochii inchisi si mandibula inclestata. Cred ca eu am sunat la salvare, nu mai stiu.. A treia tentativa  a avut loc in ziua de 5 iulie 1989, chiar de ziua ei de nastere..implinea 47 de ani. S-a inchis in baie si a luat un pumn de Diazepam. Bateam la usa baii si mi-a spus ca curge apa in cade, dar de fapt se auzea de la bilsterul cu Diazepam. Acasa erau si tata si bunica mea, mama ei. A venit iar Salvarea, iar in timp ce mama voma medicamentele, la usa a sunat vecina de vis a vis. De la aceste trei traume viata mea a inceput sa se distruga. Ulterior m-am retras in mine si am continuat sa exist doar, nu sa traiesc. Sa ma ascund si sa detest oamenii. Intre aceste tentative am trait numai in tensiune, cum o auzeam seara pe mama ca umbla in bucatarie saream din pat cu inima inghetata de teama de a nu repeta gestul.. M-am casatorit cu o femeie extraordinara, nu avem copii. De foarte multa vreme, de dinainte de casatorie am inceput sa am ganduri sinucigase, aproape ca nu trece zi fara sa ma gandesc cum sa-mi opresc viata. Luna asa voi implini, daca voi mai apuca, 45 de ani. M-am gandit sa ma spanzur sau sa fac rost de un pistol si sa ma impusc in cap.

danutz96, on 12 aprilie 2014 - 10:54, said:

Uneori tocmai ASTA constituie ultimul element care le pune capac la toate si face ca sinucigasul face ultimul pas si se omoara : faptul ca unii din jurul lui nu-l înteleg si-i trântesc faimosul si nocivul "NU EXISTA NU POT,  EXISTA DOAR NU VREAU, dovada de egoism, ignoranta si refuz de a VREA sa-i intelegem si pe cei ajunsi la disperare.

Nmc, la psiholog ai fost, sa poți depăși traumele din copilarie/adolescenta? La soție nu te gândești, ca va fi și ea traumatizata pe viata, dacă tu faci un gest necugetat?

nmc2006, on 02 iunie 2020 - 10:22, said:

Da, este îngrozitor ce ai trait si este de înteles sa ai astfel de gânduri ...
Este de admirat ca in ciuda unor traume atât de grave ai putut sa-ti continui viata, sa iti întemeiezi o familie, sa duci o viata cât de cât normala.

Dai dovada de mult curaj sa marturisesti aici ceea ce ti s-a intâmplat la o vârsta atât de frageda, la vârsta la care in mod  normal traim înca lipsa de griji si bucuriile copilariei.
Dai dovada de luciditate si mult  curaj marturisind aici gândurile nefericite  care te bântuie si nu-ti dau pace. A spune si altora ceea ce te framânta este un lucru bun, chiar daca reactiile unora pot rani.
Sa speram ca cei ce-ti vor scrie vor da dovada de întelegere ...
Sfaturi pot multi sa-ti dea, dar tu stii cel mai bine ca in cugetul si in sufletul tau gasesti  ceea ce ai tu nevoie acum ca sa-ti continui drumul si sa nu te prabusesti.

Sa speram ca vei gasi in suflet forta sa mai astepti, sa ai un pic de rabdare pâna se va gasi o solutie mai adaptata si pentru tine.

Iata mai jos un link al unui blog / site unde sunt marturii ale altor persoane care trec la fel ca tine prin momente îngrozitoare si cauta sprijin. Moderatorul este si psiholog, si mai ales un om credincios si cu o inima deosebit de buna care ofera indrumare si pune la dispozitie numere de telefon  la care se poate suna anonim pentru astfel de situatii :

https://suicid.wordp...ura-d/#comments

VEL_1111, on 02 iunie 2020 - 13:03, said:

„Nu există nu pot, există nu vreau!”

O aud cel mai des și cred că este unul dintre cele mai eficiente leacuri anti-stimă de sine. Implică faptul că, dacă tu nu ești veșnic disponibil și dispus, atunci înseamnă că tu și intențiile tale sunteți chestionabili. Te împingi mult peste limita ta de confort în relație cu orice, mai puțin cu tine și nevoile tale.

Este pământ fertil pentru multe sentimente de inadecvare, vinovăție, anxietate de performanță, burnout, stimă de sine precară (pentru că e dependentă de satisfacția celorlalți cu prestațiile tale) pentru relații abuzive și codependente, toate în baza faptului că tu nu ai voie să ai nevoi sau limite sănătoase.

Nu există „întotdeauna pot” și nici „întotdeauna vreau”, iar ce pot și ce vreau vor fi uneori lucruri diferite în circumstanțe diferite. Tu singur știi ce poți sau ce vrei să faci și pentru asta trebuie să-ți dai timp, spațiu și grijă.