Terapia de soc in viata

Pornesc acest topic pentru ca vreau sa vorbim despre cateva aspecte legate de viata; unele dintre ele, poate destul de interesante.. cel putin din punctul meu de vedere.


Un aspect il constituie evolutia noasta de-a lungul vietii; felul in care actionam. De ce unii reusesc iar altii nu ajung niciodata unde vor? Nu cumva cei invingatori au trecut printr-o terapie de soc inca de la o varsta frageda si nu cumva au fost supusi la un nivel de frustrare,frica si insatisfactie mai mare decat majoritatea?


Un alt aspect il reprezinta felul in care abordam obstacolele. De ce unii fug mereu de realitate, de terapia de soc? De ce nu vor sa accepte lucrurile asa cum sunt si sa vada ce pot face intr-un mod pragmatic? Din orgoliu?
A accepta realitatea care ce-i drept este destul de deprimanta pentru majoritatea, nu te ajuta totusi sa ajungi mai departe decat daca ai fi visator? Daca vezi macar lucrurile intr-un mod clar... nu ai un avantaj? Nu e si asta macar un punct de plecare pentru fapte si actiune? Va intreb si pe voi pentru ca stiu multi oameni care vin mereu cu replici de genul: ,,Ce rost mai are? / E prea greu de facut asta sau aia" se complac in mocirla chiar daca exista solutii.


Felul in care ,,construim" dupa...... un plan sau haotic; nu este de asemnea un lucru important? Stiu persoane fara nici un pic de strategie in viata... pur si simplu sunt nepasatoare la viitor si la un moment dat inevitabil realitatea ii loveste; apoi o fac pe victimele cand dau in depresii ,,Vai ba... am de platit atatea rate...".


Optimismul prostesc nu este cumva opusul unui lucru bine facut?
Nu  este asa ca atunci cand nu va faceti griji si nu luati in calcul mai multe probleme si planuri de rezerva lucrurile merg prost?


Ce parere aveti?


P.S

O sa mai adaug pe parcurs....
Puteti sa mai adaugati si voi!

Edited by 667, 23 March 2013 - 22:23.

Daca intram pe taramul relativitatii, realitatea e lui X nu seamana cu cea a lui Y. Faptul ca tu crezi ca X se ascunde de propria realitate nu inseamna ca asa si e, poate X isi vede propria realitate altfel decat i-o vezi tu.

Spunea cineva (nu mai retin cine, o personalitate) ceva de genul: Cel mai simplu mod prin care rezolvi o problema e sa uiti de ea.

Sa-ti construiesti viata, pas cu pas, nu poti. E o naivitate crunta din partea individului care-si planuieste fiecare "miscare" cu ani, luni in urma. Nu e bine nici sa-ti lasi viata pe seama destinului insa nici sa devii paranoic construind-o pas cu pas, pana in cele mai mici detalii, ca un puzzle.

Ar fi interesant sa-ti reuseasca puzzle-ul, din pacate nu reuseste iar asta te scoate din schema. Cineva care poate improviza, care se poate adapta, reuseste sa treaca relativ usor peste situatia iesirii din schema. Cineva insa care si-a imaginat ca urmatorul lui pas o sa fie unul clar, categoric, acum vazandu-se in fata unei situatii noi, neasteptate, se blocheaza, nu stie ce sa faca, nu stie cum sa improvizeze urmatorul pas, iar asta e rau.

Una peste alta, nu mi-as pune nici viitorul in mana destinului, dar cu siguranta nici n-as incerca, meticulos, sa-mi stabilesc toate actiunile viitoare din timp, sa caut raspunsuri la toate problemele, etc, asta m-ar tulbura serios, as deveni un perfectionist in problema vietii (si asa cam sunt, ar fi groaznic, as innebuni probabil).

Alex-Softpedia, on 23 martie 2013 - 22:35, said:

Alex eu nu m-am referit la tipul asta de plan, cel mai bun plan este intr-adevar adaptarea dar aceasta trebuie facuta cu cap!

667, on 23 martie 2013 - 22:02, said:

ce e aia "terapie de soc"?

Eu stiu ca un copil are etape critice in dezvoltarea mentala/fizica. Daca ii dai ce are nevoie la momentul critic, se va dezvolta cu succes, va creste mare si frumos si destept si toate bune. Daca il lipsesti de cele necesare dezvoltarii, se va strica exact ca fructele unui pom pe care nu l-ai ingrijit si l-au umplut viermii, omizile, si tot felul de paraziti si boli.
Iar frica distruge omul. Un om crescut cu frica de baubau, bataie, iad, si altele, ala in nici un caz n-o sa devina un invingator.
Copilul crescut sa isi invinga frica, ala devine invingator.

deci cred ca tu vorbesti de "terapia de soc" din ce-ai auzit la televizor cu astiea cu economia, da asta e cu totu altceva

Edited by criztu, 24 March 2013 - 00:03.

Bre, este un principiu: „Viata te învaţă”. Dacă prin terapie de şoc înţelegi să laşi viaţa să te înveţe, atunci ai perfectă dreptate. Cei mai mulţi care au probleme în viaţă datorează acest lucru lipsei skill-urilor, pentru că cineva la un moment dat i-a învăţat să fugă de provocări, nu să le accepte şi să le rezolve. De exemplu, la români că „fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă”. D-aia ne bucurăm de atîta cinste în lume.

Dar, în sfîrşit, ideea de „terapie de şoc” m-a dus cu gîndul la umflaţii ăia (de la 150 kile+) care se vaită că vai, ce povară e slănina pe care trebuie s-o poarte după ei, dar n-ar face nimic să mănînce mai puţin. Abia recent am văzut în sfîrşit ieşind specialişti pe televiziuni care zic că arsul caloriilor nu ajută cu nimic la scăderea în greutate. Nu, pur şi simplu trebuie să mănînci mai puţin ca să slăbeşti (să-ţi iei gîndul de la mîncare toată ziua).

Pentru ăştia, aş avea eu o terapie de şoc. Cu voie (adică printr-un program prin care să se înscrie voluntar pe ăia care zic că vor să slăbească) sau fără voie, i-aş aduna şi i-aş uita pe o insulă, unde să aibe toate cele necesare traiului, dar sub formă de materii prime: făină sub formă de boabe de grîu şi 2 pietre de moară, carne sub formă de găini şi porci vii, legume sub formă de grădină, foc sub formă de pădure (din care să-şi procure lemnele) şi scăpărătoare (nici măcar chibrituri). Şi i-aş lăsa acolo minim 1 lună de zile (fără nici un ajutor din afară). Să-i vedeţi cum or să slăbească ăia cu zecile de kile, fără nici o problemă.

667, on 23 martie 2013 - 22:02, said:

Reusita sau esecul depinde de felul in care esti construit (genele), mediul in care traiesti, anturaj, noroc/intamplare.

Cheia succesului cred eu este sa te poti aprecia corect si sa fii dispus sa inveti tot timpul, sa asimilezi informatii.
Cei care reusesc sa aprecieze cit mai aproape de realitate ce aptitudini au, isi cintaresc sansele mai bine.
De asemenea sa fi permanent ancorat in realitate si nu in visele tale.
Asta nu inseamna sa nu ai teluri, dar ele sa fie realiste si oportune .

Sa stii sa profiti la maxim de ceea ce ti se ofera , sa stii sa te repliezi atunci cind esti pe un drum infundat.
Am vazut oameni destepti , educati, care au ratat, pt ca au fost prea caposi si nu au stiut sa priveasca in jur ce se intimpla.
E bine sa-ti stii valoarea dar sa nu fii plin de tine.

Daca prin terapie de soc, inseamna ca inveti din suferinta/esec, este foarte bine.
Numai ca unii sunt elevi foarte buni, altii sunt corigenti tot timpul.

Edited by ariadna_12, 25 March 2013 - 09:53.