O poezie pe zi

De ce dai voie vântului
RADU STANCA

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău și să ți-l răvășească?
E mângâierea lui, făcută-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meștere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îți dau jos buchetul de pe umăr?

De ce lași vântul ca să-și pună palma
Oriunde vrea și,-ncolăcindu-ți sânul,
Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă
Și vrea să-ți sărute gura-n voie,
– În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl lași… iar mie nu-mi dai voie…

Crini rai


RIP Emil Brumaru


Rodul săptămânii
Cade-n palma mâinii

Și mi-l iau, răi, crinii
Și mi-l duc departe,

Roua mi-o desparte
De cântec și carte,

Lumina mi-o plimbă
Pe-o uliță strâmbă,

Flaut schimbă-n drâmbă
Țipând a rușine,

Și-mi rupe din mine
Aripile fine…

Emil Brumaru

Am încetat să mă întreb
ochii timpului joacă dorințe cu trupul zilei
superb peisaj tactil
clipă de sens spre înserare
vorbire fără privire
doar cu o seamă de cuvinte  alin

în arcul trăirii mi-am îmblânzit pasul
în punctul de fugă al vieții am sculptat solfegii
pe verticala iubirii
în culori de magnolii fierbinți
complet altul

te străbat pe îndelete cu rațiunea unei iubiri
spre dialogul formelor din vers
ce au locul lor undeva-n univers
torente de răspunsuri
acolo sau aici  deveniri

dinspre înserări spre ceruri prispa vieții
floarea de cais a memoriei
șirul de culori cu întâlniri dorite
neuitate într-o destinație la rever
zâmbet în doi -rostire. de Vali Nita.     m.youtube.com/watch?v=enXnt6rit5M

Edited by Angela456, 06 January 2019 - 10:57.

Iv cel Naiv - ca-n cer

hai că ne cunoaștem bine
ai vrut să îi iei
pe ai mei
bucată cu bucată,
o dată și încă o dată
ai început cu mama –
un sân, apoi celălalt
au plecat către înalt
apoi ai trecut la tata –
nu te-ai abținut
și i-ai furat prostata,
mai știi?

cancer, cancer
îi faci pe oameni să se simtă
pe Pământ ca-n cer
apoi îî și iei cu tine, acolo
în cer, în cer,
cancer, cancer
imposibilul nu ți-l cer,
dar ca să nu îi ducem dorul
zi-ne măcar cine e următorul
cancer, cancer

zi-ne cine e următorul
zi-ne cui vom duce dorul
cancer, cancer

nimic nu te oprește din iubit
frați, mame, copii
e clar, chiar ești de neoprit
și apoi îți strigi cum doar tu știi
inocența în cele patru zări
pe toate pachetele de țigări
„Fumatul omoară” ne spui, dar e doar un rol,
ești o moară stricată care se-nvârte în gol

cancer, cancer
când o să-ți iei o vacanță?
cancer, cancer
când o să ne poți iubi doar de la distanță?
cancer, cancer
când o să pleci tu însuți în cer?
cancer, cancer
cine e următorul
zi-ne că ești tu
și n-o să-ți ducem dorul.

Pe sanii tai dau o para de aur,

Pe soldul tau inca o para,

Pe sufletul inchis in lacatele

Mi-as da si calul meu cu tot cu sa.


Ti-as pune pe buric coroana calda

De buze moi rasfrante a desfrau,

In carnea ta cu maluri parfumate

M-as revarsa zglobiu ca un parau.




nemuritorul Emil Brumaru

Pentru azi...
Mă mulțumesc modest să fiu,
fără excese de zurliu,
să-nvăț mai multe, ca să știu
cum să n-am sufletul pustiu.

Cum se cuvine de-oi trăi,
norocul sigur va veni,
în har mă voi îmbogăți
să pot pe alții noroci.

În evidență dacă ies
m-ar mângâia un gând ales:
din roade multe ce-am cules
să dărui, dar nu în exces.

Să stau de veghe, să fiu treaz,
dar să nu fiu eu cel mai breaz,
să-i apăr pe-alții de necaz
să-i pot doar molipsi cu haz,

dar... să nu dau cu bâta-n iaz!          
Un nor prăpădit mă scuipă-n obraz
Și-o cioară-și așterne cuminte
Mizeria ei toată la mine-n pervaz...
O rază se-atinge de-un cap fără minte
Ce face în toate doar haz de necaz...
Și uită să facă ce-i bine...
O, Doamne, ai milă de mine
Că minte nu am, nici har și nici haz...
Mi-e frică de Ziua cea mare ce vine!

Cu-n cuget curat și sufletul treaz
Ași vrea să privesc către Tine
Dar o clipă sunt sus, covârșit de extaz
Și-o mie-n amare suspine,
Izbit din talaz în talaz
Căci truda vieții sub soare
Acerbă-i și fără răgaz,
E-un zbucium de patimi amare
Dictându-ți să fii mai "viteaz"...       Bine ai venit!
Bună seara, glas de liră
Ce mă-ncânți și mă descânți!
Din a nopții feerie
Numai tu mă mai încânți!

Tu îmi ești acum colinda,
Darul inimii râvnit!
În parfum de levănțică
Și de mirt, eu te-am primit!

Ți-ntind galbena gutuie,
Te alint cu busuioc,
Dulce dar și amăruie
Să-mi fii viață în noroc!

Mă-nsoțești, mă iei de mână
Și îmi aperi al meu pas
Când, cu dulcea ta cântare,
Dar de suflet, mi-ai rămas

Edited by Angela456, 07 January 2019 - 23:12.

Zori de lună

               de Daniel Vişan-Dimitriu

Când luna se iveşte-n
al nopţii început,
un umăr ce luceşte
îmbie la sărut.

Cântec naiv
EMIL BRUMARU


Afară plouă laic și-aș vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.

Ți-aș spune-ncet: Dă-mi mâna… și poate că mi-ai
da-o

Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane
În care-n moi fotolii leșină dulci cucoane
Vărsând pe sâni ceșcuțe de lapte cu cacao.

Ți-aș da deoparte părul cu gura de pe gât,
Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză
Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:
„Afară plouă laic și-s trist și mi-i urât…“

Inca o zi fara iubire
Inca o zi din viata mea
Luxemburgul a imbatranit
Era ea?
Eram eu?
Nu stiu...


Joe Dassin

Până la tine
ANDRA ROTARU

astăzi e ca și cum totul se duce ușor din mine
și peste tine se așază frunze albe de toamnă.
aproape am uitat cum arată mâna ta, cu nervurile fine
ascunse în pumnii mei acum mult timp.
aș fi vrut ca despărțirea să nu semene cu o noapte
în care mâinile se leagănă de multe ori pe deasupra
noastră,
până când trupurile se opresc,
și plecarea mea e plecarea ta.

(totul se duce ușor din mine,
te rog să asculți cum se schimbă toamna.)

zgomotul orașului când alergam, iarna aceea cu zăpadă
care ni se topea în palme. suflai în ele și mă apropiam
tot mai mult.

astăzi a fost prima dimineață fără tine,
cu străzile lungi, de unde oamenii se ridicau, unul câte unul.
au împins noaptea ta și mai departe
de atunci, am înconjurat orașul, am visat cum mă ridic
pe deasupra străzilor. peste tot era el. peste tot erai tu.
peste tot era
iarnă.

Iubim la fel
Ne naștem toți, cu toți ne ducem,
Trăim o viață... cum putem
Ne bucurăm, cu toții plângem,
Dar bine știm, lacrimi nu vrem,

Cu toți avem copilărie
Poate ușoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Și ne trezim adulți în ea

Avem, mulți dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiți ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alții sunt mare,
Unii-s cinstiți, alții-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deși ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin și sacru
Cu care toți iubim la fel.                 Sau aproape la fel as zice eu😁

Edited by Angela456, 10 January 2019 - 11:43.

Mi-aş dori să fiu tablou inert,
Pe un perete în camera ta,
Când nu eşti să te aştept,
Iar când vii, să te pot vedea.

Când dormi, săruturi să-ţi răpesc,
Să nu afle nimeni că te-am sărutat,
Să rămână o taină, că te iubesc,
Cum nu te-a iubit un alt bărbat.

Da, vreau să-ţi fiu eu Zburătorul,
Să-ţi pătrund în inimă discret,
Căci nu se ştie dacă viitorul,
Ne va oferi ceva concret.



Mihai Leonte

N-ai tu...

       N-ai tu aripi câte zboruri
Azi ți-aș săruta pe coapsă
Rușinându-ți pielea albă
Cu pupila mea de lup
Nici vreo lună-ndrăgostită
Strecurată prin fereastră
Și ascunsă-n așternutul
Ce ți s-a lipit de trup

       N-ai tu nopți în veșnicia
Ce m-a condamnat pe mine
La căderea infinită
În surâsul tău uimit
Nici vreun Dumnezeu de weekend
Să înceapă lumi cu tine
Iar pe mine să mă uite
Nenăscut și adormit
Alergându-ți azi prin carnea
Parfumată ca o joi

        N-ai tu aripi câte zboruri
Suntem astăzi amandoi

                                                    Mugur Dumitriu

La umbra lui Cervantes
Cristian Lisandru

în definitiv
trebuie să ne obișnuim cu ideea
lupta cu morile de vânt
nu se încheie niciodată
există un don quijote multiplicat
fără îndoială
dulcinee amăgitoare pretind sacrificii
indiferent de loc spațiu sau timp
poate doar sancho panza și-ar dori
(uneori)
o altă meserie
însă rămâne captivul unor povești atât de frumoase
încât până și rosinanta nechează fericită
atunci când o altă lance se îndreaptă către cer
pentru a împunge
zadarnic
destinul ambiguu
tras la șapirograf

Insomnie Cioraniană
Celestin Antal

Așteaptă-mă un pic vremeo
cât să îndepărtez de lucruri,
privirea încă nerobită a habotniciei,
apoi revin la leacuri de introspecție,
mă apuc de citit ,
știu că mintea e un spațiu alocat cunoașterii,
ca o nacelă te poartă să vezi în ansamblu, lumea.

Pe o asemenea însingurare,
gândurile lui Cioran, scorojesc pereții,
de var,
de cele mai multe ori tușesc
în albul nopților mele,
nimeni,
în afara pătimei
nu s-a apropiat de el nici de mine.

Îngerul se plimbă pe ici-colo,
cu crucea sub braț,
o aripă neagră adie
ca un muget prelung,
greșeala atacă
trezită dintr-un hal de căință,
nopțile după care aleargă haita nefericiților
devin albe.

Cioran nu e singur
are bărbia sprijinită între palme,
să nu cadă pradă somnului.

ȘEHEREZADA
Lucian Mănăilescu

O mie și una de nopții,
pentru fiecare noapte
câte o viață ucisă, pentru fiecare
îngenunchere o rafală
de fluturi negri.

Desculță e vremea miracolelor,
la porțile Damascului
nu mai târguiește nimeni
lumina ceaiului verde,
copiii nu mai ascultă povești
decât în limba engleză
sau în rusește

De pe o pagină veche de carte
Shahryar privește îngândurat
cum capul Șeherezadei
îmbătrânește sub tăișul de aur
al lunii.

Regina Ostrogotilor
G.Cosbuc



  Jalnic vajaie prin noapte glasul codrilor de brad,
  Ploaia cade-n repezi picuri,repezi fulgere cad,


  In castelul de pe stanca, la ferestra solitara,
  Sta pe ganduri o femeie si priveste-n  noapte-afara.

  Al ei suflet e furtuna,noapte e gandirea ei-
  Astazi ea e pusa-n randul celor mai de jos femei!

  E regina ostrogota! Dar in turn aici e roaba;
  Lacrimile-n ochii palizi ii sunt singura podoaba.

  In tacerea din odaie_i intra cruntul Teodat,
  Ea se-ntoarce trista,blanda :" Tu-mi esti rege si barbat.

  M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale,
  Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gandurilor tale?

  M-ai inchis aici in lanturi; am rabdat in chip pagan,
  Si mi-am zis  : El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapan.

  Mi-ai ucis pe n-taiul sftetnic si radeai ca lumea plange
  Cand de barba lui carunta spada ti-oi stergeai de sange,

  Si-am tacut,zicandu-mi iarasi;El afost supusul tau
  De-a facut vrun rau, tu rege ,trebuie sa curmi ce-i rau.

  Mi-ai luat apoi copilul sa-l ucizi! Si-am zis:E bine!
  Tu esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine.

  Dar el nu era al nostru,el era al tarii-ntregi,
  N-ai ucis in el un rege,ai ucis un sir de regi.

  Vii acum trimis de altii,vii sa scapi si de regina,
  Teodat,iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

  Am putut sa fac revolta ori,pe- ascuns sa te omor,
  N-am facut-o ca mi-e mila! Nu de tine,de popor!

  Tu erai un om de lupta,fara rang si fara nume,
  Eu ti-am dat coroana tarii ,sa te fac stapan pe-o lume

  Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi ,ca-i miselie!
  Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi,ca-ti e sotie!

  Nobila ,cu ochi de flacari, ea priveste fata-i drept.
  Si,zicand desface haina de pe tanarul ei piept.

  Iar miselul,sta,se uita da apoi; si grabnic unda
  Sangelui tasni din rana ; si-a cazut Amalasunda.

  Si plecat peste cadavru,el cu ochi de idiot,
  A-nvartit pumnalu-n carne sa se scurga viul tot.

  A deschis apoi ferestra,si pe colturoasa stanca,
  Hohotind a-mpins cadavrul in prapastia adanca.

  Surd vuia prin codrii vantul ,brazii se-ndoiau de vant,
  Urletul suna sinistru ca un urlet de mormant.

  Parca negrele blesteme si le- amestecau haotic
  Mii de glasuri,tara toata,tot poporul ostrogotic.

  Teodat, tu razi! Dar moartea cea lipsita de sicriu
  Isi va rascula poporul, .sa te sfasie de viu!

Edited by Darkestnight, 15 January 2019 - 19:37.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
    N-ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;
    Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
    Să stai visând la foc, de somn să picuri.


                                                                                                       Eminescu