Cutia cu greșeli

vlad29marko, on 25 decembrie 2013 - 00:21, said:

Cum submultimile apartin multimii, ele sunt ale submultimii X. Zici, de exemplu,  "numarul de copii ai familiei Popescu", nu "numarul de copii al familiei Popescu"

vlad29marko, on 25 decembrie 2013 - 00:21, said:

Cum spune și Aprilia, în mod normal spunem numărul de submulțimi ale mulțimii X, pentru că vorbim despre acele submulțimi și le numărăm.

Dar și cealaltă variantă de acord e posibilă, dacă ne gîndim că în matematică există noțiunea de număr de submulțimi, ca una din însușirile unei mulțimi date. Atunci grupul numărul de submulțimi funcționează ca un tot. Se numește grup nominal. Cum genul grupului nominal este dat de substantivul său principal, adică aici numărul, acordul se face la singular: numărul de submulțimi al mulțimii X. Cei care nu sînt familiarizați cu noțiunea de număr de submulțimi pot considera că o asemenea formulare este nenaturală.

În cazul general asemenea dileme se rezolvă toate în același fel, și anume stabilind relațiile dintre cuvinte. Iată concret, pe cazul de față, cum trebuie procedat:

1. Submulțimile sînt ale mulțimii X și apoi ele au un număr? Atunci spunem: numărul de submulțimi ale mulțimii X.
2. Mulțimea X are ca însușire un număr de submulțimi? Atunci spunem: numărul de submulțimi al mulțimii X.

În general numai una din variante merge. Dar există cazuri, ca aici, unde ambele variante sînt bune, dar cu o diferență de nuanță.

Fără legătură cu subiectul, a identifica înseamnă „a stabili identitatea” și nu pare să se potrivească în context. Mai degrabă trebuie spus determinați, calculați, stabiliți, deduceți, evaluați etc. Identificați merge dacă dintre mai multe valori date trebuie descoperită cea adevărată.

Multumesc pentru interventii! Craciun fericit!

Am si eu nevoie de o confirmare cu privire la o postare de pe facebook. Persoana care a scris mesajul acesta nu mi-a dat niciodata impresia ca ar avea probleme in ceea ce priveste scrierea corecta a cuvintelor si a enunturilor in limba romana. Plus de asta, a primit o gramada de like-uri, fara ca cineva sa semnaleze vreo greseala. Asadar, acesta este enuntul :

" Daca ritmul gropilor de pe drum au acelasi beat cu piesa pe care o asculti... Esti roman. "

Este corect ? Nu ar fi trebuit sa fie " are " in loc de " au " ?

ha..ha..ha...!!! Auzi, nene, exprimare pă rumînește:„ Dacă ritmul gropilor de pe drum au același beat cu piesa pe care o asculti, esti român.”
Scrie, neică, țărănește, ca mine , dacă nu ești în stare să scrii în româna literară bine. Gropile nu pot avea ritm. „Beat” nu se zice pe românește decît dacă e vorba de băutură; în mod normal. Persoana nu se referă  la genul muzical numit BEAT (bit) cuvînt care la noi e legat cu muzica formației Beatles. Bine ar fi fost să fi spus așa:dacă dai în gropi cu mașina pe stardă în ritmul muzicii pe care o asculți înseamnă că ești romîn.
Ai dreptate; dpdv gramatical trebuie scris acolo ARE. Exprimarea este de om incult care imită pe cei culți.
A mai primit și like-uri! Păi, d-lor formează majoritatea, așa că e normal.
Ritmul gropilor de pe drum...

Intrebare scurta: "diferit" - are comparativ de suprioritate/inferioritate ?

Am cautat in listele adjectivelor/adverbelor fara grad de comparatie insa nu l-am gasit printre ele.

Nu văd de ce n-ar avea. Diferit poate însemna şi „cu mari/mici diferenţe şi mici/mari asemănări”, nu doar inegal în sens matematic.

Edited by Rabbit, 27 February 2014 - 22:17.

Am vazut si la televizor, si pe forum ambele variante, dar care este cea corecta?
Crimeii
Crimeei

Pai, uite aici

http://ro.wikipedia....ƒzboiul_Crimeii

Edited by Gyselle, 19 March 2014 - 20:18.

Dacă avem Crimeea - Crimeii, înseamnă că avem şi Coreea - Coreii, variantă care nu-mi sună tocmai bine şi e contrazisă de dicţionare. Probabil Crimeii e varianta arhaică, întâlnită doar în sintagma Războiul Crimeii (Dicţionarul Enciclopedic scrie Războiul Crimeii / Hanatul Crimeei). Inconstanţa tiparului de declinare a genitiv-dativului se poate observa şi în alee - aleii, respectiv logoree - logoreei.

Edited by Rabbit, 19 March 2014 - 22:47.

Așa e, substantivele românești terminate la singular în -ee au două tipare de declinare: unul cu pluralul în -ei (o idee, două idei), iar celălalt în -ee (o orhidee / două orhidee). Primul e mai vechi decît al doilea, de aceea primul sună arhaic, iar al doilea neologic. La cîteva cuvinte se întîlnește ezitarea între cele două tipare: două moschee / moschei, două odisee / odisei, două logoree / logorei.

Aceeași dilemă se vede și la Crimeea. Faptul că Dicționarul enciclopedic cuprinde ambele variante sugerează că ezitarea se întîlnește și în uzul îngrijit. Bănuiesc totuși că cele două articole din dicționar au fost scrise de istorici diferiți, pentru că se referă la epoci diferite, și probabil fiecare a rezolvat dilema în felul său.

Observ că pentru nume proprii dicționarele preferă în mod covîrșitor varianta de genitiv-dativ în -eei: Dulcineei, Guineei, Eritreei, Odiseei, Amalteei, Caldeei etc. Ca urmare e de presupus că și la Crimeea are sau va avea cîștig de cauză varianta Crimeei.

Fără legătură directă cu întrebarea, Coreea pare să fi căpătat un tipar hibrid: pe de o parte genitiv-dativul Coreei iar pe de alta pluralul Corei, după cum vedem consemnat și în DOOM2 și putem verifica în uz. Adică nici în car, nici în căruță. La ambele tipare de regulă genitiv-dativul se formează din plural plus un -i: o idee - două idei - frumusețea ideii mele, o orhidee - două orhidee - frumusețea orhideei mele. De ce a ajuns Coreea la un tipar amestecat nu știu (dar am o bănuială).

Locul întrebării nu e potrivit aici. Cutia de greșeli e pentru cei care vor să se amuze de greșelile altora, nu pentru cei care vor să întrebe cum e corect. Apoi la ezitarea Crimeii / Crimeei nu vorbim de o greșeală, ci de două variante aflate amîndouă în uzul îngrijit. Nu e musai ca una să fie greșită.

Puferiu, on 19 martie 2014 - 19:42, said:

Zici de mai multe ori cu voce tare : "Războiul Crimeii, dealurile Crimeii, pădurile Crimeii, apele Crimeii" şi după aia zici "Războiul Crimeei, apele Crimeei, dealurile Crimeei". Poate te ajută asta.

O prietena despre care credeam ca nu face greseli gramaticale, a postat urmatoarea :

" Nu de mult, cineva mi-a spus ca ingrijorarea e un act de egoism. "

Eu inteleg ca acel cineva i-a spus destul de recent acest lucru. Adica exact opusul lui " demult " , care inseamna o vreme foarte indepartata. Se poate sa fi gresit eu, dar forma folosita de ea mi se pare inestetica si nepotrivita. M-ati putea lamuri ?

Edited by thepunishmentofgod, 22 April 2014 - 21:15.

thepunishmentofgod, on 22 aprilie 2014 - 21:13, said:

Argumenteaza!

thepunishmentofgod, on 22 aprilie 2014 - 21:13, said:

Care ar fi greșeala gramaticală?
De mult e locuțiune adverbială și răspunde la întrebarea de cînd?
Demult e adverb și răspunde la întrebarea cînd, de cînd ?
Pot fi utilizate ambele la fel de bine. Nu e nimic inestetic acolo.

Că i-a spus recent sau demult, e altă mîncare de pește.

cleopatra00, on 22 aprilie 2014 - 21:31, said:

Cu alte cuvinte, diferenţierea nu se poate face folosind "demult" sau "de mult", ci musai altă exprimare?

- Am plecat demult de acasă.
Accentul este pus pe momentul din timp în care am plecat, dar și pe acțiunea plecării. Poate fi înlocuit, păstrându-și doar parțial sensul, cu cândva.

- Am plecat de mult de acasă.
Momentul exact al plecării este incert, știut e doar faptul că a trecut mult timp din momentul momentul plecării până în prezent. Spre deosebire de cazul anterior, relevant este doar faptul că nu mai sunt acasă, nu că am plecat cândva și într-un anumit fel. Poate fi înlocuit, păstrându-și complet sensul, cu de mult timp. De fapt, timp îmi pare subînțeles și ușor redundant, de aceea este de multe ori eliminat, mai ales în comunicarea orală.

Chiar dacă diferența de scriere e minimă, în vorbire eu disting clar cazul în care ne aflăm din tonalitatea vocii.

thepunishmentofgod, on 22 aprilie 2014 - 21:13, said:

Chestiunea nu ține de gramatică, ci de ortografie.

Nu de mult înseamnă „de puțin (timp) încoace”.
Nu demult înseamnă „recent”.

Sintagma de mult arată cînd a început o acțiune, și anume începutul se află cu mult timp înainte de momentul luat ca reper (de obicei momentul vorbirii). În schimb cuvîntul demult arată cînd s-a petrecut o acțiune, și anume cu mult timp înainte de reper.

Ca urmare, dat fiind contextul, prietena a vrut să scrie nu demult și a greșit.

Nu are sens să spui nu de mult cineva mi-a spus, pentru că a spune (cu sensul „a oferi o informație oral”) denotă o acțiune instantanee, care nu durează o perioadă atît de lungă încît să fie nevoie să precizezi cînd a început și să poți lăsa sfîrșitul în suspensie. Există alte verbe la care merge așa ceva, mai exact verbe care denotă acțiuni continue sau repetitive. Exemple: Plouă de mult, Îl cunosc de mult, Cumpăr de mult pîine de la brutăria asta.

E simplu să alegi corect dacă să scrii de mult sau demult. Varianta cu spațiu răspunde la întrebarea de cînd?, iar cea într-un cuvînt răspunde la întrebarea cînd?. În cazul de față e clar: Cînd mi-a spus? Deci trebuia scris nu demult.

thepunishmentofgod, on 22 aprilie 2014 - 21:13, said:

Aveți impresia că forma în care a scris prietena ar avea un sens opus, dar ați uitat că e acolo și un nu. Scrierea cu spațiu în contextul dat nu inversează sensul, ci e doar ilogică, pentru că sugerează că acțiunea de a spune ceva a început recent și încă nu s-a terminat.

thepunishmentofgod, on 22 aprilie 2014 - 21:13, said:

Estetica n-are treabă aici.

cleopatra00, on 22 aprilie 2014 - 21:31, said:

Caut un exemplu în care demult să răspundă la întrebarea de cînd?, dar nu găsesc. Mă ajutați? Eu cred că nu poate răspunde decît la cînd?.

Nu găsesc nici un context în care ambele variante să se poată folosi la libera alegere și să însemne același lucru. Să însemne lucruri diferite merge, după cum a arătat Rabbit, dar scopul nu e să scriem orice, la plesneală, ci să transmitem cît mai fidel ceea ce avem de transmis.

Rabbit, on 22 aprilie 2014 - 21:40, said:

Din păcate diferențierea grafiei pe baza tonalității vocii e foarte dificilă, chiar și pentru cei care se pricep. O diferențiere fonetică încă și mai clară este între niciun și nici un (după regula din DOOM2), dar chiar și așa foarte multă lume nu se poate ghida după pronunție și trebuie să recurgă la sensuri, și nici așa nu e ușor.

Îmi place exemplul pe care îl dați, adică perechea:

1. Am plecat demult de acasă.
2. Am plecat de mult de acasă.

Îmi place pentru că de fapt a pleca e folosit cu două sensuri ușor diferite, mai exact diferă ceea ce se cheamă aspectul gramatical. În cazul 1 nu se știe dacă m-am și întors, dar în cazul 2 sensul e „am plecat și nu m-am mai întors”. Pentru claritate simplific exprimările și îl elimin pe demult / de mult, care încurcă din cauza omofoniei:

1. Am plecat în 2000.
2. Am plecat din 2000.

În cazul 2 putem spune și Sînt plecat din 2000, fără schimbare de sens, dar aceeași înlocuire nu merge și în *Sînt plecat în 2000, semn că structura timpului e diferită. (De altfel mie nu-mi place exprimarea Am plecat din 2000, tocmai pentru că amestecă exprimarea unei stări continue cu a începutului unei stări.)

Am impresia că e imposibil să găsim o pereche de formulări care să difere numai prin contrastul demult / de mult și care dincolo de circumstanțialul acesta să aibă același sens. Iar asta se întîmplă pentru că ar fi nevoie de un verb care să-și păstreze aspectul în două contexte care cer totuși verbe cu aspect diferit, și anume unul care să marcheze începutul unei acțiunii de durată, iar altul momentul unei acțiuni instantanee.