Bulaq, Blac acelasi popor, Gelou a fost de neam turcic ?

Cartea ii în  limba maghiară . Se numeste ,, Poduri peste Dunare . Vechi popoare turcice de la Dunare ,,  Acuma am ajuns la capitolul bulaq. Chestiunea ulac o discuta în contextul identificării ilac- lac - vlah pe care o face Gh. Brătianu.  
https://moly.hu/kony...o-hidak-a-dunan

https://en.m.wikiped...Lughāt_al-Turk

Cornel_P, on 12 decembrie 2018 - 20:49, said:

nu ne poti lamuri ce spune Bratianu
si ce spune in cartea asta despre ce spune Bratianu
si care ar fi acest context al identificarii ilac-lac-vlah?

Tu ne ametesti cu niste chestii fara sa explici.

si vrei sa fii luat in serios?

Edited by enough1453, 12 December 2018 - 21:15.

Am sa studiez capitolul în mod amănunțit si voi veni cu clarificări.

C18, on 03 decembrie 2018 - 23:25, said:

Însuși Rașony a spus foarte clar că este vorba despre un concept, inițiat (de el?).
Nu este vorba de nimic altceva decât de halucinațiile „istoriografice” ale psihopatului Rașony.

Vedeți la Roger Bacon secol 13 . Vorbim după 😂

Sucre-Bolivar, on 01 iulie 2018 - 17:54, said:

Încă nu l-ai scris? Trecu deja jumătate de an.
Hai că abia așteptăm noi, românii, să contemplăm descoperirile matale istoriografice.
Eu cred că totuși ai cam început să te răzgîndești, poate ți-ai dat seama că Rașony era cam „sărit”, cam „dus”.

Cornel_P, on 01 ianuarie 2019 - 01:57, said:

Ce-ar fi să ne dai mata citatul / citatele? Vorbim după?

Poftim . Asa de anul nou 😂

Acolo sînt niște simple povestioare, care probabil că nu au prea mare legătură cu realitatea, iar în ceea ce privește pe români, acolo se spune clar că „balchii” ar fi intrat în teritoriul lui Asan; asta nu înseamnă nimic și nu are nicio legătură cu negarea existenței românilor („vlahilor”) în statul condus de Asănești. Plus că nu are absolut nicio legătură cu spațiul intracarpatic de pe vremea ducelui român Gelu.

Însă în mod fundamental este vorba despre o simplă povestioară, care nu are în spatele ei nicio dovadă, care nu este scrisă și argumentată corespunzător din punct de vedere istoriografic, adică în ceea ce îi privește pe români, nu are în principiu aproape nicio valoare.

Iștvan Vasary, 2005, p. 29: „It is in connection with the Blaci of Transylvania that L. Rasonyi put forward a strange theory. He tried to prove that the Blaci of Transylvania had nothing to do with the Vlakhs, but were a Turkic people named Bulaq, and that the Vlakhs and Bulaqs were later confused in the sources. Unfortunately, this theory cannot be corroborated by any sound evidence, and every historical argument speaks against it. While I do not regard it as my task to prove here that this idea cannot be sustained, I would simply remark that it was again nationalism that lay behind this theory: Hungarian nationalism has tried to minimise the Romanian presence in history, (...). In the case of the term Blaci, we cannot but conclude that it was used to designate the Vlakhs.”

Iochanan, on 01 ianuarie 2019 - 03:17, said:

Vezi pe Rubruq si el scrie la fel . Intr-un raport adresat regelui Franței.

Urechismele lui Rubrucop le copie Bacon care n-a călcat prin părțile ăstea.

Doi_sud_americani, on 27 februarie 2017 - 19:28, said:

Asta spunem noi? Nu, asta se deduce pe baza izvoarelor istorice.

A. D. Xenopol: „(...) Cine erau acești romani și ce însemnau pășunele romanilor? Despre romanii propriu-ziși, nu mai putea fi vorba, al căror imperiu dispăruse de mult. Tot atât de puțin pot fi înțeleși grecii din Bizanț, care se numeau Romaioi, întrucât, la venirea ungurilor, 898, epoca tocmai cea mare de înflorire a Imperiului Bulgar sub țarul Simion, nici nu puteau fi pomeniți bizantinii pe malul nordic al Dunării și apoi ce aveau să caute pășunile grecilor din Bizanț prin aceste părți, ei care nici nu aveau turme? Acești pastores Romanorum nu erau decât românii, care se coborau uneori din munții lor și pășunau numeroasele lor turme în pustia avarilor, regiune aproape nelocuită dintre Tisa și Dunăre. De aceea se și numea această parte de loc pascua Romanorum. Că lucrul este astfel ne-o dovedesc arătările mai multor cronici ungurești, în care se spune că „sub Atila, ieșiră cetățenii romani din orașele Panoniei”, retrăgîndu-se ei în Apulia, iar „valahii, care fuseseră păstorii și colonii lor, rămaseră de buna lor voie în Panonia”; acei valahi, adică românii, care într-adevăr, după retragerea părții bogate a poporației orășenești, rămăseseră în țările ocupate de barbari și se dedaseră la păstorie. (...)”
„Notă: Chron. Dubnicenze, ed. Florianus, III, 17 și Chron. Budense, ed. Podhradsky, p. 24: „Blackis qui ipsorum (Romanorum) fuere pastores et coloni remanentibus sponte in Panonia.””

A se vedea și:
Pannoniae, Pamfiliae, Macedoniae, Dalmatiae et Frigiae ciuitates, quae crebris spoliis et obsidionibus, per Hunos erant fatigatae, natali solo derelicto in Apuliam per mare Adriaticum de Ethela, licentia impetrata, transierunt, Blackis, qui ipsorum fuere Pastores et coloni, remanentibus sponte in Pannonia.
„Orașele din Pannonia, Pamfilia, Macedonia, Dalmația și Frigia care fuseseră pustiite prin jafurile și asediile Hunilor, părăsindu-și solul natal, trecură, cu îngăduința lui Attila în Apulia, pe Marea Adriatică, Blackii care fuseseră pastorii și colonii lor rămânând de bună voie în Pannonia.”
https://tiparituriro...omani-si-secui/

Avînd în vedere că „blackis” ai lui Simon de Keza erau păstorii și colonii romanilor, înseamnă că erau „latinofoni”, vorbitori de limbă romanică, fără îndoială dintre strămoșii românilor sau înrudiți cu aceștia. Xenopol afirmă chiar că erau românii, fie, vechii români. Practic era vorba despre păstori și despre lucrători ai pămîntului, agricultori, căci la asta face referire termenul de „coloni”; este vorba de vechea instituție a colonatului din imperiul roman.

Alexandru Suceveanu: „Colonatul (lat. colonatus), formă de relație socială caracterizată prin legarea din ce în ce mai strînsă a țăranilor de pămîntul pe care îl lucrau și pentru care plăteau proprietarului dijmă. S-a dezvoltat abia în perioada de sfîrșit a Imperiului roman. Concentrarea unor imense teritorii în mâna împăratului sau a aristocrației romane, proces început încă din sec. I d. Hr., a dus la înlocuirea muncii sclavilor, imposibil de supravegheat pe suprafețe atât de mari, cu cea a colonilor. Inițial termenul desemna pur și simplu pe țăranul roman (...). Reglementată prin mai multe legi (lex Manciana, lex Hadriana) situația juridică a colonilor din partea occidentală a Imperiului roman era aceea cu a unor oameni liberi dar care cu timpul au ajuns să fie legați de pămîntul pe care-l lucrau și să depindă din punct de vedere juridic de proprietarul pe moșia căruia se afla. Spre deosebire de aceștia, colonii de pe latifundiile imperiale din Orient proveneau din vechile obști aservite. Atât unii cât și alții vor ajunge să fie legați prin dispoziții imperiale, începînd din 332 d. Hr., de pămîntul pe care-l lucrau, prefigurând în felul acesta pe iobagii feudali.

Adstrictio glebae (lat.) („legarea de glie”), procedeu practicat în Imperiu încă din secolele II-III d. Hr., dar legiferat abia în 332 d.Hr. (Codex Theodosianus 5, 17, 1) potrivit căruia colonii erau obligați să rămână pe pămînturile lor de origine. Nerespectarea acestei dispoziții atrăgea grave pedepse, atât pentru proprietarul care ar fi găzduit un colon fugit cât și, evident, pentru acesta din urmă.”

Balamache, on 17 februarie 2018 - 13:40, said:

Păi nu erau propriu-zis nomazi, ba mai aveau și structură prestatală, „ducat”, sau voievodat cum a fost preluată ulterior titulatura de voievodatul Transilvaniei. Zice că pe acolo era pămînt bun și plin de toate cele; cine și-ar fi dorit să plece de acolo dacă aveau plin de bunătăți și de resurse? Cine ar spune, deci, că „blachii” erau niște nomazi? Eventual niște șovini psihopați și plini de complexe de inferioritate, ca de exemplu Rașony ...

Thomas Nagler: „Dintre cele patru formațiuni politice amintite de Anonymus, trei, și anume cele ale lui Glad, Gelou și Menumorout, situate în nordul și nord-vestul României de azi, se aflau la începutul secolului al X-lea în regiunea de contact cu teritoriul recent cucerit de maghiari. Aceste formațiuni politice au opus o dîrză rezistență triburilor maghiare, după cum relevă, pe lângă izvoarele scrise, observațiile și cercetările din teren. Astfel, numai în regiunea dominată de Gelou se cunosc fortificațiile de pămînt de la Moigrad, Cuzdrioara, Dăbîca, Mănăștur, Șirioara, Dedrad, Chinari, Morești și Moldovenești, în timp ce reședința principală era undeva pe Someș. La un moment dat s-a propus ca reședință a lui Gelou fortificația medievală de la Dăbîca, unde a existat într-adevăr o etapă de pămînt, înainte de construirea castrului din piatră și mortar, prin care s-a marcat aici înființarea comitatului cu același nume. Cuvîntul Dăbîca, derivînd din slavul Dlubocu, înseamnă înfundătură, cum arăta și locul, la 10 km de vărsarea Lonei în Someșul Mic. Ținînd cont de faptul că nu departe se află Țeligradul, Moigradul ș. a., este limpede că aici a existat în perioada finală a prezenței slavilor o conviețuire româno-slavă, ridicându-se, din nevoi de apărare, mai multe „graduri”, cum își numeau slavii fortificațiile. Însuși Anonymus arată că voievodatul lui Gelou era locuit de români și slavi, iar reședința sa s-ar fi aflat lângă rîul Someș. Geografic văzute lucrurile, se poate presupune, de asemenea, că fortificația de la Mănăștur era așezată mai favorabil lângă rîul Someș, mai spre interiorul Transilvaniei, cetatea de la Dăbîca putînd fi considerată o fortificație aflată la marginea voievodatului, menită să-l apere dinspre nord-vest, avînd deci rol asemănător cu fortificațiile celelalte, amintite mai sus. Oricum ar fi, se poate constata în nord-vestul Transilvaniei o continuitate perfectă de locuire româno-slavă, română, apoi, începînd cu secolul al X-lea, are loc, în etape succesive, penetrația maghiară pe aceste locuri. Această afirmație, care constituie rezultatul unor cercetări îndelungate, dar mai clar conturate abia în ultimele decenii, se bazează pe dovezi incontestabile din domeniul arheologiei și toponimiei, care se coroborează bine cu izvoarele narative.”

Alexandru Madgearu: „The duchy ruled by Gelou was located in the basin of the Someșul Mic River. Its exact surface cannot be established, but it was not very large. Most probably, it included the present Cluj County and some parts of the neighboring counties Sălaj, Bistrița-Năsăud, and Mureș. The fortress from Șirioara was perhaps on the north-eastern limit of the duchy, if it really belonged to it. The borders of the duchy are defined by the place-names coming from the linear fortifications made of wood, earth and stone called indagines, inherited and developed by the Hungarians after the conquest. Access through these lines was possible via defended gates, called kapu (Vaskapu, Copus) in Hungarian, or, in Romanian porți. The power of the duke was exerted not only over the people, but also over the salt mines from Turda, Ocna Dejului, Cojocna, and Sic. The salt was transported by road to Pannonia, along the Someș valley and through the Meseș Gates. No residence and no church that could be ascribed to this duchy were yet found. The fortified settlement of Dăbâca was initially a refuge place that acquired the status of a residence only in the second stage.

According to Gesta Hungarorum, the duchy was peopled by Romanians and Slavs. This assertion was not repeated for the polities from Banat and Crișana. The Anonymous Notary did so because he was aware that only this duchy was ruled by a Romanian. Radu Popa remarked that only for Gelou ”we find in this source a reason for the discussion about the existence of a Romanian polity around 900”.

Which were the circumstances that made possible the emergence of this duchy? The victories of the Frankish armies over the Avars in the late 8th century opened a new era in the history of Central Europe. The qaganate was divided between the Frankish Empire and Bulgaria; new Slavic peoples and polities came into being in the peripheral regions free from Avarian control (Moravia, Croatia and Serbia). The history of the Middle Danubian basin in the 9th century will be the history of the shifting power balance between the Frankish Empire, Bulgaria, and Moravia.

The subjection of the local sedentary population of Slavic and Romance origin by the Avarian masters meant the payment of a tribute, but not only. There are some indications that a local military force appeared in 8th century Transylvania within the Avarian qaganate. The cooperation of Slavic chieftains with the Avars is attested elsewhere (especially in Slovakia). In Transylvania, two spurs dated in the 8th century (found at Șura Mică and Medișoru Mare) could testify to the existence of a military force that was not of Avarian origin (the Avars did not use spurs), but still under Avarian control. Both sites are located near salt mines (Ocna Sibiului and Praid). The end of the Avarian domination brought freedom to these small local chieftains, but for a short time, because southern Transylvania entered under another domination, the Bulgarian one.

The same Bulgarian domination was extended in the lower Tisza basin and in Banat, after the end of the Avarian qaganate. Downstream the Danube, Bulgaria occupied another region. The precise date when an area from Wallachia came under the Bulgarian domination is not known, but it certainly happened before 813, when Krum deported there thousands of prisoners taken from Adrianople and Macedonia. The Byzantine sources recorded that they were settled in the so-called ”Bulgaria beyond the Dannube”. (...) The North-Danubian territories from Wallachia and southern Moldavia were conquered for the salt resources (vital for any medieval society), but also for strategic reasons (defence against the Khazars, and later against the Hungarians and the Byzantine outpost installed at the Danube's mouths). The Byzantine sources show that this North-Danubian region was ruled by its own commanders, but their control was not very strong. The prisoners escaped quite easily in 838, beacause the Bulgarian forces were weak.

This westward expansion implies that Transylvania was also at the core of the Bulgarian interests at least since the reign of Omurtag. Bulgaria had the same reasons as the Avars to master the territory: the salt (and perhaps gold) resources. An extension of the Bulgarian control over Transylvania, a land so rich in salt, was the natural continuation of this expansionist policy. (...)

It results that the Bulgarian domination was not extended to the region ascribed by Gesta Hungarorum to the Romanian ruler Gelou. It was remarked that Gelou ”has no master and no relation with somebody else, and he did not come from elsewhere”. This results from Gesta Hungarorum, c. 24-27, and there is no reason to doubt this conclusion, which is corroborated by what we know about the limits of the territory dominated by Bulgaria. As we pointed out in chapter III.1, the Anonymous Notary said that Gelou was a dominus (dominium tenebat). This can be interpreted as sovereignity over the people and territory. (Only Arpad is also referred to as dominus.) The author of Gesta Hungarorum wished to give thus some legitimacy to Tuhutum, considered by him the rightful successor of Gelou. The title dominus was used for sovereign rulers, but we cannot assume that it also reflected the medieval Romanian institution (domn, derived from Lat. dominus), although it is possible that Gelou was indeed called domn by his subjects. Under these circumstances , the assertion that Gelou had no good fighters could mean that his vassals abandoned him, and that the army remained only with the common peasants, less equipped with weapons.

The analysis of the data recorded by Gesta Hungarorum in comparison to other sources and with archaeological finds allowed us to prove that a Romanian and Slavic polity emerged in the region of the Someșul Mic valley, around Cluj, sometimes in the 9th century. Its birth and development were made possible by the salt traffic. This free territory was perhaps inhabited by what Alfred the Great called ”Dacians”, in his geographical description written in 890: ”east of the country of Carinthia, beyond the wilderness is Bulgaria, and east of it is Greece; and east of Moravia is the Vistula country, and east of it are the Dacians, who were formerly called Goths”. Of course, this population was not the same with the ancient Dacian one. The name was geographic, and it was given by the author according to its source, Orosius. The existence of a distinct ”Dacian” polity results from the explanation provided by Alfred: ”the Dacians, who were formerly Goths”. For the early medieval authors, such ethnic labels reflect the rule over a territory and not the population itself. (...)

The Anonymous Notary stated that the population of the duchy ruled by Gelou consisted of Romanians and Slavs. There is no reason to doubt this. (...)”

(Alexandru Madgearu, The Romanians in the Anonoymous Gesta Hungarorum: Truth and fiction, translated from the Romanian by the author, Romanian Cultural Institute, Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2005)

Ionachan.  Ia te rog cronica lui Anonim si recitește capitolul despre blaci.  O sa vezi ca autorul scrie negru pe alb
1 Gelu avea oamenii înarmați doar cu arcuri si săgeți ( cam straniu pentru niste sedentari .... )

2 avea doar oaste călare.  

1+2= arcasi călare

Adică nomazi

Edited by Cornel_P, 01 January 2019 - 15:26.

Fact Nr.1

Idea latinitatii si primordialitatea valahilor in Transilvania (Regatul Ungariei) a fost formulata de reprezentantii Scolii Ardelene, atentie !!!,
doar dupa ce l-au citit pe Bonfini.

Inca de la inceput aceasta teorie a fost folosita ca arma politica: la inceput pt a obtine drepturi politice, ulterior, combinata cu teoria continuitatii,
pt a justifica pretentii teritoriale. Si asa a ramas pana astazi. Asta a fost sarcina trasata de catre politic istoriografiei romanesti, intelegem si vedem
zi de zi f. clar acest lucru. Aici este vorba de politica, si nu istorie.

Fact Nr.2

Toata istoria romanilor este bazata doar pe selectii si pasaje a unor notari ai regilor Ungariei, a caror lucrari exeminate in ansamblul lor de diferiti istorici cu diferite interese
constata nu numai foarte multe inexactitati, dar si omiteri de evenimenta sau adaugirea de evenimente care nu au existat in realitate.
Cei doi notari au fost astfel demontati atat de istorici internationali care au comparat cele scrise acolo cu cele scrise de  altii martori ai timpurilor cat si de istorici romani.

Eu va prezint doar unul aici, foarte reprezentativ, o analiza a istoricului Tudor Salagean, un istoric român, specialist în istoria Transilvaniei.
Din 2011 este director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj

http://www.academia..../Tara_lui_Gelou

Edited by WestPoint, 01 January 2019 - 15:37.

Cornel_P, on 01 ianuarie 2019 - 02:46, said:

tu ai auzit de conceptu de 'exegeza'?
Exegeza e cand ai la Edward Gibbon - History of the decline and fall of the Roman Empire, unde iti zice baiatu:
Ultimul rege al Daciei se numea Decebal, primul khan al Turcilor se numea Dizabul

Noi, tu, eu, am fost conditionati in ceea ce se numeste Nationalism - ideea ca popoarele fac istoria. talpa tarii, taranii aia din bordeie, vai mama lor legati de pamant indoiti de spate storciti in noroi traind de pe azi pe maine, de la ei cica, emana evenimentele istorice.
Iar noi, tu, poate, eu nu, sigur, suntem sedusi de ideea ca noi, astiea care traim de la un salariu la altu, striviti prin autobuze in drum spre servici, de la noi provin evenimentele istorice. Suntem ca baba aia bolnava de sida, care a descoperit apps de mobil, din alea care-ti pune urechiuse de pisicuta si botic de iepurash peste selfie, si ii place la baba bolnava de sida, vai ce-i place! Toata ziua cu mecla'n celular se priveste pe ea insasi, cu botic de iepurash. experimenteaza orgasmu cathartic, senzatia de a fi centrul buricului universului.

Cand vorbim de Valahi, Slavi, Romani, Normanzi, Franci, Huni, Bulgari, Cumani, numa babele in stadiu terminal al sidei, se gandesc ca e vorba de popoare.
Nu e vorba de popoare boss... e vorba ca cand zici Franta, te referi la Franc - nobil, om liber, Dumnezeu. iar nu la "popoare". "poporu" e prin autobuze, la munca, ce treaba are poporu cu istoria. poporu nici nu stie el cu cine voteaza...

Da?

Deci mitul fondator al "Turcilor", iti zice clar: Lupoaica Ashena gaseste un baiat orfan, si-l alapteaza. Si descendentii acestui orfan cu lupoaica, rapesc fecioarele din tribul Sabirilor, si asa se fondeaza Roma. Pardon, primu hakanat "Turc". Adica "Trac".

Uite si pe cine trimite imparatul "Roman" Justin II, ca ambasador la "Turcii" lui Dizabul: Zemarchos. daca ai cunoastere macar pana la genunchi, compari cu "Tracicul" Thiamarkos

Uite si unde se afla Etelkozu, patria mama a "Maghiarilor" - fix in Moldova. Iar pe baiatul "Ungurului" de Arpad, care se insoara cu fata "Vlahului" Menumorut, strabunicu lu Voicu - Stefan I al Ungariei, il cheama Zolta. daca ai cunoastere macar pana la genunchi, compari cu "Tracicul" Zoltes.



concluzie: omu pana nu scapa de sida, nu poti fi sanatos.

Edited by criztu, 01 January 2019 - 15:37.

Bine ai revenit Critzu !

Foarte interesante idei .

Parerea mea este ca , poate ar trebui să le așterni în scris. Pana la urma avem astea teorii naționaliste  nu ar face rau si un alt punct de vedere.

Cornel_P, on 01 ianuarie 2019 - 15:37, said:

Pai ti le-am asternut in scris: iei frumos Sfanta Coroana a Ungariei, si vezi acolo scris greceste: Gheorghitza basileus pistos krales Tourkias. Adica Ungaria e Turcia.
Deci Ungurii sunt nu Finlandezi, ci Turci care se exprima in Greceste!
Cei mai mari dujmani ai natiei Romanesti deci, nu sunt Finlandezii, cum ne zice Academia Morona, ci Gheorghitza, nepotu lu Menumorut, Romanul Prototipic Primordial
Adica cei mai aprigi dujmani ai poporului Romanesc, care ne-au asuprit 1000 de ani in Transilvania, sunt poporul Romanesc ei insisi!

Ecce istoria nationalista!

Edited by criztu, 01 January 2019 - 15:49.