Credinta Ortodoxa

cam asa:

duhovnic ≈ psihanalist  [ar putea fi si...]

psihanalist ≠ duhovnic [nu are cum sa fie...]

spovedania implica iertarea pacatelor si e diferita de discutia cu duhovnicul pe teme punctuale pentru sfaturi

nu e obligatoriu sa duci o icoana sau o cruce la biserica pentru sfintit, o poti pune in casa si fara s-o sfintesti, nu-i problema

 Ayami, on 19 ianuarie 2018 - 10:18, said:

Ca asa vrei tu. Ti-am aratat ca se poate, cel putin in sens figurativ. Dar asa esti tu cateodata, batman.


Spovedania poate sa nu implice dezlegarea de pacate. Ci mai intai omul trebuie sa faca "tratamentul" recomandat ori "procedurile intru recuperare". Iti vorbesc in pilde, ca-s mai sugestive, ca poate renunti la fixisme, nu ca n-ai sti despre ce este vorba, insa iar se vede ca nu iti sar deloc in ochi anumite similitudini.

 Ayami, on 19 ianuarie 2018 - 10:18, said:

De icoane nu mi-au zis. Numai de cruce.

hai spune tu cum poate un mirean sa faca cruce pe capul celui care l-a spovedit si sa spuna rugaciunea de dezlegare sau sa-i spuna ca nu-i dezleaga pacatele
ce-i aia figurativ in taina spovedaniei si de cand pot mirenii sa spovedeasca?
eu sunt fixist ca fac distinctie clara intre o discutie si o taina a bisericii?

Edited by Ayami, 19 January 2018 - 13:03.

 Ayami, on 19 ianuarie 2018 - 12:58, said:

Prietene, ce inseamna taina a bisericii ? Si cand folosesti expresia biserica incluzi si mirenii ?

Nu puteai sa te uiti singur in dictionar?

TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este necunoscut, neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister.

Ce este Biserica?
1.  Ca aşezământ sfânt, Biserica este comuniunea şi comunitatea sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, întemeiată de Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, plină de viaţă şi lucrarea Duhului Sfânt, spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor;
2. Biserica este acel locaş sfânt, public al creştinilor, ale cărui începuturi le avem chiar de la Mântuitorul (foişorul de sus, în care a avut loc Cina cea de Taină, Luca 22, 12 şi urm.) şi Sfinţii Săi Apostoli (Fapte 1, 13-14; 2, 1; 10, 9; 20, 7-8), în care este preamărit Dumnezeu, săvârşindu-se Sfânta Liturghie, precum şi toate Tainele, slujbele, rugăciunile cultului public, şi multe dintre ierurgii, şi în care adunându-se credincioşii pentru slăvirea lui Dumnezeu, se fac părtaşi de adevărurile şi darurile mântuirii ce li se mijlocesc de episcopul şi preoţii Bisericii. Biserica creştină ca lăcaş de cult implică cu necesitate locul prea sfânt în care Se jertfeşte în continuare, dar nesângereos, Hristos pentru mântuirea noastră (Sfânta Euharistie) prin lucrarea Duhului Sfânt, prezent în Biserică, dar Care coboară şi de sus la invocarea episcopului sau preotului în Tainele Bisericii.
Termenul de biserică - lăcaş de închinare implică în mod necesar pe cel de Biserică ca asezământ şi instituţie sfântă pentru mântuirea noastră, adică pe cel de comunitate sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu. Şi acestea două, la rândul lor, implică prezenţa şi lucrarea lui Hristos în Biserică. Căci, la fel cu Sfântul Apostol Pavel, şi creştinii de astăzi, când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul biserică, subînteleg prezenţa şi lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locaşul bisericesc în care se adună comunitatea locală a celor de aceeaşi credinţă, fie de largă şi continuă comunitate bisericească.
Hristos este prezent în comunitatea bisericească, în Biserica care este trup al Său, pentru că Se aduce jertfă în locaşurile bisericeşti şi Se împărtăşeşte în ele, prin Trupul şi Sângele Său jertfite (Sf. Euharistie) şi prin harul tuturor Tainelor, membrilor comunităţii din fiecare locaş.

Ai citit, prietene?

 Ayami, on 19 ianuarie 2018 - 13:49, said:

Nu te-am intrebat despre sensul expresiei ci cum interpretezi expresiile. Cand zici taina a bisericii la ce se refera mai exact ? A lasat Tatal ceresc sau isus niste taine special pentru ortodoxie ? Banuiesc ca realizezi despre ortodoxie aparitia ei abia la marea schisma.

interpretez in sensul expresiei

Omul trăiește într-un mediu social. Gândurile, dorințele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt  definite într-o măsură uriașă de influența mediului care îl înconjoară. Știți că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză și respiră același aer cu acesta, se molipsește și el. La fel ne molipsim și de la bolnavii de gripă.
Așa se întâmplă și în viața duhovnicească. Dacă omul trăiește în atmosfera mulțimii duhurilor răutății care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredință și de dezmăț, într-o atmosferă de patimi omenești neînfrânate, dacă trăiește într-o atmosferă de prostie și de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul. El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mișună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Și se molipsește nefericitul suflet, și se face el însuși locuință a dracilor.
Și atunci, ce să facem? Unde să fugim de această atmosferă apăsătoare, încărcată cu primejdii de moarte? Unde este scăparea noastră? Unde este pavăza noastră în fața dracilor, a duhurilor răutății care sunt sub ceruri? La toate întrebările grele să căutați totdeauna răspuns în Sfânta Scriptură.
Uitați-vă în psalmul 61, și acolo veți afla răspunsul: De la Dumnezeu vine răbdarea mea, că El este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu… În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu.
Iată unde este scăparea noastră, iată unde e antidotul otrăvii ce intră în noi din mediul care ne înconjoară .
Dmitri Avdeev
..........................................

Babele din biserica au scris a cincea evanghelie. Ce spune o baba e lege, ce spune preotul este indoielnic. Si vrajitoarea te trimite la biserica, dar ala este drum cu pacat.
Parintele Calistrat

Edited by Ayami, 20 January 2018 - 10:13.

 Ayami, on 19 ianuarie 2018 - 12:58, said:

Da, esti fixist. M-am uitat in urma sa verific ce am spus si am vazut ca de fapt chiar tu ai facut indirect afirmatia respectiva(dand, cum iti este tie obiceiul, tot felul de citate) ca un psihanalist este tot un duhovnic(unul mai prost decat un sfant, dar tot duhovnic, care s-ar putea ca macar uneori sa fie mai bun decat unii popi care nu duc o viata chiar atat de sfanta), doar ca nu ti-ai dat seama, desi ai si subliniat si bolduit in mesaj. Ca tu probabil citesti una dar intelegi ce vrei, dupa cum is ideile tale.

 Ayami, on 16 ianuarie 2018 - 15:37, said:

Vedem deci ca nu neaga deloc cu vehementa asa cum faci tu ca in afara de popi nu mai exista si alte persoane care pot fi asimilate unor duhovnici. Zice doar ca ar fi mai putin buni (ca duhovnici) decat unii duhovnici care au si viata sfanta.

Edited by Endgegner, 20 January 2018 - 23:07.

Puterea şi vrednicia Tainelor
1 din 2
Exact aceasta este firea, puterea şi vrednicia Tainelor: să schimbe lucruri, să prefacă, să preschimbe fapte, să-l facă drept pe păcătos, binecuvântat pe necinstit, să înalţe la cer pe cel de pe pământ.
Într-adevăr, cu „cinci minute înainte” de căsătorie este păcat contactul trupesc al perechii, iar cu „cinci minute mai târziu” nu este păcat. Cu „cinci minute înainte” de binecuvântarea preotului avem pe Sfânta Masă pâine şi vin, iar cu „cinci minute (înţelege o secundă) mai târziu” avem Trupul şi Sângele Domnului nostru cele îndumnezeite. Cu „cinci minute înainte” de Botezul catehumenului împărtăşirea acestuia cu Sfânta împărtăşanie este un păcat greu, iar cu „cinci minute mai târziu” împărtăşirea este o faptă ce se impune şi e sfântă.
Cu „cinci minute înainte” de hirotonia sa în episcop „candidatul” este preot şi nu poate săvârşi hirotonie de cleric, iar cu „cinci minute mai târziu” după săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii în care a fost hirotonit, el hirotoneşte preoţi şi diaconi.
Arhimandrit Epifanie Teodoropulos

Edited by Ayami, 21 January 2018 - 16:41.

Puterea şi vrednicia Tainelor
2 din 2
Dar de ce oare să rămânem numai la cele dumnezeieşti şi mai presus de fire, adică la Tainele Bisericii noastre? Oare în cele „ale noastre”, adică în cele omeneşti, nu devin ele oare valabile decât atunci când sunt săvârşite asemănător? Cu „cinci minute înaintea” semnării contractului de către notar şi cei în cauză şi a ştampilării lui, el este o simplă hârtie, iar „cu cinci minute mai târziu” este un act public ce pricinuieşte consecinţe legale de netăgăduit (drepturi şi datorii), uneori de nemăsurată întindere. Cu cinci minute înainte de semnarea lui, testamentul nu diferă de o hârtie de ambalaj, dar cu cinci minute mai târziu are puterea să determine soarta unei averi de sute de milioane. Cu „cinci minute înainte” de jurământul Preşedintelui Republicii, el este un simplu cetăţean, lipsit de orice stăpânire specială, iar „cu cinci minute mai târziu” are puterea să dizolve guvernul şi Senatul. (…)
Biserica în mod oficial şi documentat şi-a exprimat poziţia în privinţa asta. Şi a spus clar şi categoric că legătura trupească a perechii cu „cinci minute înainte” de căsătorie constituie nu un simplu păcat, ci un păcat atât de mare încât el este considerat impediment la preoţie. (Este cunoscut faptul că păcatele numite mici nu constituie impediment la preoţie, căci altfel nimeni nu s-ar fi făcut preot…). Sinodul VI ecumenic spune, confirmând canonul 69 al Marelui Vasile: „Anagnostul dacă s-ar împreuna cu logodnica sa mai înainte de nuntă, fiind oprit un an, se va primi spre a citi, rămânând neînaintat, adică să rămână în treapta sa. Citeţul care s-a unit trupeşte cu logodnica sa înainte de nuntă (după ce se va pedepsi cu un an de cădere din treaptă), să fie neînaintat, adică să nu se facă nici diacon, nici preot. Acestea le învaţă şi le legiferează Biserica povăţuită de Duhul Sfânt.
Arhimandrit Epifanie Teodoropulos

CATEHISM ORTODOX
1 din 3
-Dar Dumnezeu nu știe din veci pe cei ce se vor mântui și pe cei ce se vor pierde? Dacă-i așa, cei pe care-i știe că se vor pierde cum s-ar mai putea mantui, și cei pe care-i știe că se vor mântui cum s-ar mai putea pierde?

Dumnezeu îi știe, desigur, din veci pe unii că se vor mântui și pe alții că se vor pierde. Și fiindcă știința Lui e neînșelătoare, cei pe care-i știe că se vor mântui, se vor mântui negreșit; iar cei pe care-i știe că se vor pierde, se vor pierde cu siguranță. De aceea, se poate spune ca unii au fost din veci rânduiti de Dumnezeu la mântuire, iar alții la pierzare.
Dar aceasta n-a făcut-o Dumnezeu pentru că așa I-a plăcut Lui, ci pentru că a văzut de mai înainte ca cei dintâi vor primi harul și vor conlucra cu El, iar cei din urmă nu. Deci de oameni atârnă că Dumnezeu i-a rânduit pe unii din veci spre mântuire, iar pe alții spre pierzare, nu de buna plăcere a Lui. Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor. Dumnezeu vede mai înainte cum vor lucra oamenii, fără ca să-i silească să lucreze într-un fel sau altul, așa cum un medic vede mai înainte cum va merge o boală, fără ca să producă el boala aceea. Mai înainte-rânduirea lui Dumnezeu atârnă de mai înainte-știința Lui despre hotărârea liberă a oamenilor:”Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8,29).

CATEHISM ORTODOX
2 din 3
- Dacă harul face începutul mântuirii, și nu libertatea omului, și dacă de-abia după ce bate harul la ușa sufletului se poate hotărî omul pentru har, nu cumva harul înrâurește libertatea să-l primească? Și aceasta nu e un fel de silă din partea harului asupra libertății?

Nu e nici o silă. Căci dacă ar fi silă, orice om s-ar hotărî pentru primirea harului, pentru că harul bate deopotrivă la ușa tuturor. E drept că numai harul dă putere libertății să se hotărască pentru primirea lui. Harul dă o primă întărire libertății, care era slăbită de păcat. Dar totuși, această întărire nu înseamnă o silire a libertății. Libertatea nu a fost pusă, prin această întărire, sub un jug străin, ci ea a căpătat un prim ajutor de a deveni iarăși adevărata libertate, cum a fost înainte de păcat. Harul și libertatea, după învățătura ortodoxă, nu sunt două lucruri așa de contrarii, ca după învățătura Bisericii Romano Catolice, care pretinde că libertatea nu trebuie să fie stingherită de har; sau ca după învățătura protestantă, care subjugă pe om cu totul harului, socotind că omul, prin căderea lui Adam, a devenit cu totul rob păcatului, a pierdut cu totul libertatea și nu și-o mai poate câștiga nici prin har, devenind acum un rob al harului. După învățătura ortodoxă, între har și libertate este o înrudire, ca între medicament și sănătate, sau ca între aer și plămân. Așa se face că după ce a primit harul, pe măsură ce sporește în har, omul se întărește în libertate și deci harul lucrează tot mai mult în el, nu lucrează numai harul singur, ci și omul cu libertatea lui.

CATEHISM ORTODOX
3 din 3
Astfel, viața omului renăscut în Hristos se datorează și harului, dar și libertății omului. De aceea, uneori, Sfânta Scriptură vorbește ca și cum harul ar face totul în om: “Căci Dumnezeu este Cel Care lucrează în voi și ca să voiți, și ca să săvârșiți, după a Lui bunăvoință” (Filip. 2, 13); alteori el dă îndemnuri omului ca și cum totul ar atârna de el. Chiar înainte de cuvintele de mai sus, Sf. Apostol Pavel zice: “Cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră” (Filip. 2, 12). Harul este cel ce întărește, dar noi trebuie să avem grijă de harul din noi: “Nu fi nepăsător față de harul ce este întru tine”, spune Sf. Apostol Pavel lui Timotei (I Tim. 4, 14), sau: “Duhul să nu-L stingeți” (I Tes. 5, 19).
În Epistola către Romani (12, 9-21), același Apostol le dă credincioșilor o seamă de îndemnuri cum să se poarte. Dar cu puțin înainte (Rom. 12, 6) spune că toate cele ce urmează sunt daruri ale Duhului. Iar când le spune galatenilor să umble întru Duhul (Gal. 5, 25), sau efesenilor că sunt întru lumina (Efes. 5, 8-9), se înțelege că e vorba și de har și de strădania lor liberă. Tot așa trebuie să se înțeleagă și cuvintele acestea către Timotei: “Deci tu, fiul meu, întărește-te în harul care e în Hristos Iisus” (II Tim. 2, 1). Din Părinții și Scriitorii Bisericii, dăm următoarele cuvinte ale lui Teodoret, care arată că fără voință nu ne putem mântui, dar și că voința, fără har, nu poate face nici un bine. Tâlcuind cuvintele de la Filipeni (1, 30), Teodoret zice: “A numit credința și lupta daruri ale lui Dumnezeu, arătând astfel că nu are în vedere voința singură, care dezbrăcată de har nu poate înfăptui nici un bine. Căci ambele trebuie: și voința noastră, și ajutorul dumnezeiesc; nici harul Duhului nu ajunge celor ce n-au bunăvoință, nici voința, lipsită de aceasta putere, nu poate aduna bogăția”.

Poți să te stropești din cap până-n picioare cu apă sfințită și aceasta nu-ți va aduce nici un folos, dacă nu vei trăi urmând îndemnurile conștiinței. Chiar dacă vom bea aghiasmă de dimineață până-n seară, nu ne va fi de folos. Nu așa acționează harul dumnezeiesc. El nu reprezintă o forță impersonală: Dumnezeu îl dă celora care au o inimă curată, celora care fac bine și se luptă împotriva răului, dar nu undeva în afară, ci în sine însuși.
Mitropolitul de Gorlovsk și Sloveansk Mitrofan

În problemele de credinţă nu încap sentimentalisme
1 din 3
Să ne unim. Dar cum? Să se unească adevărul cu minciuna? Lumina cu întunericul? Credincioşii Bisericii cu cei care s-au lepădat de Biserică? Să ne unim, da, dar după ce ereticii vor părăsi ereziile lor. În problemele de credinţă nu încap sentimen­te omeneşti. Totdeauna Biserica lui Hristos „prin cuvintele gurii Sale a păzit căile aspre”. Nu există cale de mijloc. Ori credem ori nu credem. Ori ca­tolicismul cel de zece secole a căzut în erezii, aşa că trebuie să le părăsească şi după aceea să vină către unirea dogmatică şi bisericească, ori nu con­ţine erezii, şi atunci Biserica noastră se află în ră­tăcire de zece secole. Şi nu numai de zece secole, ci este rătăcită din timpul Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi şi toate se duc de râpă. Şi prin urmare, trebuie să îndreptăm Sfintele Canoane, să completăm Simbolul Credinţei, să modificăm cărţile liturgice, să văruim pereţii care-i înfăţişea­ză pe Sfinţii Părinţi şi să ardem icoanele lor, de vreme ce ne-au făcut să rătăcim atâtea secole…
Monahul Teoclit Dionisiatul

În problemele de credinţă nu încap sentimentalisme
2 din 3
Nu suntem mânaţi de ură nemărginită faţă de cei de altă credinţă. Nu suntem fanatici orbi. Simţim nevoia, ca fii ai Bisericii Ortodoxe, să dăm „mărturia Mielului”. Biserica Ortodoxă a păstrat neschimbată credinţa, dogmele şi morala şi sun­tem datori să ştim asta. Noi aprindem lumina cre­dinţei şi cei ce sunt în întuneric să se apropie. Vor explicaţii? Vor „cuvânt despre credinţa noastră”? Suntem gată să le dăm. Insă nu să încurcăm lucru­rile. Nu să cădem şi noi în erezii. Nu să ne facem pricină ca ereticii să spună că ne îndoim de prea-luminoasa şi strălucitoarea noastră Ortodoxie. Cele pe care întru Duhul Sfânt le-am primit în Biserică, pe acelea le păzim ca pe ochii din cap. Nu cunoaştem alte lucruri, alte inovaţii ome­neşti. Cunoaştem anatemele pe care Sfânta noas­tră Biserică le-a rânduit la Sinoadele Ecumenice pentru cei care ies din adevărul dogmatic şi nu îndrăznim să ne gândim la nicio modificare şi la niciun compromis.
Monahul Teoclit Dionisiatul

În problemele de credinţă nu încap sentimentalisme
3 din 3
Ortodoxia a fost discutată de-a lungul secolelor, dar nimic nu se jertfeşte de dragul oportunităţilor. Putem fi ameninţaţi cu dispariţia, dar asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastră. Nouă ni se impune să păzim credinţa noastră şi să ne pocăim când păcătuim. Şi să ne îngrijim omeneşte pentru noi şi pentru ceilalţi, până în punctul în care credinţa ortodoxă nu este atinsă. Dar când ecumenismul ne face asemenea ereticilor, atunci există tulburare şi pentru noi, şi pentru ei. Noi uităm că suntem ortodocşi iar aceştia se amăgesc singuri, că nu sunt eretici. Şi nu doar asta, dar ne şi in­vită să intrăm în turma lor! Dacă cer dialog cu noi, este pentru că au descoperit fisuri în zidul nostru. Nu vor discuţie despre Ortodoxie. Ei le cunosc pe toate. Nici nu caută să ascultăm părerile lor. Ei ştiu că noi le cunoaştem.
Monahul Teoclit Dionisiatul