Relație proastă cu părinții - greșeli în educație?

Corina, nu ai idee despre ce vorbesti. Abordarea ta face parte din categoria: "lasa, treci peste", "are balta peste", "mai sunt femei/barbati pe lume". Inca in cazurile alea se intelege, chiar mai sunt si alte femei sau barbati pe lume, dar alti parinti si alta copilarie nu vei primi in veci. Sunt oameni care si la 40 de ani inca sunt afectati si traumatizati de intamplari din copilarie (perpetuate de parinti), e simplu sa zici "snap out of it" cand nu ai idee cum e.

Edited by Oscilatrix, 20 May 2011 - 16:17.

Noi ăștia care abordăm simplist problema, ne-am luat catrafusele și-am închis ușa în urma noastră.
Că uneori am mâncat doar sandwichurile pe care le desenam pe hârtie și apa de la robinet avea gust de bere la terasă când o beam pe balcon, dar tot nu am deschis ușa ceea.

Osci crezi ca e vreo familie perfecta?
Crezi in relatia perfecta dintre mama si copil?

Peste tot sunt neajunsuri si frustrari.
Doar ca unii trec mai usor peste, altii mai greu.

Va stiu fete destepte si asta e doar o stare de moment, aveti resurse sa faceti sa va fie bine.

Sa vezi ce nasol e cand o sa iti dai seama ca alta tinerete nu vei primi in veci.
Sau, sau.
Atunci cine mai e vinovat?

Nu va contest suferinta dar va indemn sa treceti peste.

Edited by Corina2009, 20 May 2011 - 16:19.

Thomas-, on 20th May 2011, 16:13, said:

Energie care e greșit canalizată.

Oscilatrix, on 20th May 2011, 16:15, said:

Iar tu știi asta... ?

sfantu.dracu, on 20th May 2011, 17:16, said:

Una e sa iti iei jucariile si sa pleci, si alta e sa inchizi cu adevarat capitolul ala din viata ta. Unii oameni traiesc viata intreaga impovarati de experientele dure din copilarie, incapabili sa isi construiasca singuri increderea in sine care a fost daramata de Dumnezeul copilariei - parintii.

Corina, ai senzatia ca eu sau Thomas stam toata ziua in casa si ne uram parintii si ne blocam viata in lucrul asta? Am discutat despre subiectul acesta pentru ca despre asta e vorba in topic, simplu.

aaalexandraaa, on 20th May 2011, 17:19, said:

Precis. Am citit subiecte pe forumuri dedicate acestei chestiuni, sunt povesti cutremuratoare.

aaalexandraaa, on 20th May 2011, 16:19, said:

Exact ce-am spus.
Schimbați doar colivia.

Atât timp cât vă luptați cu demonii nu sunteți în stare de nimic, nu puteți vedea decât lupta surdă în care sunteți încrâncenați/e.
De-asta pierdeți.

sfantu.dracu, on 20th May 2011, 17:36, said:

Imi inchipui ca stii si solutia.

N-ai cum sa nu te mai lupti cu demonii, decat atunci cand reusesti sa-i faci sa-ti dea pace. Sau cand te biruie

Edited by aaalexandraaa, 20 May 2011 - 16:47.

aaalexandraaa, on 20th May 2011, 17:39, said:

Probabil el a reusit doar inchizand de tot usile. Probabil pentru el asta e reusita si reteta care a dat roade. Insa aici vorbim despre relatii si inca relatii semnificative nu despre prajituri prin urmare retetele nu functioneaza la fel pentru toata lumea.

@Corina

Eu am inteles mesajul tau ca pe unul de incurajare si de incercare de a vedea frumos viata in continuare in ciuda tuturor relelor. E de bun augur. Insa e foarte important sa stii ca nu da roade, pentru ca e un mesaj care nu se pliaza deloc peste problemele relatate de ele in acest topic, pe aceasta tema, sunt esentiale pentru fiecare de aceea ti s-a spus ca e simplist spus. Tocmai pentru ca nu e deloc benefic sa le tratezi asa, e inutil pentru ca nu e autentic.
Iar ce mi se pare mie si mai periculos e argumentarea aceea cu perfectiunea din relatiile altora. Asta e ca si povestea aia cu: a, a murit cineva drag, las ca-ti trece, tuturor ni se intampla. Asta nu arata decat ca aplecarea spre cel care simte dureros anumite lucruri e nula, e ca si cum i-ai spune cuiva, ceea ce tu simti nu e relevant, nu e important. Si asta intareste tristetea, nerecunoasterea unor probleme pe care cineva le simte acute.

Mi-am amintit ca recent o prietena a avut o problema majora in familie, are un tata alcoolic, care pe deasupra e si paranoic si o mama supusa, situatia a degenerat atat de urat incat a amenintat-o pe maica-sa ca o omoara si chiar a trecut la actiune pana cand ea a chemat politia, caci bineinteles era prezenta. Prietenul ei vadit ingrijorat dar inconstient i-a spus, las ca trece in toate familiile se intampla. Sa spun ca si el provine dintr-un mediu violent? Prin urmare nici el nu poate vedea cat de nesanatoasa e o astfel de situatie de fapt, ca doar ce familiile nu-s perfecte. Inutil sa spun ca nu despre perfectiune e vorba si nici despre greselile inerente individului uman. Nu vorbim despre faptul ca a certat-o pe x mama ca n-a dus gunoiul. Pozitionarea in extreme nu e niciodata buna decat ca orizont. O relatie buna nu inseamna o relatie perfecta. Dar cu siguranta inseamna lipsa abuzului iar abuzul nu e numai fizic (desi avem tendinta sa ne gandim in special la el).

Si apoi cred ca e mai sanatos sa te gandesti la tine insuti asa cum esti si cum ai crescut decat sa blochezi orice gand, nu de alta dar poate se uita faptul ca discutam despre cei mai semnficativi oameni din viata noastra, si e o evidenta de prima mana ca-si pune amprenta pe felul in care gandim, simtim, suntem ca oameni. In multe aspecte ale vietii.

Asta nu exclude faptul ca cei care astern pe aici ganduri despre familiile lor nu isi traiesc viata si raman blocati in suferinta si tristete. Dar nu e despre asta vorba.

Edited by roua, 20 May 2011 - 18:00.

roua, on 20th May 2011, 18:39, said:

Da! Eu am observat clar ca cu cat ma gandesc mai mult, cu cat constientizez mai mult, cu cat imi privesc mai mult copilaria si parte din adolescenta in introspectie si mai ales cu cat ma eliberez vorbind liber cu altii despre, cu atat mai mult reusesc sa ies din unele pattern-uri negative de comportament/gandire.

roua, on 20th May 2011, 14:45, said:

Da, e eliberator, dar si dureros , pt ca e ultimativ. De regula acele lucruri sunt nasoale, de aia le-ai si tinut atita nespuse.

In rest, atita ca spui, dar situatia nu se schimba. Ei nu vor recunoaste nimic,asta ar insemna sa recunoasca propria ratare/greseala.

De aia am spus, ca e inutil sa ramai blocat acolo , pina ei vor recunoaste. Si daca nu , ce faci ? Trece viata pe linga tine in frustrari ??

Ii lasi sa te amarasca in continuare ? Pina cind ? Asta nu poate deveni un scop "pina nu vor recunoaste", e pierdere de vreme si energie.

Spui ce ai de spus , daca asa simti, si e cazul sa-ti vezi de viata ta.

Thomas-, on 20th May 2011, 15:02, said:

Pai e nedrept ce ti s-a intimplat si ai vrea sa indrepti asta macar printr-o discutie.

Scuza-ma ca spun asta, dar de unde nu este nici D-zeu nu cere.

Nu poti accepta, stii ca e gresit, dar nu mai poti face nimic pt asta.

Cel mai bun lucru pt tine e sa te desprinzi , de trecut, de ei, de tot.

Daca ramai ancorata psihic in aceasta nedreptate, esti in continuare dependenta de acceptul lor.

Rupe asta. Nu ai nevoie de nici o confirmare, stii ca nu a fost bine, nu conteaza ca ei nu vor sa recunoasca.

roua, on 20th May 2011, 15:21, said:

Am trecut si eu pe acolo, mi-a luat ani sa pot accepta si sa ma pot detasa.

Nu a recunoscut nimic, aceeasi reactie cum o descriu fetele , de negare, de uimire chiar, vina imi apartine ca am denaturat eu ce ea oricum nu-si aminteste.

Singura chestie care am reusit sa o punctez, a fost intrebarea " dar faptul ca n-am avut si nu avem o relatie buna, nu-ti da de gindit? ", chiar daca nu a fost cum zic eu, totusi de ce acest rezultat.

Asta a recunoscut ca asa e, dar nu stie de ce .

Daca se nimereste sa punctezi exact cind se intimpla ceva negativ (ca sa nu mai poata nega, am incercat si asta) e mai rau, pt ca o constringi sa se vada asa cum nu vrea.

Poate alege sa se razbune, in nici un caz sa dea inapoi. Ea e mama, ea are dreptate, orice ar fi, altfel ii iei autoritatea.

De aia zic ca e inutil , nici pasii marunti nu ajuta cu nimic, intentia buna e doar de partea celui ranit.

Edited by yasmi, 23 May 2011 - 07:16.

aaalexandraaa, on 20th May 2011, 16:39, said:

roua, on 20th May 2011, 17:39, said:

Demonii pot fi biruiți sau te pot învinge. Dar lupta asta e colosală, sfâșietoare și de durată.
Eu m-am aliat cu ei.

mai bine-i ignori, si te preocupi de lucruri realizabile si placute pt tine.


n-au decit sa se sfasie intre ei, tu ai alta treaba.

ce nu te atinge, n-are cum sa-ti faca rau.

yasmi, on 23rd May 2011, 09:12, said:

Asta-i precum căcătul împachetat în ziar.
Dacă nu se vede poate nici nu pute.

Eu am plecat, ii vad o data pe an si vorbim la telefon la cel putin 3 luni o data. Chestia asta, in niste ani de zile, m-a ajutat sa imi schimb perspectiva, in sensul ca daca la 17 ani credeam ca el e de vina, betivul nenorocit, iar ea era "mami", acum el e "bolnavul alcoolic" iar ea e proasta, lasa si inconstienta ca si-a nenorocit psihic copiii fortandu-i sa traiasca langa el. Am invatat cuvantul divort la mai putin de 10 ani, s-a produs abia cand am plecat eu (aia mica) de acasa.
Le-am spus amandurora de cate ori au incercat sa se bage cu forta in viata mea motivul exact pentru care nu le dau voie, si-au asumat greselile, le recunosc, dar n-am auzit vreodata o scuza din partea vreunuia. Sincer, nici nu-mi mai pasa. Ma doare cand unul are probleme, am incercat sa ajut cand am putut, dar pentru mine sunt cam la fel ca si o matusa sau un unchi: rude. Si nu cred ca niste scuze m-ar determina brusc sa ii sun saptamanal sau mai des ca sa-i intreb de sanatate. Pur si simplu nu am ce sa le comunic mai des decat o fac acum, adica: am fost bolnava acum 3 luni, mi-am schimbat jobul, mi-am luat masina, sunt bine, tu cum esti?

sfantu.dracu, on 23rd May 2011, 15:24, said:

N-ai inteles.

E similar cu a inchide usa si a pleca.

A accepta ca s-a intimplat si nimic nu se mai poate schimba.

Nu te poate defini doar trecutul. Daca stai acolo sa bocesti ca ti s-a intimplat nasolia, nu mai ai timp pt viitor.

Oricum oamenii astia nu-i poti schimba , nici constientiza.

Daca aveau un dram de minte si control , nu o bateau de fiecare data cind aveau o zi proasta.

Ori cine nu se poate controla, nu va putea nici recunoaste asta dupa 20 de ani.

De aia zic, ca-i lasi in banii lor si pleci mai departe. Nu-ti trebuie nici lamentari, nici confirmari din partea lor, ca numa zaci in frustrari ca nu vin.

Nicolla, on 23rd May 2011, 15:45, said:

Exact despre atitudinea asta vorbeam, sa ajungi sa nu-ti mai pese. Oricum ce a fost, nu se poate sterge.

mie mi se pare dubaș că nimeni nu încearcă să afle de ce au făcut ce-au făcut.
Da, e nașpa, au fost niște răi, dar de ce?

adadoi, on 24th May 2011, 14:44, said:

De iresponsabili. Pentru ca nu au gandit si nu si-au stabilit niste idei serioase privind copilul inainte se a avea un copil. Sau daca le-au stabilit au fost niste idei bolnave preluate de la proprii parinti. Pentru ca au fost mereu controlati de tot felul de forte (persoane) externe, si au avut dorinta de a avea macar CEVA pe care ei sa-l controleze = > copilul. Pentru ca i-au interesat doar aparentele si "ce zice lumea" , au pastrat tot ce e bun pentru straini si tot ce e rau pentru familie.
Ma intereseaza "de ce", din simplul motiv ca nu vreau sa ajung sa fac vreodata greselile lor, nu ca sa le gasesc justificare.

Cu alte cuvinte, de prosti.

Edited by Oscilatrix, 24 May 2011 - 15:05.