E mai rau ca iadul! Ajutor!

 Bogotta, on 15 ianuarie 2020 - 13:10, said:

Eu. Cred ca am anxietate.

Apreciez comentariile voastre chiar si cele care mă iau in bataie de joc, dar nu-i nimic pentru ca m-a iau eu in bataie de joc in fiecare zi de nu mai stiu de mine la cat de terminat sunt din punct de vedere al vointei. Si referitor la treaba cu ”nu cred ce spui”, am sa clarific si anume: In primul an de facultate m-am dus eu, din propria initiativă la medicul psihiatru care era la o clinica privata, nu spital de stat, si am fost singur ca doar eram major ( deci ce treaba mai aveau parintii? ca-mi da cu virgula ) Si o buna perioada am respectat tratamentul si am tinut legatura cu doctorul pana am intampinat iar niste probleme atat cu familia cat si cu facultatea asa ca am luat-o iar pe aratură si nu prea am mai comuniat cu doctorul. Asta in caz ca va intrebati de ce povestea mea nu e veridică.
Iar in alta oridne de idei,  cum spunea si Bursul, chiar merg o data pe saptamana la un psiholog dar simt ca nu ma ajuta cu cu mult, deaorece nu se preteaza pe personalitatea mea asa cum as dori sa fie, nu exista acea conexiune medic - pacient, cred ca ati inteles ideea. Si mai spunea Bursul ca vreau sa-mi descarc sufletul iar aici ii dau mare dreptate deaorece daca imi descarc sufletul nu inseamna ca cersesc mila. Nu! Dimpotriva, nu dau 2 bani pe viata mea in momentul de față, de ce as dori mila, doar simt nevoia sa spun si altora care poate vin cu alte idei decat cele pe care le-am auzit pana acum, ce am pe suflet. Eu stiu ca mai ceri mila in cazul in care putin acolo, putin, iti mai pretuiesti oarecum viata, ceea nu acum nu e cazul meu
Si referitor la vicii si traiul dezorganizat, eu din totdeauna am fost o personalitate adictiva inca de mic, acum cauzle pot doar sa le presupun nu? Poate din cauza tatalui meu care a fost mereu alcoolic, poate din cauza bunicii mele prea protective, poate din cazua ca mi-am luat-o rau in scoala de la altii, nu stiu, Dar ce stiu sigur, este ca sunt si foarte autodistructiv ( vicii - autodistructivitate, se leaga bine nu? ). Cert este ca in momentul de fata vointa mea isi da duhul, deci stiu ce probleme am, ca nu-s nebun de legat, dar cu ce ma ajuta sa le stiu nu am pic de putere de a pune in practica ce stiu, daca vointa mea acum e ZERO BARAT!  Poate de aia si vreau sa mor ca sa m-a mai invart in cercul asta atat de obositor.
In fine, am zis ce era de zis...

 Phobos, on 15 ianuarie 2020 - 00:18, said:

       Fizic sunt sanatos, nu am probleme cu inima, plamanii, ficatul, etc...

 DarthSauron, on 15 ianuarie 2020 - 18:40, said:

incearca sa te faci de folos altora, ti-am scris mai sus. Chiar este nevoie de acest tip de implicare.

Da. Încearcă sa te faci de folos altora pt ca alții sa te poată exploata mai bine sa intri intr-o depresie și mai mare decât asta.

Edited by Testosteron, 15 January 2020 - 19:51.

 Testosteron, on 15 ianuarie 2020 - 19:51, said:

numai prostii vorbesti frate
ce exploatare?

 odastramosilor, on 15 ianuarie 2020 - 20:00, said:

Cand te strădui sa fii de folos altora ei te vor exploata. În general lumea lucrează pt bani în ziua de azi și nu pt a fi de folos altora.

 Testosteron, on 15 ianuarie 2020 - 20:18, said:

nu-i un argument nici pe departe

zici ca te-ai dus singur la doctor. oricum doctorul trebuia din start sa clarifice daca erai in stare sau nu sa iti iei medicamentele singur. si chiar daca esti major in astfelde cazuri se apeleaza inclusiv la familie, pentru a lua tratamentul corect.
zici ca ai luat tratamentul corect pana ai intampinat probleme cu familia si facultatea? in cazul asta , familia care stia de problemele tale trebuia din prima clipa cu probleme sa vorbeasca cu doctorul si sa constate daca mai poti sau nu sa iei singur tratamentul. in momentul ala chiar si major fiind erai trecut in grija parintilor.

eu zic sa te angajezi la lidl.
mereu au activitate oamenii de acolo, nu vad pe unu sa stea. Castigi si un ban, faci si miscare, si comunici, ca am vazut ca au toti casti.
facultatea.. da-o in ma-sa. Aia e, nu e un capat de tara. Din propria experienta oamenii cu capul sunt multi dintre profesori, nu saracii studenti.

deci, lidl, mega, dedeman.. comunici, vezi oameni.

uite, eu de exemplu acum am intrat aici pe forum pt ca lucrez de acasa si sunt singur pana pe la 6 seara.
Nu am avut vreodata depresie, dar am avut anxietate. Si ghici de ce, ca stateam ca papagalul in colivie.
Omul e un animal social. Nu e facut sa stea singur.

 DarthSauron, on 15 ianuarie 2020 - 18:40, said:

Daca ai ajuns sa scrii aici, nu prea e bun psihologul.
Sunt pshihologi buni si psihologi care au ajuns psihologi ca la 18 ani au zis.. nu imi place mate, nu imi place economia, eh lasa ca dau la psihologie.

Eu am un prieten psiholog.. si pot sa zic ca le inteleg meseria. e o meserie aparuta din faptul ca traim in societatea in care traim.
Daca tu acum trebuia sa ranesti la vaci si sa dai zapada, si sa cari lemne ca tb sa faci focul si duminica te duceai la biserica iar diseara la birt sa te hahai cu ion si gheorghe, nu mai aveai depresie.

PS ia mai nene tratamentul daca il ai prescris. Io nu va inteleg, fie cu depresie fie mai am eu cazuri in familie la 60+ cu 6 pastile pe zi pt inima.
Aoileu nu le-am luat. Pai de ce nu le-ai luat bre? Pai am uitat.
pac pac pac, o gura de apa si gata. nu stiu, asociati cu altceva zilnic, gen spalat pe dinti, mers la buda. dar luati tratamentul.

Edited by andreibb, 16 January 2020 - 16:42.

Dar ce vicii ai, fumezi, bei, consumi substante, ai gagica, ce vicii ai?

 odastramosilor, on 15 ianuarie 2020 - 00:51, said:

Pe bune, voi chiar credeti asa ceva?

 epetroiu, on 17 ianuarie 2020 - 19:28, said:

nu credem , stim, e ceva ce am experimentat practic. Nu nu crezi pt ca ai ramas strict la teorie. dac-ai sa recurgi la practica, vei intelege.

Nu pot sa trec fara sa-ti raspund la strigatul tau de ajutor.
Pasul 1, mergi la medic si spune-i ce ai spus aici. O sa pleci cu un tratament (nu foarte complex ca esti foarte rational), dar care sa te scoata din starea asta execrabila. Stiu, durerea aia ingrozitoare din interior care nu te lasa sa te bucuri de nimic. De vointa, nu poate fi vorba decat dupa 2-3 luni cand incepe tratamentul sa-si faca treaba.
2. Nu-ti place psihologul, schimba-l . Stiu, e nasol, mergi la altul si o iei de la capat cu povestea ta. Dar sunt mari sanse sa gasesti unul cu care sa rezonezi. Vezi sa aiba review-uri bune (cel mai bine prin recomandari) si sa fie acreditat, ca-s multi care au facut psihologia de-am**ulea.

Viata e misto, depresia care te macina nu. Depresia te face sa te simti de kkt si sa nu poti sa te dai jos din pat sa-ti iei o cana de apa. Dar daca depresia o rezolvi, vezi si partea aia frumoasa a vietii.

Si nu in ultimul rand: fa ce iti place ca o viata ai. Daca nu-ti place scoala asta, fa alta care iti place si care te face fericit.

Unii parinti gresesc in cresterea copiiilor, altii nu gresesc dar asa au stiut ei sa te creasca. Nu vb aici de abuzuri.
Psihologii  (cei tampiti) cand n-au rezolvare la probleme pacientului dau vina pe parinti si-i fac agresori. Unii sunt, unii nu.
Ai grija sa nu cazi in capcana asta. Dar mai intai rezolva-ti depresia!

@initiator

Iti recomand sa citesti "Demonul amiezii-o anatomie a depresiei" scrisa de Andrew Solomon.
Pe mine m-a ajutat foarte mult in lupta mea cu depresia.  Daca te sperie numarul de pagini (peste 600) poti incepe cu TED talk-urile autorului. Sunt sigura ca vei gasi si acolo informatii folositoare. Faptul ca nu esti singurul care se lupta cu asa ceva poate iti va da un imbold si o urma de speranta ca si tu poti iesi invingator.

Nici eu nu am urmat tratamentul prescris din cauza efectelor adverse. Uitam cuvinte uzuale, imi era foarte greu sa ma exprim, performanta mea la job era afectata si am decis sa renunt la pastile.
Am schimbat si psihologi. Vreo 3. Intr-adevar, e greu sa gasesti pe cineva cu care sa rezonezi. E si mai greu sa iti reiei povestea de fiecare data.

Ce am facut eu:

1. am acceptat situatia. Am acceptat ca ma simt rau, mi-am dat voie sa simt tot ce simteam fara sa ma mai acuz, fara sa ma mai simt viovata, fara sa imi mai fie teama ca ma ratez si ca nu imi voi gasi nicicand un scop in viata.

2. dezamagita cum eram de esecul tratamentului medicamentos si terapeutic, cumva mi-am dat seama ca doar eu singura ma pot intelege cel mai bine si, deci, ma pot ajuta. Am inceput sa citesc carti de self help, literatura de specialitate, atat cat puteam sa inteleg eu, fara sa am pregatire in domeniu. am incercat sa inteleg de ce ma simt cum ma simt. In noptile fara somn urmaream zeci de TED talk-uri si videouri motivationale.
Stiu, suna cliseic, dar e impresionant cum functioneaza creierul uman si cum subconstientul stocheaza date, informatii, cunostinte. tot ceea ce auzi sau citesti, influenteaza felul in care gandesti si cum te simti.

3. o perioada m-am refugiat in munca. Am norocul sa am un job care presupune interactiune aproape zilnica cu oameni si colegi diferiti. Desi la inceput mi-a fost extrem de greu, am incercat din rasputeri sa ma tin ocupata cat mai mult timp, sa ma simt utila, sa ma gandesc cat mai putin la iadul in care eram cand ramaneam singura.

4. in timpul liber am inceput sa merg la sala, am luat la un moment dat si cateva lectii de inot, am inceput sa ies in oras cu prietenele, sa socializez. A fost un proces destul de greu, pentru ca eram mereu trista si vesnic nemultumita. dar cu timpul, si cu oameni potriviti langa mine am devenit mai calma. Am inceput sa vad si partile bune si deloc putine care erau in viata mea. am inceput sa ma bucur de lucruri marunte: o cafea buna, o sesiune de shopping in ziua de salariu, un apus de soare in zeci de culori. cu mult chin si practica, am  inceput sa devin, usor, usor, recunoscatoare pentru ceea ce am.

5. si in tot acest timp am lucrat mult si la partea spirituala. dar nu prin yoga si ce mai e la moda acum, ci prin rugaciune. eu si Dumnezeu. L-am rugat, L-am implorat, am strigat, in momentele de maxima suferinta am cerut explicatii, am  cerut ajutor, am plans rauri si rauri dar mai ales m-am rugat sa nu imi pierd speranta. speranta ca intr-o zi o sa fiu bine si voi reusi sa depasesc acest episod.

Cam asta ar fi experienta mea. Desigur, nimic nu se intampla peste noapte. E un proces lung si o lupta continua cu persoana si cu mintea ta. Iti recomand sa fi bland cu tine. Sa iti dai timp. Take one day at a time. Azi poti urmari un ted talk, maine poti cauta o informatie relevanta pe google, poimaine o carte in librarie.
Asa cum zicea cineva mai sus, incearca sa te faci util. cand simti ca nu poti face mare lucru pentru tine, incearca sa fi cuiva de ajutor. cand simti ca nu mai poti, ca tot ce simti e o nesfarsita suferinta, spune o rugaciune. daca nu stii una pe de rost, incropeste una, cu propriile tale cuvinte. nicio rugaciune nu ramane neascultata, asta o stiu sigur!
Ai incredere! O sa fi bine!

 DarthSauron, on 15 ianuarie 2020 - 18:40, said:

Terapia funcționează atâta vreme cât se realizează o alianță terapeutică, bazată în primul rând pe compatibilitate. Este nerealist să crezi că orice psiholog este potrivit pentru tine,  caută-ți altul dacă simți că actualul nu te ajută.