Psihologia, perspectiva conforma abordata neaxiomatic

continuare

Intelesul, singurul "inger" (constructiva) si singurul "demon" (distructiva) ce efectiv sunt accesibili oricui, ce efctiv pot fi constatati.
Cand tu constati comportamentul cuiva sau a ceva ori altcineva pe al tau si il consideri/te considera "al dracu' ", adica se comporta/te comporti asa, "de al dracului ce este/esti", nu intrucat nu poate/nu poti altfel, aceasta e o eroare fundamentala.
Tot ceea ce face omul, toata atitudinea psihica si comportamentul fizic, se datoreaza intelesurilor atribuite formelor de realitate cu care intra in contact (miscare fizica si psihica inclus; psihic, adica de exemplu miscarea gandului/gandurilor, ganditului, miscarea afectiva, imaginatiea,...).
A nu se confunda cele pe care le face omul (conform constatarii sale numita vointa), cu cele de care el beneficiaza direct din necunoscuta sursa, asa cum e complexul de constatari de realitate, de forme de realitate, ce materialist e numit om (corpul fizic si valorile creierului sau numite psihic), corpul si psihicul ca si capacitati, iar fizicul si ca functionare a nivelului constient subtil extrem (ca inconstient, ca fiziologie, morfologie,...).
O situatie extrema e cea a inductiilor de SCM in care beneficiarul in general fara sa stie, beneficiaza de facilitati inductive de forme de realitate tip imagini, simtiri, perceptii, intuitii (atribuite cu denumiri definite fantezist gen:revelatie, transcendenta, comunicare directa cu sursa realitatii divina sau nu,...), toate insa fiind insotite, avand atribuite, sau fiind chiar intelesuri ale beneficiarului sau ale maestrului ce inductiv il maipuleaza ori mixte.
Intelesurile provenite din/ca urmare a inductiei de SCM sunt extrem de nocive si asa au aparut si prolifereaza aproape toate religiile, cultele, formele de spiritualitate, spiritual-filozofice (buddhism, yoga inclus).
De ce?
Intrucat faciliteaza celor cu care intra in contact (de cele mai multe ori fara ca beneficiare sa stie), prin inductii de SCM (de tip imagini, simtiri, perceptii, intuitii, situatii, intamplari,...), intelesuri in conformitate cu ideologia si doctrina acelui maestru, acelui sistem (asa s-a nascut supranaturalul, comunicarea cu sursa, cu universul, cu ghizii spirituali, extraterestrii, fiintele de lumina si alte elemente fantastice mijlocite inductiv ca SCM de catre diferiti specilisti/initiati/maestri ce nu au fost capabili de mai mult, atata i-a dus capul si/sau obligati moral/etic/profesional sau sistemic de catre sistemul propriu de valori sau de catre acel sistem al carui prizonier este acel maestru).
Un beneficiar de inductie prin care se faciliteaza astfel de stari - SCM, ca sa nu cada prada acestor preoti/samani/maestri/initiati manipulatori, trebuie sa fie foarte evoluat fie prin specificitata naturii sale ca un dat natural al necunoscutei surse a realitatii, fie sa fi beneficiat de o culturalizare/educare datorata unor oameni ce au inteles deja cat de constructiv sau distructiv poate fi intelegerea prin intelesurile ce le poate permite (fie accesul la acesta (re)educare si unul de tip SCM.
Vointa liber consimtita e un factor de constatare al capacitatii de a isi a seama (al atentiei ca si capacitate de a isi da seama, al omului ca si capacitate de a isi da seama), omul constata a avea acces la starea manifestationala numita vointa liber consimtita, consimitita de el ca si capacitate de a isi da seama; omul prin accesul la vointa se constata o capacitatea de a isi da seama ce isi da seama ca voieste sau poate sa voiasca fara a isi da seama de el ca si capacitate de a isi da seama, dar fara a disparea ca potential.
Daca e sau nu real, vointa liber consimtita, asta e imposibil de constatat insa, conform naturii realitatii implementata de catre necunoscuta sursa a realitatii drept capacitate de a isi da seama si drept constatari ale ei, vointa e un factor real.
Dar, din deficit evolutiv cultural-educationala omul (capacitata de a isi da seama) isi lucreaza (de fapt prin feedbackul amintit isi faciliteaza in cadrul necunoscutei surse atotpotentiale) accesul tot mai usor la tipare functionale, in necunoscuta sursa potentiale, bazate pe o anumita perspectiva si anumite afecte ce le formeaza.
Omul le lucreaza in sursa (prin feedback), dar ca potential, ele nu au neaparat existenta decat atunci cand devin partial sau total, parte a constatarilor de realitate ale acelei capacitati de a isi da seama =ale acelui om = ale acelei atentii (ca si capacitate de a isi da seama).
Ce control are omul asupra NCSA?
Nu are nici un control, e marioneta acestui nivel, tot asa cum e marioneta NCSE (nivelului constient subtil extrem, numit materialist si eronat, inconstient).
De ce e marioneta NCSA?
Intrucat din deficit evolutiv, din lucrare constienta dar in necunostinta de cauza, omul isi formeaza structurile potentiale ale NCSA insa, nu isi poate exercita libertatea e vointa asupra acestui nivel, e un nivel al reflexelor conditionate, aici dicteaza o vointa si o perspectiva independenta de vointa si perspectiva atentiei de la NCO, a Eului, a nivelului executiv central (asa cum s-a tot specificat, orice, inclusiv Eul, tot NCO, NCSA, NCSE si orice altceva ce la acel moment nu fac parte ca si constatari din realitatea capacitatii de a isi da seama, sunt potentialuri ale potentialului general numit necunoscuta sursa a realitatii, nu sunt potentialuri umane; nici o forma de realitate zis materiala, nici ereditata si nici o aptitudine, functie, capacitate umana fizica sau psihica nu sunt potetial uman, nu fac parte din om; nu exista nici un motiv temeinic a le atribui omului, totul a fost axiomatizat deductiv din deficit evolutiv).
Acest topic si capitol (Conditionarea si deconditionarea nivelului constient subtil apropiat - NCSA) face posibila atingerea stadiului de a uni NCO cu NCSA si de aducerea lui la dispozitia vointei liber consimtite a acelei capacitatii de a isi da seama (vointei acelui om).
Omul se trezeste beneficiar al emotiilor, sentimentelor, al simtirilor, trairilor diverse si nu stie ca, pe langa constatarile de realitate numite materialist senzatii, toate astea se datoreaza intelesurilor ce i sau constituit in tipare ce ii aplica, il obliga la reflexe conditionate de atitudine psihica si comportament.
Aproape tot ceea ce face omul e reflex conditionat, e preconceptie, prejudecata, mentalitate, preemotie, presentiment (desigur nu in sens de premonitie ci in sens de tipar), dar el nici habar nu are de asta intrucat nu s-a insititutionalizat o asemenea cultura, educatie.
Nimeni nu se poate de exemplu enerva, supara, deprima (tot asa cum nimeni nu se poate bucura,...),  si nu poate simti efectiv ceva, nimeni nu se poate vicia de ceva considerat deviant sau benefic (indiferent de procentajul de viciere a acelei deprinderi) daca nu si-ar fi lucrat singur asta mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza, daca nu si-ar fi format singur o perspectiva si un tipar specific acelei problematici, aflate acum la NCSA si independenta de vointa sa liber consimtita).
Nimeni nu poate considera axioma stiintifica ceva, anumite intelesuri referitor la anumite forme de realitate (fie ele si miscare, fenomene, situatii), daca nu adopta un sistem de referinta, un model, o conventie, o aproximare convenabila ce cauzeaza validitatea acelei axiome si fata de care (in general uitand de referentialul fortat adoptat si de pricipiu Occam aplicat cu generozitate) degusta din sentiementul adevarului deversat lui de catre necunoscuta sursa a realitatii prin feedback intrucat, acele intelesuri i-au atins lui nivelul critic necesar pe acel nivel evolutiv si in acel context, situatie.
Nimeni nu poate considera adevar absolut ceva, decat daca beneficiaza de anumite intelesuri fata de care is atinge nivelul critic necesar lui pe acel nivel evolutiv si in acea situatie, ceea ce declanseaza deversarea de sentiment al adevarului in realitatea aceluia (la fel ca in cazul de mai sus); nu conteaza daca intelesurile parvin clasic sau neconventional, din perceptii, intuitii, imagini, simtiri, iluminari, revelatii, transcendent, prin comunicare directa (cu sursa), toate contin intelesuri (fie si induse de catre maestri manipulatori impreuna cu fenomenele in cauza) si functioneaza asa cum s-a explicat.
Omul prin intelesuri a devenit conditionat, desi majoritatea nici nu isi dau seama (din deficit evolutiv, nu din prea multa cunoastere ce i-ar face sa se afle mai mult in observare pura), si tot prin intelesuri se poate deconditiona si chiar poate iesi (in starea e observare pura supervizata de o atentie vigilenta printr-un discernamant competent lucrat) din dualitatea conditionare-deconditionare.
O observare pura, inocenta totala e infantilitate, labilitate (ea poate fi totala dar nu permanenta); observarea pura nu va fi confundata nici cu perceptia, nici cu intuitia, nici cu iluminarea, nici cu observatia stiintifica, nici cu revelatia, transcendenta sau comunicarea cu sursa, nici cu simtirile si cu nimic altceva din care va rezulta un inteles, ea e observare pura de constatari (materialist numite senzatie; fie si cea a golului) despre care insa, desi le constata intrinsec pe fiecare in specificul ei, conform criptarii naturale proprii (desi le traieste, daca e sa se utilizeze tot un termen materialist), habar nu are ce sunt.
Si ca un preambul la o tema viitoare, simtirile ce sunt asociate cu centrii energetici numiti chakre, sunt inductii de SCM ce faciliteaza aceste trairi, inductii ale initiatilor acelor sisteme; ei faciliteaza asemenea simtiri fizice si psihice intrucat asa e ideologia si doctrina lor, tot asa cum faciliteaza inductiv trairi ce incredinteza pe beneficiari de realitatea rencarnarilor, carmei sau de alte concepte specifice.
Crestinii, de exemplu, nu beneficiaza de asa ceva si asta intrucat initiatii lor, preotii, nu induc asa ceva, acestia induc altceva, legat de ideologia si doctrina lor (manipulari si acestea desigur).

Edited by altnume, 20 July 2016 - 09:24.

continuare

Unde apare realitatea?
In atentie apare orice fel de realitate, in atentia capacitatii de a isi da seama (sau altfel spus, in atentie ca si capacitate de a isi da seama).
Un adept al stiintei sau un om de rand spune pe buna dreptate: "eu vad realitatea exteriorului meu si ceea ce se afla dincolo de ea, ca aflandu-se afara".
Afara fata de ce?
Fata de corp.
Cine vede?
Eu.
Care tu?
Omul.
Omul nu vede nimic decat ca si capacitate de a isi da seama (aceasta vede), nu vede nici ochiul si nici nervul optic si nci analizatorul in cauza, acestea sunt (pot fi) numai mijlocitori de care omul isi poate da seama daca are tehnologia necesara intru a le observa in direct, daca are tehnologia ce il face sa beneficize de mai mult decat realitatea clasica (din potentialul general de realitate disponibil, al necunoscutei surse a realitatii).
Un infocat adept al conventiilor stiintifice poate sa afirme ca el vede cu creierul valorile acestuia rezultate din consumul neurotransmitatorilor prin care ii parvine semnalul dinspre stimuli si desi vede ceea ce vede in creierul sau, aceasta e o redare (destul de) fidela a realitatii independente de existenta sa.
Ignorantii si "ignoratori" nu mai conteaza ce pot spune.
Problema e ca in creier oricat de profund s-a intrat, nu a fost descoperita realitatea vazuta, perceputa, constatata de catre capacitata de a isi a seama, ca vizualizari (senzatii) sau alte trairi, pot eventual fi constatati electronii dar nu imaginile, constatarile in sine.
Deci, nici in creier nu s-a descoperit realitatea pe care capacitatea de a isi da seama o vede si o constata in general, si nici din creier nu a iesit vreodata cineva ca sa o constate prin corp sau prin exteriorul acestuia o realitate, o existenta, un univers, materia.
Singura paruta certitudine (certitudine nu axioma), adica un considerent facil oricui prin oferta naturii realitatii, este ca realitatea e localizata in atentie, nu pe undeva pe afara, nu in creier (creierul , anumite forme de realitate numite materie, pot fi mijlocitori ai altor forme de realitate).
Oricine e capabil sa isi dea seama de ceva, de realitatea sa si a lumii, poate constata realitatea in atentia sa, proprie.
Nimeni insa vreodata nu a constatat efectiv, obiectiv realitatea in afara atentiei (constientul din punct de vedere psihologic are cu totul alte valente decat din perspectiva necunoscatorilor; s-a explicat la momentul respectiv), fie ca ceva independent de om, fie ca valori ale creierului; acestea sunt numai deductii ridicate la rang de axioma stiintifica, fie de catre adeptii stiintei, fie de catre forurile stiintifice acreditate cu certificarea axiomelor in domeniu.
Da, exista o realitate dincolo de corp, ambele insa sunt forme de realitate ce apar in atentia generala a atentiei respective (ca si capacitate de a isi da seama ce e ea); acesta e omul, atentia ca si capacitate de a isi da seama, in rest, carnea si psihicul, materia in general, sunt numai constatari ale capacitatii de a isi da seama, mijlocite in parte si de anumite forme de realitate constatata.
Constatarile atentiei (ca si capacitate de a isi a seama), adica formele de realitate constatate si numite materie, procese, capacitati actiuni psihice, miscare, ...apar in realitatea acelei atentii prin entanglementul cuantic dintre necunoscuta sursa "atotpotentiala" a realitatii si acea atentie (ca si capacitate de a isi da seama).
Entanglementului cuantic e de fapt insasi feedbackul la care s-a tot facut referire, e un feedback dar unul necunoscut inca omului de stiinta in domeniul cuanticii (exista desi nu poate fi constatata o comunicare); denumirea e aleatorie intrucat deocamdata nu s-a descoperit ceva mai potrivit.
Realitatea de orice fel e atentie, forme de atentie (inclusiv capacitatea de a isi da seama ce din deficit evolutiv se numeste pe ea om) si e entanglement cuantic, e insasi criptarea realitatii asa cum a initiat-o necunoscuta sursa a ei (fie ea si o autosustinere, natura realitatii se poate autosustine prin ea insasi), altfel spus, materia e de tip entanglement cuantic, ca si senzatia si orice alta forma de realitate (zis) fizica, psihica, spirituala, sufleteasca, energetica, astrala sau ce a mai inventat (numita) umanitate.

Nu, nici materia nu e constiinta si nici constiinta nu e materia, ambele sunt inventii umane.
Ce rost mai are intregul sistem al analizatorilor?
Copilul cand e mic isi mananca pana si rahatul, asta nu insemna neaparat ca e ceva potrivit de mancat, dar el inca nu stie asta.
Analizatorii sunt rahatul deficitului evolutiv actual al atentiilor in cauza; targetul e cu mut, enorm de mult mai departe in evolutie.
Realitatea e atentie si e entanglement cuantic dintre necunoscuta ei sursa (fie sursa si o autosustinere sau fie acesta sursa insasi capacitatea de a isi da seama, atentia ca si capacitate e a isi da seama care insa nu isi da seama ca este sursa) si capacitatea de a isi da seama (atentia ca si capacitatea de a isi da seama).
Atentia ca si capacitate de aisi da seama nu poate avea realitate daca nu constata ceva, o forma de realitate (o forma de atentie a atentiei generale).
Atentia generala e realitatea generala (sau altfel spus realitatea de constient generala, accesul realitate) si e formata din dualitatea: atentia (ca si capacitate de a isi da seama) si atentia (ca si forme de realitate, ca si forme de atentie constatate de catre atentia ca si capacitate de a isi da seama).

In cadrul unora dintre interventii sa facut referire la plusul de intelegere oferit de conceptul referitor la realitatea filmata cu o camera video, deci in lipsa atentiei umane (nici o camera video si inregistrarea ei nu poate fi constatata decat in cadrul atentiei ca si capacitate de a isi da seama).

Edited by altnume, 20 July 2016 - 11:14.

continuare

Si atunci cum ramane cu materia=constiinta?
Din perspectiva stiintifica materia = constiinta.
Cum?
Stiinta sustine ca toata materia, realitatea/existenta/universul pe care omul o/il constata, desi exista independent de existenta umana, nu e traita intrinsec de catre om, adica nu ii intra in creier direct particulele elementare, atomii, moleculele, celulele, gainile, iepurii, maimutele, substantele, natura, flora, fauna, muntii, apele, planetele, galaxiile si universul pe care le cerceteza si nici ceea ce vede si simte cotidian gen: nevasta, soacra, cunoscutii, televizorul, mancarea, autobuzele, automobilele, strazile, cladirile, catelul, furculita, masa, calculatorul, oamenii, bormasina, drujba, pixul, trusa de lucru, piscina, relationarea, miscarea, transformarile etc; nimic din cele considerate o existenta independenta de existenta umana, nu ii intra direct in creier individului ca sa fie constatate intrinsec ca stimuli ce sunt ele considerate; toate acestea stimuleaza receptorii si rezultatul acestei excitari/stimulari e preluat de catre acestia/receptori si prin magistralele de date ale sistemului nervos, codari si decodari ajung ca neurotransmitatori in creier unde, informatia/semnalul e decodat final ca senzatii si perceptii, ca vizualizari, tactilo-termicitate, proprioceptivitate, chinestezie, organicitate, olfactivitate, gust, dureri, placeri, spatialitate, echilibru,... si o mutitudine de combinatii senzoriale si perceptive.
Deci, este evident ca neurostiintele si stiinta psihologica au completat cunostintele stiintifice cu ceva ce numai necunoscatori pot nega, anume, realitatea materiala nu poate fi constatata, traita direct, materia nu poate fi vazuta undeva afara, nu poate fi simtita prin pipaire, simtita gustativ, olfactiv,..., e imposibil a o constata direct ci, numai ca valori ale creierului numite senzatii deci, orice materie, inclusiv mainile proprii, carnea proprie, corpul propriu si tehnica prin care cercetatorul cerceteaza ceva, sunt constatate de catre cercetator ca si decodari ale creierului ca si valori ale creierului, el insusi ca orice se constata si se identifica, nefiind altceva decat valori ale creierului; creierul, respectiv SNC fiind singura locatie stiintifica in care el sau orice om poate constata vreodata ceva in mod obiectiv.
Intrucat stiintific constiinta este functia creierului, adica valorile functionale la acel moment ale creierului (partiale sau totale) inseamna ca omul nu a descoperit si nu a constatat vreodata efectiv materia ci, singura materie constatata de catre un om, fie el si om de stiinta, fiind decodarile din creier ale excitatiilor produse de catre stimuli asupra receptorilor/senzorilor sai.
In concluzie, dintr-o perspectiva stiintifica actuala si completa, materia, singurul tip de materie constatata efectiv vreodata de catre om sunt valorile creierului, constiinta; materia = constiinta.
Din perspectiva acestui topic, acestei abordari, asa cum s-a afirmat in interventia precedenta, ambele, atat materia cat si constiinta, sunt inventii umane, deductii imposibil de constatat efectiv intrucat, omul nu a descoperit (nici) valorile din creier numite constiinta (sau numite senzatii, perceptii), el numai le-a dedus; daca le descoperea ii era posibil (de exemplu), sa vada in creier cercetandu-l pe acesta, ceea ce vede prin intermediul analizatorului vizual, imagini vizuale, dar nu, el cercetand creierul va vedea in cel mai fericit caz, electroni.
La CERN de exemplu, cercetatorii nu constata efectiv acceleratorul, pe ei insisi si orice altceva, inclusiv particulele descoperite, undeva in afara, le constata in creierele lor ca valori ale creierului, acolo in creier cerceteaza ca valori ale acestuia, orice electron, quark, boson etc.
Aceasta pare o nebunie dar nu poate fi combatuta obiectiv.
Cine si cum poate garanta ca la capatul "firului", acolo unde are loc excitatia, se afla materia si nu alternativa?
Cine si cum poate garanta ca decodarea ultima constatata ca si electroni si numita valori ale creierului sau constiinta ori senzatie, e insasi realitatea constatata efectiv de catre om (ca si capacitate de a iis da seama ce e el real) cand de fapt nu s-a constatat in creier nimic ce ar avea legatura cu aceasta realitate constatata?

Edited by altnume, 20 July 2016 - 17:19.

continuare

Omul nu numai ca, prin feedback cu potentialul necunoscutei surse a realitatii, se ataseaza si se conditioneaza (in cadrul acestui potential al sursei ca si potential) datorita intelesurilor, dar o face fata de intelesuri ce sfideaza natura realitatii, fata de intelesuri conventionalizate de catre el.
Aceste intelesuri conventionalizate ca si calauzitoare, conventionalizate in axiome personale si comunitare, ii devin impreuna cu afectele la care dau acces, schemele sale functionale, tiparele ce ii determina reflexe conditionate, ce ii determina mecanismele functionale atitudinale (psihic) si comportamentale, ele intelesurile ii devin obiect al atasarii, unicul obiect al atasarii dar, intrucat problematica nu e suficient inteleasa, exista tendinta de a considera si afectele tiparului in cauza drept obiect al atasarii, ba mai mult, se considera eronat a fi obiect al atasarii formele de realitate fata de care se dezvolta aceste intelesuri.
De exemplu o mancare gustoasa
Ce este mancarea, alimentul?
Forma/forme de realitate de tip aliment (forme de atentie, constatari de care atentia ca si capacitate de a isi da seama isi da seama, sau altfel spus criptari ale realitatii, natura a realitatii).
Unde se afla localizata mancarea, alimentul?
Daca cel in cauza isi da seama de el, se afla localizat in atentie, in aceasta singura realitate efectiva (atentia ca si capacitate de a isi da seama), daca nu isi da seama de el, reprezinta un potential al potentialului general al necunoscutei surse a realitatii.
Cum ajunge el in atentie?
Prin feedbackul dintre atentie si sursa.
Ce este o mancare gustoasa?
O mancare ce ofera satisfactie gustativa.
Unde se afla corpul omului, gura, papilele gustative, aparatul digestiv,...simtul gustativ, satisfactia gustativa?
Daca omul e constient de ele sau de unele dintre ele in orice fel, ele se afla atunci in atentie, daca nu, ele sunt potential al necunoscutei surse.
Mancatul si orice altceva, la fel, atunci cand omul e constient de el, se afla in atentie (desigur atentie ca si capacitate de aisi da seama), cand nu, reprezinta potentialul necunoscutei surse.
Daca omul ar consuma alimentul si ar reusi sa fie statornic in observare pura, el ar simti gustul alimentului, l-ar savura natural intrucat isi da seama de criptarea lui naturala, dar nu ar sti ce este ncici alimentul si nici gustul.
Omul insa de cum gusta din acel aliment (ca sa nu se mai faca referire la gandurile, intelesurile premergatoare ce toate nu fac decat sa il transforme intr-un zombi alimentar), prin intelesuri umane (datorate dezvoltarii unei gandiri si vorbiri articualate) si intelesuri perceptive, instinctive (animalice), face o multitudine de aprecieri exacerbat pasionale, patimase referitor la gust: "Ce buna este!", "Delicioasa!", "As manca pana mor!",...intelesurile animalice nici nu pot fi redate intrucat in asta consta diferenta, sunt animlice nu tributare vorbirii articulate (in comportamentul animal se observa acelasi vicii ca si in cel uman).
Alimentul are gustul sau natural (fie el obtinut si prin prepararea umana), el ofera satisfactia naturala conforma cu criptarea acelei, acelor forme de realitate numite alimente, dincolo de asta e conventie omeneasca ce conduce la conditionare, atasare de gusturi alimentare.
Alimentul nu e bun sau rau, placut sau nelacut, el este asa cum il ofera sursa conform naturii realitatii oferite.
Alimentul poate fi gustos sau nu, poate oferi sau nu satisfactie alimentara, dar atasarea de satisfactie o transforma in placere si placerea e poftibila/doribila ceea ce o face deviatie, distructiva intrucat conditioneaza.
E dificila vietuirea fara sa doresti/poftesti?
E dificila intrucat omul a fost ca un animal in gradina de legume, a facut tot ce a poftit si din acest motiv a ramas ca un animal, nu si-a folosit atuul de baza intelegerea de tip discernamant, decat tot pentru a fi mai animalic decat animalele, mai pofticios intrucat si-a exacerbat dorintele.
Omul e potrivit sa se educe, sa fie educat astfel incat sa se afle in observare pura vizavi de dorinte; gustul ce ofera satisfactie e o realitate si desigur difera de cel ce ofera insatisfactie, asa e natura, poftitul insa e o capcitate pusa la dispozitia capacitatii de a isi da seama, adica a omului in cauza ca potential al sursei si numai de el depinde daca si cum il utilizeaza; umanul insa nu a ajuns la nivelul de a isi educa copiii in acest sens si de aici marea ratacire in poftirea placerilor.
Binenteles ca satisfactia e cu totul altceva decat insatisfacia (conform criptarii, conform naturii realitatii, dulcele gustativ e cu totul altceva decat amarul sau extazul fata de durere etc) dar o degusti atunci cand consumi alimentul, nu o exacerbezi prin intelesuri (te mentii in observare cat mai pura) si dupa aia cum se spune "ti-ai luat gandul", te localizezi in observare pura fata de asta, nu mai procesezi ganduri sau intelesuri referitor la gust, placut (sau neplacut, dupa caz), dorit (nedorit),...
Asa procedeaza omul cu orice, cade in intelegere defectuoasa, apreciativa sau depreciativa, in judecati infantile, in intelesuri neconforme cu natura realitatii si de aici in poftire-atasare, in conditionare impuse de tipare pe care singur constient dar in necunostinta de cauza le lucreaza.
Atunci cand el intelege la NCO "Wow ce buna este!", la NCSA se intelege "aceasta e ceva de dorit"; si datorita altui tipar adica "eu sunt un potential ce poate, ii e util sa doreasca si caruia ii place mancarea gustoasa", incepe procesul de atasare fata de gust sau de dezgust, scarba, sila daca e ceva ce ofera insatisfactie, ceva amar,... si intelesurile sunt invers.
Ruland astfel de intelesuri infantile se formeaza comenzile tiparelor si insasi tiparele, se formeaza automat intrucat asa functioneaza realitatea daca omul nu e educat.
Cum functioneaza realitatea pentru un copil de care abia invata sa vorbeasca, sa mearga biped, sa scrie, sa inteleaga cum functioneaza necesitatile si cum se satisfac?
Intr-un mod ce denota primitivism si incapacitate de a fata fata naturii.
Asa e si adultul care datorita primtivismului actual, nu stie ca isi lucreaza (si-a lucrat) singur, permanent, atasari, conditionari si nici nu e interesat intrucat a fost educat sa doreasca placerea; intrucatva e si scuzabil intrucat placerea ofera ceva ce il face sa se simta bine, foarte bine.
Intotdeauna ceea ce place e poftit/dorit si se consuma in exces, motiv pentru care apare reversul, durerea, distructiva.
Problema e ca devine imperios necesar sa renunti la ceea ce iti place, la cele deprinse a le face, a le consuma si, nu mai poti deoarece esti atasat si deci conditionat intr-un procentaj prea mare ca sa te lasi.
Omul insa, ca atentie ce isi da seama, cat se constata benficiara a ceea ce e numit corp tanar, face prapad, iar in privinta deviatiilor gen infatuare, aroganta, vanitate, frici, vinovatii, invidie, frustrari, enervare, lacomie,... (si cu atat mai putin in privinta opusului unora ca acestea intrucat orice extrema e periculoasa) sau fumat, alcool, mancare, droguri, nu intelege rostul responsabilizarii, ignora nepatit fiind (intrucat inca nu constata reversul si daca il constata nu stie de unde i se trage si in plus nu il intereseaza).

Edited by altnume, 21 July 2016 - 05:15.

continuare

Atentia ca si capacitate de a isi da seama, e permanent asaltata de constatari de realitate, de constatarile ce o fac beneficiara a ceea ce clasic e numit corp fizic, precum si de constatari ce o fac beneficiara unei realitati lume, unei realitati diferita de constatarile de corporalitate specifica ei.
De asemenea atentia (ca si capacitate de a isi da seama), e bombardata cu ceea ce materialist e numit psihism, adica acces la capacitati ale potentuialului general numit sursa necunoascuta a realitatii prin care ea poate sa voiasca, sa gandesca, sa rationeze, sa inteleaga, sa sesizeze, sa perceapa, sa judece, sa simta afectiv, sa simta gustativ, sa simta durere, satisfactie, sa simta vizual, auditiv, organic-visceral, proprioceptiv etc (desi acestea ultime se suprapun deja cu constatarile de corporalitate).
Sub acest continuu asediu aflandu-se, capacitatea de a isi da seama face si ea ce poate si ii e permis la acel nivel evolutiv pe care se afla
Pe masura ce afla diferenta dintre intelesurile ce conduc in deviatie, in distructiva proprie, adica a constatarilor de fizicitate si psihism propriu si a celor diferite de cele cu care s-a obisnuit a le considera proprii (care real sunt doar constatarile ei) si intelesurile ce conduc la armonie, la constructiva, capacitatea de a isi da seama poate incepe sa se reseteze din distructiva si sa cultive constructiva.
Pe masura ce intelege ca, atat constructiva cat si distructiva ataseaza prin intelesuri, ea poate trece la nivelul urmator, elaborarea unui proces de a intelege cum functioneaza atasamentele, conditionarile, tiparele deviante sau benefice si cum se poate plasa in observarea pura dupa ce a cultivat un discernamant competent ce pune la dispozitia unei componente a atentiei, necesarul ca impreuna sa poata superviza realitatea intru a opri din vreme tendinta de atasare.
Daca respectiva capacitat de a isi da seama, a constientizat suficient problematica in cauza, totul poate ajunge sa functioneaze automat, respectivul se reseteaza automat din orice tendinta catre atasare.
Problema e ca, orice automatism nu mai e in posesia capacitaii de a isi da seama de la NCO, a Eului, a sistemului executiv central, e deci conditionare, deci se va lucra o "automatizare", un "reflex" ce tinde a fi la fel de eficient ca un reflex conditionat, dar nu va ajunge niciodataun reflex conditionat, nu i-o va permite discernamantul competent lucrat ce supervizeaza realitatea prin acel pol de atentie special antrenat pentru asa ceva.
Acest gen de "reflexe", ce nu sunt conditionate/conditionatoare, ar fi posibil a le numi reflexe pure, adica reflexe ce functioneaza fara a fi parte din tipare deviante sau benefice.
Cum de nu sunt tipare?
Intrucat datorita mecanismului "discernamant competent lucrat conform unei perspective suficient de evoluata ce supervizeaza realitatea printr-un pol special al atentiei", lucreaza permanent la asta, nu le lasa sa devina tipare.
Desigur cel/cea ce lucreaza e de fapt capacitatea de a isi da seama, atentia respectiva ca si capacitate de a isi da seama, adica omul respectiv ca si capacitate de a isi da seama, dar o face prin intermediul acestor capacitati (si a altora) puse ei la dispozitie de catre sursa necunoscuta a realitatii.

Edited by altnume, 21 July 2016 - 09:11.

continuare

Care sunt normativele de baza ale celor deviante dar si ale celor benefice?
Identificarile si toate semnificatiile incluse in acest identificari.
Daca in ceea ce se numeste copilarie, identificarile se fac justificat intrucat nu e posibil clasic a face un copil mic sa inteleaga rostul neidentificariilor, incepand de la varsta in care copilul poate intelege, nu se mai justifica aceasta lipsa de culturalizare decat prin nivelul evolutiv precar al familiei copilului, al apropiatiilor, al institutiilor abilitate cu educarea lui.
Eroarea fundamentala este aceea ca atentia ca si capacitate de a isi da seama, se identifica a fi un om definit drept corp de natura fizica si psihic sau alte denumiri spiritual-religioase, filozofice,... (actuala definire a termenului om), cu toate capacitatile si procesele atribuite lui in mod conventional de catre precara experienta de viata a omului de rand, de catre stiinta si alte domenii.
I - Omul la nivel bazal reprezinta o teoretica capacitate de a isi da seama (sa tot explicat).
II - La urmatorul nivel reprezinta o reala capacitate de isi da seama, care efectiv se afla in starea de a isi da seama de ceva necompus (fie si observarea golului/lipsei a orice din spectrul de observare dar observarea lipsei/golului fara a il identifica ca gol/lipsa, fie de anumite elemente necompuse) si chiar de ceva compus, toate insa lipsite de absolut orice atribut de tip inteles/intelesuri*, capacitata constata acele forme de realitate conform criptarii lor, conform naturii lor intrinseci, dar nu stie ce sunt (poate constata lumina dar nu stie ca este lumina; poate constata verdele, dar nu stie ca este o culoare si ca este verde desi il constata ca fiind verde; poate constata rosul, dar nu stie ca este rosu desi il constata ca fiind rosu; constata o durere, dar nu stie ca este durere desi o traieste ca durere conform naturii ei intrinseci de durere, la fel o satisfactie etc; aceasta etapa/nivel/stare este considerata cea in care atentia/capacitatea de a isi da seama are/beneficiaza de realitate dar nu are/nu beneficiaza de existenta pentru ea insasi (realitatea include existenta; a beneficia de realitate pentru ea insasi e singura sa realitate posibila), se afla in observare pura.
III - La urmatorul nivel intervin intelesurile si odata cu ele plasarea capacitatii de a isi a seama in existenta, iar asta se face:
1 - prin identificarea/identificari de sine (constatand anumite forme de realitate carora ea le atribuie intelesuri);
2 - prin identificari de forme de realitate ca "obiect" al atribuirii de intelesuri (mai ales comparative) prin care acestea devin benefice ori deviante, pozitive-negative, bune-rele, adevarate-false, juste-injuste, placute-neplacute, de dorit-de nedorit, divine-malefice etc.
Nu exista daca nu intelege asta?
Pentru ea insasi, nu.
Nu dispare iremediabil, total daca nu intelege ca exista?
Asta e o speculatie grosiera, capacitatea de a isi da seama e legata prin natura realitatii de aparitia sa intr-o dualitate cu constatarile de realitate numite corp fizic-psihic (daca se indrepta intentional catre acestea, e musai sa le afle in constatare, altfel e foarte posibil ca atentia de tip capacitate de a isi da seama sa dispara sau cel putin sa sufere din cauza de... sa fie numit asa, rezecare); adica, indiciile naturii realitatii sunt ca, atentia ca si capacitatea de a isi da seama si constatarile ei de forme de realitate, dispar din realitata altora, dar e imposibil de dovedit daca pentru ea insasi, ea dispare impreuna cu toate constatarile ei de forme de realitate.
Nu exista bine si rau, daca capacitatea nu intelege asa?
Ea poate beneficia desigur de dureri sau satisfactii insa nu stie ce sunt desi le percepe diferit conform criptarii, fara insa a sesiza comparativ si doribil; sufera la durere si se bucura la satisfactie insa nu stie asta, nu o intelege.

Identificarea de sine versus neidentificarea de sine
Capacitatea de a isi da seama, intrucat se identifica drept om (conform actualei definiri), atunci se identifica si drept posesor de ereditate, drept posesor de capacitati fizice (muschi-tesuturi, organe, sistem osos, sistem nervos, substante, celule,...) si psihice (judecata, intuitie, inteligenta, imaginatie, vointa, afectivitate, temperament, aptitudini, memorie,...), drept beneficiar de sanatate sau boala, de viata sau moarte, se considera apt sau inapt, bun sau rau, mic sau mare si o multitudine dintre cele ce formeaza dualitati: gras-slab, destept-prost, introvertit-extravertit, temperamental sau nu, abil sa nu, calm sau irascibil, bogat-sarac, harnic-lenes, multumit-frustrat, lacom-cumpatat-auster, frumos-urat, fricos-curajos, timid-indraznet, fumator-nefumator, cult-incult, patimas-nepatimas, cupid-generos etc.
Capacitatea de a isi da seama nu este nimic din toate astea, ea numai beneficiaza de ele ca si constatari ale ei de forme de realitate (unele dintre ele mijlocitoare la randul lor de acces la alte forme de realitate).
Cu cat mai mult capacitatea de a isi da seama isi da seama de asta, cu cat constientizeaza asta, cu atat se identifica mai putin cu ele si astfel iese din conditionare, ba chiar iese din conditionare-deconditionare (cat mai aproape de limitele impuse de insasi natura acestei realitati accesibile ei).
Desigur asta nu insemna sa nu utilizeze capacitatile puse ei la dispozitie prin natura realitatii de catre sursa "atotpotentiala" si necunoscuta a acestei naturi ce e si sursa capacitaii de a isi da seama (fie sursa si o autosustinere a naturii realitatii sau chiar a capacitatii de a isi da seama care insa nu stie asta), ar fi sinucidere intrucat e supusa necesitatilor (inclusiv si mai ales necesitatea de constatare a formelor de realitate numite corporalitate si psihic propriu).
Capacitatea de a isi da seama e forte indicat le utilizeaza daca si cand trebuie, dar sa nu se identifice cu ele (nu e o trimitere in inocenta infantila, se cere insa utilizare atunci cand e cazul) nu identificare irationala!
Daca de exemplu cineva se identifica ca mancacios, irascibil, rusinos, egoist, inteligent, tampit, harnic, lenes, fricos, curajos, frustrat, multumit, sanatos, bolnav, dotat sau nu, ...(cu tot ce presupune asta; nu poate sa se identifice daca nu e si nici sa nu fie daca se identifica intrucat o face irational, o face aproape hipnotic; poate dar numai in SCA, SCM ori inocenta labila), da curs acestui tip de identitae si se comporta ca atare.
Neidentificarea nu e dedublare, tot asa cum nu e renuntarea la fumat si reintrarea in starea naturala a celui care nu fumeaza (eronat, din motiv de viciu al celorlalti, identificat si el ca nefumtor).
Capacitatea de a isi da seama, nu este om sau, este om dar nu definit asa cum e definit.

Identificari de forme de realitate ca "obiect" al atribuirii de intelesuri (mai ales comparative), versus neidentificarea
Atribuind intelesuri sunetelor si simbolurilor, capacitatea de a isi da seama a iesit nu numai din observarea pura (fara absolut nici un fel de inteles*), dar s-a distantat si de intelegerea instinctiva, perceptiva, intuitiva specifica animalelor, gandind, intelegant, judecant, intuind tot mai mult prin intelesuri specifice vorbirii articulate, ceea ce o conduce la conditionari in toata gama accesurilor sale la realitate, precum si in dualitati comparative, inclusiv conditionare-neconditionare (libertate-lipsa de libertate, bine-rau etc).
Cum a devenit frica, de exemplu, o conditionare si cum de a ajuns capacitatea de a isi da seama la concluzia necesitatii deconditionarii?
Frica este o criptare, o forma de realitate (specific criptata, o informatie naturala specifica) din arsenalul general al criptarilor realitatii, din natura realitatii, numita in functie de nivelul de constatare, de intensitate, drept senzatie sau afect de tip: emotie, sentiment, fobie.
Frica, in modul clasic de functionarea al capacitatii de a isi da seama, are acces in realitatea ei prin intermediul unui/unor intelesuri atribuite de catre acea capacitate unei/unor forme de realitate (forme numite fiinte, obiecte, situatii, fenomene,..).
Atunci cand capacitatea de a isi da seama se manifesta in realitate ca si (ceea ce e numit) copil (cu toate constatarile in cauza), nu stie ce este frica, ea invata sa ii fie frica prin a invata sa inteleaga specific intru a deschide accesul la frica in realitatea sa (desigur pentru asta capacitatea de a isi da seama utilizeaza mijlocitorii forme dr realitate zisi fizici si psihici pusi ei la dispozitie de catre natura ralitatii dinspre sursa ei).
Invata ca ea este un cineva care poate sa ii fie frica si ca in anumite situatii trebuie sa ii fie frica.
Dar nu asta trebuia sa invete ci, sa invete ca are acces la capacitati fizice si psihice, inclusiv la intelegere, prin care poata sa isi dea acces la a simti frica, insa nu e necesar sa faca asta decat in masura in care o sesizeaza ca stimul/comanda ce ii va declansa responsabilitatea vizavi de siguranta formelor de realitate (zis fizice si psihice) impuse ei de catre natura ca vitale pentru ea sau pentru alte capacitati de a isi da seama ce apar in realitatea ei.
Iar mai tarziu trebuia sa invete ce insemna, "dincolo de frici si responsabilitati" (si toate in care o imping intelesurile*), adica ce insemna observarea pura si cum e potrivit a fi ea corelata cu intelegerea (astfel incat sa nu devina o labilitate) intrucat natura nu ii ofera in modul clasic de functionare, semnale de a ii retrage obligativitata conformarii la necesitati.
"Acesta, aceasta e ceva fata de care trebuie sa ii fie frica." si "Acum trebuie sa ii fie frica.", sunt recunosteri de "obiect" si de "situatii" (prin intelesuri desigur) fata de care trebuie sa se dea acces la frica, in loc sa fie recunosteri de stimul pentru responsabilitate (fara a o exacerba nici pe aceasta, astfel incat sa devina o deviatie).
Desigur o capacitate de a isi da seama nu e potrivit sa ignore pericolul (daca nu cumva il exacerbeaza nejustificat) intrind in observare pura, dar in caz de ofensa de exemplu (considerata de catre ea ofensa; nimic nu e ofensator decat daca respectiva capacitate ii atribuie acest inteles), poate lejer sa intre in aceasta stare (daca e antrenata) si astfel sa stinga imediat orice tendinta de identificari si de riposta catre care e tentata (e drept ca si asta trebuie facuta cu tact, uneori fiind interpretata de catre ceilalti tot ca o dovada de ofensa sau idiotenie iritanta si sanctionabila).
Cum poate fi tentantata capacitatea de a isi da seama daca ea nu are nici un potential (asta fiind valabil pentru orice facere/miscare fizica si psihica a ei)?
Prin feedbackul pe care il are cu sursa necunoscuta si "atotpotentiala" a realitatii (s-a tot scris).

Edited by altnume, 23 July 2016 - 03:23.

Ce este energia si ce rol are ea in procesul de conditionare/deconditionare?

Teremenul "energie" este/poate fi utilizat atat pentru anumite forme de realitate materialist numite psihic, cat si pentru forme de energie materialist numite materie (in acestea doua incluzand orice alte forme energetice pe care diferite sisteme le pun pe baza a altceva).
Intr-o abordarea ca cea a acestui topic, in care nimic nu reprezinta ceva si nimic nu exista real in afara de atentie ca si capacitate de a isi da seama si constatarile ei (inclusiv tot ceea ce e in general numit om, fiind de fapt constatari ale ei), si energia este (daca este), o constatare a ei, a capacitaii de a isi da seama (capacitate pe care azi majoritatea au ajuns a o numi om, a se numi pe ei oameni, intrucut o confunda, se confunda cu formele de realitate pe care ea/ei le constata).
Materia/materialitatea, si psihicul/psihicitatea constatata de catre om (omul ca si atentie/capacitate care isi da seama de forme de realitate), precum si orice altceva (energii), sunt forme de realitate constatate de catre el, nu materie, nu fenomene psihice (nu energii).
Prin intelesuri (a se vedea aici definirea intelsurilor*), capacitatea de a isi da seama (omul) a inceput a isi da seama intelegator, astfel ajungand sa numeasca si sa defineasca formele de realitate constatate in starea de observare pura (adica starea de constatare ce nu include absolut nici o forma de inteles*).
Intru a ramane cat mai aproape de  intrebare, tipul de energii resimtite de adeptii anumitor grupari de practici neconventionale (intrucat probabil la asta se refera intrebarea), sunt ceea ce materialist au fost numite senzatii (senzatii vizuale, senzatii tactilo-termice, organic-viscerale si altele, ale acelei capacitati de a isi da seama; toate insa fara suport real/natural ca stimuli).
Aceste forme de realitate (energii), intrucat apar total diferit la o grupare la alta (grupari mai mici sau foarte mari, institutionalizate sau nu), rezulta a nu fi apanajul sursei necunoscute ce potenteaza toate formele de realitate (inclusiv capacitatea de a isi da seama numita om) ci, a fi apanajul orientarii specialistilor/maestrilor/initiatilor (gruparilor respective) care, prin metode neconventionale (inclusiv inductii ce faciliteaza temporar sau permanent diferite tipuri de SCM) dau acces la aceste constatari (la aceste simtiri, trairi) de forme de realitate, la aceste asa numite energii (specifice acelui maestru, acelei grupari, acelei institutii, comunitati).

Conditionarea si deconditionarea pot fi supuse acestui proces de "imbracare" artificiala in "haine" energetice sau pot ramane asa cum sunt de la natura realitatii.
Din perspectiva actualei abordari a aceastui topic, energiile sunt numai indunctii de SCM (stari de constiinta modificata, asa cum le numeste stiinta psihologica), prin care maestrii ce au adoptat acest stil, formeaza adepti ce vor crede in chakre, kundalini, carma, rencarnari etc.
La fel si energiile necreate la care fac referire adeptii altor grupari/sisteme, sunt numai inductii de SCM.
Nu e imposibila existenta energiilor de acest tip, dar intru analogie, de ce sa se considere ca exista materie sau constiinta atata vreme cat ele nu pot fi dovedite direct/efectiv/real (tot ceea ce se constata nefiind altceva decat forme de realitate ale capacitatii de a isi da seama; daca e sa se faca referire la axiomele stiintifice, cine a iesit vreodata din creier ca sa constate materia, fiintele, obiectele, ploaia, spatiul etc? Cine, ce certatator a ajuns vreodata sa constate real in creier, prin intermediul tehnologiei de cercetare, o senzatie vizuala sau orice altceva considerata valoare a creierului, functie a creierului, constiinta)?
Inductia prin care se faciliteaza SCM e impropriu utilizata de catre acesti maestri, rolul lor si al acestei formidabile capacitati la care maestri lor le-au dat acces de au ajuns la randul lor maestri, e cu totul altul decat a ii influenta pe ceilalti sa creda intr-o ideologie si doctrinta inventata de catre el/ei sau gruparea/sistemul sau/lor (pe care desigur nu o numesc ideologie sau doctrina ci ii dau o tenta sublima si infailibila ca sa poata face victime cu usurinta), rolul sau/lor este sa le faciliteze celorlalti accesul fara a ii influenta in nici un fel asupra intelesurilor debitate, decat prin a le expune posibilitatile, decat prin a le deschide accesul la metoda de a cerceta competent, fie si neconventional (in corelatie cat mai reala cu oferta naturii realitatii) cele inca necunoscute.

Edited by altnume, 24 July 2016 - 04:21.

Chiar daca nu ar exista nici un creier in Univers,, chiar daca n-ar exista nici o forma de viata, Universul ar exista totusi. Soarele, planetele, stelele si intregul Univers material ar exista chiar daca nu ar exista nici un creier care sa constate acest lucru.
Universul este un fenomen energetic in primul rand, creierul fiind si el parte din acest fenomen energetic astfel incat a spune ca daca nu exista un creier constatator, nu ar mai exista nimic, este evident un fals si nu numai atat, dar pentru ca este afirmat cu vehementa inchide practic orice posibilitate de cercetare a celor puse in discutie.
Autoritatea de pe care prezinti lucrurile si faptul ca esti burdusit de cunostinte din care mare parte sunt corecte, dar o alta parte sunt cel putin discutabile te face sa ramai blocat intr-o peradigma de tipul "eu stiu totul" din care orice alta cercetare devine imposibila.

Daca totusi se citeste denumirea topicului se poate observa abordarea conforma cu psihologia actuala dar intr-o forma neaxiomatica, a tuturor celor despre care se face referire; nimic din cele scrise nu e axioma, nimic nu e:

Testosteron, on 24 iulie 2016 - 10:48, said:

Dar nu scrie in interventia asa ceva. Exista creier, exista Universul si tot ceea ce se poate constata ca realitate.
Nu se poate insa dovedi existenta lor, a realitatii dincolo de existenta umana (real omul fiind capacitatea de a isi daseama care isi da seama de forme de realitate ce generic au fost numite corp fizic propriu si psihic, acestea fiind in parte sau pe ansamblu si mijlocitori catre alte forme de realitate), este numai o conventie; cum se dovedeste de catre cineva asta altfel decat prin credinta?

Edited by altnume, 24 July 2016 - 11:53.

continuare

Fiecare moare singur, dar numai un tampit moare pentru ca se crede muritor si mort

In acest inteles e cuprinsa esenta acestui topic, a acestei filozofii psihologice, a insasi manifestarii numita realitate umana si generala.
Cel ce se numeste pe sine om, desi in toata aceasta manifestare pe care o numeste viata a sa, se pierde in cadrul scenaro-regiei, este toata viata singur dar nu stie asta, e singur cu trairile sale de forme de realitate.
Deabia in ultimul numar al spectacolului, in numarul final ce din lipsa culturala e numit moarte bilogica, omul afla ceea ce religiosii ar numi "adevarul suprem", iar adeptii stiintei ar numi axioma fundamantala (axioma a axiomelor) si anume, nimeni nu moare efectiv odata cu el, el (si nimeni altcineva) sufera procesul numit moarte, el moare singur chiar daca odata cu el dispare toata realitatea (fiecare traind numai si numai propria realitate ce stiintific e numita realitate neurosinaptica proprie, corespondent al unei realitati independente de existenta umanului).
Asa cum omul moare singur tot singur el traieste, dar e furat de mirajul scenografic-regizoral al povestii vietii, e pierdut in povestea propriilor trairi numite materie si psihic (inclusiv spirit, suflet, enegii etc) si practic in clipa mortii se regaseste dar poate prea tarziu intrucat, nimeni si nimic nu poate certifica real o continuare decat tot ca o parte (scornita ori preluata de el) a povestii (tot asa cum nu poate confirma dezintegrarea absoluta a capacitatii de a isi da seama ce se numeste pe sine om).
Atunci, in clipa mortii, el moare si nimeni altcineva, ceilalti plang, se manifesta felurit, dar nu mor cu el, ei doar dispar odata cu realitatea sa.
"Cum de eu mor singur?"
Asa functioneaza natura realitatii de care ai avut parte, insa datorita nivelului evolutiv precar al acestei realitatii, nu ai stiut niciodata, nu ai ajuns a afla ca tu de fapt ai fost singur toata viata si ti-ai trait trairile ca pe propria-ti viata ce ar face parte dintr-o realitate independenta de tine, ai crezut si acuma platesti pretul credintei, moartea.
Nu moare cine nu crede in scenariul "de-a viata"?
Posibil sa moara intrucat impunerea naturii pare una a pierderii manifestarii de corporalitate si in consecinta a psihismului, dar cel putin stii ca si de vei murii, nu mori de tampit (intrucat crezi ca mori si crezi ca esti mort) ci, mori numai daca natura asa e programata; daca nu, tu ca si capacitate de a iti da seama esti deschis sa primesti urmarea (pe cand tampitul moare oricum intrucat se va crede mort, autohipnoza).
Asa insa cum sa avut in vedere initial, nimic nu e axioma, tot ce scrie este prezentare de posibilitati intru deschiderea capacitatii de a isi da seama catre perspective despre care inca nu si-a dat seama.

continuare

Cine e "cel singur"
din "mori singur" sau "traiesti singur" exprimate in interventia precedenta?
Cine e insinguratul naturii realitatii, insingurat ce e inca asa de precar evoluat incat nu isi da seama de solitudinea actiuni numita viata proprie, actiune ce il include?
Raspunsul s-a mai dat de cateva ori pe parcursul topicului; din momentul in care capacitatea de a isi da seama raspunde la acesta intrebare prosteasca, ea iese din neidentificare, intra in rol, intra in povestea de-a viata, in actiune ca fiind cineva, ca fiind (existenta in loc de realitate) si ca fiind un personaj al povestii ce incepe sa se identifice cu diferitele ipostaze ale complexului rol jucat.
Cea mai frecventa ipostaza e cea de corp fizic cu functii multiple, ereditare, morfologice, fiziologice etc; dublata de ipostaza de psihic multiplu capacitat la randul sau.
Natura impune capacitatii de a isi da seama, "dari de seama" (constatari) de forme de realitate mai mult sau mai putin apropiate de natura sa ca si capacitate de a isi da seama.
De exemplu ganditul e o forma de realitate de tip capacitate, ce face parte din potentialul general al necunoscutei surse a realitatii, pe care aceasta (capacitata de a isi da seama), datorita apropierii lui (ganditului) de ea, l-a asimilat ca fiind o capacitate proprie componenta a unui complex psihic propriu (asimilat stiintific la randul sau a fi o functie a creierului (sistemului), rezultat al functionarii creierului conform anumitor valori ale acelui moment; mai mult, datorita acestei apropieri dintre capacitatea de a isi da seama (CDAIDS) si gandit, aceasta se identifica drept "ganditor", cel ce gandeste, "eu gandesc".
Si nu e asa, nu gandeste C(apacitatea)DAIDS?
Excluzand "orice posibil", conform naturii realitatii, da, CDAIDS gandeste intrucat are acces la utilizarea unei vointe liber consimtita ce se manifesta inclusiv in actul ganditului (ca feedback intre ea si necunoscuta sursa a realitatii ce pune la dispozitie intreaga realitate, inclusiv pune la dispozitia CDAIDS pe ea ca si CDAIDS si toate formele de realitate pe care le poate constatata, inclusiv formele de miscare, schimbare, eveniment, fenomen, intamplare etc).
Dar, atata vreme cat CDAIDS gandeste fara sa se identifice drept "Eu gandesc.", e ok; din momentul in care se identifica ca "Eu gandesc.", nu mai e ok.
De ce?
Intrucat s-a pierdut deja in identificare, in ceea ce actualmente e religia umanitatii mundane, religioase, spirituale, de fapt a tuturor (inclusiv budisti si yoghini).
Ea desi gandeste nu e ganditorul si desi intelege nu e intelegatorul, desi simte nu e simtitorul etc; in plus toate formele de realitate ce mijlocesc accesul CDAIDS la alte forme de realitate, nu ii apartin (de exemplu complexa forma de realitate numita corp fizic, nu e al ei si ea nu e corpul, picioarele, ochii, creierul, valorile creierului, electronii, constiinta nu sunt ai ei si ea nu e acestea).
Budistul si yoghinul, desi au ajuns per total doctrina la performanta de a nu asimila fenomenele neconventionale drept supranatural si divinitate, nu au reusit sa depaseasca neasimilarea anumitor  fenomene neconventionale drept energii (chakre, kundalinii,...) si nici nu au resusit sa depaseasca ceea ce ei au numit comunicare directa cu sursa realitatii; la fel neconventionalele forme de realitate constatate de catre membrii anumitor grupari spirituale, asa cum ar fi formele de realitate numite spirit, suflet, astral, sunt numai doctrina asimilata astfel datorita pierderii respectivilor in conceptualizate "directa" (prin comunicare directa cu sursa sau cu maestrul ce comunica cu sursa etc).
Toate acestea sunt forme de realitate pe care capacitatea de a isi da seama (CDAIDS) le-a interpretat, le-a identificat, adica la conceptualizat (chiar daca ea crede ca sunt rationale sau ca provente din sursa, revelate, transcendente etc) si mai mult, datorita lor si-a gasit identificari si pentru ea, considerandu-se un corp fizic, un psihic, o gandire, o intelegere, o inteligenta, o vointa, un om, un suflet, un spirit si altele de tip bezŭ-zakonije.
Nebunia identificarii de forme merge mult mai departe, ea a intrat in viata cotidiana a capacitatilor de a isi da seama din toate mediile sociale (daca se accepta conventia conform careia in afara de CDAIDS in cauza mai isi dau seama si altele de o realitate), cei ce se numesc pe ei oameni devenind prizonierii identificarii de forme ale realitatii generale si ale realitati proprii.
De fapt insasi asimilarea unei realitati ca fiind proprii, implica identificare de sine, adica deviatie.
O realitate de care are parte CDAIDS, nu e proprie, ea este numai realitatea de forme de care ea isi da seama.
Dar nu e proprie, diferita, unica?
Este numai ca prin acest "propriu" sa comis eroarea erorii, s-a identificat si forma ca si concept, dar CDAIDS a iesit si din neidentificare de sine (a intrat in identifiare de sine).
Nu numai orice gand, idee, rationament, inteles, gandit, rostit au scris sunt concepte, ci si orice perceptie, orice inteles*, fie si cele mai scurte numite drept cuvinte intelese, gandite sau rostite gen: idee, lumina, vid, energie, om, materie, celule, viu, anorganic, suflet, spirit, mana, carne, os, dumnezeu, drac, animal, pasare, cutie, vant, miscare, locatie, transformare, avion, tigara, iubire, frica, fumator, frustrare, gras, destept, harnic, savant, aviator, copac, strada, casa, masini, apa, munti, plante, pamant, Pamant, stea, cosmos, electron etc.
Din momentul in care CDAIDS iese din observare pura a formelor de realitate si intra in intelesuri* (de orice natura, fie ele si perceptive, fie ele numite revelate, transcendente, provenite prin comunicare directa cu sursa) incepe procesul ei de identificare a formelor si de identificare de sine, incepe fantezia si pierzarea.
Dar atunci, tot ceea ce scrie in acest topic, este fantezie si pierzare.
Este vizavi de nivelul extraordinar pe care il vor atinge generatiile urmatoare, dar posibil, e cea mai competenta perspectiva actuala vizavi de natura realitatii constatata; nu axioma e calea ci, deschiderea; intelesul* poate fi (este deci posibil sa fie, dar nu e neaparat) deschidere atata vreme cat nu e axiomatizat.
De ce te copleseste pofta?
De placere.
Si de ce te copleseste pofta de placere?
Intrucat te identifici ca poftitor al poftirii placerii/placerilor (in cauza) si intrucat ai identificat anumite forme de realitate, le-ai conceptualizat (fie si perceptiv).
Daca se ia in discutie fie si o forma elementara gen dulce (alimentar), atata vreme cat C(apacitatea)DAIDS o constata in starea de observare pura, ea simte criptarea "dulce" conform naturii, conform legii naturale, conform informaticii/criptarii naturii.
In momentul in care CDAIDS intelege fie si perceptiv (adica ca inteles* atribuit senzatiei) "dulce", ea a inceput deja pereglinajul pe calea pierzaniei, pe cale identificarii, a pierdut neidentificarea formei, a identifica-o ca ceva anume, i-a alocat un atribut, a conceptualizat-o (si totodata i-a permis sa intre sub incidenta altei facilitati/mecanism pus la dispozitia CDAIDS de catre natura realitatii si anume doritul/poftitul care, deschide la randul sau accesul la atasare) si tot prin intelesuri* , fie si perceptive* iese din neidentificare si isi aloca identitatea de gustator al dulcelui si poftitor/doritor de placere a dulcelui.
Acest mecanism ce contine alte mecanisme, e pus la dispozitia atentiei (capacitatii de a isi da seama - CDAIDS) de catre/prin natura realitatii, dar pus la dispozitie fara obligativitatea de a fi rulat; atentia il ruleaza numai din nestiinta si lipsa de exercitiu in a nu il rula si acestea doua se datoreaza primitivsmului actual.
Atentia (CDAIDS) are o viata tocmai prin formele de realitate pe care le constatata dar, felul in care le constata, catre identificari vicioase sau catre observare (inclusiv observare de intelesuri* fara a face din ele axiome), fara a le transforma in identificari (indubitabile si infailibile) de sine si de forme, face diferenta intre o atentie elevata si una lipsita de finete.
Actualmente inteligenta a fost ridicata pe un piedestal idolatric si poate totusi nu ar fi nici o problema, dar axiomele atribuite ca si caracteristici ale inteligentei in cauza conform carora ea merita a fi idolatrizata, sunt unele jenante pentru mileniul III.

Edited by altnume, 30 July 2016 - 08:43.

altnume, on 24 iulie 2016 - 11:44, said:

Bun rectific atunci. In loc de "Eu stiu totul" topicul porneste de la premisa "Psihologia stie totul" si exact in acelasi mod inchide calea oricarei cercetari. Ne bazam pe nume grele Freud, Jung si altii multi si noi putem pune mintea la odihna pentru ca "Ei stiu totul" sau "Ei stiu mai bine". Pe mine unul nu ma intereseaza deloc ce se afirma in psihologia actuala referitor la chestiunile abordate in topic.  Pe mine ma intereseaza ADEVARUL referitor la chestiunile abordate in topic. Aici este un forum si nu un curs de psihologie. Cursuri de psihologie sunt destule slava Domnului ca deh, in ziua de azi da bine sa scrii o carte. Pe mine ma intereseaza daca minti luminate vor sa discute deschis si neinfluentate de NIMIC, nici chiar de cele ce se afirma in stiinta numita psihoilogie, despre chestiunile , de altfel extrem de importante, dezbatute in prezentul topic.
Faptele sunt fapte si nu necesita nici dovezi, nici credinta.

altnume, on 30 iulie 2016 - 04:19, said:

Aici sunt niste afirmatii total neadevarate. In primul rand omul prin natura sa nu poate trai decat in relatie. Oricat ar fi de putine si oricat ar fi de superficiale relatiile, nu poti trai ca om decat in relatie. Iar afirmatia ca omul e singur cu trairile sale de forme de realitate este probabil valabila doar in cazul mintilor dominate de ego, incapabile sa interactioneze emotional cu realitatea din jur  si lipsite total de compasiune.

altnume, on 30 iulie 2016 - 04:19, said:

Ai fost tu acolo ca sa vezi de ce-ti dai seama si de ce nu-ti dai seama in momentul mortii? Exista deci doua feluri de morti: mortul de tampit si mortul destept?

altnume, on 30 iulie 2016 - 08:19, said:

Mi se pare ca si aici complici peste masura lucrurile. Nici macar n-am reusit sa citesc pana la capat. In definitiv treaba e simpla. Insinguratul este persoana pierduta in conditionari, conditionari care alcatuiesc un ego cu care persoana insingurata se identifica total. Asta trebuia spus aici si nu o pagina intreaga care sa umple ecranul calculatorului si sa-l oboseasca pe cititor.

Edited by Testosteron, 30 July 2016 - 12:02.

-Abordarea este de genul acesta:

altnume, on 19 mai 2016 - 09:14, said:

Nu exista "ADEVAR" decat in cadrul unui referential conventional stabilit de catre uman.
"Faptele", reprezinta de fapt semnificatia (fie si perceptiva) data de catre uman unor forme de realitate numite fapte.

-Se facea referire la cu totul altceva.
Cum (care e modalitatea de a) isi da seama cineva de existenta altuia sau a altceva? Din raspunsul la intrebare rezulta solitudinea sa.*

- Nu e o pledoarie pentru nemurire intrucat si nemurirea e ceva ce nu poate fi dovedit; e numai o intrebare filozofica.
Cum se poate constata disparitia realitatii cuiva cand de fapt fiecare isi constata propria sa realitate (indiferent cat de asemanatoare e in anumite privinte cu a celorlalti)?
Fiecare moare singur. Cineva care constata pe altul cum moare sau il constata mort, face asta in realitatea sa, nu in realitatea aceluia.

-Nu la asta se face referire.
Se face referire la solitudinea celui in cauza, datorata naturii realitatii.*

altnume, on 31 iulie 2016 - 02:53, said:

Trebuie sa te credem pe cuvant?
Doar omul intrat in conditionari traieste si moare singur.Cel care iese din conditionari este el insasi intreaga umanitate .

Edited by Testosteron, 31 July 2016 - 10:57.

Testosteron, on 31 iulie 2016 - 10:51, said:

-Ce anume?
-Iarasi nu s-a inteles si se fac referiri ce nu au nici o legatura cu cele scrise.
-Daca cineva ar ajunge sa se simta si sa se considere insasi umanitatea si orice altceva ce nu e legat cel putin de umanul sau (ca sa nu se mai faca referire la conventia de a se considera un corp fizic, un psihic,...) ca pe el insusi (ceea ce e aberant intrucat de exemplu, ar trebui sa sufere senzatiile mortii pe care le sufera cateva zeci de mii de oameni zilnic!!!), aceasta are loc fie din cauza unei SCA (stari de constiinta alterata), fie ca urmare a unei SCM facilitata de care un maestru prin inductie indiferent daca beneficiarul stie sau nu despre interventia maestrului; astfel de SCM si altele asemenea, nu se faciliteaza oricui ci, celor devotati cauzei, prizonierilor sistemului de valori al acelui maestru sau sistemul caruia el apartine.

Edited by altnume, 31 July 2016 - 12:40.

Afirmatia pe care ai facut-o : "Nu exista "ADEVAR" decat in cadrul unui referential conventional stabilit de catre uman." pe ce se bazeaza?

altnume, on 31 iulie 2016 - 12:33, said:

Un om care se considera intreaga umanitate continua sa se simta corp fizic, pentru ca intreaga umanitate este corp fizic printre altele. Daca sa zicem ca nu s-ar mai simti corp fizic sau nu ar mai simti senzatiile mortii, cum ar putea fi el intreaga umanitate? El este intreaga umanitate pentru el simte corpul fizic, simte senzatiile mortii si in fapt simte orice senzatii asemeni intregii umanitati. Tocmai din acest motiv el este intreaga umanitate pentru ca este asemeni tuturor si nu deosebit de ceilalti.
O astfel de intelegere, ca esti intreaga umanitate, n-are nici o legatura cu facilitarea ei de catre un maestru sau cu devotiunea pentru vreo cauza, are legatura doar cu o minte in stare sa acorde suficienta atentie si energie la tot ce se intampla in jurul ei si in ansamblu, sa aiba capacitatea de a interconecta holist datele pe care le primeste, intr-un cuvant are legatura cu o minte aflata in stare de meditatie. Iar meditatia n-are nevoie de nici un facilitator pentru ca dac-ar avea, atunci n-ar mai fi meditatie ci exploatarea unuia pentru profitul celuilalt, nici cu devotiunea fata de vreo cauza sau sistem de valori pentru ca orice cauza sau sistem de valori pe care si le-ar insusi ar bloca instantaneu procesul de meditatie. Meditatia are legatura cu o minte aflata in stare de libertate absoluta, eliberata de orice fel de maestri sau sisteme de valori concepute de om. O minte meditativa este in stare de libertate pentru ca este o minte inocenta. Si o astfel de minte va descoperi mai devreme sau mai tarziu ca este intreaga umanitate.