O poezie pe zi

Prin nea, prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turburare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!

  Goethe

Edited by Quantum, 14 February 2019 - 18:19.

DUREROS DE DULCE
Octavian Petrescu

Tu niciodată nu-mi poți spune “Nu!”
Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață…
Aș renunța la tine, dar, vezi tu,
E ca și cum aș renunța la viață.

Deși nu-i bine, vreau să mă dorești,
Sunt dependent de-a ta ȋmbrățișare,
De-a ta durere când spui că iubești
Și ȋmi zâmbești că dragostea te doare.

O să te țin aproape, fii a mea
Ȋn altă lume poate mult mai bună,
Deși nebun mă simt ȋn lumea ta
Orbită de o dragoste nebună!

Tu niciodată nu-mi poți spune “Nu!”
Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață…
Aș renunța la tine, dar, vezi tu,
E ca și cum aș renunța la viață…

Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Știu; dar și eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc și urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, și eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervați cumplit, doamnă.
- Și dumneavoatră, nu mai puțin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e și rostul
egalității dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiți, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dați-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveți un "Do" de jos; muriți liniștit,
domnule!                                  
Aproape liniște
În pacea serii, prin nisip
Palpită drumul alb și glasul,
Ca marea răsucind talasul,
Scânteietor și fără chip.

În pace drumuri cunoscui
Livezi eterne și canoane
De nori albaștri și silhui
Învolburați peste oceane.

Întorc în mine un cuvânt.
Nu te cunosc, nu te frământ,
Sunt numai eu pe drum și-mi pare
Că drumul merge la-ntâmplare.
Pe undeva pe sub pământ
Într-o teribilă  ninsoare.

Edited by Angela456, 16 February 2019 - 14:50.

Angela456, mă bucur că vă place poezia „Aproape liniște”.
Rugămintea mea este să precizați autorul și sursa.
Întotdeauna așa se procedează!
Autorul este Bujor Voinea și poezia a apărut în volumul „Ultimele scrisori”, Editura Cartea Românească, 1976.

http://autori.citate...?a=Bujor Voinea

Necunoscuta femeie
Mihai Beniuc

Dintre-nșelătoarele amante
Mi-a rămas în minte numai una,
Încărcată greu cu diamante
Și purtând pe frunte – nouă – luna.

Mă-nvelea cu șalul de-ntuneric
Și stăteam alăturea tăcuți;
Trupul fin i-l cuprindeam eteric:
„Spune, tu, de ce nu mă săruți?”

Ea tăcea și mă-nvelea mai tare,
Tăinuit o lacrimă zvânta;
Nu-ndrăzneam să-i pun vreo întrebare,
Ce durere grea o frământa.

Dar o dată, către zori de ziuă,
Când pleca de obicei grăbit,
Inima ca un ciocan în piuă
I-a bătut ș-atuncea mi-a vorbit.

„Trebuie să rupem legătura!
Te iubesc așa de mult acum,
Că mi-e arsă de-nsetare gura:
Un sărut și te vei face scrum!

N-am iubit pe nimeni niciodată,
Toți i-am sărutat, pe câți am vrut;
Și-au pierit ca floarea scuturată.
Te iubesc, nu pot să te sărut”.

N-a mai fost de-atuncea la-ntâlnire,
Dar eu știu că nu mă va uita.
Când s-o stinge marea ei iubire,
O, atuncea mă va săruta!

Pablo Neruda - Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii

Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.

Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?

Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.

Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.

Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.

Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.

Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.

Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.

Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii.

Buna dimineața!                           Omar Khayyam
Din lume nu-i nimica, doar vânt, în mâna ta,
O pierdere e-n toate și-o lunecare tristă;
Admite că în lume ce e n-ar exista
Și tot ceea ce nu e admite că există.

catren de Omar Khayyam

 BbVv, on 16 februarie 2019 - 17:08, said:

Bănuiesc că sunteți autorul. Daca da, îmi cer scuze că telefonul meu are o problema in a copia tot ce ar trebui. Sper sa îl educ incet, încet. Și da, poezia e frumoasa.Duminica plăcută!

Edited by Angela456, 17 February 2019 - 09:35.

Angela456 - Mi s-a spus că pe acest forum sunt câteva poezii scrise de mine și, da, sunt.
Aproape sigur că sunt necunoscut de către majoritatea degustătorilor de poezie și asta din cauză că nu mi-a plăcut să rog criticii literari, în care nu cred, să scrie despre cărțile mele. Dacă totuși s-a mai scris este o minune. Relația poeziei cu cititorul trebuie să fie o relație de iubire și dacă cineva cumpără o carte trebuie s-o facă din acest motiv. Un critic literar este, pentru mine, un pețitor și atât.
Dar iată că v-a plăcut o poezie.
Asta e ceva frumos și mă bucur.

Bujor Voinea

Corespunderi

                       de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
– Iar altele bogate, trufașe, prihănite,

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.

 BbVv, on 17 februarie 2019 - 09:57, said:

Mi-a plăcut poezia și la atât de rezuma tot ce pot spune. Restul sunt detalii ale dumneavoastră strict personale. Eu mă bucur doar de ce citesc și îmi place, așa că mult succes in a scrie versuri care sa placa oamenilor .

 Angela456, on 17 februarie 2019 - 10:30, said:

Numele autorului nu e un detaliu nesemnificativ pentru cei care îi citesc creația. Te rugăm să-l pui ori de câte ori postezi o poezie.
Mulțumesc.

Vine o zi

Vine o zi când inima îmi spune
Cu glas alunecos despre un schimb
De umbre repezi, ca și când mă plimb
În valul mării răsucit pe dune.

O zi prea scurtă, să-nțeleg urmarea,
Așază straturi de polen și vânt
Să risipesc ce-a fost, să mă frământ
Că peste flori se lasă înserarea.

Ziua se duce într-un vag prezent
În care-mi port imaginea știută,
Chiar dacă timpul a săpat o cută
Și mi se pare-n plus și neatent.

(Florina Ladislau, Nuanțe, Editura Semne, 2014)

Odă secretă

    de Paul Valery  traducere de Ştefan Augustin Doinaş

Cădere-augustă, dulce fine,
Uitare-a luptelor, extaz,
Când, după dans, în ierburi fine
Se lasă corpul de atlaz.

Nicicând asemeni vreo licoare
Ca aştrii-acestei veri ce bat
Pe-o frunte-n boabe de sudoare
Triumful nu şi l-a serbat!

Însă atins de-Amurgu-n facle
Acest corp, mare-n făptuiri,
Dansând, strivindu-l pe Heracle,
E doar un vraf de trandafiri!

Dormi, paşi stelari să-ţi bea ecoul,
Biruitor încet desprins,
Căci Hidra una cu ecoul
Peste nemargini s-a întins...

Ce Taur, Câine, şi ce Ursă,
Obiecte de triumf enorm,
Impune-n timpi fără resirsă
Sufletul, spaţiului inform!

Sfârşit suprem, scânteietor,
Care, prin zei şi monştri-n geruri
Proclamă-ntruna tuturor
Faptele mari ce sunt în Ceruri!

Caroserii turtite

Caroserii turtite zac în stradă
Pline de flori crescute prin grătar
Din care scoate unt un cofetar
Cântând la balalaică o baladă.

Inși de carton încearcă surâzând
Să cureţe un stâlp cu motorină
Cu toate că mirosul e de vină
Că se topesc femeile pe rând.

Nefericitul de pe banca verde
Privește trist salcâmul scuturat
Părând că vine de la spânzurat
Ultimii bani în care se mai pierde.

Merg la serviciu niște câini făcuţi
Să roadă osul unuia mai mare
Și o femeie dă o sărutare
La-ngrămădeală unor arnăuţi.

Ce complicat, o, cât de complicat
E să trăiești când totul e pe ducă,
Când te mai sprijini moale de ulucă
Și-ţi pui în votcă restul de ficat.

(Bujor Voinea, Diatonice, Editura Semne, 2018)

Trei stînci
Giorgios Seferis

Trei stînci, cîțiva pini calcinați și-un pustiu
paraclis; și mai sus un același
peisaj copiat reîncepe:
trei stînci, într-o formă de portal, ruginite
cîțiva pini calcinați, dați cu negru și galben
și-o căsuță pătrată îngropată în var.
Și mai sus tot la fel de mai multe ori
același peisaj reluat, în trepte,
pînă la orizont, pînă la cerul primind amurgul.

Aici am ancorat să ne dregem vîslele
să învingem setea și să cunoaștem somnul.
Marea ce ne-a umplut de amar e adîncă
și necercetată:
așterne-o imensă pace.

Aici printre pietre am găsit o monedă
și am jucat-o la zaruri.
A cîștigat cel mai tînăr, și nu l-am mai văzut
Ne-am reîmbarcat cu vîslele noastre frînte.

Valea adormită

  de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan

Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Şi soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească-
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Şi ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

Vocale
   de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan

A negru, E alb, I roşu, U verde,
O cer-geneze cu efect întârziat:
A triunghi fatal, cine-l mai vede
Află unde dispare orice bărbat.

Golf de umbră, E, vinovat cord,
Lăncii de gheaţă, rege alb şi dur;
I roz, sânge scuipat de-un mort-
Mânie, de unde oare am să te fur?

U, ciclu, sfântă vibraţie marină,
Linişte a mieilor pierduţi în iarbă-
Ce alchimie frunte ţi-o imprimă?
Rămână O, tăcerea ce întreabă;

Cuvântul - fulger mă străbate
Cu stele, îngeri şi singurătate.

Doină

                de Mihai Eminescu

    De la Nistru pân’ la Tissa
    Tot românul plânsu-mi-s-a,
    Că nu mai poate străbate
    De-atâta străinătate.
    Din Hotin şi pân’ la mare
    Vin muscalii de-a călare,
    De la mare la Hotin
    Mereu calea ne-o aţin;
    Din Boian la Vatra-Dornii
    Au umplut omida cornii,
    Şi străinul te tot paşte
    De nu te mai poţi cunoaşte.
    Sus la munte, jos pe vale
    Şi-au făcut duşmanii cale,
    Din Sătmar pân’ în Săcele
    Numai vaduri ca acele.
    Vai de biet român săracul!
    Îndărăt tot dă ca racul,
    Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
    Nici îi este toamna toamnă,
    Nici e vară vara lui,
    Şi-i străin în ţara lui.
    De la Turnu-n Dorohoi
    Curg duşmanii în puhoi
    Şi s-aşează pe la noi;
    Şi cum vin cu drum de fier
    Toate cântecele pier,
    Zboară păsările toate
    De neagra străinătate;
    Numai umbra spinului
    La uşa creştinului.
    Îşi dezbracă ţara sânul,
    Codrul – frate cu românul –
    De secure se tot pleacă
    Şi izvoarele îi seacă –
    Sărac în ţară săracă!

    Cine-au îndrăgit străinii,
    Mâncă-i-ar inima câinii,
    Mânca-i-ar casa pustia,
    Şi neamul nemernicia!
    Ştefane, Măria ta,
    Tu la Putna nu mai sta,
    Las’ arhimandritului
    Toată grija schitului,
    Lasă grija sfinţilor
    În sama părinţilor,
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
    Doar s-a-ndura Dumnezeu,
    Ca să-ţi mântui neamul tău!
    Tu te-nalţă din mormânt,
    Să te-aud din corn sunând
    Şi Moldova adunând.
    De-i suna din corn o dată,
    Ai s-aduni Moldova toată,
    De-i suna de două ori,
    Îţi vin codri-n ajutor,
    De-i suna a treia oară
    Toţi duşmanii or să piară
    Din hotară în hotară –
    Îndrăgi-i-ar ciorile
    Şi spânzurătorile!