Psihologia, perspectiva conforma abordata neaxiomatic

continuare

Localizarea si nonlocalizarea

Amploarea temei e totala, ea reprezinta alta modalitate de raportare la realitate, atat la realitatea ce in general e numita realitate de a fi, cat si la realitatea de care capacitatea de a isi da seama si formele de a fi luate de ea (formele de a fi de care ea beneficiaza), isi poate da seama.
Actualele raportari la realitate se fac dintr-o perspectiva a localizarii spatiale, temporale, conceptuale, afective, de memorie, imaginatie etc.
Localizarea e un reper obiectiv intrucatt nivelul evolutiv al umanului respectiv e suficient de primitiv intru a considera asta si suficient de prizonier afectiv (atasament) al acestei rutine, al acestor tipare.

Localizarea spatiala fizica sau psihica, nu mai e necesar a fi descrisa.

Localizarea conceptuala reprezinta plasarea capacitatii de a isi da seama (atentiei) intr-o bucla conceptuala la care aceasta se raporteaza si fata de care se conformeaza.
Inventica umana in domeniul conceptualizarii e fenomenala, tot asa cum fenomenala e atasarea umanului fata de propriile inventii si inovatii ideologice si mai apoi doctrinare; omul nu depaseste bine un concept, o perspectiva fata de care sa atasat si care mai apoi s-a dovedit depasita, ca se ataseaza de un altaul care: "negresit e certitudine, e axioma, e adevar cert".
Omul e ca un magnet care, insuficient de evoluat fiind, nu reuseste (si nici nu isi da seama de acesta necesitate) sa stea in neutralitate vizavi de atractia campurilor de forta ale celorlalti magneti (conceptiile, intelesurile sale/lor ce la randu-le permit accesul la campurile de forta afective sau de alta natura).
Datorita accesului la Inductia de stari de constiinta modificata (SCM), un anumit spectru al umanitatii prin initiatii lor, mediul religios, religios-spiritual, spiritual, spiritual-filozofic, filozofic-mistic (yoga inclus), a conceptualizat specific realitatea si a inventat doctrina proprie sustinuta inductiv, adica prin inducerea de stari, de trairi sustinute de intelesuri conforme cu ea.
Asa se face ca in mediul crestin, preotii (inclusiv ierarhii) induc si faciliteaza intelesuri, imagini mentale, trairi felurite, diferite SCM (pe principiul comunicarii cunatice) astfel incat sa isi raspandesca doctrina specifica si sa racoleze enoriasii si contribuabilii datorita carora sistemul functioneaza.
Aceste inductii sunt extrem de incredintatoare pentru beneficiari.
Conceptia orientala in schimb, a dezvoltat alte doctrinele, in afara de credinta intr-o altfel de divinitate sau sursa primordiala, ei au dezvoltat concepte legate de karma, rencarnare, chrake, kundalinii etc.
Cum de, desi sunt bazate pe acelasi principiu al inductiilor/facilitarii de SCM, crestinii au parte de revelatii legate de Hristos, Fecioara, sfinti, ingeri, rai, iad, inviere, evolutie conforma dogmelor lor etc; orientali si adeptii lor beneficiaza de comunicarea cu insasi sursa realitatii, au parte de stari transcendente prin care operspectiva/ideologie specifica le e infatisata?
De ce budistul, hundusul, yoghinul nu are revelatii crestine, iar crestinul nu are comunicare cu sursa primordiala prin care sa beneficieze de iluminari specifice orientalilor?
Datorita faptului ca specialistii/initiatii/maestrii/preotii care inductiv faciliteaza asa ceva, anume SCM, o fac conform doctrinei specifice, conform conceptiei dezvoltate de catre ei si a sistemului din care ei fac parte si intrucat adeptii/beneficiarii contribuie in cadrul inductiei specialistului, conform cu propria conceptie, fie ea una de tip crestin, hindus, budist, yoghin etc.
Un concept, ideologie, doctrina poate fi proliferat/a nu numai prin modalitata clasica specifica omului de rand (inclusiv intuitiv, inspirativ si perceptiv gen intelegere animalica), el/ea poate fi proliferata inductiv ca intuitii, inspiratie si perceptii (perceptie in sens de proces psihic de cunostere senzoriala prin care dupa aparitia sau odata cu aparitia senzatii se atribuie ori ii e atribuita acestieia un inteles) neconforme, ca SCM, fie ca SCM la care beneficiarul contribuie involuntar prin conceptia proprie, fie ca SCM in care maestrul in cauza are rolul decisiv inducand inclusiv intelesul conform cu conceptia/ideologia/doctrina sa si a sistemului, precum si, mai ales si o traire asa rapida si intensa a sentimentului adevarului incat, respectivul traieste o mare incredintare, o iluminare, o revelatie, o transcendenta, ..., desigur falsa asa cum sunt toate aceste manipulari induse si/sau facilitate de catre preoti, maestrii, initiati, specialisti,...
La fel se desfasoare lucrurile si in cazul diferitelor forme de spiritualitate in care specialistii lor faciliteaza forme de constiinta gen ghizi spirituali, entitati de lumina, extraterestrii, voci, prin care beneficiarii sunt manipulati la un nivel asa de diferit fata de clasica lor realitate incat le e imposibil sa nu creada in miracole, supranatural si alte fabulatii.
Aceasta nu este o negare a posibilitatii existentei unor forme de realitate si functionari inca necunoscute, este insa o reasezare pe baze stiintifice a problematicii.
Intelesurile de toate tipurile, numite oricum de catre diferite grupari, determina conceptualizare, determina posibilitatea ca cel in cauza prin capacitatea e a isi da seama sa se poata localiza in acel inteles, in acel concept si astfel sa ii devina localizare, conceptie proprie, ceea ce insemna automat mentalitate, prejudecata, prizonierat conceptual.

Localizarea afectiva se datoreaza la modul clasic, localizari conceptuale, mijlocit de inteles/intelesuri.
Practic respectivul poate ajunge de se localizeaza ca fiind una cu afectiunea respectiva, perzand din vedre (desigur nici cel putin nu si-a dat seama vreodata de asta), ca el nu este acea stare afectiva c,i el "este" (reprezinta) capacitatea ce are acces la ea, intru a isi da seama de ea.
Omul nu e bucuria sau enervarea (de exemplu) si in fond nimic altceva, el reprezinta capacitatea de a isi da seama, atentia ce beneficiaza, care isi da seama de ele.
Lipsa de perspectiva evoluata il face pe om (ca si capacitate de a isi a seama, ca si atentie) sa se piarda in traire afectiva; desigur el e asa deprimitiv incat nici cel p;utin nu se poate pierde intrucat nu s-a aflat niciodata pe el la nivelul de a nu se mai localiza "identifictional".
Neconventional se pot induce si/sau facilita stari afective si deci localizari afective, direct si spontan, fara intermedierea lor de catre un inteles, fie prin intermedierea unui inteles indus sau/si facilitat.
Adica, respectivul poate intra intr-o "transa" de beatitudine, tandrete, iubire, ura, furie, recunostinta,... intrucat i s-a indus si/sau facilitat un inteles gen "iluminare", fie direct si spontan intrucat i s-a indus si/sau facilitat direct accesul la afectiunea in cauza, fara nici un fel de inteles.

Mai exista si localizari senzoriale dar ele sunt deficitare/deviante/distructive nu prin senzatie ci prin localizarea beneficiarului in intelesul referitor la acea senzatie.
Astfel sunt durerile si satisfactiile in care atentia (capacitata de a isi da seama) fie ca ajunge a se identifica cu ele fie intrucat e acaparata la modul extrem, uita de ea (daca si-a dat seama vreodata real de ea), se pierde in localizarea dureroasa sau extatica.
Pe domeniul SCM, de exemplu vidul oriantal sau lumina ori alte forme de senzatii neconventionale facilitate inductiv de catre specialisti/maestrii, sunt SCM in care atentia se pierde prin localizare, confundare; atentia nu e vidul, nu e lumina, nu e nimic din toate cele cu care se identifica clasic sau in SCM, toate sunt numai forme de care ea isi da seama, numai consumuri ale sale.
Desigur pentru a reprezenta ceva si pentru a beneficia de existenta atentiei ii sunt necesare consumurile, dar identifiare cu ele a contribuit la actuala identificare ce a p;ierdut atentia in a reprezenta cea ce reprezinta, numa o capacitate de aisi da seama.
Nonlocalizarea ultima, posibil este o tacere pana si fata de intuitia de a fi, fara insa a se pierde capacitatea revenirii la consumuri e forme de realitate, fara dezintegrare.

continuare

Erata
Fraza din interventia 36, "Intrucat lipseste si e inaccesibil un astfel de nivel tehnologic el mai poate fi inlocuit de o initiere in inductia de SCA sau cel putin de o inductie a uneia sau mai multor SCM."
se corecteaza: "Intrucat lipseste si e inaccesibil un astfel de nivel tehnologic el mai poate fi inlocuit de o initiere in inductia de SCM sau cel putin de o inductie a uneia sau mai multor SCM."

Intrucat nu s-a mai reusit corectarea ultimei interventii, este necesara urmarirea acestei interventii ce aduce clarificari.

Cum de capacitatea de a isi da seama, atentia (cum de tu ca si capacitate de a iti da seama), se localizeaza (te localizezi) in identificarea/identitatea de om?
Datorita conceptualizarii, datorita intelegerii si intelesurilor (inclusiv intuitive, inspirative, perceptive conventionale sau neconventionale; a se vedea definirile din interventia 12, 13).
Cum sa se mai poata considere om (conform clasicelor definiri ale termenului om, fie ele materialiste sau altfel), capacitata de a isi da seama, cum sa se ma localizeze drept materie sau senzatie psihica si cum sa se mai identifice drept om, daca ea doar isi da seama de formele de realitate numite realitate materiala proprie (si generala), altfel spus, daca ea doar isi da seama de senzatiile vizuale, auditive, tactilo-termice, proprioceptive, chinestezice, organice, de durere, satisfactie..., fara insa a aloca acestora absolut nici un fel de inteles, nici cel putin intelesuri intuitive conventionale sau neconventionale, nici cel putin intelesurile ce in general se atribuie reflex senzatiilor si ele devin perceptii conventionale sau neconventionale?
Nu se mai poate considera om intrucat se afla intr-o stare de observare pura, fara absolut nici un fel de inteles deci, nu poate face/beneficia de consideratii (desigur exceptand inductiile de SCM cand intelesul ii ajunge realitate de constient in mod fortat, impus de catre specialist/initiat).
Asadar identificarea materiala, psihica (spirtuala, energetica si alte forme inclusiv) nu sunt impuneri ale naturii, sunt urmare a localizarii capacitatii de a isi da seama, in propriile ei conventii conceptuale, sunt identitati asumate din deficit evolutiv.
De ce totusi capacitatea de a isi da seama se afla mereu, clasic, impreuna cu (acolo unde se afla si) fizicul de care ea beneficiaza?
Asa functioneaza natura realitatii, aceasta real este un dat al naturii realitatii ce nu poate fi modifiat decat, probabil, prin SCM sau SCA (prin care atentia, capacitata de a isi da seama sa se constate a se manifeta impreuna cu alta forma corp fizic, acolo unde se afla alta forma de realitate decat forma corp cu care pana atunci se manifesta impreuna).

De ce starea afectiva a enervarii, mai ales in faza ei extrema numita furie, are efecte asa de violente in manifestarea fizica si psihica a capacitatii de a isi da seama?
Intrucat capacitatea de a isi da seama se/este inscrisa in bucla afectiva a enervarii, este localizata in ea datorita fortei afective dar si datorita nestiintei lucratorului ce este acea atentie, acea capacitatea de a isi da seama (omul in cauza); cum s-ar zice, "nu mai vede, nu mai aude,...", e transpus in starea afectiva a enervarii, a furiei, se identifica, foarte aproape de total, cu furia actionant conform tiparului ei, conform logicii lui aflate la NCSA dar in general datorata unui NCO insuficient evoluat.

Dar, daca atentia, omul respectiv ca si capacitatea de a isi da seama, nu isi da seama de el ca tesuturi (interne), ca organe si creier, ca oase si sistem nervos, el nu este acestea?
Cele de care capacitatea de a isi da seama, atentia, nu isi da seama la acel moment prezent, nu fac parte din realitatea sa, altceva, altcineva posibil beneficiaza de ele, dar nu ea, nu omul respectiv, ca si capacitate de a isi da seama ce reprezinta el.
Unde se afla cele de care atentia nu isi da seama? Daca ele nu se afla in spectrul constatator al ei, nu exista?
Se afla undeva?
Dar de ce trebuie neaparat sa se afle undeva?
Localizara e o conventie. Nu se afla neaparat undeva desi se pot afla si undeva; pot insa la fel de bine sa fie numai potentiale, sa apartina "necunoscutei capacitati generale ce potenteaza toata realitatea" (fie ea si o autosustinere a realitatii, indiferent daca realitatea in mod real, e una de tip material, una psihologica sau altfel), realitate de care are parte capacitata respectiva de a isi da seama.
Care e singura realitate de care beneficiaza real omul?
Realitatea sa de constient (a se vedea in scrierile de inceput ce este considerat constientul din perspectiva psihologica!), ea e singura realitate de care are parte vreodata, in rest si de ar fi dumnezeu sau de ar fi format din toata materia universului, la nimic nu i-ar folosi daca nu e constient de asta.
Orice realitate de care atentia (capacitatea de a isi da seama, omul ca si capacitate de a isi da seama) nu isi da seama, e nula pentru el, e ca si cand nu ar exista chiar daca exista real.
Asa cum s-a mai spus, un om (ca si capacitate de a isi da seama), daca ar trai o viata si nu si-ar da seama de ceva (de orice si-ar da el seama numai sa isi dea seama de ceva), nu va trai nici cel putin o secunda de viata.
Cum sa traiasca fara sa traiasca?
Conform conventiilor actuale, se considera ca realitate fizica si partial chiar si cea psihica a omului, e una ce nu depinde daca acela e sau nu constient; practic acel om desi e constatat existent si partial functional de catre alti oameni in realitata lor proprie (de care ei sunt constienti ca urmare a realitatii proprii neurosinaptice), nu are si o realitate pentru el insusi de care sa isi dea seama in mod constient; practic desi pare viu pentru altii ce il percep in realitatea lor neurosinaptica ca si corespondent al realitatii considerate independente de om, pentru el insusi e mort sau e ca si mort.
In anestezie sau in somnul fara vise esti mort?
Intrucat nu ai realitate pentru tine insuti ca si capacitate de a iti da seama, da, nu existi si nu reprezinti nimic pentru tine insuti; daca ramai asa o viata, nu traiesti nici o secunda de viata.

Edited by altnume, 25 June 2016 - 09:41.

continuare

Toate reperele obiective, toate evidentele, axiomele umane sunt tributare nivelului respectiv de evolutie al celor ce le-au acordat acest statut prin intermediul intelesurilor datorate capacitatii lor de a intelege (inclusiv datorita intelesurilor atribuite reflex senzatiilor si devenite perceptii, intelesurilor intuitive si inspirative conventionale sau neconventionale sau perceptiilor neconventionale)*.
Religiile (buddhism si diverse forme de spiritualitate inclus) au ignorat stiinta vreme de milenii datorita SCM si inductiilor ce faciliteaza SCM; acum stiinta ignora religiile intrucat psihologia inca nu a reusit sa convinga de faptul ca inductia prin care se faciliteaza SCM (inclusiv prin metoda transmiterii informatiei la nivel cuantic), e ceva real si e practicata de milenii in mediile religioase, spirituale, buddhiste, yoghine,... care, nu au asteptat inventarea stiintei pentru a utiliza aceasta capacitate oferita de catre natura realitatii si care se transmite de la maestru la discipol prin intitiere neconventionala, nu atat prin invatare cat inductiv neconventional.
Tot ceea ce omul considera real, obiectiv, este asa intrucat atata poate el atunci sa considere, atata ii permite nivelul sau evolutiv.
Cum face asta?
Prin intelegere si intelesuri, aceasta incluzand gandirea, rationarea, deductia, perceptia, intuitia si inspiratia conventionala si neconventionala, orice in afara de senzatia pura, de senzatia fara nici un fel de inteles conventional sau neconventional (inteles neconventional ce mai e numit si revelatie, transcendenta comunicare cu sursa primordiala etc).
Prin intelegere si intelesuri omul s-a ratacit in obiectivitate, in adevar si asta intrucat a cazut prada atasarii de ele si de satisfactiile la care ele dau acces.
Printre cele mai devastatoare este insasi functia la care omul ca si capacitate de a isi da seama are acces automat si prin care orice inteles care ii atinge lui nivelul evolutiv critic necesar ii deschide accesul masiv la ea, anume la functia afectiva si in speta cea a sentimentului adevarului (de fapt la satisfactia acestui sentiment), acesta avand asupra omului efect de incredintare, de convingere in privinta obiectivitatii, evidentei, certitudinii acelui inteles.
Acest tipar ce e un dat al naturii realitatii, functioneaza de la sine daca omul respectiv si civilizatia in cauza nu a atins nivelul evolutiv prin care sa isi supervizeze NCSA; tot asa cum omul daca nu e educat va comunica animalic si nu prin vorbirea articulata.
Oricine beneficiaza zilnic de nenumarate ori de aceast proces al constatarii diferitelor evidente prin care i se obiectivizeaza diferite repere, prin care situatii, forme de realitate ii apar drept certitudini, dar ei nu isi dau seama de ce, considerand asta a fi adevaruri fundamentale ce sunt evidente prin ele insale.
Ce sta la baza tuturor?
Intelegerea si intelesurile umane.
Cine le face a fi simtite ca certitudini?
Sentimentul adevarului direct proportional cu atingerea (in capacitatea de a isi da seama ce e acel om) nivelului sau (omului) critic necesar (bazat pe nivelul sau evolutiv si pe capacitatea momentului de a face consideratii, de a ratioana, de a reflecta) referitor la acel inteles.
Asa cum s-a mai spus, un reper uman de obiectivitate ce pentru fiecare are in general statut de axioma, e "a vedea cu ochii tai".
Ce inseamna acest "am vazut cu ochii mei" si cat e el de obiectiv?
In primul rand acesta e un concept ridicat la statut de axioma, dar e un concept materialist ce face parte cam din toate domeniile, inclusiv religios, spiritual etc.
E un dat al naturii?
Cine vede?
Capacitatea de a isi a seama.
Vede ea fara mediatizarea oferita de catre ceea ce stiinta psihologica a numit senzatii sau fara ceea ce celelalte stiinte au numit fizicitate?
Nu.
Deci capacitatea de a isi da seama, vede, dar vede numai prin mijlocire (cel putin in modul clasic de functionare nu in SCM sau SCA).
Cine mijloceste?
Atunci cand capacitatea de a isi da seama cerceteaza constata o mijlocire din partea a ceea ce stiinta a numit fizicitate proprie umana.
Cum isi da sema capacitatea de a isi da sema (omul ca si capacitate de a isi da seama ce o reprezinta el la nivel bazal), de o fizicitate pe care in general e asimilat ca fiind propria sa fizicitate?
Intrucat stiinta inca nu a descoperit cum ci, doar a inventat modele, conventii, capacitatea de a isi da seama, fie isi da seama traind intrinsec materia, fie isi da seama datorita unor presupuse senzatii ce au loc in cuntica si dincolo de ea, ca urmare a neurotransmitatorilor ce ofera necesarul pentru un corespondent al unei posibile realitatii obiective ce se afla dincolo de capacitatea de a isi da seama.
Asadar capacitatea de a isi a seama, fie vede intrinsec ceea ce e numit materie, fie vede senzatii ca un corespondent a ceea ce i se ofera sa fie vazut si care e numit materie.
Nimeni nu a vazut vreodata materia, fiecare a vazut mereu numai ceea ce natura realitati i-a permis sa vada drept stimul; altfel spus, toti au vazut materia, dar numai ca obiectivitate umana de a vedea, permisa de natura realitati.
Ce vede? Vede doar?
Daca doar ar vedea, atunci cele de care si-ar da seama ar fi numai ceea ce e numit senzatii sau altfel zis ar vedea intrinsec materie fara nici un fel de inteles, observare pura.
Omul insa vede si, reflex, datorita deprinderilor atribuie inteles, iar astfel se formeaza ceea ce psihologic se numeste procesul psihic de cunostere senzoriala, perceptia, prin care fenomenele, obiectele, toate formele de realitate, situatiile sunt reflectate intelegator, li se atribuie intelesuri.
Singura realitate reala a omului e cea senzoriala, in rest intrucat e implicata intelegerea si intelsurile, realul se intrepatrunde cu obictivitatea umana, atat de obiectiva pe cat respectivul o poate constatat in acea situatie si pe acel nivel evolutiv.
"Am vazut cu ochii mei" e un reper destul de obiectiv, dar nu e un standard de obiectivitate.
Exista un standard de obiectivitate?
Poate fi elaborat, dar el e atat de obiectiv pe cat de evoluat e nivelul celor ce il deceleaza indeajuns.
Regula generala este insa: "Intelesul (de orice fel) si intelegerea* sunt un continuum de obiectivizare direct proportional in reusita cu evolutia dar si cu deschiderea acelei evolutii catre neaxiomatizare dar mai ales catre neatasarea de nimic, nici cel putin fata de neaxiomatizare.

Lucratorul, e necesar sa inteleaga ca singurul sau reper obiectiv e cel de care isi da seama (forma de realitate de care isi da seama, fie ea ceva ce e numit actualmente fiinta, obiect, lucru, fenomen, situatie, relationare, facere, ...act psihic) si care nu implica absolut nici un fel de inteles, anume (ceea ce actualmente e numit) senzatia.
Reperele obiective rezultate ca urmare a atribuirii voluntare sau involuntare de inteles, in orice forma de inteles*, nu sunt repere obiective decat in mod contextual, bazat pe obiectivitatea, creditul acordat lor, acelor intelesuri de catre cel/cei in cauza, de catre cei ce cumva au ajuns a se constitui a fi considerati, autoritatea certificatoare de certitudini, de axiome, de obiectivitate.
Fiecare e propriul sau certificator de certitudini, tot asa cum orice autoritate sistemica colectiva se considera prin fondatorii ei prin intermediul carora orice sistem subzista.

Asa cum s-a mai spus, acesta abordare nu este nici pentru religiosi, nici pentru adeptii diferitelor tipuri de spiritualitate, nici pentru buddhisti, yoghini, nici pentru oamenii de stiinta sau adepti, nici pentru vulg si nici pentru intelectuali in general, ea este pentru oameni deschisi in capacitata e a isi da sema (pe care ei la nivel bazal o reprezinta), care, au nivelul de a intelege ceva asa de diferit vizavi de orice s-ar astepta sa inteleaga cei enumerati.

Edited by altnume, 26 June 2016 - 12:04.

continuare

Feedbackul si excitabilitatea sa:

deprinderea, atasamentul, conditionarea nu exista, tot ce se schimba si da impresia existentei acestora si a orice altceva fizic, psihic,…, este excitabilitatea potentialului lor (a capacitatii necunoscute ce le poteneaza) care, printr-un feedback intre acest necunoscut potential (capacitate) si capacitatea de a isi da seama (omul ca si capacitate de a isi da seama, ca si atentie) permite capacitatii de a isi a seama sa beneficiaze de un prezent ca realitate si ca existenta.

Intrucat, ceea ce nu este (realitate) prezent constient al capacitatii de a isi da seama (al acelui om ca si capacitate de a isi da seama ce o reprezinta el, al atentiei ce o reprezinta el la nivelul sau bazal), practic nu exista pentru acea capacitate, nici nivelul constient subtil apropia (NCSA) sau nivelul constient subtil extrem (NCSE), nici fizicitatea proprie ori diferita, ce nu e constatata atunci in acel prezent, (ele) nu exista pentru acea capacitate (pentru acel om) decat atunci si daca ea ii devine realitate prezent de care isi da seama.
Ce inseamna asta?
Fie si numai prin aceasta reconsiderare a valorizarilor prin intelesuri, devin nule si neavenite o sumedenie de identificari cu care capacitatea de a isi da seama, din lipsa evolutiva, se confunda si astfel ajungea de se considera in suferinta fizica sau psihica, nedreptatita, frustrata etc.
Daca, de exemplu, in constatarea de realitate prezent (a celui in cauza), apare fenomenul numit actualmente boala (amintirile, inclusiv ale secundelor si fractiunilor de secunda constatate ca imediat trecute, precum si inchipuirile despre viitor, oricum nu sunt realitate efectiva a celui in cauza, sunt numai fantasme; ele sunt realitate prezent dar ca realitate de tip intelesuri fantastice, nu ca realitate de tip materialitate si nici ca realitate de tip inteles ce se raporteaza la prezentul efectiv, real) si el isi da real sema ca (el) reprezinta capacitata de a isi da seama, atunci intelege si faptul ca nu el este bolnav, nu el functioneaza defectuos ci, o anumite parte din cele de care el atunci si numai atunci in acel prezent isi da seama si pe care dintr-o obisnuinta conventionala le numeste corporalitate si psihic propriu.
Cand el nu isi da seama, oare nu este bolnava acea parte constatata/considerata ca si realitate corporala proprie?
Nici nu mai are relevanta intrucat, pe de o parte el, deoarece reprezinta capacitate de a isi da seama, nu poate fi bolnav si pe de alta parte, atunci cand nu isi da seama ea, acea parte corporala nu exista pentru el.
Care e sensul acestei abordari?
Respectivul nu se identifia niciodata ca fiind "cel ce este bolnav" si nu mai exacerbeaza prin intelesuri, fenomenul boala.
Daca boala nu exista pentru el atunci cand nu ii e realitate de constient, atunci cand nu isi da seama de functionara defectuoasa a unei parti fizice (sau psihice) a realitatii traite ca fiind corporalitatea de care el beneficiaza ca fiind a sa (nu ca fiind el insusi), inseamna ca acel corp de care beneficiaza ca fiind al sau poate suferi si de cancer iar el il poate ignora intrucat el nu constata corpul bolnav de cancer (numai medicii prin aparatura si-au dat seama de asta)?
Nu, desigur nu.
Ceea ce nu ii e realitate prezent, dar despre care are semnale ca fiind posibil a deveni o realitate prezent de constient, o realitate de care sa isi da seama, e necesar a fi abordat pe un nivel de importanta direct proportional cu tipul de semnale primite.
Unde e cancerul, unde e organul, partea corporala bolnava de cancer, daca cel in cauza nu isi da seama de el in prezentul de care beneficiaza?
Nu e neaparat undeva; tot ceea ce nu face parte din prezentul constient de care cel in cauza isi da seama, este un potential de realitate al necunoscutei surse a realitatii si pe care conventional, ca model al momentului istoric evolutiv, stiinta actuala o numeste prin reprezentantii ei, autosustinere (universul, materia, pentru care psihicul/constientul/constiinta este numai o functie, reprezinta o realitate independenta de existenta umana si se autosustine).

Unde, de exemplu, au fost picioarele omului atunci cand, vara torida fiind, el inca nu isi dadea seama cat de tare ii ard acestea (in incaltaminte) din cauza caldurii?
Atunci cand isi da sema, face imediat tot ce poate sa si le racoreasca sau daca nu are nici o posibilitate sufera groaznic (mai ales daca se identifica ca om, deci ca cineva ce poate suferi de fierbintala a unor picioare proprii); cum de nu suferea in urma cu doar cateva clipe cand situatia climatica era aceeasi dar nu isi aducea aminte de acea parte a corporalitatii proprii de care poate beneficia?
Ele nu erau realitatea lui de constient, nu erau o realitate prezent de constient si nu le simtea.
Nu le avea, nu avea picioare?
Se poate spune si asa dar e prea socant.
Are picioare capacitatea de a isi da seama?
Desigur nu, ea poate beneficia de o asemenea realitate de constient dar ea nu are fizicitate.
E dependenta capacitate de a isi a seama de o fizicitate proprie de care beneficiaza ca si constatare prezent?
Nu e obligatoriu ca in orice moment capacitatea de a isi da seama sa isi da seama de o realitate a unei fizicitati personale (de exemplu, de creier nu isi da seama niciodata desi stiintific ar trebui sa se confunde cu el), este insa obligatoriu a nu fi despartit partial (amputare) sau total (moarte biologica) de acea fizicitate; nu s-a demonstrat deocamdata posibilitatea ca o capacitate de a isi da seama sa mai reprezinte ceva, sa mai aiba o existenta dupa ceea ce e numit moarte biologica.
Daca de exemplu o capacitate de a isi da seama, un om ca si capacitate de a isi da seama ce e el, e avertizat prin una dintre modalitatile clasice, prin forme de realitate numite vorbe, vizualizari/imagini, evenimente (fie ca provenite de la forme de realitate numite oameni, mijloace de informare media sau de la alte semnale constatate direct de catre el), despre iminenta unui eveniment ce il va afecta, pe care il va constata, gen incendiu, accident, cataclism, violenta sau unele cotidiene ce nu au neaparat caracter distructiv, …, in functie de discernamantul sau va aloca importanta, probabilitate acelor semnale; desigur nu va aloca aceeasi importanta unor semnale despre evenimente ce in general au fost constatate ca fantasme.

Deci, o stare afectiva (de exemplu enervarea) care, asa cum s-a aratat in “Ghidul pentru incepatori”, in modul clasic de functionare are acces in realitatea capacitatii de a isi da seama (are acces la om sau omul la ea), ca urmare a unui semnal/unor semnale (stimuli) ce treptat au dobandit statut de comenzi declansatoare/cauzatoare ale rulajului tiparului atitudianl subtil (TAS), tipar ce contine afectivitatea in cauza (enervarea) si care dupa declansare din efect devine cauza pentru partea a doua a tiparului enervarii, anume pentru tiparul atitudinal si comportamental (TAC).
Stimulul in cauza ce declanseaza TAS, e constatat la nivel constient obisnuit/clasic (NCO), dar el e constatat ca si comanda de tipar numai la nivelul constient subtil apropiat (NCSA), “acolo unde” s-a structurat si unde el e functional.
TAS este de asemenea ceva ce functioneaza strict la NCSA.
TAC in schimb este o functionare la nivel NCO si reprezinta atitudinea psihica si comportamentul (fizic desigur), al acelei capacitati de a isi da seama, in formele pe care ea le constata ca fiind ceea ce in general e numit psihicul si fizicul propriu de care ea are parte.
Daca insa cel in cauza este, ajunge suficient de evoluat, el ca atentie (omul respectiv ca si capacitate de a isi da seama ce o reprezinta la nivelul de baza), poate constata in realitatea sa prezent constienta obisnuita, la nivelul sau constient obisnuit (NCO), toate fazele prin care stimulii incerca sa fie deviant functionali, adica sa declanseze functionarea unor tipare deviante si daca nu intervine poate observa la NCO cum functioneaza fazele tiparului ce pentru necunoscatori functioneza (fazele/etapele in cauza) la NCSA.
Practic NCSA devine una cu NCO (sub directa constatare a ceea ce psihologia actuala anumit, sistemul executiv central, Eul) pe problematica in cauza sau pe o gama vasta (posibil totala) de problematici.
Unde era, unde se afla NCSA pentru cei ce nu isi dau seama de el, pentru cei ce nu sunt suficient de evoluati, de pregatiti de fapt, intru a le fi prezent constient, intru a fi parte a NCO, intru a fi gestionat de Eul central?
Era/este el (NCSA) un preconstient parte a unui inconstient al omului?
Nu neaparat, aceasta e numai o conventie, un model, nu o certitudine de tip axioma (axiomele fara specificatie de referential, universale, indubitabile sunt himere!!!), e numai o incredintare bazata pe “inhalarea” de prea mult sentiment al adevarului referitor la acest inteles, la acest concept.
Real nu se cunoaste o locatie a NCSA (conventional numit preconstient), a NCSE (ce conventional e numit inconstient), real nu se cunoaste o locatie a nimic din ceea ce e realitate si/sau existenta fizica ori psihica.
In plus, nimic din toate acestea nu sunt ceva anume pana ce nu devin realitate de constient a capacitatii de a isi da seama, pana nu devin realitate prezent a ei (a omului in cauza ca capacitate de a isi a seama).
Orice nu e realitate prezent de constient al cuiva (al capacitatii de a isi da seama), nu are locatie si nu este ceva anume (desigur e posibil sa aiba locatie si realitate, existenta, dar nu se poate dovedi decat conventional, prin modele artifcial validate) ci, reprezinta numai un potential al necunoscutei surse a realitatii si/sau existentei.
Asa cum s-a mai spus, intrucat termenual “existenta” a fost si el ca tot ceea ce face parte din DEX-uri in general, confiscat de catre doctrina materialista ce are reverbertatii si in domeniile religiose, spirituale,.., el nu e considerat in acest topic ca fiind total definitoriu.
Nu e obligatoriu ca o capacitate de a isi da seama sa aiba existenta, ea e posibil sa aiba realitate fara sa aiba existenta (cat ar fi de probabil, asta e altceva si tine de conceptia fiecaruia); realitatea include/inglobeaza existenta, nu invers si nici nu sunt identice (depinde de definirile acceptate ca referinta).
Asadar, cum tu, ca si capacitate de a iti da seama pe care o reprezinti la nivelul tau fundamental, sa fii conditionat de ceva prin deprindere si atasament cand, nu existi ca psihic si fizic (ci beneficiezi, constati, traiesti forme de realitate numite psihic si fizic propriu), cand de fapt nu existi ca si preconstient (NCSA)?
Toate acestea au putere asupra ta (conditionarile in toate etapele lor functionale in sens de procentaj al conditionarii respective sau al conditionarii generale), numai intrucat tu needucat fiind corespunzator, le permiti sa aiba putere.
Desigur, nu a fost cine sa te educe de copil astfel incat sa nu le permiti inca din copilarie a iti deveni asa de facile, (adica sa fie determinate a iti deveni asa de usor excitabile si rapide) dinspre potentialul necunoscut de realitate, sa iti devina tie o realitate, sa aiba asa rapid si usor acces in realitatea de care tu beneficiezi ca prezent (sau tu sa ai acces in dimensiunea ei/lor; depinde cum vrea fiecare sa considere, sa-si construiasca conceptia privitor la accesul conditionarilor).
Ceea ce omul cultiva ca si deprinderi si care prin cel de al doilea mare automatism al umanului (pe langa automatismul certitudinilor ce se lucreaza prin sentimentul adevarului) si anume atasamentul, ii devine conditionare, nu are o realitate in ceea ce e numit fiinta umana, nu exista si nu are realitate decat daca acea capacitate de a isi da seama e suficient de neevoluata ca sa ii permita existenta si realitatea.
Daca de exemplu cineva e conditionat de fumat, de afectiunea enervarii sau de un inteles in orice gama a posibilitatilor de la clasic la neconventional si de la atribut al senzatiei, la intuitii si conceptii importante) ori de alta deprindere ajunsa atasament in procentaj suficint de mare (60%,…, 78%, …96,7%,…), negresit atunci cand el insusi (sau un cercetator, daca se face abstractia de faptul ca fiecare traieste numai si numai propria sa realitate, fara a ii fi posibil a dovedi real realitatea, existenta celorlalti ori a ceva anume dincolo de realitatea sa de constient de care isi da seama) isi cerceteaza realitatea de care beneficiaza si actualmente e numita corp propriu (mai ales creierul), foarte probabil va gasi la un anumit nivel, anumite elemente fizice, energetice ce fac parte din structura corpului, creierului ori din functionare, ca si corespondent al atasamentului in cauza.
Neurostiintele prin materie si psihologia prin SCM, reusesc deja si vor reusi tot mai mult sa inlature defectiuni, deviatii, distructive (ineficiente chiar) in functionare, prin tehnologie si produse de sinteza obtinute tot prin tehnologie, respectiv prin inductii ce faciliteaza SCM, adica prin stari opuse fata de aceste tipare deviante sau de o competenta discutabila.
Pana a avea insa acces la asa ceva (ca realizare eficienta pusa la dispozitia publicului dar si ca posibilitati financiare), fiecare are numai o viata (pana la proba contrarie ce nu e doar o inductie  de SCM ridiata la statut de adevar absoul de catre diferite cercuri) si o functionare proprie prin care poate face ceva cu viata sa.

Ce face de fapt omul atunci cand deprinde ceva, cand cultiva un inteles, o stare afectiva, un obicei oarecare si automat aceasta ii devine atasament in procente mari?
In primul rand ca omul este, reprezinta de fapt capacitatea de a isi da seama ce poate constata, poate trai, isi poate da seama de forme de realitate ce au fost conventional numite corp si psihic propriu, precum si de forme diferite de acestea, dar si de forme ce reprezinta interrelationare umana sau a umaului cu alte forme de realitate, precum si forme fenomene, situatii, evenimente, intamplari,…
Datorita acestora, el traieste realitata de a face ceva, orice, constata aceasta fantastica senzatie de a face, conform unei alte senzatii si anume senzatia de vointa liber consimtita conform careia face (nu senzatie in sensul ca omul nu ar avea posibilitatea efectiva de a face sau nu ar avea liber arbitru ci, in sensul ca omul nu poate dovedi indubitabil ca face sau are liber arbitru, dar oricum beneficiaza de senzatia de a face si de cea de liber arbitru, deci practic trebuie sa fie responsabil intrucat poate fi considerat vinovat de faptele, actiunile sale datorate deciziilor proprii).
Orice decide si face omul (ca si capacitate de a isi da seama ce e el fundamental), acestea au realitatea, exista numai atata vreme cat fac parte din prezentul aceluia (ce este si cat tine prezentul, e un capitol separat).
Dupa aceea ele nu mai au realitate si nu mai exista.
Niciodata tu nu esti fumator si nu esti viciat de fumat; niciodata nu esti infatuat ori arogant si nu esti viciat de infatuare sau aroganta, niciodata nu esti atasat de gusturi alimentare sau de alta natura, niciodata nu esti atasat de enervare, tot asa cum nu esti gras ori slab, mic ori mare, destept sau prost, bun sau rau;  toate aceste tipare nu se afla in tine si tu nu esti acestea, nu esti fumator, infatuat, arogant, lacom, …, irascibil etc.
Toata lucrarea ta ce constati acuma ca te-a condus la ceea ce numesti obiceiuri deviante, distructive, negative, nesanatoare, la identificari de a fi si de obiect al atasarilor, a fost una a feedbackului.
Tu, ca si capacitate de a iti da seama, nu doar beneficiezi de o oferta de realitate si existenta din parea necunoscutei surse a realitatii dar, intr-o oarecare masura are loc si un feedback, “comunici” cu ea si ea cu tine.
Adica fiecare fapta a ta la nivel psihic si fiecare fapta a ta la nivel fizic, va avea un raspuns din partea necunoscutei surse a realitatii, ce se va repercuta intr-un prezent de care ai parte mai devrem sau imediat ori mai tarziu.
Deci, deprinterea si atasarea, conditionarea, nu are realitate si nu exista in tine, tu nu esti atasat, contitionat, viciat etc.
Prin toate decizile si actiunile tale iti faci mai usor sau mai dificil accesul la ceva anume din marele potential e realitate al necunoscutei surse a realitatii.

Abordand problematica cumva pe alte aspecte; de ce unii, de exemplu, "au acces la finantare" (castiguri importante, bunastare) si altii nu?
Intrucat primii stiu cum sa faciliteze un asemenea feedback (desi posibil sa nu fie constienti si in cunostinta de cauza real, cum de au un asemenea acces la castiguri), iar altii stiu cum sa nu il faciliteze (desi nici ei nu sunt neaparat constienti si in cunostinta de cauza real, ca asta fac desi au impresia ca incerca contrariul, ca fac ce depinde de ei ca sa castige).

Si atunci cuanta de prezent cum functioneaza? Cum poate cel in cauza sa isi dea seama de ceva mai repede, mai subtil decat si-ar da seama in mod obisnuit? Cum sa sesizeze primele faze ale (ceea ce a fost numit) NCSA, la NCO?
Cultivand excitabilitatea sursei (deci pe latura dinspre tine inspre ea) astfel incat feedbackul, pe latura dinspre ea inspre tine, sa iti permita a constata subtilitatea, incipientul si nu grosierul.
Daca constati, daca observi real o manifestare devianta intr-o faza incipienta, o poti contracara ca lucrator al unei functionari armonioase.
Daca insa o constati grosier (o irascibilitate furioasa), degeaba o mai constati dupa ai agresat un alt om (de exemplu) printr-o forma de agresiune.
La fel cu poftirea, de exemplu, degeaba constati pofta cand a depasit pragul critic necesar tie ca sa ii dai curs, ca sa executi, sa actionezi; iti era util sa o observi intr-o faza incipienta si daca esti real lucrator sa o interzici; pentru asta insa e necesara lucrare de reconversie a valorilor tale conceptuale in privinta a orice (daca aplici la acest ghid din acest topic), sau in privinta valorilor tale referitor numai la problematica in cauza, daca aplici la “Ghidul pentru incepatori”.

Edited by altnume, 27 June 2016 - 10:23.

continuare

Erata
1 -"Feedbackul si excitabilitatea sa"
se va citi: "Feedbackul si excitabilitatea sursei"
2 -"Desigur nu, ea poate beneficia de o asemenea realitate de constient dar ea nu are fizicitate."
se va citi:
Desigur nu, ea poate beneficia de o asemenea realitate de constient dar ea nu are o astfel de fizicitate, dar e posibil ca atentia, (capacitatea de a isi da seama) sa fie doar o functie a ceea ce e numit creier si cuantica lui (sau a unei parti din el/ea).
3 - "Procent" se va citi "procentaj".
__________________________________________________________________________________________________________________

Nu se poate dovedi existenta unei realitatii altundeva decat in prezentul atentiei (omului ca si capcitate de a isi da seama ce reprezinta el la nivel fundamental).
A se vedea aici si argumentul: camera video.
Desigur este posibil orice, dar de dovedit nu se poate dovedi decat prin cenzura severa a ceea ce se constata concret, prin denaturare convenabila si conventionalizare axiomatica artificiala.
Rulajul prezent apare ca flux, insa nu se poate dovedi ca flux; momentul prezent tine atata cat e capabila atentia (ce e omul bazal) sa isi dea seama, sa constate, sa sesizeze, iar momentele se deruleaza unul dupa altul.
Cat tine momentul prezent?
O ora, o secunda, o miime de secunda, cat?
Daca cineva constata o ruleta ce se roteste cu o viteza foarte mare si bila ei ca ruland continuu peste locasurile ei, dar nu poate observa din cauza vitezei cum bila ocupa rand pe rand, fiecare pozitie din fiecare locas, inseamna ca bila nu ocupa acea pozitie?
Imediat exista tendinta a raspunde ca o ocupa dar nu vede omul; asta e insa numai o rezultanta a conventiei actuale ce presupune o realitate independenta de atentia ce o reprezinta omul; real insa, bila nu ocupa neaparat poziitile in vreo realitate, ea numai e potentiala a ocupa acele locasuri, pozitii daca se va gasi un receptor suficient de evoluat care sa permita necunoscutei surse a realitatii sa ofere mai mult extrasenzorial sau daca viteza scade si bila e observata a ocupa pozitia; fara ca asta sa insemne neaparat ca bila ocupa o anumita pozitie intrucat e determinata de capacitatea de a isi a seama (umana) a face asta; o face intrucat atunci s-a intalnit sensibilitatea umana cu potentialul disponibil sau intrucat s-a a intamplat asta prin scaderea vitezei (e o problema de feedback si sensibilitate, sensibilizare).
Analogia poate fi facuta si cu proiectia cinematografica (rulaj de cadre pe unitatra de timp), precum si cu bombardarea cu electroni a stratului de luminofor dintr-un aparat de redat imagini video (prin stabilirea intervalului minim de timp necesar formarii unei imagini captabile).

Tehnologia video a dovedit ca pot fi surprinse momente ce scapa privitului cu ochiul liber, sensibilitatii lui clasice.
Si referitor la ochi; unde se afla ochiul cand nu e constatat de catre atentie?
Nu se stie real daca se afla undeva, dar el e oricand gata de a fi constatat daca o atentie se focalizeaza sa il constate, el este potential si apartine potentialului general, sursei necunoscute.
Dar cand e constatat?
Atunci el si orice alta forma de realitate constatata de catre acea atentie, se afla in prezentul acelei atentii, acelui om ca si capacitate de a isi da seama ce o reprezinta el bazal, atunci el devine realitate, singura realitate ce poate fi demonstrata.
Daca omul are parte de un upgrade suficient de performant el isi poate vizualiza toata functionarea analizatorului vizual si a orice altceva, ele fiind o realitate numai atata cat fac parte din prezentul acelui om, altfel, ele reprezentand o realitate potentiala a sursei necunoscute a realitatii.

Omul spune, de exemplu: "Nu pot sa ma las de obiceiul de a ma supara".
Normal ca nu poate intrucat prin toata educatia sa de la aparitie si pana atunci a cultivat voluntar si involuntar tot ceea ce era necesar pentru a ajunge asa.
Implementarea unui sistem care sa asigure o educatie corespunzatoare e necesar din frageda copilarie a copilului, altfel ajunge adult si tiparele sale, atasamentele in fond, sunt puternice (puternic inradacinate), in procentaje mari, iar reconversia e mult mai dificila.
Unde sunt inradacinate daca de fapt el nu are realitate decat in prezent (practic nu exista decat in prezent ca traire)?
E un fel de a spune "sunt inradacinate", e o exprimare clasica; real, ceea ce a realizat respectivul de beneficiaza actualmente de suparari la comanda, a fost o supersensibilizare a excitatiei/stimularii sursei necunoscute a realitatii (ea a sintetizat pentru el, ea are pregatita pentru el o oferta asa de rapida si la niveluri de la foarte subtil la masiv, pe cat de mult s-a straduit el sa o sensibilizeze a ii oferi suparare intru atitudine psihica si in comportamentul in consecinta de care el beneficiaza); la asa "feedback din partea lui", asa "feedback din partea ei" (feedbackul de fapt reprezinta o interrelationare bazata pe sustinerea ei/lui dinspre ambele parti, altfel nu e feedback); numai ca in acest caz a avut loc o relationare ce s-a sustinut ca feedback, dar ca unul ce a condus la ceva deviant, distructiv, supararea conduce la deteriorarea realatiilor cu ceilalti si a sistemului imunitar (toate fiind potentialuri ce se vor oferi beneficiarului la momentul in care vor fi receptate ca prezent al cuiva, asa de deteriorate pe cat a fost raspunsul aceluia in cadrul relatiei de feedback dintre el si sursa necunoscuta a realitatii.
Omul e educat sa se considere om conform definirilor actuale, ceea ce e o fortare a ceea ce natura (prezent a) realitati ofera, e fortare prin conventionalizare axiomatica bazata pe principiul Occam care e un principiu aplicat deficitar evolutiv; omul nu e om in nici unul din sensurile acceptate, el este la nivelul sau fundamental real, o capcitate de a isi da seama care efectiv isi da seama de ceva (orice, dar numai sa isi dea seama de ceva; altfel nu are realitate, altfel e o deductie, teorie).
Omul ca si capacitate de a isi da seama, nu e corp si psihic (orice altceva inclus)?
Nu, el este numai capacitatea de a isi da seama, atentia, si isi da seama, constata, traieste o realitate considerata actualmente ca fiind un corp propriu fizic si un psihic functie a acestuia (niciodata omul nu se traieste, nu isi da seama de el in toata corporalitatea si psihismul ce pot fi cercetate prin oferta potentiala a sursei necunoscute a realitatii).
O alta identitate de sine devianta, asumata de capacitatea de a isi da seama, este aceea de "suparacios"; omul s-e considera pe sine ceva ce dispune de capacitati, aptitudini dobandite sau provenite din insasi aparitia sa (zis, mostenite) proprii ce il fac sa se supere; dar omul nu este ceva sau cineva si in consecinta nu este nici o capacitate ce se poate supara; el reprezinta numai capcitatea de a isi da seama ce nu are nici un atribut in afara de cel a relationarii, prin intermediul momentului prezent, cu sursa necunoscuta a realitatii care e si sursa sa, interrelationare de tip feedback.
E total contracompetent (incompetent) a oferi conventional omului temperament, caracter, ereditate, personalitate, metabolism, fizicitate in general si psihism, cand acestea pot fi foarte bine atribuite sursei necunoscute a realitatii si astfel omul poate fi lasat "imun" la deviatie, la boala (nu omul e bolnav ci, trairea lui de fizicitate e una afectata de ceea ce e numit boala),..., precum si la opusul lor desigur; omul e scos din bine-rau, drept-nedrept, liber-asuprit, pozitiv-negativ, satisfactie (placere)-durere etc; el devine o neidentificare vizavi de toate acestea daca are cadrul conceptual si educational care sa il fomeze asa, inca de la aparitia sa.
Cum sa il formeze daca el nu e nimic concret?
Il invata sa ofere un raspuns in cadrul feedbackului ce va avea consecinte (contraraspuns) in acest sens.
Dar cum sa invete daca el nu exista, nu are capacitati?
Toate capacitatile ce permit asta se afla ca potential in sursa necunoscuta a realitatii, nu in om si astfel totul functioneaza ca si in varianta clasica numai ca omul nu e cel ce se poate supara ci, supararea si capacitatea de a se supara sunt numai niste potentialuri ale sursei necunoscute, activabile sau nu prin raspunsul uman din cadrul fiecarui moment prezent al sau din feedbackului cu sursa necunoscuta a realitatii.
Astfel umanul nu se mai poate ascunde in spatele ereditatii, deprinderilor, atasamentelor, compulsiunilor (atasamente foarte puternice, extreme).
Daca insa, de exemplu, umanul cerceteaza, nu descopera el sursa unei boli sau a unei deficiente oarecare, fie ea si deprindere ce a devenit atasament, in corpul sau, in chimia si energetica lui?
Daca face asta si "e" suficient de evoluat tehnologic (ca raspuns in feedback), e posibil sa gasesca, potentialul sursei necunoscute a realitatii oferindu-se ca realitate a momentelor respective de prezent, pe masura ce el i-a transmis ei un raspuns competent in acest sens.
Nimic nu exista dar e potential orice, daca esti suficienti de competent "sa ceri auzibil" (prin intermediul feedbackului), primesti/traiesti, fie ceva ce e caracterizat ca de dorit, fie ceva caracterizat ca nedorit (poti fi competent intru ambele sensuri).
Totul e traire (dar nu in sensul dat in DEX-uri), in sens de a iti da seama.
Cine vrea bani si stie sa ceara, poate primi; banul insa si orice altceva fizic sau psihic, nu sunt decat traire in realitatea prezent a celui in cauza.
Bunastarea nu e neaparat rezultatul unui feedback ce implica etica in manifestarea capacitatii de a isi da seama (omului), iar consecintele mai devreme sau mai tarziu la randul lor, ca urmare a sensibilizarii sursei intru raspuns afirmativ la dorinta de bunastare dar si la consecinte, nu tin neapart seama de vreo etica umana (orice etica, morala e inventie umana pe acel nivel evolutiv al sustinerii feedbackului prin care se sensibilizeaza sursa catre asa ceva).
Sursa poate fi sensibilizata sau insensibilizata prin contributia pe care capacitata de a isi da seama o are in cadrul feedbackului.
Cum mai poate fi psihicul sau/si capacitatea de a isi da seama, o functie a creierului daca practic nimic nu exista?
In cadrul momentelor de prezent ale acelei capacitati de a isi da seama, daca ea e suficinet de evoluata (ca potential dobandit in sursa prin sensibilizara sursei catre asa ceva in cadrul feedbackului) si se constata ca avand parte in acel prezent de un upgrade tehnologic proventit tot dinspre potentialul sursei necunoscute a realitatii, e posibil a se constata ca fiind o functie a creierului (pus si el la dispozitie ca prezent tot de catre sursa), asta insa numai pe actualul nivel evolutiv; nu se stie ce se va mai descoperi.

continuare

Pentru neinitiati toata aceasta expunere din topic poate parea alambicata si ea este asa, pe de o parte intrucat se afla la nivel de pionerat, iar pe de alta parte intrucat reprezinta cu totul altceva decat orice se astepta umanul sa afle si care e in conformitate cu formarea sa actuala.
Cum adica sa reusesti fara sa faci ceva? Cum adica intrebarea "Ce sa fac.", e nula si neavenita?
Asa cum s-a explicat si in scrierile precedente, ca sa ajunga cineva la nivelul de "a reusi ceva fara sa faca", asta real reprezinta numai un joc de cuvinte utilizat de catre cei ce tin umanitatea in ocultism si care mai vor si sa arunce in mister abordarea lor.
Cum "se reuseste fara a face"?
Prin faptul ca lucratorul a tot facut deja pana atunci, destul/suficient/indeajuns/pana ce si-a atins nivelul critic necesar lui, astfel incat interventia sa in actul respectiv e una reflex, dar care e in conformitate cu acea conceptie agreata de cel in cauza atunci cand el abordeaza problematica la rece, prin ratiune in sens de discernamant (fie ea provenita si prin metode neconventionale, prin metode in care invatatura e considerata a proveni dintr-o primordialitate si e numita in diverse feluri:revelatie, transcendenta, comunicare/transmitere direta cu/din sursa realitatii etc).
Si ce a tot facut?
A asimilat prin intermediul capacitatii de a intelege (de orice fel, conventionala sau neconventionala) intelegerea necesara, concetia, paradigma pe care el prin integrarea ei e capabil sa o aplice spontan si imediat ce apare stimulul ce se constituie in comanda pentru un tipar considerat deviant, distructiv; in cadrul acestui topic, deoarece inocenta senzitiva e considerata singura constatare de realitate care nu are cum sa se afle inscrisa in bucla, in cercul, in simbioza eroare-corect, bine-rau, drept-nedrept, pozitiv-negativ,...,* se recomanda replierea, resetarea reflex pe inocenta si nu in bucla unui alt inteles si el la randul sau deficitar pe un anumit nivel evolutiv, ca dealtfel orice inteles (inclusiv acestea).
Deci, intelegerea si intelesurile, care oricum si oricand sunt numai modele/conventii umane (chiar daca unele parvin prin metoda stiintifica sau altele pe cai neconventionale, SCM ce sustin metoda stiintifica sau una nestiintifica), se utilizeaza numai pentru a face distinctia intre constructiv si distructiv cat mai in consens cu natura/legea realitatii, dar atunci cand se aplica corectia pornirii deviante, distructive (daca respectivul mai are astfel de porniri, fie ele si ceva mai subtile), reflexul va trimite in inocenta senzitivitatii (observarea pura fara nici un fel de inteles) si nu in alta conventie, concept (asa cum e cazul in Ghidul incepatorului)".
Aici nu se cultiva o noua paradigma decat pentru ca respectivul sa iasa din orice paradigma, nu intru a iesi din una ca sa ramana prizonierul alteia, fiecare la randul ei conditionand emotional pe cel in cauza.
In plus aici scopul e unul general, iesirea principiala totala (nu partiala, nu pentru fiecare deviatie in parte) din dualitatile antonimice specifice intelegerii, dualitai ce reprezinta constatari de stari de a isi da seama, de trairi*.
Respectivul se foloseste de conceptie dar intru a depasi starea de conceptualizare (nu in sensul ca devine imun la piramida necesitatilor carora de fapt numai prin intelegere si intelesuri le pot fi satisfacuta cerintele) prin pozitionarea sa ca si capacitate de a isi da seama ce reprezinta el, preponderent si statornic in starea de observare pura din care se foloseste de intelegere cand e cazul.
Ideea e ca nu intelegerea si intelesul trebuie sa domine pe om ca si capacitate de a isi da seama ce o reprezinta el (omul reprezinta atentia, se poate spune si omul e atentia dar asta poate cauza prejudicii perspectivei prezentate) ci, observarea pura pe care atentia o manifesta dar, nu fara ca ea (atentia; el, omul)sa pierda din vedere paradigma, concepia pe care o agreaza ca model actual al legii naturale.
Observarea in sine, fie ea si pur senzitiva, fara intelesuri, e o facere, o actiune si (atata vreme cat nu e pur contemplativa in sens de fara absolut nici un fel de inteles), asa cum actiune e si ganditul, intelegerea, rationarea, constientizarea, intuitia, perceptia,..., si in cadrul observarii pure faci ceva si anume, iti dai seama de ceva, faci pe a iti da seama, chiar daca nu faci conform unei vointe liber consimtite, conform liberului arbitru constient actionat ci, conform capacitatii fundamentale de a iti da seama.
Ce faci?
Iti dai seama de ceva, ai libertatea de a iti da seama.
Ca si libertatea de vointa/liberul arbitru, tot asa si libertatea de a iti da seama reprezinta o conditionare impusa prin insasi natura realitatii (tip de natura la care deocamdata majoritatea umana are acces).
Plasarea dincolo de dulitatile antagonice, presupune plasarea si dincolo de dualitatea libertate - lipsirea de grade de libertate, dar nu dincolo de libertata de a iti da seama (asta fiind moarte totala) ci, dincolo de conceptiile despre libertate si exploatare/prizonierat, precum si dincolo de emotionalul la care conceptia, intelesul da acces.

Edited by altnume, 30 June 2016 - 08:39.

continuare

Tiparul general conditionator uman (dobandit)

Intrucat pe intreg parcursul vietii sale de pana atunci, omul/atentia si-a lucrat in mod constient dar in necunostinta de cauza deviatii sau "beneficitati", ea a dobandit (ca acces la potentialul unui astfel de tipar oferibil imediat de catre sursa necunoscuta) un tipar general care il conditioneaza, un tipar ce include o multitudine de subtipare considerate de dorit (pozitive, benefice) si o multitudine de tipare considerate nedorite (negative, deviante), el a ajuns astfel conditionat (pe langa impunerile naturii realitatii) si de impunerile acestui tipar general.

Premizele ce au fost dezvoltate in topic (o mare parte din ele) si care stau la baza tiparului (conditionator) si care stau de asemenea la baza contratiparului caruia se datoreaza dobandirea starii de neimplicare (observare pura, inocenta ce nu e o labilitate):
1 - Omul la nivelul sau fundamental reprezinta o teoretica capacitate de a isi da seama, atentia.
2 - El are realitate efectiva numai atunci, numai daca efectiv isi da seama de ceva, numai daca constata ceva, fie si o facere de a intelege (in orice varianta din cele enumerate in interventia 12, 13, inclusiv neconventional intuitiva sau perceptiva), fie si o facere de a isi da seama de (ceea ce a fost materialist numit) senzatie vizuala (fara absolut nici un inteles).
Atunci cand isi da seama de ceva, capacitatea de a isi da seama e numita de catre stiinta psihologica, Eu, sistem executiv central si are efectiv realitate pentru el insusi, e constient (chiar si daca viseaza de exemplu), nu e inconstient (ceea ce ar echivala cu moartea, in sensul ca respectivul nu are realitate pentru el insusi si daca s-ar afla o viata intreaga intro asemenea stare latenta, el nu ar trai deloc pentru el desi apare ca existent in realitatea altora).
3 - Orice posibila atentie, orice posibil om ca si capacitate de a isi da seama, beneficiaza numai si numai de propria sa realitate indiferent cat de mult se aseama cu a altor posibile atentii (oameni).
4 - Corpul uman, precum si intreaga realitate materiala dar si cea psihica, in orice componenta sau pe ansamblu, este numai o functie a capacitatii de a isi da seama (functie potentiala prin intermediul contributiei sale in cadrul feedbackului de sensibilizare a necunoscutei surse), este numai constatare a capacitatii de a isi da seama (a atentiei, a omului ca si capacitate de a isi da seama ce reprezinta el fundamental); vointa reprezinta faptul, facerea, actiunea atentiei de a beneficia de un grad volitional prin care face ceva (fie ca e sau nu constienta atunci ca facerea implica vointa).
5 - Sursa realitatii atentie (a omulu ca si capacitate de a isi da seama pe care el o reprezintala nivelul sau fundamental) si a orice tip de realitate, a orice forma materiala sau psihica de realitate este real necunoscuta, dar a fost conventionalizata de catre mediul stiintific drept o autosustinere materiala, iar in acest topic sursa e lasata asa cum e de fapt, necunoscuta.
6 - Orice tip de realitate, orice forma de realitate materiala sau psihica (energetic, sufletesc, spiritual, ... inclus), e imposibil de demonstrat a se afla undeva, a exista, a reprezenta ceva, altfel decat ca si prezent al unei atentii care isi da seama de ea atunci (nu neaparat de catre acel om/atentie supusa experimentului).
7 - Orice tehnologie nu poate fi demonstrat ca are realitate in lipsa manifestarii ei in cadrul prezentului unei atentii (umane); numai atunci cand ea e constatata de catre uman in cadrul prezentului sau, se poate dovedi ca tehnologia are realitate si a inregistrat o realitate video, audio in lipsa umanului (ca urmare a dobandirrii de catre acea tehnologie a aceluiasi tip de acces la a beneficia de realitate pe aspectele in cauza, acces pe care si umanul il are).
8 - Relatia reala in cadrul a ceea ce stiinta numeste existenta (si care existenta este de fapt inclusa in realitate intrucat atentia poate beneficia de o realitate ce nu este existenta ci reprezinta observare pur, total contemplativa; in sens de uimire totala, rapire a capacitatii de a isi da seama de la orice altceva decat ceea ce materialist e numit senzatie), este cea dintre atentie si ceva la care atentia sa fie atenta, adica natura pura a realitatii, o dualitate, o simbioza de acces la realitate, dualitatea constatator-constatat (dualitatea formata din atentie si cele constatate de catre ea).
Vointa de exemplu este o constatare a atentiei (ca si orice vizualizate, organicitate, tactilitate, proprioceptivitate, satisfactie, durere etc), este constatarea beneficiului/putintei de a face, de a gandi, constientiza, simti, vedea, de a face ceva psihic sau fizic,...
9 - Existenta la randul sau si realitatea din care face parte (aceasta dualitate constatator-constatat), e in relatie directa si formeaza o alta dualitate impreuna cu necunoscuta sursa a realitatii.
10 - Orice facere a atentiei, fizica sau psihica, reprezinta o constatare, adica un act de a isi da seama a capacitatii de a isi da seama (a atentiei) si in general acestea sunt la randul lor mediatizate/mijlocite de alte acte de a isi da seama.
Atentia isi poate da seama de un mar, il poate simti vizual si/sau tactil, gustativ si/sau olfactiv, dar in modul clasic impus majoritar de catre natura realitatii ea face asta numai daca beneficiaza de mijlocirea unei parti dintr-o posibila corporalitate fizia generala proprie (de care isi da seama), precum si de o parte din psihicul de care isi da seama; capacitate de a isi da seama nu poate de exemplu, sa isi dea seama de un mar ca este mar daca nu beneficiaza de intelegere si de intelesul atribuit simbolismului de intelesuri ce impreuna constituie intelesul si sau gandul "mar" (fara ca asta sa insemne ca atentia nu poate sa isi da seama de un mar dar fara sa stie ca ar fi un mar; tot asa cum isi poate da seama de durere pe care desi nu va sti ca este durere o va constata cu totul altfel decat o satisfactie, o bucurie sau o placere).
11 - Capacitate de a isi a seama ca si constatarile ei de orice fel se datoreaza sursei necunoscute (fie sursa si o autoaparitie sau/si o autosustinere), ea le potenteza si, intre capacitata de a isi a seama si sursa exista o relatie de feedback; practic vointa liber consimtita si orice manifestare a capacitatii de a isi da seama (atentiei), determina o reactie a sursei ce ii va oferi efectul acestei cauza ce o reprezinta manifestarea atentiei (desigur sursa asigura mult mai mult decat reactia la manifestarile atentiei; ii asigura maifestari, ii asigura forme de fizicitate si psihism).
Tot ceea ce stiinta a pus in seama capacitatilor materiei, inclusiv genetica, capacitatile fizice si psihice,...nu fac parte din om sau din existenta ori din realitate, fac parte, ca potential, din potentialul general al sursei necunoscute si se pot manifesta ca acte de realitate in cadrul prezentului atentiai in cauza.
Nimic nu exista neaparat si nu are realitate, find numai potential al sursei, pana ce o atentie si/sau sursa nu permite acea manifestare.
Atentia o permite numai cu contributia sursei, iar sursa o poate face si fara ca atentia sa aiba neaparat alta contributie decat aceea de a reprezenta o capacitate de a isi da seama (a se vedea accesul pe care sursa il da atentiei la propria fizicitate si propriul psihic, necesitati de baza inaintea clasicei piramide a necesitatilor).
12 - Vointa intreptata catre faceri fizice sau psihice (tot asa cum si ratiunea, gandirea, inteligenta, ereditatea, puterea fizica sau psihica, carnalitatea, vederea, auzul, tactilitatea, organicitatea, proprioceptivitatea, temperamentul etc) nu este nici ea, ca nimic altceva de fapt, o capcitate umana, este un potential al sursei oferit atentei prin intermediul feedbackului si in functie de raspunsul atentiei in cadrul acestei relationari feedback, sursa se sensibilizeaza sau se desensibilizeaza in a oferi acces la acte de realitate, la forme de realitate si functionarile de care ea (atentia) beneficiaza.
Desigur exista un dat al sursei ce e reprezentat  de catre natura realitatii, insa exista si feedbackul vointei si altele conventionale sau neconventionale (neconventionale asa cum sunt inductiile ce faciliteaza SCM), prin care granitele cunoscute, acceptate ale naturii realitatii se pot extinde sau restrange.
13 - Atentia (=omul) are impresia, dar nu stie niciodata daca modelele sale, conventiile sale se aseamana mai mult sau mai putin cu legile functionarii, manifestarii naturii (desigur in cadrul prezentului uaman), dar insuficient evoluata fiind, a ajuns la o manifestare inocenta naturala sau interesata prin care a echivalat modele ale sale cu insasi natura realitatii si astfel a inventat axioma dogmatica (indubitabila, nefalsificabila, independenta fata de referentialul artificial ales).
14 - Ceilalti oameni si orice alta act/forma de realitate, precum si interrelationarea dintre atentie si constatarile sale de realitate proprie (corp, psihic propriu), sau cu oamenii ori cu altceva, orice eveniment, fenomen, intamplare, miscare, transformare fac parte din realitatea proprie atentiei in cauza si nu pot in nici un fel a fi dovedite ca independente de aparitia, existenta, manifestarea de a avea realitate a acelei atentii.
15 - Ca atentie ce beneficiaza de constatari de realitate de tip observare, atentia are realitate; ca atentie ce beneficiaza de constatari de (realitate de tip) materialitate proprie ea are existenta, intre acestea e un spectru ce ramane de apreciat din care aspect face parte.

Schema de baza a tiparului
Tiparul general conditionator, spre deosebire de tiparele din "Ghidul incepatorului", are alt nivel de abordare si include ca dispensabile si cele ce par benefice.
Cum a aparut tiparul?
Omul/atentia, de la aparitia sa in realitate a beneficiat de un feedback cu necunoscuta sursa a realiatii sale si a realitatii constatarilor sale de realitate considerate fizicitate si psihism (energetic, astral, spiritual, sufletesc etc).
Datorita factorului uman ce i s-a constituit in mediul cultural, educational (si care e format din constatarile sale ca fiind ceilalti oameni, familia,..), precum si interrelationarii sale directe cu alte forme de realitate ale realitatii generala (ce include si constatari de realitate numite fizic si psihic propriu) acea atentie si-a format un tipar general de raportare la realitatea (oferita ei de catre necunoscuta sursa; fie ea si o nonsursa, un dat), atat de competent, atat de evoluat pe cat a ajuns nivelul evolutiv al acelei atentii (se prefera termenul atentie intrucat e mai scurt) si pe cat a fost nivelul evolutiv ale constatarilor sale de realitate ce sunt considerati ceilalti oameni si cunostintele lor, precum si orie alt gen de influentare neconventional prin care atentia a beneficiat de a isi da seama despre ce reprezinta, ce este realitatea si cum functioneaza; ce este necunoscuta sursa, cum functioneaza si informatiile direct din ea, gen revelatie, transcendenta, comunicare directa, reprezinta cele mai mari fantasme inventate de catre om datorita inductiei de SCM ale initierilor neconventionle realizate de diferiti specialisti, initiati, maestri, psihologi, preoti etc; nu imposibile nici acestea, dar nedovedibile ca fiind altceva decat SCM facilitate de catre specialsti prin inductii).
Ca si subtiparele si sub-subtiparele, tot asa si tiparul general e format din cele 6 puncte:
1 - Comanda
2 - Obiectul atasarii
3 - Atasarea
4 - Satisfactia
5 - Comportamentul
6 - Amenintarea, pedeapsa.

Edited by altnume, 01 July 2016 - 06:11.

continuare

Intru clarificare
Inteles:
- orice stare de tip gand, rationament, deductie, ideatie, intuitie, inspiratie conventionala sau neconventionala (neconventionala de tip SCM supranumita in afara mediului calificat psihologic drept revelatii, transcendenta, comunicare direct din sursa* etc), precum si ca atribut al senzatiilor in cadrul a ceea e numit proces psihic de cunoastere senzoriala, adica in cadrul perceptiei conventionala sau neconventionala*.

Atentia:
-in parte nu e definita in sens DEX deoarece, atentia nu e un atribut uman, ea este/reprezinta insasi umanul, atentia = om (ca fundament).

Capacitatea de a isi da seama/atentia (tributara fiind actualului nivel evolutiv, se numeste pe sine om conform definirilor adoptate si), se afla in afara dualitatilor divergente numai daca nu utilizeaza intelegerea si intelesurile (ceea ce include desigur nu utilizarea gandirea si ganditul,rationarea, intuitia clasica sau neconventionala,  precum si intelesul atribuit senzatiilor, inteles ce face parte din perceptia clasica sau neconventionala;referirea se face si la intelesurile atribuite senzatiilor vizuale direct psihice/spirituale, nu neaparat rezultate ca o decodare a unor alte forme/acte de realitate corespondente lor; chiar daca aceste intelesuri au fost supranumite revelatie, transcendenta, comunicare directa cu sursa realitatii, axioma, indubitabilitate etc*).
Starea insa de a nu utiliza intelesurile uneori (si in consecinta a nu utiliza uneori vointa decizionala si de actiune), se poate obtine prin exercitiu, numai daca cel in cauza e motivat tot de anumite intelesuri prin care a ajuns la concluzia necesitatii unei astfel de stari de observare pura (dar in cunostinta de cauza fiind respectivul referitor la actul de observare, nu asa cum il face el cotidian intrucat vine de la sine si el nici habar nu are ca s-a aflat intr-o stare de observare pura sau care ar fi rostul ei).
Umanul nu poate fi niciodata in adevar, atata vreme cat adevarul reprezinta pentru el un inteles*; orice inteles uman e tributar nivelului evolutiv si contextului starilor sale functionale, mai ales starilor afective subtile pe care umanul nici nu le ia in calcul dar care il determina a fi convins de ceva (vezi si sentimentul adevarului; o multitudine de stari umane nu sunt pur rationale, nu au loc fara implicare de afectivitate, (nu exista ratiune umana pura, nu exista adevar inteles si in general orice numeste umanul drept adevar, e o fantasma, mai ales cele religioase, spirituale, buddhiste, yoghine); certitudinea, utilitatea, justetea, corectitudinea si toate ce s-a incercat a fi plasate ca rod al gandirii si intelegerii, sunt de fapt simbioze gandire/intelegere-afectivitate; nici un gand sau inteles nu e informatie pura de natura cognitiva ori intuitiv-perceptiv neconventionala, toate sunt simbioze/dualitati inteles; a se vedea mai sus si definitia termenului inteles ).

Edited by altnume, 02 July 2016 - 07:03.

Pentru o exprimare cat mai in tema cu abordarea e necesar un DEX specific, intrucat nu exista si ar implica invatarea unei noi limbi de catre o atentie ce citeste, se utilizeaza o exprimare bivalenta (clasica si neologica).

Erata
Ultima fraza din interventia precedenta se va citi:
"nici un gand sau inteles nu e informatie pura de natura cognitiva ori intuitiv-perceptiv neconventionala, toate sunt simbioze/dualitati: inteles-afect; a se vedea mai sus si definitia termenului inteles )."
________________________________________________________________________________________________________________
Nu e posibila o realitate independente de existenta umana?
S-a mai spus, e posibila dar nu e dovedibila; pe cand realitatea ca prezent al atentiei este de o evidenta naucitoare (nici ea insa si nimic altceva nu e insa o axioma indubitabila si infailibila).

Functionalitatea umana deja s-a descris in principiu: capacitatea de a isi da seama are o realatie de feedback cu necunoscuta sursa din care provine orice tip de realitate (ea fiind inclusiv sursa capacitatii de a isi da seama; fie ea sursa si o autosustinere a insasi realitatii prezent) si din sursa potentiala provine orice caracteristica a capacitatii de a isi da seama (capacitate de a isi da seama=atentie=om) si orice act de realitate (forma de realitate, situatie, eveniment, fenomen, schimbare, miscare, materie, numitele capacitati si acte psihice etc) de care capacitatea de  a isi da seama beneficiaza ca prezent al ei.
Vointa liber consimtita si toata facerea, inclusiv de intentionalitate umana si in general de comportament psihic, are loc si are efect, dobandeste realitate in prezentul capacitati de a isi da seama (in prezentul acelui om), datorita feedbackului si sensibilizarii sau insensibilizarii sursei prin aceasta relatie de tip feedback.
Orice act de existenta materiala sau psihica nu are realitate decat ca potential al sursei, el poate deveni si devine efectiv o realitate, numai si numai in prezentul cuiva si ca prezent al cuiva (unei atentii, unei capacitati de a isi da seama) si numai prin interventia unilaterala a sursei sau prin interventia unei capacitati de a isi da seama (ori mai multora) de sensibilizare au insensibilizare a sursei, toate insa in cadrul feedbackului.

Orice ar face omul, daca implica intelesurile (a se vedea definirea termenului: inteles*), cade automat in functionare de tip deviant (singura nedeviatie totala fiind observarea pura, fara absolut nici un fel de inteles*), adica intr-o functionare prin "iluminare" clasica sau neconventionala, ori asta, iluminarea cotidiana sau ocazionala, banala sau importanta, fie ea stiintifica, religioasa, spirituala, buddhista, yoghina, filozofica, psihologica, rationala, ideatica, revelativa, transcendentala, direct din sursa,..., e urmarea incredintarii, convingerii treptate sau spontane/imediate realizata pe cale conventionala sau neconventionala; responsabilul principal e sentimentul adevarului indus/facilitat/provocat sau autoindus/provocat/facilitat (ori combinat), instant sau treptat ori combinat, ca urmare a atingerii nivelului critic necesar al celui in cauza vizavi de acel/acele inteles/intelesuri prin care cel in cauza decide si actioneaza (nivel critic atins si el imediat sau treptat, clasic sau inductiv neconventional, adica prin SCM ce in diferite medii, domenii pot fi numite diferit: iluminare, revelatie, transcendenta, comunicare directa,...).
S-a tot spus, in modul clasic de functionare nu se poate a nu implica intelegerea si intelesurile pe termen lung, fie si numai datorita piramidei necesitatilor ce nu pot fi satisfacute daca capacitatea e a isi da seama, nu ia decizii si nu actioneaza intru a le satisface (ca urmare a intelegerii: cum anume se face asta); dar, se poate a nu o implica mereu si a o superviza intru a nu prelua nivelul executiv central care e reprezentat de Eu, deci sa nu se permita identificarea Eului cu nimic din cele cu care Eul se identifica actualmente; Eul=capacitatea de a isi da seama=atentia=om la nivel fundamental dar nu neaparat ca intuitie de a fi (observarea pura nu implica neaparat intuitia de a fi, in sensul ca respectivul ar fi obligatoriu sa isi dea seama in actul de a observa si de faptul ca el ca atentie e cel ce beneficiaza de acea observare pura, poate sa beneficieze de observare si fara sa se intuisaca ca a fi).

1 - COMANDA
Ce este comanda (in cadrul acestui nivel de abordare; versus nivelul Ghidului pentru incepatori)?

Deci, in cadrul manifestari si functionarii existentei si a realitatii (realitatea contine existenta), avem doua dualitati, una cuprinzand pe cealalta.
Dualitatea umana (atentie-prezent sau altfel numita: capacitate de a isi da seama-prezent) si dualitatea formata din dualitatea umana si necunoscuta sursa a realitatii (atotpotentiala).
Prezentul este ceea ce ii constituie capacitatii de a isi da seama (atentiei) constatare de realitate; atentia nu poate avea prezent, nu poate exista sau reprezenta ceva daca nu are prezent, daca nu constata/consuma o realitate (un act de realiate) fie ea, acea realitate, acel act de realitate si total necompusa gen senzatie, fie si intuitiva (o capacitate de a isi da seama, latenta, rezulta numai teoretic si ar fi: un mort sau un om in standby pentru el insusi, care nu are realitate pentru el insusi).

Comanda este ceva, un act de realitate care a dobandit atribut de declansator a ceva: stare, actiune, manifestare psihica sau/si fizica, tipar.
Orice se poate constitui in comanda, o forma senzitiva, una materiala, una afectiva sau cognitiva,... ba mai mult, o comanda se poate constitui si din ceva ce nu are nici o legatura cu problematica in cauza astfel: prin invatarea de a asocia un stimul cu o actiune sau cu alt stimul ce declanseaza in mod normal o situatie, o stare, acel stimul poate lua loc de comanda (de exemplu asocierea unui sunet cu hrana sau cu gustul dulce).
In cadrul acestei abordari sunt mii, miloane de comenzi ce actioneaza mii, miloane de tipare functionale ce in general conlucreaza intru a atinge starea, situatia in cauza.
Dar, nu e necesar a le identifica pe toate, e necesar numai a intelege cateva, a intelege principiu de consituire a lor, cum se integreaza in tipare functionale (in schemele logice functionale de care beneficiaza umanul) si cum functioneaza ele efectiv in acest context dat de: dualitate umana, sursa necunoscuta, feedback si de sensibilizare-desensibilizare sursa necunoscuta.
Natura realitatii=dualitatea umana, adica atentie (realitatea atentie)-realitate constatata (nu exista si nu are realitate ceva decat ca prezent al cel putin unei atentii).
Atentia nu poate fi decat constienta, dar constientul psihologic e mult mai vast decat se considera in general.
Necunoscuta sursa a realitatii cauzeaza natura realitatii (realitatea conform naturii ei), dar conform constatarii atentiei, conform constatarii clasic numita vointa liber consimtita, in cadrul feedbackului, atentia poate la randul sau sa acceseze potentialul necunoscutei surse si sa beneficieze si de realitate specifica acelei interventii (pe langa ceea ce necunoscuta sursa ofera oricum din potentialul sau ca acte de realitate pe care atentia le constatata, de care atentia beneficiaza).
Orice obiectivitate umana, orice evidenta e chintesenta unui cumul de intelesuri*-afecte (senzatia fara inteles nu obiectivizeaza, nu dauneaza in sensul ca nu contribuie la formarea de tipare) ce ii creaza aceluia starea propice obiectivarii si obiectivizarii.
Ce este zamislirea unui copil?
Toti isi exprima impresia, fecare din perspectiva sa, inclusiv tatal si mama posibilului fat, dar nimeni nu isi exprima impresia ca act de zamislire prin care el a inceput a avea prezent si realitate, intrucat nimeni nu beneficiaza de astfel de aminitiri.
Ce este nasterea?
La fel.
Asadar e impropriu a se discuta despre o astfel de realitate din perspectiva subiectului, niciodata ralitatea conceptualizarii sau nasterii copilului, nefiind altceva decat opinii ale publicului spectator, nu ale fatului, copilului in cauza, desi realitatile capacitatilor de a isi a seama (atentiilor, oamenilor) au o multitudine de elemente in comun (daca se admite realitatea efectiva a altcuiva decar a atentiei in cauza), desi fiecare constata numai propria sa realitate, traieste numai propria sa realitate.
Atentia (ca si copil uman), apare (dupa ceea ce este actualmente numit nastere) cu deprinderi minimale datorate a ceea ce e numit viata intrauterina, el incepe sa isi formeze deprinderile dupa aceea si acestea sunt cu mult mai multe decat cele abordate in general, aprope totul este deprindere; deprinde respiratul, proprioceptivitatea si chinestezia, raportarea la gusturi, auz si vizualizare, raportarea in general la relationarea cu mediul corporal/fizic si psihic propriu pe care in cadrul feedbackului necunoscuta sursa il ofera din potentialul sau ca prezent al atentiei (atentie=om/copil), raportarea in general la mediul fizic/material, psihic (orice altceva inclus) ce se afla dincolo de corpului propriu de care el beneficiaza ca realitate gen necesitate.
Atentia se raporteaza la ea ca fiind copil de natura materiala, fara insa a intelege ce este materia ci, prin faptul ca vede in oglinda necesitatea cu care ea ca si capacitate de a isi da seama e aproape mereu impreuna, necesitatea corporala proprie, fizicitatea; acest fapt fiind confirmat si incurajat si de catre adulti (tributari si ei actualului nivel general evolutiv), copilul-atentie se identifica a exista ca si corp fizic; intrucat in continuare el e indoctrinat cu aceasta ideologie ce a ajuns doctrina preponderenta (din care rezulta un psihism de tip functie a materiei) a ceea ce e numit umanitatea actuala, treptat atentia-copil si mai tarziu atentia-om, e tot mai ferm convinsa de materialitatea si psihismul sau.
Aceasta e cea mai puternica deviatie umana, atentia se crede corp (si psihic), cand de fapt acestea sunt functii ale sale in cadrul potentialului ce face parte din necunoscuta sursa a realitatii si cu care atentia are o realtie de feedback si la care are acces prin acest feedback fie ca un dat al sursei, fie in situatia in care atentia isi manifesta vointa prin sensibilizarea sursei catre a beneficia de corporalitate in prezentul sau.
Realitatea su existenta, viata atentiei (omului) are loc numai in prezentul sau constient, ea e proprie atentiei in cauza si e rezultat al feedbackului (in cadrul careia atentia contribuie prin sensibilizare sau desensibilizare a respectivului potential al sursei) dintre necunoscuta sursa potentiala a orice si atentie.
De exemplu jignirea.
Initial atentia (omul) in cauza e in observare pura vizavi de ceea ce e numit jignire si reactie la jignire, e total sau aproape total inocent.
Treptat ea afla ca anumite simboluri vizuale sau auditive, ce se constituie in alte simboluri numite ganduri si intelesuri sau cuvinte ori in manifestari vizuale, tactile, proprioceptive sau chinestezice comportamentale proprii ori ale altora, sunt considerate ofensatoare sau ca raspuns la ofense.

Un om constata alt om (si orice altceva) numai in prezentul atentiei ce o reprezinta el (om=atentie), ca un dat din partea sursei necunocute si/sau ca efect al interactionarii sale cu sursa necunoscuta in cadrul feedbackului (interelationare de a o sensibiliza sa dea acces la a constata acel om sau orice altceva sau sa nu dea acces).
Omul nu face nimic, nu are nimic, nu ofera nimic, nu este nimic altceva decat o atentie ce constata realitate (constata inclusiv realitatea ca face, ca vrea si face, vrea pentru ca asa constata, se constata a vrea), toata facerea, activitatea viata umana, metabolismul, activitatea fizica proprie corpului sau si exterioara, are loc in prezentul atentiai (cat din ea/ele e prezenta atunci).
Sursa ofera prezentului atentiei corporalitatea, (in masura in care e oferita in acel prezent), dar atentia nu e corpul, ea doar il constata si orice facere legata de corp e o constatare de tip facere.
Daca atentia isi vede endoscopic stomacul cum mistuie, sau celula cum face ceea ce face, ea face sau cine face?
Face nivelul constient subtil extrem- NCSE prin ceea ce e numit stomac, celula,... (NCSE fiind ceea ce a fost numit inconstient) dar e alta tema, a altui capitol; principiul insa e acelasi, feedbackul atentiei cu sursa necunoscuta (ceea e a fost numit inconstient, nu e in afara atentiei, este insa asa de profund incat necesita un nivel evolutiv extrem sau acces la SCM ori la substante sisau tehnologie ultraperformanta care sa aibe acelasi efect de a face accesibil acest nivel, sistemului executiv central, Eului, atentiei constiente si in cunostinta de cauza, omului cat mai deplin evoluat).

Revenind, atentia incepe si se conformeaza ritualurilor, tiparelor de atitudine psihica si comportamentale (fizic) ale celoralati, se conformeaza mediului realitatii, mediului cultural, educational al mediului uman, organic, anorganic, planetar, ... din care face parte si incepe o lucrare treptata, migaloasa dar in necunostinta de cauza (intrucat una se face la nivel constient obisnuit-NCO si alta se face, se lucreaza la nivel constient subtil apropiat-NCSA) de a invata, de a isi integra normele comportamental psihice si fizice vizavi de fictiva, conventionala ofensa, jignire.
Beneficiind si de aportul neconditionat al functiei "atasamentale", precum si al celei certificatoare/incredintatoare de certitudini (sentimentul adevarului vizavi de acele intelesuri ce ating nivelul critic necesar al respectivului, ce se ofera si el tot automat ca si atasarea =afectiune puternica fata de cineva sau de ceva), atentia isi formeaza schemele logice functionale ce ii va declansa mecanismele functionale, isi formeaza tipare.
Unde isi formeaza daca ea nu e nimic altceva decat o capacitate de a isi da seama?
Si le formeaza ca potential in cadrul necunoscutei surse a realitatii (prin sensibilizarea acesteia in acest sens, in cadrul feedbackului ce il are cu ea), acest potential poate deveni prezent al atentiei atunci cand aceasta, atentia sensibilizeaza sursa a ii oferi functionara conform tiparului.
Orice "lucrare" (prin intermediul feedbackului) din partea atentiei ce modifica sau acceseaza cumva potentialul sursei, se face in prezentul atentiei.

Edited by altnume, 02 July 2016 - 14:12.

continuare

Cateva consideratii generale ce tin mai mult de tema topicului decat de comanda sau de reflexe conditionate.
Realitatea accesibila in general azi umanului, e una a carei natura/lege nu indica ca obligatorie existenta unui alte atentii (unei alte capacitati de a isi da seama, a unui alt om) sau a unei realitati generale, independenta de realitatea celui ce constata acea realitate?
Da, nu indica aceasta obligativitate; numai in cadrul realitatii acelei atentii apar ceilalti si orice altceva.
Rezulta de aici ca ei si/sau realitatea generqala nu exista (si nu reprezinta ceva) in afara constatarilor acelei atentii?
In nici un caz; de aici rezulta ca acelei atentii ii este imposibil sa dovedeasca existenta a altceva decat a sa si a realitatii de care ea are parte ca si constatari proprii, tot asa cum ii e imposibil atat sa dovedeasca existenta materialitatii acestei realitati, cat si a psihismului ei.
A considera ca ceilalti nu au propria realitate, e cumva ca si cum respectivul ar ignora necesitatile fundamentale pe motiv ca reprezinta o conventionalitate, reflexe dobandite de care se poate dispensa.
Si atunci ce e realitatea (existenta inclus)?
Constatari de realitate ale acelei atentii in prezentul de care ea beneficiaza atunci (inclusiv constatarea de vointa proprie ce la randul ei include orice forma psihica sau fizica prin care ea se manifesta), ca urmare a relatiei de feedback dintre sursa atotpotentiala necunoscuta si acea atentie.
Si aceasta realitate ce natura are daca nu e materiala sau psihica ori combinata.
Materialitatea si psihismul in formele clasic acceptate deocamdata sunt numai modele depasite de functionare a realitatii.
Ceea ce o atentie constata ca obiectivitate psihica e considerata a fi functionare a realitatii materiale conform unor valori pe care corespondentul din creier si in general structurile creierului o iau fata de o lume materiala a stimulilor independenta de existenta omului.
Atat materia, cat si realitatea ultima (cuantica, …) corespondent al acestei conventionale lumi materiale, adica senzatia si constiinta in general, sunt imposibil de dovedit, nu pot fi observate direct si cercetate, nu s-a descoperit accesul la ele, sunt numai conventii, deductii evolutiv deficitare.
Deci, materia exista, constiinta exista, dar nu sunt doua ci una, constiinta=materie si e cea mai obiectiva realitate posibila actualmente umanului; asta insa nu inseamna ca totul e (in) mintea/constiinta respectivului sau ca totul e materie, inseamna numai: realitatea obiectiva e altceva decat sa conventionalizat si in principiu “materialitata” realitatii e exact asa cum a descoperit stiinta dar nu are sensul general dat.
Ce rost mai are creierul si analizatorii in general daca nu exista senzatia, psihicul, fie ea/el ca si functie a creierului, fie ca ceva independent?
Rol de potentiali mijlocitori (prin feedback si sensibilizare, desensibilizare sursa) la potentialul sursei realitatii, sursei potentialilor stimuli.
Asa e tema functionarii umane pe care sursa atotpotentiala necunoscuta, prin natura realitaii, i-o pune acestuia la dispozitie.
Logica functionarii ce spune de fapt?
Ca prin creier se ajunge exact la realitatea efectiva pe care omul o traieste.
Dar aceasta, realitatea conform stiintei, nu se afla undeva in afara capacitatii de a isi da seama? In afara receptorului in cauza si in parte in afara omului?
Ba da.
Deci? Nu e un non-sens?
Ba da, dar a fost certificata de catre forul stiintific certificator, ca cea mai plauzibila conventie actuala.
In ce scop e aceasta tema inclusa in realitate?
Ca umanul sa evolueze? Sa aibe un merit? E pur si simplu un dat?
Orice raspuns se da, sfideaza ridicolul intrucat e extrem de deficitar evolutiv, la fel ca si raspunsurile stiintifice (sau din alte domenii) actuale referitor la asta; sursa e necunoscuta si tot ce tine de ea e necunoscut (desi unii influentati de SCM, de SCA si desigur de interese intru beneficii psihice si fizice, dau raspunsuri indubitabile si infailibile).
___________________________________________________________________________

Comanda este senzorul specializat (gardianul), convertit intru depistarea acelor stimulari ale capacitatii de a isi da seama ce au fost calificate drept ofense (in cadrul exemplului oferit), ea e senzorul reflexului conditionat si declanseaza/porneste mecanismul tiparului respectiv conform schemei logice functionale integrata voluntar, involuntar sau combinat de catre cel in cauza (omul=atentia in cauza).
Unde este localizata comanda, unde depisteaza, unde declanseaza etc?
Orice act prezent constatat de catre capacitatea de a isi da seama, de catre atentie (cauzat desigur de sursa sa, fie si o autocauzalitate) si orice relatie dintre ea si sursa in cadrul feedbackului se face prin ceea ce stiinta actuala a numit entanglement cuantic, adica practic nu exista o separatie clasica intre sursa si atentie, sau mai pe inteles, cele doua comunica tot asa cum comunica doua particule desi nici un schimb de informatie clasica nu e constatata a avea loc intre ele.
Daca comanda e un act prezent, face parte din prezentul atentiei ca si constatare prezent; prezentul “tine” “atata cat a tinut” si singularitata primordiala considerata de catre oamenii de stiinta drept cauzalitatea universului actual (se considera ca singularitatea a cauzat temporalitatea, deci cat a tinut? Unde aberatia?).
Daca comanda nu e un act prezent, atunci face parte din potentialul sursei, e un act potential.
Mai e si “locatia” feedbackului.
La fel depistarea, declansarea si orice altceva, atunci cand actul respectiv e constatat de catre atentie; atat cat face el parte din cele constatate de catre aceasta, fac parte din constatarea de prezent a atentiei, altfel fac parte ca potential din sursa si feedback.
DAR, asa cum temporalitatea nu are justifiare, tot asa nu are nici localizarea, e un nivel la care nu s-a inventat/conventionalizat inca temporalitatea si localizarea/locatia.
Entanglementul cuantic exclude temporalitatea si implica o cuplare intre sursa si atentie (capacitatea de a isi da seama ce e nepotrivit numita om) ce sfideaza spatialitatea fizica sau psihica.

Ce este, de exemplu, ofensa/jignirea dincolo de intelesurile DEX oferite ca definitie? Ce insemna a te simti jignit si a reactiona ca un om jignit/ofensat?
Nu despre comportament este referirea.
Omul jignit reactioneaza altfel decat omul ce nu se considera jignit (desi constata aceiasi stimuli), de ce?
Din cauza reflexului conditionat in privinta interpretarii stimulului (reflex conditionat de interpretare a stimului, a stimularii de fapt,  drept comanda) si a reflexului conditonat major de reactie atitudinal psihica si comportametala la un stimul interpretat astfel.
Stimularea e realitata obiectiva a atentiei, nu stimulul; stimulul nu stie nimeni ce este, el apartine sursei necunoscute si e la fel de necunoscut ca si ea.
Care este insa mobilul? Un soft cognitiv (al intelegerii in general) sau unul emotional ori unul mixt?
Daca un mecanism cibernetic e programat ca la anumiti stimuli/stimulari sa reactioneze conform unui soft ce imita manifestarea umana la jignire, el asa va reactiona (indiferent ce fel de stimul se va alege, fie el si unul ce nu ar fi considerat ofensator de catre om si chiar unul elogios).
Dar mecanismul actioneaza el conform unui soft emotional?
Nu.
Care e diferenta dintre un soft emotional si unul cognitiv?
Se poate formula in diferite moduri, unul ar fi: emotia e un soft irational, pe cand intelesul e un soft in general rational.
E reala aprecierea?
Nu; sau: e reala in functie de cine e cel ce apreciaza.

De exemplu: este rationala legea gravitatiei inventata de catre Newton (invetata, intrucat ea e doar un model uman, nu e descoperirea legii atractiei universale ce guverneaza realitatea si care e altceva decat un efect cauzat de catre o rationare umana)?
Asa cum e prezentata azi, da; daca azi mai era prezentata ca fiind legea atractiei universale, asa cum era ea considerata la vremea inventarii (cand ea era considerata rationala), nu era rationala, era irationala.
Dar cuantica era ceva rational pentru oamenii de stiinta pe vremea lui Newton?
Nu.
De ce?
Intrucat  nu aveau nivelul evolutiv necesar sa isi dea seama care ar fi ratiunea ce o justifica si in ce fel.
Este cuantica ceva rational pentru oamenii de stiinta de azi (in privinta elor ce se considera a fi deja intelese)?
Da.
De ce?
Intrucat actualul nivel evolutiv e unul ce permite a fi considerata ceva rational, spre deosebire de nivelul evolutiv al oamenilor de stiinta din vremea lui Newton si probabil spre deosebire de nivelul evolutiv al oamenilor de stiinta dintr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat.

De ce ar fi emotia un soft irational?
Intrucat omului nu ii este inca cunoscut softul, nu se cunoaste ratiunea ce sta la baza lui/ei, desigur soft in sensul ratiunii umane nu in sensul genului de soft ce reprezinta legatura/lege/natura realitatii in cauza, emotionala (nu exista nici o dovada conform careia determinantul realitatii generale e o ratiune umana sau una ce functioneaza la fel ca cea umana; tocmai de aceea omul inventeaza modele, nu descopera legile naturii, nu descopera insasi natura/legea respectiva a realitatii; oricat de asemanatoare ar fi cele doua ca logica si efecte, ca realizari posibile).
Un mecanism cibernetic ce are implementat un soft de tip cognitiv de reactie la ofensa, va reactiona la stimulul inclus in soft ca si comanda pentru declansare soft, ca un om, la fel de indaratnic (primitiv in fond), dar el va ramane "calm" (considerand ca are implementat si un soft cognitiv prin care mecanismul are parte de varianta robotica a atitudinii psihice umane).
Daca insa se implementeza un soft emotional, adica un soft ce va determina acel mecanism sa se manifeste real si total la fel ca un om, atunci softul trebuie sa cuprinda si ceea ce cuprinde emotia in cauza, emotia ofensei resimtita de catre un om ce se simte ofensat (modelul uman ce imita softul naturii); astfel incat mecanismul sa beneficieze si de un soft de manifestare atitudinal psihic robotica (sa se simta si emotional, nu numai cognitiv, asa cum se simte un om atunci cand reactioneaza comportamental la ofensa).
In concluzie, mobilul reactiei omului la o alta reactie, anume la cea de interpretare a unui stimul drept ofensa, poate fi si in general este unul, rational, cognitiv (si in general unul de tip inteles/intelesuri) dar si unul emotional (afectiv), emotia (afectul) ofensei.
Binenteles ca si in cazul tiparului ofensei o multitudine de alte tipare colaboreaza intru reusita manifestarii psihice si fizice a celui in cauza.
Omul (capacitatea de a isi da seama, atentia) functioneaza fizic si psihic conform unei enormitati de tipare dobandite.
Pentru a reusi exitul, detasarea, iesirea din ruminatia atat de acaparatoare a intelesurilor si reactiilor reflex fara avizul Eului (atentiei ca Eu, ca sistem executiv central, dar care Eu in nici un caz nu reprezinta o preluare de executiv de catre un sistem ce nu se supune continuumului capacitatii de a isi da seama in cauza si normativelor proprii de discernamant ce o definesc conform vointei liber consimtite), intr-o stare de observare pura, dar nu fara a tine activ discernamnatul competent lucrat care sa supervizeze necesarul de intelesuri ce permite vietuirea in normalitatea cotidiana, este necesara cultivarea acestei competente (asa cum s-a cultivat orice gen de competenta; vezi competenta mersului biped, a vorbitului, stiintei alimentarii, scrisului, relationarii cu tine insusti si cu semenii, traverstului strazii pe verde, proprioceptivitatii etc).
Important e principiul reflexului conditionat si in ce consta nocivitatea sa.
Desigur fiecare isi va stabili limitele conform propriilor norme ale propriului acces la potentialul discernamant pus lui la dispozitie de catre sursa realitatii; a considera de exemplu respiratia, ca fiind un reflex conditionat si ca fiind nociv acest reflex e deja o tendinta catre SCA; tendinta catre SCA e si a considera corporalitatea de care cel in cauza beneficiaza, drept reflex conditionat si nociv; pot insa a fi considerate reflex conditionat si reflex conditionat nociv: fumatul, enervatul, suparatul, la fel fustrarea, frica ca altceva decat responsabilitate rationala, lacomia de orice fel si chiar poftirea, precum si o multitudine de alte deprinderi; iata insa ca si reflexe conditionate ce au primit statut pozitiv, benefic sunt nocive.
De ce?
Intrucat sunt reflexe si orice reflex nu se supune vointei liber consimtie si normelor momentului agreeate de catre respectivul (atentia in cauza) conform discernamantului utilizat si competent cultivat.
Daca insa cel in cauza ajunge sa functioneze astfel incat isi poate superviza ceea e psihologia actuala numeste reflex conditionat (referirea se face indeosebi la genul de reflexe conditionate ce sunt exemplifiate in topic, reflexe conditionate cognitive si emotionale ce nu ating in general parametrii inclusi in patologie si la cele ce nu tin strict de o functionare normal de baza a respectivului; dezvoltarea unei astfel de stiinte va permite candva a eradica orice reflex conditionat, asa cum este/va fi realizabil si prin SCM sau prin intermediul unei medicine si medicatii alopate suficient de evoluate, dar si cu ajutorul tehnologiei ce va fi oferita prin intermediul neurostiintelor), totul e ok deoarece cea mai competenta functionare e una reflex, insa in cunostinta de cauza si modelabila oricand, nu conform unor tipare structurate si integrate haotic si imuabile; dsigur in acest caz reflexul pare in contradictie nu modelarea dar, acest topic tocmai asta face, rescrie psihologia, de fapt o aduce mai aproape de natura realitatii inca nedevenita ceva rational (conform modelelor umane) datorita deficitului evolutiv actual.
Comanda ce face?
Comanda.
Ce comanda?
Tiparul atitudinal subtil (TAS).
Adica ce?
In cadrul feedbackului, in cadrul acestei cuplari de tip entanglementul cuantic dintre om (atentie, capacitate de a isi da seama) si necunoscuta sursa, omul respectiv, a sensibilzat sursa sa ii faciliteze accesul la acele aspecte ale potentialului ei (probabil nelimitat), prin care (de exemplu) realitatea de care beneficiaza sa fie una conforma cu o raportare la anumiti stimuli ca fiind ofensa si conforma cu o reactie "de normalitate" vizavi de ofensa.
Ce ii ofera sursa prima data in cadrul acestui tip de acces (la) realitate?
Ii ofera reflexul de tip TAS, in cadrul caruia prima data ii ofera recunostere, confirmare stimulare drept comanda de tipar (al ofensei de exemplu), practic un reflex conditionat prin care stimularea e asociata cu comanda declansatoare a tiparului reflex general TAS (al ofensei de exemplu).
Dupa asta, datorita comenzii, ii ofera softul cognitiv si afectiv al ofensei (ca senzatie, emotie, sentiment, afect extrem) TAS, adica premizele ce vor determina TAC, intelesurile de tip NCSA (nivel constient subtil apropiat ce respectivul le-a lucrat in necunostinta de cauza) si afectul ofensei.
Acestea la randul lor, TAS, din efect (al comenzii) se transforma la randul sau in cauza, intr-o noua comanda, determina aparitia, manifestarea tiparului psihic atitudinal si comportamental (TAC).
TAC este efectiv ceea ce simte si face psihic si fizic cel ce se considera ofensat.

Edited by altnume, 04 July 2016 - 10:34.

continuare

Comanda ca senzor si pisica vie-moarta

Cum poate comanda sa fie senzor, orice senzor (indiferent de cate niveluri senzoriale include receptarea respectiva a atentiei in cauza) implicand o atentie numita receptivitate (capacitate de a recepta), implicand recunoastere, calificare/catalogare/valorizare conform propriului sau tipar functional (ca senzor specific, conform criptarii naturii realitatii si eventual conform nivelului senzorial pe care se afla acel senzor).
Comanda e un senzor dobandit; atentia e senzorul general uman, senzorul om ce datorita criptarii naturale dar si lipsei evolutive a celui in cauza se afla partajata pe diferite niveluri; atentia  constata o stimulare si in loc sa ramana la stadiul de a o constata intrinsec (asa cum e ea ca si criptare a naturii realitatii pusa la dispozitia atentiei de catre necunoscuta sursa prin feedbeckul de tip entanglement cuantic dintre ele), datorita libertatii vointei, ea (atentia) din anumite stimulari/excitatii si-a facut senzori/comenzi pentru tipare, pentru reflexe conditionate (asa cum si din anumite manifestari auditive sau vizuale, a facut comenzi pentru tiparul ofensei, luat ca exemplu).
Deci, atentia e insasi omul ca si capacitate constienta de a isi da seama, iar faptul ca aceste tipare s-au lucrat la NCSA, nu insemna ca nu au fost parte din prezentul acelei atentii constienta, ale acelei capacitatii de a isi da seama, numai ca ea nu este suficient de evoluta ca sa isi dea seama in cunostinta de cauza (constient dar si in cunostinta de cauza) despre lucrarea de tip atentie si intelegere, sa isi da seama de perspectiva si structurarea ce s-a lucrat si se lucreaza la NCSA referitor la tipare, la reflexe conditionate si in acest caz la modul in care o stimulare dinspre sursa in loc sa fie consumata/constatata intrinsec conform criptarii naturii realitatii (pusa la dispozitie de catre sursa in acel prezent), a fost denaturata printr-o decodare si transformata in senzor/comanda de tipar (al ofensei, in cazul exemplificat).

Capacitatea de a isi da seama are propria sa sensibilitate de a constata momentul prezent.
Nimeni nu poate spune fara echivoc care e nivelul de sensibilitate; desigur se poate masura in conditii clasice dar, un anumit om este posibil sa fie asa de evoluat in anumite privinte incat, de exemplu, sa constientizeze, sa constate efectiv (deci la NCO), ceea ce altii nici nu viseaza, rulajul realitatii ce pentru aceia se face la NCSA (si aceasta reusita fiind pur rationala, logica, prin culturalizare, prin educatie si astfel prin sensibilizare a nivelului constient obisnuit - NCO al atentiei si la alte tipuri de aspecte, la aspecte la care de obicei nu e focalizata (a se vedea de exemplu diferenta dintre o ureche muzicala antrenata si una neantrenata sau diferenta dintre performantele unui vizualizator uman antrenat vizavi de unul neantrenat; in orice domeniu al vietii cultivarea, antrenamentul imbunatateste performanta); fara a apela neaparat la SCM, la substante, tehnologie neurostiintifica, modificari genetice); daca insa se apeleaza la SCM, la tehnologiii ce pot fi facilitate de catre neurostiinte, la substante sau interventii genetice, nivelul sensibilitatii momentului prezent poate fi mult imbunatatit, subiectii reusind a sesiza subtilitati, profunzimi ce scapa majoritatii.
Cat tine deci momentul prezent? Cat de sensibila poate ajunge capacitata de a isi da seama, fie si prin upgrade, in a sesiza fragmente tot mai infime a ceea ce pare un flux de prezent (a se vedea si performanta unei camere video de mare rezolutie ce poate evidentia cadre/secvente/momente  ce scapa ochiului liber antrenat sau nu)?
Oare pana la a sesiza/constata chiar si bosonul Higgs (pana la urma un accelerator e un upgrade al capacitatii de a isi da seama/a atentei/a omului) sau pana la a sesiza/constata orice ofera sursa necunoscuta a realitatii, indiferent cat de subtil, profund, oricat ar parea de insesizabil clasic, oricat de rapid?
Si apropo de boson H; nu este aceasta o dovada a materialitaii existentei si posibil chiar a materialitatii realitatii?
Deocamdata da, ramane de aflat daca peste sute si mii de ani vor mai fi sustinute evidentele acestor vremuri ce implica asa de multa semnificatie/conceptualizare/conventionalism uman; experienta istorica a umanitati dovedeste contrariul (tot ceea ce a fost candva adevar indubitabil de care sa prevalat umanul in manifestarile sale (orgolioase) de forta referitor cunoasterea naturii realitatii, s-a dovedit deja a avea un mare deficit evolutiv; dar nu asta e problema, materia, orice element material de care atentia isi a seama, este o constatare a ei, ea consuma intrinsec acel element, nu obligatoriu prin decodare; decodarea apare, ii e oferita acelei atentii de catre sursa necunoscuta a realitatii, numai atunci cand atentia in cauza se focalizeaza catre niveluri de decodare ce pana atunci reprezentau numai un potential al sursei necunoscute; numai cand se focalizeaza pe observarea si cercetarea analizatorilor umani, lantului de la receptor la creier. Dar ce acesta nu exista oricum? Unde sa existe, cum faci dovada? Tot ce nu face parte atunci din prezentul atentiei, reprezinta numai potential al necunoscutei surse a realitatii.

Deci pisica e vie sau moarta?
Care pisica? Nu exista nici o pisica decat ca potential, atata vreme cat ea nu face obiectul unei atentii, fie si al atentiei unei camere video ce la randul sau va fi potentiala atata vreme cat nu e observata de catre o atentie, de catre un observator.
Dar e vie sau moarta?
Viu sau mort apartine existentialitatii, (realitatea reprezentant mai mult decat existenta) si atata vreme cat ceva (pisica), nu face parte din prezentul unei atentii, nu numai ca nu exista real in cadrul naturii realitatii ce face atunci parte din prezentul acelei atentii (singura sa locatie posibila atunci), dar nici nu are realitate ca observare pura, reprezinta numai un posibil potential si potentialul sursei necunoscute poate pune la dispozitie orice, in orice forma de prezentare, agregare, transformare daca acea atentie cere asta voluntar sau nu prin feedbackul dintre ea si sursa (asa cum stie ea sa ceara si daca stie sa ceara, indiferent pe ce nivel de functionare a sa ca atentie o face).

Edited by altnume, 07 July 2016 - 07:43.

continuare

Catre ce trimite scrierea precedenta vizavi de prezent?
Catre cuanta de prezent ce poate fi sesizata de catre o atentie (indiferent de nivelul pe care ea e plasata: NCO, NCSA, NCSE) si catre cuanta de prezent de care e capabila necunoscuta sursa a realitatii a o oferi.
.
Factorul de obiectivitate, element forte al binaritatii
Dupa cum se tot evidentiaza, umanul e obligat de catre natura realitatii a carei parte este (umanul/atentia constata realitate si astfel apare realitatie conform naturii ei pusa la dispozitie de catre necunoscuta sursa a realitatii; dualitatea atentie-constatare = realitate (realitate include existenta); nici atentia nu e posibila fare o realitate de constatat si nici invers), sa utilizeze intelegerea si intelesurile*, pe de o parte ca obligativitate a conditionarii sale prin necesitati (inlusiv necesitatea de a constata un corp fizic atunci cand, atentia ce el umanul este, reprezinta, se indrepta catre a constata asta), iar pe de alta parte intrucat dotat fiind cu acces la capacitatile sursei realitatii numite gandire, ratiune, intuitie, inspiratie, deductie, perceptie, intelegere (conventionale sau neconventionale/atipice) si intrucat nu si-a dat inca seama de pericolul ascuns in utilizarea lor fara un discernamant competent lucrat ce si el e pus la dispozitia umanului de catre sursa (ca si capacitate lucrabila de catre uman), le utilizeaza fara nici o noima reala, la un nivel deficitar mare.
Cand se afla in observare pura (fara nici un fel de inteles*), umaul nu are cum sa se conditioneze sau sa se deconditioneze, e imun prin natura acelei realitatii intrucat conditionarea sau deconditionarea sunt apanajul intelesurilor*.
Factorul de obiectivitate, obiectivitatea umana de orice fel apare numai ca urmare a intelegerii si intelesurilor rezultate*.
Toata conditionarea umana de la NCSA (bazata pe atasament in orice procentaj, oricat de insesizabila ar fi pentru beneficiar; nu neaparat patologica) si toata deconditionarea acestui nivel, se face prin intelesuri atribuite diferitelor aspecte de realitate (in mod normal/obisnuit/clasic intelesurile dau accesul la emotional).
Toata conditionarea se datoreaza unui factor de obiectivitate primitiv, toata deconditionarea de tip "Ghidul incepatorului" se datoreaza unui factor de obectivitate superior, iar acest topic propune depasirea nivelelor de conditionare si/sau deconditionarea prin iesirea din obiectivitata intelegerii si intelesurilor in etapa de observare pura a realitatii, desigur numai dupa ce respectivul se foloseste tot de intelegere si intelsuri(le acestui topic), intru a reusi asta, plasarea sa in observare pura atunci cand e cazul, dar oricum o stare permanenta de supervizare a obiectivitatii cotidiene.
Cine impiedica umanul sa treaca in observare pura si deci sa se plaseze dincolo de obiectivitate si dincolo de dualitatea conditionare-deconditionare?
Insasi natura realitatii prin necesitati, precum si obisnuinta de a rumina intelesuri, dar si deficitul evolutiv al acelui uman ce il tine in nestiinta, nepasare (si/sau uitare), interese, pofte (satisfactii deviante sau benefice) etc.
Natura isi va primi drepturile dar in cunostiinta de cauza aflndu-se cel in cauza.
Obisnuinta (ca atasament in diferite procentaje) e consecinta factorului de obiectivitate, dispare automat daca respectivul isi formeaza un reflex din a iesi rapid (cat mai aproape de cuanta de prezent ca viteza de reactie) din acea obiectivitate (ce faciliteaza derularea tiparului, atasamentului in cauza), in starea de observare pura (desigur o face tot ca urmare a faptului ca a consimtit la aplicarea unei obiectivitati potrivite in acea etapa a vietii, obiectivitate ce reprezinta perspectiva sa in acea etapa, obiectivitatea dupa care se ghideaza in acea etapa intru a isi da seama de necesitatea parasiri a orice obiectivitate cotidiana (resetare pe observare pura) atunci cand obiectivitatea cotidiana are tendinte conflictuale cu obiectivitata aleasa in acea etapa a vietii sale drept potrivita.
Factorul de obiectivitate e necesar pentru ca atentia in cauza (umanul=capacitatea de a isi da seama) sa isi satisfaca necesitatile, sa beneficeze de bucuriile vietii, sa rectioneze competent la factorii de viata cu care e in contact, dar ceea e nu se stie este faptul ca el, factorul de obiectivitate e necesar, culmea, tocmai pentru ca la momentul potrivit (datorita unei supervizari a realitatii din perspectiva aleasa ca potivita acelei etape a vietii), imediat, in fractiuni de secunda, atentia sa discearna si sa renunte, sa iasa din orice obiectivitate, sa nu se mai raporteze la factorul de obiectivitate de nici un fel si sa ramana statornica, sa se replieze in observare pura (cat vrea, cat e necesar, ...).
In observare pura, nici nu percepi, nici nu gandesti, nici nu deduci, nici nu rationezi, nici nu intuiesti, nici nu intelegi, doar observi ceea ce e numit materialist: senzatii.
Care e relevanta in cadrul punctului 1 Comanda?
Comenzile tiparelor "conditionatoare" (care conditioneaza) s-au format ca urmare a unei factor de obiectivitate deficitar, incompetent.
La randul lor comenzile contratiparelor, ale tiparelor ce ajuta la deconditionare se formeaza prin intermediul unui factor de obiectivitate competent cu asta.
Toate insa, toata obiectivitatea, factorul de obiectivitate de orice natura, plaseaza atentia (umanul) in degringolada inferioara, superioara,... a nivelului ei evolutiv, a acelei etape a evolutiei ei (sau a ceea ce e numit grup, institutie, comunitate, umanitate).
Numai in observare pura umanul nu fabuleaza intrucat se opreste accesul la factorul de obiectivitate, care obiectivitate nu e nici mai mult, nici mai putin decat fabulatia acelui uman, a acelei comunitati si a umanitatii pe acel nivel evolutiv atins atunci (comparativ cu insasi natura realitatii, cu potentialul sursei, deci cu factorul de obiectivitate ce va fi accesibil acelui uman, umanitatii intr-un viitorul pe care candva il va trai ca prezent).
Experienta va impune factorul de obiectivitate potrivit acelei etape, a celui in cauza; dupa ce te frigi indeajuns, ce faci?
Schimbi factorul de obiectivitate.
Desigur arsura nu reprezinta o conditionare a NCSA, deci, a trece pe observare pura e SCA (stare de constiinta alterata) dar cele gen: ofensa, enervarea, frustrarea, vinovatia, frica, orgoliul, fumatul, exagerarile, lacomia, rusinea sau nerusinarea, aroganta sau umilinta si extem de multe, sunt conditionari pe nivelul constient subtil apropiat (NCSA) ce dispar daca se trece pe o functionare de tip observare pura; extremele nu fac parte din tematica acestui topic; numai cine nu isi da seama (pe considerente de interpretare sau alt deficit), care e esenta specifica topicului, il poate considera extrema.

Edited by altnume, 08 July 2016 - 17:50.

continuare

Intru clarificare
Factorul de obiectivitate reprezinta procentajul de obiectivitate, credibilitatea acordata de catre un om, un grup, o institutie, comunitatea, umanitatea, unei idei, rationament, intuitii, inteles, perceptii, concept (conventional/tipic/clasic sau neconventional/atipic).
Factorul de obiectivitate poate fi asimilat ca nivel de probabilitate si e strict legat de atingerea nivelului critic necesar aceluia/acelora, in contextul respectiv si in acea etapa evolutiva, cu atat mai mult cu cat in cadrul stiintei, religiilor,... intentionat (dar trecut cu vedere in a fi evidentiat) se stabileste un referential, o conventie pentru ca intelesul* in cauza sa rezulte (sa iasa) drept adevar, axioma.
Cu cat factorul de obiectivitate are valori mai mari, cu atat tinde a atinge aceluia/acelora nivelul critic necesar lui/lor intru a considera intelesul* in cauza drept certitudine/axioma/adevar indubitabil.
Atat ratiunea, cat si numitele revelatie, transcendenta, transmiterea/comunicarea direct din sursa, nu sunt cele ce determina umanul a considera ceva drept certitudine, axioma ci, determinantul, cauza reala e sentimentul adevarului ce invadeaza masiv, realitatea celui/celor in cauza(direct proportional), pe masura ce intelesul/intelesurile in cauza ii/le atinge/ating nivelul critic necesar lui/lor (posibil si imediat), fie rational in domenul stiintific, fie rational persoanl (conform ideaticii proprii considerata rationament a fiecaruia) in viata cotidiana, fie revelator, transcendent, prin transmisie directa in domeniul religios, spiritual, buddhism, yoga,...(adica de fapt, prin intermediul inductiei unui specialist ce il pune pe respectivul in direct fie cu niveluri ale lui de atentie, judecata, memorie mai profunde, fie cu ale specialistului, fie cu ale altor oameni, din care niveluri rezulta ideile, conceptiile, perspectivele, paradigmele si deci ideologiile, doctrinele dogmele considerate ca fiind de natura divina, angelica, extraterestra, din sursa nedefinita a realitatii si alte asemenea; un alt factor de mare impact in aceste domenii sunt SCM facilitate inductiv de catre specialist, maestru, initiat prin care discipolul are acces la acele intelesuri intr-o forma ce il vor converti negresit, el aude sau vede, pe diferite niveluri de frecventa cerebrala, entitati supranturale sau forme atipice de intelesuri..., care il calauzesc si acestea fiind de fapt tot forme de constiinta facilitate inductiv, plasmuite de catre specialist, posibil si cu contributia mai mult sau mai putin voluntara a adeptului/clientului, in spiritul doctrinei acelui specialist sau gruparii, institutiei in cauza).
In acest ultime situatii prezentate, noul factorul de obiectivitate referitor la intelesurile* la care atunci are acces, atinge valori paroxistice imediate si toata obiectivitatea de pana atunci a celui implicat este spulberata prin fenomene inexplicabile pe care el involuntar si firesc (tinand cont de lipsa culturala, evolutiva adecvata), le atribuie supranaturalului legat de acel maestru, de acea grupare, institutie religioasa, spirituala, ...in conformitate cu opiniile proliferate de catre aceia; nu are nici o sansa sa nu devina adept.

Edited by altnume, 09 July 2016 - 06:10.

continuare

2 OBIECTUL ATASARII (punctul 2 al tiparului functional general uman)

Intelesurile* si afectele sunt si ele (pot fi) "obiect" al atasarii, in fapt ele (si criptarile realitatii numite materialist senzatii) sunt real "obiectul" atasarii dupa cum se va reliefa in topic, nu fiintele, obiectele, fenomenele, situatiile etc.

De ce nu se inteleg doi sau mai multi oameni intre ei sau fiecare om cu el insusi? In ce consta conflictul?
Daca omul se afla in observare pura, mai poate exista conflict?
Nu mai poate exista conflict intrucat acesta este efectul intelesurilor* (este efect al localizarii in a intelege) ce i sau constituit aceluia/acelora, datorita experientei vietii de pana atunci, in preconceptii, in informatie (de tip cognitiv, ar fi posibil a spune) ce a ajuns implementata in structurile tiparelor ce ii declanseaza aceluia/acelora mecanisme reflex conform carora functioneaza.
Fiecare si-a structurat propriile tipare conform propriilor preconceptii, conform propriului tipar de a intelege, propriului tipar de a se raporta la situatii si de a asimila informatia cognitiva cu care intra in contact (de exemplu acest text, e formulat cu o anumita semnificatie de catre initiator, dar va fi interpretat de fiecare conform tiparului sau de a intelege datorat preconceptiilor si, intrucat in general scrierile acestui topic sunt neconventionale, majoritatea le vor da o cu totul alta interpretare decat exprima ele).
Nu se pune problema unei permanente a starii de observare pura, dar daca ea poate fi utilizata ori de cate ori o atentie, adica un om (vigilent prin discernamant) constata tendinte deviante (din perspectiva temei acestui topic in care deviatia poate fi atat ceea ce in general e considerat benefic, pozitiv cat si ceea ce in general e considerat negativ), inseamna ca acea atentie (acea capacitate de a isi da seama, acel om) e un lucratoar al vietuirii de tip observare pura.
Tiparul general al intelegerii si subtiparele intelegerii (prin preconcetii desigur; orice experienta trecuta, fie chiar si de acum cateva clipe, poate introduce in sistemul functional uman preconceptie) lucreaza impreuna cu orice alt tipar intru constituirea si funtionarea lui/lor cu succes.
Referitor la realatia omului cu el insusi apare conflictul ca urmare a diferitele tipare proprii divergente de a gandi, de a intelege*, precum si datorita tuturor tiparelor divergente intre ele: bine/rau, corect/incorect, drept/nedrept, placut/neplacut, dorit/nedorit, etic/neetic (Sinonime 2002),… (ce automat contin intelesul* ca deschizator de acces la afectiv; pofta/dorinta insasi fiind un afect).
Placerea (mai ales in exces) atrage automnat, imediat sau treptat, durerea, suferinta, boala (zis fizica au psihica); omul doreste placerea si nu doreste durerea (fuge de durere) iar pe acest preconcept despre placere-durere isi intemeiaza intraga realtie cu el insusi si cu ceilalti.
Placerea sau durerea ce sunt?
Placerea e de fapt o exacerbare conceptuala a senzatiei naturale de satisfactie, tot asa cum si senzatia dureroasa e exacerbata conceptual (mental, cum se spune).
De exemplu senzatia gustativa dulce e ceea ce ofera realitatea prin insasi natura sa (e o criptare a realitatii, un dat), astfel incat respectivul va simti pur senzitiv (observare pura) dulcele, satisfactia dulcelui; conceptual (ce treptat s-a transformat in preconceptie), omul amplifica satisfactia si o transforma in placere, intr-un tipar al placerii, a lui “ceva de dorit”, “ceva tot mai dorit/poftit”, pana la se ajunge la patima (reflex conditonat).
In partea opusa se afla durerea care si ea este o senzatie (observare pura) la care umanul are acces de la natura realitatii de care are parte; conceptual insa omul/umanul amplifica durerea conceptual (mental) si o transforma intr-un reflex conditonat datorat unui tipar pe care respectivul la structurat si integrat ca functionalitate proprie.
Amarul si chiar acrul sunt senzatii, sunt observare pura in general de tip durere, pe care omul le transforma prin amplificare conceptuala in tipare dureroase, in neplaceri.
Asa face omul cu toate intelesurile si cu toate afectele, cu orice act al realitatii de care are parte, le califica (intelegator*) dintr-o perspeciva placere-durere/neplacere, fie si subtil si astfel se raporteaza la ele, prin reflexe conditionate de gandire, intelegere, afective.
Un om total inocent vizavi de a intelege* (care nu intelege nimic, nici cel putin in varianta perceptiva gen animale), e labil?
Este intrucat nu poate nici cel putin a isi satisface necesitatile de baza, dar sa mai si relationeze social sau in general cu mediul.
Se afla el in observare pura?
Da.
Si totusi e labil.
Deci, observarea pura in contextul clasic in care omul/atentia vietuieste este/ar fi o labilitate patologica daca e permanenta.
Concluzia este ca omului ii este necesara intelegerea si intelesurile, dar in contextul in care ajunge sa isi dea seama competent in ce consta nocivitatea lor, in ce consta beneficitatea, ce este si cum poate fi utila starea de observare pura si desigur sa inteleaga real ce sunt afectele si cum functioneaza; acesta e unul dintre scopurile topicului, culturalizarea referitor la zone ale cunoasterii inca neexplorate sau explorate deficitar (in definirea cunoasterii, termenul constiinta e utilizat intrucat psihologia actuala inca il utilizeaza, dar el nu e relevant, constiinta fiind deocamdata o deductie agreeata, ca si materia, nu un fenomen clar depistat stiintific in mod direct si fara echivoc).
Carei capacitati pusa la dispozitia atentiei (omului) de catre sursa necunoscuta a realitatii (fie ea si o autosustinere), prin relatia feedback de tip entanglement cuantic, corespunde acest "a isi da seama competent"?
Omul, atentie reprezentand, adica o capacitatea de a isi da seama ce constata realitate (inclusiv se constata pe ea ca materie si psihic si se constata a voi si a face), isi da seama prin insasi faptul ca are realitatea de a isi da seama, dar ca sa fie competenta in a isi da seama, utilizeaza capacitata de a discerne (judecata) pusa ei la dispozitie de catre sursa necunoscuta a realitatii.
Si care e justa valoare ce face obiectul functionarii discernamantului, judecatii, ratiunii, logicii?
Justa valoare e un factor variabil ce difera de la individ la individ, de la grup la grup, de la componentii unei institutii la ai alteia si de la o comunitate la alta, de la un domeniu la altul, precum si de la un moment al vietii (sau un moment istoric al evolutiei umane) la altul (desigur si de la sistem la sistem, de orice fel, inclusiv sistem propriu de valori al fiecaruia, intrucat sistemul subzista prin uman dar il deposedeaza de libertate decizionala; reflexul conditonat este un sistem, tiparele functionale de la NCSA sunt sisteme, atsamentele in orice grad, compulsiunile, orice conditionare, toate sunt sisteme).
Justa valoare din copilarie referitor la ceva si chiar pe ansamblul copilariei, nu mai corespunde cu justa valoare a adolescentului, tanarului, maturului, varstnicului (desi ea functioneaza si invers in anumite privinte, a se vedea acest videoclip de la min, indicat); justa valoare de cand cineva era mai putin cult, nu corespunde cu cea atinsa dupa ce si-a ridicat nivelul cultural, educational in general; justa valoare a aprecierii unei realitatii sociale sau de alta natura nu e aceeasi cand nu se cunosc datele problemei in mod direct de la fata locului cu cele constatate atunci situatia e cunoscuta direct la fata locului etc.
Justa valoare a acestui topic, e cu totul alta decat justa valoare utilizata in general de catre uman.

Edited by altnume, 11 July 2016 - 05:21.

continuare

Preconceptia, intre necesitate si tipar, intre individual si social

Din momentul in care omul utilizeaza accesul la realitate oferit lui de catre sursa realitatii (prin natura realitatii) si numit intelegere, apar intelesurile, fie ele perceptive (ca si cunoastere senzoriala careia se atribuie intelesuri si astfel devine perceptie de tip uman, deci prin intelesuri datorate vorbirii articulate, sau perceptie de tip animal; animalele nu utilizeaza intelesuri de tip uman in actul perceptiv ci, intelesuri instinctive, animalice), fie ele gandite, fie rationate, intuitive, inspirative, fie ele de tip clasic sau neconventionale (si considerate drept revelatie, transcendenta, direct din sursa,…).
Odata cu aparitia intelesurilor in realitata atentiei, in realitatea capacitatii de a isi da seama, deci in realitatea omului respectiv, acesta e supus automat structurarii de tipare, de reflexe conditionate si asta prin atasament.
De ce?
Intrucat respectivul e supus altui automatism al naturii realitatii deficitar evoluative si anume constatarea, tendinta tot mai accentuata (uneori imediata) a trairi sentimentului adevarului vizavi de acel/acele intelesuri care tind a ii atinge aceluia, in acel context si pe acel nivel evolutiv, masa/nivelul critic necesar.
De exemplu, nu se poate forma un tipar al ofensei, enervarii, fricii, fumatului,... decat pe masura ce respectivul isi formeaza anumite tipare de a intelege specific diverse aspecte ale realitatii, nu se poate daca nu isi formeaza preconceptii despre identitatea sa, despre identitatea si identificarea formei de realitate ce va deveni comanda si a celei (situatie, oameni, animale, obiecte, fenomene, vorbe, comportamente,...) fata de care sa se manifeste prin ofensa (sau riposta la ofensa) enervare, frica, fumat,...(a se vedea pct. 2 al oricarui tipar; de exemplu tiparul infatuarii din celalalt topic).
Acuma, preconceptie e orice gandeste, orice intelege, toata educatia omului,fie in privinta celor individuale, fie a celor sociale (inclusiv codul bunelor manire, rutier, civil, penal etc).
E o preconceptie, o conventie traversarea strazii pe verde, dar nu poate fi ignorata, in acest caz observarea pura nu isi are rostul, din contra; nu se poate ignora mersul biped sau imbracamintea atunci cand e frig si/sau se pleaca de acasa; nu se poate ignora focul, mai ales dupa primele arsuri; nu e potrivit a ignora legea civila si penala umana si mai ales nu se poate ignora legea realitatii (nu se poate ignora natura realitatii; de exemplu un om nu trebuie sa stea cu capul in jos, sa incerce a zbura cu dotarile proprii, sa se taie si sa isi scoata stomacul la vedere, sa nu manance,... deoarece intervine distructiva naturala).
Cine face jonctiunea intre ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie?
Discernamantul.
Prin ce?
Prin preconceptii.
Deci nu preconceptia e neaparat blamabila, condamnabila (e un rau necesar vietuirii, in aceasta forma ce e oferita umanului prin natura realitatii) ci, transformarea ei in reper de o obiectivitate ce depaseste nivelul critic necesar al respectivului (si/sau grupului, societatii, institutiei, comunitatii, umanitatii), ceea ce automat atrage dupa sine consumarea/constatarea/trairea masiva a sentimentului adevaruli fata de intelesul in cauza (ce a fost transformat in preconceptie) si astfel aparitia celei mai crunte greseli a umanitatii, certitudinea (axioma fara referential clar afirmat ca determinant al rezultarii acelui inteles drept axiomat, adevarul indubitabil).
Preconceptiile necesare, trebuiesc mentinute intr-o limita de functionare (prin culturalizarea umanului), ce nu depaseste procentaje mari de atingere a nivelului critic necesar acelui uman si astfel se evita colapsul de sentiment al adevarului; de asemenea e necesara cultivarea vigilentei fata de sentimentul (afectiunea; in fond iubirea clasic umana in toata splendoarea salbaticiei ei daca nu e strunita de catre un discernamant competent lucrat) atasarii.
Un alt aspect demn de cultivat este intelegerea modului de functionare al celorlalti, mai ales al apropiatilor (fara a face din asta preconceptii tributare nivelului critic necesar!!!), codul relationarii cu fiecare in parte; nu e permis ca cel in cauza sa se lase inocent si sa se infatiseze (prin comunicare aferenta unei intelegeri a problematicii) cuiva, intr-o stare de obsevare pura pe acea problematica, daca e stiut faptul ca cel catre care se indrepta cu problema in cauza, are anumite tipare de a intelege asa ceva; e necesar a modela problematica pe tiparul aceluia (inainte de a discuta cu el), eventual evitarea respectivului si rezolvarea fara a il mai aborda (dar nici din asta si din nimic altceva, nu se va face un tipar).

Edited by altnume, 12 July 2016 - 03:42.

continuare

*Manifestarile (materialist numite drept: atitudine psihica si comportamental umana), fiecare in parte, implica un rationament propriu al individului (atentiei care isi da seama) in cauza, conform caruia el decide si (re)actioneaza in acea problematica, situatie.
Rationamentul in cauza, nu e neaparat unul conform criteriilor celorlalti sau conform diferitelor sisteme de definire a ceea ce ar fi un rationament (si inca un rationament corect) in acea privinta, dar asta nu e relevant pentru respectivul si pentru functionarea sa atunci (adica pentru tine de exemplu).
Unele rationamente provin din perspectiva valorica a nivelului constient obisnuit (NCO) al acelui individ (atentiei ce o reprezinta acel om), altele din perspectiva nivelului constient subtil apropiat (NCSA); unele se formeaza perceptiv ca intelesuri (mai mult intuitive) asociate cu senzatia si devenite perceptii, altele datorate reflectarii la intelesuri, precum si ca urmare a unor inductii ce faciliteaza SCM; desigur nu toti numesc aceste intelesuri ca fiind rationamente (ratiuni referitor la respectiva situatie, la respectiva manifestare a formei/formelor de realitate) si ele difera de la individ la individ.
Cine intelege asta* si o constientizeaza suficient, poate sa isi dea seama si de faptul ca nimeni nu se manifesta intamplator, indiferent ce ar face (are el logica lui ce nu corespunde neaparat cu a ta, a altcuiva), tot asa cum logica NCO a cuiva, nu corespunde (coplesitor majoritar) cu logica sa de la NCSA (sa explicat deja; la fiecare nivel al sistemelor executive exista perspective ce au structurat sisteme functionale diferite, tipare conform carora respectivul se manifesta in gandire, intelegere, afectiv, comportamental.
Care e ratiunea calauzitoare?
Orice face, oricum se manifesta cineva (inclusiv tu), asta se bazeaza pe rationamentele rezultate din perspectivele sale de la NCO si/sau NCSA; in aceasta privinta chiar nimic nu e intamplator, e datorat modului in care respectivul si-a integrat structurile functionale ce acuma l-au robotizat si el e marioneta a preconceptiilor, prejudecatilor, mentalitatii, tiparelor intelegator-afective.
1 - Daca se intelege caracterul nealeatoriu a orice forma/act manifest de realitate propriu (celui in cauza) sau al altcuiva si daca asta e constientizata pana ce ii atinge nivelul critic necesar astfel incat sa fie integrat nu numai la NCO (in perspectiva de la acest nivel a individului, care corespunde cu nivelul Eului executiv central), ci si la NCSA (in perspectiva acestui nivel si sistem executiv ce determina manifestarile reflex) dar de aceasta data lucrand asta in cunostinta de cauza astfel incat NCO si NCSA sa devina sistem executiv unic si oricand vigilent in privinta unei astfel de perspective si a aplicarii ei, atunci individului ii e posibil sa sesizeze "miscarile" subtile ce au loc la NCSA si care incearca sa se substituie in comenzi declansatoare de tipar deviant, "miscarile" subtile a orice formare si/sau rulaj de tipar deviant si nu le va permite a avea acces in realitatea sa** (asta pana ce toate capacitatile/potentialurile apartinatoare sursei ce au fost, in/prin feedback, transformate in facilitati, ce au fost excitate si facute usor facile, isi vor pierde acest atribut).
**Aici insa, pe acest nivel, individul (dupa ce si-a dat seama de caracterul a ceea ce constata) se va replia, in acele momente daca este cazul, in observare pura (inocenta), nu in alt inteles, opus, asa cum se procedeaza in general in "Ghidul incepatorului"!!!
Nimic nu face parte din individ (din atentie ca capacitatrea de a isi da seama ce isi da seama de ceva), deci nici tiparele deviante sau benefice, ele sunt numai deschideri catre potentialurile marelui potential general al necunoscutei surse a realitatii (inclusiv a realitatii de a fi a individului si a celei de a reprezenta o capacitate de a isi da seama), facilitate de insasi individul in cauza prin viata sa de pana atunci (s-a explicat in principu feedbackul ce are loc intre capacitatea de a isi da seama si sursa realitatii de care el isi da seama).

Iar referitor la feedbackul atentie-sursa ce reprezinta de fapt realitatea, existenta, universul (realitatea si existenta cuprinsa in ea fiind de fapt localizate in atentia ce este si o reprezinta omul in cauza): orice constata capacitatea de a isi da seama (omul in cauza, atentia in cauza) si este numit materie de catre stiinta certificata oficial (de forurile stiintifice agreate drept competente a certifica certitudinile momentului in acea privinta), e certificat tot de catre forurile stiintifice agreate si competente, a nu fi posibil de constatat altfel decat ca valori ale creierului, pe care stiinta psihologica le numeste senzatii, deci, orice fiinta, orice obiect, orice materie organica sau anorganica, orice atom, electron, particula elementara sau galaxie si insasi universul ori miscarea, transformarile, entropia (desfasurarea de forte, amalgamarea, iuresul vietii si al naturii cotidiene intern externe fiecaruia, terestre, universale, particulara sau generala), nu pot fi niciodata, dar absolut niciodata (din perspectiva stiintifica) a fi constatate de catre un cercetator sau om de rand, altfel decat ca valori ale creierului, ca senzatii proprii!!!
La fel in privinta tuturor valorilor creierului pe care stiinta psihologica le-a numit psihic, constiinta (speculatiile inductiv-SCM gen suflet, spirit, corpuri energetice, astral,... inclus), ele sunt doar constatari ale omul de stiinta sau ale omului in cauza (ale acelor capacitati de a isi da seama), nimic altceva.
Atat materia cat si psihicul nu sunt altceva decat deductii ale ceea ce apare in realitatea ta (in realitata oricui isi da seama de ceva), drept umanitate (sau deductii proprii daca respectivul a ajuns singur la aceste concluzii); binenteles ca este posibila existenta materiei si/sau constiintei (altor indivizi si generala) independente de capacitatea de a isi da seama, de omul in cauza), dar nu se poate dovedi decat deductiv; nici un om vreodata nu a vazut si nu a constatat in general ceva material, el a vazut si a constatat numai valori ale creierului, senzatii, psihism; dar nici pe acestea intrucat nici ele nu sunt altceva decat deductii (ridicate la statut de certitudini) deoarece cuantica creierului, entanglementul cuantic al creierului (daca e al creierului intrucat, insusi creierul e efect al entanglementului cuantic) prin care apare realitatea ca si constatare a celui in cauza , a capacitatii in cauza de a isi da sema, este inca neelucidat.

2 - Intelegerea si constientizarea de la punctul 1 nu este suficienta, de fapt nu e realizabila.
De ce?
Intrucat respectivului ii e necesara puterea de a se smulge din facilitatile ce automat se pun lui la dispozitie in situatiile respective si astfel el cade in deviatie.
Nu se va pierde din vedere faptul ca acest topic e unul ce trateaza problematica la un nivel avansat vizavi de "Ghidul incepatorului", la un nivel asa de avansat incat cel mai probabil inca nu au aparut generatiile care sa il utilizeze (daca insa realitatea, natura sa si sursa lor, fie ea si o autosustinere, vor permite asa ceva, aceste generatii vor apare si isi vor formula prin stiinta psihologica o metoda asemanatoare cu aceasta dar mult mai evoluata).
In acest topic, deviatie e orice inteles*, in sensul ca, pana si intelesurile ce fac obiectul expunerii, reprezinta o perspectiva a unui anumit nivel evolutiv, nu o axioma (orice axioma fiind o fantezie, uneori chiar utila, a a acelui nivel evolutiv); deci, ca regula de baza: orice inteles* e deviatie, numai ca natura obliga capacitatea de a isi da seama sa inteleaga pentru a ii fi posibil sa isi satisfaca necesitatile (si de aici intreaga ratacire in intelesuri, gandire, rationare, intuitii, conventional si neconventional, in SCM numite revelatii, transcendenta, comunicare directa cu sursa etc); intelesurile sunt necesare intrucat viata nu e posibila fara a intelege si nici bucuriile ei (clasic, prin intelesuri individul deschide accesul la afectiv), numai ca omul a transformat intelegerea si intelesurile in certitudine, axioma, in fanatism numit adevar indubitabil, infaibilibil, adica in viciu, ba chiar in patologic, in SCA.
Cine, ce anume poate oferi aceasta putere?
In "Ghidul incepatorului", puterea satisfactiilor deviante (ce fac parte din tipare deviante), erau contracarate prin lucrarea satisfactiilor beneficie (ce fac parte din tipare benefice, contratipare), dar aici?
Pentru ca intr-o situatie (ce poate ajunge conflictuala), sa ajunga cineva "sa nu faca", adica la intrebarea "(Oare) ce sa fac acuma?" (asta daca e suficient de evoluat ca inainte de a ofensa, de lovi ori de a se considera ofensat sau de a fi lovit, sa se mai intrebe in fractiuni de secunda, ceva), sa nu se raspunda altfel decat prin decizie si actiune de a nu face nimic (fara a cadea in ridicolul unei inocente labile, ce presupune iresponsabilitate, nesupervizata de un discernamant competent lucrat), de a se reseta respectivul pe observare pura, pe inocenta, e necesara inainte multa, foarte multa lucrare de a intelege si constientiza intru revalorizarea a tot ceea ce a aflat, a tot ceea ce stia el pana atunci, e necesara schimbarea fundamentala de perspectiva atat la nivel constient clasic/obisnuit (NCO), cat si la nivel constient subtil apropiat (NCSA) si mai mult, cele doua sa devina una prin aceste constientizari ce vor face posibila sensibilizarea intru a percepe NCSA ca NCO; nu se sensibilizeaza individul, nu constientizeaza individul, nu ofenseaza individul, nu loveste individul etc. De ce? Intrucat individul (capacitatea de a isi da seama, atentia) nu e ceva sau cineva si nu are capacitati deprinse ori mostenite!!! El reprezinta ceva sau e ceva ori face ceva numai prin feedback si in feedbackul cu necunoscuta sursa a realitatii, numai in atentie; el si realitatea nu reprezinta ceva si nu au existenta dicolo de fedback, ci prin el si in el.

Individul practic nu e atentia (toata), el reprezinta ceva si exista prin atentie ca parte a ei (el e cel ce isi da sema de cele de care isi da seama, el e atentia care constata atentie, care constata forme de realitate de tip atentie), totul e atentie, totul are loc in atentie (in capacitatea de a isi da seama), realitatea de orice fel are loc in atentie, inclusiv realitatea lui de a reprezenta ceva sau de a fi, inclusiv corporalitatea proprie si psihicul, natura, planeta, universul, materia, spatiul, energia, orice; nici el ca si capacitate de a isi da sema, ca si atentie, nu poate reprezenta ceva sau exista, fara constatarile sale de realitate, fara a costata forme de realitate ce si ele sunt atentie, sunt cele de care el isi da seama si nici acestea, formele de realitate, fara el.
Atentia ce il reprezinta pe individ si/sau cea generala e realitatea?
Impreuna constituie realitatea ce include toate formle de realitate numite materie, spatiu, psihic, miscare, transformare, orice.
Atentia ce il reprezinta pe individ si/sau cea generala e/sunt feedbackul?
Ele sunt ca o emanatie simbiotica (ele au realitate prin ceea ce s-a constituit in feedback), cauzat de necunoscuta sursa a realitatii (indiferent daca e o noncauzalitate, lipsa de cauza prima); fara feedback nu pot sa aiba aparitie, tot asa cum nici feedbackul nu se justifica fara ele.
Nimic nu se poate dovedi a reprezenta ceva si a fi, dincolo de atentia ce isi da seama, indiferent de ce nivel al ei se discuta, in concluzie orice feedback ce nu face parte din atentie, e numai o presupunere.
Insasi sursa  e o presupunere, si tocmai de acea e numita "necunoscuta sursa", intrucat e total necunoscuta si nu se stie ce e, cine e, daca e sau nu; insasi atentia poate fi si sursa (dar nu isi da seama!).
Ceea ce se constata este ca, atentia ca si capacitate care isi da seama, ca parte a atentiei generale, isi da seama de o realitate de a fi si una generala despre care nu stie de unde provin, daca provin de undeva (si atunci presupune diferite scenarii ce ii ating nivelul critic necesar).
Chiar atentia ca si capacitate care isi da seama, daca nu se afla in constatare, daca nu constata efectiv ceva, orice forma de realiate, fie si total necompusa, fie si observare pura de (ceea ce stiinta, materialista, numeste) senzatii, e o presupunere.

Revenind, de unde puterea?
Cauza e tot o satisfactie, satisfactia lucrului bine facut a tiparului benefic general, a contratiparului general, adica in conformitate cu o perspectiva superioara, cuprinzatoare, cat mai vasta posibil pe acel nivel evolutiv si mai ales una ce nu e obtuza, ce nu obtureaza deschiderea individului intru imbunatatirea sau chiar schimbarea ei daca se constata ceva ce o completeaza ori o poate inlocui.
Dar, satisfactia poate lesne dobandi statut de placere, adica ceva poftibil, doribil, ori acestea se aliaza lesne, automat cu atasarea si formeaza tiparul deviant, deprinderea vicioasa, asa ca, un lucrator evoluat utilizeaza satisfactia numai motivational, numai intru a se determina catre  atitudine si comportament in "spiritul" perspectivei expuse in topic, nu mai mult; aceasta satisfactie va fi permanent monitorizata sa nu fie poftita (prea poftita) intrucat, daca devine atasament in procente ce tind spre 50% inseamna ca nu mai e lucrare constructiva ci distructiva.
Un lucrator experimentat poate lucra cu intelesuri si afecte fara sa se ataseze, pentru asta insa e necesar ca inainte sa fi lucrat cu multa sarguinta intelegerea si constientizarea celor expuse aici, toate insa formulate de el insusi pe intelesul sau; daca nu rezoneaza cu ele, degeaba e tot efortul (e drept ca cineva poate ajunge vicios si daca aplica fara voia sa, diferenta e insa majora intrucat la o lucrare ca cea expusa in topic aplica 1 la 10 milioane, daca).
Scopul e ca la momentul oportun in viata cotidiana respectivul sa se poata replia rapid pe inocenta si sa nu dea curs unor intelesuri ce ii pot configura rapit o atitudine (zis psihica) si un comportament deviant, dar mai presus de asta scopul e ca, lucrand cu intelesuri si afecte, traind, vietuind normal, individul sa nu cada din observare pura ce a reusit a o dobandi, adica sa fie oarecum neutru fata de intelesuri si afecte, sa nu permita celor doua mari automatisme sa isi exercite functionarea (sa nu permita colapsarea de atasare si cea de sentiment al adevaruli din care rezulta axiomele, adevarurile, acestea doua, atasarea si sentimentul adevarului, fiind greseli fundamentale ale umanitatii, datorate nivelului evolutiv deficitar inca).

Edited by altnume, 18 July 2016 - 04:42.

Multă teorie sterilă. Ceva practic?

„Poți cunoaște toate textele sfinte din lume, căci dacă nu acționezi conform lor, degeaba.”

continuare

Clarificare

AICI, s-a oferit o definire a starilor de realitate numite intelesuri si cateva consideratii legat de asta:
"Inteles - orice stare de tip gand, rationament, deductie, ideatie, intuitie, inspiratie conventionala sau neconventionala (neconventionala de tip SCM supranumita in afara mediului calificat psihologic drept revelatii, transcendenta, comunicare direct din sursa* etc), precum si ca atribut al senzatiilor in cadrul a ceea e numit proces psihic de cunoastere senzoriala, adica in cadrul perceptiei conventionala sau neconventionala."

intru edificare iata catea exemple ce, deficiar evolutiv (din lipsa cunoasterii) si/sau ideologic si doctrinar interesat, nu sunt considerate intelesuri:
-o imagine vizuala, de orice fel si in orice stare obtinuta (fie ea considerata a fi si revelata, transcendenta, provenita prin comunicarea directa cu sursa,...), este inerta, inofensiva, nu va sugera niciodata nimic, cel in cauza si-ar da seama de ea fara sa ii spuna vreodata ceva, nu i-ar exprima nimic, (pur si simplu o vede real sau imaginativ in stare de observare pura ca imagine si atat, imagine ce nu are cum sa ofere altceva decat imagine; nici inteles, nici afect) daca el datorat experientei de viata dobandite si/sau datorat inductiei unei SCM de catre un specialist/maestru/initiat (inductie aplicata cu sau fara stiinta beneficiarului), nu ar intelege ceva referitor la acea imagine.
O imagine despre care cineva poate spune ceva, nu este numai o imagine, este o imagine asociata cu in inteles pe care rspectivul il atribuie ei fie si neintentionat.

La fel perceptia; ce este perceptia?
Este un proces psihic (expresii gen: <<perceptie>>, <<proces psihic>>, <<senzorial>>, <<uman>>, sunt expresii materialiste dar sunt utilizate intrucat umanul ca si capacitate de a isi da seama, e familiarizat cu ele) de cunoastere senzoriala careia, voluntar sau involuntar, i se asociaza, i se atribuie inteles/intelesuri (fie ele si conventional sau neconventional intuitive).
Imaginea prin asociere cu un inteles, devine perceptie, la fel orice senzatie, simtire (cu sau fara aport de afectiv).
"A simti" (sau a percepe) prin care in general adeptii domeniilor religioase, spirituale, filozofic spirituale (buddhism, yoga,... inclus), are inclus in el si inteles/intelesuri, altfel simtirea respectiva nu ar sugera nimic beneficiarului, altfel (de exemplu) vidul simtit, nu s-ar sti ca e vid ci pur si simplu s-ar simti ca observare pura despre care nu s-e sti ce este (prin intelesul asociat, respectivul insa isi da seama de simtirea respectiva a fi vidul; si prin alt inteles atribuit de catre el sau de catre maestrul ce i-a aplicat inductia care i-a facilitat starea, respectivul se poate chiar simti pe el insusi a fi vidul); la fel simtirea luminii, a intelepciunii, a ingerilor, ghizilor, divinitatii, lui Iisus, Buddha, Fecioara,..., toate sunt inductii ce faciliteaza SCM de tip simtiri, perceptii, imagini, dar toate numai prin intelesuri personal sau inductiv (din partea maestrului manipulator) asociate/atribuite, sunt decelate drept vid, lumina, intelepciune, inger, ghid, Iisus, Buddha etc.
Daca de exemplu cineva benficiaza de nivelul (inductiv facilitat ca SCM de catre un specialist/maestru) la care fie prin intrebari adresate, fie spontan, vede mental (sau cum numeste el starea respectiva, conform propriului criteriu de a considera) imagini sugestive, ca raspuns la intrebare sau ca "iluminari" personale, acele imagini includ intelesuri intuitive provenite fie din experienta de pana atunci a respectivului, fie ca inductii ale maestrului manipulator (intrucat acesta il manipuleaza daca nu ii explica franc de unde ii parvin intelesurile si imaginile), fie mixt.
"Simtitorii" (mai mult doamnele beneficiaza de asemenea stari de constiinta modificata - SCM, facilitate prin inductii ale maestrilor), pot ei sa simta orice, daca simtirea nu ar include intelesuri ar fi observare pura si ei nu ar fi posibil a exprima absolut nimic despre ea, nici cel putin a gandi sau numi verbal tipul de emotie, sentiment, stare (poti trai tandretea, dar fara a intelege <<tandrete>> ai trai tandretea dar habar nu ai avea ca este tandrete; poti trai iubirea, dar fara a intelege <<iubire>> ai trai iubirea dar habar nu ai avea ca este iubire etc.), dar sa iti mai dea si seama ca e aceeasi stare cu cea traita de altcineva fata de care ea/el prin empatie, ..., o constata la fel.