OCD -Grup de sustinere

Va pup pe toti. Nu ca ma lasam greu convinsa dar am MULT de munca la birou si nici nu sunt chiar pe val. Oricum, ma bucur sa ne re-citim si sper sa avem discutii  productive si numai, numai vesti bune.

Eu sunt ... oarecum ok. Adik mai ok ca asta iarna dar nu asa ok ca asta vara. Eu mai iau acum Fevarin 150 mg si Spitomin - din care se pare ca am luat nitel cam mult, acum doctorul mi-a redus doza si sa vedem cum imi este. Nu ma simteam eu, aveam o stare aiurea ca de betie. Noroc cu Prozac care ma incurajeaza tot timpul.  
Trag inainte si sper sa fie din ce in ce mai bine.

Va imbratisez, fara exceptie.

Cata

Catherine!!! bine ai revenit! ne era dor de tine !!!><

buna ziua.
catherine imi pare bn ca neai scris. tot asa mult de munca ai? la cat mai multe zile fara toc.
eu sunt ok. cate un gand reazlet asa de 2 3 ori pe zi, dar numi vine sa cred ca sunt un om normal, normal eram si inainte, dar gandurile imi veneau una doua in minte ma oboseau crunt. ce am acum si de ce nu pot fi asa si atunci cand tocul isi arat colti? pur si simplu mintea mi s alinistit. sper sa tina cat mai mult.

Deci am reusit s-o aduc si pe Catherine
Toc free la toti!

Salutare tuturor,
Ce bine e cind se aduna iarasi lumea buna:)
E super ce ai reusit sa faci Prozac,te felicit.

Va pup!

Îmi poate spune și mie cineva dintre voi dacă a urmat o formă de psihoterapie și care au fost rezultatele?

Softpedistule, eu am urmat terapie, nu CBT cum e recomandat in aceasta forma de anxietate, insa fara rezultat.

Catherine a facut CBT si are rezultate bune.

Din pacate, si eu si imi permit sa vorbesc in numele lui Cathy avem forme severe de TOC in care se impune si tratament cu AD.

Fara antidepresiv, terapia e cam apa de ploaie, vorbesc din experienta proprie. Sunt ganduri  cu caracter intruziv, pe care incerci sa le alungi si cu cat lupti cu ele, cu atat devin mai agresive si mai greu de suportat pentru individ.

In terapie, te invata unele chestii benefice, dar trebuie sa fi cumva echilibrat, ca ti se dau multe teme pentru acasa; daca esti anxios sau depresiv de simti ca nu ai chef nici de camasa de pe tine, numa' de teme nu-ti arde.

Se recomanda asadar, o terapie medicamentoasa pina la o oarecare echilibrare, apoi terapia iar medicamentele se scad progresiv. poti ramane cu un AD pe doza foarte redusa, iar cand ti-e rau aplici tehnicile invatate la terapie.

Ce pot sa spun, din experienta e ca poti trai cu astfel de tulburare, sa ai o viata normala, foarte aproape de normalitate, asta daca te tii de un tratament.

Ciuz

Mulțumesc pentru răspuns!
Doamna Holdevici povestea recent despre niște cazuri severe și despre metoda folosită. (CBT - pur)
Eu nu m-am confruntat decât cu cazuri ușoare și sunt curios cum se vor derula peste timp.

Sunt mama unui adolescent care sufera de TOC. Compulsiile (spalat/curatat excesiv) s-au declansat cu circa 1 an si jumatate in urma, doar asa ne-am dat seama noi, parintii, ca se confrunta cu o problema. Urmeaza o TCC, dar nu stiu cat este de capabil sa se implice in mod real. Ii displace sa vorbim despre asta.
Mi-e greu sa asist neputincioasa cum afurisitul asta de TOC il acapareaza si cum se insinueaza in familia noastra, punandu-ne tuturor nervii la incercare. As vrea sa-mi iau copilul in brate, sa-l alin si sa-l asigur ca o sa-i treaca, asa cum treceau pana la urma toate necazurile din copilarie. Dar stiu ca de data asta trebuie sa aiba singur grija de el.
As vrea sa va intreb, mai ales daca sunt printre voi persoane apropiate de varsta adolescentei, cum gestionati relatia cu cei care va iubesc: ce va face rau, ce va face bine, ce va irita, ce va incurajeaza?
Multumesc mult pentru orice raspuns.
Toate gandurile mele bune pentru voi.

 krili, on 16th June 2011, 16:17, said:

Imi dau seama cat de mare poate fi frustrarea pe care o simtiti  atunci cand nu stiti ce sa faceti pentru a-i diminua suferinta Eu am 23 de ani impliniti de curand..cu aproape 1 an in urma mi s-a declansat si mie TOC . Nu stiam nimic despre aceasta tulburare...nu stiam ce e cu mine....nu puteam sa-mi mai controlez gandurile. Am 2 parinti care stiu ca ma iubesc dar...tata a fost indiferent...nu m-a intrebat niciodata ce am, cum ma simt...dar asta a fost mai bine fata de mama mea care practic ma condamna pe mine ca nu pot sa ma controlez....asta imi adancea si mai mult suferinta. Scaparea mea a fost vizita la psihiatru, antidepresivele si invatarea cat mai multor lucruri despre aceasta boala. Am invatat deasemenea sa ma descurc singura...si ma gandesc ca e mai bine pentru ca nu trebuie sa depind de cineva....Fiul dvs este norocos sa aiba o mama care  isi face griji si vrea sa-l ajute cum poate mai bine sa nu fie singur in lupta pe care o duce! daca vrea poate sa ni se alature noua, suntem aici pt el! Multa, multa sanatate si liniste ii doresc lui si dvs si intregii familii! Si ca o mica paranteaza, mie mi-ar place sa stiu ca nu sunt singura, ca am persoane care sunt langa mine si ma ajuta sa merg mai departe!

Edited by bittersweet_13, 17 June 2011 - 21:58.

Iti multumesc, draga bittersweet_13, pentru raspuns si intelegere. Esti puternica si curajoasa. In mod sigur si parintii tai doresc nespus sa-ti fie bine. Si eu bajbai inca in cautarea celei mai benefice atitudini, ba mai mult, precum vezi, indraznesc sa cer sprijin tocmai acelora care, asemenea baiatului meu, au nevoie de el. Am invatat mult din cartile si site-urile referitoare la TOC, dar tot mi-e greu sa procedez intotdeauna cum trebuie. Deocamdata, se pare ca lupt mai mult eu decat el, dar nu pot sta degeaba. Ma bucur totusi ca se duce la psiholog. Am inteles ca TCC ar fi prima optiune in cazul adolescentilor. Poti sa-mi spui cate ceva despre tratamentul pe care-l urmezi?
Iti doresc numai bine; tie si tuturor celor de-aici.

 krili, on 18th June 2011, 18:27, said:

Eu urmez un tratament cu antidepresive, sertralina mai exact. Nu am facut nici un fel de terapie desi medicul psihiatru mi-a recomandat asta. Pe langa faptul ca sedintele sunt destul de costisitoare, am ales sa nu merg in aceasta directie pt ca nu sunt genul de persoana care sa se deschida asa usor in fata oricui, mai ales a unui strain. Nu m-as simti in largul meu sa-i spun toate gandurile care ma tortureaza. Acum cred ca depinde de fiecare persoana, daca pe fiul dvs aceste sedinte il ajuta cu siguranta cred ca trebuie sa continuie. In afara de asta m-ai ia si pastile? Pt mine medicamentele au facut minuni, eram la pamant, intrasem in depresie si chiar am avut ganduri de sinucidere. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ies din acea stare. Acum sunt cu peste 80% mai bine decat vara trecuta cand a inceput totul, si imi e bine asa. Duc o viata atat cat pot de normala in situatia data. Ma sperie gandul unei recaderi dar faptul ca stiu ca ce am are si o denumire si ca nu sunt singura care trece prin asa ceva, imi da putere. Vorbiti cu fiul dvs si sa sa-i spuneti ca nu e singurul care are aceasta tulburare. Si sa nu mai priveasca inapoi, nu mai poate schimba nimic din trecut...sa nu se mai gandeasca la cum ar fi putut viata lui sa fie fara TOC. Daca depaseste acest obstacol ii va fi mult mai usor sa priveasca din nou viata cu incredere. Multa sanatate!

Buna seara,

Krili,   imi pare nespus de rau ca si baiatul tau se confrunta cu TOC. Uff, e chinuitor, insa exista sperante. Mari.

Nu stiu cat de severa este tulburarea lui si de cand face psihoterapie.

Acesti indicatori sunt important de urmarit:
-cat timp petrece cu spalatul pe maini, o ora doua, cinci, poate/zi, asta determina gradul de severitate si incapacitatea de a face si altceva. Cata anxietate si neputinta ii provoaca aceste obsesii/ritualuri?
- de cat timp face terapie si daca s-au observat ceva imbunatatiri. In mod normal, se fac evaluari la anumite intervale de timp pentru a se determina eventual progres sau stagnare.
Daca observati imbunatatiri, sunteti pe drumul cel bun, altfel se impune si tratament de specialitate cu AD.

Tine-ne la curent si sper sa ne aduci vesti bune.

Ceilalti, ce face gashca mea?

Eu sunt obosita, am condus 7 ore , si am ajuns la mama (bunica) spre deliciul lui fii-mio. S-a trezit de dimineata vesel, vesel si a strigat " e vacanta, azi in puii mei nu am scoala!"
Si eu m-am bucurat ca mi-am revazut catelusa mamei care e adusa tot de mine, pe Bleki. Este o lupa cuminte si inteleapta. Oricat pare de abstract cuvantul asta, e inteleapta, va zic altadata de ce?!
Toc e in banca lui si acolo sa ramana.

Week-end linistit...si un raport mic, va rog!

Baiatul meu are la activ 11 sedinte cu psihoterapeutul actual. Spun actual, si sper sa fie si cel mai potrivit, pentru ca pana la el a mai fost si la alti trei (1+5+10 sedinte). Impins, rugat de noi, apoi s-au abandonat reciproc, sa zicem. In paranteza fie spus, in faza de inceput, cand rataceam disperata in cautarea unor sfaturi/indrumari/solutii, medicul de familie mi-a spus: „Lasa-l, draga, ca o sa-i treaca!“ Apoi, primul psiholog la care ne-am dus, mi-a zis ca „de vina ar putea fi si mediatizarea asta excesiva a gripei porcine“ si m-a sfatuit sa revenim dupa vreo doua saptamani, daca „nu-i trece pana atunci!“.
In fine, acum se duce (aproape) saptamanal la aceste sedinte, dar nu pot spune cu certitudine ca e mai bine sau mai rau. Nu are „teme“ pt. acasa, asa cum stiu ca se dau in cadrul TCC, dar banuiesc ca inca se lucreaza la motivatie... Subiectul il crispeaza, asa ca nu pot afla prea multe de la el despre cum decurg sedintele. Iar psihoterapeutul ma cam tine la distanta. Dar cred ca e ok.

Bittersweet_13, m-as bucura ca fiul meu sa se alature grupului vostru de sustinere. I-am povestit despre el, asa cum am incercat in numeroase randuri sa-i dau sa citeasca materiale referitoare la TOC. Stie ca nu e singurul afectat de aceasta suferinta, dar parca ii displace sa afle mai multe despre ea. Probabil este tot un soi de evitare.
Inteleg ca Sertralina iti face foarte bine si ma bucur mult pentru tine. Ai resimtit efecte secundare?

Prozac77, baiatul meu petrece cam 1 h la dusul de dimineata. Se intampla uneori, parca mai rar, sa stea in baie si 2 ore. Noi, ceilalti trei membri ai familiei, tropaim presati de nevoi, la propriu, prin fata usii. In rest, foloseste zilnic servetele umede, cu care isi curata/tapoteaza toate obiectele (telefon, pix, portofel, caiete etc.), locul pe care a stat pe canapea, haine, pe noi si pisica, uneori. Nu-si mai face patul de cateva luni bune (ii schimb eu asternutul, des), nu imbraca acelasi tricou/hanorac/pantalon de doua ori, intarzie la intalniri cu prietenii sau la cursuri, la acestea din urma renuntand de multe ori sa se mai duca. Isi cere exagerat de mult scuze, foloseste foarte des cuvantul „poate“. Se enerveaza usor si ne provoaca. Dar are foarte mult bun-simt, e un copil tare bun si dragut, vesel si copilaros chiar. Ma rog, nu tocmai un copil, are 19 ani.

Nimic din ceea ce povestesc eu aici nu inseamna critica la adresa lui. Ne este tuturor foarte greu, strangem din dinti ca sa nu explodam, dar stim ca lui ii este mult, mult mai greu.

Eu asta vroiam sa aflu de la voi, printre altele: ce asteptari aveti de la cei dragi, care anume dintre gesturile si purtarile lor va ajuta, pe voi nu TOC-ul, si care va enerveaza? Va face bine sa stiti ca familia este preocupata sau dimpotriva?

Mi-am varsat sacul, imi face bine. Va multumesc ca ma ascultati.

Va imbratisez pe toti.

 krili, on 19th June 2011, 13:31, said:

Nu , din fericire pastilele nu au avut efecte secundare la mine, doar o stare de somnolenta in primele zile de tratament. In rest nimic altceva, tocmai de aceea nu ma grabesc sa renunt la ele. Si ca sa va raspund la intrebari, in primul rand am invatat sa nu am asteptari prea mari de la cei dragi, desi mi-ar place sa fiu intrebata din cand in cand cum mai sunt, daca simt nevoia sa vorbesc despre ce ma framanta...Pacat ca fiului dvs nu-i place sa vorbeasca despre asta, evita subiectul iar asta nu o sa-l ajute prea mult daca fuge de problema in loc sa o confrunte. Mie personal mi-ar place sa stiu ca familia e preocupata de ce mi se intampla, nu exagerat bineinteles, dar nici sa fie indiferenti. Indiferenta celor din jur cred ca ii doare pe toti cei care au aceasta tulburare. E important pentru noi sa fim intelesi, sau macar sa vedem  ca cei dragi incearca sa ne inteleaga...Dar cum am mai spus, depinde de la persoana la persoana si depinde si de forma Toc-ului pe care o are fiecare...Numai bine!

Ce asteptari am...hmmm, sa stii ca e o intrebare deloc usoara.
Sa fiu inteleasa ca uneori imi este greu si sunt inteleasa, din fericire, deocamdata de sot, copilul nu stie ca eu am TOC si nici nu-i spun ca inca e mic si nu intelege.

Uneori am ciuda pe mine, ca sunt pot fi tot timpul cu motoarele turate. Nu pot si simt asta ca pe o neputinta.Inca mai lucrez la capitolul de a ma accepta pe mine insami asa cum sunt.
Se intampla sa dorm mai mult, din cauza AD, nu des, in special iarna sau cand este vremea urata, ma simt rau in sinea mea de teama sa nu fie interpretata ca lene. Bine, sunt probabil si paternuri din copilarie, cand lenea se pedepsea:(.

Eu nu am ritualuri asa cum are fiul tau, am ritualuri mentale sau mai rau, uneori sunt depresiva tot din cauza obsesiilor sau a fondul meu depresiv.Este uneori dificil, insa am noroc ca starile depresive nu dureaza mult si trec.

In rest, mai fac haz de necaz, mai dau o mana de ajutor celor ca si noi. Incerc sa inteleg si sa sper ca exista sperante de ameliorare a bolii de pste 90%.
Stii cum se spune, speranta moare ultima!

buna ziua tuturor.
imi pare rau ca aici nu sunteti la fel de actvi ca dincolo.
eu sunt foarte suparata avem niste probleme in familie si na se cam duce valul pe care sunt. tocul isi face iar aparitia. of daca viata asat ar fi asa cum neo dormi noi mereu ce bn ar fi

Salutare,

Ce-i linistea asta pe aici?
Hai dati un raport, macar un semn sa vad daca sunteti bine.

Mihaela, sa inteleg ca erai mai bine? Ai ajuns la doctor?

Va pupic
Prozac