Teoria universală a existenței

Vizionam de curând Curiosity de pe Discovery (un format educațional universal pe care vi-l recomand) legat de relațiile matematice dintre univers (abstract) și concret ce m-a intrigat foarte mult și am formulat o ipoteză derivată din alte două ale lui Albert Einstein și Stephen Hawking.

Albert Einstein afirmă, prin teoria relativității, că orice corp ce are masă manifestă o formă de energie sau, altfel spus, masa este ea însăși o formă de energie. Pornind de la acest concept, îl citez pe Stephen Hawking: "...the universe is just the sum of positive energy (e.g. life forms) and negative energy (stored in space)."

Ca să clarific puțin lucrurile, la scară mare, imaginați-vă că totalitatea existenței, fie ea concretă sau abstractă, se rezumă la forme pozitive ale energiei, cel mai simplu exemplu fiind formele de viață, și la forme negative, mai greu de definit, dar care reprezintă exact opusul energiilor pozitive, ce se "stochează" în spațiu.

Deci, E_pozitivă + E_negativă = 0

Și aici voiam să ajung. Hawking spune că noi, alături de infinitul univers ne reducem la 0. Astfel, suma fiind 0, putem interpreta universul (negativ) ca opusul formelor de existență, de aceea îl putem considera infinit. Mai mult, acest 0 reprezintă o formă prin care universul ne "spune" că poate "stoca" toată această energie negativă. Cu cât considerăm o valoare imensă a energiei pozitive, cu atât e necesar ca universul să "stocheze" valoarea opusă ei.

Teoria mea este că, dacă Hawking are oarecum dreptate, dacă suma lui e corectă, folosind principiul lui Einstein, atunci se luminează întocmai un mister existențial: ne-am născut din nimic, suntem nimic (nu mă refer la definiția exactă a noțiunii de "nimic") și astfel, cred că, având în vedere aceste aspecte, acest 0 este exact echilibrul universal, care omogenizează restul conceptelor.

Voi ce părere aveți? Chiar este o noțiune de-a dreptul interesantă, mai ales pentru că reunește teoria relativității lui Einstein în suma lui Hawking.

Edited by namespace, 11 January 2014 - 20:32.

Deci ai constatat ca, de fapt, suntem niste nulitati? E adevarat, niste nulitati in echilibru, dar totusi doar nulitati.
Pentru a se echilibra pe 0, n-ar fi obligatorie egalitatea intre cele doua forme, pozitive si negative? E indeplinita, oare, o asemenea conditie?

Am susținut teoria lui Hawking:

E_pozitivă + E_negativă = 0 <=> E_negativă = - E_pozitivă

Foarte corect din punct de vedere matematic, dar și toretic tot poate fi o ipoteză solidă.

Plus de asta, tot ce manifestă o formă de energie (tot ce are masă) are, să zicem, corespondentul în zona negativă a ecuației universale. Se echilibrează, mereu se ajunge la acel 0.

Edited by namespace, 11 January 2014 - 20:54.

Daca E pozitiva se asociaza cu masa , E negativa ce ar fi? Trebuie sa fie tot ceva material pt a se echivala... Deci?
Daca nu , e inca o teorie limitata de puterea noastra infinit de mica a cunoasterii actuale.

"are, să zicem,"
Nu pare prea convingator.
"Just the sum" nu implica egalitatea celor doi factori.

Dacă e pozitivă, implică masa, dacă e negativă, implică imaterialul; poate nu neapărat absența masei, dar nici clasicul concept al acesteia.
Repet, se creează o corespondență dintre un punct x definit de o energie pozitivă la un punct y definit de o energie negativă. Și astfel obținem un infinit de perechi (x,y).
Tot ce se acumulează în zona negativă depinde numai de ce se manifestă ca energie pozitivă, iar tot ce implică o energie negativă are un corespondent pozitiv.

Imaginați-vă relația universală ca o funcție bijectivă ce are ca domeniu de definiție valori pozitive (energie pozitivă), iar codomeniu o mulțime de valori negative (energie negativă).
Relația de atribuire unui singur element din E_p în E_n poate fi: f(x) = -x, dacă ar fi să reducem problema la un concretă, simplă.

Discutăm teoretic, asta e chiar frumusețea dezbaterii. Cum a spus și Lucian Blaga: lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns.

Edited by namespace, 11 January 2014 - 21:19.

Sper ca stim cu totii ca plecam de la nbiste ipoteze care, in limba lui S.H. pot fi foarte simplu contraatacate prin "but".
Eu nu am inteles niciodata de ce Universul, caruia ii apartine tot ce stim, trebuie sa fie...-tot ce stim (aka minus tot ce stim)..

Universul cuprinde lucrurile pe care le știm despre el, lucrurile pe care știm că nu le știm despre el și lucrurile pe care nu știm că nu le știm despre el.

Niciodată nu o să se definească exact această noțiune; până atunci modelăm teorii competente în fraze și idei logice pentru noi, dar poate ilogice pentru alții, de asta munca unui savant se bazează, într-o oarecare măsura, pe munca celui sau celor precedenți.

Dacă plecăm din start de la premisa că universul e totul (ceea ce e foarte corect), atunci fiecare componentă a acestei mulțimi se găsește într-o relație de (inter)dependență cu o alta, altfel nu ar fi validă suma lui Hawking.

Ca să-ți clarific, oarecum, nelămurirea, pot să-ți spun că te poți referi la Univers sau la univers, univers ca spațiu, timp (infinit), iar Univers ca instanță superioară. Astfel, dacă s-ar cunoaște fiecare caracteristică și s-ar elucida fiecare mister universal, atunci lumea nu ar mai avea sens. Când cunoști și înveți ceva despre Univers sau univers, atunci urci încet-încet către o treaptă, dar niciodată nu ajungi la capăt: lim_x->∞|f(x)| = ∞,  funcție definită mai devreme. Dacă elimini modulul: lim_x->∞f(x) = - ∞, atunci poți să afirmi că indiferent cât de multe ai cunoaște despre univers, tot este un procent infim din întregul concept sau cu cât știm mai multe, cu atât știm mai puține: aflăm lucruri noi care, de fapt, ne spun că nu o să cunoaștem Universul sau universul niciodată, ci doar ne alimentăm setea rațională, dublată de spiritualitatea proprie.

Cu o noțiune teoretică pe care o deții, ajungi la o alta, ajungi la n concepte pe care le modelezi într-o ipoteză și tot așa.

Edited by namespace, 11 January 2014 - 22:25.

namespace, on 11 ianuarie 2014 - 20:24, said:

deacord cam cu tot ce spui tu
altfel spus, sau ca adaugare la ce spui tu, Universul a luat nastere din iubire, se supune iubirii prin relatiile scrise de tine, iubirea fiind prima forta a universului, omniprezenta, and all that
unii iti mai zic "god is love" in ultima vreme, ca stiu ca n-ai timp sa citesti carti

acel zero rezultat la tine....e de fapt timpul...
suma energiilor opuse se scurg in fiecare moment de timp.....
acest continuum de sume...le vezi ca fiind nimic....dar acel zero e timpul....si puterea lui Dumnezeu

Lucrez și la un proiect serios al teoriei ce cuprinde atât noțiunile matematice, cât și cele filozofice. Voi reveni cu o primă variantă a acestuia cât de curând.

Dacă cineva mai are vreo idee pertinentă, o aștept cu plăcere.

"Universul cuprinde lucrurile pe care le știm despre el, lucrurile pe care știm că nu le știm despre el și lucrurile pe care nu știm că nu le știm despre el."
Si cuprinde si lucrurile pe care nu stim ca nu stim ca nu le stim despre el,......... si tot asa mai departe......
Ca o concluzie, cuvantul "stim" apare doar odata in fiecare dintre supozitii, iar "nu stim" poate duce la infinit.  Esta asta o egalitate intre  cele doua?

myshyk, on 12 ianuarie 2014 - 12:13, said:

"lumea vazutelor si nevazutelor"....tot la cunoastere se refera

Aș mai putea aduge o noțiune în calcul, deși este destul de forțată, dar din ea rezultă o idee interesantă.

Cu toții știm că rezultatul împărțirii a / b reprezintă numărul care ne spune de câte ori b încape în a. Așadar, putem împărți 0 la orice număr (cantitate), pentru că acea cantitate încape de 0 ori în cantitatea inițială.
Și mai știm că ne este interzis să împărțim la 0, dar oare de ce? Pentru că o cantitate reală nu poate încăpea în nimic, dar dacă ne gândim puțin observăm că ceva nul poate ocupa un spațiu concret la infinit. Cu alte cuvinte, este nevoie de un infinit de obiecte nule, 0, pentru a ajunge la un număr concret.

Și cum împărțirea este scădere repetată, voi lua un exemplu concret: 36 / 6:

36 - 6 = 30 (1)
30 - 6 = 24 (2)
24 - 6 = 18 (3)
18 - 6 = 12 (4)
12 - 6 = 6 (5)
6 - 6 = 0 (6)

Deci 36 / 6 = 6.

Acum, folosind aceeași metodă, efectuăm 1 / 0:

1 - 0 = 1 (1)
1 - 0 = 1 (2)
1 - 0 = 1 (3)
...
1 - 0 = 1 (∞)
...

și tot așa.

Este același principiu ca la dreptele paralele: considerăm că două drepte paralele se întâlnesc la infinit într-un punct imaginar.

Așadar, dacă 1 / 0 = ∞, înseamnă că nimicul formează întregul, adică dintr-un infinit de nimicuri ajugem la un întreg și astfel cosmogeneza capătă sens: din nimic s-a creat totul.

Ce spuneți despre ideea asta?

Edited by namespace, 13 January 2014 - 20:47.

names. Icce, on 13 ianuarie 2014 - 20:38, said:

Primo: eu nu consider ca 1/inf=0.
1/inf este cel mai mic numar pozitiv diferit de zero.

Secundo: nu se stie daca materia este infinit divizibila. Poate exista o caramida de baza a materiei, aparent abstracta, care seamana cu bitul din informatica. Nu are dimensiuni dar poate genera corpuri cu dimensiuni geometrice aparent infinit divizibile.

Analiza matematică definește raportul a / 0_+/- = +/- ∞, iar a / +/- ∞ = 0_+/-  

De acord cu ce spui, iar în legătură cu materia este infinit divizibilă, propun următorul exercițiu de imaginație:

Pe o suprafață plană se află un pătrat ale cărui dimensiuni inițiale sunt n x n (lungime x lățime). Cu fiecare zi, dimensiunea acestuia se înjumătățește. Se poate astfel ca, după un un număr z de zile, acest pătrat să dispară?

Matematic, acest lucru se scrie ca:

dim(z) = dim_in / z, z = 1 -> ∞

// dimensiunea in ziua z este dimensiunea initiala / numarul de zile

Așa putem diseca problema la infinit, răspundem la o întrebare cu o altă întrebare. Îmi plac analogiile care s-au teoretizat în acest subiect. Foarte bine!

Edited by namespace, 13 January 2014 - 23:01.

Patratul acela nu exista decat in imaginatia ta. Nu poti sti daca spatiul este la nivel cuantic la fel ca la nivel macro.
Da, poate sa dispara dupa un numar finit de zile.
Sa-ti explic. Sa presupunem ca un programator hiper-inteligent, care are la dispozitie o  putere de calcul astronomica, creaza un univers virtual pornind de la biti de informatie, 0 si 1. O fiinta din acel univers va gandi ca patratele care le vede pot fi impartite la infinit, fara sa stie ca orice obiect care-l vede contine o cantitate limitata de informatie. Matematic da, se poate imparti la infinit, practic nu.

Edited by XORIAN_L, 14 January 2014 - 00:26.

XORIAN_L, on 14 ianuarie 2014 - 00:22, said:

Una dintre cele mai bune analogii pe care am citit-o, bravo!

Legat de universul virtual, acesta este guvernat de legile ce-i sunt dictate, deci orice acțiune simulată într-un spațiu informatic este descrisă de un set de secvențe definitorii.

Acum, împărțirea la 0_+/- sau la ∞ se face, mai mult, la nivel conceptual, în special în trasarea graficelor sau în analiza funcțiilor matematice. Practic, nu se poate opera cu asemenea concepte, pentru că nu reliefează realitatea percepută în mod concret de ființa umană.

namespace, on 13 ianuarie 2014 - 20:38, said:

incepe sa te obsedeze chestia cu zero. ai grija. asa a inceput si la mine
1. cantitatea sta in nimic, peste nimic. x+0=x
2. spatiul gol si timpul sunt acelasi lucru
3. ceea ce numesti nimic e ceea ce omul nu poate intelege niciodata. TIMPUL