Inginerie Sociala->Invatamantul Obligatoriu

Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci și să exporți mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări și țări, a fi înfrânt de niște țărănoi, ridică o mare problemă, una națională.

Așa a gândit și Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către națiune publicate între 1808 și 1814: Am fost înfrânți pentru că soldații noștri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană și toți germanii să gândească la fel și să respecte ordinele, cel puțin în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă așezată, nemțească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819.

Ideea învățământului obligatoriu, de masă, nu era nouă. Ea apare în scrierile lui Platon, pe la 1635 s-a încercat în Scoția, iar la Revoluția franceză, revoluție făcută de adulți, s-a cerut pentru prima dată dreptul la educație universală. Oamenii constataseră că cei care aveau carte aveau parte de anumite privilegii, erau funcționari ai statului, conduceau, la diverse nivele, grupuri de indivizi, ceea ce le crea un statut invidiat.

Te-ai fi așteptat ca, odată câștigat acest drept, cohorte de adulți să pună burta pe carte, dar, vai, ceea ce era un drept câștigat pentru adulți, a devenit, curând, o obligație pentru copii. Napoleon însuși, după ce a organizat învățământul superior pe principii și reguli militare, a încercat un învățământ obligatoriu pentru copii, dar marea masă a părinților a refuzat să-și dea copiii pe mâinile altora.

Prusacii au reușit. Prusia era un stat totalitar. Noi ne referim la legea interzicerii avorturilor a lui Ceaușescu  ca expresie a totalitarismului comunist. Ei, bine, în Prusia exista încă din 1735 o lege de control al nașterilor, orice femeie trebuia să raporteze la poliție când a ajuns la menopauză!

Într-un cadru mai amplu, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea coincid cu perioada luptelor, răscoalelor, revoluțiilor și teoriilor de eliberare a scalvilor, de exprimare a demnității și libertății umane. În același timp se dezvolta industria, în principal cea extractivă și prelucrătoare, statele se modernizau și se complicau în funcționare și birocrație. Sclavii, care, sub diverse denumiri și statute (iobagi, șerbi, robi, proscriși, etc.) care constituseră de secole și milenii forța de muncă, nu mai puteau asigura progresul omenirii. Era nevoie de un alt tip de forță de muncă, instruită care să mânuiască mașinile, să asigure funcționarea statelor, să asculte și să execute ordinele.

Problema au rezolvat-o, așa cum am spus, prusacii, obligând copiii să meargă la școală. Între timp, dintre toate instituțiile obligatorii, au mai rămas doar două: pușcăria pentru adulți și școala pentru copii. Vedem, chiar în aceste zile, cu câtă dificultate ajung infractorii la pușcărie: procese îndelungate, procurori, avocați, tribunale peste tribunale, judecători, drepturi ale omului…

Pentru copii, e de ajuns faptul că s-au născut și au ajuns la o anumită  vîrstă, din ce în ce mai fragedă, la șapte, șase, cinci și, odată  cu grădinița, la trei ani, și din ce în ce, pe o perioadă  de obligativitate mai lungă, patru, șapte, zece, douăsprezece clase obligatorii.

Prin această obligativitate statele au preluat, într-un fel, dreptul părinților asupra copiilor. La început cu forța, apoi, pe măsură ce părinții înșiși au fost educați prin școală, cu bunăvoia acestora. ( Las, pentru moment, discuția asupra dreptului părinților asupra copiilor, înscris încă în codul lui Hamurabi, pentru că și aici e o problemă universală). Ideea este că, prin această obligativitate, copilul nu e considerat o ființă umană, nu are dreptul la libertate.

E un paradox să ai dreptul la educație obligatorie! În prezent, s-a ajuns în situația în care părinții își vând copiii statului încă dinainte de naștere: concediile de maternitate plătite, concediile de creștere a copiilor plătite, alocațiile pentru copii, sunt forme de vânzare a copiilor către stat. Când mamele fac demonstrații fluturând pamperșii în fața guvernului, ele, de fapt, negociază un preț, iar statul le plătește ca angajate pentru îngrijirea copiilor până când îi ia la școală ( era să zic la oaste).

Desigur, o țară  cu oameni instruiți și obedienți e superioară altora, are un ritm de dezvoltare mult mai alert, realizează un boom economic, ceea ce s-a întâmplat și cu Prusia, mai târziu Germania Mare. Și, pentru că majoritatea savanților lumii din prima jumătate a secolului al XIX-lea își dădeau doctoratele în universități germane, au importat sistemul și l-au transferat în țările lor, America la 1852, Principatele române la 1864, Italia de-abia la 1888.

Cum au reușit nemții să creeze un sistem prin care să producă forță de muncă instruită, dar, în același timp, dependentă și obedientă? Oameni dependenți, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educațional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?

În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desființat). Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliștii fiecărei emisiuni să fie aleși pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ?

Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeași rădăcină cu mediocritate.

În al doilea rând, prin împărțirea activității școlare pe lecții de câte cincizeci de minute cu recreații de câte zece minute între lecții. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus “Domnul” sau “Doamna”, “Tovarășul” sau “Tovarășa”, adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor.

Și astfel, învață din experiență, lecție de lecție, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că “nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”. Dacă, prin absurd, un elev e “prins” în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria ( la începuturile școlii obligatorii pauzele se anunțau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva.

Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.
În al treilea rând, dependența și obediența sunt induse prin ceea ce numim astăzi curriculum, sau programă școlară, sau syllabus. În definitiv, nici “Domnul” sau “Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programă.

Domnul sau Doamna, lucrând cu mintea și sufletul copiilor, trebuie să introducă aceste atribute constituente ale ființei umane într-un program, să le “programeze” copiilor modul cum gândesc, precum și conținutul gândirii, care e dat în curriculum.  Desigur, există mai mulți Domni sau Doamne, fiecare stăpân, mai mult sau mai puțin, pe părticica lui de curriculum, pe disciplina lui, dar niciunul/niciuna nu are imaginea întregului, sunt doar angajați într-un sistem construit de alții pe principiul unei uzine, fiecare executând operațiile tehnologice care i se cer.

Domnii și Doamnele sunt ei/ele înșiși/însele dependenți/dependente de sistem, sistem care, în ultimă instanță, poate fi definit ca suma locurilor de muncă ale cadrelor didactice. ( Să nu fiu greșit înțeles: există foarte multe cadre didactice bine pregătite în disciplinele lor și, cred că fiecare are cele mai bune intenții privind educarea copiilor, dar intențiile bune, construite prin autosugestie, nu ajută la nimic dacă ești specialist în instrumentele cu care operezi (conținutul disciplinei tale) și nu cunoști corpul pe care operezi ( mintea și sufletul copilului)).

De altfel, există  opinia generală că, prin sistemul de învățământ, copiii sunt dați pe mâna unor specialiști în educație, care, pe lângă  specialitatea lor, au studiat pedagogia, psihologia și metodicile predării. Ca unul care, zeci de ani am studiat și predat aceste discipline, pot să afirm că nu sunt științifice. Așa cum o bună  perioadă, în țara noastră și în multe alte țări s-a predat disciplina numită ”Socialism Științific” (mulți universitari și lectori în universitățile populare și-au construit o carieră în jurul acestei discipline) și s-a dovedit în realitate că așa ceva nu există, tot astfel Științele educației sunt articulații logice, uneori bine închegate, dar construite pe postulate false.

Metodicile, de exemplu, sunt un fel de rețetar cu principii, norme, metode, strategii și tehnici, dar, ca orice rețetă  se adresează omenilor bolnavi, nu spiritelor vii. Cercetările psihologice asupra învățării, de la Thorndike, Skinner, Kohlberg sau Pavlov s-au făcut pe animale, șoareci, câini, pisici, porumbei, maimuțe, etc. și au fost transferate la modul cum învață copiii, iar cele pedagogice sunt caduce, pentru că, odată introduși copiii într-un mediu artificial-școala- separat atât de societate cât și de natură, nu poți obține, prin observare sau experimen,t nimic valabil. E ca și cum ai așeza un fluture sub un clopot de sticlă, i-ai observa mișcările și zbaterea și ai crede că știi totul despre fluturi!

La fel face și Mărioara, vecina de la parter, care își plimbă câinele, pe Axi, prin parcarea blocului, și-i strigă: Fii cuminte Axi!, Vino la mama, Axi, Hai să-ți dea mama, Pedigree, să te spele mama pe lăbuțe! Pentru ea Axi e un copil drăgălaș și răsfățat. Tot mai multă  lume are animale de casă, de la câini, pisici și canari, până  la șerpi și cămile. Toți le îngrijesc ca pe niște copii. Există  o întreagă industrie pentru hrana și îngrijirea acestor animale. Recent a apărut primul post de televiziune dedicat direct animalelor de casă, Dog TV, să nu se plictisească.

Nu știu dacă e normal sau nu. E treaba Mărioarei, Axi răspunde nevoii ei de afecțiune. Dar dacă  oamenii îngrijesc și cresc aceste animale ca pe niște copii, pe cale de inferență logică e adevărat și corolarul:  copiii sunt îngrijiți și crescuți ca niște animale drăgălașe care răspund nevoii de afecțiune a adulților! Dar, dacă pe Mărioara doar o salut și o las cu credința ei, de la unii ca Skinner, Brunner sau Pavlov, am pretenții să nu influențeze educația copiilor. Toate se trag, pesemne, de la Darwin, care ne-a făcut animale, superioare, ce-i drept, și toată lumea l-a crezut.

Să fiu corect, alte cercetări psihologice care au influențat instruirea școlară  s-au făcut pe copii, de ex.,  cele ale lui Piaget sau Vâgoțky, greșeala lor fiind că s-au adresat numai intelectului sau numai interacțiunilor sociale ale copiilor, ca și cum, dacă ai studia mâna sau piciorul, poți concluziona asupra organismului ca întreg!

Copiii, însă, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat și, cu toată, cu toate încercările școlii obligatorii, în ciuda tuturor teoriilor și metodelor, s-a constatat că reacționează  și nu se supun regulilor și regulamentelor din ce în ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o altă treabă la fel de nemțească: sistemul de recompense și pedepse, între care, la loc de cinste tronează  nota. După caz, nota e zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, denumite, “științific”, elemente de întărire și reîntărire.

Tot după caz, nota instaurează  competiția stimulată de profesori și părinți și clasificarea neoficială, desigur, în deștepți și proști. Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles, nota fiind instrumentul de bază  cu care mențin disciplina și, speră ei, motivația, pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii.

Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? sau de vreo soție iubitoare chestionându-și vecina: ce părere ai, dragă, de bărbatul meu? E bun sau nu, îi dai notă de trecere? Păi, dacă îți iubești copilul, te duci la un străin să ți-l evalueze?

E adevărat, există numeroase concursuri cu note și premii pentru câini și pisici care gâdilă orgoliul stăpânilor. S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe  și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că  era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! În loc să oprim moara și să ne întrebăm, ce măcinăm noi aici? trecem totul la fapt divers într-un articol de ziar sau o emisiune TV.

Priviți examenul de capacitate de anul acesta sau cel de bacalaureat de anul trecut. Ce importanță are dacă un elev a bifat subiectivă și altul predicativă iar cel de-al treilea atributivă? Câți dintre adulți  știu asta? De ce soarta unui copil să depindă de ceea ce nici specialiștii cu studii și doctorate nu știu bine?

Sau de ce cheltuim milioane de lei cu camere video de supraveghere – Big Brother – când copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească? Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să  se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați. Asta e sarcina sistemului de educație imaginat și creat de slujbașii lui Friedrich cel Mare acum 200 de ani.

Dar cea mai mare invenție a școlii tradiționale a fost banca de școală. Oricâte opresiuni ar fi imaginat adulții împotriva spiritului viu al copiilor, cu oricâte pedepse, nu puteau opri copiii să se miște. Mișcarea este forma primordială și fundamentală de expresie a vieții și a independenței individului. Trebuia găsită o soluție de încătușare a spiritului, iar aceasta a fost banca.

La început erau bănci lungi ca cele de la căminele culturale sau ca la nunțile de la cort, dar copiii lunecau pe sub ele. Apoi s-au inventat cele cu scaunul legat de bancă, mai întâi pentru șase elevi, să nu poată ieși din ea, apoi,  pentru patru sau doi, în sfârșit, pentru unul, pe măsură ce se vorbea de drepturile copilului. Au fost implicați cercetători care au studiat poziția, forma și anatomia copilului, proiectând bănci din ce în ce mai ergonomice, cu scaune rabatabile, etc.

S-a observat, totuși, că e nevoie și de mișcare și au fost create pauzele și introduse orele de educație fizică pentru a evita deformarea coloanei vertebrale. E ca și când ai cere unei persoane să meargă într-un picior și, când obosește, să schimbe pe celălalt, uitând că un mers normal, cu ambele picioare și în ritm propriu nu duce la oboseală. Prin bancă, disciplina a fost luată sub control de către autorități, astfel încât primul lucru pe care îl învață orice copil care merge la școală este să stea în banca lui, să facă ce i se spune și să răspundă când e întrebat.

Toată această  uriașă industrie care nu dă faliment deoarece are clientela asigurată obligatoriu, care merge din ce în ce mai prost, pentru că numai dacă merge prost poate cere bani mai mulți, dacă  ar merge bine n-ar mai fi nevoie de bani mai mulți, este susținută  de teorii pedagogice din ce în ce mai sofisticate.

De la Taxonomia obiectivelor educaționale a lui Bloom (1956), care funcționează  încă în practica școlii românești și despre care Bloom însuși spunea prin 1990, că, pe baza ei poți crește pui în incubator, nu spirite umane (întrebați-l pe profesorul Nicolae Sacaliș, a vorbit cu Bloom, văd că a lansat recent o carte)   la elaborarea standardelor educaționale în America, prin anii ’80, pe care ne străduim, cu sârg, să le introducem și la noi, și până la învățământul bazat pe competențe pentru crearea societății bazate pe cunoaștere – knowledge-based society- clamat de documentele UE ( noi am construit, într-o vreme, societatea socialistă multilateral dezvoltată, cu mult înaintea UE!), toate aceste teorii merg pe linia inaugurată de prusaci în urmă cu 200 de ani.

Copilul, dibuit, ici-colo, de unele mari spirite ca Ellen Key, Maria Montessori sau Celestin Freinet, a fost îngropat sub imense mormane de legi și regulamente în care, pentru state, e doar o resursă umană ( Vezi Legea Educației nr. 1/2011, art. 2(2) și sutele de regulamente și metodologii pe site-ul MECTS, pe care nici juriștii nu le pot descâlci!). Și, ca orice resursă, trebuie folosită de cineva, așa cum și boul e o resursă pentru cel care nu are tractor.

Întreaga educație se bazează pe o prejudecată, o premisă falsă: aceea că adulții fac copii și că ei îi formează și îi modelează după proiecte naționale și internaționale. Noi, românii, dintr-o țară de informatori, ne-am transformat într-una de formatori. E la modă.

Mii de ani oamenii au fost convinși că soarele se învârtește în jurul pământului. Când, în sfârșit, a venit unul care să le spună că  e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut câteva sute de ani pentru a accepta cu toții acest nou fapt. La fel e și cu această prejudecată.  În urmă cu peste 100 de ani ( 1907, cînd la noi pornea răscoala de la Flămânzi) o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI.

A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă, a fost complet ștearsă de comuniști din istoria educației și pedagogiei, a fost dată uitării de pedagogiile și universitățile din statele așa-zis democratice, deși cercetările recente din neuroștiințe  îi validează spusele.

În această epocă a libertății, a comunicării globale, copiii răspund oprimării și controlului total, ignorării legilor naturale ale dezvoltării lor, în mod neconștientizat, în școlile publice de pe toate meridianele prin creșterea gradului de violență. Statele cheltuiesc milioane de dolari și de euro pe proiecte de prevenire și reducere a violenței școlare. Școlile seamănă, din ce în ce mai mult, cu pușcăria.

Jandarmii și polițiștii păzesc la porțile școlii. Recent, un ministru al educației a propus introducerea cazierului școlar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii prin revoluții, de vreo sută de ani asistăm la mișcări pentru eliberarea femeii (de sub prejudecăți, desigur, altfel e liberă!). E nevoie de o nouă revoluție: cea a eliberării copiilor de sub prejudecățile adulților. Ultima. Non-violentă. Pentru că adulții nu fac copii. Ei fac sex.

În încheiere, un citat:


Education should aim at destroying free will so that after pupils are thus schooled they will be incapable throughout the rest of their lives of thinking or acting otherwise than as their school masters would have wished … The social psychologist of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakable conviction that snow is black. When the technique has been perfected, every government that has been in charge of education for more than one generation will be able to control its subjects securely without the need of armies or policemen.”  —–Bertrand Russell quoting Johann Gottlieb Fichte, the head of philosophy & psychology who influenced Hegel and others – Prussian University in Berlin, 1810

http://www.contribut...=true&wpmp_tp=0

Idei total opuse zilelor noastre...pãcat.
Nu era rãu sã ne fie și nouã bine...spunea unchieșu'meu...

Fericirea copiilor este fericirea noastrã.

Edited by sarac.lipit, 10 June 2016 - 05:46.

Vai, bietii copii... cum li se incalca lor dreptul la libertate in picioare (drept, culmea, dat tot de adulti). Cum e posibil ca cineva sa incerce macar sa il aduca pe copil in miezul poeziei sau al problemei cand el ar fi vrut sa se joace pana pica de oboseala ?? Este revoltator de-a dreptul! Era mai bine cand copilul muncea cot la cot cu adultul la fabrica, clar!

>>de tip Donald Trump sau Gigi Becali

aici am intrerupt lectura. Prea mare bataia de joc.

Mult mai bun articolul de la Pink Floyd intitulat The Wall.

Totul porneste de la drepturile castigate de a citi si scrie. Lipsa educatiei genereaza prosti si saracie in masa, natia respectiva decade.
Ar trebui facuta o revolutie in educatie (ceruta inca din anii 1920) care sa acopere 80% necesitatile practice ale vietii actuale, nu teoretizari academice niciodata folosite de cei 99%.

Ar trebui:
- aflarea din timp, si previzionarea, nevoilor societatii (la firme, functionari, etc) care sa fie comunicate si gestionate centralizat, apoi distribuite invatamantului.
- aflarea din timp a capacitatilor + a dorintelor fiecaruia = potrivirea lor si orientarea fiecaruia cat mai aproape de nevoile individului + ale societatii in momentul respectiv.
- educatie bazata pe stimularea si generarea creativitatii in majoritatea domeniilor.

Asta suna ca o distopie, ca un communism de fapt, doar ca e imposibil de aflat nevoile economiei cind invatamintul ia vreo 17 ani acum iar cariera tina inca 30 de ani. Industrii intregi se nasc si mor in 5 -10ani.

Quote

Sint cel putin 3 falsuri fatise, sau false probleme false aici la prima vedere:
1. Paralalela e idioata, nu toti oamenii de la o firma au aceeas visrta decit in cazuri speciale, dar oamenii de pe anumit posture (=clase) tind sa aiba virste apropiate. Evident cu multe exceptii, e vorba numai de medie.
2. Sistemul de invatamint cu grupatul pe virste se poate schimba foarte usor. In vest nu exista obligativitatea virstei in sensul ca cursurile au multe optionale si flexibilitati. Poti sa faci matematica avansata din clase mici de exemplu (desi sint limitari). E suficient sa-l adaptam. Eu am avut contact cu amindoua sistemele, cu cel vestic de amindoua partile baricadei. Sistemul vestic suna foarte bine pe hirtie, are insa niste probleme mai putin evidente care mie mi se par majore. Nu tin de partea "tehnica" ci de cea de dezvoltare umana. E un sistem care functioneaza bine mai incolo, in universitati.
3. Invatamintul online care (din pacate dupa mine) genereaza foare mult entuziasm acum va rezolva aceste false "probleme" dar a acutiza multe probleme psihice si comportamentale.

PS: din punctul meu de vedere referirea la Montessori e deja un minus in articol. N-am vazut nicaieri un studiu care sa arate ca e ceva de capul aboslventilor de Montessori desi scolile si gradinitele acestui cult educational sint la fiecare 2 pasi.

Edited by wizardofoz, 10 June 2016 - 07:47.

Iar ideea că nu e bună școala(cartea)?
Dacă pe ăla care a scris pomelnicul ăsta(din primul post-presupun că e copy/paste-dacă nu,îmi cer scuze),nu l-ar fi dat părinții(adulții) la școală de mic,nu ar mai fi făcut lobby(în scris) pentru a nu se mai da copii la școală de mici.
Credeam că în vacanță nu mai apar topice de genul ăsta(împotriva școlii/învățământului).

 ASCENDED, on 10 iunie 2016 - 07:49, said:

E foarte buna cartea,dar facuta in asa fel incat sa dezvolte potentialul maxim din om,standardizarea si clasificarea actuala nu au nici o treaba cu realitatea.

Consider ca e nevoie de o flexibilitate marita in alegerea/predarea materiilor si accent pus pe partea practica,un procent infim din populatie ajunge in cercetare sau mediul academic,totusi pt aia ii taram pe restul sa invete pe de rost manuale intregi care nu le vor folosi niciodata.

Serios? Mai concret, ce ar trebui sa se invete practic in scoala?

 Quantum, on 10 iunie 2016 - 06:58, said:

Ai început bine, ai sfîrșit prost.
E nevoie de educație. De Big Brother nu e nevoie.
S-a mai încercat figura cu aflat și previzionat ce tre' să facă societatea, cu centralizare cu tot și unde trebuie plantat fiecare individ. La noi a durat din '47 pînă în '89. Nu asta e calea.

PS - a treia propunere se bate cap în cap cu a doua. Nu toți indivizii simt nevoia să fie creativi iar nevoile societății iinclud și domenii în care creativitatea nu e necesară.

 XORIAN_L, on 10 iunie 2016 - 08:03, said:

Cum adică ce?
Ce vrea copilul!
Adică spre ce are el înclinație.Chipurile,dacă unii au înclinație pentru literatură,să învețe doar literatură.dacă au înclinație către matematică(șansele tind spre 0) să învețe doar matematică.Și tot așa.
În realitate să învețe doar despre dujmani,jmekeri,valoare(care draqu valoare,habar nu am),etc.
Că doar astea sunt valorile promovate acum,nu?
Și asta doar pentru că(scrie în primul post):
Copii fac adulții!

 XORIAN_L, on 10 iunie 2016 - 08:03, said:

Cursurile ar trebui sa tina cont mai mult de vocatia copiilor,sunt asa multi tineri care ajung sa invarta hamburgeri la Mc dupa facultate incat te apuca depresia,puteau sa faca asta si fara sa piarda timpul 15-16 ani prin scoala pe banii statului.

In primul rand indumarea si consilierea profesionala sunt egale cu zero la noi,imi place sistemul german,ar trebui sa adoptam ceva similar,poate cu o diversitate si mai mare,stiu,toate astea costa....

Edited by Lup_Victor, 10 June 2016 - 08:55.

Am vazut ca la Japonezi au un sistem de activitati extrascolare care promoveaza exact acest stil liber al copiilor, cu cluburi in care se pot inscrie si socializa cu elevi din scoala de toate varstele, pe domenii de interes diverse, iata deci ca se pot invata unul pe altul despre domeniu care le place, se pot informa si pot forma grupuri de invatat despre un anumit lucru mult mai bine. Ex:Clubul de programare, Clubul de literatura.
Desigur asta inseamna ca vor sta aproape toata ziua la scoala, pentru aceste activitati de club. Din nou probabil initiatorul se va plange de lipsa libertatilor.
Problema cea mare este ca omul nu se naste din prima liber sa faca ce vrea, oricat vrea, oricand vrea. Omul e obligat sa moara de conditia fizica, e obligat sa manance tot de conditia fizica si e obligat sa traiasca prin mecanisme ce tin de mintea umana. Acestia sunt sclavii simturilor, sclavii naturii, sclavii propriei conditii.
Pentru cine vrea libertate, sa incerce sa eradicheze mai intai moartea si imbatranirea, deabia apoi ne putem elibera putin de toate aceste incatusari obligatorii.

 ASCENDED, on 10 iunie 2016 - 08:43, said:

Spre ce are inclinatie si capacitate,un degeaba tragi de un copil cu ceva inclinatii tehnice sa ajunga inginer proiectant cand el putea excela ca si mecanic.

Idem cu literatura,doar asta avem in programa,insa literatura poate indica inclinatii spre partea umanistica, sistemul actual se chinuie sa il faca pe unul psiholog cand de fapt ala era excelent ca si asistent social.

Aici e problema,la lipsa de optiuni si specializari in sistemul actual,ajungi la roaba si betoniera dupa 12-16 ani de scoala cand puteai sa ajungi acolo dupa 8.

 radunic, on 10 iunie 2016 - 08:40, said:

1. In momentul de fata nu se stie, la nivel de societate, de ce posturi vor fi necesare peste 5-10-20 de ani. Asta genereaza o harababura pe piata muncii: se fac prea multi economisti, avocati, mecanici de vapoare, preoti - care nu vor lucra in viata lor in aceste domenii... la fel se fac prea putini cizmari, astronauti, zidari si sudori (exemple aleatoare).

2. Nu toti pot fi creativi, dar majoritatea poti fi, daca sunt educati in acest sens, de aceea e bun in sistem care sa-i testeze ce aptitudini au, la care se adauga dorinta lor si nevoia societatii. Apoi ei fac alegera si invatamantul ar fi dedicat unui scop bun atat individului (ca face ce ii place, aprofundeaza domeniul care i se potriveste, va avea un loc de munca la terminarea scolii), cat si societatii (la final va ocupa un loc necesar si liber, va avea un bun specialist in domeniul respectiv inca din start, va avea someri putini)

3. Cei care vor sa faca ce nu e in acest sistem, sunt liberi sa aleaga ce doresc, dar isi vor cauta siguri locul de munca dupa terminarea studiilor, daca specializarea lor nu e cautata in sistem.

Centralizarea poate fi facuta de Ministerul Educatiei/Muncii sau de orice organism independent. Acesta doar va asigura centralizarea datelor de la angajatori (firme, Stat, etc) si la scoli.
Acest fel de centralizare va spune intr-o proportie mare cate/ce fel de locuri vor trebui sa fie in scoli, licee, arte si meserii, postliceale, universitati, postuniversitati. Asta am scris mai sus.

Unde vezi tu comunism sau Big Brother?!!! E doar o punere in acord a: angajator + individ + invatamant real si actualizat + o previzionare a dezvoltarii economiei si societatii.
Individul e liber sa isi aleaga ce vrea sa invete si sa faca, isi poate schimba optiunea, meseria -  cand vrea.
Un Stat asezat si destept isi face previziuni de dezvoltare pe sectoare, interese, etc. A proceda haotic, fara un plan, intarzie dezvoltarea sau chiar mai rau...

Edited by Quantum, 10 June 2016 - 09:23.

 XORIAN_L, on 10 iunie 2016 - 08:03, said:

- cum sã te comporți între oameni
- toate sporturile
- 3-5 limbi ...la ora actualã e puțin...dacã nici una nu știi...ești pierdut.
- sã circule pe șosele și în mijloacele de teansport
- cum se constriesc diferite chestii

Nu e de mirare cã tinerii efectiv nu vor sã piardã timpul cu învãțarea unor inutilitãți
Bacul e cel mai bun exemplu.
Școala nu scoate tîmpiți
Școala actualã nu scoate nimic
12 ani pierduți absolut inutil.
Intri la medicinã și trebuie sã uiți ce știi...
Asta e tîmpenia...

Edited by sarac.lipit, 10 June 2016 - 09:55.

 Lup_Victor, on 10 iunie 2016 - 09:04, said:

Și cum ai putea afla despre un copil de 1,2,3,...8,9 ani ce înclinații are?
S-ar putea afla doar dacă ar fi programat genetic să aibă înclinații spre X disciplină(materie):literatura,mate,fizică,info,muzică,arte,etc.
Tocmai că el este liber să aleagă,dar este liber doar când are un pic de discernământ-la cât este vârsta legală acum(eu știam de 18).Și nici atunci nu alege înțelept.
Pentru că,criteriile actuale care permit tânărului să-și aleagă sunt de "fasole".Doar pentru că a împlinit 1,70+ metri,70+ kg,18+(sau cât o fi),nu sunt îndeajuns.Nu toți sunt "copți la minte".Unii au minte de copil și la 25+.
Deci,ce alege un astfel de tânăr?

 sarac.lipit, on 10 iunie 2016 - 09:53, said:

Asta e hobby nu scoala.

Quote

Hobby.

Quote

In realitate nu se invata nici una. Daca s-ar face 3-5 chiar nu ar sti nimeni nimic.

Quote

Hobby. Si cit ia asta, 2 ore?

Quote

Pare ok.

Quote

Asta e o prostie penala. Desi mi-am petrecut toata viata invatind tot ce am invatat in aia 12 ani e cel mai important si m-a ajutat enorm in viata. N-a trebuit sa uit niciodata nimic, si mai nimic nu a fost fals (o fi fost pe la istorie, dar la virsta aia nu ma interesa).
Chiar daca unele lucruri au mai suferit ajustari, macar 90% e corect si va fi corect pentru totdeauna.

Oare exista ceva numit învăţământ în rândul popoarelor care şi astăzi uimesc prin cunoştinţele despre astronomie şi natură pe care le deţineau?
Oare tăbliţele de lut, cu scrieri arhaice datând de dinainte din anul 5000 î.Hr., descoperite în România, sunt tot rezultatul unui învăţământ obligatoriu?