Self-referentialitatea - cheia spre explicarea a toate cele

In ultima vreme ma tot gandesc la self-referentialitate si vad ca e un domeniu tare productiv. Dupa ce am venit pe alte topicuri cu propozitiile "Eu exist." si "Eu stiu ca [adevar necesar].", acum am ajuns la concluzia ca intreg universul poate fi explicat in felul asta. Argumentele sunt in felul urmator:

Pentru cei mai putin familiarizati cu termenii de epistemologie si ontologie, epistemologia se refera la cunoastere. Orice afirmatie pe care o facem poate fi privita ca o afirmatie epistemologica. "Muntele Everest are peste 8000m." "Neil Armstrong a fost primul om pe Luna." "Materia e formata din atomi." Toate aceste afirmatii reprezinta cunoasteri. A da o explicatie pentru univers inseamna a gasi o afirmatie epistemologica care sa explice universul. Ontologia se refera la moduri de existenta. Doua exemple ar fi ontologia obiectiva pe care o are lumea fizica, si ontologia subiectiva pe care o are constiinta. Dar se poate generaliza si la alte elemente: ontologia atomului (ce anume este atomul), ontologia gravitatiei (ce anume este gravitatia), etc. Diferenta dintre epistemologie si ontologie este ca ontologia se refera la natura lucrului in el insusi (ce este gravitatia in ea insasi) iar epistemologia se refera la cunoasterea pe care o putem noi capata despre acel lucru (ce putem noi spune ca este gravitatia). Dupa cum se observa deja de la acest punct, niciodata nu vom putea cunoaste lucrul in el insusi, ci cel mult o anumita descriere despre el in mintea noastra. Singurul mod in care putem cunoaste lucrul in el insusi e daca epistemologia referitoare la acel lucru e totuna cu ontologia lui. Deja incepe sa sune a self-referentialitate. Si mai trebuie remarcat ceva. Epistemologia la randul ei are o ontologie (i.e. ce este epistemologia in ea insasi ?). Deci a oferi o explicatie epistemologica pentru o anumita ontologie inseamna sa existe o ontologie care sa explice o alta ontologie. Dar cum o ontologie care sa explice o alta ontologie diferita de ea, nu se poate pentru ca ar insemna sa cunoastem un lucru in sine care nu suntem noi, inseamna ca cele 2 ontologii nu pot fi diferite. Deci ajungem la concluzia ca exista o ontologie care se explica pe ea insasi.

Sa vedem ce-ar insemna asta la nivel de creier. Sa zicem ca pentru culoarea rosie avem explicatia "3 atomi se misca mai la stanga in creier". Pentru gandul la Maricica avem explicatia "3 atomi se misca mai la dreapta". Dupa cum se vede, ontologiile (qualiile de rosu si Maricica) sunt diferite de epistemologiile lor. Dar! E posibil sa existe un gand de genul: "Gandul asta e generat de 3 atomi miscandu-se in diagonala." Acest gand are o realitate ontologica. Dar in aceasta realitate ontologica este inclusa insasi epistemologia ei. Deci e o ontologie care se explica pe ea insasi. Practic la acest nivel avem multe lucruri care converg. Avem epistemologia care devine totuna cu ontologia, avem constiinta care devine totuna cu lumea fizica. Avem astfel punctul de unificare. Iar de aici lucrurile pot diverge. Plecand de la aceasta idee, vom forma alte idei strict la nivel de constiinta, dar in acelasi timp plecand de la aceasta idee ca realitate fizica, lumea fizica la randul ei isi va ramifica fenomenele. Odata lumea fizica generand noi fenomene plecand de la punctul asta, acele fenomene vor deveni lucruri in sine incognosibile noua in mod direct. Asa ca despre acele lucruri vom crea epistemologii care vor fi diferite de ontologiile lor. Dar va exista totusi acel punct in care epistemologia va fi totuna cu ontologia.

Ceea ce ramane de facut acum e sa gasim acea propozitie care sa se explice pe ea insasi.

Edited by Abc2000ro, 10 March 2015 - 11:08.

Abc2000ro, on 10 martie 2015 - 10:42, said:

Bun, și ce-o să (mai) faci când o să devii Dumnezeu?

sfantu.dracu, on 10 martie 2015 - 12:05, said:

Intr-adevar, e posibil ca pentru a gasi acea propozitie sa fie nevoie de o foarte mare complexitate si astfel doar Dumnezeu sa se poata explica pe sine insusi.

Abc2000ro, on 10 martie 2015 - 10:42, said:

Initial vroiam sa te felicit pentru evolutia perspectivei; citind mai departe nu mai sunt sigur daca te pot felicita pentru tot ceea ce ai scris in dschidere intrucat, am impresia ca tu confuzi fenomenul cu intelesul despre fenomen si, daca nu il confuzi cu intelesul gandit in cuvinte, cred totusi ca il confunzi cu intelesul negandit in cuvinte (si o sa dau un exemplu intru edificare: una e intelesul gandit in cuvinte referitor la mersul pe bicicleta, alta e intelesul dobandit reusind efectiv mersul pe bicicleta si cu totul altceva e mersul pe bicicleta; la fel e in privinta a orice, fie din domeniul afectivitatii, inteligentei, senzitiv-perceptiv etc; intelesurile, gandite in cuvinte sau altfel, nu sunt insasi fenomenele).
Fenomenul e una, intelesul e cu totul altceva, fie el un inteles al rosului sau orice altceva, fie un inteles intuit, un inteles rational, divin, dracesc, din sursa realitatii sau cum vrei tu.
Singurele "cunoasteri in ele insale" (intrinsecitati, imanente) posibile noua sunt trairile, nu consideratiile prin care trairile sunt atribuite ca efect al unei realitati obiective ce ar fi sursa a trairilor.
Si tu o sa spui ca pana si cel mai tampit inteles gandit, e o traire.
Corect, dar, una e sa consumi intrinsec ganditul unui inteles de tip tampenie (ganditul respectiv, intelesul ca act de gandire) si cu totul altceva sa consumi intrinsec adevarul intelesului!
Consumatia intrinseca poate fie doar de gandire (ganditul unui anumit inteles) sau poate fi de intrinsecitate a intelesului.
De unde crezi tu ca apar controversele fara de numar pe acelasi subiect?
Din trairea intrinseca a intelesurilor.
Trairea (consumarea) intrinseca a unui inteles il face in perceptia consumatorului, adevar indubitabil (pana cand mai evolueaza si intelege si mai profund).
Si: "Eu exist", este un pleonasm.

Edited by altnume, 10 March 2015 - 13:21.

Totusi si intelesurile exprimate in cuvinte sunt la randul lor intelesuri. Deci si ele au propria lor ontologie. Daca pentru iubirea pentru Maricica, 3 atomi se misca in diagonala, pentru propozitia "Eu o iubesc pe Maricica.", 4 atomi se vor misca in diagonala sa zicem. Deci gasirea unei propozitii de genul: "Gandul asta e generat de X." este un proiect valid, pentru ca si pentru generarea gandului astuia ceva se intampla in creier. Problema e gasirea acelui X astfel incat "Gandul asta e generat de X." sa fie adevarat.

Orice act de realitate de orice fel, e un fenomen, binenteles ca si intelesurile exprimate in cuvinte gandite sau scrise, precum si intelesurile altfel rezultate (din fapte, intuitive etc.), sunt la randul lor fenomene de realitate.
Pentru un bebelus, nu se misca nici un atom referitor la iubirea vizavi de Maricica.
Deabia cand el ajunge adult si acumuleaza o multitudine de scheme logice functionale bazate pe o enormitate de intelesuri si alte tipuri de trairi decantate pe parcursul vietii drept inconstient (si preconstient), raspunde la stimulul Maricica prin 3 sau 4 atomi miscati cum vrei tu.
Gandul lui e generat de schemele logice functionale pe care si le-a scris fara sa fie efectiv in cunostinta de cauza referitor la ele (la scheme) si acum ,adult fiind, raspunde mai mult reflex, e conditionat.
Intelesurile sunt cauza tuturor conditionarilor si ele lucreaza mana in mana cu afectivitatea de tip atasament.
Binenteles ca intelesurile sunt si o necesitate intrucat (in primul rand) ne aflam intr-o realitate ce impune necesitati ce nu pot fi satisfacute fara ele.

Edited by altnume, 10 March 2015 - 16:03.