OCD -Grup de sustinere

Multumesc, Catherine77, ca te-ai gandit la mine si ca mi-ai scris cate ceva referitor la fiul meu. Stiu foarte multe despre TOC in general, dar, din pacate, nu si despre TOC-ul copilului meu, pt. ca ii displace sa vorbeasca despre acest subiect, desi, in rest, este f. comunicativ. Il vad si il simt cand nu e ok si as vrea din suflet sa-i pot usura suferinta. Nu stiu de ce, dar parca nu isi doreste (la fel de mult cum imi doresc eu) sa scape de povara tuturor acelor ganduri ale lui, desi e evident ca il chinuie. Am vorbit desigur cu psihoterapeutul lui, doar de doua ori insa si numai in prezenta baiatului. O discutie cam „vaga“. Stiu ca e cale lunga, dar parca tot nu-l vad macar motivat pt. a face ceva impotriva TOC-ului sau pt. a se simti mai confortabil. Simt nevoia sa-l ajut cumva, intr-un mod practic, nu numai sa-l iubesc, sa-l inteleg, sa nu-l judec si sa nu ma implic in ritualurile lui. Trebuie sa existe si ceva ce putem face noi, familia, pentru voi si impotriva TOC-ului. Dar ce anume?
Sper sa nu incurc numele, dar parca am citit - pe forumul acesta sau pe cel vechi, nu mai stiu - ca tu ai facut psihoterapie. Daca da, ti-a fost mai bine? Crezi ca este indeajuns sau trebuie obligatoriu insotita de medicatie pt. a da rezultate? Imi cer scuze ca am dat buzna pe forumul vostru. Ma simt, totusi, de-a voastra...

Buna, krili!
Nu stiu dinauntru - ca sa spun asa - cum este un om cu TOC. Stiu si inteleg din afara, in masura in care ma ajuta empatia si antrenamentul profesional.
Tulburarile, insemnand ritualurile despre care ai mentionat, sunt precum cafeaua si tigara pentru acela care are acest tabiet. Difera intensitatea, desigur, dar odata sarit sau deranjat ritualul, lucrurile se complica. Caci ritualurile acestea sunt linistitoare, poate pana cand devin agasante. Daca orice om se simte semnificativ in lume prin diversele puncte forte, zonele in care se descurca foarte bine, la cel care are TOC lucrurile sunt centrate pe "trebuie sa fiu perfect".
Daca tu simti nevoia curata si intensa de a-ti intelege copilul, gandeste-te sa te informezi fie din literatura de specialitate, fie de unde crezi ca poti gasi info si intelegere. Daca simti ca este mai mult decat atat, ca acolo este o umbra, o apasare permanenta, ori la partenerul tau, gandeste-te si la consiliere de specialitate. Spun acest lucru cu toata intelegerea si sensibilitatea din lume... si spun aceasta intrucat copilul are nevoie de sprijin curat, de optimism, de relaxare, de atitudine de intelegere si de insertie sociala... si de atatea altele. Iar suportul lui principal poate fi chiar familia si implicarea ei - ca sa iti spun cam cum vad eu lucrurile inclusiv vizavi de terapie-medicatie. Nu TOC este dusmanul, ci lucrurile care il alimenteaza/cresc.
Consider ca o discutie - fie si in prezenta copilului - cu terapeutul poate sa il descurajeze; felul cum i s-a parut lui aparitia ta conteaza, si multe depind de cum se simte el in el, cu el si cu tine, depinde de felul cum relationezi tu cu el. Dat fiind faptul ca exista un fond anxios important acolo, nu as recomanda astfel de apropieri cu exceptia situatiilor in care el ori terapeutul solicita acest lucru.
Te rog sa te gandesti la cat esti tu insati de sensibila in zilele de cumpana, cand nu mai stii prea bine in cine sa ai incredere; multiplica starea respectiva cu 10. Pe acolo se poate afla starea de incordare a unui om cu aceasta afectiune. Aparitia ta in cabinetul de terapie pare mai curand anxiogena si ar putea aduce atingere relatiei terapeutice.
Nu te judec, nu te condamn, este viata ta, loc in care tu esti specialista: iti ridic unele intrebari despre procese care mi s-au parut mie plauzibile in povestea ta.

Edited by romulusvb, 18 July 2011 - 15:46.

Romulusvb, inteleg ca esti psiholog si „simplu om normal“, cum te caracterizezi intr-un mesaj anterior. Eu sunt mama. Amandoi privim TOC-ul din afara. Eu nu am „antrenament profesional“, am insa empatia, intelegerea si dragostea unei mame fata de fiul ei. Pana sa ajung sa scriu pe acest forum - si, in calitate de „intrusa“ imi cer inca o data scuze fata de „titulari“, care cred totusi ca au inteles perfect ce caut eu aici - am citit zeci de discutii pe forumuri straine, zeci de articole, de carti, de tratate referitoare la TOC. Tocmai pentru a intelege suferinta baiatului meu si pentru a-i putea fi de ajutor. In viata de zi cu zi a unei familii, TOC-ul se vede, se traieste, se simte si se resimte altfel decat in cele 45 de minute ale unei sedinte de psihoterapie. Nu e cazul sa detaliez aici, din respect pentru cei asemenea copilului meu.

Ca fapt divers, zau ca nu inteleg ce anume vrei sa spui cu asta: „Daca simti ca este mai mult decat atat, ca acolo este o umbra, o apasare permanenta, ori la partenerul tau, gandeste-te si la consiliere de specialitate. Spun acest lucru cu toata intelegerea si sensibilitatea din lume... si spun aceasta intrucat copilul are nevoie de sprijin curat, de optimism, de relaxare, de atitudine de intelegere si de insertie sociala... si de atatea altele. Iar suportul lui principal poate fi chiar familia si implicarea ei - ca sa iti spun cam cum vad eu lucrurile inclusiv vizavi de terapie-medicatie. Nu TOC este dusmanul, ci lucrurile care il alimenteaza/cresc.“.

Nu despre mine, despre parinti, era vorba aici, dar multumesc, oricum, pentru raspuns. Suntem o familie ok si ne intelegem bine cu totii. Pentru noi, treaba cu: „suportul lui principal poate fi chiar familia si implicarea ei“, nu este doar teorie. De altfel, se subintelege ca asta m-a determinat sa scriu aici.

Numai bine tuturor!

Buna, Krili! De multe ori, avantajul de a cunoaste de-a fir a par un om cu TOC sunt umbrite de dezavantaje. Una peste alta, TOC-ul apare deseori intr-un mediu propice, insemnand aici lumea in care traim si genele care se dezvolta in noi. Un mediu anxiogen potenteaza aparitia TOC, chiar si daca nu exista predispozitia. Exemplu: romanii dupa '89, in mediul anxiogen (schimbari fara numar, nesiguranta, inversare a valorilor, dezordine si gregaritate) au devenit majoritar (~67%), conform studiilor europene... anxiosi si depresivi. Unii ajung la rezolvari facile, altii la rezolvari elaborate. Din punct de vedere terapeutic, TOC inseamna rezolvarea stimei de sine prin mijloacele cele mai la indemana.
Dezavantajele de a trai alaturi de un TOC nu le voi enumera, caci nu acesta este subiectul. Umbra de care spuneam era eventuala povara, responsabilitatea ta si a celorlalti cu privire la afectiunea copilului. Daca si numai daca exista aceasta umbra, atunci iti recomand sprijin specializat, intrucat apasarea aceasta poate interfera cu modul de a relationa cu copilul.

Suntem o familie ok si ne intelegem bine cu totii. Pentru noi, treaba cu: "suportul lui principal poate fi chiar familia si implicarea ei", nu este doar teorie.
Nu stiu cum sa interpretez aceste randuri. Sunt atatea intentii bune care nu duc unde se doreste. Coroborez aceste randuri ale tale cu aparitia ta in doua randuri la terapie, dar si cu faptul ca nu te include, nici nu pare a avea intentia de a te include in lumea lui interioara, aceea in care isi traieste suferinta.
Stiu foarte multe despre TOC in general, dar, din pacate, nu si despre TOC-ul copilului meu, pt. ca ii displace sa vorbeasca despre acest subiect, desi, in rest, este f. comunicativ.

Un gand bun!

Edited by romulusvb, 19 July 2011 - 08:31.

Krili, ma bucur daca cuvintele mele ti-au fost de folos fie si un pic.  Eu raman la parerea mea ca faptul ca tu esti aici si te interesezi de cum poti sa ajuti este o clara dovada ca vrei din tot sufletul sa iti intelegi si sa iti sprijini copilul pe care il iubesti cum numai un parinte poate.
Sa ma iertati dle Romulus, poate e mintea mea ceva mai in ceata zilele astea dar eu nu inteleg f bine ce spuneti dvs. Poate incercati o exprimare mai simpla ... De asta nu v-am raspuns nici la mesajul privat.

Krili, iti spun o treaba. Mama nu vorbeste cu mine despre afectiunea mea. Nici sotul. Nu vor sa auda pentru ca nu stiu ce sa faca, nu ma inteleg, li se pare ceva cumplit sa accepte faptul ca eu sufar de o tulburare mentala.  Prefera sa se prefaca cum ca nu ar exista si eu ma simt obligata sa ma prefac tot timpul ca sunt absolut ok.  Eu nu am compulsii vizibile. Am compulsii mentale. Nu vreau sa explic aici pentru ca altii se pot molipsi. Dar sunt deseori anxioasa pana la panica sau deprimata, am tulburari de alimentatie si de somn.  Nu va pot explica cosmarurile mele din zi si din noapte. Cu toate astea, trebuie sa merg inainte, am un copil de crescut (si il cresc cu teama si constiinta ca probabil ma va mosteni; de asta lupt si incerc sa ma informez cat pot ca atunci cand il va lovi, daca acest lucru se intampla, sa il pot ajuta cat mai mult).
Da, eu cred ca medicatia este de ajutor. Pentru mine este.  La fel un anume tip de terapie, nu orice terapie - cognitiv comportamentala. Daca imi scrieti pe privat si daca sunteti din Bucuresti va pot da numele unei terapeute (care este si psihiatru) si care stiu ca se pricepe f bine.
Dar de asemenea cel mai important este ca fiul tau sa realizeze ca are o problema. Degeaba realizezi tu. Trebuie sa ajunga el la concluzia asta.  Nu va folosi sa il impingi la terapie, la medicatie sau sa mergi cu el, daca el nu e cel ce initiaza acest proces. Eu am trait cu TOC 18 ani pana am facut o depresie puternica si nu s-a mai putut, am simtit si eu ca trebuie sa fac ceva.  Stiu ca suna cumplit dar probabil cea mai grea parte din meseria de parinte este momentul cand trebuie sa stea pe margine si sa astepte ca fiul/fiica sa realizeze ceva prin propria experienta.   Este groaznic de greu dar ... face parte din meseria de parinte.
Faptul ca te informezi este super, gandeste-te ca atunci cand va fi gata sa iti ceara ajutorul vei fi pregatita. Ii oferi ceva ce putini parinti sunt in stare sa ofere, o mama care sa il inteleaga si sa nu il judece. Bravo tie.

Prozac, sa ai o vacanta superba iti doresc si astept sa vad poze.

Eu sunt pe linia de plutire, mai pic sub ea dar ... Din pacate am pb in casnicie si asta nu ma ajuta. Cam in toate caderile mele din ultimii ani tot aici am ajuns si incep sa cred ca de fapt cu asta incepe totul.  Sunt extrem de rascolita, trebuie sa iau o decizie in ceea ce priveste relatia cu sotul meu si imi este groaznic, groaznic de greu. Il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa vad lucrurile clar pentru ca stiu ca ce voi face fie va afecta multi oameni fie ma va afecta doar pe mine dar intr-un mod care s-ar putea sa ma traga in jos serios.  E greu cand te afli la astfel de rascruci si mai duci in spate si povara unei boli prin prisma carora toti te considera "exagerat".

Va doresc tuturor sanatate, fara exceptie

Evaluarea la care faceti referire, doamna Catherine, inseamna cateva sesiuni in care conversam, cautand sa ajungem la niste explicatii cel putin plauzibile ale aparitiei TOC. Abordarea este una umanista si holistica: omul are resurse extraordinare, diverse si in teorie isi este suficient, respectiv omul inseamna mai mult decat pare, nu e numai "suma unor componente". In baza acestei perspective se deruleaza interviul despre care v-am vorbit.
Dat fiind faptul ca sunteti in terapie, nu este ptr. dvs. Nu este deontologica, nici recomandabila aparitia unui alt terapeut, asadar mesajul acesta este doar ceea ce vedeti, o clarificare a intentiei mele exprimate anterior.
Regret sa vad ca aveti o situatie dificila si ca mediul nu este atat de suportiv cum poate ca ati crezut ca ar trebui sa fie.
Va marturisesc faptul ca opinia mea este ca TCC-ul este excelent pentru TOC, iar o a doua opinie a mea este ca ptr. persoana cu TOC este important sa coopereze, sa se implice social. Nu este numai o chestiune de tehnica, sa spun asa, starea de bine a persoanei, ci si de insertie/integrare afectiva si emotionala.

Da, eu cred ca medicatia este de ajutor. Pentru mine este. La fel un anume tip de terapie, nu orice terapie - cognitiv comportamentala. Daca imi scrieti pe privat si daca sunteti din Bucuresti va pot da numele unei terapeute (care este si psihiatru) si care stiu ca se pricepe f bine.
Va rog sa luati in calcul faptul ca pacientii care schimba mai multi terapeuti desi nu au neaparat motive a se plange au sanse mai reduse de evolutie. E ca si cu antibioticele, la care dezvolta rezistenta microbii. Ca regula acceptata in domeniu, nu e nicio terapie mai breaza decat alta, pur si simplu terapeutul si clientul, acest tot unitar, ei doi sunt aceia care fac lucrurile sa se intample. Nu abordarea freudiana, jungiana, TCC-ista, gestaltista samd.
Este dificil traiul sub orice forma in Ro; cu atat mai mult al persoanelor cu dificultati si dizabilitati. Un grup de sustinere precum acesta poate ca ar fi si mai eficient, dublat de derularea unor activitati concrete, in plan social.
Traiul dificil din Ro ni se datoreaza tuturor, caci am stat si stam in scaunele noastre, spunandu-ne ca am facut si facem destul ptr. societate, ptr. ceilalti, in ultima instanta ptr. noi insine, ca fiinte sociale. Rezultatul este felul bizar in care ni se intampla lucrurile atunci cand mergem sa platim o factura, cand trebuie sa inregistram niste acte, cand suntem in concediu in tara, cand suntem in trafic, cand trebuie sa primim restul sau drepturile dupa o viata de munca. Ne "sustinem" cat de mult putem, si etatizat, si individualizat. Asadar, nu este tocmai o atmosfera de sprijin si ajutor, nu prea exista societate civila, cel putin nu una constructiva si pozitiva; exista "hit and run".
O frumoasa rezolvare a acestui cerc vicios mi se pare a creste in fiecare sentimentele pozitive si toleranta, atat cu sine, cat si cu ceilalti.

Un gand bun!

Edited by romulusvb, 19 July 2011 - 11:03.

Dle Romulus, spuneti: "Ca regula acceptata in domeniu, nu e nicio terapie mai breaza decat alta, pur si simplu terapeutul si clientul, acest tot unitar, ei doi sunt aceia care fac lucrurile sa se intample. "  Sunt total de acord. Dar trebuie sa cauti pana gasesti terapeutul cu care poti comunica si sunt sigura ca s-a inteles ca eu ofeream doar un ajutor. Stiu foarte bine si pe pielea mea ca schimbarea nu ajuta evolutia, dimpotriva.

Salutare

Krili, mult sprinjin acordat copilului dvs, cand acesta il cere, este mai mult decat binevenit.Si nu in ultimul rand, multa, multa iubire!

Catherine, off ma intristeaza cand aud necazuri in casnicia ta. Nu stiu cum e mai bine sa faci, ma rog sa te lumineze Bunul Dumnezeu si sa iti dea un gand bun, oricare ar fi acela

Romulusvb, ar fi interesanta si o alta abordare in lupta cu TOC, de ce nu?! Intrebare: ati avut in lucru pacienti cu TOC?
Ati obtinut rezultate?

Va pup
Pe mine ma termina caldura

Catherine77, on 19th July 2011, 14:23, said:

Spun ca e binevenit ajutorul pe care-l oferiti unei persoane care are un impas. Mie personal nu mi-a parut ca Doamna Krili solicita acest ajutor/ca se plangea de relatia terapeut-client.

@Prozac77: am lucrat cu TOC cand am facut un stagiu, dar nu pot spune ca a fost cat mi-as fi dorit. Rezultatele au aparut, din punctul meu de vedere. Nu si din cel al pacientilor, care, desigur, sunt invatati (pana ajung TOC) ca trebuie sa performeze. Asadar, timpul nu a permis aparitia progreselor vizibile din perspectiva lor. Vorbim despre procese de durata, nu despre "standardul" de 20-40 de sedinte. Compensarea terapeutului si lucrul cu clientul TOC sunt foarte delicate, caci schimbarea le este deseori neplacuta.

Edited by romulusvb, 19 July 2011 - 17:23.

salutare tuturor!!!am fost ieri la medicul de familie si am luat trimiterea ,maine merg la dr psihiatru!!sper sa fie de bun augur ca vreau sa fac lumina in mintea mea,sa scap de analizele si de gandurile astea legate de pr mea!!!
Catherine imi pare rau ca ai probleme in casnicie...imi zici si mie ce fel de probleme?simti ca nu il mai iubesti pe sot sau care e problema?
va salut pe toti,numai bine

Prozac77, on 19th July 2011, 15:40, said:

Prozac77, cam cu un an si jumatate in urma, pe la inceputurile TOC-ului baiatului meu, cand nu stiam absolut nimic despre aceasta tulburare si ne luase prin surprindere pe toti, ii saream in ajutor instinctiv, dar taman acolo unde nu trebuia. Cautam tot felul de solutii ca sa nu intarzie la scoala, avea proiecte de predat, apoi la BAC... , apasam clantele usilor in locul lui, il asiguram ca totul e curat etc. Habar nu aveam pe atunci ca asa ajut TOC-ul si nu pe el. Nu la un astfel de sprijin te referi, asa-i?

Buna seara tuturor,

Cred ca in viata oricarui cuplu mai apar si bube ... am stat stramb si am gandit drept si am pus in balanta potentialele solutii si am ales sa merg mai departe DAR mi-am promis mie ca, fara sa fiu ironica sau sarcastica sau rea voi incerca sa mai dau glas si dorintelor mele, nu mi le voi mai nega sau ignora mereu.
Adrian, eu il iubesc pe sotul meu asa cum se iubeste un sot dupa 12 ani de casnicie si aproape 20 de relatie.  Nu e vorba de infatuare din aceea ca la inceput desigur. Dar noi am evoluat in moduri diferite si mie imi e cam greu sa accept ca nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda.  Asa cum zice Prozac (multumesc draga mea), ma ghidez in ceea ce fac dupa vocea interioara pe care sper ca o lumineaza Dumnezeu.

Off Kirili, ideea e tocmai sa nu "intaresti" ritualurile, banuiesc ca asta o stii

Tare mult m-as bucura ca, copilul tau sa inceapa TCC si sa scape cumva de aceste ritualuri.

Eu nu am ritualuri open, dar am ritualuri mentale si mintea mea e tot timpul ocupata cu ruminatii. Nici asa nu-i bine, chiar daca nu se vad, sunt tot timpul "ocupata" si detaliez tot.De exemplu daca vreau sa fac ceva, sa zicem curat in casa, inainte de a ma apuca sau chiar seara la culcare, fac scenariu cu ceea ce fac pina la cel mai mic detaliu. Acest scenariu se repeta la infinit si sunt epuizata. Poate n-am facut mare lucru in ziua respectiva, eu in schimb sunt la pamant. E ca o oboseala mentala, foarte severa...epuizare.

Zilele astea am avut o recadere, am dormit cu copilul meu si seara la culcare a venit "monstrul", gandurile nu mi-au dat pace si au venit din cele violente. L-am mangaiat , insa ma simteam mizerabil. Stiam ca TOCul imi aduce aceste ganduri si ca nu sunt ale mintii mele rationale, dar tot ma simteam vinovata, pentru ca oricum ar fi persista intrebarea: daca vreau cu adevarat sa-i fac rau copilului meu? Daca aceste ganduri reflecta cu adevarat ceea ce vreau sa fac?
Ei, toate astea mi-au dat o anxietate iesita din comun.
Am adormit rugandu-ma la Dumnezeu sa ma izbaveasca de ele.A trecut, dar fir-ar, de cate ori vin au aceeasi intensitate ca la inceput cand simteam ca ma zguduie de teama, de groaza.

Nici azi nu am fost ok, ca suntem in vacanta la bunica si are niste cutite pe la bucatarie. De cate ori ajungeam la bucatarie ma lua teama, valuri, valuri.
Pentru cei care nu stiu, imi e cumplit de frica de cutie si le bag in sertar de cate ori le vad. Stiu nu-i bine pentru ca alimentez fobia, dar e o forma de supravietuire pentru mine.

Am si eu cutite acasa, dar nu au varf (cat le-am cautat ) si taie extrem de greu. Mi-e bine si ma descurc ok cu ele.
Mama are cutite ascutite ca o adevarata gospodina, insa imi stie necazul si ca sa nu fiu anxioasa, le ascunde si ea( a nu se intelege ca de frica) , ci ca stie ca ma tem de ele.

Cum ma ajuta ai mei?
Pai mama care e femeie simpla, imi zice "cum ma mama, cum sa n-aiba boala asta leac?" Cade saraca pe ganduri si uneori ma buseste rasul cand o vad cat se framanta.
Sotul ma place bine-dispusa, cand ma vede pe ganduri ...ma lasa in pace, stie ca ceva nu e ok si prefera sa nu ma intrebe. Are vechime deja.   E un om bun, insa nah are si el limitele lui.
Restul...nu ma intereseaza...sincer.

Catherine, te pupic si sper sa vorbim.
Voi, ceilalti ce faceti?

Tare draguta esti, Prozac77, ca-mi povestesti toate astea pe indelete. Ma ajuti foarte mult. Am zambit cand ai scris cum reactioneaza mama ta. Chiar n-are importanta daca noi, mamele, suntem simple sau „complicate“, toate vrem sa existe „leacuri“ pentru sanatatea si binele copiilor nostri.
Baiatul meu urmeaza o TCC, cam pe sarite si aparent fara prea mult chef. Se duce totusi la sedintele respective. Ruminatii are si el, probabil si ganduri urate, le banuiesc pentru ca-si cere foarte des scuze pt. nimic vizibil. Mi-as dori tare mult ca psihologul sa-l poata ajuta sa le dezvaluie si sa-l sustina in anihilarea lor treptata.

Va doresc tuturor numai bine.

Offfff draga mea Prozac, cata dreptate ai.  Citeam in Brain Lock, medicul care a scris cartea spunea ca este uimitor in aceasta boala cum cei care sufera de ea, se sperie mereu de obsesiile pe care le eu. Practic lupta este continua.  Exact cum ai descris tu patesc si eu, DE FIECARE DATA (mai ales daca imi dau pace obsesiile o vreme mai indelungata) - ma ia frica si desi constient realizez ca acestea sunt ganduri parazitare, nu pot sa dau la o parte intrebarea "si daca totusi".  Iti doresc multa, multa putere sa lupti si liniste.  Hai ca vorbim. Sa ai o vacanta frumoasa.

Sa va spun putin ce am citit in aceasta carte, este vorba de o metoda in 4 pasi care pe mine una ma ajuta (chestia este insa ca trebuie folosita intotdeauna cand vin obsesiile sau cat se poate de des).  Cei patru pasi pe care un om suferind de TOC ar fi bine sa ii foloseasca atunci cand vine obsesia si se simte impins catre compulsie sunt urmatorii:

1. Re-etichetarea obsesiei: aceasta este o obsesie, un gand parazitar
2. Re-atribuirea: aceasta obsesie nu este gandul meu, ea apartine bolii de care sufar, anume tulburarea obsesiv compulsiva (si poate fi folosita si pentru ganduri distorsionate, depresive, anxioase etc).  Pacientii descrisi in carte isi spun chiar "aceste ganduri nu sunt ale mele, sunt ale TOC-ului"
3. Re-concentrarea: se gasesc diverse activitati care sa faca placere si dupa re-atribuire ne concentram pe una din aceste activitati, incercam sa ne concentram cat de mult pe acea activitate.
4. Re-evaluarea: Este important sa ne felicitam daca am reusit chiar si un minut sa nu facem compulsia, fizica sau mentala.  Daca incercam in mod constant vom reusi sa marim din ce in ce mai mult timpul cand ne vom putea concentra la altceva.

Mai sunt doi sub-pasi care sunt de folos celor ce au doar obsesii sau au compulsii mentale (cum avem noi, Prozac): acceptarea si anticiparea.  Cu alte cuvinte, este in detrimentul nostru sa uitam ca suferim de aceasta boala, sa consideram ca daca obsesiile au disparut o vreme ele nu vor mai aparea niciodata.  Aici e o capcana si tu stii bine ca eu am cazut in ea de era sa ma inec.  Pentru a ne ajuta pe noi insine, acceptam ca suferim de TOC si ne asteptam, anticipam, ca vom mai avea obsesii pe care le vom "trata" in maniera descrisa mai sus, ca pe ganduri parazitare.

Poate suna simplist aceasta metoda dar sa stiti ca eu am inceput sa o incerc si functioneaza.  Desigur, nu este usor, efortul, pentru a fi folositor, este necesar sa fie permanent - ceea ce inseamna sa avem mintea treaza si sa nu fim prea prinsi de ruminatii (usor de zis, greu de facut, Prozac, am zile intregi cand nu imi aduc aminte ce am facut pentru ca in capul meu traiam parca intr-o lume paralela ...).  Eu realizez ca nu este asa o chestie simpla cum ne indeamna cei ce  habar nu au ce este TOC "dar ganditi-va draga la altceva".  Cu toate astea mi s-a parut o solutie viabila si va doresc putere.

Ca sa inchei, mi-a placut si mentiunea pe care o face doctorul ce as scris aceasta carte: ca Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri si ca cei ce sufera de TOC ar fi bine sa se roage Domnului sa le dea puterea si luminarea sa lupte, nu sa se roage sa dispara gandurile pentru boala tocmai asta este si s-ar putea ca vazand ca acestea nu dispar sa se descurajeze.  Stiti ruga aceea pe care o fac si alcoolicii si dependentii: Da-mi Doamne puterea sa schimb ceea ce pot schimba, pacea sa accept ceea ce nu pot schimba si intelepciunea sa vad diferenta dintre ele.

Asa sa ne ajute pe toti Dumnezeu!

salutare!!!am fost si eu la medic care mi-au zis:
- medicul de familie mi-a zis ca am tulburare anxioasa
-dr psihiatru ca a am sindrom depresiv
-psihoterapeutul ca am depresie si simptome anxioase!!
Ciudat ca nici unu nu mi-a zis ca am TOC!!!
Dr psihiatru mi-a dat trat mirzaten 30 mg o jumate de pastila seara!!!dupa o sapt sa merg la control si daca e ok sa-mi mareasca la o pastila!!!
azi am facut si prima sedinta de psihoterapie..nu mi s-a parut cine stie ce smecherie!!din contra parca a rascolit ce nu vream !!sper ca la urm sedinte sa fie mai bine!!
sanatate

Adrian, super ca ai ajuns la doctor. Vei vedea ca va fi muult mai bine.

Azi m-am ridicat ...nitel , astept totusi valul cel mare de care sa ma agat!

Week-end fain tuturor!

Adrian, asa a fost si la mine, la inceput am fost diagnosticata cu sindrom anxios depresiv major.  Apoi, dupa mai multe discutii cu medicul psihiatru mi-a pus diagnostiul de TOC.   Din cate stiu eu, TOC poate fi o chestiune existenta, cu care sa traiesti bine mersi (ma rog) pana devine mai sever si te poate arunca intr-o stare depresiva care este intotdeauna insotita si de anxietate.  Pe astea medicii le vad primele si le trateaza primele, apoi mai sapa si vad ce a generat starea. Ai rabdare. Si mai ales, daca ai decis ca ai incredere in ei, asculta medicii.
Si pe mine m-a rascolit terapia mult timp. Nu uita ca tratamentele de "detoxifiere" la inceput te fac sa te simti ffff rau pentru ca rascolesc. Si antidepresivele pe care medicii le prescriu in sindrom anxios depresiv maresc mai intai anxietatea pentru ca stimuleaza serotonina.  Ai puntintica rabdare (si iti zic acest lucru in cunostinta de cauza, stiu cat de incredibil de greu este, ca vrei sa treaca totul AZI).  Incearca sa te concentrezi pe actiuni din prezent, sa iti faci program pe termene scurte si sa te gandesti doar in aceste termene. Incetul cu incetul vei vedea cum starea ti se va schimba. Ai incredere!

Prozac77 iti doresc din toata inima valul.  Eu acum m-am pus sa citesc niste carti si ma cam rascolesc dar nu ma pot lasa de ele ... simt ca ma duc catre ceva.  Incerc insa din rasputeri sa tin echilibrul pentru ca, nu stiu altii cum sun, dar eu cam am tendinta sa ma "vad" in toate cazurile din carti.

Azi fac o expunere majora pentru mine - o amica ma duce la shopping.  Asta inseamna mai multe chestii pe care eu nu le pot face, sa cheltuiesc bani pentru mine, sa petrec timp doar pentru mine si sa accept ca imi face placere. Wish me luck!

Va pup pe toti, fara exceptie!
C