Corectitudine politica si multiculturalism

Dacă s-ar fi menţinut anumite valori insuflate în trecut altfel ar fi fost situaţia, dar s-au apucat să demoleze de-a valma, fără să se uite la ce distrug...

Esticul, on 03 octombrie 2016 - 16:42, said:

Pe ce te bazezi ?

AMDG, on 03 octombrie 2016 - 18:39, said:

Nu e o problema reala, religia trebuie sa scada ca influenta in viitor, e ceva natural. Nu mai trebuie folosita la justificare atrocitatilor sau urii...

Edited by andreic, 10 October 2016 - 12:08.

Libertatea cuvântului în țara celor bravi; Murica

https://www.washingt...ist-as-the-kkk/

andreic, on 10 octombrie 2016 - 12:08, said:

Habar n-ai ce debitezi. Un mare om a zis: secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc. Secularii, cu sporul lor demogragic minuscul, vor disparea in neant.
Numai religiosii pot salva viitorul civilizatiei. Dovada:
The deep disgust for Hillary Clinton that drives so many evangelicals to support Trump

andreic, on 10 octombrie 2016 - 12:08, said:

N-ai ambitz daca nu propui inchiderea moscheilor !

andreic, on 10 octombrie 2016 - 12:08, said:

Exista predictii demografice pentru Africa.
El este continentul cu cea mai mare rata de crestere demografica de pe planeta:
-Astazi 1 miliard persoane.
-In 2050 2,5 miliarde.
-In 2100 4,7 miliarde.
In varianta cea mai pesimista populatia africana nu se va stabiliza nici in 2100.

Captcha, on 10 octombrie 2016 - 20:43, said:

A gresit. Va fi fara sau nu va fi deloc e corect

asterix1, on 12 octombrie 2016 - 00:21, said:

Predictiile alea sunt pure statistici, nu tin cont de economie si boli, nici de mortalitatea infantila,  nu poti sa stii ce te loveste in viitor. Chinezii baga bani in Africa dar nu ai cum sa stii ce iese.

mihaela5, on 11 octombrie 2016 - 16:58, said:

Si alea evident trebuie inchise odata cu restul iar mintea deschisa.

Edited by andreic, 12 October 2016 - 01:01.

andreic, on 10 octombrie 2016 - 12:08, said:

Religia creste ca influenta in toata lumea ( un exemplu interesant e evolutia crestinismului in China ). Culmea e ca musulmanii declanseaza in prezent prin selectie naturala revenirea Europei la crestinism.

Amin.E cazul unui mic studiu facut pe clase de elevi in Italia,ce aparuse intr-o revista catolica.Li s-au prezentat faptele statului islamic iar intrebarea a fost ''ce ati face daca ar apare la noi in oras luptatorii SI?''.90% din elevi au raspuns ca trec la islam,10 % ca lupta.Astia 10% erau din familii cu convingeri religioase ferme.
   Acestia sunt liderii in situatii de criza si ei vor face ''moda''.Restul o vor urma.

  Democratia si libertatea sunt chestii perisabile,in absenta unor valori ferme si profunde.Cel mai bine ilustreaza starea establishment-ului actual comportamentul liderilor tinerilor socialisti pe Utoya,acum 5 ani.Au fost primii care au fugit.

mihai1241, on 12 octombrie 2016 - 13:28, said:

nu a raspuns nici unul din ei ca organele competente ale statului, serviciile, politia, instantele sunt cele care in mod normal sunt implicate pe diferite paliere in lupta impotriva teroristilor Isis?

Edited by ThinkAbout, 12 October 2016 - 13:59.

AMDG, on 12 octombrie 2016 - 10:27, said:

In Europa scade pe zi ce trece la unii mai rapid la altii mai lent. Nu stiu sa creasca in China, ei oricum sunt cu ale lor...

mihai1241, on 12 octombrie 2016 - 13:28, said:

Iti dai seama, asta o sa faca pustanii de clasa a 5a care se joaca pokemon go si stau pe facebook, cand o sa intre unu cu barba peste ei in clasa, cu o semiautomata strigand allahu akbar. O sa se trezeasca razboinicu din ei, antrenat in fata monitorului cu atatea ore de call of duty, si o sa salveze situatia. "studiu aparut intr-o revista catolica" seems legit

Ideea era cu totul alta.Dar no,e mai usor clickfest decat thinkfest.E vorba de felul educatiei,originea convingerilor,impactul modei asupra convingerilor.Si da,faptul ca 10% sunt aia bunii il face cat se poate de legitIM.
In clasa a 5-a nu vor face nimic,dar timpul trece repede.

mihai1241, on 12 octombrie 2016 - 16:23, said:

Originea convingerilor intr-un stat cu democratie avansata e cumva ca trebuie sa pui mana pe arma, desi nu ai pregatiri si sa slobozi niste cartuse in aer, inclusiv cu riscul de a-ti impusca vecina
hmmm....oare de ce exista si sunt platite de la buget organele statale insarcinate cu prezervarea ordinii de drept, daca orice pustan poate sa o prezerve?

andreic, on 12 octombrie 2016 - 01:00, said:

Nu sunt deloc pure statistici.
Doar populatia Nigeriei astazi(180 milioane) este mai mare de 1/3 din populatia UE.In 2050 va fi de 400 milioane.
Asta cu chinezii baga bani in Africa este aproape o gluma.
De bagat baga bani dar pentru ce tine de:resurse minerale,energie si infrastructura aferenta.
Asta nu va ajuta tarile respective prea mult in viitor:
-Forta de munca este adusa din China(de multe ori detinuti pentru reducerea costurilor).
-Echipamentele tot din China.
-Infrastructura construita majoritar este de tip industrial.
Oricum si astazi tarile africane au o mare problema cu somajul.

Edited by asterix1, 14 October 2016 - 01:00.

galbenii sunt mai rasisti ca a nostri in africa ca si in ucraina cumpera teren cultivabil si mine de metale rare ,cand o sa i-si iee chineji africa inapoi nu o sa stie ce ii loveste pe africani

,
Nașterea marxismului cultural. Cum a reușit „Școala de la Frankfurt” să transforme America

America anilor ’50 a fost o epocă simplă, romantică, prosperă. Plaje californiene, suburbii și stil. A fost publicat „Atlas Shrugged”, a fost creată NASA, iar Elvis a lansat muzica rock. Între 1950 și 1959 se nășteau 4 milioane de copii anual. Națiunea americană domina lumea în toate domeniile.
Era o perioadă de înflorire economică în Țara celor Liberi.
Așadar, ce s-a întâmplat cu însușirile poporului american de încredere, mândrie și responsabilitate?
Începutul decăderii civilizației occidentale poate fi plasat în urmă cu un secol.
Totul a început cu o grupare de ideologi din cadrul mișcării comuniste din Europa. Astăzi este cunoscută ca ,,Școala de la Frankfurt”, iar ideile ei au pervertit societatea americană.
Când nu obții rezultatul dorit, schimbă teoria

Înainte de al Doilea Război Mondial, marxismul susținea că, dacă războiul se declanșează în Europa, clasa muncitoare se va ridica împotriva burgheziei și va porni o revoluție comunistă.
Așa cum se întâmplă cu multe teorii marxiste, lucrurile n-au mers prea bine. Când a început razboiul, în 1914, în loc de revoluție, proletariatul a îmbrăcat uniforma și a plecat la război.
După ce conflagrația s-a încheiat, teoreticienii marxiști s-au întrebat „Ce nu a funcționat?” Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism. Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.
Gramsci și Lukacs erau membri activi ai partidului comunist, dar destinele lor au fost diferite.
Gramsci a fost închis de Mussolini în Italia, unde a și murit în 1937, din cauza stării de sănătate precare. [ http://www.culturavietii.ro/wp-content/uploads/2014/06/Lukacs-gyorgy.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]Gyorgy Lukacs
În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică. În acest timp, el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.
Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.
Dar, din nou, planurile au eșuat: oamenii au fost atât de scandalizați de programul lui Lukacs că, în 1919, când România invada Ungaria, el a plecat din țară.
Nașterea marxismului cultural

În 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil.
Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să distrugă diferențele de clasă. Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs. Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, nai târziu cunoscută ca Școala de la Frankfurt.
În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Harkheimer. Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural.
Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu părea capabilă să se revolte de bună-voie.
În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv.
Venirea în America

În 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.
La Columbia, „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit. Au publicat multe materiale, din care primul a fost „Teoria critică”.
„Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, morala, democrația, legea, libertatea de exprimare și altele. Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie.
Următorul material a fost carte „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno. Aceasta a redefinit credințele tradiționale americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”. Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa.
Să fie doar o coincidență că principala acuză pentru cei incorecți politic azi este aceea de „fascism”?
Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică. Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime. Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații creștini cu descendență europeană.
Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”. Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”.
O coaliție a victimelor

Adorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului. Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în carte Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social. Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960.
Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930: Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare? Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.
Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică. Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în societate.
În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”. În noua sa teorie, tolerarea tradițională în societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemnau de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”. El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare). De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor. Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică.
Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane. A modelat America omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi. A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa chiar în epoca președintelui Obama.
Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată. De altfel, Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural.
Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.
Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii. Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.''

http://www.culturavi...sforme-america/

Articolul de mai sus explica clar deschiderea progresistilor neo-marxisti pentru acordarea de drepturi suplimentare, minoritatilor sexuale.

Interesant punctul de vedere al unei persoane Gelu, materializat intr-un comentariu la articolul de mai sus, pe care il redau acum:

,,Excelentā analizā, greu de gāsit in mass media de astāzi. Ce diferita este USA astāzi fata de acum 30 de ani cînd am sosit aici fugind de comunism. Partea bunā este cā cam 50% din americani continuā sa ramânā conservatori si au un candidat pentru viitoarea prezidentie care sā ne reprezinte. Daca din nefericire H Clinton este aleasa… USA va fii o amintire. Statul Texas în care trāiesc si alte cîteva state vor pārāsii uniunea. Felicitari pentru informatie. Sper cā si altii vor citii si realiza ce se întîmplā.''

OctavianAA, on 06 noiembrie 2016 - 00:17, said:

Corect.Si arabii, pakistanezii sau negrii sunt mai rasisti decat albii.

Edited by dennis_2005, 28 November 2016 - 19:39.

,,Ioan T. Morar: Drumul presei românești spre corectitudinea politică. O etapă, un film

Am văzut, zilele astea, un film românesc ieșit din rînd: e scris și regizat de un preot ortodox care slujește în Cipru. L-am privit cu o oarecare precauție, la început, pînă cînd m-a prins, ba chiar mi-a plăcut. Mă temeam că e prea, cum să zic, “explicit”, dar nu e. Sper să-l vedeți și voi. Dar nu neapărat despre film vreau să scriu, ci despre faptul că presa română nu a preluat nicăieri știrea că filmul acesta a fost premiat la un festival în Italia. Sigur, sîntem atît de plini de premii de cinema în România, încît nu punem la socoteală un festival oarecare. La festivitatea de premiere, scenaristul-regizor, Ciprian Mega,  îmbrăcat în straiele lui de preot, a avut un discurs foarte emoționant. Discurs care, de asemenea, nu a fost preluat de nimeni. Pentru că în el sînt spuse lucruri dureroase, aruncate tot mai mult sub preșul opiniei publice. Corectitudinea politică mușcă hălci tot mai mari din presa română, așa că nu mă miră refuzul de a publica acest discur care “deranjează”.
Tocmai de aceea îi voi face loc pe blogul meu, să ajungă măcar la o mînă de cititori. Iată discursul:
Dragi Prieteni,
Vă mulțumesc pentru invitația la acest eveniment și pentru primirea frumoasă cu care ne-ați onorat. Vă mulțumesc și pentru premiu. N-am venit aici cu un film de festival, ci cu o poveste căreia trebuia să-i începem rostirea de undeva. Și s-a potrivit ca locul premierei să fie aici, la Terni. Pentru că dumneavoastră, ca și noi, credeți că cinema-ul poate fi o cale de a schimba lumea.N-am să mai spun nimic referitor la filmul cu care am venit. Nu cred că povestea în sine are nevoie de completări. Observ că festivalul dumneavoastră și-a propus o deschidere față de popoarele lumii și față de diversele lor manifestări religioase, în special față de lumea musulmană. De aceea, m-am gândit să vă spun o poveste. Anul acesta, în octombrie, o multinațională a organizat un teambulding în Cipru. Din România, au participat opt tineri. Buni profesioniști, apreciați în compania pentru care lucrează. Unul dintre organizatorii întrunirii, fiindu-mi prieten, m-a invitat să le vorbesc tinerilor veniți din România. Am dat curs invitației, însă modul în care vroiam să abordez momentul s-a dovedit nepotrivit. Aveam în față un grup de oameni serioși, foarte hotărâți, informați, aș zice chiar convertiți de presa mainstream. Am realizat pe loc că pentru ei vin dintr-o lume pe care vor să o lase-n urmă, o lume pe care o considerau habotnică, retrogradă. Mi-au pus în față toate nemulțumirile lor față de Biserică, față de preoți.
”Opriți odată construcția de biserici, terminați cu îndoctrinarea religioasă în școli!”. Pentru ei devenisem exponentul unui sistem pe care-l vroiau îngropat. N-a contat nicio clipă că eram cam de vârsta lor, din aceeași generație. Eram vinovat de intoleranță, de obscurantism, de ignoranță. Până și de inchiziție mă făceam vinovat în ochii lor. Eu și, odată cu mine, tot clerul.
Îmi reproșau ba implicarea, ba neimplicarea Bisericii în societate. Erau deranjați, deopotrivă, și de cuvintele noastre și de tăcerea noastră. În mijlocul lor, apăream ca un ciudat. Orice le-aș fi spus, ar fi fost nepotrivit. Am decis să tac și să-i ascult. Tăcerea mea i-a iritat și mai mult. Frustrarea a desființat politețurile, încât, la un moment dat, vorbeau unul peste altul. Când, într-un final, au tăcut, i-am rugat să-mi accepte invitația de a servi o cafea împreună. Am mers în centrul vechi al Nicosiei, conducându-i pe aleea pietonală care, la un moment dat, se oprește într-o graniță. Ne-am legitimat și am trecut prin punctul de frontieră. S-au entuziasmat de experiența inedită pe care le-o oferisem. Aglomerație, comercianți gălăgioși cu marfa întinsă pe trotuar, baruri cu mesele aranjate până-n stradă, agitație, mizerie.La rugămintea doamnelor, am intrat într-un depozit comercial. Printre negocieri de poșete contrafăcute și degustări de rahat turcesc, aud o remarcă: ”Ce clădire frumoasă! Ce arhitectură are, dom’le depozitul ăsta. Cu intrarea aceasta imperială, cu bolta de deasupra. Păcat că e neîngrijită!” Și le-am răspuns: ”Aici, până în vara lui ’74, a fost biserică ortodoxă!” Am mers, apoi, la cafeneaua promisă. Câteva măsuțe lângă gardul unei moschei în stare avansată de degradare.  O bijuterie arhitecturală, cu arcuri frânte. ”Să nu ne spuneți că și asta a fost biserică ortodoxă!”. ”Nu a fost ortodoxă, ci catolică. Construită în timpul stăpânirii francilor și consolidată în vremea venețienilor. Pe locul acesta fusese înainte o basilică bizantină. Plimbarea s-a prelungit printre străzile părăginite ale Nicosiei ocupate. Am dat de multe biserici. Acolo unde știam, le-am spus câteva cuvinte. Biserica Maicii Domnului Povățuitoarea, Biserica Sfântului Nicolae, a Sfântului Haralambie, a Sfintei Cruci și celelalte. Multe! Rămase dintr-un oraș cu o spiritualitate efervescentă. Astăzi, fie sunt moschei, fie sunt baruri, depozite, grajduri. Una dintre ele e baie publică.
În 1974, într-o cumplită noapte din august, ciprioții creștini au fost forțați să-și părăsească locuințele, satele, regiunea. Unii dintre ei povestesc în lacrimi cum, copii fiind, au fugit doar cu hainele de pe ei. Au lăsat acolo tot ce aveau. Casele lor au fost populate cu turci din Anatolia, familii numeroase, chiar și bărbați cu mai multe soții Deși a trecut jumătate de veac de-atunci, situația aceasta e menținută și astăzi. Nu de Al Quaeda, nici de ISIS, nici de vreo grupare extremistă, nici măcar de vreuna din țările arabe fundamentaliste. Ci de Turcia, un stat secular, a cărui constituție condamnă fundamentalismul islamic și discriminarea religioasă. Un stat care e membru NATO și care vrea cu înverșunare să fie membru al Uniunii Europene. Guvernul statului respectiv, în numele libertății religioase și a dialogului bilateral, a obținut din partea statului român aprobarea de a ridica la București o imensă moscheie și un centru de studii islamice. Într-o țară în care, iarăși, papucul turcesc a lăsat urme de sânge.  Dar, sigur, argumentul istoric nu ne este îngăduit. Le-am prezentat această situație tinerilor respectivi din același motiv pentru care am deschis subiectul și-n această seară. Pentru că imaginea dezolantă, sfâșietoare a Ciprului de Nord e, de fapt, pespectiva care se deschide Europei.
Ca și creștini, suntem astăzi în fața celei mai mari provocări sociale. Dinspre lumea arabă au venit și mai vin oameni greu încercați de tulburările politice ale zilei. Fug de teroare, de nedreptate, de măcel, de mizerie și de sărăcie. Strigă după ajutor, caută un acoperiș deasupra capului, o societate stabilă, un viitor pentru copiii lor, o lume mai bună. Copii nevinovați, familii disperate, oameni față de care suntem datori cu compasiune. Majoritatea sunt musulmani. Unii bărbați poartă după ei mai multe neveste. Femeile au chipurile acoperite. Ei toți caută liniștea și speră să o găsească aici, în lumea noastră. Deși nu conștientizează acest lucru, teroarea de care fug e consecința unui sistem religios care a adus numai suferință. Împreună cu tinerii despre care v-am povestit, ne-am apropiat de intrarea într-una din bisericile transformate în moscheie, aruncând câte-o privire înăuntru. Pictura bizantină fusese acoperită de un strat de var, mobilierul aruncat. Lângă ușă, vizitatorii își lăsau încălțările, atenționați de un mesaj expres, scris în mai multe limbi. Unii dintre însoțitorii mei intenționau să se descalțe. Au văzut că eu n-am de gând să intru și, dintr-un soi de solidaritate, n-au intrat nici ei. Unul dintre ei m-a întrebat: ”Dacă ați fi însoțit, în această excursie, un grup de copii și, deodată, în acest loc, ar fi început să se tragă. Ce ați fi făcut? I-ați fi lăsat pe copii pradă împușcăturilor, pentru a nu vă călca peste convingerile religioase?” I-am răspuns așa: ”Aș fi descălțat copiii, m-aș fi descălțat și eu și ne-am fi adăpostit în moscheie. Și aș fi strigat către Hristos cu tărie, dar intim, în sufletul meu, nu cu voce tare!” Europa este casa noastră. La ușă ne bat oameni care au nevoie de un adăpost. Înțelegem că vin aici ca să se salveze. Că n-ar fi venit, dacă nu i-ar fi forțat teroarea de acasă. E datoria noastră să le oferim un adăpost sigur, o casă diferită de cea din care au plecat. În casa aceasta, în care locuiesc copiii noștri, vor locui și copiii lor. Le cerem doar, când intră, să se descalțe de încălțările vechi. Când te muți în altă țară, înveți limba țării respective, nu aștepți ca ceilalți să învețe limba ta. Creștinismul nu este o religie. Pentru noi, cei credincioși, este un stil de viață.    Pentru necredincioși, agnostici sau atei, creștinismul e o identitate culturală. Datorită valorilor creștine, Europa încă e un adăpost. Și pentru a-l menține, cei care vin aici trebuie să-și asume această identitate culturală.
Dacă vreți cu adevărat liniște în lume, nu suflați spre flacăra creștinismului, ci lăsați-o să lumineze!''

http://inliniedreapt...h.kNTCwgXt.dpbs