Care este realitatea absolut sigura?

Supun atentiei forumistilor de la aceasta categorie (stiinte sociale), "REALITATEA".
Avem certitudinea unei realitati?
Putem sa consideram ca realitatea pe care o traim este de fapt la fel de virtuala ca realitatea unui semnal suficient de complex, transmis prin unde electromagnetice sa zicem?
Umanitatea a reusit sa transmita la distanta un semnal audio care exprima o realitate care de fapt poate fi virtuala (inregistrata), la fel un semnal video.
Vizionarea unui film nu e altceva decat participarea psihica la o realitate virtuala audio-video.
Mai mult umanitatea a reusit sa reproduca artificial prin intermediul "alchimiei moderne", mirosuri si gusturi, azi cumperi o anumita combinatie de substante de la supermarket care imita aproape orice gust sau miros al produselor naturale.
Nu mi se pare deloc departe ziua in care gustul si mirosul vor putea fi emise prin intermediul undelor sau altfel (trimiterea unui anumit semnal care sa declanseze in creier perceptia gustului sau mirosului respectiv), astfel incat sa vizionam filme la care sa participam nu numai vizual si auditiv dar si gustativ respectiv olfactiv.
Dar cand simtul tactil va putea fi emis sau stimulat de statiile creatoare a unei realitati virtuale, vor mai fi oare limite?
Este posibil ca noi oamenii sa fim "statii de receptie" a unui semnal foarte complex emis de un emitator supersofisticat, care ne face sa traim ceea ce noi consideram a fi realitatea?

on:teoretic ar fi posibila treaba povestita de tine, insa cred ca suntem cel putin la cateva decenii departare fata de ceea ce ai descris mai sus


off: cand imi chioraie burta de foameeeee, am certitudinea ca ceea ce percep e realitatea adevarata

bafta !

altnume, on 31st March 2010, 12:01, said:

Moartea!

Fiecare dintre noi are experienta viselor (ma refer la visele din timpul somnului nu la aspiratii), trairea acelei realitati virtuale este identica cu trairea realitatii din starea de veghe, si totusi ochii nu vad, urechile nu aud, nasul nu miroase, limba nu gusta, epiderma nu palpeaza iar starea de constienta e in "stand by", e numai "un joc" al psihicului (al inconstientului), fie, poate mai mult de atat (stiinta nu a descoperit tot ce poate fi descoperit).
O alta anomalie este faptul ca realitatea corpului nostru, ca si a lumii exterioare, e data de conectarea creierului la starea de constienta, prin simturi dar desigur prin reflectarea in constiinta a realitatii percepute in starea de veghe. Ce realitate traim in starea de anestezie generala? Ce realitate ne ofera creierul nostru care nu a "vazut" vreodata lumina soarelui? Nu cumva creierul, respectiv constiinta ori cum vrem sa numim asta, ne serveste o realitate care e numai un semnal total (audio/video/olfactiv/gustativ/tactil/si chiar emotiv-sentimental si de gandire?
Bineanteles, daca ne referim la perceptia realitati si a cunoasterii de catre fiecare, avem 7 miliarde de interpretari (sau cati oameni sunt actualmente pe Pamant) a fiecarui moment de realitate si a fiecarei cunostinte acumulate.
Pot eu sa consider real altceva decat faptul ca "eu sunt", eu sunt singura realitate pe care o traiesc cu adevarat, am constiinta sinelui, imi dau seama de mine insumi ca sunt, in rest, presupun ca exista lumea ca o realitate, dar ea poate foarte bine sa fie virtuala, presupun ca tu oricine ai fi, ai o constiinta in care te reflecti pe tine si lumea dar eu nu pot trai constiinta ta ci numai pe a mea.

valentin_energ: "cand imi chioraie burta de foameeeee, am certitudinea ca ceea ce percep e realitatea adevarata"
Asa ziceam si eu, dar la un momentdat am visat ca ma aflam in largul oceanului pe ceva ca o barca si fara provizii, foamea si setea ma coplesisera, nici nu mai puteam sa judec, la un momentdat m/am trezit si m/am bucurat ca a fost numai o realitate virtuala.

sfantu.dracu: "Moartea!"
Cu adevarat moartea e o mare incercare, o realitate indubitabila, asta daca s/ar putea demonstra fara tagada ca "fenomenul moarte", presupune disparitia continuitatii de a ma reflecta pe mine insumi in propria/mi constiinta. Noi percepem degradarea materiei dar nu am ajuns sa raspundem la intrebarea: Cine produce particulele elementare, dar energia, cine (ce) e observatorul cuantic primordial care a produs metamorfoza necunoscutului in existenta materiala?

Privești prea limitat subiectul, numai d.p.d.v. al senzațiilor obținute de la simțuri, dar senzații mai ai și de la viscere, dar să lăsăm asta. Apoi mi se părea că nu îți convine realitaea ta și vrei să o simți și din perspectiva altor oameni. De ce? Ar fi prea problematic(dacă nu ești leneș) . Pe scurt, psihologia mecanismelor cognitive zice că cică dispui de senzații(de care ești tu interesat), percepție, reprezentare, gândirea, memoria și imaginația. Toate formează realitatea, nu numai senzațiile, pe care nici nu le percepi pe toate. Cogito ergo sum

realiatea absoluta nu exista,deoarece suntem oameni,omul e o fiinta subiectiva
tot ceea ce vezi,auzi,simti,mirosi etc. e ceea ce vrea creirul tau sa percepi
poate ca intr-adevar,toata viata asta e ca un fel de realitate virtuala pe care o traim,iar adevaratele noastre trupuri sunt conectate la un fel de masinarie in "adevarata realitate" si noi revenim in ele dupa aceasta moarte,care ar fi un fel de end of game

Edited by doctorwho, 08 April 2010 - 21:02.

Ce parere aveti despre realitatea perceptiei sinelui propriu?
Nu ma refer neaparat la definitia spirituala a sinelui cat la cea psihologica, la faptul ca eu (si probabil fiecare) ma percep pe mine ca sunt, am o stare de traire in propriulu/mi camp de constiinta care imi da certitudinea de a fi (si nu ma refer deloc la perceptia fizicului interior si exterior al fiintei mele.
Sunt constient de mine insumi, starea de constienta, fara ganduri, eu fata in fata cu mine cel din starea de liniste, de pace profunda.
Este aceasta o realitate de netagaduit? Poate fi si ea virtuala ca orice alta realitate?
Sunt incantat sa constat ca "doctorwho" a inteles ce vreau sa spun.

Edited by altnume, 13 April 2010 - 16:25.

normal ca si starea de constienta e pana la urma "virtuala" deoarece e subiectiva,e cum vrea creierul nostru sa perceapa ca existam
pana acum nu avem dovezi sigure,dar e posibil ca si mamiferele superioare(cimpanzeii,cainii,pisicile,delfinii etc.) sa fie partial sau chiar total constiente ca exista,si sa nu actioneze doar pe baza instinctelor,sa aiba poate si ganduri,o comunicare cu ele insale in care sa realizeze ca traiesc,sa actioneze si conform voientei proprii
daca am descoperi ca animalele au si ele o constiinta ar fi extrem de folositor,deoarece ne-ar putea ajuta sa ne intelegem mai bine,poate am descoperi si cum sa comunicam reciproc
revenind la subiect,poate daca suntem intr-adevar doar niste proiectii,precum si tot ceea ce e in jurul nostru,atunci totul e virtual,de la starea de constiinta pana la copacul de afara

ok. hai sa lamurim, starile campului de constiinta, reflectarea realitatii in constiinta fiecaruia difera de la om la om, da?
Din acest punct de vedere existenta, trairile noastre, perceptiile ar putea fi virtuale (in contextul de la care am pornit discutia), dar in momentele cand imi golesc mintea complet de ganduri, de emotii, de imagini mentale si chiar de tumultul fiziologic, sunt fata catre fata cu ... cine? Mai poate fi si asta tot o realitate virtuala?

sa te golesti complet nu ai cum
poate doar constientul,dar subconstientul si inconstientul vor primi continuu informatii din corpul tau
daca le-ai opri si pe ele,atunci ai muri

Exact.


HIPNOZA MINȚII?

Io sunt minte și ma aflu într-un experiment existential.
Sugestia a cărei beneficiară ma constat, mi-a produs o stare hipnotică pe mai multe niveluri, planuri.
În primul plan (prima stare hipnotică) constat că "sunt", adică mă percep pe mine însămi, mintea, (e planul în care se face reflectarea în conștiință a singurei realități care e posibil sa nu fie fizico-psihică și poate nici virtuală, realitatea prezenței mentale, golul minții).
În alt plan (a doua stare hipnotică) constat ca "exist", percep, constat o proiecție fizico-psihică, o manifestare, o stare de existență.
În starea de hipnoză fizico-psihică mă traiesc și la un alt nivel (plan) de hipnoză, al treilea, aici sugestia multiplă (și autosugestia) mi-a produs (moștenit sau dobândit, dacă nu cumva totul e virtual) abaterea de la naturalețea unei posibile existențe fizico-psihice, către o existență falsă, pătimașă (vicioasă), denaturată, emotiv negativă și deductiv alambicată, am ajuns supercondiționată (mintea) de propriile-mi sugestii deosebi, m-am rătăcit în hipnoza, hipnozei, hipnozei.
1. În starea de golire a minții de orice formă, imagine, gând, de emotiv-sentimental, "sunt" liber dar mă întreb mereu: și cu asta ce-am făcut? deoarece evoluția mea constat ca lasă de dorit.
2. În starea în care mă constat pe lângă "sunt" și că "exist" (fizico-psihic) sesizez, percep "fenomene" afective, de gândire și imaginație (imagini mentale) etc.
3. În starea de "exist" fără să-mi dau seama m-am lasat "legat", antrenat de tumultul senzitiv-perceptiv, de cugetare și emoții, de închipuiri, presupunei și condiționări, de amăgiri, măști, de paradigme fără număr, de tot felul de credințe și tartorul fictiv, adică adevărata credință, desigur alta pentru fiecare și tot desigur a ta e cea una.
Doua exemple concrete: Într-o zi m-am perceput pe mine, mintea îmbrăcată în corp dar fără învelitoarea epidermică, am constatat atunci că atracția dintre sexe e o stare hipnotică indusă care are un suport capital în noțiunea denumită piele umană, dacă am vedea partenerul nostru fără ea am fi așa oripilați de ce se află dedesubt încât, vai nouă, toată iubirea sexuala și poetică ar deveni un vid destrămând poate hipnoza.
În altă zi datorită faptului că mă aflu pe mine nu numai ca "sunt" ci și că "exist", ba că exist cu necesități fiziologice, am crezut așa de mult asta (indiferent dacă totul e relitate așa cum am fost obișnuită să o percep sau e realitate virtuală) încât am ucis o ființă, am ucis ca să mânânc și nici măcar nu plâng și nu mă întreb, care să fie oare rațiunea primă a existenței acelei ființe, să fie rațiunea de a deveni friptură?
Căzută în mândrie, orgoliu, vanitate, în frici, emoții și patimi fără număr, eu mintea stau în mine, în mine conștiința și tatonez o cale să nu mai fiu pierdută.
Aceasta oare-i calea întreb în neant pe nimeni, aceasta este calea? întreb necunoscutul.
Eu merg pe calea vieții ce pare, că duce nicăierea, eu (mintea) merg cu mine însămi (conștiința) și-ncerc alinierea.
Să rezonez cu mine findcă-s din negândire, să fiu una cu ceea ce, poate e esență.
Necunoscut e totul, acesta-i adevărul, în rest doar presupuneri mascate-n adevăruri.
Eu fără hologramă oare dacă aș fi, atunci aș înțelege? dar oare voi muri?
Dar poate că esența atemporală e și spațiul doar emisii de unde (cerebrale?).
Merg pe a vieții cale, e tot ce pot să fac, să merg pe-a mea potecă, fără să mă abat.
Și dacă tot ce este, un rost are de e, voi împleti pe cale o viață-n armonie, dacă mă voi strădui.

Aceasta e o parte a ultimei paradigme din lungul șir prin care am trecut, ajutați-ma să o modelez constructiv

@altnume

Daca aplici la ipoteza "Matrix" sau "creier in borcan" (practic solipsism) cum poti sa deosebesti intre o realitate simulata si una reala? Nu ai cum. Deci ori accepti realitatea asa cum este, ori .... nu prea ai ce face. Asta este.

Quote

De unde stii ca este "cineva" si nu "ceva"? Pui carul inaintea boilor...

Quote

Tare am inpresia ca hipnoza este ceva mult mai pragmatic (si mai real).
http://en.wikipedia.org/wiki/Hypnosis

Edited by mork, 15 April 2010 - 15:51.

altnume, on 15th April 2010, 16:25, said:

mie mi s-a parut poezie ce ai scris

e imposibil ce ai scris tu acolo,chiar daca ai putea sa faci asta ca suna "misto" din punct de vedere filozofic,e imposibil
creierul functioneaza continuu si nu ai cum sa ii opresti functiile sale primordiale in niciun fel
cel putin nu acum.gandeste-te ca daca ai putea sa faci asta,ai putea sa facii si zoom mintal a ceea ce vezi

pt. mork:

Da, putem fi intr/un matrix cu autor necunoscut, ba suntem intr/un matrix pe care il numim existenta, ne/am obisnuit sa o percepem ca singura realitate posibila si nu ne intrebam cum se face ca nu putem intelege infinitul, mintea, constiinta, nu stim nimic palpabil despre sursa aparitiei informatiei, energiei sau materiei ori a vietii, mai vine si fizica cuantica si ne baga in ceata complet deoarece a inceput deja sa prezinte ipoteze incredibile.
Si oare cand va avea loc oprirea capacitatii umane de a intelege ca sa putem afirma, gata noi stim tot, nu mai e nimic de descoperit, deductia ne va purta mereu pe calea paradigmelor, nu exista final pt. asta.
Accepti realitatea cum e dar daca in viata ajungi uneori la o realitate prea greu de purtat, care te ucide, ce te faci?

Am specificat: cine (ce), asa ca nu pun deloc carul inaintea boilor, m/am cam eliberat de asta.

Hipnoza de care vorbesti este cea despre care zici, dar si cea de care am scris nu vad contraargument sa nu fie posibila.

alexisa:

Ma bucur ca cel putin nu m/ai flituit, uneori in momentele de inspiratie, aceasta vine aproape versificat, daca privesti din afara subiectul poate parea chiar fara noima.

doctorwho:

E imposibil ce? nu am inteles exact la ce te referi.
Nu ma refer la oprirea functiilor primordiale ale creierului.
Daca detaliezi poate reusim sa dialogam.

altnume, on 17th April 2010, 20:57, said:

1. Exista nu este un matrix.... Cand am spus de aceasta ipoteza (un nume colocvial pentru solipsism), se implica existenta unei lumi externe fata de noi, in care corpul uman (creierul)  primeste impulsuri electrice de la un sistem extern, impulsuri ce se substituie celor primite - in mod normal - de la mediul natural. Sau ca suntem de fapt o simulare intr-un mediu virtual. Problema in aceste cazuri este ca nu avem cum sa ne dam seama de starea noastra reala deoarece toate informatiile primite (si pe baza carora ne cream rationamentele) sunt false/provin dintr-o sursa controlata. Asa incat existenta NU este matrix/simulare de acest gen. Informatiile primite - da (eventual).
2. Cum nu ne intrebam? Tu te intrebi. Sunt si altii care s-au intrebat....
3. Infinitul este un concept, nu se poate "intelege". Daca ai avea o memorie suficienta cat sa retii toate datele din "infinit", putere de calcul suficienta ca sa le procesezi si metode de achizitie a acelor date, l-ai putea "intelege". Bineinteles, resursele necesare ar trebui sa fie probabil infinite, ceea ce ar duce la alte probleme - metodele de implementare a acestor metode. Deci raspunsul la intrebarea ta este de natura utilitaristica, nu principiala.
4. Mintea nu se poate "intelege" (presupun ca te referi ca nu se cunoaste modul de functionare) pentru ca avem inca lipsuri de cercetare. Unele lucruri se cunosc deja, multe nu. O sa o intelegem pe viitor (gandeste-te ca acum cateva sute de ani nu stiam aproape nimic despre asta... si despre multe altele). Idem pentru constiinta. Ca idee... daca spui ca o chestie "nu se poate cunoaste" te limitezi din start; adica nici macar nu incerci sa cunosti acel ceva si deja tragi concluzii? De ce te temi sa spui "nu stiu" si "eu nu stiu dar copii mei vor sti"?
5. Se stiu o gramada de lucruri palpabile despre aparitia informatiei (nu ca ar fi ceva tangibil, palapabil), energiei, materiei si vietii... inclusiv despre "sursa" (desi mai corect ar fi de spus "surse").
6. Mecanica cuantica baga in ceata doar pe cei care nu cunostinte solide de matematica/fizica. Studiul este o idee buna. Dar atentie; trebuie sa te feresti de metodele heirupistice de abordare a acestui domeniu... de obicei ele sunt locul de unde se formeaza "ipotezele incredibile" de care pomenesti. Daca un fizician isi permite sa emita cateva idei filozofice asta nu inseamna ca acele idei sunt legi/teorii ale fizicii; mai mult, heirupistul va veni imediat cu interpretarile sale SF (cred ca ai vazut cat se vehiculeaza in ultimul timp termeni ca "cuantic", "vibratii", "energii", "fotonic", "camp" in contexte si sensuri aberante).
7. Capacitatea umana nu are legatura cu cantitatea de informatii disponibile (nu in sensul "opririi). De stiut tot nu o sa putem sti decat atunci cand o sa rezolvam problemele de la 3. In forma actuala nu vom putea sti "totul"...
8. Subestimezi puterea deductiei... desi o aplici in fiecare zi, chiar fara sa stii.
9. Daca realitatea te poate ucide, probabil ca o si va face. Ghinion. Asta e. Totusi, poti sa iti maximizezi sansele daca tii cont de ea. Cineva care abordeaza problema solipsist probabil ca va fi "curatat" rapid (totusi noroc de instinctul de conservare).

Quote

Aia despre care vorbesti nu e prea hipnoza. Hipnoza inseamna ceva clar, exact. Cum spune acineva anterior, ce ai facut este mai mult poezie, literatura.
In plus, nu trebuie aduse contraargumente ca asa ceva nu exista, ci sa dovedesti ca exista. Apoi mai vorbim. De exemplu, cum sa fac eu deosebirea intre ce afirmi si o visare cu ochii deschisi (reverie)? La fel, hipnoza a fost dovedita ca exista...

Quote

vorbeam despre eliberarea completa pe care ai descris-o tu mai sus,si spuneam ca asa ceva e imposibil din punct de vedere biologic
nu exista nicio forma de meditatie care sa te aduca intr-o stare asa de profunda,deoarece e imposibil sa blochezi absolut totul
e ceva ce ar putea fi realizat(sa opresti anumite conexiuni neuronale) dar creierul nu poate face asta
oricat ai incerca,nu vei atinge niciodat acel grad de eliberare absoluta

sfantu.dracu, on 31st March 2010, 15:08, said:

gresit... moartea este doar un eveniment la fel ca toate celelalte raportate la modul de transformare a materiei in diferite stadii ale sale...


singura chestie reala este relativitatea... absolut totul este relativ in lumea cunoscuta de noi... de fapt viteza luminii pare sa fie o constanta la nivel universal si chestia asta da de gandit (or fii alte dimensiuni in care viteza luminii nu e fixa si noi percepem doar un anumit parametru al ei, de exemplu)... in rest nu exista certitudini ci doar probabilitati ca ceea ce pare sa se manifeste si sa existe... exista probabilitatea ca intr-o buna zi sa treci prin zid, desigur este extrem de mica, dar exista... era doar un exemplu...