o sotie inselata...

Am sa incep prin a va spune ca sunt casatorita de aproape 10 ani, aveam si 5 ani de prietenie anterioara casniciei...primul barbat si ultimul de altfel din viata mea...iubire mare, cu nabadai as spune! extrem de gelos la inceput dar usor, usor a mai trecut din certurile pe tema geloziei..avem un baietel de aproape 8 ani..familie oarecum fericita, implinita. Dupa ani de zile descopar ca sotul meu a avut o relatie de aproape 7 ani de zile cu o alta femeie...am suferit enorm, am vrut sa cred ca nu e adevarat, ca poate ma insel eu, dar ce pacat ca nu a fost un vis urat si chiar realitatea. Oricum in momentul in care m-am convins eu ca am fost inselata atata amar de vreme, relatia lui cu respectiva se incheiase. Cand am crezut ca totul a revenit la normal, urmeaza o alta bomba, e cu o alta....sufar ca un caine, imi vine sa-l omor cu mana mea...nu pot sa cred ca omul de langa mine m-a mintit cu atata usurinta...nu pot sa cred ca eu care niciodata nu am gandit sa controlez ce face, el mi-a inselat asteptarile.
     Suntem amandoi doi oameni intelectuali, cu o anumita situatie materiala, tineri la 32 de ani, cu realizari multe impreuna si cu toate astea acum imi vine sa rup totul si sa las in urma totul. Cine ne cunoaste si cui povestesc prin ceea ce trec nu ma crede, nu le vine sa creada ca acest om atat de corect si de cuminte a putut face asta. Acum ceva vreme daca mi-ar fi povestit cineva asa ceva as fi spus rapid : lasa-l! sa se duca dracu' cu curvele lui cu tot!....acum in schimb sunt ca un catel batut, fugarit, ma ascund de ochii lumii...plang noaptea, plang si ziua la birou si nu imi pot reveni....Ce sa fac? Sa dau divort? Sa il iert? Acum probabil dupa toate discutiile dintre noi, el s-a linistit dar eu nu mai am incredere...nu mai cred nimic din ce spune! Imi vine sa-i torn apa fiarta pe el...sunt distrusa de un om caruia i-am acordat toata increderea mea. Avem un copil impreuna, isi iubeste enorm copilul, toti prietenii nostrii imi spun ca sufera si el ca ceva s-a intamplat...dar ca mine nimeni nu sufera...nu doresc nimanui sa treaca prin ce trec eu acum, si toate pentru ca inca il iubesc, pentru ca daca nu l-as iubi m-ar durea IN FUND si l-as lasa alteia...cine ma poate ajuta cu un raspuns sa o faca...poate mai sunt oameni care au trecut prin asa ceva...

 andi1000, on Jan 3 2008, 13:57, said:

daca mai stiu matematica si anul asta:

32 de ani - 10 ani casnicie - 5 ani = va stiti de la 17 ani. asta ar fi un motiv. si apoi, e un copil la mijloc.

Inainte de a lua o decizie, asteapta sa iti treaca durerea pe care o simti si mai mult de atat, nu lasa copilul sa te vada plangand.

As lua copilul si as pleca . Daca spui ca ai o situatie materiala buna inseamna ca poti fi independenta . Si asta conteaza . Stiu  femei care la 32 de ani deabia isi incep viata. Femei puternice, sigure pe ele. De ce sa accepti o viata de caine ? Daca el te iubea nu-ti facea asta. Gandeste-te numai la asta. Pt el esti numai mama copilului lui, si atat .
Pana la urma o sa faci tot ce stii tu. De fapt ce-ti spune inima, nu creierul. Adica o sa te complaci, o sa inveti sa traiesti asa, si asta devine boala cronica. Daca el a avut viata dubla atata amar de vreme, are chestia asta in sange.Poate numai un soc puternic il face sa se trezeasca. Sau poate nu-i pasa. O sa-i convina sa-si vada copilul in weekend si cu asta-basta. Dar tu de ce sa-ti distrugi viata ?

Sunt mic,e aiurea sa ma bag...totusi am o idee...
Afla-i motivele...vezi de ce a facut-o...totusi e un timp foarte lung!ia decizia dupa un timp!
Si orice ai face nu lasa copilul sa vada asta oricat de dificil ti-ar fi,il afecteaza foarte mult!
Imi este greu sa-mi inchipui prin ce treci..probabil m-ar distruge!
Succes si sper sa iei cea mai buna decizie,oricare ar fi aia!
Si nu e vorba ca nu poti sa o iei de la inceput,POTI...dar afla ce iti doresti!

Edited by TADY85, 03 January 2008 - 13:19.

Eu sunt mult mai tinerel dar am trecut prin ceva asemanator, intr-o relatie de luunga durata (ei, cativa ani) si din asta am invatat doar un lucru: nimeni nu te poate ajuta, nimeni nu iti poate spune ce sa faci, ce sa simti, cine esti tu, cine e el, ce simti, ce simte etc.. Nici macar nu e prima oara cand mi se intampla, am mai patit asta si in relatia anterioara

Ce am inteles: oricat de mult ai iubi pe cineva, sau oricat te-ar iubi, este om. Adica greseste. Cei care nu o fac sunt foarte rari. Acum depinde foarte mult de atitudinea lui. Inteleg, te-a inselat, te doare, te simti tradata, chiar nu iti poti imagina cum a putut face una ca asta el, omul care ti-a fost alaturi atatia ani, omul cu care ai trait o poveste de dragoste atat de incredibila. Omul in care ai avut incredere cu orice, i-ai incredintat viata ta, inima, fiecare gand si sentiment etc.. Fine, asta e. Accepta asta: oamenii gresesc. Eu am iertat chestia asta pentru urmatorul motiv: atunci cand gresesc sunt oarecum inconstienti ca vor risca sa piarda omul pe care il iubesc atat. Fine, il iubesti, el te iubeste si totusi a putut sa greseasca. Intrebarea nu e daca va mai face asta sau nu. Intrebarea este daca vei putea trai cu el stiind ce a facut. Intrebarea e daca poti ierta si apoi uita. Raspunsul e ca nici macar tu nu stii raspunsul.

Eu am "decis" la un moment dat ca stiu raspunsul si totul o sa fie ok, o luam de la inceput si totul e bine. Orice ar face cel de langa tine, e greu sa ai din nou incredere. Increderea se castiga greu si se pierde instant. Nu afirm ca restul vietii tale va fi o lupta pentru a uita erorile comise de el dar nici nu cred ca o sa-ti fie usor.

Daca am dreptate si situatia noastra e cat-decat asemanatoare (excludem copii si statutul, ca restul imi par la fel, din ce ai povestit tu pana acum) ai 2 optiuni:
a) il lasi. O sa suferi mereu, niciodata nu o sa-l uiti si faptul ca aveti un copil complica enorm lucrurile. Trebuie totusi sa te gandesti si la binele lui. Plus o gramada de complicatii pe care nu le pot prevede.
b ) ramai cu el. Il ierti. Treptat lucrurile o sa fie din nou frumoase. Sanse 50% - 50% ca totul sa fie din nou minunat sau sa se ajunga la dezastru total. Si aici apar un numar infinit de variante de complicatii posibile.

Eu votez varianta B ) pentru ca eu cred in forgive&forget si totusi avem o singura viata de trait. Oricat de mult ar fi gresit nu pot renunta, nu cred ca merita sa renunt pentru asa ceva. Sunt lucruri mai importante decat "micile" greseli comise acum. Desigur, daca alegi sa-l ierti trebuie sa ai si taria ca de-a lungul anilor sa nu ii mai reprosezi ce a facut acum si sa il "ierti" cu adevarat, fara a-i baga din cand in cand cutitul in rana pentru ca, da.. si pe el il doare

Edited by nu_sunt_ozzy, 03 January 2008 - 13:20.

 Ana_Karr, on Jan 3 2008, 14:09, said:

daca era asa, dadea el divort,nu ?  

 nu_sunt_ozzy, on Jan 3 2008, 13:16, said:

Serios? A-ti insela sotia e o greseala "mica"? Atunci care ar fi o greseala "mare", in opinia ta?

Edited by cleo222, 03 January 2008 - 13:20.

 andi1000, on Jan 3 2008, 12:57, said:

După cum vezi, știi răspunsul.

Desigur există copilul, există viața in comun și îl poți ierta, însă este doar o rezolvare pe termen scurt. Pe termen lung, încrederea in el este 0 și nimic nu o sa mai fie așa cum a fost odată.

Doar tu știi cât se merită să faci sacrificii pentru familia ta, care este balanța între avantaje/dezavantaje, ce ai pierdut sau ce o sa ai de pierdut.

 Celestin, on Jan 3 2008, 14:20, said:

hmm, sunt un pic avocatul diavolului la faza asta, dar vad ca  nimeni nu se intreaba de ce sotul a avut o alta relatie pe termen lung - 7 ani. as fi zis si eu aia cu curvele daca le tot insira prin cluburi.

incredere 0 pe termen lung, insa nu stiam ca verigheta este antidot la impulsuri sexuale. cu alte cuvinte, o casnicie nu se face de una singura ci in doi.

nu stiu de ce ar fi avut incredere in el, ca nu o facuse/aflase ea? cateodata prea luam totul at face value.

ps: povestea mere perfect in oglinda-un caz identic de sot inselat. tot asa , sotia mama iubitoare, devotata familiei. tipul cand a aflat a luat vestea in plin: "noh, era si timpul sa se intample".

 turbo trabannt, on Jan 3 2008, 13:26, said:

Conteaza asa de mult de ce a inselat-o? Vorba e ca a facut-o. Asta inseamna ca relatia lor nu mai merge. Daca ar fi tinut la ea si i-ar fi apsat de familie si de copil, cred ca si-ar fi putut stapani si "impulsurile" alea sexuale.

 Ana_Karr, on Jan 3 2008, 13:09, said:

Daca te-a mintit 7 ani de zile, mai poti avea incredere in el? Oare ce il va impiedica sa o ia de la capat?
Din ce povestesti inca il iubesti, poate... Pana la urma cea mai chinuita tot tu o sa fi, din pacate. Singura solutie ca sa ramai in aceasta casnicie este sa stergi cu buretele tot si sa il creditezi neconditionat, sa te abtii sa ii scoti ochii, sa te abtii sa te gandesti si sa te intrebi ce face cand nu e cu tine, cu cine e, unde e. Daca poti face asta, eu nu am putut, atunci da-i o sansa..desi, in situatia data nu tu ar trebui sa fi cea care lupta ci el.

Imi pare rau sa zic asta dar barbatul tau nu te respecta deloc...sa ai 7 ani o viata dubla...este incredibil, incredibil!

Sunt convinsa ca a justificat, a gasit motive, s-a cait etc...dar e penibil si mai conteaza? Hai sa admitem ca regretele sunt credibile daca el vine si recunoaste o aventura de o noapte, care se poate intampla oricui, desi si aici e discutabil  dar o relatie de  7 ani...in 7 ani sigur constientizezi ca nu e ok ce faci fata de sotie, de familie, copil sau fata de amanta..nu stiu. Eu i-as arata direct usa!

Unii ar zice ca te-a ales pe tine din moment ce a renuntat la cealalta...dar doar dupa 7 ani,  totusi e un timp al naibii de lung in care sa te hotarasti, nu?. In plus, oare a renuntat el sau ea (poate  ca s-a saturat sa fie cealalata femeie...si el nu vroia sa divorteze).

Indiferent , decizia este a ta. Gandeste-te ca esti tanara si asa cum zicea Ana, viata acum incepe. Meriti sa fi fericita.

 cleo222, on Jan 3 2008, 14:31, said:

as vrea sa fiu de acord cu tine. din pacate, "viata ie complexa" si socoteala de la 17 ani nu se potriveste si la 32 sau chiar mai devreme. intervine fenomenu maturizare , plictiseala etc etc.

nu stiu  de ce intr-o relatie trebuie sa avem 100% incredere inainte de a afla si 0% dupa. prefer un moderat 50%-50%.

 turbo trabannt, on Jan 3 2008, 13:26, said:

Nu contest existența vreunui motiv prin care el își justifică gestul dar în cazul de față, ceea ce doare este încrederea pierdută în cineva care credea că îl cunoaște și care a mințit/trădat/înșelat.

 turbo trabannt, on Jan 3 2008, 13:26, said:

"noh, era si timpul sa se intample" .. acum mă pot duce și eu cu sufletul împacat   ...sau care e morala ?

Edited by Celestin, 03 January 2008 - 13:36.

 Celestin, on Jan 3 2008, 14:36, said:

as vrea sa vad si eu cate casnicii ajung la 60-70 de ani si baba/mosu nu a calcat pe langa. acolo putem vorbi de incredere.

 turbo trabannt, on Jan 3 2008, 13:35, said:

Probabilități în viață ? Să fim seriosi

Îi era dator după atâția ani cu adevarărul despre ceea ce se întâmpla ..a găsit pe alta / ceva nu-i convine ? ok, dragă, uite care e situația, viața noastră așa cum este nu-mi mai convine pentru că 1..2..3.., nu cred că se mai poate rezolva, aș vrea să încheiem aici, bla .. .

7 ani o viață dublă ?

 Celestin, on Jan 3 2008, 14:44, said:

omu probabil nu a renuntat din cauza copilului. asa se zice in primul post, ca e un tata minunat. pe un fustangiu il durea la basca de copil.

 cleo222, on Jan 3 2008, 13:20, said:

Da-i o palma si iti zic dupa aia