un gand de frica..

Buna seara!

As avea si eu nevoie niste sfaturi din partea voastra.. Ca sa explic situatia actuala o sa povestesc putin si din retrospectiva.

Ca si copil, nu pot spune ca am avut cea mai roz copilarie, chiar daca nu mi-a lipsit niciodata ceva, in familie au existat intotdeuna certuri si conflicte, care pentru mine, la acea varsta, se pot numi traume chiar. Felul meu de a fi, ambitia si dorinta de reusita, intotdeuna mi-au dat putere sa trec mai departe fara sa trebuiasca sa apelez la specialisti. Dupa ce am terminat liceul, m-am hotarat sa parasesc tara, sa las amintirile neplacute in spate si sa incep o viata noua, ceea ce nici asta nu a fost prea usor.. Cu toate ca ma bucuram enorm ca sunt departe de parinti si ca am libertate sa fac orice, pot spune ca si acuma imi lipsesc o vorba calda din partea lor. La vreo jumatate de an, am primit o veste mai mult sau mai putin cutremuratoare de la o fosta colega de liceu, care imi descrisese totul intr-un email(nu avusesem niciodata parte de asemenea evenimente tragice, parintii intotdeuna au incercat sa ma protejeze si sa nu  imi dea vesti asa pe nepusa masa..), cum ca un alt coleg de liceu de al nostru s-a sinucis. Reactia mea a fost urata, niciodata nu am mai reactionat asa, a fost chiar un soc pentru mine. Evident, timpul vindeca toate ranile, asa ca odata cu trecerea timpului m-am resemnat cu ideea ca nu mai e, insa era inevitabil sa nu imi treaca prin gand macar o data pe zi ca nu mai e. Dupa inca vreo jumatate de an de la incident, am "remarcat" - nepunand la socoteala ca totusi, asa ceva nu se uita chiar de pe o zi pe alta - ca nu exista zi in care sa nu ma gandesc o data la el, si a inceput sa ma deranjeze.. eu fiind o fire perfectionista. Ba chiar mai mult, aveam anumite "puncte" cand ma gandeam la el, care ma deranjau - de exemplu cand ma bagam la culcare, sau cand intram la dus (cu toate ca nu are nicio legatura, erau fixate doar in mintea mea). De aproximativ 2 zile, vazand ca e aproape un an de la incident, s-a instalat in mine o frica, cum ca nu o sa scap niciodata de gandul asta, cu toate ca pot spune ca in 90% din ganduri nu ma gandesc la el fizic si nici nu imi trece numele lui prin cap, ci e mai degraba o frica care sta in subconstient, si de 2 zile sta 24/24. Nu mai pot citi o carte, nu mai pot purta o discutie cu o persoana, fara sa nu fiu "urmarita" in subcontient de asta. E ca si cum inconstientul face exact opusul a ceea ce trebuie, eu rational imi impun sa nu ma mai gandesc, si el parca de al dracului imi tot spune "hey hey gandeste-te". Am ajuns sa nu dorm la ora 3 jumatate dimineata din cauza acestei probleme. Stiu ca probabil suna banal, am lasat in urma ceea ce s-a intamplat, insa este clar ca a fost un soc care a lasat oarecum traume. E ca un labirint, trebuie sa ii gasesc iesirea, si poate fi mai usor decat mi-as fi inchipuit, insa nu stiu ce metode ar fi eficiente in aceasta situatie.. am incercat si sa nu ma gandesc la "nimic" insa nu pot, frica asa mi ca ma duce la disperare..

astept sfaturi din partea voastra.
multumesc anticipat.

Pai eu spun sa iti gasesti pe cineva de sex opus ,care sa iti ocupe timpul cu care sa te simti mai liber/a, care sa te faca fericit/a , pana la urma asta va fi opusul la ceea ce simti acum , si va inclina balanta in favoarea sentimentelor pozitive.Si cand te vei gandii din nou la acea persona din liceu , transmitei iubire si sentimente pozitive pana cand te vei plictisii sa te gandesti , nu te mai opune subconstientului si fi liber/a sa gandesti pozitiv , chiar si atunci cand iti vine in minte acea persoana , nu trebuie sa te sperii sau sa ti se faca frica pentru ca nu are de ce , cand iti vine sa te gandesti la ea, transmitei iubire si sentimente pozitive , apoi laso sa plece , repeta asta si vei vedea efectele

Multumesc de incurajare, incepe sa sune bine oricum! Deja ma plictisisem sa ma lupt cu mine insami si sa adopt tot felul de strategii ca sa reusesc sa scap de obsesia asta. Sper sa dea roade. Btw, cred ca am prea mult timp liber de imi fac asemenea probleme existentiale ce nu ma lasa sa dorm la ora asta

Ai frică de ce, să nu ajungi și tu în situația colegului tău ? Ce prostie mai e și asta ? Te identifici în vreun fel cu el, știi tu sigur de ce s-a sinucis ?

Frica vine din nesiguranță, caută mai degrabă aici cauzele. Din ce scrii n-ai prea avut sprijin din partea părinților, asta ar fi trebuit să te întărească. În nici un caz nu trebuie să lași lumea exterioară să te afecteze. Ca să nu te mai gîndești la colegul tău (chiar nu înțeleg de ce o faci, ați avut o relație, sau ai fi vrut să ai ?) concentrează-te asura problemelor de zi cu zi. Dacă ai prea mult timp liber ia și găsește-ți ceva de făcut, mergi prin magazine, belește ochii dacă n-ai bani să cumperi, ori plimbă-te pur și simplu sau uită-te la televizor. Sînt o grămadă de lucruri pe care poți să le faci în viața asta, și tu preferi să te lași cuprinsă de gînduri ?

Unde ai ajuns dupa ce ai parasit tara? Iordania, egipt, congo?


Traieste-ti viata prin prisma ta, nu a altora.

Edited by roua, 19 February 2012 - 22:10.

Chiar in Austria, dar asta nu inseamna ca imi este usor! Stiu ca problema mea este minuscula in comparatie cu altele ce pot exista, insa e greu sa "las" frica/gandul, care parca imi sta in ceafa orice as face si il/o simt, pentru ca eu parca stau la panda si astept sa realizez momentul cand se intampla asta: ceea ce este oarecum imposibil, asa cum nici nu pot stii momentul fix cand adorm. If you know what I mean. Imi este frica sa nu se agraveze in timp.. si sa devina ca o obisnuita. Nu am avut nicio relatie cu el, in afara de amicitie, insa ceea ce m-a socat este ca el parea a fi perfect normal, era foarte inteligent si avea planuri in viata, si deodata s-a razgandit. Evident ca nu o sa aflam probabil niciodata de ce a facut-o, nu ma identific deloc cu el, iar faptul ca nu am avut sprijin si nici nu imi place sa cer, normal ca m-a facut mai puternica, insa cateodata simt ca mi se storc toate puterile! nu vreau sa ma las cuprinsa de ganduri, dar se intampla fara sa vreau eu. E o diferenta dintre rational si irational. Cum sa fac sa ma concentrez pe problemele de zi cu zi? Pana acuma nu am avut problema cu asta, insa aparent cu cat te concentrezi asupra unei probleme cu atat parca nu o vei rezolva.

Am avut si eu atacuri de panica, ce e drept, le numar pe degete si ii inteleg pe toti care descriu acele stari, insa datorita tatalui meu am reusit sa trec peste (e mai degraba o mostenire de familie din partea tatalui), insa am invatat sa le controlez pana sa nu se agraveze, o singura data am ajuns la urgente si atunci a fost ca singura mi-am indus ca fac atac miocardic de la niste antibiotice - greseala a fost sa ma uit pe reteta de reactii adverse. Tatal meu mi-a explicat ca este important sa te controlezi si sa constientizezi ca totul porneste de sus, ceea ce asa este, insa STIU, ca cu toate daca constientizezi asta, daca esti intr-o stare avansata este greu sa controlezi.

Draga ,Selsunblu ia legatura cu unpsiholog iti scrie o persoana care a trecut prin asa ceva.Nu e de glumit caci nu e asa de usor cum pare din pespectiva altor persoane.Este destul de greu sa te detasezi de acele ganduri care in madicina se numesc ganduri obsesive.Mergi cat mai repede la un psiholog si ai sa vezi ca se rezolva.El iti v-a spune daca ai nevoie si de un psihiatru nu te speria dar numai asa vei trece peste.