Relație proastă cu părinții - greșeli în educație?

Explicația "de proști" e foarte comodă, știu. Dar cred că dacă reușești cumva să te pui în papucii lor, oricât de proastă ți se pare ideea, vei reuși să înțelegi și eventual să ierți, să uiți. Îți dai seama, ideile alea bolnave preluate de la părinți i-au chinuit mai rău ca pe tine, că altfel nu cred c-ar fi reușit să se convingă că-s bune și merită aplicate și pe copiii lor.

E si mai chinuitor si greu sa iesi dintr-un pattern si sa te schimbi decat sa ramai la fel, facand aceleasi greseli. Nu e vorba de a ii ierta pe ei. Ceea ce nu iert si nu am sa iert vreodata sunt faptele in sine. Mi se par impardonabile si ireparabile, pur si simplu. Mie nu mi-as ierta niciodata lucrurile pe care le-au facut ei, la fel nu le iert nici lor. Iertarea pentru mine este ceva ce vine din suflet, o apropiere, si presupune sa inteleg (inteles "emotional", nu rational) actiunea persoanei, nu as avea cum sa o fac pentru ca nu vine din suflet.
Relatia exista si o sa existe, e amiabila, faptele au fost facute si facute raman pentru totdeauna.

Edited by Oscilatrix, 24 May 2011 - 16:59.

Nu cred că poate avea cineva pretenția să ierți și să-i iubești ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În orice caz, ce voiam eu să zic e că acel "înțeles" (emoțional, evident, dar primul pas spre "emoțional" poate fi "rațional") te-ar putea ajuta pe tine să treci peste.

Cred că mie mi-ar fi mai degrabă milă de ei, pentru că deși nu recunosc "ce părinți nașpa am fost" e posibil să-și spună asta în gând, da' e doar o părere dinafară.

adadoi, on 24th May 2011, 17:58, said:

Tocmai, cand eram mai mica, si nu ii intelegeam "rational", atunci mi se parea ca asa e normal sa fie parintii si ca eu am toate defectele din lume, si normal ca ii enervez etc. De cand m-am prins cum sta treaba nu mai pot sa iert. Chiar imi e mila de ei. Nu mi se pare un loc frumos in care sa te gasesti, parinte la 50 de ani, sa realizezi ca ai gresit iremediabil si ca nu ai cum sa repari vreodata. Sa trec peste, voi trece cand nu voi mai sta cu ei in casa ci cu prietenul(foarte curand), nu cand ii voi ierta si intelege. M-am mai informat si eu pe tema asta, ca e neaparat nevoie sa ierti ca sa treci peste, si e un mit. Sunt foarte multi oameni care isi vad frumos de viata si de familia lor, fara sa ierte lucuri care le-au fost facute. A nu ierta nu inseamna ca o sa ma proptesc in asta. Ci doar ca atunci cand ocazional mi se va aduce aminte voi avea o senzatie neplacuta.

Edited by Oscilatrix, 24 May 2011 - 17:42.

da, de acord cu tine, aia cu iertarea ca să treci peste e o prostie. Înțelesul e altă mâncare de pește, măcar nu te mai chinuie întrebări de genul "ce-am făcut", "de ce eu", "cum aș fi putut să evit" .
Presupun că e mai enervant faptul că nu te lasă să uiți (pentru că-i vezi toată ziua, repetă gesturi, cuvinte, atitudini de atunci) decât faptul că nu-și cer scuze sau nu-și recunosc greșelile. Nu te lasă să spui "dă-i încolo, atâta pot, nu-mi complic existența cu ei, o să-i ignor".

Edited by adadoi, 24 May 2011 - 17:45.

adadoi, on 24th May 2011, 18:42, said:

De cerut scuze chiar si-au cerut cu jumate de gura si au recunoscut greselile, de atunci nu le-am mai reprosat nimic, si cum ai zis tu, ii vad zilnic, le vad gesturi si cuvinte de atunci, iar la varsta mea e cazul sa-mi iau zborul din cuib (ceea ce abia astept ) .

adadoi, on 24th May 2011, 14:44, said:

atita i-a dus capul si credeau ca fac bine.

adadoi, on 24th May 2011, 17:58, said:

Nu cred ca-si spun asta, pt ca daca si-ar recunoaste pt sine, ar incerca sa aiba alta atitudine mai tirziu, cind copilul e adult.

Faptul ca ramin incrincenati si se comporta la fel, inseamna ca ei VOR sa fi avut drepatate si tin sa demonstreze asta in continuare.

Ce a fost ai putea trece cu vederea si daca nu o recunosc verbal ,dar isi schimba atitudinea.

Asta ti-ar transmite mesajul ca acum ved lucrurile altfel. Insa nu prea se intimpla. Cinste cui o poate face, chiar daca sunt putini.

Edited by yasmi, 25 May 2011 - 07:12.

adadoi, on 24th May 2011, 13:44, said:

Băi, eu știu foarte clar de ce. Și am acceptat asta. Și am iertat. Și n-am vrut scuze.
Și-acum e ok relația.

relația ca relația, tu să fii ok, cât să nu te urci pe pereți când îi vezi

daca-i vezi rar, slabe sanse.

După cum spuneam... am acceptat. Și m-am împăcat în primul rând cu mine.

pe naiba slabe șanse. Știu vreo câțiva care se duc curajoși, pe principiul "rezist io o oră", și-n zece minute scot fum pe urechi.

cum a spus sfintul, inseamna ca nu s-au impacat cu ideea si cu sine, doar cred ca au facut asta.

Eu cred că ipostaza de părinte în care veți ajunge la un moment dat vă va da o altă perspectivă - sau o modificare de perspectivă - asupra relației voastre cu părinții. O să priviți cu mai multă indulgență greșelile părinților în momentul în care  copiii voștri vă vor reproșa greșelile, altele firește, pentru că voi nu veți repeta greșelile părinților, veți face altele.

Partea a doua este o certitudine. Orice om care isi face un scop din a evita anumite greseli/comportamente o sa dea, fara sa vrea, in altele.
Cu prima parte nu prea as fi de acord. Eu, de exemplu, nu imi pot imagina o alta perspectiva asupra situatiei din trecut, chiar daca as fi parinte la randul meu. Stiu ce l-a determinat pe taica-meu sa bea, stiu ce a determinat-o pe mama sa ne tina langa el. La el a fost frustrare + alcoolism, la ea a fost iubire + incertitudinea ca se poate descurca singura (putea, cu siguranta). Eu ii inteleg, stiu ce au avut in cap, iar faptul ca eu, la randul meu, as avea un copil nu cred ca o sa imi confere o alta perspectiva.
De iertat, cum am zis, eu ii iert dar tot nu am ce discuta cu ei mai mult decat banalitati si pe scurt. Pur si simplu asa am crescut in relatia cu ei - sa nu ii consider prieteni, doar parinti. Cu prietenii am ce discuta, cu parintii mai subtire.

stlx, on 25th May 2011, 09:47, said:

Ajungi sa intelegi mai bine de ce le-au facut, si eventual ca nu erau rau intentionati.

Asta nu inseamna ca vei fi de acord cu modul in care au ales sa procedeze.

stlx, on 25th May 2011, 09:47, said:

De fapt vad greselile parintilor si mai grave de cand sunt si eu parinte. La randul meu si eu am facut greseli, dar stiu ca am incercat sa am o relatie perfecta cu copii.

Probabil că și părinții tăi au încercat să aibă o relație perfectă cu tine da' se pare că nu le-a ieșit. O să vezi ce spun copiii tăi, peste ani, despre relația lor cu tine și cât de perfectă o văd ei.

Edited by stlx, 26 May 2011 - 08:10.