Tenis fete: Simona Halep

Si Begu a intors scorul si merge mai departe. E bine asa. 3 din 3!

Mare realizare sa bați o jucătoare de 34 de ani când pica fizic.  

Despre ce meci vorbești? În cel de ieri Vinci conducea cu 5-2 în setul 3 și servea pentru meci, nu poate fi ea jucătoarea de care zici.

Daca putea sa mentina acelasi ritm castiga fara probleme din moment ce Simona Halep a aratat un tenis foarte modest in setul 2 si in decisiv pana la 5-2 pentru Vinci.

Aha, deci ea a jucat prost, nu a jucat Simona bine Plus că Vinci are 34, nu 134 de ani... Ori are dreptate crisbud și nu prea te uiți la tenis, ori faci flame ca să iriți.

...în setul doi, echilibrul s-a rupt după niște veniri extrem de insiprate la fileu, în care Roberta a etalat tot felul de voleuri și a fost de nedepășit. Cu fiecare stop-voleu intuit corect sau scos din șireturi, Vinci îndrăznea și mai mult iar Simona mai puțin. Curând, italianca servea cu tupeu crescut, bubuia forehanduri din spate și nu mai greșea nimic. În timpul ăsta Simona juca tot mai retrasă, abia punea returul în joc și în schimburi nu făcea decât să reacționeze la inițativele Robertei. De la 2-2, aceasta a câștigat toate gameurile până la sfârșitul setului.

Pentru mine ca spectator nu-i nimic mai demoralizant decât să văd cum un jucător își pierde busola identitară. Privirile goale mă neliniștesc mai tare decât crizele de nervi, rachetele rupte și tiradele. Chemându-l pe Cahill între setul doi și trei, Simona părea pierdută în spațiu. Acesta i-a dat o sumedenie sfaturi tehnico-tactice, dar era ca și cum i-ai da indicații detaliate de orientare cuiva care nu știe în ce oraș se află.

Debusolarea a continuat și în setul trei câteva game-uri, suficient cât Roberta să ia avans decisiv.
Și acum ajungem la alt dat halepian (și nu numai): nimic nu e mai eficient ca semnal de trezire decât apropierea iminentă a înfrângerii. Nu funcționează mereu, firește, dar în majoritatea cazurilor în care Simona se luptă cu jocul ei și cu ea însăși, când scorul se apropie periculos de final, lasă baltă dilemele și mlaștina neîncrederii și se apucă de urgența mai mare: evitarea prăpastiei. Practic, încetează să se mai gândească și începe să joace. Ceea ce este scopul ultim al oricărui atlet: atât de simplu în teorie și atât de al naibii de greu în practică. Nimic n-o aduce mai repede pe Simona în prezent cu picioarele pe pământ din tărâmul regretelor decât apropierea mingii de meci pentru adversară. Asta s-a întâmplat și azi; cu cât Roberta avansa spre final, cu atât Simona începea să risipească ceața din joc și să-și aducă aminte cine e și ce vrea. Chestia s-a desfășurat treptat în decisiv cu niște puncte construite din ce in ce mai competent, a prins viteză cu niște holduri autoritare spre sfârșitul setului și a atins apogeul in tiebreakul dominat de la un capăt la altul.

Ar fi mai bine dacă Simona nu și-ar pierde deloc claritatea în joc când este testată? Da. Ar fi minunat dacă ar reuși să-și revină mai repede, fără să fie nevoie să bată clopotele de alarmă ale înfrângerii pentru a se mobiliza? Cum să nu. Însă ceasul al 12-lea e mai bun decât deloc și o victorie în tiebreakul decisiv e mai bună decât trei seturi decise toate la tiebreak.

în majoritatea cazurilor în care Simona se luptă cu jocul ei și cu ea însăși, când scorul se apropie periculos de final, lasă baltă dilemele și mlaștina neîncrederii și se apucă de urgența mai mare: evitarea prăpastiei. Practic, încetează să se mai gândească (dilemele, mlaștina neîncrederii) și începe să joace.

Opinie obiectivă poate fi considerat articolul ăsta, nu afirmația că a cedat fizic Roberta.