Mai vii / nu mai vii / dilema :)

Vii la meci ?  Nu

Aceeasi intrebare dar cu sens opus (nu in fata) are acelasi raspuns care arata acelasi lucru ca la prima intrebare.

Nu vii la meci? Nu

La "nu vii la meci?" sînt trei raspunsuri posibile:
1. Nu.  Adcă nu vin la meci.
2. Da.  Adică da, nu vin la meci.
3. Ba da.  Adică vin la meci.

Unii înțeleg pe dos da-ul, care de fapt înseamnă nu, așa că e bine să-l eviți.  Părerea mea.

Quote

Ok.  Nu e tocmai on-topic, dar nu vreau să deschid altul.  Nici la negarea negării nu se prea încadrează.

Citatul e real, de undeva de pe forum, dar am șters trimiterea la postul original (și am corectat o litera mîncată) pentru că ar fi în afara discuției.

Problema stă cam așa:

• Cred că nu are nicio legătură, dar...
  
• Nu cred că are vreo legătură, dar...
  
• Nu cred că are nicio legătură, dar...

Variantele 1 și 2 sînt corecte și spun același lucru dpdv logic, deosebirea (dacă există) poate fi cel mult de nuanță.  O variantă 4 ("Cred că are nicio legătură") este exclusă din start.  Nici n-am adăugat-o în listă.

Și mai rămîne varianta 3, cea din citat.  Mie personal nu-mi place, și presupun că e greșită, deși n-aș băga mîna-n foc.  Daca ar fi spus "nu cred că nu are nicio legătură" ar fi sunat corect, dar ar fi afirmat contrariul.

Este cineva care poate face lumină?  Există reguli pentru folosirea vreo/nicio?  Mă gîndesc la ceva analog cazului "doar/decît".

PS. N-am postat-o în cutia cu greșeli pentru că nu sînt 100% sigur că e greșită.

În limba română negația negației nu înseamnă afirmație.

Așa e.  Dar nu asta întrebam.

Eu vin/Tu vii
Eu nu vin/ Tu nu vii

Cred ca e simpla problema cu verbele, se aplica aceeasi logica peste tot. Daca verbul are la persoana I sg. terminatia in ix (unde x=a...z) la pers. a doua sg. va fi cu doi de i.  Ex: verbul " a sti" ...prezent eu stiu/tu stii; conditional: eu as sti/tu ai sti  samd.  D.p.d.v fonetic n-o sa percepi nicio diferenta intre "eu as sti" si "tu stii".

eu obtin/tu obtii; eu as fi/tu ai fi; eu sa fiu/tu sa fii; eu voi fi/tu vei fi; eu revin/tu revii...atentia spre ultimele doua litere ale verbului si observatia ca disparitia ultimei litere forteaza al doilea i .
Daca gresesc rog mustrare scrisa !

L.E Recitind am observat ca te durea maseaua....doctor bun cum sunt ti-am taiat piciorul

Edited by FozoliF, 08 June 2007 - 02:30.

 Strict, on Apr 18 2007, 11:46, said:

Nu, nu se poate raspunde cu ,,da" la o asemenea intrebare, ci doar cu ,,nu" sau ,,ba da"! Exista si o exceptie: cand se intreaba cu mirare, se accepta ,,da".

Ex.
- Nu vii la meci?! (mirare)
- Da, asa e.

 Strict, on 27th April 2007, 11:43, said:

La a 3 intrbeare nicio se scrie" nici o" despartit cu sensul de nici una, dar este corecta intrebarea

 blum, on 29th August 2011, 04:00, said:

După regula din DOOM2, dacă țineți mult s-o respectați, trebuie scris nicio (și niciuna) legat atunci cînd denotă simpla inexistență.

Întrebarea e într-adevăr corectă, dar numai dacă acceptăm că mutarea lui nu din subordonată în regentă e corectă și nu schimbă sensul, ca în exemplul:

- Cred că nu vine.
- Nu cred că vine.

Uzul foarte frecvent ne impune să acceptăm și varianta a doua, dar strict vorbind numai prima exprimă logic sensul dorit. (La alte verbe nu ne permitem astfel de inversări, de exemplu Mă bucur că nu vine și Nu mă bucur că vine înseamnă lucruri total diferite.)

Dacă acceptăm mutarea lui nu, atunci următoarele două exprimări devin echivalente:

- Cred că nu are nici o legătură, dar...
- Nu cred că are nici o legătură, dar...

Observ totuși și la mine și la alții o evitare a unora din construcțiile cu negare dublă, probabil sub influența gramaticii engleze.

 AdiJapan, on 29th August 2011, 11:10, said:

Depinde dacă era accentuat sensul verbului din regentă sau nu. Verbul din regentă își păstrează sensul în ambele situații: îmi displace dacă (el) vine. În funcție de realitate sau ce dorim să exprimăm organizăm și subordonata în concordanță.

Dacă era important să comunicăm venirea (sau lipsa ei) atunci inversam ordinea, ceva în genul "El sigur vine, să nu crezi că mă încântă .."

 AdiJapan, on 29th August 2011, 11:10, said:

Păstrarea sensului are loc și aici (deși propozițiile sunt tehnic opuse ca sens) pentru că accentul este pe informația din subordonată - "nu are legătură". Indiferent dacă "nu cred că are vreo" sau "cred că nu are nicio". Nu spun că e normal să se întâmple, doar caut o explicație pentru un fenomen existent.

 daimon', on 29th August 2011, 17:36, said:

Nu-mi pot imagina nici o situație în care frazele să aibă același sens:

- Mă bucur că nu vine.
- Nu mă bucur că vine.

În prima se afirmă că X nu vine (și că asta îmi place), iar în a doua se afirmă că X vine (și că nu-mi place). Oricum aș da-o sensurile sînt distincte, opuse în fiecare privință în parte.

Cu a credea lucrurile stau altfel, diferența e mai mică:

- Cred că nu vine.
- Nu cred că vine.

Amîndouă sînt o negare a bănuielii că vine X. Strict vorbind ceea ce se neagă e altceva în fiecare caz --- se neagă venirea, respectiv bănuiala ---, dar în linii mari mesajul enunțului e același.

 AdiJapan, on 29th August 2011, 11:55, said:

"Mă bucur că nu vine" nu este aproximativ la fel cu "mi-ar fi displăcut dacă venea"? Nu identic ca sens, dar asemănător.

Diferența de sens este dată de faptul că a doua propoziție ("nu mă bucur că vine") implică și o posibilă zonă gri, pur și simplu nu-mi pasă dacă vine sau nu, în timp ce bucuria primului exemplu este clară și activă. Cel puțin eu așa percep ..

 daimon', on 29th August 2011, 18:59, said:

Nu, diferența de sens e mult mai mare decît o posibilă zonă gri:

- Mă bucur că nu vine. --- Persoana nu vine. (Iar eu am un anumit sentiment față de asta.)
- Nu mă bucur că vine. --- Persoana vine. (Iar eu am un anumit sentiment față de asta.)

Sigur că atitudinea mea față ce persoana care vine sau nu vine e aceeași în ambele cazuri: eu n-aș vrea să vină. Dar informația pe care o transmite enunțul în ce privește venirea persoanei este opusă ca sens în cele două cazuri. O asemenea opoziție de sens nu se găsește în perechea Cred că nu vine / Nu cred că vine.

În enunțul cu cred propoziția secundară îl are pe vine la indicativ, dar asta numai printr-un abuz, pentru că venirea sau nevenirea este de fapt ipotetică. Teoretic vorbind acolo ar fi trebuit un alt mod verbal, care să sugereze acest lucru, de exemplu conjunctivul, optativul sau prezumtivul: Nu cred să vină, Nu cred că ar veni, Nu cred că o veni. Dar uzul arată altfel, iar caracterul ipotetic e transmis de cred.

În schimb în enunțul cu mă bucur indicativul vine din secundară e un indicativ propriu-zis: informația despre venirea sau nevenirea persoanei e dată ca fapt real, nu ca ipoteză.