Psihologia, perspectiva conforma abordata neaxiomatic

Introducere

Wilhelm Maximilian Wundt (1832 - 1920 - german, fiu de pastor luteran) este intemeietorul psihologiei ca stiinta autonoma si fondatorul primului laborator de psihologie experimentala in anul 1879 la Universitatea din Lipsca (Leipziig).
Dar, din perspectiva unei abordari conforme cu stiinta vremii, psihologia (din antichitate si pana in a doua parte a secolului al XIX-le) a fost considerata parte a filozofiei; adevaratul parinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens (1736 - 1807 - german; influenta puternica asupra lui Kant) mai ales datorita lucrarii sale "Consideratii filozofice asupra naturii umane si dezvoltarii sale" (1777).

Desigur tema nu este istoria psihologiei si nici conformismul dus in ridicolul lipsei de perspectiva.

Cel mai incitant aspect al psihologiei este hipnoza.
Una dintre definirile hipnozei este aceasta: "Hipnoza este o stare modificata a constiintei, tehnicile care permit crearea acestei stari, precum si practicile utilizate în timpul acestei stari."
Dupa cum se poate observa nu e descris efectiv actul/fenomenul/starea hipnotica intrucat ea e altceva decat un inteles in ganduri, cuvinte, intuitii, ea e o stare ce nu e gand, inteles si nici chiar perceptie, ea este o stare psihica speciala si asa cum nu poate fi descrisa o stare afectiva, adica o emotie sau un sentiment (ceea ce se descrie fiind de fapt comportamentului celui ce beneficiaza de acea stare afectiva), tot asa nu are cum sa fie descrisa nici starea hipnotica.
Din vremuri imemoriale hipnoza si alte stari si tehnici neconforme au fost utilizate dar nu au fost neaparat numite conform psihologiei actuale si binenteles nu au fost practicate de psihologi, psihiatrii, terapeuti sau alte cadre specializate (stiintific) intrucat nu se inventase psihologia si nici stiinta (respectiv stiinta moderna).
Intrucat hipnoza e o stare modificata de constiinta avem mai jos o sumara abordare a problematicii extrasa de aici, pag. 285.
"1.2. Multitudinea şi varietatea stărilor de conştiinţă
Clasificarea stărilor de conştiinţă s-a făcut în funcţie de natura (conţinutul) şi numărul lor.
Roland Fischer (1977) delimitează şase stări de conştiinţă;... primele patru fiind considerate ca aparţinând stării de veghe, în timp ce ultimele două implică, pe de o parte, o anumită detaşare, o descreştere a angajării în realitatea imediată, iar pe de altă parte, o pătrundere în condiţionarea universală:
1- Normala (specifica ocupatiilor curente, cu un anumit nivel de relaxare);
2- Activa (sensibilitate, creativitate, somn cu vise, cu anumit grad de anxietate);
3- Hiperactiva (cu stari maniace si schizofrenice acute, catatonie);
4- Extatica (mistica profunda);
5- Hipoactiva (de la  constiinta acrosata pe un anumit obiect pâna la constiinta fara gândire);
6- Calm (de la calmitatea din meditatia Zen si din somnul profund pâna la cea din concentrarea pe un anumit obiect).
Anne Chassaing (1977) reduce cele şase stări ale conştiinţei doar la patru:
1 - veghe
2 - vis
3 - somn
4 - extaz,
aceasta din urmă fiind prezentă în marile inspiraţii contemplative.
Mai operantă decât clasificarea conştiinţei în patru stări este însă clasificarea ei în două mari categorii:
1 - obişnuite, ordinare, numite şi normale
2 - neobişnuite, neordinare, numite şi alterate, termenul „alterat" fiind pur şi simplu descriptiv şi neavând nici o implicaţie valorică.
Pentru a evita orice ambiguitate, considerăm că este mai nimerit să conservăm sintagma „stare de conştiinţă modificată" (SCM) pentru a denumi stările neordinare ale conştiinţei (somn, vis, hipnoză), respectiv „stare de conştiinţă alterată" (SCA) pentru a desemna stările de tulburare calitativă a conştiinţei, care ies din sfera normalului şi intră în cea a patologicului (obtuzia, torpoarea, obnubilarea, stuporul, amentia etc)."

Cine au fost precursorii specialistilor de azi in psihologie, in hipnoza si alte stari modificate de constiinta?
Preotii, "magii/vrajitorii", diferite tipuri de initiati.
"Inventatorul modern" al hipnozei (redescoperitorul) a fost Franz Anton Mesmer, un doctor, care in 1765, dupa ce a iesit de la un spectacol, a vazut un vanzator ambulant, un necunoscut, un precursor al clinicienilor de azi ce, adormea oameni. Mesmer a ajuns la concluzia ca exista un fluid universal (magnetic) care poate vindeca...
In anul 1837, in India, un chirurg scoţian, pe nume James Esdaile, opera pacienti folosind hipnoza ca anestezic.
In 1841, medicul britanic James Braid a vazut o demonstraţie de mesmerism realizata de francezul La Fontaine, şi fiind impresionat, a inceput sa practice ce vazuse (Braid credea ca obiectul stralucitor plimbat prin faţa subiectului obosea sistemul nervos asa că a introdus termenul de hipnoză).
În 1958 Asociatia Medicilor din America recunoaste hipnoza ca o practica medicala alternativa şi benefica.

Hipnoza, ca potential, nu e o stare de constiinta inventata de catre oamenii de stiinta si nici cel putin nu se poate spune ca este ceva inventat de catre om, potentialul hipnotic (ca beneficiu si posibilitati inductie) reprezinta un dat al naturii tot asa cum este potentialul afectiv sau tot asa cum e potentialul vorbirii si posibilelor tehnici de invatare a vorbitului.

Edited by altnume, 18 May 2016 - 09:23.

altnume, on 18 mai 2016 - 08:56, said:

da , interesant ca ai amintit de hipnoza practicata de magii/vrajitorii"....  , de fapt hipnoza in general nu e benefica pt ca e magie si cel hipnotizat poate intra in legatura cu demonii, el nemaiavand constiinta,trezvia, deci eu nu sunt de acord nici cu hipnoza medicala, practicata de psihologi....

Hipnoza e un element care ține de pseudo-știință toată ziua. Deci, subiectul discuției e nul.

Mo ....da'  nu poti sa pui si tu un titlu normal la un topic ?
Ce-i 'haia : "perspectiva conforma abordata neaxiomatic" ...ca am doua facultati si nu-s in stare sa procesez ce vrei 'matale de la noi !!!!!

continuare(a introducerii)

Psihologia ca orice stiinta se bazeaza pe metoda/procesul stiintific de structurare a conventionalitatii sale si asta implica o anumita rigurozitate delimitata de un referential al premizelor special ales, ce utilizeaza inclusiv metoda Occam.
Cunostintele agreate de catre acea comunitate stiintifica ce e acreditata ca certificatoare a perspectivei stiintifice oficiale, se dobandesc prin intermediul investigatiei stiintifice bazata pe procesul stiintific.
-Acest proces presupune observarea unui fapt, fenomen, forma de realitate ca senzatii dar mai ales o observare ca perceptii (perceptiile fiind senzatii upgradate cu calitati suplimentare, un rol deosebit in acesta etapa a procesului observational perceptiv fiind ocupat de capacitatea umana de a intelege si astfel de a identifica, clasifica, analogiza, interpreta,…).
-Dupa observare are loc o etapa de tatonari, de judecati logice sau mai putin logice (filozofie) pana ce se ajunge la o inlantuire logica de judecati ce vor constitui ipotezele (explicatii provizorii).
-In baza ipotezelor se pot face predictii/anticipari ce sunt testate prin diferite experimente reproductibile care le vor confirma si astfel isi continua traseul intru a deveni o teore stiintifica sau, le vor infirma si astfel ipotezele vor fi din nou trimise in creuzetul filozofic intru a fi transformate sau intru a concluziona noi ipoteze.
Datorita stiintei, axioma nu mai evoca un adevar intuitiv ci, impreuna cu noile ipoteze formeaza un sistem axiomatic care permite deducerea teoremelor unei anumite teorii ce la randul ei se poate constitui in ipoteza, in axioma din care vor rezulta alte teorii, alte axiome.
Intru a nu permite axiomatizarea axiomelor stiintifice dincolo de sistemul de referinta stiintific ales/format prin procesul stiintific si transformarea lor in panaceu universal, in dogme, in adevaruri indubitabile si infailibile, oamenii de stiinta au inclus in procesul stiintific notiunea si metoda falsificabilitatii.
Daca o ipoteza, o axioma, o teorie nu este falsificabila ea se afla in afara domeniului de cercetare stiintifica.
Orice teorie trebuie sa fie astfel formulata, incat afirmatiile sale pot fi infirmate prin experiment.
Teoriile nefalsificabile (care nu pot fi experimental falsificate) nu sunt considerate teorii stiintifice.

Conformitatea presupune abordarea problematicii in cauza strict in limitele conventionalitatii stabilite deja.
O perspectiva conforma dar abordata neaxiomatic este aceea care ia in considerare conventia insa nu pierde din vedere nimic din cele ce au fost eliminate prin metoda Occam atunci cand acea perspectiva a fost transformata in axioma stiintifica adica, reprezinta abordarea subiectului intr-un mod netrunchiat.
Daca oamenii de stiinta s-ar raporta strict la conventiile stiintifice ale momentului, fara o abordare a posibilitatilor ce se intrevad ca inca nefiind sistematizate stiintific, stiinta nu ar mai evolua, ar fi un domeniu al dogmelor, al adevarurilor indubitabile si infailibile.
Axioma stiintifica nu este si nu trebuie sa fie o dogma, e imperios necesar a nu se pierde din vederea ceea ce a fost numit falsificabilitate si astfel filozofia initiala ce face parte din procesul stiintific, din primele etape ale acestuia; filozofia problemei in cauza sa nu fie ignorata.
Acesta e esationul din vastul cuprins al psihologiei, pe care acest topic il vizeaza (filozofia psihologiei), iar in cadrul lui se urmareste indeosebi starile de constiinta modificata (SCM; a se vedea prima parte).

Iata un exemplu de de clinician roman practicant al hipnoterapiei:
Profesorul Ion Dafinoiu, decanul Facultăţii şi Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „A.I. Cuza“ din Iaşi şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană (ARHTE).
Psihoterapeuţii acreditaţi pentru practicarea hipnoterapiei trebuie să fie şi membri ai Colegiului Psihologilor din România, forul care ţine evidenţa profesională a psihologilor.
De altfel, specialiştii atrag atenţia că nu este suficient să fii pur şi simplu psihoterapeut pentru a putea practica hipnoterapie, ci trebuie să ai o acreditare specifică în acest sens.
Medicul psihiatru Radu Teodorescu, preşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, acreditat de Colegiul Psihologilor din România:
„Noi suntem într-o situaţie particulară, în măsura în care în România nu există nici măcar o lege a psihoterapiei deci, nici recunoaşterea meseriei de psihoterapeut. Ceea ce face ca, de fapt, această practică să funcţioneze într-un fel de vid legislativ. Nu e un vid complet. Colegiul Psihologilor din România are o metodă a sa de acreditare. Nefiind recunoscută psihoterapia, nu există malpraxis aici...Nu-mi dau seama dacă persoanele acestea (practicanti fara studii de specialitate si/sau neacreditati) pot fi acuzate de escrocherie, că ar trebui să ai un cadru legislativ faţă de care să se manifeste escrocheria.  Ei nu încalcă nicio lege“.

Edited by altnume, 19 May 2016 - 09:43.

Hipnoza si subliminalul – cateva repere omise de catre practicieni

Dupa cum s-a aratat deja, una dintre definitiile hipnozei poate fi aceasta (desi nici o definire nu poate evidentia intrinsecitatea a ceea ce e starea hipnotica):
Hipnoza este o stare modificata a constiintei, tehnicile care permit crearea acestei stari, precum si practicile utilizate în timpul acestei stari.
In general orice om dispune de facilitatea prin care poate sa aiba acces la o starea hipnotica, in principiu (si totusi diferit) tot asa cum dispune de facilitata prin care poate avea acces la vorbirea articulata sau la afectivitate.
Pentru  asta e necesar insa specializarea/initierea in inductie hipnotica, adica in a avea acces/deschiderea spre a facilita starea hipnotica.
Asadar, in cadrul hipnozei apar de fapt doua stari diferite de constiinta modificata (SCM), starea inductiva (a celui ce hipnotizeaza) si starea hipnotica (a celui hipnotizat).
Tehnicile si practicile hipnotizatorului sunt elemente secundare, esential este faptul ca el a fost specializat/initiat, i s-a dat acces la capacitatea de a induce/facilita o SCM.
Cum?
Exista diferite forme de prezentare a actiunii prin care se face asta, in functie de nivelul evolutiv si de cultura din care provin cei ce le prezinta (psihologia accesibila publicului nu prezinta acest aspect si oricum ar fi inutil intrucat inductia hipnotica reala e un acces ce nu se obtine clasic).
Asa cum starea hipnotica (evidenta, reala, puternica) nu e ceva ce face partea din viata cotidiana a omului de rand, tot asa nici starea prin care cineva poate induce hipnoza, nu face parte din ea.
Asa cum poate fi indusa hipnoza, tot asa poate fi indusa si deschiderea/initierea cuiva intru a avea acces oricand sau numai uneori la capacitatea de a induce stari hipnotice; conteaza si straduinta/invatatura dar nu aceasta e esenta; de asemenea in acest fel poate fi indusa deschidera prin care cineva poate avea acces sa faca deschideri, sa initieze.
Ceva asemanator cu asta, dar accesibil practic oricui si diferit totusi in esenta sa, este fenomenul afectiv si vorbitul; nici un om nu poate invata singur sa vorbeasca; nici un om, in modul clasic de functionare, nu are acces la emotii si sentimente pana ce nu invata involuntar si practic fara a fi in cunostinta de cauza, cum prin capacitatea de a intelege si prin intelesurile facilitate de ea fie si ajunse la un nivel subtil al constientului, el isi deschide accesul la emotii si sentimente in realitatea sa.
Cine poate realiza aceasta deschidere a omului la capacitatea de a induce starea hipnotica?
Specialistii in domeniu, acreditati sau nu, intrucat, asa cum sa evidentiat deja, atat starea hipnotica cat si stare prin care cineva are acces sa induca o stare hipnotica, nu au aparaut odata cu psihologia, ele sunt un apanaj al omului, apanaj ce provine din istoria multimilenara a umanitatii.
Desigur a fost si este necesara reglementarea/legiferarea statutului celor ce practica hipnoza (inductia hipnotica), pentru a evita escrocheria dar, ar fi o greseala ce dovedeste ca umanitatea nu invata niciodata nimic daca, se va proceda asa cum au procedat initiatii crestini (preotii), cu confratii lor initiati pe care i-au schingiuit si ars pe rug pentru a nu le face concurenta; e necesar un cadru legislativ prin care cei ce pretind a avea acces la capacitatea de a hipnotiza si la alte capacitati la fel de neconventionale (inclusiv clinicienii clasici, psihologii, psihiatrii, terapeutii), sa fie testati si acreditati; a ii obliga insa pe toti sa absolve o facultate despre ceva inutil, total neesential, cand ei sunt deja initiati, e dovada de snobism.
E de asemenea necesara infiintarea unui sistem, o autoritate statala compus din oameni calificati si eficienti in verificare activitatii specialistilor/celor ce lucreaza cu astfel de “tehnici” neconventionale si de solutionare a eventualelor reclamatii ale clientilor lor, precum si a unei celule judiciare specializate care sa supervizeze activitatea verificatorilor si a specialistilor in domeniul modificarii neconventionale a starilor de constiinta.
Starea hipnotica nu apare din senin, e necesar un stimul.
Lasand deoparte banalitatile prin care se vehiculeaza ideea ca fiecare (se) poate hipnotiza si chiar o face, stimulul real al unei stari hipnotice reale, este unul de natura subliminala pe care cineva specializat il induce subiectului.
Nu conteaza prin ce tehnica sau ritual face asta, esentialul e inductia hipnotica (pe care omul de rand in viata sa cotidiana nu o poate face), ea, inductia in sine e stimulul direct, nu tehnica, nu ritualul, nu penedulul, vorbele sau alte elemente nesemnificative, de decor menite mai mult sa abata atentia de la esenta problemei (sau sa il ajute pe specialist daca acesta e nivelul sau ori sa creeze un feedback oarecare intre el si subiect).
Stimulul inductiv real e deci unul subliminal si neconventional, iar vehiculul (la randul sau) prin care se realizeaza inductia poate fi unul conventional ce trece prin starea constienta si in cunostinta de cauza (adica in limitele normale ale perceptiei) a subiectului (a celui ce urmeaza a fi hipnotizat) sau poate sa fie unul neconventional care sa o ocoleasca si sa se adreseze subiectului la un nivel aflat sub limitele normale ale perceptiei, deci direct constientului subtil sau/si (factorului ce poate nu tocmai potrivit a fost numit) inconstient(ului).
Sugestiile subliminale actioneaza la fel ca sugestiile hipnotice si in principiu reprezinta acelasi lucru de baza si anume o inductie, imbracata in diferite forme sau purtata de diferite vehicule sugestive mai putin importante.
De asemenea sugestionabilitatea (capacitatea subiectului de a rectiona la sugetii) si in general personalitatea subiectului, dar si autoritatea/prestigiul/persuasiunea specialistului au fost supralicitate in comparatie cu trecuta cu vederea dar esentila, specializare, initiere, deschidere a accesului celui in cauza la capacitatea de a induce stari hipnotice sau altfel de stari neconventionale de constiinta modificata (SCM).
Puterea (procentajul ei; daca are si cata putere are) neconventionala a specialistului de a induce stari de constiinta modificata este esenta hipnozei si a orice alta SCM.

Edited by altnume, 20 May 2016 - 09:04.

Confruntarea paradigmelor psihologiei occidentale si orientale si edificare in privinta SCM ce pot sau nu a fi considerate hipnoza

Iata ce afirma Mielu Zlate aici la pag 288  (M. Z. 1937-2006, fost profesor universitar, seful Catedrei de Psihologie a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti) referitor la abordarea anumitor stari de constiinta modificata (SCM):
"Până nu de mult, în psihologia occidentală o serie de stări ale conştiinţei, fiind puţin studiate şi puţin cunoscute, nici nu erau incluse în sfera ei de preocupări. Apoi, din moment ce starea de veghe era considerată optimală, însemna că alte stări, mult mai performante, nici nu au loc.
Nu doar că acestea din urmă erau respinse, dar erau considerate patologice.
De exemplu, experienţele de iluminare, trăirile transcendentale fugitive care induc un sentiment de uniune, de unitate cu universul au fost etichetate de psihiatrii şi psihologii occidentali ca o repliere a psihicului spre un stadiu infantil, primar...
La un moment dat, între modelele propuse de disciplinele comportamentale ale psihologiei occidentaleşi modelele disciplinelor conştiinţei ale psihologiei orientale s-a creat o opoziţie netă.
După opinia noastră, această opoziţie constă în următoarele:
...în timp ce pentru psihologia occidentală stările normale ale conştiinţei şi chiar unele dintre cele neordinare sunt singurele ce trebuie investigate cu instrumente ştiinţifice, pentru reprezentanţii psihologiei orientale şi pentru susţinătorii unor practici (yoga, meditaţia zen, meditaţia transcendentală) stările normale, obişnuite ale conştiinţei sunt limitate, tulburi, iluzorii, simple fantasme; tocmai de aceea cercetarea trebuie orientată spre acele stări ale conştiinţei care sunt mult mai performante decât cele obişnuite..."
Dar, in continuare autorul precizeaza:
"...ne-am afla în faţa unor <<paradigme în coliziune>>...
- !!! Cercetările făcute de psihologia umanistă şi psihologia transpersonală, ca şi răspândirea în Occident a unor practici de relaxare psihică importate din Orient au diminuat însă această <<coliziune>>, mai mult, au creat premisele efectuării unor analize atente şi profitabile pentru ambele culturi şi psihologii.
Studii sistematice asupra problematicii stărilor de conştiinţă modificată au început să fie efectuate la Stanford Institute of Technology din SUA, la Universitatea din Oxford, la Institutul Creierului din Sankt-Petersburg.
Acesta este noul context în care se pune la ora actuală problema stărilor de conştiinţă."
Ceea ce insa nu abordeaza psihologia moderna in special datorita lipsei de transparenta a clerului crestin si a initiatilor altor forme religioase sau spirituale (si asta datorita caracterului supranatural pe care ei il atribuie SCM; vezi mai ales asa numitele revelatii, transcendenta sau intelesuri si perceptii direct din sursa realitatii!), dar nu numai, sunt SCM ce apar la maestii/preotii/initiatii si la adeptii lor care real si in cunostinta de cauza (nu cei ce iau totul literal) sunt implicati.

- !!! La pag. 290, referinduse  la inconstient autorul specifica:
"...încadrarea somnului în rândul stărilor de conştiinţă, fie ea şi modificată, ar putea părea bizară. Simţul comun arată, cel puţin la prima vedere, că în timpul somnului individul este inconştient,...
Şi totuşi, psihologii îl plasează printre aceste stări ale conştiinţei: <<Din perspectiva noastră, scriau doi autori americani, prezenţa în somn a gândurilor, a imaginilor şi emoţiilor este suficientă pentru a caracteriza somnul ca stare modificatăa conştiinţei şi nu ca inconştienţă>> (Hobsonşi Strickgold, 1995, p. 1378).
Alteori, argumentele sunt şi mai tranşante: <<Este posibil să trezeşti o persoană din somn, dar nu este posibil să trezeşti una inconştientă>> (Malim şi Birch, 1998, p. 210)..."

- !!! La pag. 292 se fac referiri cu privire la activitatea bioelectrica a creierului si la cele 4 ritmuri (frecvente) ale scoartei cerebrare: alfa (somnolenta, veghe relaxata), beta (veghe), delta, teta.

Pag. 297:
"...somnul reprezintă o <<ruptură>> completă a individului de realitate sau în timpul lui se păstrează puncte de contact prin care cel care doarme poate fi influenţat din afară?
Se pare că această a doua presupunere este mai plauzibilă decât prima...
...trei metode ce favorizează inducerea şi menţinerea somnului: inducerea somnului pe cale medicamentoasă, prin utilizarea drogurilor şi a preparatelor hipnotice ; inducerea somnului prin sugestia hipnotică (somnul hipnotic); inducerea somnului pe cale electrică (electrosomnul)."

Pag. 298-299
"...Existenţa acestor stări de mentaţie în timpul visului i-a condus pe unii autori spre afirmarea legăturii dintre vis şi unele capacităţi parapsihologice ale oamenilor (capacităţi telepatice).
Visul, credea Ullmann (1969), prin formidabila sa proprietate de a combina stări de mare activitateşi de disociaţie, facilitează transferul telepatic. In studii ulterioare (1973) el a adus chiar dovezi experi-mentale în acest sens.
S-a constatat că informaţia care este transmisă apare în visele subiecţilor adormiţi şi corespunde în unele dintre proprietăţile ei (formă, textură, afect, simbolism) cu o „imagine-ţintă" posedată de un alt individ, aflat la mare distanţăde cel care doarme. De asemenea, s-a demonstrat experimental că stimulii-ţintă emoţionali se transmit mai uşor de la distanţă în experienţele de vis decât stimulii-ţintă telepatic neemoţionali...
Visul este o imagine sau o idee, imaginaţie sau gândire?
Cei mai mulţi cercetători au sesizat şi argumentat însă natura ideativă a visului, faptul că el reprezintă o formă aparte, particulară de gândire, aşa-numita gândire în imagini sau gândirea onirică, ce operează cu coduri figurative, preponderent vizuale....
Evident, gândirea nu trebuie interpretată aici în forma ei logic-abstractă, ci în expresia ei imaginativă, metaforică."
Intr-un context mai larg in care sunt incluse si starile de veghe, beta, nu se va pierde din vedere difernta dintre senzatii, adica ceea ce sta la temelia perceptiilor si faza urmatoare senzatiilor cand, intelegerea si gandirea devin parte a perceptiilor prin intelesuri (ganduri intuitive/intuitii) si ganduri.

Incepand cu pag. 305:
"Pot fi controlate visele ?
...Datele etnologice arată că în unele culturi există posibilitatea controlării viselor,..."

Incepand cu pag. 307 - "Hipnoza
Hipnoza -fenomen complex şi contradictoriu
...Fenomen cu aparenţă de supranatural, aflat multă vreme în domeniul magiei,...
Unii autori s-au întrebat dacă hipnoza este un fenomen normal, firesc, sau, dimpotrivă, patologic. în aceste condiţii, nu-i de mirare că ea a fost introdusă fie în rândul fenomenelor parapsihologice, fie în al celor patologice...
...contradictii...
O asemenea situaţie a dus la dificultatea definirii hipnozei.
Unii autori, neputând cuprinde acest fenomen într-o definiţie coerentă, ajungeau la concluzia eronată că el nici n-ar exista.
...
2.3.2. Hipnoza-stare de somn sau stare de veghe (pag. 309)?
...hipnoza este o stare modificată a conştiinţei amplasată între starea de veghe şi cea de somn, însă mai aproape de starea de veghe decât de cea de somn..."
- !!! Ceea ce nu apare ca evident in expunerile publice ale practicienilor acreditati, este SCM in care subiectul inductiei specialistului, beneficiaza de tot ceea ce beneficiaza intr-o stare hipnotica clasica, dar el este 90% intr-o stare de veghe (in nici un caz in stare de somn).

Pag. 310:
"2.3.3. Teorii explicativ-interpretative ale hipnozei
•Teoria disocierii psihice; Ernest Hilgard (1977 ; 1978; 1980)
...există diferite sisteme care sub raport funcţional pot deveni oricând dominante. Fiecare sistem este separat de altul, dar fiecare poate deveni la un moment dat dominant în raport cu celelalte. Funcţia fiecărui sistem este de a le controla şi a le coordona pe celelalte.
- !!! Există chiar şi o „ierarhie" flexibilă a sistemelor, unul dintre ele fiind la un moment dat sistem „executiv central" (Eul). Nu întotdeauna însă sistemele acţionează coordonat, dimpotrivă, între ele pot exista disocieri funcţionale, aşa încât individul trăieşte aproape concomitent o experienţă duală...
...experiment... în timpul hipnozei durerea dispare din punct de vedere subiectiv, dar se păstrează corelatele ei fiziologice. Subiectul relatează verbal că nu simte durerea la mâna stângă, dar scrie automat cu mâna dreaptă că o simte.
...Se pare că în timpul hipnozei subiectul este şi un <<observator ascuns>> care poate înregistra o serie de fenomene în ciuda sugestiei hipnotice."

Pag. 313
- !!! "...Toate acestea nu trebuie să ne conducă însă la pierderea din vedere a unor efecte negative ale practicării hipnozei. Ea nu suspendă total conştiinţa, dar o repliază spre ea însăşi, o închide în ea însăşi.
De asemenea, hipnoza influenţează conştiinţa morală. Subiectului hipnotizat, aflându-se fără apărare, i se pot sugera orice idei, chiar contrare modelului său etic obişnuit. In hipnozăse pot distruge scările de valori ale omului, fapt ce alterează profund personalitatea. Hipnoza favorizeazăo regresiune a Eului, ea apărând ca o mişcare regresivă analoagă depersonalizării (prin supunerea faţă de hipnotizator, abandon de sine, capitulare), în ultimă instanţă, ca reducere la neant a voinţei subiectului.
Pe bună dreptate Baruk se întreabă dacă avem dreptul de a anihila personalitatea subiectului. Tocmai de aceea concluzia lui este că legitimitatea hipnozei rămâne încă în discuţie..."
Influenta imorala asupra subiectilor e practicata de mii de ani in cadrul sistemelor religioase si spirituale, asta conducand la insasi sustinerea si existenta acestor sisteme.
Inductiile ce sugereaza divinul si alte fenomene supranaturale, au devalorizat esenta acestor capacitati neconventionale.

continuare

Incepand cu pag. 314
"3. Căi de acces la stările de conştiinţă modificată
3.1. Meditaţia
Multă vreme ea a fost interpretată doar ca o practică religioasă, neştiinţifică. Abia începând de prin anii '60 a intrat mai serios în perimetrul cercetării ştiinţifice.
Meditaţia poate fi considerată într-o dublă accepţie: ca stare modificată a conştiinţei; ca mijloc pentru a obţine modificarea conştiinţei.
Persoana care o practicăva fi complet absorbită de obiectul meditaţiei, dar şi complet detaşată de toate celelalte obiecte externe sau interne.
...meditaţie pentru ca individul să conştientizeze unele limite ale sale, deformarea percepţiilor, insuficienta dezvoltare a capacităţii de autocontrol. El îşi dă seama cât de absurd este să trăiască în continuare cu asemenea percepţii deformate care îi controlează continuu existenţa, cu unele senzaţii scăpate total de sub controlul voluntar. Aşadar, scopul meditaţiei îl reprezintă nu numai  în inducerea stărilor modificate ale conştiinţei, deci a acelor stări în care el îşi conştientizează propriile limite, ci şi ameliorarea dezvoltării sale psihologice...
3.2. Bio-feed-back-ul
Este o tehnică ce presupune controlul conştient al funcţiilor vegetative.
...nu cumva aceste funcţii ar putea să fie controlate conştient. Multă vreme s-a crezut că acest lucru nu este posibil. Dovezile furnizate de anumite practici ale culturii orientale au clătinat însă o asemenea convingere.
Fisurarea încrederii în imposibilitatea controlării conştiente a funcţiilor vegetative s-a produs şi ca urmare a descoperirii învăţăriişi condiţionării operante. N.E. Miller şi colaboratorii lui (1969) au demonstrat existenţa la animal a unui nou tip de învăţare, numit învăţare instrumentală, bazat pe retroreacţia biologică.
O asemenea învăţare se obţine prin „recompensarea" animalelor de fiecare dată când îşi modifică funcţionarea unor organe într-un sens determinat. Maimuţele sau pisicile au învăţat să-şi accelereze sau să-şi diminueze ritmul cardiac, tensiunea arterială, secreţia renală, contracţiile intestinale, amplitudinea ritmului alfa.
...la omul modern...Bio-feed-back-ul constă în folosirea unor instrumente de monitorizare al căror rol este de a oferi subiectului un flux continuu de informaţii despre propria sa stare internă.
Fiind informat în permanenţă despre ce anume se petrece în interiorul său, individul poate să verifice rezultatele funcţionării organelor interne, să le selecteze, să le aleagă şi să le reţină pe cele care sunt mai bune.
Aşadar, prin tatonare, prin încercare şi eroare persoana învaţă să-şi controleze prin voinţă propriile sale răspunsuri şi reacţii fiziologice...
Bio-feed-back-ul electroencefalograme ... un aparat înregistrează activitatea electrică a creierului cu ajutorul a doi electrozi; printr-un sistem de filtrare aparatul respectiv eliminătoate frecvenţele superioare sau inferioare ritmului alfa (o stare particulara a constiintei; detasare lucida in acest caz); de fiecare dată când undele filtrate ating amplitudinea dorită, aparatul declanşează un semnal sonor. Astfel informat, subiectul are sarcina de a găsi condiţiile de menţinere un timp mai îndelungat a ritmului său alfa,
..Se apreciază că această stare cultivată permite ameliorarea funcţiilor mintale (percepţia, memoria), creşterea creativităţii, sporirea eficienţei. Mai mult, ea vindecă o multitudine de afecţiuni...
...există dovezi clare că bio-feed-back-ul nu poate învăţa individul să-şi genereze mai multe unde alfa decât în situaţia în care el s-ar relaxa dacă ar închide ochii (Lindholm, Lowry, 1978). Se pune sub semnul întrebării şi capacitatea bio-feed-back-ului de a produce o stare modificatăa conştiinţei similară celei produse de meditaţie (Wortman, Loftus, 1985)...
La o primă vedere el (bio-feed-back-ul) pare extrem de asemănător cu efectul placebo, fiind un fel de autosugestie.
...diferenţa dintre ele este categorică.
...un medic îi vorbeşte în japonez pacientului său care nu înţelege decât limba engleză...,placebo nu functioneaza.
Efectul placebo nu funcţionează nici la copii, nici la animale, pentru că nici acestea nu ştiu la ce să se aştepte. în bio-feed-back, ameliorarea este produsă prin vizualizarea voluntară şi conştientă de către pacientul ghidat de informaţii.
Subiectul este conştient de sine, ca şi de faptul că va crea vizualizarea.în al doilea rând, spre deosebire de alte căi de acces la stările modificate de conştiinţă, mai ales de meditaţie, bio-feed-back-ul pune la dispoziţia subiectului un mijloc şi un suport obiectiv pentru controlarea stărilor prin care trece, control neîntâlnit în celelalte modalităţi de autoreglare..."

Edited by altnume, 22 May 2016 - 05:27.

altnume, on 19 mai 2016 - 09:14, said:

Se bazeaza pe un rahat. Ea nu face decat sa descrie cateva din comportamentele aberante ale oamenilor,  si sa identifice de cele mai multe ori niste false cauze.

continuare

Pag. 327
"4.1. Inducere
Cu privire la obţinerea (inducerea) stărilor de conştiinţă modificată (SCM), în literatura de specialitate întâlnim două categorii de informaţii: unele generale, cu caracter metodologic, altele particulare, vizând chiar mecanismele şi fazele de inducere a acestora.
Dacă pornim de la premisa că individul îşi poate schimba fundamental configuraţia conştiinţei, vom ajunge repede la concluzia că una dintre căile prin care un asemenea lucru devine posibil o reprezintă acţiunea conştientă asupra structurilor latente ale inconştientului până când acestora li se va da o altă formă, de fapt forma dorită.
Este aproximativ acelaşi lucru cu preconizarea schimbării componentelor intracelulare printr-o intervenţie chirurgicală la nivelul genelor, ce va duce, în final, la schimbarea caracteristicilor biologice ale individului. Pentru a modifica faptele de conştiinţă după voinţă este necesar ca mai întâi acestea să fie „obiectivate", să fie făcute „perceptibile" ca realităţi de sine stătătoare. Acest lucru nu este posibil decât printr-o stare secundă sau de conştiinţă modificată, condiţie a pătrunderii conştiinţei în zonele abisale ale psihicului.
Conştiinţa modificată este deci o stare particulară a conştiinţei, aflată la frontiera stărilor de veghe şi somn, a stărilor conştiente şi inconştiente, raţionaleşi instinctiv-afective. Ea este infinit mai bogată în fenomene psihice, de altă natură decât cele din timpul stărilor de veghe propriu-zise.
In afara acestor considerente de principiu, în literatura de specialitate întâlnim şi detalii cu privire la mecanismele, fazele şi chiar procedeele inducerii stărilor de conştiinţă modificată.
După opinia lui Tart, inducerea unei stări modificate de conştiinţă presupune două operaţii: într-o primă fază este necesară aplicarea unor forţe disruptive, adică a unor acţiuni psihologice sau fiziologice care să determine zdruncinarea proceselor de stabilizare specifice stării obişnuite de conştiinţă, distrugerea integrităţii ei; într-o a doua fază este nevoie de aplicarea unor forţe structurante, a căror acţiune trebuie să dureze pe toată perioada de tranziţie de la o stare la alta, cu alte cuvinte trebuie utilizate acţiuni psihologice şi fiziologice capabile de a forma noi subsisteme şi de a le integra  într-un nou sistem. Pe măsură ce acest sistem se formează, el îşi poate dezvolta propriile sale procese de stabilizare.
Revenirea la starea iniţială de conştiinţă se face exact după aceea şi schemă: se rupe starea actuală modificată a conştiinţei; intervine o perioadă de tranziţie; se reinstalează starea de la care s-a pornit, cu ajutorul unor noi forţe structurante.
...
4.2. Efecte
Stările modificate ale conştiinţei produc în funcţionalitatea lor o serie de efecte. Dintre acestea, Ludwig (1966) le-a evidenţiat pe următoarele :... 4)schimbarea expresiilor emoţionale (acestea sunt manifestate mult mai direct, mai liber, mai viu şi mai puternic); ...6)distorsiuni perceptive (se modifică percepţiile vizuale, auditive ; individul aude voci sau sunete muzicale stranii, vede ceea ce nu există în realitate); 7)schimbarea înţelesurilor şi semnificaţiilor (dau posibilitatea individului să simtă că a atins sau a intrat în posesia înţelesului sau a semnificaţiei vieţii...
pag. 329
...Halonen şi Santrock (1996), care descriu acest caz, arată că stările de conştiinţă modificată (SCM) au avut un rol extrem de important chiar în apariţia câtorva dintre marile religii ale lumii..."

Edited by altnume, 23 May 2016 - 02:14.

Abordarea directa a tematicii

De ce acest relativ lung periplu prin materia de specialitate?
Intru a evidentia cadrul stiintific al abordarii problematicii din topic; hipnoza e printre putinele stari de constiinta modficata (SCM) recunoscute deocamdata de catre mediul stiintific oficial si e singura modalitate de a demonstra stiintific atat vulgului general cat si celui cu pretentii intelectuale, existenta unei zone neconventionale de abordare a realitatii.
Abordarea are menirea de oferi diferitelor categorii ale vulgului sansa replierii din ignoranta bruta cotidiana lui, sansa replierii din ignoranta bruta religioasa sau spirituala ori filozofoc-spirituala (mai mult sau mai putin elevata) si sansa replierii din ignoranta intelectuala (stiintifica, culturala, politica,...) mundan elevata (mai mult sau mai putin).
Multi isi dorm viata foarte activ atat pe domenii cotidian pragmatice, cat si pe domenii spirituale, religioase, filozofic-spirituale sau pe cele stiintifice ori cultural artistice; altii si-o dorm umanist, insa in principiu toti acestia desi sunt treji ei dorm somnul de-a viata.
Este acesta un topic al reiluminarii?
Desigur nu, prostia de a considera asta ar fi crasa.
Acesta este un topic al detasarii de ignoranta si ignorare (pe cat e posibil deocamdata).
Daca ignoranta e intrucatva scuzabila, ea fiind in fond o nestiinta datorata posibil factorilor obiectivi (trairea intr-un somn particular sau general al cunoasterii), ignorarea nu este la fel de scuzabila desi, ea provenind din deliciosul somn al infatuarii (in fond al mandriei negative) dar si din cel al unei generale nestiinte datorata deficitului evolutiv (inclusv deci pe emotional), are si ea circumstantele ei atenuante.
Asadar pana la urma toti acestia, ignoranti si/sau "ignoratori", au circumstante atenuante?
Da, au intrucat sunt prizonieri sistemici, fie in cadrul unor sisteme personal-functionale, fie in cadrul unor sisteme comunitar-functionale.
Sistemele exista si la nivel personal si la nivel de colectivitate, ele subzista prin insasi existenta celui sau celor in cauza.
E interesanta relatia sistemului/sistemelor cu omul sau oamenii in cauza; omul/oamenii creaza sistemele si prin el/ei ele exista, dar treptat acestea ii subordoneaza pe oameni prin insasi resursele umane.
Referirirea se face atat la sistemele functionale clasic constiente ale individului, cat si la sistemele/tiparele subtil constiente (emotional-conceptuale) si chiar la cele considerate ca fiind inconstiente; de asemenea referirea se face privitor la sistemele ce includ doi sau mai multi oamanei/indivizi (pana la comunitati statate, continentale sau mondiale), fie ele stiintifice, religioase, spirituale, filozofic-spirituale, culturale, politice, juridice, clasic cotidiene, familiale, de divertisment, educationale, de organizare si desfasurare a muncii/afacerilor etc.
Cine il conduce pe individ/indivizi?
Sistemele sale/lor.
Dar are vointa liber consimtita, deci?
Are (conform senzatiei de vointa liber consimtita al carei beneficiar se constata a fi in acest referential impus de catre natura/legea realitatii), numai ca vointa sa (asta si din multa ignoranta si ignorare) se manifesta la un nivel primitiv, practic nu are nimic de spus in fata sistemelor al caror prizonier este (si referirea se face desigur mai ales in privinta propriilor sale sisteme psihice (indeosebi cele ale reflexelor conditionate) fata de care i s-ar cuveni "ignoratorului" sa-si asume responsabilitatea (desi are totusi circumstantele atenuante ale faptului ca si le-a lucrat ce-i drept in mod constient, dar le-a lucrat constient fara insa a fi in cunostinta de cauza si referitor la faptul ca la un nivel constient subtil treptat isi structureaza tipare, isi structureaza schemele logice conform carora va functiona in viitor fara sa i se mai ceara voie, va fi prizonierul acestor tipare, acestor atasamente, acestor compulsiuni mai mult sau mai putin obsesive).
Sistemele religioase, spirituale si filozofic spirituale, includ in mod deosebit o componenta care le-a favorizat extrem in a ajunge ceea ce au ajuns.
Aceasta componenta tine de starile modificate de constiinta (SCM) dar, din acea categorie extrema a plajei posibile, adica la fel de puternice ca si starea de constiinta modificata ce a fost numita hipnoza.
Nu se stie cand in evolutia umanitatii, maimuta a ajuns sa poata induce stari de constiinta modificata (SCM) gen hipnoza, tinand cont de faptul ca aceste practici nu au aparut in nici un caz odata cu stiinta si nici chiar odata cu religiile ci, cu mult inainte.
Un lucru e sigur, indeosebi datorita lor, au aparut si au proliferat sistemele religioase, spirituale, filozofic-spirituale,...
Toate trairile religioase, spirituale, filozofic-spirituale,... prin care credinciosii, adeptii acestor sisteme ajung incredintati de cele de care sunt incredintati, se datoreaza unor stari de constiinta modificata induse/facilitate de catre specialistii/initiatii/maestrii/preotii/samanii/... lor.
Cat din ele sunt altceva decat rodul inductiilor specialistilor sau/si contributia subiectilor in cauza, e o tema inca de elucidat; un lucru insa e sigur, manipularea si nivelul evolutiv (precar) al specialistului si inocenta evolutiva si prostia subiectului are un rol determinant.

Edited by altnume, 23 May 2016 - 04:03.

Binaritatea simbiozelor cunoasterii, singurul "inger" si singurul "demon" ce efectiv deocamdata pot fi demonstrati stiintific.

Inainte insa de a aborda aceasta binaritate, e potrivit a clarifica cativa termeni.

Senzatie - reflectare psihica a realitatii, fara nici un fel de implicare a gandirii sau intelegerii (ea nu e nici perceptie); senzatia nu include nici un fel de inteles, gand, intuitie, absolut nimic prin care senzatia sa poata fi recunoscuta, calificata, catalogata, numita, identificata,...; senzatia e practic observare pura, contemplatie imaculata; de exemplu daca un copil vede ceva deosebit ce nu a mai vazut niciodata in viata sa, el pur si simplu il vede si atat, observare pura/inocenta fara a il recunoste, fara a il asemana cu ceva, fara a il cataloga sau a ii acorda o valoare/ fara a il califica, ...; asta nu insemna ca el nu poate sa isi dea seama in mod diferit de o senzatie de durere versus o senzatie extatica; atentie, nu se acrediteaza ideea ca el face o diferentiere in cunostinta de cauza, nu, el doar le va resimti senzorial* diferit; vezi comportamentul animalului de orice varsta la lovituri violente! Senzorial* - 2. (Fiziol., Psih.) Care are legătură cu producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor DEX '09 (2009).

Gandire - facultate superioară care reflectă realitatea obiectivă prin idei/ganduri, noțiuni, judecăți (logica/rationarea, deductia inclus), teorii etc.

Intelegere - Capacitatea ce cuprinde gandirea, intuitia conventionala (inspiratie inclus) precum si intelegerea perceptiva de care sunt capabile animalele dar si omul; animalele nu inteleg, nu percep realitatea prin ganduri sau cuvinte de tip vorbire articulata, asa cum s-a obisnuit a  face omul desi are si el acces la capacitatea de a intelege/percepe fara sa "gandesca articulat".

Intuitia neconventionala (inspiratie neconventionala inclus) - tot ce tine de starile de constiinta modificata (SCM) de un "a iti da seama" dar care nu reprezinta simple senzatii ci, perceptii, intelegere, gandire...si prin care pot sa apar sau nu incredintari, convingeri; aici intra si ceea ce e numit revelatie, transcendenta, intelesuri direct din sursa realitatii etc.

Perceptie - proces psihic de cunostere senzoriala ce implica in prima etapa senzatiile, iar in a doua etapa intelesurile, gandurile, intuitiile conventionale sau neconventionale asociate cu senzatiile (aici fiind incluse recunoasterea/identificarea, catalogarea, calificarea/valorizarea, localizarea, numirea,...).
Prin extensie perceptia poate fi definta ca facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; cunoaștere (dar nu acesta va fi sensul ei in acest topic!!!)

Cognitie/cognitiv - cunostere de tip inteles, gand, rationament;  perceptii, dar numai in aspectul lor ce implica intelesuri, ganduri si intuitii conventionale.

Cunoastere - ar fi potrivit ca acest termen sa fie echivalat cu "a iti da seama", adica sa reprezinte toate cele ce pot fi reflectate de constiinta intrucat, cunoastere e si impactul omului cu afectivitatea (cunoastere emotionala sau sentimentala), cunoastere e si senzatia si desigur cunoastere e ganditul, intelegerea, intuitia, perceptia,...

Cine formeaza acesta binaritate a cunoasterii umane, a lui "a iti da seama"?
Pe de o parte simbioza: cunoasterea-satisfactie incatusatoare; pe de alta parte simbioza: cunoastere-satisfactie eliberatore.

Dincolo de ele, dincolo de libertate este senzatia, observara pura (cenzurata de insasi natura/legea referentialului de realitate, un referential al necesitatior in care umanul e obligat sa traiasca).

Si inca: nu exista neaparat ceva (desi pare extrem de probabil) care sa se afle si altundeva decat in cunoasterea umana (cunoastere in sensul dat in topic), adica in ceea ce unii numesc constiinta iar altii valori ale creierului, in ceea ce in acest topic va fi numit realitatea capacitatii de a iti da seama si care nu va fi considerata nici constiinta si nici valori ale creierului.

Edited by altnume, 23 May 2016 - 09:05.

Erata
1 - Textul acesta:
Intelegere - Capacitatea ce cuprinde gandirea, intuitia conventionala (inspiratie inclus) precum si intelegerea perceptiva de care sunt capabile animalele dar si omul; animalele nu inteleg, nu percep realitatea prin ganduri sau cuvinte de tip vorbire articulata, asa cum s-a obisnuit a  face omul desi are si el acces la capacitatea de a intelege/percepe fara sa "gandesca articulat".
Se reformuleaza astfel:
Intelegere - Capacitatea ce cuprinde gandirea, intuitia conventionala (inspiratie inclus) precum si intelegerea perceptiv clasica umana, dar si cea de care sunt capabile animalele (dar si omul); animalele nu inteleg, nu percep realitatea prin ganduri sau cuvinte de tip vorbire articulata, asa cum s-a obisnuit a  face omul desi are si el acces la capacitatea de a intelege/percepe fara sa "gandesca articulat".

2 -Textul acesta (penultimul paragraf al scrierii precedente):
Cine formeaza acesta binaritate a cunoasterii umane, a lui "a iti da seama"?
Pe de o parte simbioza: cunoasterea-satisfactie incatusatoare; pe de alta parte simbioza: cunoastere-satisfactie eliberatore.
Se reformuleaza astfel:
Cine formeaza acesta binaritate a cunoasterii umane, a lui "a iti da seama"?
Pe de o parte simbioza cunoasterii: intelesuri (inclusiv apartinatoare perceptiei!)-satisfactie incatusatoare; pe de alta parte simbioza cunoasterii: intelesuri (inclusiv apartinatoare perceptiei!)-satisfactie eliberatore.

3 -completare
Constientizare: a face sa devina constient in mod tot mai concentrat/intens, a iti da seama tot mai edificator.
_____________________________________________________________________________________________________________________________________

continuare

Daca omul nu si-ar da seama, daca nu ar gusta din fructul intelegerii (inclusiv perceptive si calitativ/valorizatoare, apreciative) referitor la toate cele) oferite/impuse lui de catre legile/natura realitatii (inclusiv necesitatatile) ci, singura sa realitate ar fi una senzoriala (observare pura, fara nici un fel de intelegere/intelesuri, nici chiar perceptive, intuitive), atunci nu ar ajunge prizonier al nici unui fel de tipar functional, a nici unui reflex conditionat (si posibil chiar mai mult decat atat); nu ar ajunge prizonier al conceptiilor, adevarurilor proprii sau comunitare, al teoremelor, teoriilor, axiomelor stiintifice, al codurilor si normelor, al adevarurilor indubitabile religioase, religios-spirituale, spirituale, spiritual-filozofice,...
In principiu insa, asa ceva e imposibil deoarece natura il obliga pe om la necesitati (satisfacerea lor) si in plus o viata in care sa nu se beneficieze decat de senzatii (tipice), posibil ar fi fada, aproape o stare de latenta.
Prin cresterea nivelului evolutiv, omului ii este insa posibil sa beneficieze de toate cele puse lui la dispozitie de catre realitate, dar totusi sa nu ajunga prizonierul lor, sa nu ajunga prizonier sistemic, acestea sa nu ii devina tipare, scheme logice functionare ale unor reflexe conditionate si mai ales ale unora distructive (de exemplu nu se pot compara ca distructivitate supararile cu bucuriile; motiv pentru care bucuriile si altele asemenea, in principiu, pe un anumit nivel evolutiv pot fi considerate constructive).
Degustarea intelegerii, intelesurilor atrage dupa sine afectivitate si de aici incepe toata distructiva omului si umanitatii intrucat omul inca nu e suficient de evoluat sa aleaga in cunostinta de cauza in acesta privinta.
E de bun simt ca umanul sa evolueze suficient si sa poata oferi copiilor sansa unei educatii prin care acestia sa nu mai ajunga la maturitate a se constata ca fiind prizonierii reflexelor conditionate, asa cum au constatat toate generatiile dinaintea lor; si cand se face referire la reflexe conditionate se includ desigur si reflexele de gandire si intelegere, precum si emotional-sentimentalul (din care fac parte desigur intelesurile ce compun actul al doilea al oricarei perceptii), dar si cele intuitiv neconventionale (ce au determinat aparitia religiilor, spiritualitatii, filozofiei-spirituale,...).

Exemple:
Genul I
1- Jignirea - reflex conditionat.
Copilul nu apare in realitate conditonat de jignire, el devine conditionat.
Da, apare avand deschis accesul catre posibilitatea aceasta, insa atat.
Ce e jignirea?
O insiruire de simboluri de tip imagini/actiuni ori de sunete pe care umanul le-a asimilat ca fiind imagini/actiuni sau cuvinte jignitoare.
La fel reactia la jignire, nu e altceva decat o conventie, o norma etica a unei etici a reflexelor conditionate, a unei etici distructive.

Tot asa rusinea, este o conventie prin care se permite emotiei/sentimentului rusinii sa patrunda in realitatea omului (sau el in dimensiunea ei; cum vrea fiecare sa considere).

2 - La fel si enervarea, care poate fi reactie la jignire dar si la multe alte tipuri de conventii.
Ce e enervarea?
Ea poate fi foarte subtila astfel incat sa fie constatata ca o senzatie/perceptie (in sensul larg), dar se poate manifesta efectiv ca emotie, sentiment (fie si de natura extrema: furie).
In principiu insa, enervarea este un fenomen, un act de realitate, o forma de realitate afectiva la care omul in modul sau clasic/conventional/tipic de functionare nu are acces fara ajutorul intelegerii (fie acele intelesuri si de natura perceptiva sau intuitiva); daca omul nu ar intelege nimic, nu ar avea cum sa se enerveze.
De ce ajunge omul sa se enerveze (de exemplu)?
Intrucat si-a inscris deja (desi a fost constient si nu inconstient, omul nu a fost in cunostinta de cauza referitor la faptul ca el isi formeaza tipare, scheme logice functionale ce ii vor oferi reflexele conditionate) in tiparele functionale cateva intelesuri subtile (adica neconstientizate in cunostinta de cauza)  gen:
-identificare proprie: "sunt un potential ce se poate enerva" (in loc de: reprezint capacitatea (realitatii proprii) de a imi da seama si astfel pot avea acces inclusiv la enervare daca deschid acest acces prin intermediul unor intelesuri specifice).
- identificare de obiect al enervarii: "aceasta si acum e ceva (obiect al enervarii, inclusiv situatie) ce impune din partea mea o ractie de enervare".
- justificari: "asa e normal, e firesc sa ma enervez"; “enervarea e ceva util, e o necesitate”; “mi se cuvine sa ma enervez, e dreptul meu,” ...
...
Cam asa e si in suparari.

Si in cazul fricii: una e "sa iti fie frica" (la figurat sau in limite subtile) in sens ca esti responsabil (vizavi de  integritatea ta fizico-psihica, dar si de integritata altora) de cele cu care ajungi in contact (situatii) si cu totul altceva este emotia, sentimentul sau fobia fricii, mai exact atitudinea psihica si comportamentul determinate de ele.

Tot asa, una e sa fii mandru (la figurat si chiar ca afectivitate constructiva), adica sa ai un respect constructiv (cat mai putin deviant in raport cu tine si realitatea toata) si altceva sunt emotiile si sentimentele din gama mandriei negative (orgoliu, vanitate, infatuare, aroganta,...).

Genul II
Adevaruri clasice
De ce ajunge omul convins de ceva?
Din cauza certitudinilor, ele preasupunand o incredere deplina.
Certitudinea este tot una cu axioma (daca nu se specifica un referential special ales intru existenta acelei axiome) si cu adevarul indubitabil si infailibil personal sau comunitar.
Diferentierea dintre ele e una artificial creata de catre om.
Se acorda certitudinii statut de traire umana, asta rezultand din definirea ei ca fiind siguranta, incredere deplina, adica o stare umana.

Pe cand axiomei se acorda la fel de conventional statutul a ceva independent de trairea umana; nici un om insa, nu poate constata o axioma fara ca aceasta sa reprezinte o certitudine, adica o traire umana.

Cum apar certitudinile (axiome, adevaruri indubitabile, evidentele), ce le determina?
Aceasta e un aspect total neglijat in actuala etapa a evolutiei umane.
Responsabilul principal este constientizarea, dar designerul este sentimentul adevarului.
Pe intreg parcursul vietii incepand de la aparitia sa, treptat omul isi insuseste si integreaza functional anumite conventii ce ajung la un nivel constient subtil sa formeza o perspectiva generala (perspectiva schemelor logice functionale prin care se da acces reflexelor conditionate), perspectiva paralelea cu perspectiva generala a acestuia de la nivel constient.
Omul gandeste si intelege (inclusiv perceptiv si intuitiv), dar el numai prin constientizare isi atinge un nivel critic necesar lui pentru a considera acele intelesuri ca fiind evidente, ca fiind certitudini; si nici atunci nu ar face asta dar, cand isi atinge acest nivel critic se declanseaza masiv accesul la sentimentul adevarului (pana atunci accesul la acest sentiment fiind in diferite procente) si cel in cauza traieste “iluminarea” personala referitor la intelesul in cauza (evrika, wow sau banalele: asa e, desigur).
Acest fenomen apare si in cele banale si in cele importante si la omul simplu si la savant,…
-De ce atunci cand omul vede ceva (de exemplu atunci cand priveste si vede cat este ceasul sau cand priveste kilometrajul ori contorul unei instalatii), e convins de ceea ce a vazut, de exactitatea, de certitudinea citirii?
Pe de o parte datorita atingerii in fractiuni de secunda a nivelului critic necesar in privinta intelesului citirii si a degustarii sentimentului adevarului vizavi de intelesul citirii, iar pe de alta parte datorita altor tipare ce conlucreaza la asta; un tipar foarte important fiind tiparul “a ceea ce am vazut eu cu ochi mei” (evidenta vazutului cu ochii tai) si desigur tiparul general si particulare ale dreptatii /”justitialitatii”, tiparul poftirii (inclusiv a poftirii sentimentului adevarului si a satisfactiilor/placerilor de fapt oferite de foarte multe emotii, sentimente, senzatii,…); nu in ultimul rand tiparul general si particular al intelegerii, tipar ce insoteste orice alt tipar.

*De ce ajunge omul sa considere ceva ca fiind evidenta, certitudine?
Intrucat si-a inscris deja (desi a fost constient si nu inconstient, omul nu a fost in cunostinta de cauza referitor la faptul ca el isi formeaza tipare, scheme logice functionale ce ii vor oferi reflexele conditionate) in tiparele functionale cateva intelesuri gen:
-identificare proprie: "sunt un potential ce poate afla adevaruri/certitudini" (in loc de: reprezint capacitatea (realitatii proprii) de a imi da seama si astfel pot avea acces inclusiv la certitudini daca deschid acest acces prin intermediul unor intelesuri specifice ce permit inundarea cu sentimentul adevarului; dar aceste certitudini sunt valabile numai in intrinsecitata lor de a fi datorata referentialului meu  de cunoastere, de a imi da seama atins atunci in acel moment, in acea etapa a evolutiei).
- identificare de obiect al ceritudinii/evidentei: "aceasta si acum e ceva (obiect al certitudinii, inclusiv situatie) ce impune din partea mea o reactie de valorizare tip certitudine".
- justificari: "asa e normal, e firesc sa observ, sa descoper certitudini"; “certitudinea e ceva util, e o necesitate”; “e dreptul meu sa am parte de concretetea certitudinilor” ...
...
Cui insa nu i s-a intamplat sa fie inselat de evidentele sale?

- Acelasi lucru are loc chiar si in cazul descoperirilor stiintifice, precum si in cazul a orice axioma stiintifica (matematica inclus).
Omul constientizeaza tot mai intens anumite intelesuri ce ii ating lui atunci nivelul critic necesar (pornind si de la anumite tipare deja formate, inclusiv anumite tipare axiomatice ce se constituie in referential pentru noile axiome) si pe masura intensitatii constietizarii, proportional cu ea patrunde in realitatea celui in cauza sentimentul adevarului.

De ce, de exemplu (un exemplu dintre cele foarte multe posibile) “Legea atractiei universale” conform teoriei newtoniene a gravitatiei a devenit pentru Newton si adeptii descoperirilor sale, o axioma?
Intucat acele intelesuri le-au atins nivelul critic necesar si asta a declansat deschiderea masiva a accesului la sentimentul adevarului, astfel ei ajungand incredintati de evidenta, de adevarul indubitabil, de descoperirea unei legi a naturii.
S-a dovedit insa a nu fi decat o degustare sentimentala provizorie a unor intelesuri ce le-a atins lor nivelul critic in acea etapa primitiva de evolutie umana; fenomenul numit "Lege a atractiei universale" mai are multe (sau chiar extrem de multe) de oferit.
A nu se pierde din vedere ca acei oameni in acele vremuri erau convinsi ca au descoperit legea universala a atractiei!!!
* Aceeasi formulare se potriveste si aici.

Genul III
Adevarurile religioase, religios-spirituale, spirituale, spiritual-filozofice, …

Edited by altnume, 24 May 2016 - 09:04.

Genul III
Adevarurile religioase, religios-spirituale, spirituale, spiritual-filozofice, …
Si aici, la fel ca si in domeniul stiintific sau in orice alt domeniu ori in viata cotidiana fiecaruia, intrucat prin intelegere (perceptiva si intuitiva inclus) oamenii si-au format "demonii" tiparelor reflex functionale (in gandire, vorbire si comportament), adica prima parte a binaritatii, simbioza (dualitatea) cunoasterii: intelesuri-satisfactie incatusatoare; apare necesar un "inger", anume a doua parte a binaritatii, cunoasterea: intelegere-satisfactie eliberatoare, pentru a te elibera din conceptele, din gandirea, din intelegerea ce te fac sa poftesti, sa doresti satisfactiile ce te-au condus in tiparele (obisnuinta inclus) al caror prizonier ai ajuns
(a nu se pierde din vedere cel mai mare flage al umanitatii, senzatia-emotia-sentimentul adevarului, al carui deliciu, a carui satisfactie a determinat si determina tot fanatismul uman; nu e om care sa nu fie fanatic in ceva, care sa nu aiba mai ales reflexe conditionate distructive).

Adevarurile de la acesta categorie, pe langa oferta clasica de sentiment al adevarului, provin si dintr-o oferta inedita, neconforma/neconventionala/atipica, ceea ce aduce pe langa clasicul sentiment al adevarului vizavi de intelesurile (clasice, provenite din cultivare, invatare, educatie) referitor la care cel in cauza si-a atins nivelul critic necesar lui (care oricum fanatiza, ii incredinta pe beneficiari de adevarul cert al intelesurilor in cauza), aduce deci posibilitatea fanatizarii, incredintarii spontane vizavi de orice fel de inteles (inclusiv perceptiv si neconventional intuitiv), oricat ar parea de aberant celorlalti.
Asa sunt inductiile specialistilor/initiatiatilor/maestrilor ce produc SCM (stari de constiinta modificata) prin care beneficiarii traiesc imediat incredintarea
in rencarnare, in karma, vid, sursa realitatii, unicul, in adevarurile buddhiste, hinduse, yoghine,..., toata transcendenta  sau intelesurile lor considerate ca provenind direct din sursa realitatii, asa sunt inductiile specialistilor lor (preotii,...) prin care crestinii traiesc imediat SCM incredintaoare referitor la existenta si prezenta lui Dumnezeu, Iisus, Fecioara, ingeri, sfinti,... si toate revelatiile lor, asa sunt inductiile specialiatilor/initiatilor/maestrilor lor ce produc beneficiarilor din orice sistem spiritual, sau spiritual filozofic SCM prin care ei beneficiaza de ceea ce e numit channeling, comunicarea cu spirite, cu entitati astrale, cu ghizi spirituali, cu forme superioare de constiinta,..., decorporalizari, calatorii astrale etc.
Toate aceste functioneaza ca si hipnoza, inductia e facuta de un om specializat si inedit au ca suport de transmitere al inductiei principiul ce sta la baza transmiterii de informatie dintre doua particule elementare (desi umanul nu observa nici un schimb informational), ceea ce face ca nefiind necesara prezenta fizica "fata in fata", a celor implicati (vezi si initierile de la distanta buddhiste, spirituale,...).

__________________________________________________________________________________________________________________________________________

Nu mai departe de acest forum (si desigur oriunde exista, oriunde relationeaza oameni), fiecare sustine singur sau impreuna cu un grup, propriile sale/lor puncte de vedere, puncte de vedere aflate in partiala sau totala contradictie cu ale celorlalti.
De ce?
Pe de o parte din mandrie negativa (vezi si topicul despre infatuare...) sau interese, insa nu aceasta este esential, despre aceasta isi poate da seama oricine;
ei fac asta datorita faptului ca au trait senzatia, emotia si/sau sentimentul celui mai mare pericol la adresa umanului, adevarul/axioma (sentimentul adevarului) vizavi de acele intelesuri (de orice fel, inclusiv perceptive si intuitive clasice sau neconventionale) ce le-au atins lor, pe acel nivel
evolutiv pe care se afla, "masa" critica necesara intru colapsare masiva de sentiment al adevarului si astfel intru incredintare, intru convingere
ferma.
Dar asa cum s-a spus, degeaba ar ajunge cineva liber vizavi de intelesuri, conceptual, daca nu reuseste si eliberarea emotionala, adica daca nu reuseste sa
isi schimbe si perspectiva, conceptia de la nivel constient subtil prin care este (practic se tine singur) prizonier al tiparelor ce provoaca reflexe conditionate.
Nu e ideal sa te eliberezi intrucat e posibil sa nu iti dai seama ce insemna sa te afli dincolo de libertate, dar e un salt urias vizavi de actualul statut al umanului incarcerat conceptual si emotional; una e sa savurezi emotia si alta e sa ajungi conditionat de ea; pasiunea nu e patima atata vreme cat nu actionezi constrans
de fortele atasamentului vizavi de ea, amenintat fiind cu suferinta la comportament inadecvat tiparului/atasamentului in cauza.

Edited by altnume, 29 May 2016 - 05:23.

Eul si cateva repere de care mediul stiintific sa nu uite

Este Eul o functie a creierului?
A fi de acord cu asta e ca si cand umanul s-ar indaratnici sa considere teoria newtoniana a gravitatiei a fi tot una cu legea atractiei universale impusa realitatii prin natura sa.
Dar, intrucat deocamdata umanul, din punct de vedre stiintific, nu are ceva mai potrivit/mai probabil, se considera eul ca fiind o functie a creierului, insa e imperios necesar ca sa nu se dea stiinteti aspect religios si modelele sale de a explica natura (legile) realitatii sa nu ajunga dogme (cum de fapt se cam intampla ingnoranduse falsificabilitatea axiomelor stiintifice).
Deci conform modelului stiintific actual, conform conventiei artificial create dar care e cea mai potrivita forma de prezentare a realitatii la acest moment, eul este o functie a creierului.
Conform psihologiei actuale functia de eu, e un target de atins, de preluat, de catre diferitele forme psihice ce se cristalizeaza in confruntarea psihica generala.
Eul reprezinta realitatea capacitatii de a iti da seama; el nu ar exista, nu ar fi efectiv ceva (ci numai ar reprezenta o capacitate), in sensul ca nu ar avea o forma, fara a primi ceva care sa ii permita sa ia o forma, o realitate de care sa isi da seama, un act, un fenomen pe care sa o/il consume ca realitate  si astfel sa rezulte ceea ce unii numesc constiinta, iar altii numesc realitate psihica si realitate diferita de aceasta.
Cea mai simpla forma pe care capacitatea de a iti da seama o consuma/constata, e insasi intelesul perceptiv de eu: "eu sunt eul"; o alta forma e ceva de genul unor senzatii (imaginie, sunet, tactilitate, emotie, simtire,...
In viata cotidiana realitatea capacitatii de a iti da seama (eul) e ocupata de diferitele tipuri de personalitate ce domina psihicul in acel moment; aceste personalitati se succed rapid la a ocupa functia de eu.
Exemple:
-la un moment dat iti dai seama de tine insuti ca fiind om, adica un corp si un psihic (desi nu iti dai seama de tine efectiv/nu te simti atunci efectiv ca fiind creier, organe sau corp si psihic in ansamblul lor functional, totusi iti poti da seama de asta ca un context de a intelege ca tu esti asta).
- la un moment dat cineva isi da sema de sine ca fiind mama, ca fiind gospodina, ca fiind vizualizator sau palpator ori, ca fiind mama, gospodina si vizualizator,...
- la...ca fiind fumatorul (eu fumatorul), sau barbatul (eu barbatul) fumator (eu barbatul fumator), sau barbatul fumator care astepta autobuzul si vede orasul (eu barbatul...), sau ca cel ce isi doreste ceva acuma in timp ce el ca om ce e astepta autobuzul sa merga la serviciu deoarece e un angajat (eu cel ce imi doresc...eu cel ce sunt om, ...si angajat...)...(un exemplu banal in care apar deja o multime de euri, de fapt o multime de cristalizari ce au preluat functia de eu).
- la...fiind vinovatul, fricosul ori bine dispusul, sau toate astea plus ca isi da seama de sine ca fiind grasul si cel ce beneficiaza de un corp care are picioare cu care merge si care il dor.
Combinatiile diferitelor forme psihice ce se cristalizeaza in confruntarea psihica generala (pentru a prelua/umple capacitatea de a iti da sema/cea de eu) cu forme de realitate si astfel sa il faca functional, sa il scoata din latenta de a reprezenta ceva fictiv si astfel sa ii permita a exista) sunt extrem de multe, iar complexitatea poate fi mai mica sau mai mare si chiar necompusa in cadrul starilor de constiinta modificata (SCM).

Cinci repere importante pentru un mediu stiintific neviciat dogmatic.
1 - Se reaminteste faptul ca, un om nu poate niciodata sa isi dea seama de ceva, de orice, fara a fi constient (daca e inconstient) niciodata un om nu are realitate pentru el insusi, deci nu traieste practic, daca nu e constient; degeaba el apare in realitatea altora ca existand fizic daca pentru el insusi nu are nici o realitate; poate exista asa si o viata intreaga (in realitata celorlalti), e echivalent cu zero, el nu a trait nici o clipa de viata, a fost mort pentru el insusi.
Acesta este un fapt acceptat din perspectiva stiintei psihologice actuale.
Starile, frcventele functionale in care omul doarme, viseza, ... sunt tot stari constiente dar pe frecvente diferite decat cea din starea beta.
2 - Se reaminteste faptul ca fiecare om nu isi da seama niciodata de altceva decat de propria sa realitate a propriului sau eu, a propriilor sai neurotranmitatori ce ii ofera realitatea de care are parte (nu de o realitate comuna); faptul ca realitatea stimulilor de unde ii provine fiecaruia realitatea proprie de care isi da sema, e una si aceeasi pentru toti (e probabil), asta e alta tema.
3 - De asemenea, orice act de realitate, orice forma de realitate de care un om isi da sema, e act de constient, e act de constiinta; e imposibil ca un om sa constate un alt om, un univers, o masina, carnea, vantul, o actiune, un fenomen, un electron, foton,... altfel decat ca om-constiinta, univers-constiinta, masina-c..., carne-c..., vant-c, actiune-c..., fenomen-c......, electron-c..., foton-constiinta adica le constata ca si corespondent al stimulilor (stimulii efectivi sunt imposibil de constatat de catre capacitatea umana de a isi da seama intrucat ea nu se afla in receptorii cu care omul intra in contact cu stimulii.
4 - Orice axioma stiintifica, e o certitudine in cadrul unui model conventional uman ales si este o certitudine, adica o stare, o traire umana.
5 - Orice inteles uman, fie el gand, rationament, deductie, intuitie tipica sau atipica, perceptie sau consideratele revelatii, transcendenta, intelesuri/perceptii direct din sursa realitatii...este o stare, sunt stari, o traire/trairi umane ale capacitatii umane de a iti da seama deci, niciodata o lege umana referitor la o criptare a realitatii, a naturii/a legior ei, nu va fi neaparat una si aceeasi cu insasi criptarea, cu insasi legea respectiva a realitatii intrucat realitatea, natura realitatii nu e om, universul nu e om, singularitatea primordiala cel ma probabil nu a fost un om ca sa formuleze legi umane de aparitie si functionare a realitatii; capacitatea naturii realitatii de a isi da seama nu e tot una capacitatea umana de a isi da seama.

Din lipsa evolutiva, deocamdata omul impropriu numit modern, e pierdut in lupta dintre formele psihice de preluare a capacitatii de a iti da seama, a eului.
Pana nu va ajunge sa isi formuleze o identitate de sine (de fapt o neidentificare vizavi de ceea ce se considera pana la asta) competenta care sa supervizeze aceasta degringolada psihica, tot pierdut va fi si nici cel putin nu isi da seama.
Da, idealul e neidentificarea, atata vreme cat nu se ajunge in aberatia de a absolutiza asta si a o considera de provenienta supranaturala (nici asta nu ar fi o imposibilitate insa starile de constiinta modificata/SCM pe care cei ce adera la mediile religioase, spirituale, filozofic spirituale,...le considera revelatii, transcendenta, iluminari,..., nu sunt argumente pe care stiinta sa se poata baza).

Edited by altnume, 30 May 2016 - 03:23.

Libertatea

Ce e libertatea, de unde provine?
Cumva libertatea este si un apanaj al capacitatii de a intelege si cand se face referire la capacitatea de a intelege desigur se au in vedere toate tipurile de a intelege: gandit (inclusiv rational), perceptiv (perceptia, in etapele ce depasesc simpla senzatie, include intelegerea senzatiilor, atribuire de intelesuri, valorizarea; si se include aici si intelegerea perceptiva animalica de are si omul poate beneficia dotat fiind, in care, nu sunt necesare gandurile specifice fiintelor ce practica o vorbire articulata, animalele nu inteleg/percep in cuvinte/ganduri/intelesuri articulte), neconventional intuitiv.
Ce ar fi o vointa liber consimtita fara capacitatea de a intelege (inclusiv perceptiva)? La ce ar folosi unei forme de realitate ce nu e capabila sa isi dea seama de nimic in mod intelegator?
O fiinta ce nu intelege nici cel putin cum sa isi satisfaca necesitatile de baza, moare rapid daca nu o ingrijeste altcineva.
Senzatia e o forma de realitate ce nu implica intelegere, dar realitatea are norme de vietuire ce nu pot fi satisfacute fara capacitatea de a intelege; in general nu e permisa omului observarea pura, contemplatia fara nici n fel de inteles (inclusiv perceptiv), omul fiind obligat sa isi satisfacta necesitatile functionale.
Libertatea e intrucatva o conventie ce a aparut ca urmare a capacitatii umane de a intelege.
Omul intelege ce insemna necesitatile (inclusiv necesitatile pentru a beneficia de o functionare fizica si psihica corespunzatoare) si cum se satisfac, intelege ce e durerea, bucuria si diferenta dintre ele si astfel a inventat conceptul libertatii.
In plus omul a cunoscut deviatiile intrucat capacitatea de a pofti/dori l-a facut (pe motiv de evolutie lipsa) sa doreasca placerea abuzand de factorii determinanti ai ei si totodata omul a constatat durerea ca fiind o suferinta, ceva ce nu e de dorit, motiv pentru care o considera de evitat pe cat posibil.
Daca omul nu ar intelege, ar suporta pur si simplu durerea (nu cu stoicism intrucat nu ar intelege conceptul de stoicism) pur si simplu si tot pur si simplu nu ar pofti placerea desi va constata durerea altfel decat bucuria/placerea, le-ar constatat ca senzatii fara nici un fel de inteles/intelegere.
Libertatea e o conventie dar e si o impunere.
Natura realitatii oferind omului intelegerea, necesitatile si durerea versus starea de bine, de normalitate functionala fizico-psihica si bucuria, automat il obliga sa nu fie nebun si sa caute durerea si moartea ci sa tinda catre aceasta stare de normalitate functionala, ba chiar una pe cat posibil de bucurii.
Orice atentat la starea de buna functionare, si/sau de functionare peste neutralitatea unei functionari obisnuite (care sa includa multa bucurie, fericirea), conduce pe om a se considera atacat, depinde de toleranta fiecaruia la gradul de libertate pe care il are.
Daca problematica e ridicata la nivel de natura a realitatii, la nivelul legilor realitatii, desigur se poate pune problema existentei reale a liberului arbitru; exista sau nu liberul arbitru?
Daca liberul arbitru (vointa liber consimtita) in atitudine (psihic) si in comportament, este sau nu reala, daca este numai o senzatie sau o evidenta de netagaduit, nimeni nu are cum sa constate decat cazand prada manipulativului sentiment al adevarului declansat ca urmare a atingerii nivelului critic necesar al celui/celor in cauza pe problematica in cauza.
Omul e prizonierul sistemului realitatii si doar are impresia ca iese din el prin intelesurile, perceptiile, intuitiile atipice sau alte forme de constatare a realitatii, insa numai daca ar fi creatorul realitatii (sau un observator independent aflat in afara acestei naturii a realitatii) si-ar da seama real daca are sau nu libertatea decizionala si de actiune vizavi de aceasta natura a acestei realitati specifice umanului (dar nu si-ar da seama la randul sau daca are real liber arbitru vizavi de natura realitatii in care el se afla prins).
Deci, libertatea e conventionala dar si o impunere si cautarea mentinerii libertatii e un target de atins.
Totusi omul din poftirea placerii a ridicat stacheta libertatii la cote paroxistice ce nu mai au nici o legatura cu necesitatea de libertate.
Poate omul face asta daca nu intelege nimic?
Nu.
Poate omul face asta daca nu are vointa liber consimtita (inclusiv in gandire, intelegere)?
Nu.
Poate omul face asta daca nu pofteste placerea/placerile/satisfactiile oferita de libertate?
Nu.
In plus omul beneficiaza de facilitatea atasarii si astfel se ataseaza de placeri/satisfactii si de asemenea se ataseaza de resentimente vizavi de neplacere, pe ambele asociindu-le cu libertatea.
Un alt factor important in conventia umana vizavi de libertate este dreptatea/justetea.
Tot datorita intelegerii (ce include, sprijinit de capacitatea de atasare, simtul posesesiunii, apartenentei, valorizarii etc.) si dualitatii durere-bucurie transformata in neplacere(suferinta)-placere(satisfactie), preum si poftirii, omul si-a creat norme personale si de grup/comunitate in privinta justetii atitudinii (psihice) si comportamentului uman.
Asa a aparut punctul de vedere personal si comunitar ridicat la nivel de "justitialitate", asa a aparut justitiarul propriu fiecaruia si justitia umana, diferitele norme, coduri, legi personale sau comunitare, asa a aparut ceea ce e drept si ceea ce e nedrept in acceptiunea fiecaruia si a comunitatilor..
Din toate acestea s-au format tiparele functionale umane din care provin reflexele conditionate.
Este libertatea un reflex conditionat?
Da.
Care e procentajul?
Se poate spune si 100% daca raportarea se face la a te afla dincolo de intelesuri (perceptive, neconventional intuitive/SCM inclus) adica inclusiv dincolo de libertate.
Dar intrucat limitationalul sistemului realitatii umane nu permite vietuirea fara intelegere decat in SCM si pe perioade scurte, se considera ca procentajul poate fi undeva la 50%(depinde de fiecare cat de mult e atasat, cat de mult e prizonierul conventiilor proprii despre libertate).

Factorul predispozitie joaca rolul sau atat in atasarea de libertate cat si vizavi de orice altceva, dar el nu e un determinant al abordarii psihologice intrucat, psihologia are rolul de a ajuta omul sa isi dea seama de el si de functionarea sa cat mai in cunostinta de cauza astfel inca sa poata interveni psihic la niveluri cat mai subtile ale fiintei umane si astfel sa mentina, sa remedieze sau sa imbunatateasca parametrii functionali, pana acolo incat sa reseteze, sa elimine sa reformeze schemele logice functionale ale reflexelor conditionate si chiar a celor ce au un corespondent in fizic destul de evident.

Edited by altnume, 30 May 2016 - 14:18.

Atentia

Mai importanta decat intelegere si decat libertatea, este atentia.
De ce?
Binenteles ca omul nu poate trai fara a intelege (vezi mai sus!), de asemenea el nu poate trai fara libertate suficienta; fara atentie insa, omul nu poate trai decat ca vegetatie in realitatea altora; nu poate nici cel putin sa observe contemplativ, adica observe pura de senzatii fara (nici un fel de atribuire de) inteles (nici cel putin perceptiv sau intuitiv) - OPSFI.
Fara atentie, omul nu exista pentru el insusi si asta e singura forma prin care omul traieste efectiv in realitatea sa; lipsa atentiei e echivalentul mortii pentru el insusi.
Omul are cel putin 3 niveluri ale atentiei:
1 - Nivelul constient obisnuit/clasic (NCO).
2 - Nivelul constient subtil (NCS)
3 - Nivelul constient extrem (NCE)
Cate niveluri ale atentiei are omul, tot atatea niveluri de perspectiva/viziune asupra realitatii si fiecarei problematici in parte are.

Orice nivel al atentiei e practic nefunctional altfel decat ca OPSFI, e practic vegetativ (in modul tipic de functionare), daca nu e implicata intelegerea (fie ea si in formele cele mai subtile ce scapa definirii clasice a intelegerii sau gandirii).

1 - Nivelul constient obisnuit (NCO) la randul sau se divide in nivel constient obisnuit vegetativ (NCOV)si nivel constient obisnuit activ (NCOA).
NCOV este acel nivel in care omul este constient dar nu este si in cunostinta de cauza referitor la faptul ca este constient sau desi este constient si in cunostinta de cauza referitor la anumite problematici, nu este constient si in cunostinta de cauza referitor la problematica in cauza (pe fondul acestei atentii deficitare se formeaza toate tiparele si intreaga perspectiva de la nivel constient subtil (NCS).
NCOA este acel nivel in care omul este constient si in cunostinta de cauza referitor la problematica in cauza (pe fondul acestei atentii suficiente se pot lucra la NCOA, modelarea, schimbarea sau dizolvarea tiparelor din care apar reflexele conditionate).
NCO se lucreaza prin tehnici de nivel NCO, pe frecventa beta.
2 - Nivelul constient subtil al atentiei (NCS) este nivelul perspectivei umane de care el nu e constient in mod obisnuit intrucat nu a avut cine sa ii cultive atentia la a fi constient si in cunostinta de cauza referitor la acest nivel al activitatii sale functionale.
Eul nu e obisnuit a fi si supervizor al acestui nivel tot asa cum nu e obisnuit sa fie nici cel putin supervizorul intregii problematicii de la NCO.
Un Eu competent e potrivit sa preia cel putin atentia de la NCS, sa si-o insuseasca ca parte din el si sa isi permita luxul responsabilizari fata de acest nivel al reflexelor conditionate.
Acest lucru e lesne de realizat daca un personal calificat se ocupa de educatia noilor generatii din stadiile prescolare si gimnaziale; implementarea unei asemenea culturi la adulti, e cu mult mai dificila intrucat ei sunt deja prizonierii reflexelor conditionate inclusiv ai deprinterilor vicioase.
Cauza reflexelor conditionate este atasamentul (incepand de la cele medii si pana la cele ce poate atinge grad de compulsiune).
NCS se lucreaza prin tehnici de nivel NCS, pe frecventa alfa (si uneori cu tendinta theta).

3 - Nivelul constient extrem al atentiei (NCE) este nivelul reflexelor numite neconditionate si un Eu deplin presupune un Eu ce s-a responsabilizat deplin prelund toata atentia fiintei si in consecinta toata functionarea (asa ceva se poate realiza insa efectiv intr-o masura destul de scazuta); e necesara fie o cultivare timpurie si asidua a acestui tip de vietuire, fie o implicare totala a adultului ce porneste pe aceasta cale.

Desigur mai exista si posibilitatea SCM prin intermediul hipnozei sau altor tipuri de SCM.
Deocamdata insa scoala romanesca ce se ocupa de SCM, nu e suficient de calificata si nu e deloc controlata astfel incat sa ofere rezultatele scontate intr-un mediu de siguranta si responsabilitate asigurata de catre organele competente ale statului (nu exista nici cel putin o legislatie dar sa existe un serviciu cu oameni calificati care sa verifice competenta, sa nu permita malpraxisul si in general incompetenta, sarlatania); a nu se pierde din vedere posibilitatea ca SCM sa fie induse si spre folosul celui in cauza dar si spre exploatarea sa cel putin financiara si distrugerea lui; totul tine de etica specialistului si cum in nici un domeniu al vietii omul nu e corect intrucat are el propriile interese si idealuri, corectitudinea se poate realiza numai prin cenzura/control calificat; unii au introdus notiunea de divinitate, judecata, karma, rencarnare... si astfel au rezolvat problematica morala dar, nu acesta e calea intrucat e una artificiala, ea induce in eroare umanul si il fanatizeaza totodata.
NCE se lucreaza prin tehnici de nivel NCE pe frecvente theta si delta.

Frecventele creierului nu sunt neaparat numai cele amintite si nici repartitia nu e tabu, inca nu s-a termint cercetarea umana in domeniu.

Edited by altnume, 31 May 2016 - 05:03.

Doua greseli fundamentale

Omul nu mai face in aceasta etapa a evolutiei sale greselile pe care le facea in urma cu secole sau milenii, nu le mai face pe toate intrucat a ajuns sa isi dea seama de anumite decizii si actiuni ca fiind greseli; cu toate acestea omul inca face multe greseli, unele capitale si asta deoarece evolutia nu a atins un nivel suficint de avansat.
Una dintre aceste greseli este identificarea; din evolutie lipsa omul e obisnuit, e educat sa se identifice (sunt asta, sunt acesta,...*).
In cadrul acestei manii a identificarilor de sine, natura realitatii are rolul sau intrucat, capacitatea umana de a isi da seama (Eul; a nu se confunda Eul tratat in acest topic cu aboradarile provenite din Orient referitor la Eu, in care acesta e descalificat total si inlocuit, ca o necesitate, cu teremenul de vid, non eu sau alte surogate!) e obligata a functiona in cadrul unei structuralitatii fizice ce psihologic poate fi considerata si ca o structura psihica de tip senzorial.
Identificarea incepe inca de la aparitia copilului si atinge un punct de relativ maxim odata cu certificarea de catre adulti a identificarii in oglinda a copilului; acestuia i se confirma identificarea corporala de sine in loc sa i se evidentieze apartenenta structuralitatii in cauza ca fiind un mediator al functionarii sale ca realitate; la fel si in privinta laturii psihice.
Eul, numit pe acest nivel evolutiv drept functie a creierului, nu este (ceva, cineva), el reprezinta...
Forma "a fi" e tratata in acesta etapa evolutiva a umanitatii ca un echivalent cert al materialitatii, dar intrucat probabilitatea materialista nu este totuna cu paradigmele viitorului, se va utiliza pentru Eu, sintagma:  "Eul reprezinta"; Eul reprezinta potentialul de a isi da seama (vezi si aicii*).
E asta o identificare sau o neidentificare?
E o neidentificare vizavi de orice identificare precedenta, dar e pana la urma o identitate asumata.
La intrebarea: "Cine sunt?" (referitor la subiectul interogarii); raspunsul este: nu esti ci, reprezinti un potential de a iti da seama si care din lipsa evolutiva esti obisnuit a te identifica cu structuri fizice si psihice.
Care e rolul acestei intoarceri la inceputurile intelegerii (perceptiv, intuitiv inclus) umane?
Iesirea pe cat posibil din conditionare.
Daca omul ar fi inteles din frageda copilarie cine nu e el si faptul ca nici cel putin nu e ceva/cineva ci reprezinta un potential de a isi da sema, altfel se raporta la realitate, iar constientizarea a ceea ce reprezinta si-ar fi pus amprenta pe atitudinea (comportament psihic) si comportamentul sau, nu ar fi permis formarea tiparelor ce il conditioneaza.
Una dintre componentele de baza a orice tipar provocator de reflexe conditionate e indentificarea de sine: vezi in acest exemplu subpct.a al pct. 2.

A doua greseala fundamentala este ignorarea acceslului pe care omul il are la capacitati neconventionale de modificare a realitatii, la capcitatile de facilitare a starilor de constiinta modificata (SCM), asa cum sunt ele numite in mediul stiintific; ba mai mult ignorarea faptului ca umanul a avut acces la aceste capacitati cu mult inainte de aparitia psihologiei, religiilor, spiritualitatii, filozofiei spirituale,...; specialistii in astfel de capacitati au existat din vremuri imemoriale si exista si azi fara a fi scoliti neaparat prin facultati de psihologie sau teologie.
A confunda invatatura cu initierea neconventionala, e la fel de incalificabil cu aroganta de a considera actualele raspunsuri (modele) stiintifice vizavi de existenta si functionarea naturii realitatii, cu insasi legile (natura) realitatii.
SCM sunt in principiu un efect.
Cauza unei SCM este insa o inductie prin care se da acces cuiva la acea SCM.
Iar o inductie e specialitatea unui profesionist, unui initiat/specialist/maestru/preot/psiholog/...ce a fost initiat de catre un alt specialist, initiat la randul sau de catre... si tot asa din generatie in generatie.
Inductia e si ea de fapt o SCM pe care specialistul o reuseste intrucat i s-a deschis accesul la aceasta capacitate, la aceasta dimensiune.

Pe Terra sunt mii, zeci de mii si chiar milioane de oameni ce pot induce SCM de foarte multe genuri, de ce totusi nu pot fi dovedite stiintific decat SCM de tip hipnoza?
Intrucat nimeni nu vrea sa ajunga cobai, sa fie linsat deoarece are capacitati ce se pot corela lesne cu invadarea si reformatarea dupa bunul plac a mediului privat psihic al celorlalti si intrucat idealurile, normele, interesele unor astfel de specialisti nu coincid deloc cu epatarea prin domeniul stiintific.

Edited by altnume, 02 June 2016 - 04:00.