Ambitii coloniale romanesti 1330-1990

“Animozitatea dintre moldoveni şi munteni este copios argumentată de ambele părţi. Tipice pentru relaţiile lui Ştefan cu românii de peste Milcov sunt ingerinţa armată şi jaful.
Ştefan îi pradă pe români cu aceleaşi sentimente cu care îi jefuieşte pe secui, fără să facă nici o distincţie ´patriotică´ între ei. Cînd relatează faptul că Ştefan a ordonat oştirii sale să
pradă trei zile după plac în Ţara Românească, Ureche nu pare să simtă incongruenţapatriotică a situaţiei: dimpotrivă, poate fi lesne perceput tonul admirativ şi justiţiar”
(H.R. Patapievici, Politice, 1996, 74).

Sa analizam un pic istoria statului roman modern din perspectiva colonialismului avem cateva exemple
1 - 4

Adevarata colonizare, a fost facuta de maghiari care i-au adus pe secui, pe sasi si svabi sa colonizeze Ardealul.

Majoritatea oraselor mari in Ardeal auf fost locuite de maghiari si sasi, romanii continuin sa traiasca la sate si in munti.

Da, exact ca si in prezent cand pakistanezii veniti in anglia se duc pe coclauri, nu in londonistan. Sau e de fapt invers.

bun sa vorbim de perioada post 1861 decand exista statul roman, o putere colonialista sa dovedit in asimilarea rapida a Dobrogei  practic in doar 12 ani a reusit sa modifice  structura etnica a populatie . Desigur au fost factori favorizanti ca de exemplu un anume exod al musulmanilor, si explozia demografica de la cumpana secolelor 19- 20  care a atins Romania , de exemplu intre 1900 si 1907 populatia creste de la 5 la 7 milioane cea ce este imens.
Dobrogea desi parte a Romaniei , pana la 1900 are un statut diferit cetatenii ei au drepturi si cetatenie limitata, prioritate au in toate domeniile cei din regat si se incurajeaza si  asezare mocanilor in Dobrogea.

La  1839  un  localnic  îi  declara  călugărului  Partenie, aflat  în  drum  spre  Muntele  Athos:
„
Din  vechime  ţara  noastră  stă  în  hotar  şi  deseori  războaiele  se  fac  pe  aici, din  zece  cel mult  doisprezece  ani. Abia  ne  mai  îndreptăm, creştem  vite  şi cultivăm  grădinile  şi  iarăşi  se face  război  şi  atunci  cine  poate  fuge  în  Valahia, iar  pe  care-i  prind  turcii  îi  duc  cu  dânşii în  ţara  lor; turmele  ni  le  mănâncă, caselor  le  dau  foc  şi grădinile  ni  le  pustiesc. După  ce trece  războiul, care  mai  rămânem  vii, iarăşi  ne  întoarcem  pe  la  vetrele  noastre  şi  ne facem, pe  ruine, bordeie  şi  iarăşi  ne  apucăm  de  gospodărie. Gândeşte  acum, când  ne  mai putem  îndrepta? Se  mai  întâmplă  încă  şi  altă  nevoie. După  fiecare  război  începe  ciuma, care  începe  a  ne  secera. Atunci  iar  lăsăm  toate  şi  fugim  care  încotro  şi  ne  ascundem  prin munţi  şi  păduri  şi  ne  temem  unii  de  alţii, fraţi  de  fraţi  şi  fugim  unii  de  alţii. Încă  şi turcii  de  aici  sunt  tare  răi  şi  sălbateci, mereu  ne  asupresc  şi  ne  ruinează; bisericile  ni  le ard, la  care  găsesc  argint  îl  fură, icoanele  le  nimicesc şi  la  nimeni nu  ne  putem  jelui“ (Gh.Platon,Dobrogea, în ***Istoria  Românilor,vol. VII, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003,p. 221)

Între anii 1855  și  1861  sunt  aşezaţi  în  Dobrogea  76.000  tătari  ce constituiau, în  opinia  lui  Iosif  Colcer,  o  resursă  militară  prețioasă  în conflictele  cu  Rusia  și  celelalte  puteri  creștine,  deși s-a  încercat, curezultate notabile, şi îndrumarea  lor  spre  activităţi  agricole, meşteşugăreşti şi negustoreşti.
În  paralel, aproximativ  200.000  de  cerchezi, populație  de  religie musulmană, alungaţi  de  ruşi  din  statul  condus  de  Chan  Şamil  în  munţii Caucaz, îşi  caută  adăpost  sub  protecția  Înaltei  Porți. Circa  10.000 se vor  stabili la  1862  în  localităţile  Slava  Cercheză, Armutlia, Ortachioi, Camber, Canlâ-Bugeac  și  primesc  o  serie  de  privilegii  din  partea autorităţilor, pentru  ca  după  1878  să  le  fie  interzisă  reîntoarcerea datorită  cruzimiibcu  care  i-au  tratat  pe  creştini  la  sfârşitul  războiului de  independenţă.

Daca observam mai bine vom observa ca de fapt unirea de la 1859 a fost mai curand anexarea Moldovei de catre Valahia, elitele acesteia din urma au cules toate roadele unirii si au aruncat Moldovei o ciozvarta neinsemnata cu Mitropolia .