Ganduri...

Prima mea poezie, scrisa atunci, pentru prima mea iubire...
  



Iti scriu acum aceasta mica poezie,
Ca un final mic gand, pe care as fi vrut sa-l spun...
Cand vineri, pentru o ultima clipa,
Tu ai plecat, si tot ai luat cu tine,
Un val, un zambet, un final de drum.

Am vrut sa iti spun toate-aceste lucruri,
Atunci, cand ai plecat, incet spre-autobus,
Dar, se pare, cuvintele cand sunt cu tine,
Ma lasa balta-ncet, un sir nespus.

Aceasta mica poezie, daca se poate, ti-o dedic,
Mici versuri, rime, pe hartie,
Ce pot reprezenta intr-un final... nimic.

Dar, toate, puse la un loc,
Sunt tot ceea ce as fi vrut sa-ti spun,
De fiecare data cand, frumoaso,
Tu ai plecat, zambind, pe al tau drum.

Ceea ce insemni acum tu pentru mine...
A fost, este, va fi un sentiment profund...
Daca-ai putea tu oare intelege,
Ca te ador, ca te iubesc... oricand.

Dar iti voi respecta dorinta,
Vom merge fiecare pe-al sau drum,
As vrea totusi daca se poate,
Sa nu ma tratezi de-acum ca pe-un nebun.

Prieten iti voi fi, de-acum in colo,
O Doamne, nu am vrut mai mult,
Decat sa ii vad chipul inca-odata,
Si sa sfarsesc, trantit, pe-acest pamant.

As vrea sa stii ca eu voi fi acolo,
La bine, rau, sau orice alt cuvant,
Care-ar putea aduce alinare,
Sau bucurie, pentru-n suflet bland...

As vrea sa stii ca-mi esti atat de draga,
Tu, dai sens in lumea mea, prea moarta,
Tu, imi aduci mereu aminte,
Ca Sergiu e aici, si n-a murit...
Tu, esti izvorul ce-mi da apa,
Tu, esti acel ceva, care-a venit,
Sa ii arate orizontul,
Si rasaritul, noului venit.

Dragostea ce-acum distruge...
Ce e mai bun, curat, din noi,
Lasand in spate doar privirea,
Regrete, scrisori, aruncate la gunoi,
Lasand ce-a mai ramas... pe noi,
Gandind ca vom muri, probabil,
Dar, stam, drepti, toti, fara nevoi,
Pierduti intr-o secunda-uitata,
In fata unei scoli,
Vorbind despre nimicuri, si clisee,
O lume iluzorie de-a dreptul...
Ce nu o uit... si mai ales... pe noi.

Dorinta mea, este sa stai asa,
Sa nu te schimbi, sa nu incerci cumva...
Si de-ti va spune cineva, ceva,
Sa iei aminte, ce-ti voi spune-acuma,
Esti unica!... frumoasa mea.

Sa stii ca-n acest colt de lume,
Va fi intotdeauna cineva,
Acel mic, neinsemnat, eu...
Care va implini cumva, dorinta ta.

Si sa mai stii, acum, scriind, mi-am amintit,
Ca tu, vei fi intotdeauna pentru Sergiu,
Nepretuit smarald, de negasit...

Tu, fara sa vrei, acum, ai faurit,
Un mic locas, in inima de piatra,
Care imi da putere sa recit,
Aceasta poezie stearsa,
Acest mic vers, de-neclintit.

Pe strada, nu ne vom mai intalni,
Te las, caci simt prezenta mea in plus,
Dar vreau sa stii ca eu voi fi acolo,
Sa te veghez, sa te pazesc, pan' la autobus.

Ahh, da, si sa mai stii, ca iti doresc tot binele in viata,
Si tot ce iti doresti se va-mplini,
Si poate intr-o alta viata,
Din marea masa, noi ne vom reintalni,
Si poate-atunci vom sta vreo cinci minute,
Sa radem, sau sa plangem, ce o fi,
Cand vom privi spre-aceste mici momente,
Momente bune, triste... cum or fi.

Si mai presus de tot si toate,
O singura dorinta-am mai urzit,
In nebunia asta toata,
Cand vei gasi pe cineva de te-a iubi,
As vrea te rog, daca se poate,
Sa te iubesca, la fel, cum eu, te-am iubit.

In tot ce-am spus si am facut pana acum,
Daca am zis, facut, ceva nepotrivit,
Iarta-mi te rog gresala,
Sau daca te-am ranit,
Sa te razbuni tu poti pe mine,
And you'll enjoy it, bit with bit...

Aceasta poezie, sa o iei in dar,
Ca pe o amintire de la mine,
N-am mai compus, dar cum spuneam,
Ma-ndrumi, chiar si acum, stii bine,
Si sa nu uiti deloc macar,
Ca sunt aicia pentru tine.

Inchei aici, tot ce am vrut sa-ti zic,
Cu marele regret si gandul,
Ca n-am putut sa-ti zic, aceste lucruri,
Atunci cand te-ai grabit,
Sa prinzi autobuzul...
Poate,
Si sper sa intelegi ce-am vrut sa zic.

Edited by e-XisTenZ, 05 August 2006 - 21:29.