Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Policlinica Titan sta sa se prabu...

Mașina avariata in parcare l...

Ar veni si la noi un cutremur mar...

Sugestie boxe
 Transfer joc Huawei pe xiaomi

Tastatura si mouse pe nintendo sw...

Separatoare sau disjunctoare?

mecanica
 Accident usor

Achizitie apartament doua camere/...

Recomandare boiler indirect 2 sep...

Cargus Ship & Go - De la 1 Le...
 Ce almanahuri citeați pe vremuri?

Cutremure in Turcia

Stalp metalic

Fara adapost in caz de cutremur
 

Iordania

- - - - -
  • Please log in to reply
677 replies to this topic

#559
coco$u

coco$u

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 479
  • Înscris: 05.03.2007
Pe aeroport in Amman viza acum e 40 JOD se pare ( a fost 20 pana anul trecut)
Unii au reusit sa nu o plateasca spunand ca merg in zona libera ASEZ (Aqaba) dar la altii nu a mers.
Daca intri pe la Aqaba (dinspre Israel sau aeroport) nu se plateste viza.

#560
RazvanBogdan

RazvanBogdan

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 70
  • Înscris: 14.08.2008
Multumesc @coco$u... am vazut ca ai fost recent, pentru a merge in zona libera ASEZ mai exista vreun control pe teritoriul Iordanian inainte de Aqaba?... mi se pare o loterie din ce citesc mai sus, adica poate platesti, poate nu daca la customs zici ca mergi la Aqaba... in functie de ce spui? :)

#561
coco$u

coco$u

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 479
  • Înscris: 05.03.2007
Nu mai exista nici un control pana la Aqaba.
Informatia cu viza ASEZ a fost data mai demult de cineva care mergea frecvent, dar infirmata de altcineva care a incercat si nu a reusit sa convinga vamesii sa nu plateasca viza pe aeroport in Amman. Eu zic sa nu te bazezi pe asta.
Pune deoparte 40 JOD si gata.
Sau mai ai varianta, daca sunteti minim 4, sa cereti ceva servicii turistice unei agentii de turism iordaniene si aceasta va poate facilita viza gratuit.

Edited by coco$u, 11 March 2015 - 10:06.


#562
brixie

brixie

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 189
  • Înscris: 09.07.2011
Pe site-ul Ministerului Turismului iordanian am gasit asta: "Visitors arriving to Jordan at any entry point other than Aqaba, are entitled to a free visa (i.e. arrival tax is exempt). However, they must report this to the authorities and must register with the Aqaba Special Economic Zone Authority (ASEZA) visa office in Aqaba within 48 hours of their arrival to Jordan. Those failing to register are liable to payment of the visa when they leave the Kingdom."

Sursa: http://www.mota.gov....nformation.aspx

Deci nu inteleg de ce au fost refuzati unii, iar altora li s-a permis. E limpede ca orice turist are dreptul s-o primeasca la sosire in tara, insa banuiala mea e ca, nefiind foarte promovata (din motive lesne de inteles), vamesii iau decizii dupa cum ii taie capul.

Eu intentionez sa merg cu pagina asta printata, iar daca nu functioneaza, asta e, o sa platesc viza.

#563
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Pentru ca situatia s-a schimbat de anul trecut oar site-ul nu este actualizat !

Asadar, NU MAI EXISTA EXCEPTII de la plata vizei ! Iar costul uneia este 40 JOD (1JOD~0,8-0,9EUR in Aqaba sau cursul international 1JOD~1,32EUR)

Pregatiti banii asadar...daca nu aveti JOD, veti schimba EUR sau USD in JOD in aeroport pt ca se accepta plata vizei NUMAI in dinari iordanieni ;)

#564
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Exista un proverb arab care spune: “Oamenii sunt de doua feluri: cei care sunt facuti pentru a calatori si aceia care fac calatoria ei insisi”…

Daca vreodata veti fi la inceputul unei astfel de calatorii…veti intelege.

Ceea ce este cu adevarat autentic sunt povestile…si va invit acum sa ascultati una din ele…

Pamantul a fost dinaintea noastra…asadar a privit si el odata lumea cu ochi inocenti. Inca o mai face…

Destinul lui este sa fie nu doar casa oricarei fiinte vii, nici macar un camin al lor, ci acel lucru pe care putini au reusit sa-l cunoasca…putini, dar totusi au fost. Si vor fi mereu. Deloc intelesi, cu mult inaintea vremii lor, dar…musafiri aici, acum, in aceasta clipa.

Exista locuri pe acest Pamant unde, candva, astfel de oameni au existat. Si aceste locuri au pastrat ceva din acei oameni… Numele actuale date de oamenii actuali acelor locuri, denumite tari, nu au nimic relevant. Sunt doar un alt mod de a te indeparta de ceea ce nu poti vedea sau atinge, dar poti simti…insa daca tu nu te lasi inselat de cuvinte, vei patrunde in lumea necuvintelor…si vei intelege povestea mea.

Cand ai privit ultima data?... Cand ai privit ultima data de dincolo de ochi?... Cand ai fost ultima data cu adevarat viu?...

Da, oamenii de azi sunt cei care merg, se uita, aud, dar arareori pasesc, privesc sau asculta…Acestia sunt turistii. Incolonati in grupuri mai mari sau mai mici, total absenti, cu aparatul foto profesional de gat, cu smartphone-ul ca o prelungire a mainii si a mintii, prin care – inainte sa arunce o privire directa – se uita la tot ceea ce ii inconjoara… Asculta de ghizi, se feresc sa experimenteze singuri, rupandu-se astfel de viata din jur. Si toti cred ca traiesc…asa e, doar cred. Nici unul nu traieste cu adevarat. Totul intr-un mediu organizat, previzibil si tern…Turistul lasa comoditatea sa-l separe de mediul sau de viata. Si culmea, e si incantat de sine.

Cand tu esti propria ta calatorie, atunci Pamantul iti conduce pasii spre acele locuri unde, candva, oameni asemeni tie, au lasat ceva in tacere…pentru cei care cauta in tacere. Si atunci stii…ca esti acolo unde esti asteptat.

Si asa cum Pamantul a primit orice musafir de-a lungul timpului, o va face si cu tine. Cerul va cobori si impreuna cu Pamantul, isi vor deschide portile pentru ca tu sa poti intelege…ceea ce nimeni vreodata nu a putut rosti. Singura POVESTE…

Vrei sa stii cum se termina povestea? Atunci fa-o povestea TA.


Am sa las detaliile tehnice pentru un alt post, probabil destui vor dori info despre transport, cazare, preturi…si le voi putea oferi orice detaliu, intrucat am descurcat aceasta calatorie pe cont propriu cap-coada. Si nu am mers pe nicio carare batuta…ci am ales drumul salbatec, necunoscut dar care m-a adus mai aproape de mine insumi.

Si tot pentru alt post voi lasa si felul in care am perceput ceea ce inseamna Iordania, oamenii ei, atractiile ei. Atat cele cunoscute, cat si cele uitate…

Daca nu esti acolo pentru a vedea ceea ce internetul si alte milioane de oameni au vazut deja inaintea ta, atunci cauta sa fii cat mai aproape de oamenii simpli si de locurile pe care putini le bat…cauta beduinii adevarati, mergi sa vezi locurile pe care acestia ti le indica, stai pur si simplu impreuna cu ei la povesti sau…la nimic. Doar stai. Iesi din iuresul turistic si bucura-te de o stanca semeata la soare, de cantul pasarilor, de parfumul florilor, aminteste-ti cum e doar sa atingi, sa te lasi incantat de un nor alb pe cer, de un fluture lipsit de griji sau doar de un pom inflorit… Viata e ceea ce trece pe langa tine in timp ce tu esti absent…sau ocupat cu planuri, griji, ambitii. Nu uita ca banii ti-au folosit doar pentru a fi acolo.
Atat. Nu e nevoie sa faci ceva, doar fii cu adevarat acolo. Oriunde ai fi...


Am sa las pozele sa-si spuna povestea…caci povestea mea a inceput demult si nu are vreun final. Eu sunt povestea mea…
Asculta in timp ce privesti...https://www.youtube.com/watch?v=zGJPBK03Wb4

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 16 May 2015 - 15:56.


#565
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
...

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 16 May 2015 - 16:14.


#566
coco$u

coco$u

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 479
  • Înscris: 05.03.2007
Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu esti cu nimic special fata de alte sute de conationali care au ajuns prin aceste locuri iar unii au postat si aici. Doar ca delirezi cacaturi.
Poze faine, totusi, pacat de delirul aproape "mistic" ce le precede.

PS: ce legatura are coloana sonora din filmuletul tau..... cu Iordania?

Edited by coco$u, 16 May 2015 - 17:19.


#567
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Adevarul nu a avut niciodata nevoie sa fie recunoscut sau acceptat, ca sa existe.

#568
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Iordania este cea mai liberala tara araba si are cateva atuu-uri clare fata de vecinii ei…de aceea si primeste vizite dese ale acestora. Pe langa cei veniti sa se bucure de atractiile ei turistice, apar si cei care acasa la ei nu-si permit ceea ce Iordania ofera: alcool, tigari, libertinaj sexual. Mai ales cei din South Arabia…desi suntem in sec XXI, acolo exista inca o lume a altor vremuri (femeile sunt opresate puternic dpdv religios…cu toate dezavantajele ce decurg din aceasta).
De altfel nici la frontiera de dupa Aqaba spre South Arabia, daca “zaresc” vreo femeie intr-o masina, se vor uita urat si vor respinge orice prezenta de acest gen in tara lor. Practic, e suficient sa fii femeie si deja esti ingrata pentru tara lor. Nici macar oficial in calitate de membru al unui echipaj maritim nu vei primi drept de intrare in tara.

Acum, tot in South Arabia exista o alta parte a ceea ce inseamna Petra, dar oficialii nu doresc sa o faca accesibila spre vizitare. Cam asta au adus granitele de azi… loturi de pamant impartite doar de dragul de a avea, de a fi proprietar, in dauna unui liber acces atat de firesc…candva.

Sa revenim la Iordania insa…Aqaba este o zona (sau zana?... Posted Image )  favorizata economic asa ca in lipsa taxelor, toti merg acolo pentru a achizitiona orice. Cine are posibilitatea de a intra in tara prin port, nu va plati nici cei 40 JOD.

Exista controale de politie militara oriunde in tara, inclusiv in vehicule de teren dotate cu mitraliere de calibru mare. Ziua sau noaptea, nu are importanta. Si asta pe langa politia obisnuita. Care, daca tot am adus vorba, nu are deloc cunostinta despre ce inseamna reguli de circulatie, doar viteza si manevre periculoase in trafic, in rest, ceea ce in Europa ar fi cel putin contraventie, acolo e ceva obisnuit si acceptat.

Inca dinainte de aterizare esti surprins sa vezi o ‘mare de lumina’ la sol… In Iordania curentul electric este atat de ieftin, incat cuvantul “economie” a fost lasat spre inventie celor din afara tarii. La fel si semnalul de internet, cvasi-prezent in orice locatie usor mai vizitata. Pretul este modic, sa nu spun de-a dreptul simbolic! De ce sa-l opreasca? Posted Image
Probabil din acelasi motiv masinile militare de politie stau cu farurile pornite toata noaptea Posted Image

Si tot simbolic este si pretul combustibililor: benzina si motorina sunt in jur de 2,5-3 RON/litru…asa ca masinile mari cu motorizari mari sunt ceva obisnuit (2500-5000cmc). Cand se face uneori umbra te poti astepta si la un Yukon, Escalade sau alta casa pe 4 roti.

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 21 May 2015 - 14:18.


#569
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Intrarea la Petra este hilar de scumpa. Asta se stie…ce nu se stie poate este ca poti lua tichet pentru 3 zile si o primesti pe-a patra gratuit. Adica 60 JOD si poti intra 4 zile la Petra.
Daca nu faci ce-ti spune un oficial la intrare si cauti in afara traseului turistic ceva beduini ce locuiesc inca in zona, afli ca exista intrari/iesiri si in afara celei turistice dar…e tarziu deja, banii i-ai platit.

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 21 May 2015 - 14:31.


#570
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Cateva observatii legate de oameni si locuri…
- ai venit la tine doar cu USD sau EUR? Maaare greseala…caci acel curs de schimb ce l-ai cautat pe net dinainte nu e nicaieri valabil, ci dimpotriva, asa ca esti obligat sa schimbi in JOD la un curs aberant de prost (EUR e cotat la 0,66 in aeroport si 0,69 in Petra, iar USD e cotat intre 0,7 si 0,73). Daca carecumva nu ai cheltuit toti JOD pana la plecarea inapoi si vei dori sa-i schimbi inapoi in EUR sau USD, te vor jefui oficial a doua oara, intrucat nu-ti vor da nici macar la cursul in care ti-au schimbat cand ai venit… Asa ca daca ti-ai facut calcule de acasa, pregateste-te pentru una din cele mai scumpe deplasari si fara sa beneficiezi de ceva deosebit pentru asta.
Cu banii cu care mergi pe cont propriu in Iordania te bucuri de doua ori mai multe zile intr-o insula din Grecia de ex.
- nimeni nu face nimic si nu in sensul pozitiv al expresiei: nu matura in fata magazinului, nu arunca deseurile in cosul gunoi, desi s-ar impune intrucat nu exista ideea de curatenie, asa ca…va las sa va imaginati singuri (cea mai curata plaja a tarii, aproape de granita cu South Arabia, ar fi printre cele mai neingrijite in multe tari europene...)
- toata lumea duce cu sine doua telefoane mobile: unul gen Smart, mare cat o tableta decenta, doar pentru “imagine” si multimedia; celalalt clasic, doar pentru convorbiri.
- nu stiu daca faptul ca exista atat de multi turisti din SUA, Asia si Europa e cauza, dar totul e foarte scump si nimeni nu se agita sa te ajute/serveasca decat daca ai bani, multi de preferinta, la tine de cheltuit. Pardon, m-am exprimat gresit, daca esti bun de muls si nu te impotrivesti, se vor deranja de la un ceai sau tigara sa te serveasca, altfel…nici nu vor baga de seama ca esti in zona. Cel putin taximetristii sunt vechii hoti ai caravanelor din desert.
Si asta pentru ca daca esti “alb”, in acceptiunea lor inseamna ca NU poti merge singur pe jos, NU vei dori sa te plimbi si NU concepi ca te poti descurca cu picioarele tale (vor claxona din masina, se vor opri sa te intrebe daca nu vrei o cursa cu un patruped sau quadmobil). Daca nimeni nu simte sa faca ceva e si pentru ca cer si primesc sume de bani aberante de la turisti cu dare de mana si minte/trup incete, pentru orice fleac. Exemple sunt destule dar nu e nevoie de ele, eu am refuzat sa le fac jocul si am mers pe jos zeci de km, iar cand a fost nevoie, am luat autobuzul.
- ideea de TURISM a adus buget mare tarilor, dar a prejudiciat masiv in plan local, atat oamenilor cat si locurilor. Din pacate.
- in desert am nimerit in cea mai friguroasa zi/noapte, de altfel am prins nu doar frig ci si zapada…dar cati isi vor aminti de caldura si cati de zapada sau frig in desert? Posted Image Nici beduinii nu erau pregatiti pentru asa vreme…si oricum desi ar fi trebuit sa fie un sezon bun, toti se plangeau ca sunt incredibil de putini turisti…mie mi-a placut asta. Linistea nu are pret.

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 21 May 2015 - 14:53.


#571
alexxxxx

alexxxxx

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,390
  • Înscris: 06.02.2004
Pe langa dictonul Poetului Garii de Nord, "Viata fara poezie e pustiu", Arabiei Saudite zi-i cinstit Arabia Saudita sau, daca vrei sa fie mai interesant, Saudi Arabia. Insa nu South Arabia.

In rest sustin cele mentionate de colegul coco$u, desi dumnealui are un mod mai brutal de a prezenta problema :-). Foarte frumoase poze, ca tot veni vorba. Imi face dor sa ma reintorc intr-o vizita.

Edited by alexxxxx, 21 May 2015 - 15:02.


#572
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Cateva observatii referitoare la lucruri inedite:
- toate taxiurile sunt galbene, cu exceptia celor din Aqaba, care sunt verzi
- chiar si beduinii mai saraci detin un pick-up (totusi, geografia locului o impune)
- circulatia clasica este pe magar sau catar in zonele pronuntat rurale (desi cu exceptia oraselor mari, totul pare si chiar este rural)
- oamenii “iubesc” zorzoanele cromate, asa ca mai toate masinile poarta astfel de detalii cromate mai peste tot…

Cheltuielile de deplasare variaza in functie de momentul in care achizitionati biletul de avion. Tarom e singura companie ce opereaza cursa la Amman si poate fi accesata oarecum mai usor.
Inchiriatul unei masini nu e deloc ceva ieftin in Iordania, nici macar faptul ca incercati din tara prin intermediul telefonului nu e o certitudine a reusitei, asa ca va dau o veste buna: exista autobuze convenabile si se circula in conditii bune.

Cazarea si masa am descurcat de acasa, la fel si transportul la ducere, preturile decente, micul dejun inclus, un hotelas mic in Petra, fara multe pretentii dar curat si decent.

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 21 May 2015 - 15:07.


#573
MENTOR_SQUAD

MENTOR_SQUAD

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 432
  • Înscris: 23.04.2008
Atat cuvantul ‘turist’ cat si cuvantul ‘pelerin’ sunt interpretate diferit poate de catre fiecare, totusi va voi spune ca de cand actualul turist pare sa fie realitatea momentului prezent, adevaratul pelerin aproape ca a disparut.

Daca inca va ganditi ce inseamna fiecare cuvant, dati-mi voie sa va ajut: turistul e din curiozitate, pelerinul e doar un cautator.

Si mai sunt cei care nu sunt nici curiosi si nici cautatori: ei sunt doar pe cale.

Attached Files


Edited by MENTOR_SQUAD, 21 May 2015 - 15:21.


#574
brixie

brixie

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 189
  • Înscris: 09.07.2011
Salutare! M-am intors zilele trecute dintr-o calatorie de 10 zile in Iordania si m-am gandit sa scriu cateva informatii pentru cei care doresc sa viziteze tara.
In primul rand, ca sa vezi ceva interesant, trebuie sa urci. Mult! Daca n-ai o forma fizica oarecum buna, o sa-ti fie destul de greu, mai ales daca temperaturile depasesc 30 de grade. Perioada ideala de vizitat zice-se ca ar fi aprilie-mai sau octombrie-noiembrie.
In al doilea rand, nu te astepta ca toata lumea sa vorbeasca engleza! Ni s-a intamplat sa dam peste receptioneri, chelneri, vanzatori in magazine de suvenire sau taximetristi care de-abia stiau 2-3 cuvinte in engleza. Limbajul semnelor e uneori solutia salvatoare.
Nota bene pentru femei: incercati sa va acoperiti corpul cat mai mult! Hainele va vor proteja si de soare, dar si de privirile insistente ale barbatilor. E indicat sa aveti picioarele acoperite, dar in partea de sus merge un tricou cu maneca scurta fara probleme. Am vazut si turiste cu pantaloni scurti de aproape li se vedea fundul, insa erau blamate in mod evident de privirile localnicilor.
Nu va luati cele mai bune incaltari in aceasta calatorie, intrucat nisipul o sa vi le cam distruga! Ar fi bine sa va luati in bagaj niste pantofi de drumetii pentru Petra si Wadi Rum. In niciun caz nu mergeti in papuci, cum am vazut alti turisti!
VIZA GRATUITA: Am ajuns cu o cursa Tarom pe aeroportul din Amman si am cerut viza ASEZA, care e gratuita (viza normala costa 40 dinari/persoana). A cam strambat functionarul din nas, mai ales ca era tarziu in noapte si trebuia sa mearga la un alt birou ca sa ia stampila speciala, dar nu a comentat nimic. Ne-a intrebat doar la ce hotel vom sta in Aqaba si asta a fost tot. Din punct de vedere legal, esti obligat sa ajungi la biroul ASEZ din Aqaba pentru a-ti lua formularul stampilat in maxim 48 de ore, dar noi n-am respectat regula si am ajuns dupa 4 zile. Functionarul de acolo ne-a spus zambind ca il cam fortam sa incalce legea, noi am zambit frumos inapoi spunandu-i ca n-am putut ajunge mai devreme si, in cele din urma, ne-a pus stampila pe formular. Mare grija sa nu pierdeti formularul respectiv, caci va trebuie ca sa iesiti din tara! Noi am iesit tot prin Amman, iar cei de la controlul pasapoartelor nici macar nu s-au uitat la discrepanta dintre date.
Totusi, merita mentionat ca, daca aveti ghinion, e posibil sa fiti pusi sa achitati valoarea vizei initiale, precum si 1,5 dinari/zi petrecuta in Iordania drept amenda. Nu stiu cat de des se intampla asta, totusi.
Nota bene: nu toti taximetristii stiu unde e biroul ASEZA, asa ca cel mai bine e sa-i rugati pe cei de la receptia hotelului sa va scrie adresa si denumirea autoritatii in araba. Ca punct de reper as mentiona cladirea noua a Arab Bank.
De la aeroportul Queen Alia din Amman am luat un taxi oficial. Cum iesi din aeroport, in stanga e un chiosc de unde iei un bon si ii platesti soferului cand ajungi la destinatie. Cost fix: 20 dinari.
Noi am mers direct la statia Jett, de unde am luat autobuzul de 6:30 catre Petra. Ce m-a surprins pe drum a fost mizeria de pe marginea drumului: sticle si pungi din plastic aruncate peste tot. Ca o paranteza, Iordania nu mi s-a parut o tara prea curata.
PETRA: In Wadi Musa (Petra) am stat 3 nopti, iar 2 zile le-am dedicat Petrei. Daca nu va prea pasioneaza istoria si vreti sa vedeti doar Tezaurul si Manastirea, puteti sa-i dedicati o singura zi. Atentie, pentru a ajunge la Manastire trebuie sa urcati vreo 800 si ceva de trepte, asa ca pregatiti-va cu multa apa rece, o palarie si rabdare! In plus, va recomand sa nu luati magari pana sus, intrucat sunt maltratati de catre proprietarii lor – am vazut cu ochii mei asta! Dupa Manastire e si un punct de belvedere de unde puteti admira intreaga vale, asa ca merita sa mai urcati putin.
Va recomand sa luati suvenire din Petra fiindca sunt mai frumoase si mai ieftine decat in restul tarii (mai ales Amman). Pe langa magneti si alte nimicuri, noi am luat si sticle cu nisip colorat. Sunt foarte frumoase si specifice locului.
In materie de restaurante, noua ne-a placut la Three Steps Restaurant – au mancare buna si preturi decente, iar personalul e foarte amabil.
DEȘERTUL: Dupa Petra am mers in desertul Wadi Rum, unde rezervaseram in avans o excursie de-o zi. In desert am ajuns cu un autobuz care ne-a luat direct de la hotel, la 6:30 dimineata. Cei de la hotel s-au ocupat de formalitati. Cost: 7 dinari/persoana si se plateste direct la sofer. Am prins niste temperaturi infiorator de ridicate, asa ca excursia de-o zi s-a transformat intr-o excursie de jumatate si un pic de zi, dar am apucat sa vedem tot ceea ce ne interesa.
AQABA: Ca sa ajungem la urmatoarea destinatie, l-am rugat pe ghid sa ne cheme un taxi. Cost: 25 dinari pana in centrul orasului Aqaba.
A doua zi ne-am dus la biroul ASEZ si am vizitat un pic si orasul. Cei de la hotel ne-au chemat un taxi si am plecat catre South Beach, unde ne-am cazat foarte aproape de plaja. Cost: 5 dinari.
Marea are niste culori superbe, coralii sunt foarte frumosi, insa plaja e cam murdara. In week-end (vineri si sambata la ei) localnicii fac gratare si campeaza pe plaja, asa ca va puteti imagina ce ramane in urma lor. Totusi, e foarte buna zona pentru snorkeling si scufundari (atentie la aricii de mare!). Daca nu faceti scufundari, o varianta rezonabila ca sa vedeti coralii si pestii multicolori poate fi barca Neptune – costa 20 dinari/persoana o excursie de 1 h 30 min pe deasupra coralilor. Pare cam mult, dar eu zic ca a meritat banii. S-au ocupat cei de la hotel de rezervare, iar transportul de la hotel si inapoi e inclus in pret.
Atentie, noi in zona respectiva nu am gasit niciun supermarket si am mancat numai la restaurantul hotelului!
AMMAN: Dupa 3 nopti in South Beach, am mers in centrul orasului Aqaba la statia de autobuz Jett si am plecat inspre Amman. Durata calatoriei a fost de 4 h 30 min, insa, din fericire, au aer conditionat. Ammanul mi s-a parut un oras interesant, aglomerat si plin de viata.
MAREA MOARTA: Nu prea ne-a suras ideea de a depinde de orarul autobuzelor Jett, asa ca am inchiriat un taxi. Cost: 40 dinari dus-intors, iar omul era dispus sa stea oricat dupa noi. Fiindca citisem ca e groaznic de murdara si scumpa plaja special amenajata (Amman Beach), am decis sa ne reorientam. Gasisem blogul unei tipe care spunea ceva despre o plaja gratuita a localnicilor si un izvor termal langa ea unde puteai sa te cureti de sare, astfel ca intai am incercat varianta asta si a dat roade. Locul se afla la vreo 10 km in sud dupa Amman Beach, in dreptul indicatorului „Mukawir Dhiban”. Plaja nu e nici aici incredibil de curata, dar daca vrei sa plutesti in Marea Moarta...
Ca o concluzie, Iordania e o tara frumoasa, chiar fascinanta, care clar merita vizitata. Am intalnit foarte multi oameni incredibil de amabili in mod dezinteresat, dar si profitori la fiecare colt de strada. Na, cam ca peste tot prin lumea asta. Desi e inconjurata de tari ca Siria sau Irak, m-am simtit tot timpul in siguranta. Ok, poate nu si atunci cand am ramas singura la masa intr-un restaurant din bazarul din Amman si toti chelnerii se holbau de parca nu mai vazusera femei in viata lor.
Un ultim amanunt – aveti grija cati bani scoateti de pe card, caci daca va raman dinari, mai bine ii cheltuiti decat sa ii schimbati in aeroport la casele de schimb! Pe 31 de dinari ne dadeau doar 29 de euro...

Attached Files


Edited by brixie, 16 June 2015 - 20:11.


#575
brixie

brixie

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 189
  • Înscris: 09.07.2011
Pentru cei care vor sa mearga la biroul ASEZA, dar nu gasesc un taximetrist care sa stie unde e, atasez poza cu adresa scrisa in araba.

Attached Files


Edited by brixie, 28 June 2015 - 14:45.


#576
Phx'

Phx'

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 868
  • Înscris: 16.10.2005
Stie cineva daca nu mai opereaza Taromul zboruri spre Amman sau nu se mai pot cumpara online? Nu mai apare nici un zbor pt noiembrie-decembrie...

Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate