Sign In
Create Account
Back to top
 |
Chirurgia spinală minim invazivă
Chirurgia spinală minim invazivă oferă pacienților oportunitatea unui tratament eficient, permițându-le o recuperare ultra rapidă și nu în ultimul rând minimizând leziunile induse chirurgical. Echipa noastră utilizează un spectru larg de tehnici minim invazive, din care enumerăm câteva: endoscopia cu variantele ei (transnazală, transtoracică, transmusculară, etc), microscopul operator, abordurile trans tubulare și nu în ultimul rând infiltrațiile la toate nivelurile coloanei vertebrale. www.neurohope.ro |
Reincarnarea este posibila?
2 votes
Last Updated: Aug 20 2019 06:13, Started by
zyppster
, Jun 09 2019 13:14
·
0
0
-
This topic is locked
#91
Posted 14 July 2019 - 16:43
|
Albert Einstein spunea : "indiferent de ce-ti poti imagina, Natura a creat deja acel ceva " !
a spus-o in tinerete cand era ateu. mai tarziu, apropiindu-se de moarte, a spus :"indiferent de limitele imaginatiei tale, D-zeu a creat deja asa ceva" ! Edited by benetusseryo, 14 July 2019 - 16:47. |
#92
Posted 14 July 2019 - 16:46
|
N-ai putea matale să urmezi exemplul lui Isus și să ne vorbești în pilde! Eu am mintea antrenată să gândească simplu (nu simplist), pentru că adevărul se regăsește în lucrurile simple... cu cât complici lucrurile, cu atât mai mult de depărtezi de esența adevărului! No offence!  Pentru început ai putea de exemplu să ne spui o pildă cum vezi matale lumea, cosmosul și cum consideri matale că a venit în existență! Edited by gladioc, 14 July 2019 - 16:47. |
#93
Posted 14 July 2019 - 16:50
|
de ce au intraziat cca 300 de ani sa-i scrie "cineva" pildele ?
nu te grabi sa raspunzi ! nu este o intrebare usoara ! |
#94
Posted 14 July 2019 - 16:51
|
Albert Einstein spunea : "indiferent de ce-ti poti imagina, Natura a creat deja acel ceva " ! a spus-o in tinerete cand era ateu. mai tarziu, apropiindu-se de moarte, a spus :"indiferent de limitele imaginatiei tale, D-zeu a creat deja asa ceva" ! Prinţul Matila Ghyka între… Ion Iliescu şi Ceauşescu „Deşi era o figură cu totul distonantă faţă de regimul politic din România de dinainte de Decembrie ’89, i-a fost publicată postum o antologie de scrieri de estetică şi teoria artei îngrijită de… Ion Iliescu. Nu este vorba de cunoscutul om politic, dar coincidenţa frapează. La aceasta se adaugă faptul că străstrănepoţii de văr primar ai lui Matila Ghyka poartă numele de „Ceauşescu”.” Acum eu vă-ntreb ştiţi cine a fost Matila Ghyka? Edited by gladioc, 14 July 2019 - 16:53. |
#95
Posted 14 July 2019 - 16:58
|
Mihai Viteazu' ?
Edited by benetusseryo, 14 July 2019 - 16:59. |
#96
Posted 14 July 2019 - 17:14
|
prim-ministru al Sf. Imperiu... cartea a apărut la începutul anilor 80 la editura tehnică dacă nu mă-nşel...
Edited by gladioc, 14 July 2019 - 17:15. |
#97
Posted 14 July 2019 - 17:16
|
sfantu' imperiu este Vaticanu ?
ma omori cu "jumatatile de masura " ! |
#98
Posted 14 July 2019 - 17:17
91785435b3d7c3e30425adc29d60fc60.jpg 67.03K
3 downloads
sfantu' imperiu este Vaticanu ? ma omori cu "jumatatile de masura " ! |
#99
Posted 14 July 2019 - 17:21
|
sfantu' imperiu este Vaticanu ? Nu, ci urmașa Imperiului Roman! Cu centrul la Vatican, este adevărat!
|
#100
Posted 14 July 2019 - 17:43
|
Nu, ci urmașa Imperiului Roman! Cu centrul la Vatican, este adevărat!
308525_full.jpg 46.64K
1 downloads
veronique2.jpg 24.04K
1 downloads
veronique00038.png 398.86K
1 downloadsAscetul semidivin, Nârada, i-a cerut cândva dirct Fiinţei Supreme să-l înveţe secretul Mâyei sale. Acest Nârada, în mitologia hinduismului, este un model favorit al discipolului aflat pe „calea evlaviei”(bhakti-mârga). Ca răspuns la prelungita şi ferventa sa austeritate, Vishnu îi apăruse în sihăstrie şi-i făgăduise satisfacerea unei dorinţe. Când el îşi exprimă smerit dorinţa sa adâncă, zeul îl învaţă nu cu vorbe, ci supunându-l unei întâmplări teribile. Versiunea literară a poveştii ne-a parvenit în Matsya-Purâna, o culegere sanscrită care şi-a căpătat forma actuală în timpul perioadei clasice a hinduismului medieval, aproximativ în sec. al IV-lea d. Cr. Ea ne este prezentată ca fiind povestită de către un sfânta pe nume Vyâsa. În jurul sihastrului Vyâsa, în singurătatea sa din pădure, se adunase un grup de bărbaţi sfinţi. „Tu înţelegi ordinea eternă şi divină”, îi spuseră ei, „prin urmare, dezvăluie-ne secretul Mâyei lui Vishnu”. „Cine poate oare înţelege Mâyâ Zeului Suprem, afară de el însuşi? Mâyâ lui Vishnu îşi exercită vraja sa asupra noastră. Mâyâ lui Vishnu e visul nostru al tuturora. Nu vă pot spune decât o poveste, care a ajuns până la noi din zilele vechimii, despre felul în care această Mâyâ şi-a făcut simţit efectul într-o anumită împrejurare aparte şi neobişnuită.” Vizitatorii erau dornici să-l asculte. Vyâsa a început: „A fost odată ca niciodată, un tânăr prinţ, Kâmadamana, adică „Îmblânzitorul Dorinţelor”, care, purtându-se în deplină potrivire cu înţelesul numelui său, îşi petrecea viaţa petrecând cele mai aspre şi mai ascetice austerităţi. Tatăl său, dorind să-l însoare, îi vorbi însă într-o anumită împrejurare cu următoarele cuvinte: „Kâmadamana, fiule, ce se întâmplă cu tine? De ce nu-ţi iei o soţie? Căsătoria aduce împlinirea tuturor dorinţelor unui bărbat şi prin aceasta, îngăduie atingerea unei fericiri desăvârşite. Femeile sunt însăşi rădăcina fericirii şi a bunăstării. Prin urmare du-te fiule drag, şi însoară-te.” Tânărul rămase tăcut din respect pentru tatăl său. Dar când regele stărui mai departe şi-l îndemnă necontenit, Kâmadamana îi răspunse: „Dragă tată, îmi însuşesc purtarea pe care mi-o arată numele meu. Mi-a fost revelată puterea divină a lui Vishnu, care ne susţine şi ne ţine ca într-o plasă atât pe noi, cât şi toate cele ce sunt pe lume.” Regescul tată făcu o pauză de o clipă ca să cugete, apoi îşi mută cu dibăcie argumentarea de la atracţia plăcerii personale la aceea a datoriei. Bărbatul trebuie să se căsătorească, declară el, pentru a zămisli urmaşi, astfel încât spiritele sale ancestrale de pe tărâmul strămoşilor să nu fie lipsite de jertfele de bucate ale urmaşilor şi ameninţate să se cufunde în mizerie şi deznădejde de nedescris. „Iubite tată, spuse tânărul, am trecut prin mii de vieţi. Am suferit moartea şi bătrâneţea de multe sute de ori. Am cunoscut unirea cu soţiile şi pierzania. Am existat sub chip de iarbă şi de tufe, de liane şi de arbori. M-am mişcat printre vite şi animale de pradă. De multe sute de ori am fost brahman, femeie, bărbat. M-am împărtăşit din binecuvântarea lăcaşelor cereşti ale lui Shiva; am trăit printre nemuritori. Într-adevăr, nu e nici un fel de fiinţă, nici chiar supraomenească, a cărei formă eu să nu o fi îmbrăcat de mai multe ori; am fost demon, spiriduş, paznic al comorilor pământeşti; am fost spirit al apelor fluviilor; am fost prinţ ceresc; am fost şi rege printre şerpii-demoni. De fiecare dată când cosmosul a dispărut spre a fi sorbit din nou în esenţa fără formă a Divinului, am dispărut şi eu; iar când universul şi-a făcut din nou apariţia, am reapărut şi eu întru fiinţă, spre a trăi o nouă serie de renaşteri. În repetate rânduri am căzut pradă amăgirilor existenţei, şi totdeauna atunci când mi-am luat o soţie. Dă-mi voie să-ţi povestesc, continuă tânărul, ceva ce mi s-a întâmplat în timpul penultimei mele întrupări. Numele meu în timpul acestei existenţe era Sutapas, „Cel-Ale-Cărui-Austerităţi-sunt-Bune”; eram ascet. Şi fierbintea mea credinţă în Vishnu, Stăpânul Universului, mi-a atras bunăvoinţa sa. Încântat de felul în care îmi împlinisem numeroasele-mi legăminte, el mi s-a arătat în faţa ochilor mei trupeşti, călare pe Garuda, pasărea cerească. „Îţi fac un hatâr”, spuse el. „Orice doreşti ţi se va împlini.” I-am dat următorul răspuns Stăpânului Universului: „Dacă eşti mulţumit de mine, îngăduie-mi să-ţi înţeleg Mâyâ.” „Ce poţi face tu cu înţelegerea Mâyei mele?” răspunde Zeul. „Îţi voi da mai degrabă îmbelşugare în viaţă, împlinirea datoriilor şi misiunilor tale obşteşti, toate bogăţiile, sănătate şi plăcere ca şi fii eroici.” „Tocmai de lucrurile acestea”, spusei eu, „doresc să fiu scăpat şi să trec dincolo de ele.” Zeul continuă: „Nimeni nu-mi poate înţelege Mâyâ. Nimeni nu mi-a înţeles-o vreodată. Nu va exista nicicând cineva în stare să-I pătrundă taina. Demult, tare demult, trăia un profet asemănător zeilor, pe nume Nârada, şi el era un fiu bun al zeului Brahmâ însuşi, şi era plin de evlavie fierbinte faţă de mine. Ca şi tine, el şi-a atras bunăvoinţa mea şi eu I-am apărut aşa cum îţi apar şi ţie acum. I-am făgăduit împlinirea unei dorinţe, şi el a dat glas dorinţei căreia şi tu I-ai dat glas. Apoi, deşi l-am prevenit să nu cerceteze mai departe taina Mâyei mele, el a stăruit, întocmai ca şi tine. Şi atunci I-am spus: „Aruncă-te în apa de colo şi vei trăi taina Mâyei mele.” Nârada s-a aruncat în iaz. A ieşit din nou la suprafaţă sub forma unei fete. Nârada a păşit pe uscat din apă ca Sushilâ, „cea virtuoasă”, fiica regelui din Benares. Şi curând, ea fiind în floarea tinereţii, tatăl ei I-o dădu de nevastă fiului regelui învecinat din Vidarbha. Profetul şi ascetul ce sfânt, sub forma unei fete, a trăit din plin toate desfătările iubirii. La sorocul cuvenit, bătrânul rege din Vidarbha muri, iar soţul Sushilei îi urmă la tron. Frumoasa regină avea mai mulţi fii şi nepoţi şi era peste seamăn de fericită. După trecerea mai multor ani izbucni însă o ceartă între soţul Sushilei şi tatăl ei, ceartă care ajunse în cele din urmă la un război sângeros. Într-o singură bătălie uriaşă mulţi dintre fiii şi nepoţii ei, tatăl şi soţul ei au fost ucişi cu toţii. Şi când ea află despre măcel, o porni adânc mâhnită din capitală spre câmpul de bătălie, pentru a înălţa acolo o jeluire solemnă. Şi porunci să se ridice un rug funerar uriaş pe care aşeză leşurile rudelor ei, fraţii, fiii şi nepoţii, iar apoi, unul lângă altul, trupurile soţului şi tatălui său. Cu propria-I mână apropie torţa şi dădu foc rugului; când flăcările urcară spre cer, ea strigă din toate puterile: „Fiule, fiule!”, iar când rugul începu să trosnească, se aruncă şi ea în vâlvătaie. Pojarul se răci şi se limpezi numaidecât; rugul se prefăcu într-un iaz. Şi Sushilâ în mijlocul apelor se regăsi, dar tot ca Nârada cel sfânt. Şi zeul Vishnu, ţinându-l pe sfânt de mână, îl ajută să iasă din lacul de cleştar. După ce zeul şi sfântul ajunseră pe mal, Vishnu îl întrebă cu un zâmbet cu două înţelesuri: „Cine este acest fiu a cărui moarte o jeleşti?” Nârada rămase confuz şi ruşinat. Zeul continuă: „Aşa se înfăţişează Mâyâ mea, jalnică, ursuză, blestemată. Nici Brahmâ cel născut din lotus, nici oricare altul dintre zei, nici Indra şi nici chiar Shiva nu se pot adânci în abisul ei fără fund. De ce sau cum crezi că tocmai TU ai putea cunoaşte acest lucru de necunoscut?” Nârada îl rugă să-i dăruiască credinţă desăvârşită şi evlavie, precum şi harul de a-şi aminti această experienţă în viitor. Mai mult, ceru ca iazul în care pătrunsese, ca într-o sursă de iniţiere, să devină un loc sacru de pelerinaj, iar apa lui – mulţumită prezenţei tainice şi necurmate într-însa a zeului care intrase acolo ca să-l scoată pe sfânt din adâncul magic – să fie înzestrată cu puterea de a spăla orice păcat. Vishnu îi împlini dorinţele pioase şi pe loc, în aceeaşi clipă, se făcu nevăzut, retrăgându-se în locuinţa lui cosmică din Oceanul de Lapte. „Ţi-am spus această poveste”, încheie Vishnu, înainte de a se retrage tot astfel din faţa ascetului, „ca să te învăţ că secretul Mâyei mele e de nepătruns şi nu poate fi cunoscut. Dacă doreşti, poţi şi tu să te arunci în apă, şi vei şti de ce anume lucrurile stau aşa cum îţi spun.” După care Sutapas (sau prinţul Kâmadamana în penultima sa întrupare) plonjă în apa iazului. Ca şi Nârada, el ieşi la suprafaţă sub înfăţişarea unei fete, fiind astfel învăluit în ţesătura altei vieţi.” Edited by gladioc, 14 July 2019 - 17:36. |
|
#101
Posted 14 July 2019 - 17:47
|
cine este "fiinta suprema" ?
stiai ca in biblia veche, suntem facuti "dupa chipul si asemanarea noastra " ? Edited by benetusseryo, 14 July 2019 - 17:48. |
#102
Posted 14 July 2019 - 17:53
|
cine este "fiinta suprema" ? stiai ca in biblia veche, suntem facuti "dupa chipul si asemanarea noastra " ? pluralul de acolo denotă un prototip divin, cel heruvimic după care a fost creat omul... o biunitate divină... |
#103
Posted 14 July 2019 - 17:54
|
Vishnu desigur. pluralul de acolo denotă un prototip divin, cel heruvimic după care a fost creat omul... o biunitate divină... Păi și Krișna?! În ce sens biunitate?! |
#104
Posted 14 July 2019 - 17:57
|
Toate tradiţiile vorbesc în ultimă analiză despre Dumnezeu că este Identitate simplă perfectă, dar şi că această Supremă Identitate este o identitate a două principii contrastate, de distins în toate lucrurile compuse, dar care coincid fără compunere în Unul care nu este nici un lucru. Identitatea este a Esenţei şi Naturii, Fiinţei şi NeFiinţei, Dumnezeu şi Dumnezeire – masculinului şi femininului. Natura naturans, Creatrix universalis est Deus. Pe de o parte, o divizare a Esenţei de Natură, Cer de Pământ, subiect de obiect, este un sine qua non al existenţei lucrurilor compuse.
Natura se retrage astfel din asemănarea cu Dumnezeu, reţinând o anumită asemănare cu fiinţa. De aici, Esenţa este Creatorul şi puterea activă, Natura: mijloacele creaţiei şi recipientul pasiv al formei – Natura ca fiinţă prin care generatorul generează. Relaţia bărbatului cu femeia este o asemănare: relaţia mariajului este un sacrament şi un rit deoarece este un simbol adecvat şi o reflectare a identităţii Esenţei şi Naturii in divinis. Noţiunea de polaritate bisexuală în Zeitate sugerată mai sus, a fost văzută uneori ca o caracteristică a sistemelor tantrice hinduse şi buddhiste medievale din India, în care este foarte clar enunţată şi realizată pe baza unui simbolism şi ritual vizual. Măsura în care Tantrismul şi Şâktismul trebuie identificate a fost larg discutată de Glasenapp care concluzionează că punctul de plecare pentru doctrinele Şâkta este dat în filozofia „Glasului” (vâc) a Mantra-Şâstrelor. În doctrinele hinduse se vorbeşte astfel despre Intelect: Intelectul este virtual Prajapati, aici „Intelect (manas)” este identificat cu „Acela care era la început nici NeFiinţă, nici Fiinţă”. Intelectul emană Cuvântul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, Cuvântul (vac); Copilul, Spiritul sau Viaţa (prana). Intelectul şi Cuvântul, Cerul şi Pământul, ca Cunoscător şi Cunoscut, sunt părinţii universali ai universului conceptual. Intelectul (manas, buddhi) şi voinţa (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este „conceptuală” în ambele sensuri ale cuvântului. Deşi procederea Cuvântului (actul Intelectului Divin) şi procederea Spiritului (actul Voinţei Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea Cuvântului şi procederea per artem nu sunt doar coincidente ci şi logic de indistins. De aceea Christos este numit „arta lui Dumnezeu” (Augustin, „De trinitate”). Procederea sau creaţia per artem (=tastaiva) este în mod esenţial o operaţie intelectuală. Expresiile scolastice „per verbum in intellectu conceptum”; „per artem et ex voluntate” sunt echivalente cu „manasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjata”. În tradiţia vedică, Identitatea Supremă (tad ekam) este „în acelaşi timp spirantă şi despirată” (ânit avâtam), „Fiinţă şi NeFiinţă (sad-asat) în înaltul Empireu, în pântecele Infinitului. În acelaşi mod în Mundakya Upanişad, supralogicul Brahma este „Fiinţă şi NeFiinţă… Intelect şi Voce (sad-asat… vâg-manas). Coincidenţa non-supremului şi supremului (apara şi para) Brahma din Upanişade este cea a lui Mitrâvarunau din Vede. Identitatea Supremă este în mod egal bipolară fie că „Ea” este concepută ca masculină sau feminină; despre Magna Mater, Natura Naturans Creatrix, Infinitul (virâj, aditi) se poate întreba: „Cine-I cunoaşte dualitatea progenitivă?” (mithnavatvam) şi invers: „El (Brahma) este un pântece (yonis ca gîyate). Dar dacă aceste două principii sunt considerate în reciprocitatea lor, Dumnezeu manifestat este cel masculin şi Dumnezeirea nemanifestată este puterea feminină, fiind rezervorul inepuizabil al atotposibilităţii, inclusiv cea a manifestării, este deci vorba aici de Mitra care inseminează pe Varuna, Krishna care „depune embrionul în Marele Brahma, pântecele meu… Natura mea supremă (para prakrti), pântecele întregii existenţe” şi „În pântecele Infinitului în care Soma pune embrionul”, „Apele purtau embrionul universal”, adică „Germenele de Aur”, Hiranyagarbha. În doctrinele hinduse se vorbeşte astfel despre Intelect: Intelectul este virtual Prajâpati, aici „Intelect (manas)” este identificat cu „Acela care era la început nici NeFiinţă, nici Fiinţă”. Intelectul emană Cuvântul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, Cuvântul (vac); Copilul, Spiritul sau Viaţa (prana). Intelectul şi Cuvântul, Cerul şi Pământul, ca Cunoscător şi Cunoscut, sunt părinţii universali ai universului conceptual. Intelectul (manas, buddhi) şi voinţa (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este „conceptuală” în ambele sensuri ale cuvântului. Deşi procederea Cuvântului (actul Intelectului Divin) şi procederea Spiritului (actul Voinţei Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea Cuvântului şi procederea per artem nu sunt doar coincidente ci şi logic de indistins. De aceea Christos este numit „arta lui Dumnezeu” (Augustin, „De trinitate”). Procederea sau creaţia per artem (=tastaiva) este în mod esenţial o operaţie intelectuală. Expresiile scolastice „per verbum in intellectu conceptum”; „per artem et ex voluntate” sunt echivalente cu „manasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjata”. Intelectul şi Vocea (manas şi vâc) sunt Una ab intra: „Vocea este cu adevărat Brahma din supremul Empireu”. Dar „Acest Brahma e Tăcere”. Aşa cum incantaţia (brahma) este acolo inaudibilă Brahma, aşa şi Vocea negrăită; Intelectul este acolo „de-mentat” de el însuşi, Vocea nerostită. Doar când acestea două sunt separate, când cerul şi pământul sunt despărţite de axa universului (skambha, stavros), acel Intelect şi Vocea devin „polii Vedelor” (vedasya âni), respectiv celestul şi chtonicul, apoi doar acea Fiinţă şi NeFiinţă ia o calificare ca Viaţă şi Moarte, Bine şi Rău, divizate una de alta ca ţărmul aproape de cel depărtat de lărgimea universului. NeFiinţa atunci dobândeşte, într-adevăr, valoarea non Est, deoarece referindu-se la toate lucrurile de sub Soare: creaţia şi crucificarea cosmică nu sunt doar mijloace necesare ale răscumpărării, ci şi chiar antiteza ultimului sfârşit, care trebuie să fie acelaşi cu primul început. „Când perechea unită a fost despărţită, Devas au gemut, şi au strigat: Să fie unită din nou”, şi de aici provine toată punerea în scenă a mariajului în ritual, reunirea simbolică a lui Indra şi Indrânî în inimă. Una dintre multele descrieri ale divinei procesiuni dinspre interior spre exterior este următoarea: Prajâpati, fiind Unul şi dorind să fie Mulţi, cu Intelectul căută Tăcerea: ce era în Intelect, deveni „Marele”. El percepu: „Acest embrion al Meu este ascuns în Mine: îl voi naşte prin Voce”. El separă Vocea. Apoi „Marele” fu născut: din care Prajâpati spuse: „Aceasta e măreţia Marelui, ce a fost de atâta timp în mine”. „Marele” era la Prajâpati chiar ca cel mai vârstnic Fiu.” Fiul este deci deja în unitatea nedivizată a uniunii principiilor, imaginea Tatălui în el însuşi, per verbum in intellectu conceptum; şi această concepere este „actul fecundaţiei latente din eternitate”. „Contemplaţia Tăcerii” a lui Prajâpati este o operaţie vitală: El avu o relaţie prin Intelect cu Vocea, şi deveni însărcinat”. Acel Prajâpati divide Vocea de el însuşi (Voce care fuse „Tăcerea” sa). „El separă Femeia” - „Această Voce este într-adevăr o fecioară”, „Am făcut eu însumi o Mamă din care să mă nasc”. Tatăl însuşi se naşte prin Mama care este o coesenţialitate a Fiului cu Tatăl: „Devenind un embrion, el intră în soţia sa, mama, şi fiind reînnoit, este născut din nou”. Există o delegare şi transmitere a Naturii universale în genealogia regni Dei aşa cum există una în cazul unei naturi umane particulare într-o succesiune dinastică a tipurilor funcţionale. O „renaştere” în acest sens - „cel care acţionează fiind născut în copiii săi”; „copiii mei sunt venirea mea să fiu din nou”, „ceea ce el a generat în purtarea sa din nou” – constituie tot ceea ce este, la drept vorbind, doctrina indiană a reîncarnării individualului, spre deosebire de cea a transmigraţiei Persoanei Spirituale care, atunci când corpul moare, „se grăbeşte din nou către un pântece” – reîncarnarea şi transmigraţia coincid de fapt doar in divinis. Vocea separată îşi asumă acum o funcţie vehiculară, aceea a liturghiei sub aspectul său verbal, Rc, în altă parte identificată cu această lume şi Pământul. „Marele” (brhat, care implică o indefinită extensie în timp şi spaţiu), la început conţinut ca un embrion (garbha) în Unitate şi acum transferat prin operaţie vitală Mamei, în care se dezvoltă şi este născut, este iniţial Agni (sau Indra, Surya, sau Soma), audibilul şi vizibilul Prâjapati, considerat aici sub un aspect liturgic: „El este născut din şalele Titanilor şi străluceşte în poala Mamei”, pântecele-altar al Pământului Mamă. În naşterile creştine de tip bizantin, unde există o peşteră spartă în locul posteriorului şi mai familiarului staul (semnificaţia ambelor este aceeaşi în ultimă analiză, la fel ca în tradiţia vedică, în care actul creativ implică deschiderea unei peşteri care este de asemenea un staul de vite), este făcut cât se poate de clar faptul că Theotokos este Pământul, Gaia. „Pământul era mama lui Adam… şi totuşi o fecioară Pământul era… doi Oameni au fost născuţi din fecioare, şi Dumnezeu are asemănarea fiului primei fecioare-Pământ… deoarece El vru să fie Fiu al lui Adam.” (Parzifal) În Evanghelia după Filip se spune: "Adam s-a născut din 2 fecioare, din spirit şi din fecioara pământ. De aceea Hristos s-a născut din o [unică] fecioară, ca să rectifice căderea petrecută la început". In divinis, sunetul şi lumina sunt identice. Fiul este deopotrivă o rezonanţă luminoasă şi calorică. Fiul lui Dumnezeu este o rostire, „La început (la obârşie) această lume era nerostită”. Unul devine Mulţi printr-un act de generare. Operaţiunea inversă prin care sinele separat conceptual este reunit Sinelui nedivizat vreodată (sau Esenţei Spirituale) este o „deificare” descrisă ca un mariaj: „Aceasta este acea formă prin care e abordat, care a îndepărtat tot răul şi acela care nu are nici o frică. E ca şi atunci când cineva este intim îmbrăţişat de o mireasă iubită şi nu ştie nimic de vreun înăuntru sau în afară, astfel că Persoana (spirituală) (a unui om) e îmbrăţişată de Spiritul prognostic (prajnâtmanâ), nu ştie nimic de vreun înăuntru sau în afară. Aceasta e forma adevărată, în care dorinţa sa este obţinută, Spiritul este întregul dorinţei sale, el nu are nici o dorinţă neîmplinită, nici o suferinţă”. Prajnâtman, preştiutorul şi atoateştiutorul Spirit, a cărui „adevărată formă” transcenzând toate distincţiile subiectului şi obiectului, este o „condensare unitară a gnozei anterioare”, o singură totalitate a cunoaşterii care nu derivă din nici o sursă externă ei înseşi - „Singurul Cuvânt al Inefabilului care e Gnoza Întregului”. Prajnâ este etimologic şi semantic echivalentul prognozei gnostice de care se vorbeşte în Apocrifa lui Ioan, ca aparţinând Pentadei bărbat-femeie a Eonilor Tatălui, şi care a fost primul dar dat de către Unul Invizibil, Primului Om, Spiritul Virginal, Imaginea lui Însuşi. Se poate spune fără a exagera, că întreaga ontologie a tradiţiei vedice, precum şi a Samhitâs, Brâhmanas şi Upanişadelor este exprimată mai degrabă tipic decât accidental în termenii simbolismului sexual. Până acum s-a spus destul pentru a demonstra perfecta ortodoxie a Tantrelor sub aceste aspecte. Rămâne de a lua acum în considerare polaritatea divină şi bisexualitatea în scriptura şi exegeza creştină. Problema este direct sugerată de doctrina naşterii duble (temporale şi eterne) a Fiului lui Dumnezeu. E imposibil să ne gândim la acestea ca două evenimente diferite în viaţa divină, care în ea însăşi este fără evenimente. Într-adevăr, Sf. Toma spune el însuşi: „Din partea copilului există doar o singură filiaţie în realitate, deşi sunt două în aspect”. Asta sugerează că trebuie să fi fost o Madonna eternă şi una temporală. Cele două Afrodite au fost: una Ourania, fiica mai mare a Cerului (Ouranos), cealaltă, mai tânără, fiica lui Zeus şi Dione, numită Pandemos (Vaişvânara). Şi Meister Eckhart spune: „Naşterea sa din Maria cerească a fost pentru Dumnezeu o bucurie mai mare decât nativitatea sa în carne”. Dacă Sf. Toma spune că „filiaţia eternă nu depinde de o Mamă temporală” atunci despre ce fel de Mamă ar putea fi vorba dacă nu de o Mamă eternă? Cine este „Maria cerească” de care vorbeşte Eckhart dacă nu chiar „acea Natură divină prin care Tatăl procreează”, Natura Naturans, Creatrix? Dacă se pare aici forţat interpretat sensul cuvintelor Sf. Toma, atunci să luăm în considerare doctrina tomistă a purcederii divine. Purcederea Cuvântului in divinis se numeşte generare… Generarea înseamnă originea oricărui lucru viu dintr-un principiu unitar, aceasta se numeşte „nativitate”. Purcederea Cuvântului in divinis ţine de natura unei generări. El purcede în maniera unui act inteligibil, care este o operaţiune vitală. De aceea este în mod just numit procreat, şi Fiu. De aci, de asemenea, faptul că toate aceste lucruri care aparţin generării lucrurilor vii, sunt folosite în Scriptură pentru a desemna purcederea Înţelepciunii Divine; adică prin concepere şi naştere. 26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră...” 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat-femeie. Asemănarea este exemplară. Forma creată a umanităţii pentru că despre asta e vorba mai sus, nu este a acestui bărbat ca distins de această femeie, ci a UMANITĂŢII LOR COMUNE: „Şi a numit numele lor ADAM” (Gen. 5:2) Acest OM (Adam) este o sizigie, până când Zeitatea scoate din el femeia, ca să nu fie singur: se va numi Femeie deoarece a fost scoasă din Om” (Gen. 2:23) În Zohar I, 90-92 se spune: „Tatăl spuse Mamei prin Cuvânt” şi „Omul emanaţiei era ambele masculin şi feminin, din partea ambilor: Tatălui şi Mamei”. În Brhadaranyaka Upanişad I.4 ni se spune că Prajâpati se împarte pe el însuşi, dorind un al doilea, deoarece „pentru unul care este singur nu există încântare”. În descrierea biblică a Evei ca fiind „făcută din coasta lui Adam”, apare acelaşi adevăr ca în Rg Veda: fiica lui Manu este numită „coastă” (parsu în sanskrită), „prin care (sub numele de Idâ sau Ilâ) el generă rasa umană” (SB I.8.I.10). Această Ilâ este de asemenea numele mamei lui Agni (RV III.29). „După asemănarea Noastră (Aceasta)”, această expresie arată tocmai existenţa unui arhetip deja existent al acestei polarităţi în Dumnezeu dar, în principiu, pentru că nu poate fi vorba de o compoziţie in divinis. Doctrina creştină, la fel ca cea indiană, are în vedere reunirea supremă a principiilor divizate: „nu e nici bărbat nici femeie: toţi suntem Un (sankr. eki-bhuta) în IH” (Gal. 3:28). Deci, este vorba mai sus nici despre bărbat, nici despre femeie, nici despre vreo existenţă, ci despre forma fiinţei care este „ca aceea a unui bărbat şi a unei femei intim îmbrăţişaţi”, este vorba despre Omul Universal la care s-a ridicat şi IH. Imaginea lui Dumnezeu aparţine ambelor sexe, deoarece este în minte, acolo unde nu e nici o distincţie sexuală. Principiile conjuncte, cum sunt Cerul şi Pământul, Soarele şi Luna, bărbatul şi femeia, erau la origine unul singur. Din punct de vedere ontologic, împreunarea lor constituie o operaţie vitală, care produce un al treilea, după chipul celui dintâi şi natura celui de-al doilea. Aşa cum împreunarea Intelectului (manas) cu Glasul, Vocea (vâc) dă naştere unui concept (sankalpa), la fel şi împreunarea Cerului cu Pământul aprinde Focul, a cărui naştere îi desparte pe părinţii săi unul de celălalt şi umple de lumină Spaţiul intermediar (antarikşa), tot astfel, la nivel microcosmic, fiind aprins în spaţiul din inimă, el îi este lumina. Străluceşte în pântecele Mamei sale, deplin stăpân pe toate puterile lui. Abia născut, străbate Cele Şapte Lumi, urcă spre a trece prin Poarta Soarelui, aşa cum fumul care se ridică de pe altar sau din vatra din mijlocul casei, adică din afară sau dinăuntrul tău, urcă spre a trece prin ochiul cupolei. Acest Agni este în acelaşi timp mesagerul Zeului, oaspetele din toate casele oamenilor, fie ele clădite ori trupeşti; este principiul pneumatic luminos al vieţii, şi preotul oficiant care trimite aroma ofrandei aduse în foc din această lume până dincolo de bolta Cerului, prin care nu se poate trece decât pe „Calea Zeilor”. Calea trebuie străbătută pe urmele paşilor Înainte-mergătorului – aşa cum ne-o aminteşte însuşi cuvântul „Cale” – de către toţi cei care doresc să ajungă la „celălalt ţărm” al luminosului fluviu cosmic al vieţii, care desparte tărâmul pământesc de cel ceresc. În Scripuri Înainte-mergătorul este Ioan, iar IH este Calea... În (1,6-7) se spune despre cel care era martor la acea lumină: „A fost un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el” (1,6-7). Apoi se face distincţia dintre lumina lui Christos şi lumina lui Ioan Botezătorul: „Nu era el lumina, ci ca să dea mărturie despre lumină” (1,8). „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (3,30) „Acesta este Cel despre care am spus: Cel care vine în urma mea a fost înaintea mea, pentru că înainte de mine era.” (1,15) Mârga = „Cale”, de la mrg=ichneo, „a lua urma”, „a vâna”. Înainte-mergătorii pot fi urmaţi până la Poarta Soarelui, Capătul Drumului, de aici înainte, nu li se mai poate lua urma. Înainte de purcedere: După purcedere: Edited by gladioc, 14 July 2019 - 18:03. |
#105
Posted 14 July 2019 - 17:59
|
cine este "fiinta suprema" ? stiai ca in biblia veche, suntem facuti "dupa chipul si asemanarea noastra " ? Odată acest capitol seamănă foarte mult cu un mit egiptean al creației, și știm că egiptenii erau politeisti. A doa variantă ar fi termenul elohim care înseamnă energii( creatoare). |
|
#106
Posted 14 July 2019 - 18:30
|
E cu susta cap1 geneza. Odată acest capitol seamănă foarte mult cu un mit egiptean al creației, și știm că egiptenii erau politeisti. A doa variantă ar fi termenul elohim care înseamnă energii( creatoare). |
#107
Posted 15 July 2019 - 09:45
|
Toate tradițiile vorbesc Ăźn ultimă analiză despre Dumnezeu că este Identitate simplă perfectă, dar și că această Supremă Identitate este o identitate a două principii contrastate, de distins Ăźn toate lucrurile compuse, dar care coincid fără compunere Ăźn Unul care nu este nici un lucru. Identitatea este a Esenței și Naturii, Ființei și NeFiinței, Dumnezeu și Dumnezeire â masculinului și femininului. Natura naturans, Creatrix universalis est Deus. Pe de o parte, o divizare a Esenței de Natură, Cer de PămĂąnt, subiect de obiect, este un sine qua non al existenței lucrurilor compuse. Natura se retrage astfel din asemănarea cu Dumnezeu, reținĂąnd o anumită asemănare cu ființa. De aici, Esența este Creatorul și puterea activă, Natura: mijloacele creației și recipientul pasiv al formei â Natura ca ființă prin care generatorul generează. Relația bărbatului cu femeia este o asemănare: relația mariajului este un sacrament și un rit deoarece este un simbol adecvat și o reflectare a identității Esenței și Naturii in divinis. Noțiunea de polaritate bisexuală Ăźn Zeitate sugerată mai sus, a fost văzută uneori ca o caracteristică a sistemelor tantrice hinduse și buddhiste medievale din India, Ăźn care este foarte clar enunțată și realizată pe baza unui simbolism și ritual vizual. Măsura Ăźn care Tantrismul și ȘĂąktismul trebuie identificate a fost larg discutată de Glasenapp care concluzionează că punctul de plecare pentru doctrinele ȘĂąkta este dat Ăźn filozofia âGlasuluiâ (vĂąc) a Mantra-ȘĂąstrelor. Ăn doctrinele hinduse se vorbește astfel despre Intelect: Intelectul este virtual Prajapati, aici âIntelect (manas)â este identificat cu âAcela care era la Ăźnceput nici NeFiință, nici Ființăâ. Intelectul emană CuvĂąntul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, CuvĂąntul (vac); Copilul, Spiritul sau Viața (prana). Intelectul și CuvĂąntul, Cerul și PămĂąntul, ca Cunoscător și Cunoscut, sunt părinții universali ai universului conceptual. Intelectul (manas, buddhi) și voința (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este âconceptualăâ Ăźn ambele sensuri ale cuvĂąntului. Deși procederea CuvĂąntului (actul Intelectului Divin) și procederea Spiritului (actul Voinței Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea CuvĂąntului și procederea per artem nu sunt doar coincidente ci și logic de indistins. De aceea Christos este numit âarta lui Dumnezeuâ (Augustin, âDe trinitateâ). Procederea sau creația per artem (=tastaiva) este Ăźn mod esențial o operație intelectuală. Expresiile scolastice âper verbum in intellectu conceptumâ; âper artem et ex voluntateâ sunt echivalente cu âmanasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjataâ. Ăn tradiția vedică, Identitatea Supremă (tad ekam) este âĂźn același timp spirantă și despiratăâ (Ăąnit avĂątam), âFiință și NeFiință (sad-asat) Ăźn Ăźnaltul Empireu, Ăźn pĂąntecele Infinitului. Ăn același mod Ăźn Mundakya Upanișad, supralogicul Brahma este âFiință și NeFiință⊠Intelect și Voce (sad-asat⊠vĂąg-manas). Coincidența non-supremului și supremului (apara și para) Brahma din Upanișade este cea a lui MitrĂąvarunau din Vede. Identitatea Supremă este Ăźn mod egal bipolară fie că âEaâ este concepută ca masculină sau feminină; despre Magna Mater, Natura Naturans Creatrix, Infinitul (virĂąj, aditi) se poate Ăźntreba: âCine-I cunoaște dualitatea progenitivă?â (mithnavatvam) și invers: âEl (Brahma) este un pĂąntece (yonis ca gĂźyate). Dar dacă aceste două principii sunt considerate Ăźn reciprocitatea lor, Dumnezeu manifestat este cel masculin și Dumnezeirea nemanifestată este puterea feminină, fiind rezervorul inepuizabil al atotposibilității, inclusiv cea a manifestării, este deci vorba aici de Mitra care inseminează pe Varuna, Krishna care âdepune embrionul Ăźn Marele Brahma, pĂąntecele meu⊠Natura mea supremă (para prakrti), pĂąntecele Ăźntregii existențeâ și âĂn pĂąntecele Infinitului Ăźn care Soma pune embrionulâ, âApele purtau embrionul universalâ, adică âGermenele de Aurâ, Hiranyagarbha. Ăn doctrinele hinduse se vorbește astfel despre Intelect: Intelectul este virtual PrajĂąpati, aici âIntelect (manas)â este identificat cu âAcela care era la Ăźnceput nici NeFiință, nici Ființăâ. Intelectul emană CuvĂąntul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, CuvĂąntul (vac); Copilul, Spiritul sau Viața (prana). Intelectul și CuvĂąntul, Cerul și PămĂąntul, ca Cunoscător și Cunoscut, sunt părinții universali ai universului conceptual. Intelectul (manas, buddhi) și voința (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este âconceptualăâ Ăźn ambele sensuri ale cuvĂąntului. Deși procederea CuvĂąntului (actul Intelectului Divin) și procederea Spiritului (actul Voinței Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea CuvĂąntului și procederea per artem nu sunt doar coincidente ci și logic de indistins. De aceea Christos este numit âarta lui Dumnezeuâ (Augustin, âDe trinitateâ). Procederea sau creația per artem (=tastaiva) este Ăźn mod esențial o operație intelectuală. Expresiile scolastice âper verbum in intellectu conceptumâ; âper artem et ex voluntateâ sunt echivalente cu âmanasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjataâ. Intelectul și Vocea (manas și vĂąc) sunt Una ab intra: âVocea este cu adevărat Brahma din supremul Empireuâ. Dar âAcest Brahma e Tăcereâ. Așa cum incantația (brahma) este acolo inaudibilă Brahma, așa și Vocea negrăită; Intelectul este acolo âde-mentatâ de el Ăźnsuși, Vocea nerostită. Doar cĂąnd acestea două sunt separate, cĂąnd cerul și pămĂąntul sunt despărțite de axa universului (skambha, stavros), acel Intelect și Vocea devin âpolii Vedelorâ (vedasya Ăąni), respectiv celestul și chtonicul, apoi doar acea Ființă și NeFiință ia o calificare ca Viață și Moarte, Bine și Rău, divizate una de alta ca țărmul aproape de cel depărtat de lărgimea universului. NeFiința atunci dobĂąndește, Ăźntr-adevăr, valoarea non Est, deoarece referindu-se la toate lucrurile de sub Soare: creația și crucificarea cosmică nu sunt doar mijloace necesare ale răscumpărării, ci și chiar antiteza ultimului sfĂąrșit, care trebuie să fie același cu primul Ăźnceput. âCĂąnd perechea unită a fost despărțită, Devas au gemut, și au strigat: Să fie unită din nouâ, și de aici provine toată punerea Ăźn scenă a mariajului Ăźn ritual, reunirea simbolică a lui Indra și IndrĂąnĂź Ăźn inimă. Una dintre multele descrieri ale divinei procesiuni dinspre interior spre exterior este următoarea: PrajĂąpati, fiind Unul și dorind să fie Mulți, cu Intelectul căută Tăcerea: ce era Ăźn Intelect, deveni âMareleâ. El percepu: âAcest embrion al Meu este ascuns Ăźn Mine: Ăźl voi naște prin Voceâ. El separă Vocea. Apoi âMareleâ fu născut: din care PrajĂąpati spuse: âAceasta e măreția Marelui, ce a fost de atĂąta timp Ăźn mineâ. âMareleâ era la PrajĂąpati chiar ca cel mai vĂąrstnic Fiu.â Fiul este deci deja Ăźn unitatea nedivizată a uniunii principiilor, imaginea Tatălui Ăźn el Ăźnsuși, per verbum in intellectu conceptum; și această concepere este âactul fecundației latente din eternitateâ. âContemplația Tăceriiâ a lui PrajĂąpati este o operație vitală: El avu o relație prin Intelect cu Vocea, și deveni Ăźnsărcinatâ. Acel PrajĂąpati divide Vocea de el Ăźnsuși (Voce care fuse âTăcereaâ sa). âEl separă Femeiaâ - âAceastă Voce este Ăźntr-adevăr o fecioarăâ, âAm făcut eu Ăźnsumi o Mamă din care să mă nascâ. Tatăl Ăźnsuși se naște prin Mama care este o coesențialitate a Fiului cu Tatăl: âDevenind un embrion, el intră Ăźn soția sa, mama, și fiind reĂźnnoit, este născut din nouâ. Există o delegare și transmitere a Naturii universale Ăźn genealogia regni Dei așa cum există una Ăźn cazul unei naturi umane particulare Ăźntr-o succesiune dinastică a tipurilor funcționale. O ârenaștereâ Ăźn acest sens - âcel care acționează fiind născut Ăźn copiii săiâ; âcopiii mei sunt venirea mea să fiu din nouâ, âceea ce el a generat Ăźn purtarea sa din nouâ â constituie tot ceea ce este, la drept vorbind, doctrina indiană a reĂźncarnării individualului, spre deosebire de cea a transmigrației Persoanei Spirituale care, atunci cĂąnd corpul moare, âse grăbește din nou către un pĂąnteceâ â reĂźncarnarea și transmigrația coincid de fapt doar in divinis. Vocea separată Ăźși asumă acum o funcție vehiculară, aceea a liturghiei sub aspectul său verbal, Rc, Ăźn altă parte identificată cu această lume și PămĂąntul. âMareleâ (brhat, care implică o indefinită extensie Ăźn timp și spațiu), la Ăźnceput conținut ca un embrion (garbha) Ăźn Unitate și acum transferat prin operație vitală Mamei, Ăźn care se dezvoltă și este născut, este inițial Agni (sau Indra, Surya, sau Soma), audibilul și vizibilul PrĂąjapati, considerat aici sub un aspect liturgic: âEl este născut din șalele Titanilor și strălucește Ăźn poala Mameiâ, pĂąntecele-altar al PămĂąntului Mamă. Ăn nașterile creștine de tip bizantin, unde există o peșteră spartă Ăźn locul posteriorului și mai familiarului staul (semnificația ambelor este aceeași Ăźn ultimă analiză, la fel ca Ăźn tradiția vedică, Ăźn care actul creativ implică deschiderea unei peșteri care este de asemenea un staul de vite), este făcut cĂąt se poate de clar faptul că Theotokos este PămĂąntul, Gaia. âPămĂąntul era mama lui Adam⊠și totuși o fecioară PămĂąntul era⊠doi Oameni au fost născuți din fecioare, și Dumnezeu are asemănarea fiului primei fecioare-PămĂąnt⊠deoarece El vru să fie Fiu al lui Adam.â (Parzifal) Ăn Evanghelia după Filip se spune: "Adam s-a născut din 2 fecioare, din spirit și din fecioara pămĂąnt. De aceea Hristos s-a născut din o [unică] fecioară, ca să rectifice căderea petrecută la Ăźnceput". In divinis, sunetul și lumina sunt identice. Fiul este deopotrivă o rezonanță luminoasă și calorică. Fiul lui Dumnezeu este o rostire, âLa Ăźnceput (la obĂąrșie) această lume era nerostităâ. Unul devine Mulți printr-un act de generare. Operațiunea inversă prin care sinele separat conceptual este reunit Sinelui nedivizat vreodată (sau Esenței Spirituale) este o âdeificareâ descrisă ca un mariaj: âAceasta este acea formă prin care e abordat, care a Ăźndepărtat tot răul și acela care nu are nici o frică. E ca și atunci cĂąnd cineva este intim Ăźmbrățișat de o mireasă iubită și nu știe nimic de vreun Ăźnăuntru sau Ăźn afară, astfel că Persoana (spirituală) (a unui om) e Ăźmbrățișată de Spiritul prognostic (prajnĂątmanĂą), nu știe nimic de vreun Ăźnăuntru sau Ăźn afară. Aceasta e forma adevărată, Ăźn care dorința sa este obținută, Spiritul este Ăźntregul dorinței sale, el nu are nici o dorință neĂźmplinită, nici o suferințăâ. PrajnĂątman, preștiutorul și atoateștiutorul Spirit, a cărui âadevărată formăâ transcenzĂąnd toate distincțiile subiectului și obiectului, este o âcondensare unitară a gnozei anterioareâ, o singură totalitate a cunoașterii care nu derivă din nici o sursă externă ei Ăźnseși - âSingurul CuvĂąnt al Inefabilului care e Gnoza Ăntreguluiâ. PrajnĂą este etimologic și semantic echivalentul prognozei gnostice de care se vorbește Ăźn Apocrifa lui Ioan, ca aparținĂąnd Pentadei bărbat-femeie a Eonilor Tatălui, și care a fost primul dar dat de către Unul Invizibil, Primului Om, Spiritul Virginal, Imaginea lui Ănsuși. Se poate spune fără a exagera, că Ăźntreaga ontologie a tradiției vedice, precum și a SamhitĂąs, BrĂąhmanas și Upanișadelor este exprimată mai degrabă tipic decĂąt accidental Ăźn termenii simbolismului sexual. PĂąnă acum s-a spus destul pentru a demonstra perfecta ortodoxie a Tantrelor sub aceste aspecte. RămĂąne de a lua acum Ăźn considerare polaritatea divină și bisexualitatea Ăźn scriptura și exegeza creștină. Problema este direct sugerată de doctrina nașterii duble (temporale și eterne) a Fiului lui Dumnezeu. E imposibil să ne gĂąndim la acestea ca două evenimente diferite Ăźn viața divină, care Ăźn ea Ăźnsăși este fără evenimente. Ăntr-adevăr, Sf. Toma spune el Ăźnsuși: âDin partea copilului există doar o singură filiație Ăźn realitate, deși sunt două Ăźn aspectâ. Asta sugerează că trebuie să fi fost o Madonna eternă și una temporală. Cele două Afrodite au fost: una Ourania, fiica mai mare a Cerului (Ouranos), cealaltă, mai tĂąnără, fiica lui Zeus și Dione, numită Pandemos (VaișvĂąnara). Și Meister Eckhart spune: âNașterea sa din Maria cerească a fost pentru Dumnezeu o bucurie mai mare decĂąt nativitatea sa Ăźn carneâ. Dacă Sf. Toma spune că âfiliația eternă nu depinde de o Mamă temporalăâ atunci despre ce fel de Mamă ar putea fi vorba dacă nu de o Mamă eternă? Cine este âMaria cereascăâ de care vorbește Eckhart dacă nu chiar âacea Natură divină prin care Tatăl procreeazăâ, Natura Naturans, Creatrix? Dacă se pare aici forțat interpretat sensul cuvintelor Sf. Toma, atunci să luăm Ăźn considerare doctrina tomistă a purcederii divine. Purcederea CuvĂąntului in divinis se numește generare⊠Generarea Ăźnseamnă originea oricărui lucru viu dintr-un principiu unitar, aceasta se numește ânativitateâ. Purcederea CuvĂąntului in divinis ține de natura unei generări. El purcede Ăźn maniera unui act inteligibil, care este o operațiune vitală. De aceea este Ăźn mod just numit procreat, și Fiu. De aci, de asemenea, faptul că toate aceste lucruri care aparțin generării lucrurilor vii, sunt folosite Ăźn Scriptură pentru a desemna purcederea Ănțelepciunii Divine; adică prin concepere și naștere. 26. Și a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră...â 27. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat-femeie. Asemănarea este exemplară. Forma creată a umanității pentru că despre asta e vorba mai sus, nu este a acestui bărbat ca distins de această femeie, ci a UMANITĂȚII LOR COMUNE: âȘi a numit numele lor ADAMâ (Gen. 5:2) Acest OM (Adam) este o sizigie, pĂąnă cĂąnd Zeitatea scoate din el femeia, ca să nu fie singur: se va numi Femeie deoarece a fost scoasă din Omâ (Gen. 2:23) Ăn Zohar I, 90-92 se spune: âTatăl spuse Mamei prin CuvĂąntâ și âOmul emanației era ambele masculin și feminin, din partea ambilor: Tatălui și Mameiâ. Ăn Brhadaranyaka Upanișad I.4 ni se spune că PrajĂąpati se Ăźmparte pe el Ăźnsuși, dorind un al doilea, deoarece âpentru unul care este singur nu există ĂźncĂąntareâ. Ăn descrierea biblică a Evei ca fiind âfăcută din coasta lui Adamâ, apare același adevăr ca Ăźn Rg Veda: fiica lui Manu este numită âcoastăâ (parsu Ăźn sanskrită), âprin care (sub numele de IdĂą sau IlĂą) el generă rasa umanăâ (SB I.8.I.10). Această IlĂą este de asemenea numele mamei lui Agni (RV III.29). âDupă asemănarea Noastră (Aceasta)â, această expresie arată tocmai existența unui arhetip deja existent al acestei polarități Ăźn Dumnezeu dar, Ăźn principiu, pentru că nu poate fi vorba de o compoziție in divinis. Doctrina creștină, la fel ca cea indiană, are Ăźn vedere reunirea supremă a principiilor divizate: ânu e nici bărbat nici femeie: toți suntem Un (sankr. eki-bhuta) Ăźn IHâ (Gal. 3:28). Deci, este vorba mai sus nici despre bărbat, nici despre femeie, nici despre vreo existență, ci despre forma ființei care este âca aceea a unui bărbat și a unei femei intim Ăźmbrățișațiâ, este vorba despre Omul Universal la care s-a ridicat și IH. Imaginea lui Dumnezeu aparține ambelor sexe, deoarece este Ăźn minte, acolo unde nu e nici o distincție sexuală. Principiile conjuncte, cum sunt Cerul și PămĂąntul, Soarele și Luna, bărbatul și femeia, erau la origine unul singur. Din punct de vedere ontologic, Ăźmpreunarea lor constituie o operație vitală, care produce un al treilea, după chipul celui dintĂąi și natura celui de-al doilea. Așa cum Ăźmpreunarea Intelectului (manas) cu Glasul, Vocea (vĂąc) dă naștere unui concept (sankalpa), la fel și Ăźmpreunarea Cerului cu PămĂąntul aprinde Focul, a cărui naștere Ăźi desparte pe părinții săi unul de celălalt și umple de lumină Spațiul intermediar (antarikșa), tot astfel, la nivel microcosmic, fiind aprins Ăźn spațiul din inimă, el Ăźi este lumina. Strălucește Ăźn pĂąntecele Mamei sale, deplin stăpĂąn pe toate puterile lui. Abia născut, străbate Cele Șapte Lumi, urcă spre a trece prin Poarta Soarelui, așa cum fumul care se ridică de pe altar sau din vatra din mijlocul casei, adică din afară sau dinăuntrul tău, urcă spre a trece prin ochiul cupolei. Acest Agni este Ăźn același timp mesagerul Zeului, oaspetele din toate casele oamenilor, fie ele clădite ori trupești; este principiul pneumatic luminos al vieții, și preotul oficiant care trimite aroma ofrandei aduse Ăźn foc din această lume pĂąnă dincolo de bolta Cerului, prin care nu se poate trece decĂąt pe âCalea Zeilorâ. Calea trebuie străbătută pe urmele pașilor Ănainte-mergătorului â așa cum ne-o amintește Ăźnsuși cuvĂąntul âCaleâ â de către toți cei care doresc să ajungă la âcelălalt țărmâ al luminosului fluviu cosmic al vieții, care desparte tărĂąmul pămĂąntesc de cel ceresc. Ăn Scripuri Ănainte-mergătorul este Ioan, iar IH este Calea... Ăn (1,6-7) se spune despre cel care era martor la acea lumină: âA fost un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin elâ (1,6-7). Apoi se face distincția dintre lumina lui Christos și lumina lui Ioan Botezătorul: âNu era el lumina, ci ca să dea mărturie despre luminăâ (1,8). âEl trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.â (3,30) âAcesta este Cel despre care am spus: Cel care vine Ăźn urma mea a fost Ăźnaintea mea, pentru că Ăźnainte de mine era.â (1,15) MĂąrga = âCaleâ, de la mrg=ichneo, âa lua urmaâ, âa vĂąnaâ. Ănainte-mergătorii pot fi urmați pĂąnă la Poarta Soarelui, Capătul Drumului, de aici Ăźnainte, nu li se mai poate lua urma. Ănainte de purcedere: După purcedere: |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users
-
- Change Theme
- English
- Mark Community Read
- Termene & conditii
- Confidentialitate
- Consimtamant
- Cookies
- Help
© 2001-2024 Softpedia. All rights reserved. Softpedia® and the Softpedia logo are registered trademarks of SoftNews Net SRL.
Ora implicita a Forumului Softpedia este ora standard a Romaniei (GMT+2). Mai multe informatii →
⚠ Postarile afisate pe Forumul Softpedia reprezinta o opinie subiectiva a membrilor care le-au publicat si nu a SoftNews Net SRL.