Chirurgia endoscopică a hipofizei
"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală. Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale. www.neurohope.ro |
Evoluşie, eficinetizare, dar cu ce preş?
Last Updated: May 20 2018 11:33, Started by
djl
, May 18 2018 09:52
·
0
#1
Posted 18 May 2018 - 09:52
O să pornesc de la următoarea "întâmplare": acum 11 ani (Aprilie sau Mai 2007), cu ocazia Celui de-al 5-lea atelier de arheologie industrială am fost să vizitez Hidrocentrala Grebla de lângă Reşiţa. Putea fi ceea ce eu numesc începând de azi un "muzeu viu", adică vedeai echipamentele în funcţiune. Avea generatoare, turbine originale şi erau de dinainte de 1940. Până şi conductele prin care apa curgea spre centrală erau vechi. Ieri însă căutând ceva despre centralele hidro-electrice din România care mai au echipament vechi am aflat cu mare supărare că în numele eficentizării (oare cât de eficentă o fi fost eficientizarea?) au demontat tot echipamentul vechi din una din puţinele centrale electrice din România care mai avea echipament de dinainte de 1940. Şi nu cred că turbinele şi generatoarele au ajuns la vreun muzeu.
Din păcate nu e un caz singular de distrugere aiurea şi nu se întâmplă numai în România. Omul cică e cel mai inteligent animal, dar se pare că defapt e condus de instinctul de a se arunca cu capul înainte. În numele evoluţiei şi eficentizării s-au întâmplat şi alte lucruri la fel de "frumoase" sau şi mai "frumoase". Nu numai în România au fost cretini care s-au gândit că e mai bine să radă case vechi ca să trântească clădiri înalte, demolând fără discriminare (erau şi mahalele, dar şi zone decente sau frumoase) şi distrugând comunităţi în numele evoluţiei. Am mutat industrii întregi în Asia pentru eficientizare. Da, e mai ieftin să producem acolo, dar de ce să dăm altora banii. Şi câte fabrici au dispărut? Tehnologia modernă ne bucură. În ciuda a ceea ce cred unii de pe forum, mă bucură că există şi fotografia digitală. Dar filme foto puteau să producă mult mai mulţi (inclusiv în Români au fost produse), pe când senzori foto şi video câţi? Şi uite aşa am ajuns tributari unor puţini. Ne bucurăm ne bucurăm la ieftinache şi credem că dacă ne-a mers atât de mult timp cu prostii ne va merge la infinit. Dar şi când se vor strica unele "părţi mecanice" ale economiei bazate pe supraconsum şi supraproducţie, când oamenii vor fi înlocuiţi la fel precum clădirile şi tehnologia, să vezi atunci "distracţie". Că va fi peste 10 ani, peste 50 de ani, peste 100 de ani, dar tot va veni ceva nasol. Edited by terratec, 18 May 2018 - 19:39. |
#3
Posted 18 May 2018 - 10:04
Orice tehnologie vine cu un pret. Caz concret: Regina Elisabeta a II-a a inaugrat acum aproximativ 50 de ani prima centrala nucleaza din Regat. Acum, aceeasi Regina (mai bine zis Guvernul Majestatii Sale) trebuie sa gaseasca solutii pentru eliminarea deseurilor nucleare pentru momentul inchiderii centralei nucleare.
Da, e bine cand evoluam, dar, cand nu stim consecintele pe termen lung, avem o problema... |
#4
Posted 18 May 2018 - 10:09
"Distrugerea" asta se cheama modernizare, un termen pe care tu nu o sa-l intelegi niciodata.
Daca ar fi fost dupa tine ar fi trebuit sa fim si acum in epoca de piatra. Din pacate unii ca tine au ajuns pe la conducere si de aia Romania se modernizeaza asa greu. Tot cu vechiturile ramanem, musai sa le lasam si mostenire, mai ales mentalitatea invechita, asta e comoara natiunii care trebuie protejata. In ce muzeu ai baga tu turbinele, generatoarele si tot echipamentul? Daca le duci la Antipa deja ai ocupat cel putin jumatate din muzeu. Si nici nu sunt vreo minune a tehnicii, ceva revolutionar ca sa merite efortul. Aia era tehnologie banala si la '40. Hidrocentrala Dragasani a fost modernizata in anii 2000. Toata tehnica aia "super" din anii '70 a fost dusa la fier vechi si inlocuita cu ceva mai nou. Rezultatul? Hidrocentrala a devenit mult mai productiva, mai usor de controlat/reparat/intretinut si cu mult mai putine defectiuni. Pentru o comanda banala nu trebuie sa mai umbli prin jumatate de hidrocentrala sa actionezi 15 butoane, 7 manete si 3 robineti. Dai 1-2 clicuri pe calcutor si gata. Si nu e un caz singular. Edited by Friskey, 18 May 2018 - 10:12. |
#5
Posted 18 May 2018 - 10:10
Quote Evoluţie, eficinetizare, dar cu ce preţ? Edited by OriginalCopy, 18 May 2018 - 10:10. |
#6
Posted 18 May 2018 - 10:11
Filme foto nu se mai fac pt ca nu mai cere piata. Simplu si nimic de adaugat.
Ce nu intelegi tu e ca intretinerea unor echipamente vechi costa mai mult decit instalarea unuia nou. Ai hobby uri din astea, scoate banul propriu din buzunar si salveaza tot ce consideri tu important. Te opreste cineva sa produci film foto? Daca ai produce ar fi rentabil? De ce sa faca altii ce nu faci tu? Sunt curios daca imi raspunzi punctual la postare. |
#7
Posted 18 May 2018 - 10:16
djl, on 18 mai 2018 - 09:52, said:
O să pornesc de la următoarea "întâmplare": acum 11 ani (Aprilie sau Mai 2017), cu ocazia Celui de-al 5-lea atelier de arheologie industrială am fost să vizitez Hidrocentrala Grebla de lângă Reşiţa. Putea fi ceea ce eu numesc începând de azi un "muzeu viu", adică vedeai echipamentele în funcţiune. Avea generatoare, turbine originale şi erau de dinainte de 1940. Până şi conductele prin care apa curgea spre centrală erau vechi. Ieri însă căutând ceva despre centralele hidro-electrice din România care mai au echipament vechi am aflat cu mare supărare că în numele eficentizării (oare cât de eficentă o fi fost eficientizarea?) au demontat tot echipamentul vechi din una din puţinele centrale electrice din România care mai avea echipament de dinainte de 1940. Şi nu cred că turbinele şi generatoarele au ajuns la vreun muzeu. Din păcate nu e un caz singular de distrugere aiurea şi nu se întâmplă numai în România. Omul cică e cel mai inteligent animal, dar se pare că defapt e condus de instinctul de a se arunca cu capul înainte. În numele evoluţiei şi eficentizării s-au întâmplat şi alte lucruri la fel de "frumoase" sau şi mai "frumoase". Nu numai în România au fost cretini care s-au gândit că e mai bine să radă case vechi ca să trântească clădiri înalte, demolând fără discriminare (erau şi mahalele, dar şi zone decente sau frumoase) şi distrugând comunităţi în numele evoluţiei. Am mutat industrii întregi în Asia pentru eficientizare. Da, e mai ieftin să producem acolo, dar de ce să dăm altora banii. Şi câte fabrici au dispărut? Tehnologia modernă ne bucură. În ciuda a ceea ce cred unii de pe forum, mă bucură că există şi fotografia digitală. Dar filme foto puteau să producă mult mai mulţi (inclusiv în Români au fost produse), pe când senzori foto şi video câţi? Şi uite aşa am ajuns tributari unor puţini. Ne bucurăm ne bucurăm la ieftinache şi credem că dacă ne-a mers atât de mult timp cu prostii ne va merge la infinit. Dar şi când se vor strica unele "părţi mecanice" ale economiei bazate pe supraconsum şi supraproducţie, când oamenii vor fi înlocuiţi la fel precum clădirile şi tehnologia, să vezi atunci "distracţie". Că va fi peste 10 ani, peste 50 de ani, peste 100 de ani, dar tot va veni ceva nasol. PS : numarul populatiei creste mereu deci trebuie sa ai si cladiri noi. Gandeste-te cu cat s-ar reduce suprafata de cultivare daca am pastra orice casa veche sau loc vechi. Si cu cat ar creste inghesuiala |
#8
Posted 18 May 2018 - 10:22
djl, on 18 mai 2018 - 09:52, said:
Dar şi când se vor strica unele "părţi mecanice" ale economiei bazate pe supraconsum şi supraproducţie, când oamenii vor fi înlocuiţi la fel precum clădirile şi tehnologia, să vezi atunci "distracţie". Că va fi peste 10 ani, peste 50 de ani, peste 100 de ani, dar tot va veni ceva nasol. |
#9
Posted 18 May 2018 - 10:27
Acum 11 ani, in 2017 sau 2007? Nu mai poti edita!
Edited by arab, 18 May 2018 - 10:27. |
#10
Posted 18 May 2018 - 10:31
Asta e de fapt marea problema la economia asta globala, ca daca pe masura ce s-ar externaliza productia , direct proportinal ar creste si salariile , pensiile , ajutoarele si investitiitle in tehnologie atunci totul s-ar petrece intr-un fel simultan si nimeni n-ar suferi , propria tara ar avea la final economie total robotizata iar strainii ar avea industrie total mutata de noi acolo. pe principiul vaselor comunicante cumva. Insa nu se intampla asa ,sunt salturi diferite aici si acolo.
|
|
#11
Posted 18 May 2018 - 10:32
petit_christian, on 18 mai 2018 - 10:11, said:
Filme foto nu se mai fac pt ca nu mai cere piata. Simplu si nimic de adaugat. CAt despre ce industrii am mutat in Asia am mai spus-o si o mai repet inca o data. In Asia s-au mutat nimicurile: chiloti, sepci, suruburi, papuci, rahaturi. Cel mult lucrurile de calitate medie. Chestiile de inalta calitate se fac exclusiv in tarile de bastina, de la haine, incaltaminte, ceasuri, masini, utilaje, avioane si ce vreti voi . Bang & Olufzen se fabrica exclusiv in Danemarca, Ecco la fel, ceasurile elvetiene (si ce mai fac aia, cutite, bricege, etc) se fac exclusiv in Elvetia, hainele sinamdicoase italiene se fac tot in Italia, in cel mai rau caz prin Europa de Est. Si pot sa continui pana maine dimineata cu exemple dar n-am chef si cred ca nici n-are rost. |
#12
Posted 18 May 2018 - 10:34
Dar tu de ce nu mergi cu căruța cu cal în concedii? De ce utilizezi internetul și nu ai un porumbel din ăla cu mesajele legate de picioare ? De ce te speli în cadă și nu la râu ? De ce stai la bloc și nu îți faci singur ceva din chirpici ?
Evoluție ma friend ! Evoluție îi zice. Ce s-a furat pe parcurs e altă poveste. Demnă de reportajele lui Carmen Avram ! |
#13
Posted 18 May 2018 - 10:39
2007.
Am ceva cu unele mentalităţi învechite. Nu ştiu de ce aveţi fantezii cu demolări. Oraşul se poate extinde bine mersi, dacă faci metrou. Ceea ce e cam greu în România. E evoluţie de exemplu când se introduce semaforizarea electrică. Sau când faci trenuri de mare viteză. Ah, cu 135 la oră poţi să mergi şi cu vagoane care au peste 30 de ani, dar bine, asta nu e viteză mare Aş trimite felicitări scrise, dar nu am cui. Centrala aia nu era ceva mare, ca să zici că avea nevoie de multă întreţinere... avea 3 sau 4 turbine şi generatoare, care nu erau de dimensiuni prea mari. Era ceva banal? Ia, pe unde mai găseşti echipamente aşa de vechi. |
#14
Posted 18 May 2018 - 10:45
S-a distrus posta. Ce frumos era cand trimiteai o scrisoare si ajungea dupa 3 zile la destinatie intr-o localitate la 100 km distanta. Ce frumos era cand erai in tabara la mare si trimiteai o vedere parintilor de acasa si vederea ajungea la 2-3 zile dupa ce te intorceai tu din tabara. Ce vremuri frumoase. S-a furat si s-a distrus ce era mai frumos. Internetul si smartfoanele astea nenorocite care trimit mesaje, poze si conversatii video in timp real.
Dar vezi tu DJL-eule, tu stai toata ziua si noaptea pe net. |
#15
Posted 18 May 2018 - 10:46
djl, on 18 mai 2018 - 09:52, said:
O să pornesc de la următoarea "întâmplare": acum 11 ani (Aprilie sau Mai 2017), cu ocazia Celui de-al 5-lea atelier de arheologie industrială am fost să vizitez Hidrocentrala Grebla de lângă Reşiţa. Putea fi ceea ce eu numesc începând de azi un "muzeu viu", adică vedeai echipamentele în funcţiune. Avea generatoare, turbine originale şi erau de dinainte de 1940. Până şi conductele prin care apa curgea spre centrală erau vechi. Ieri însă căutând ceva despre centralele hidro-electrice din România care mai au echipament vechi am aflat cu mare supărare că în numele eficentizării (oare cât de eficentă o fi fost eficientizarea?) au demontat tot echipamentul vechi din una din puţinele centrale electrice din România care mai avea echipament de dinainte de 1940. Şi nu cred că turbinele şi generatoarele au ajuns la vreun muzeu. Pai... au fost demontate si inlocuite cu altele cu un scop - nimic nu e vesnic pe lumea asta, mai ales in hidrocentrale, unde draciile alea functioneaza in regim permanent, in cele mai dure conditii. Deci, e cu dus si intors, nu e cel mai bun exemplu. De exemplu: la hidrocentrala Lotru-Ciunget, s-a inlocuit, dupa 90, turbina principala, dinainte de 89, cu o turbine Pelton, fabricata in Elvetia, cu eficienta ridicata (injectie in cicluri) si geometrie imbunatatita. La baza au fost studii, deci nu s-a facut dupa ureche. [ https://www.youtube-nocookie.com/embed/3PoeMQeHePo?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ] Or fi si cazuri in care s-a dat rasol.. nu zic nu. Marea drama este ca centrala nucleara de la Cernavoda a cam fost lasata in paragina si mari retehnologizari nu se intrevad, guvernul avand de hranit pensionari cu drept de vot. Edited by rosix, 18 May 2018 - 10:51. |
|
#16
Posted 18 May 2018 - 15:28
Friskey, on 18 mai 2018 - 10:45, said:
S-a distrus posta. Ce frumos era cand trimiteai o scrisoare si ajungea dupa 3 zile la destinatie intr-o localitate la 100 km distanta. Ce frumos era cand erai in tabara la mare si trimiteai o vedere parintilor de acasa si vederea ajungea la 2-3 zile dupa ce te intorceai tu din tabara. Ce vremuri frumoase. S-a furat si s-a distrus ce era mai frumos. Internetul si smartfoanele astea nenorocite care trimit mesaje, poze si conversatii video in timp real. Dar vezi tu DJL-eule, tu stai toata ziua si noaptea pe net. |
#17
Posted 20 May 2018 - 11:33
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users