Credinta Ortodoxa

6 din 6
Voi continua sa spun ce spunea Parintele Sofronie despre insuflare:
Viata noastra este organizata in jurul a catorva patimi omenesti, iar viata duhovniceasca este la marginea acestei vieti lumesti. Suntem datori sa rasturnam aceasta stare de lucruri si sa asezam viata duhovniceasca in miezul vietii noastre. Nu lasati ca lucrurile lumii sa va imprastie mintea.Concentrati-va, adunati-va cu rugaciunea voastra, daruiti lui Dumnezeu toata energia voastra, intr-o viata care sa corespunda poruncilor lui Dumnezeu. Mintea noastra este intr-o continua lupta cu mintea vrajmasului. Daca dormim, il lasam slobod pe vrajmasul, care niciodata nu doarme, ca sa isi faca treaba lui, si ne primejduim mantuirea. A venit Dumnezeu ca sa va dea puterea sa va tineti duhul, inima si mintea voastra in duhul lui Hristos. Atunci orice s-ar intampla, se va putea transforma foarte usor in bine. Tot ce vi se pare descurajant va disparea, de vreme ce va fi transfigurat de dorinta voastra de a fi oriunde este Hristos. Pastrati toate acestea in constiinta voastra si viata voastra va fi plina de insuflare, nu doar in fiecare zi, ci in fiecare clipa.
Nu uitati aceste cuvinte: “Dumnezeu v-a dat timp sa ziditi mantuirea voastra. Nu risipiti acest timp!” Aceasta este dumnezeiasca insuflare, aceasta este viata crestinului ortodox, acesta este botezul Duhului, aceasta este dragostea dupa Hristos. Aceasta esteanarhia sanatoasa, acesta este drumul catre desavarsire. Aceasta inseamna sa fie cineva poet si artist in Hristos. Si orice crestin care nu este poet si artist este un crestin care a esuat.
Am incercat sa va prezint ce reprezinta viata duhovniceasca in epoca contemporana. La inceput mi s-a parut un subiect banal, obisnuit. Ce poate sa spuna cineva despre aceasta: viata contemporana, viata duhovniceasca? Toate trebuie sa se savarseasca in Hristos. Daca nunta este in Hristos este o binecuvantare. Daca monahismul este in Hristos este binecuvantare. Daca nici una nici alta nu sunt in Hristos, sunt un esec. Apostolul Pavel spunea ca fiecare om are harisma lui. Unul sa fie casatorit, celalat sa fie necasatorit, toate insa sa fie in Hristos.
Deci, ceea ce vroiam sa spun este ca se cuvine sa devenim crestini cu insuflare dumnezeiasca. Lumea de astazi are nevoie de asemenea crestini, insuflati si indragostiti de Hristos, altfel vom fi niste crestini secularizati, iar secularizarea este mai rea decat suferinta, decat saracia si decat vrajitoria. Asadar, sa devenim poeti si artisti indragostiti in Hristos!
Mitropolitul Ierotheos Vlachos

Vor veni clipe când chiar și ceea ce te făcea vesel sau această mică rugăciune ce îți dădea nădejde nu va mai exista. Și această credința a ta sfâșiată, care când se pierdea, când era rănită și slabă, dar pe care o aveai în inima ta, nu va fi de ajuns ca să te ridice.
Atunci vei trăi cel mai înfricoșător martiriu, cea mai mare încercare a vieții tale. Să rabzi, să vină Acela sau să pui în locul Lui un alt dumnezeu mincinos?
Ia gândește-te, ce ai iubit? Pe El sau cele care ți le dădea, care de îndată ce le-ai pierdut pe acelea, L-ai uitat și pe El și ai întors pagina în istoria dragostei tale? Și totuși iubire înseamnă să stăruiești, să-l dorești și să-l aștepți pe celălalt, chiar și atunci când va înceta să fie „vrednic de iubire”.
Credința și dragostea se zidesc pe cea mai adâncă lipsă.
„Cât de mult te-am iubit, niciodată nu vei afla…”.
preot Liviu

FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
1 din 5
Astazi Mantuitorul Iisus Hristos savarseste o minune care ar fi trebuit sa-i impresioneze pe toti cei ce au fost martori la ea. Un paralizat sau "slabanog", cum il numeste Evanghelia, tinuit la pat de 38 de ani, isi redobandeste sanatatea pe marginea scaldatorii Vitezda, prin bunavointa Domnului. Si, iata ca ceea ce ar fi trebuit sa "copleseasca" s-a prefacut intr-o tema de discutie absurda, si minunea vindecarii a fost umbrita de formalismul bolnav si de neputinta iudeilor de a se bucura de binele facut de Hristos bietului suferind de atata amar de vreme.
Nu a fost singura data cand iudeii au incercat inabusirea faimei Domnului in "litera legii", camuflandu-si in felul acesta neputinta lor de a recunoaste si pretul ca atare binele atat de evident savarsit de Hristos. Un om redevine "om", iar ei invoca faptul ca "era sambata". Cu acelasi "argument" au incercat sa minimalizeze si minunea vindecarii omului cu mana uscata (Lc.6, 6-11) si tot sub acelasi pretext au pornit si ancheta pe cat de artificiala, pe atat de penibila, impotriva orbului din nastere, pe care Hristos "a indraznit" sa-l vindece tot sambata (In.9, 1-38). Nimic mai josnic impotriva evidentei binelui, decat "viciul de procedura". Dorinta iudeilor de "a-L prinde in cuvant"(Lc.20, 26) pe Iisus cu orice pret se ascundea cand dupa argumentul ca "este sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul" (In.5, 10), cand dupa acuzatia directa ca incalca sambata (In.9, 16), pentru ca, in fapt, sa fie doar invidia si rautatea lor in fata faimei tot mai crescande de care Se bucura Iisus in popor.
Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
2 din 5
Obsesia iudeilor pentru sambata era si o maladie, dar si un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupida care cuprinsese porunca propriu-zisa din Legea lui Moise (Ies.20, 8-11) – facuta pentru om, iar nu omul pentru ea (Mc. 2,27) – si pretext, pentru rautatea si invidia care se ascundeau de fapt in spatele acestei ravne aparent scrupuloase. E adevarat ca legea respectarii zilei de odihna cerea "sa nu faci in ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau…"(Ies.20, 10), insa, de la acestea si pana la a nu dezlega boul sau asinul sambata pentru a-l duce sa-l adape (Lc.13, 15), sau pana la a se scandaliza de vindecarea femeii celei garbove (Lc.13, 16), ori de tamaduirea orbului din nastere (In.9), precum si a slabanogului de astazi, mi se pare doar o ipocrizie, formalism bolnav, rautate si invidie deghizate in pretinsa dragoste de Lege.
Asistam in pericopa evanghelica de astazi de atitudinea celor ce n-au voit sa pretuiasca minunea vindecarii paralizatului, la ceea ce Mantuitorul a condamnat oarecand cu intransigenta la farisei, cand i-a acuzat ca "strecoara tantarul si inghite camila"(Mt.23, 24), precum si la"inchiderea usilor Imparatiei", astfel incat nici ei insisi sa nu mai poata intra, dar nici altii (Mt.23, 13). Si recunoastem in iudeii suspect de scrupulosi, atat "morminte varuite"(Mt.23, 27)",paharele curatate doar pe exterior"(Mt.23, 25), cat si pe "povatuitorii orbi" (MT.23, 24), despre care ne-a atras atentia Hristos ca ne vor calauzi cu paguboasa ravna in groapa (Mt.15, 14).
Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
3 din 5
Dumneavoastra nu ati recunoscut, ascultand pericopa evanghelica de astazi, pe "credinciosul de serviciu" care cu nepriceputa ravna, crezandu-se "invatator", mai mare tulburare provoaca in biserica, in dorinta de a-i disciplina pe cei nestiutori? Ma refer la cei care, de dragul "ordinii", provoaca ei insisi dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagocica de a-i invata pe cei necunoscatori cum sau cand trebuie sa se inchine, pe unde au voie si pe unde nu au voie sa treaca in lacasul de cult, cand trebuie si cand nu trebuie sa ingenuncheze s.a.m.d. Exista persoane care au cazut "victima" unor astfel de "lectii publice" de crestinism, cu finalitatea de a nu mai calca niciodata in sfanta biserica.
Altii poate ati recunoscut in evanghelia de astazi pe superstitionistii care nu vin duminica in mod regulat la biserica, in schimb respecta cu strictete "traditia" de a nu taia cu foarfeca vinerea; nu postesc, asa cum se cere, toate posturile de peste an, dar au grija sa nu spele rufe in toate zilele de dupa Boboteaza si pana la odovania praznicului; tin cu strictete doliu dupa parintii lor trecuti la cele vesnice, in schimb traiesc necununati crestineste. Acestora, deopotriva, mi se pare ca Se adreseaza Hristos cand zice:"Nebuni si orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfinteste darul"?(Mt.23, 19), sau cand li se atrage atentia fariseilor ca : "strecoara tantaul si inghit camila"(Mt. 23, 24).
Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
4 din 5
De prea multe ori asistam astazi la ravna fara pricepere, la forme fara fond, ori la superstitii fara credinta, ceea ce dovedeste ca nu toti stim indeajuns sa distingem esentialul de neesential, continutul de "ambalaj", sau litera legii de spiritul ei. Sau poate ati intrezarit, ascultand evanghelia de astazi, chipul inveninat al vecinului crapand de invidie pentru ca a vazut bucurie si petrecere in casa voastra, ori ochii banuitori ai dusmanilor, siliti a va recunoaste succesele? Nu vi s-a parut ca ati recunoscut, pentru o clipa, pe cartitorii cotidieni, care au grija totdeauna sa scoata la iveala "partea cea goala a paharului", minimalizand si cautand sa neutralizeze orice bine savarsit de noi prin inchipuite mijloace ori scopuri ascunse si meschine? Intalnim si astazi astfel de oameni, care cauta sa intunece cu rautatea si invidia lor frumosul si binele, chiar si atunci cand acestea sunt evidente. Ei sunt exponentii celuilalt motiv pentru care iudeii nu s-au putut bucura de minunea savarsita astazi de Domnul Hristos – rautatea si invidia care-i rodea, vazand faima Sa crescanda.
Iata cum evanghelia de astazi ne dezvaluie doua motive pentru care nu numai minunea aceasta nu a fost receptata asa cum se cuvine de conationalii Domnului, dar si invatatura si Persoana Sa in general. Formalismul ingust si bolnav al Legii vechi din inima iudeilor, prea triumfalisti pentru statutul de popor ales, s-a aratat prea stramt pentru a cuprinde deschiderea "duhului" adusa de Hristos. Implinirea Legii propovaduita de El (Mt.5, 17) a fost etichetata drept "hula"(In.10, 36), in timp ce prietenia Sa cu vamesii si cu pacatosii(Lc.7, 34) a fost considerata slabiciune.
Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
5 din 5
De aceea, cred ca pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisa prezentata si de confirmarea inca o data ca pacatul imbolnaveste pana si trupul, nu numai spiritul nostru – "Iata te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau"(In.5, 14) – ne atrage atentia asupra acestor doua pacate ce ne pandesc si pe noi: formalismul si neputinta de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul merge mana in mana cu bigotismul, cu superstitiile si cu dragostea de litera lipsita de duh, in timp ce neputinta de a ne bucura alaturi de aproapele ascunde rautate, invidie, complex si competitie neconstructiva. Hristos, insa, a intors astazi spatele si unei atitudini si celeilalte, aratand ca nu are nimic de-a face cu niciuna din ele (In.5, 13), dar a atras atentia asupra pacatului care poate amplifica raul (In.5, 14).
Pentru aceasta, datori suntem noi, crestinii, a recunoaste si a lucra binele in adevaratul lui duh, nu doar formal, ci si in spiritul lui, si nu selectiv, ci exhaustiv, potrivit cuvantului Domnului – "pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati" (Mt.23, 23). Apoi, e necesar sa intelegem ca relatiile noastre cu aproapele trebuie guvernate mai degraba de dragoste decat de judecata critica, mai mult de compasiune decat de patima, mai mult de intelegere decat de suspiciune, rautate ori invidie. Avand aceste dorinte in mintile si inimile noastre ca dreptare diriguitoare la tot lucrul cel bun, vom putea castiga si noi adevarata intelepciune si bunul discernamant care ne poate preface in admiratori, intelegatori si urmatori ai invataturilor Mantuitorului Hristos, aratand inteleapta pricepere a ravnei celei bune si dragoste nefatarnica si nepatimasa fata de aproapele nostru.
Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

„Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.
Paul Claudel
................................


1 din 2
În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria ta tortură decat sa auzi pe altul torturat. Când auzeai strigătele…
Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!“. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!“.
A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!“, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră“. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare si pentru ca Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală.
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa – „Suferința ca binecuvantare”

Edited by Ayami, 09 May 2017 - 20:18.

2 din 2
Eram incredintat unui colonel politic al inchisorii care dadea ordine speciale pentru mine, in sensul rau al cuvantului, nu in sensul bun. Colonelul nu era un om rau atunci cand era beat. Atunci cand era treaz era foarte rau. Spre norocul nostru, al meu mai mult, era mai mult beat decat treaz. Asa ca l-am auzit venind la ora 12 pe culoar. Culoarele aveau o rezonanta extraordinara. Auzeam pasii de pe culoar si stiam, ii recunosteam pasul, pentru ca urechea se ascute si spiritul urmareste fiecare miscare, asa incat stiai cine vine si stiai cu ce intentii vine.
Si m-am gandit ca intr-o piesa de teatru. Am sa stau cu spatele la perete. Am sa intorc fata spre el, am sa-l privesc in ochi si am sa-i spun “Hristos a inviat!“. Nu mai era ce fusese prima data. Nu mai era un impuls interior. Era ca intr-o piesa de teatru. Adica eu stiam ce-o sa-mi spuna el, el stia ce o sa-i spun eu, ne cunosteam reciproc. El stia incapatanarea mea, eu stiam capacitatea lui, putina lui imaginatie in care trebuia sa reactionezi exact asa cum il stiam. E destul. Si i-am spus “Hristos a inviat!”. El s-a uitat la mine si a spus: “L-ai vazut tu?”. Zic: “Domnule colonel, eu nu L-am vazut cand a inviat, dar cred in adevarul Invierii pentru autoritatea celor care l-au vazut, pentru apostoli, pentru ucenici, pentru martiri, pentru milioane de crestini care au murit slavind pe Hristos fie prin chinuri, fie prin moarte naturala, dar care constituie garantia ca Hristos a inviat. Dumneavoastra, stiti, ati vazut Polul Nord? Dar credeti in el pentru autoritatea atator oameni de stiinta. Nici pe Stalin sau pe Marx nu i-ati vazut decat in poza, dar credeti in ei pentru autoritatea comunistilor care vorbesc de ei”.
Cu cat vorbeam, cu cat argumentam logic, cu atat inima mea se intrista. Cu atat lumina din celula disparea. Pentru ca incercam sa argumentez logic, cu logica umana, un adevar care nu trebuie argumentat. Simpla pronuntare a lui “Hristos a inviat!” era suficient ca sa-l convinga pe el sau sa-l piarda. Si am inteles ca am facut un pacat si Dumnezeu m-a parasit. Ingerul care spusese “Adevarat a inviat“, care adusese lumina in celula plecase…
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa – „Suferința ca binecuvantare”

Bogati in cunoastere, saraci in intelepciune

Sunt persoane care cunosc foarte multe lucruri. Sunt oameni instruiti si cultivati. Dar asta nu inseamna ca au si darul stiintei duhovnicesti. Parintele Paisie Aghoritul spunea la un moment dat ca avem datoria de a sfinti cunoasterea. Iar Sfantul Ioan Casian arata ca este cu neputinta ca un suflet necurat sa-si insuseasca stiinta duhovniceasca.
"Nimeni nu toarna intr-o oala murdara si rau mirositoare un parfum fin, sau miere de buna calitate, sau alt lichid de pret. Un vas imbibat cu miros urat strica parfumul cel mai placut, fara ca acesta sa poata schimba prea mult mirosul vasului, fiindca tot ceea ce este curat se murdareste mai repede decat se curata ceea ce este murdar".
Multe din aceste persoane cultivate cauta sa se apropie de Dumnezeu asa cum se apropie de orice lucru din creatie. Pierd din vedere ca modul de cunoastere a lui Dumnezeu este personal. Ca persoanele nu se pot cunoaste de la distanta, ci numai prin comuniune. Daca un obiect poate fi cunoscut si de la distanta, detasandu-te de el, facand un pas in spate, pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste decat prin impartasire, prin comuniune. Altfel spus, facand un pas in fata. Nu poti sa-L cunosti pe Dumnezeu stand in afara Lui. E o amagire sa crezi ca-L poti cunoaste pe Dumnezeu numai cu puterea fireasca a ratiunii. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este o colectie de informatii despre El, ci o traire a Lui, o unire cu El.
La intelepciune nu se poate ajunge fara Dumnezeu. Dar odata ajunsi la El si fiind partasi intelepciunii, vom avea parte de fapte bineplacute lui Dumnezeu. Cu multime de cunostinte, dar lipsiti de intelepciune, ceea ce pare bun se schimba in rautate cand se face la timp nepotrivit si fara masura. Dar cand intelepciunea este prezenta in om, ea fixeaza timpul si masura pentru lucrurile bune, iar castigul in folosirea lor este minunat si pentru cei care dau si pentru cei care primesc, dupa cum spun Sfintii Parinti.
Adrian Cocosila

„Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, multă roadă aduce”. Aşadar, „mori”, dacă vrei să fii roditor; „mori” cu adevărat, aşa încât să ai în inima ta simţământul că ai murit. Ca mortul, care este nepăsător faţă de tot ce-l înconjoară, să fii şi tu: te laudă – taci, te ocărăsc – taci, capeţi câştig – taci; eşti sătul – taci, eşti flămând – taci.
Aşa să fii faţă de toate cele din afară, iar lăuntric să fii acolo unde ajunge orice mort, înaintea feţei Atotdreptului Dumnezeu, gata să asculţi hotărârea cea din urmă a judecăţii.
„Dar care este roada, veţi spune, de vreme ce totul se va stinge?”. Nu, nu se va stinge, ci va apărea o energie, şi încă ce energie! „O clipă doar a mai rămas”, îţi vei spune, „acum vine sentinţa: să mă grăbesc să mai lucrez ca să mai lucrez ceva” – şi o să te grăbeşti. Şi tot aşa în fiecare clipă.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

1 din 3
Odată m-am întâlnit cu un cunoscut pe care nu-l mai văzusem demult şi a început el să-mi povestească tot felul de istorii duhovniceşti, de nelinişti şi ispite care îl încearcă. Mi-a zis că se duce des pe la părinţi duhovniceşti din România şi ca unul din ei este duhovnicul lui.
Pe urmă îmi zice că are nişte probleme şi m-a întrebat dacă nu cunosc vreun stareţ văzător cu duhul. Zic: „nu ştiu dacă-i văzător cu duhul, dar te-aş sfătui să mergi la părintele SelafiiI (de la Noul Neamţ), pentru că, chiar dacă nu-i vestit, e un duhovnic cu mare înţelepciune”.
Pe de altă parte, mă gândesc, îmi vorbeşte despre lucruri atât de înalte, umblă pe la mănăstiri şi nu a înţeles că nu stareţii văzători cu duhul ne mântuiesc, ci îndeplinirea rânduielilor creştine. Dar pe urmă mă gândesc, de ce să-l judec pe om, poate, într-adevăr, a ajuns aşa de sus, încât are nevoie de sfaturile unui stareţ iscusit, chiar dacă nu-i călugăr, că şi mirenii de multe ori îi intrec în lucrare pe călugări. Zic: „hai vină odată la noi la mănăstire şi eu voi vorbi cu bătrânul să te primească”.
Într-o seară m-am pomenit că a venit cu o maşină cunoscutul acesta al meu. Zice: „unde-i stareţul, că eu trebuie să mă întorc tot în seara asta”. Zic: „poate staţi până mâine, că părintele e la slujbă şi nu ştiu cum o să-i spun să ne primească, ma gandesc ca-i obosit, ca-i batran si bolnav”.
Selafiil, părintele de la Noul Neamț

2 din 3
L-am chemat în biserică şi i-am zis să stăm până se termină slujba. Ne-am pus în spatele părintelui, care stătea pe scăunelul sau, rugându-se pe matanii. Zic în gândul meu: „dă-te aici mai lângă bătrân şi te va vedea el ce gânduri şi dacă este voia lui Dumnezeu, te va primi, dar dacă nu, nu te va primi”.
Când să iasă bătrânul din biserică, m-am dus repede la el şi mi-am luat blagoslovenie. Chiar cu o zi înainte eu venisem din România şi părintele mi-a zis să intru pe la el, să-i mai povestesc ce-am văzut şi ce-am auzit, aşa face cu toţi care vin din vreo călătorie, ca să fie la curent cu toate. Mă apropii de căruciorul bătrânului şi zic:
– Blagosloveşte, părinte.
– Cine-i?
– Sunt eu, Savatie. Am aici un frate mirean care are nişte nelinişti şi vrea să te întrebe câte ceva.
– N-aud, frate, duceţi-vă la un preot.
Selafiil, părintele de la Noul Neamț

3 din 3
Chileinicul s-a uitat la mine zâmbind şi eu am înţeles că bătrânul nu vrea să vorbească.
Într-un fel mă gândeam că s-a mâhnit săracul om, că a făcut atâta drum degeaba, dar, pe de altă parte, mă gândeam că este vreun dedesubt în toată întâmplarea asta. Merg alături de el spre maşina şi gândesc: „bătrânul, pe de o parte, mi-a zis că nu aude, iar pe de alta, l-a trimis la un preot, cred că ştie el de ce a spus asta, l-o fi citit când am stat în spatele lui în biserică”.
– Ei, se vede că aşa a fost voia lui Dumnezeu, îmi zice el la despărţire, cam întristat.
– Tu când te-ai mărturisit ultima dată? îl întreb.
– Da, nu m-am mai mărturisit demult. Ultima data m-am mărturisit un an în urmă şi atunci nu la preot.
Ei, zic eu în gândul meu, ai un an de când nu te mărturiseşti şi umbli după stareţi văzători cu duhul, lată de ce bătrânul ne-a trimis la un preot, ca să faci elementarul care se cere de la un creştin şi pe urmă să alergi după lucruri înalte. Ai vrut stareţi văzători cu duhul, iată că te-a văzut cu duhul. Dar nu i-am mai spus lui despre asta, ca sa nu-i fac supărare. Dumnezeu singur ii va descoperi toate la vremea potrivită.
Selafiil, părintele de la Noul Neamț

Edited by Ayami, 11 May 2017 - 17:42.

1 din 2
Mulţi dintre cei ce vin aici, la Katunakia, îmi zic: „Dă-ne un cuvânt de folos”. Ei, să vă spun unul: închinaţi rugăciunii lui Iisus măcar o jumătate de oră din douăzeci şi patru – după programul lumesc, pe la ora 10-11 înainte de miezul nopţii. Spuneţi Rugăciunea fără să luaţi metanierul în mână; rugător, cereţi cu lacrimi mila Sa: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” – aşa!…
Să o lucrezi, şi vei vedea ce roade îţi va aduce! Dacă izbuteşti jumătate de oră, fă mai apoi Rugăciunea o oră; numai să fii atent ca în ora aceea nici telefonul să nu sune, nici somnul sau vreun gând de hulă să nu te lovească. Nimic! Închide telefonul, sfârşeşte-ţi toate treburile şi fă lucrarea aceasta – măcar jumătate de oră, nu mai mult. Asta e! Şi vei vedea că sădeşti un pomişor, iar mâine-poimâine o să dea roadă. Şi Sfântul Ioan Gură-de-aur, şi Sfântul Vasile de la această lucrare au pornit – de la un pomişor, au ajuns luminătorii lumii!
Părintele Efrem Katunakiotul

2 din 2
Copiii mei, temelia vieţii în Hristos sunt cele două mari Taine: rugăciunea şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. Să ascultaţi sfaturile şi poruncile duhovnicului, mai ales cu privire la aceste două mari Taine. Pentru a clădi o adevărată viaţă, este nevoie de o piatră adevărată, iar piatra este Hristos. Chemarea lui Hristos prin rugăciune şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele de-viaţă-făcător al lui Hristos este începutul şi sfârşitul vieţii în Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce vă aflaţi în lume. Hristos vă iubeşte! Să aveţi nădejde în El, fiindcă cine nădăjduieşte în Hristos nu dă greş niciodată.
În rugăciunea minţii „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” se găseşte rugăminte, mulţumire, mângâiere, slăvire, pocăinţă. Diavolul începe întâi să fiarbă, apoi să plesnească, iar mai încolo fuge departe.
Vrei să simţi negrăita bucurie atunci când plângi şi să spui: „Îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai trecut cu vederea şi nu mi-ai dat după păcatele mele, ci îmi dai mereu atâta bucurie”? Vrei să vezi pe Hristos şi pe Maica Sa? Vrei să vezi Raiul încă din lumea aceasta? Rosteşte Rugăciunea lui Iisus, şi va veni ziua în care vei spune numai rugăciunea aceasta.
Părintele Efrem Katunakiotul

Te-ai unit cu Hristos?
1 din 3
În slujba ortodoxă a Sfântului Botez, candidatul este întrebat: “Te uneşti cu Hristos?” Întrebarea este pusă de trei ori, şi la urmă este întrebat din nou la timpul trecut: “te–ai unit cu Hristos?” Este clar din acest dialog şi din însăşi rugăciunile slujbei Botezului că această întrebare merge la centrul înţelegerii botezului de către Biserică. Într-adevăr, Botezul este doar începutul. S–ar putea spune că toată viaţa noastră este o chestiune de unire. “M–am unit cu Hristos?”
Această înţelegere a fost de importanţă majoră în viaţa mea ca şi creştin ortodox, şi cu siguranţă a jucat un rol în procesul convertirii mele. Pentru că atunci când suntem uniţi cu Hristos, nu este ceva ce se întâmplă în afara Bisericii, ci în, prin şi cu Biserica, cu Duhul Sfânt. Acesta este unul din motivele pentru care subiectul Ecleziologiei (doctrina Bisericii) mă interesează. Pentru că, aşa cum am mai spus în postările mele anterioare, Biserica nu este ceva separat de doctrină. În mod corespunzător, Biserica este ceea ce doctrina “descrie prin dogmele ei”, dacă aş putea fi aşa de îndrăzneţ.
Tot ceea ce Hristos ne–a dat în moartea şi învierea Sa este unirea noastră cu El. În scrisoarea către Efeseni Sfântul Paul rezumă asta prin a scrie:
El ne-a făcut cunoscută taina voii Sale pe care, potrivit bunăvoinţei Lui, mai dinainte întru Sine o plănuise spre buna rânduială a plinirii vremilor: toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, să fie iarăşi adunate întru Hristos; în El. (1:9 – 10)
Părintele Stephen Freeman

Te-ai unit cu Hristos?
2 din 3
Şi puţin după aceea afirmă:
Nu încetez să mulţumesc pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi de descoperire spre cunoaşterea Lui; şi să vă lumineze ochii inimii, pentru ca voi să pricepeţi care este nădejdea la care El v'a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui întru cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Sale întru noi, cei ce credem, potrivit cu puterea lucrătoare a tăriei Lui pe care El a făcut-o să lucreze în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa întru cele cereşti, mai presus decât toată Începătoria şi Stăpânia şi Puterea şi Domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor, şi pe toate I le-a supus sub picioare, şi pe El L-a dat peste toate Cap Bisericii care este trupul Său, plinătatea Celui ce pe toate întru toţi le plineşte. (1: 16–23)
Unirea cu Hristos despre care vorbeşte Sfântul Pavel nu este altceva decât Biserica care este trupul lui Hristos. Suntem botezaţi “în Trupul Său” şi ne trăim toată viaţa noastră ca şi creştini  în Trupul Său. Biserica nu este secundară scopului lui Hristos, nu este nicio asociere simplă de credincioşi, ci este chiar taina unirii cu Dumnezeu care este scopul Său în toate lucrurile.
În pelerinajul meu, înţelegerea caracterului esenţial al Bisericii a fost un punct de cotitură - o recunoaştere că Biserica este o problemă serioasă, şi nu doar un punct de confort creştin. Dacă scopul lui Dumnezeu este adunarea tuturor lucrurilor în unul, atunci acea adunare este Biserica în sine.
Ştiind că nu a început să răspundă la toate întrebările mele, am început să–mi incadrez întrebările. Unde este Biserica? Cum este Biserica? Care este relaţia mea cu Biserica?
Părintele Stephen Freeman