Despre stima de sine: cum o definim, cum o percepem

O data, eu, daca imi expun un punct de vedere, nu inseamna ca incerc sa il impun in fata altcuiva, chiar daca nu sunt dispusa sa mi-l las schimbat!  Al doilea, mandria are intelesuri diferite in functie de context, dar si contextul este privit de mai multi oameni, fiecare cu punctul sau de vedere si cu perspectiva sa :  hotul fura si apoi este urmarit de politie si prins - pagubasul lauda politistul: "domnule, mi-ai salvat banii!"..., in timp ce hotul il injura:"nenorocitule, ce-ai avut cu mine de nu m-ai lasat sa ma bucur de ce-am furat?"!!! Din care se poate vedea ca nu intotdeauna este contextul un loc comun al intelegerii - fiecare vede si intelege ce vrea din doar cat vrea dintr-o anumita insiruire de fapte. Rar intalesti un om care sa vrea/sa fie dispus sa vada toate detaliile asa cum sunt si sa le accepte pe toate, incluzandu-le pe toate in ecuatia situatiei.

Cand spui despre cineva "este un om mandru", se poate intelege ca e trufas sau, pe de alta parte, ca nu se coboara la anumite compromisuri morale, pentru a nu-si pierde respectul de sine. Cand se zice ca e mandru de altcineva, aici deja intervine respectul pentru o alta persoana - nu mai vorbim strict de respect de sine. Zic strict pentru ca respectul pentru altcineva are nevoie de respect de sine ca fundatie!

In postul mentionat eu ma refeream la potrivirea imaginii de sine cu realitatea, nu cu imaginea pe care ceilalti si-o fac despre tine. Sa fim realisti, de cate ori si cati dintre cei din jur te vad asa cum esti in realitate? Nu te vezi tu insuti prea bine asa cum esti; cat de bine crezi ca te pot vedea altii ? Sa nu mai vorbim de slabiciunile sau de-a dreptul neiubirea de oameni de care sufera unii si care ii imping sa vada ce mai rau din aproapele lor sau chiar sa isi imagineze detalii urate care nici nu exista, toate numai din dorinta de a se vedea pe ei insisi macar cu un centimetru mai sus decat ceilalti.  Ce logica ar sustine necesitatea, si cu atat mai putin obligatia, de a potrivi imaginea de sine cu imaginea pe care o au altii despre tine?  E drept ca unii ar putea sa te vada asa cum esti, dar tu tot nu-ti potrivesti propria imagine de sine cu a lor, ci cu realitatea - chiar daca dupa original unii au facut o copie foarte buna, poate chiar aproape perfecta, tot e mai bine ca tu sa-ti faci propria copie dupa original, nu dupa copia aceea aproape perfecta, ca reduci la minimum pierderile de informatie.  Daca tu iti faci o copie care difera izbitor de ale altora, e necesara o evaluare obiectiva a copiei tale si procesului tehnologic prin care s-a obtinut copia - numai daca cu copia ta toate sunt bune, avem dreptul sa presupunem ca e ceva gresit cu toate celelalte: "daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca", dar DOAR daca stii ca ai consumat alcool....; daca stii ca nu ai consumat nici un gram, atunci nu te culca, ci du-te la doctor!

"Eu  nu as folosi termenul de mandrie pentru a masura gradul de satisfactie privind propria persoana" ... Nici eu nu l-as folosi pentru asa ceva, ci in legatura cu constientizarea obiectiva a propriilor calitati - aceasta (constientizarea), in primul rand, ajuta la obtinerea si consolidarea echilibrului interior si la impacarea cu sine.  Nu trebuie sa fi savarsit ceva rau ca sa ai nevoie sa fii impacat cu tine insuti - constientizarea propriilor defecte sau doar lipsuri e suficienta pentru a avea nevoie de impacare cu tine insuti.  Constientizarea propriilor calitati ti-o fi dand si o multumire interioara, dar asta tine mai mult de vanitate.  Dobandirea si consolidarea echilibrului interior e ceea ce iti da putere de a-ti infrunta propriile lipsuri si defecte, precum si puterea si intelepciunea de a face fata provocarilor vietii in mod corect d.p.d.v. moral. Si DE AICI - din echilibrului interior si din puterea si intelepciunea de a ... -  izvoraste mandria de sine, pentru care nu faci compromisuri morale.  Cand mandria de sine izvoraste din vanitate=multumirea interioara ca ai si tu calitati, atunci devine trufie!!!

Vorbesti de mandria de sine ca rigiditate. Cred ca in felul asta e echivalenta cu vanitatea de care vorbeam si, astfel, intr-adevar iti poate diminua capacitatea de adaptare, facandu-te sa refuzi, printre altele, a face sex din prima noapte doar pentru ca asa ai hotarat. Dar te-a gandit si la cei care au inteles ca nu poti logic si obiectiv sa cunosti cu adevarat pe cineva dupa prima intalnire? La cei care au luat in considerare si instalarea inevitabila a "saptamanii chioare", timp in care le vezi pe toate, pana si pe Aghiuta, in roz? Acestia au inteles ca poate fi foarte usor sa faci un compromis cu propria demnitate: sa dai ceva foarte de pret pentru tine cuiva care ia cu destula usurinta, poate chiar cu neglijenta, avand in vedere ca nu poti fi prea implicat si angajat sentimental dupa prima intalnire; si au hotarat asadar sa se apere, instituindu-si anumite reguli de la care sa nu devieze. Generalizand, cand mandria de sine izvoraste din vanitate, duce intr-adevar la o anumita rigiditate, si se intovaraseste de trufie.  Cand mandria de sine izvoraste din acel echilibru interior de care vorbeam, atunci ceea ce din afara vezi ca rigiditate este, de fapt, efortul dinamic de a pastra intact echilibrul - este o masura de autoaparare - drept personal si datorie fata de tine insuti.

 melaniaelena, on 30 ianuarie 2015 - 23:36, said:

Chiar daca ti-am apreciat postarea, nu inseamna ca sunt de acord intru totul cu tine, ci cu stilul discursiv al expunerii.
Voi face cateva critici punctuale:
- in ceea ce priveste rigiditatea, trebuie sa recunosc ca definitia ta este excelenta: "efortul dinamic de a pastra intact echilibrul - este o masura de autoaparare - drept personal si datorie fata de tine insuti". Eu as vedea insa rigiditatea, nu doar prin raportare la norme morale, fiindca de altfel este usor sa invoci si sa creezi tot felul de asemenea norme, dar si prin incapacitatea de a schimba optica, atunci cand datele realitatii o impun. Rigiditatea nu este acelasi lucru cu incapatanarea, termen ce, de bine, de rau, poate primi si un sens tare, pozitiv.
- este indoielnica premisa ca realitatea cuiva este cel mai bine cunoscuta de catre subiectul ei, in timp ce tertii au o cunoastere partiala (in cel mai bun caz) sau oricum degradata a acestei realitati. Eu as spune ca tertul are un alt unghi, o alta perspectiva, in care, este adevarat, pare sa fie bine inoculate si propriile sale interese. Dar de fapt, realitatea poate fi la fel de bine distorsionata in ochiul subiectului, incat nu ar fi gresit sa se spuna "realitatea mea despre mine". In orice caz, atunci cand te referi la termeni ce dobandesc uzanta si prin relationare, cum ar fi cinste, sinceritate, putere de munca, cred ca si ceilalti au dreptul la cuvant.
-cel care face compromisul moral are la indemana o arma foarte puternica impotriva celor care il pun in discutie, respectiv "cine sunt ei sa ma judece?", "fusera ei in situatia mea?". Si adesea nici nu suntem, ba chiar nu putem fi in mod obiectiv, cum ar fi, spre exemplu, colaborarea cu organele securitatii. Totusi, nu putem suspenda orice judecata morala, doar pt ca nu am fost intr-o astfel de situatie. Sa-i luam spre exemplu pe Noica ori pe Al Paleologu; este alterata imaginea lor pt ca au colaborat cu securitatea? Eu as spune ca nu, fiindca ei au obtinut la schimb dreptul de a publica, mai important decat ideea in sine a turnatoriei. Nu putem trage o linie intre mandrie de sine si compromis, incat sa spunem ca de aici incolo este doar compromis. As spune ca mandria de sine este cu atat mai de admirat, cu cat ea s-a construit pe acrobatiile compromisului moral.

Edited by stormlord, 07 February 2015 - 23:14.

Toate normele morale, daca e sa le reduci la esenta lor, izvoarasc dintr-o singura lege si sunt variatiuni pe o singura tema:  "ce tie nu-ti place, altuia nu face."  Daca pe tine te-ar deranja ca altul sa-ti faca ceva anume, atunci acel ceva anume e gresit. Daca te-ar deranja sa fii barfit, nu barfi pe altul; daca te-ar deranja sa fii jefuit, nu jefui pe altul - nici de masina din curte, nici de drepturile sale, .... si asa mai departe.  Asa ca normele morale, atatea cate sunt, nu sunt inventate dupa gradul de imaginatie, ci sunt, de fapt, multiple interpretatri personale ale acelui unic principiu de baza - ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Spre exemplu, din toate cele 10 porunci, toate cele de dupa "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" sunt de fapt explicatii particularizate ale primei porunci: sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu ravnesti la bunul aproapelui, sa nu depui marturie mincinoasa, sa nu preacurvesti, ...

In privinta compromisurilor, incercand sa ne intoarcem de la situatii particulare la principiile generale, recunosc ca unii oameni considera ca e bine sa te faci frate si cu dracul, pana treci podul. Dar si tu accepta ca sunt unii oameni care zic ca "NU, mai bine mor decat sa fac ceva care, din punctul meu de vedere, e gresit moral"; acesti oameni ar considera ca e prostitutie morala sa se infrateasca cu aghiuta pana trec podul, dupa care sa-i dea cu tamaie pe la ochi partenerului de afaceri si sa inceapa sa-l ponegreasca.  Sa nu mai vorbim de faptul ca, d.p.d.v. moral, o data ce te-ai folosit de anumite beneficii de la o persoana care umbla pa cai gresite, iti pierzi dreptul de a mai spune pe fata cat sunt de gresite acele cai. Nefacand un anumit compromis moral, iti pastrezi libertatea de a-ti exprima parerile.  Daca faci compromisul si te faci frate cu aghiuta pana treci podul, si dupa ce l-ai trecut te apuci sa spui adevarul despre aghiuta, te faci vinovat de ipocrizie!!! Pentru unii oameni libertatea de exprimare poate fi mai importanta decat anumite conforturi personale. Si asta are legatura cu "efortul dinamic de a pastra intact echilibrul - este o masura de autoaparare - drept personal si datorie fata de tine insuti"

"este indoielnica premisa ca realitatea cuiva este cel mai bine cunoscuta de catre subiectul ei, in timp ce tertii au o cunoastere partiala (in cel mai bun caz) sau oricum degradata a acestei realitati."
  Nimeni nu poate stii mai bine decat tine toate care sunt in mintea ta si inima ta, felul in care percepi si procesezi tu singur realitatea din jurul tau. Nimeni, nici chiar un prieten foarte apropiat (in cazul in care ar exista un asemenea prieten - nu stiu cati impartasesc chiar TOTUL cu altcineva) caruia ii spui absolut tot ce ti se intampla si caruia ii imartasesti toate gandurile si sentimentele tale cu privire la ceea ce ti se intampla, nu ar putea sa aiba exact punctul TAU de vedere si sa inteleaga chiar TOTUL din perspectiva TA. Le-ar stii pe toate ale tale, dar le-ar stii din perspectiva SA, nu a TA, in functie de modul in care percepe si proceseaza EL realitatea din JURUL SAU.  Este adevarat ca, de cele mai multe ori, nici noi insine nu ne cunoastem, in mod constient, pe noi insine, exact asa cum suntem.  Sau nu suntem dispusi sa ne vedem asa cum suntem...  Dar oricat ar fi de rare cazurile in care cineva se vede pe sine insusi cu maxima obiectivitate posibila, sunt si mai rare cazurile in care un strain te vede mai bine decat tine insuti, in TOATE privintele! Se intampla uneori ca cineva sa te vada in mod mai obiectiv decat te vezi tu insuti, dar DOAR intr-un aspect foarte restrans al TAU; nu si in toate celelalte aspecte si sectoare ale vietii tale, ale experientelor tale personale, ale gandurilor si trairilor tale, ....s.a.m.d.   Aici, realitatea logica si concreta nu-mi permite sa fiu de acord cu ideea ca altcineva ar putea sa stie mai bine decat mine toate ale mele, sau ca eu as putea sa stiu si sa inteleg mai bine dacat altul propria sa realitate, in toate aspectele.

Edited by melaniaelena, 21 February 2015 - 12:13.

 melaniaelena, on 21 februarie 2015 - 11:56, said:

Mie mi se pare fertil gandul ca normele morale ar putea fi inventate si dupa gradul de imaginatie. ar fi, poate, la fel de eronat cu reducerea acestor norme la interdictii, pe care le asteptam a fi respectate de ceilalti, fiindca si noi, la randul nostru, le respectam. In spiritul acestei  morale contractuale, despre care cred totusi ca nu a fost scopul tau sa o reprezinti astfel, ar rezulta ca  daca aproapele meu incalca acele interdictii, intra in manifestarile care ne aduc atingere, atunci si noi, la randul nostru am fi indreptatiti sa raspundem cu aceeasi moneda. Chiar de nu ar fi astfel, morala s-ar suspenda; daca suntem morali fiindca ceilalti sunt la fel de morali, iar in cazul in care asteptarile noastre nu sunt implinite, atunci am fi imorali sau mai exact amorali. Am fi mai degradati decat in ipoteza in care nu ne-am modela teoretic moralitatea si imoralitatea.

Compromisul nu are in centru ipostaza de "frate cu dracul temporar si conditionat". Pare mai degraba o justificare, un fel de nu puteam proceda altfel daca nu ajungeam la intelegerea respectiva. Ce o fi important: sa te pastrezi ingenuu, chiar prin refuzul oricarui compromis, dar cu riscul de a nu realiza ceva notabil, ori sa te concentrezi pe rezultat? Sa ne imaginam ca ai nevoie urgenta de fonduri pt o importanta descoperire stiintifica (sau orice alt lucru pe care il consideri important; ba chiar un lucru ce este in mod obiectiv important); acesti bani nu-i poti obtine decat culcandu-te cu seful. Ce alegi?
Este adevarat ca  "nimeni nu poate sti mai bine decat tine toate care sunt in mintea ta si inima ta, felul in care percepi si procesezi tu singur realitatea din jurul tau", dar nu despre asta e vorba. Nici nu conteaza cat de mult il cunoastem pe celalalt, cu toata realitatea lui obscura. Cunoasterea celuilalt este insa utila in masura in care ii poti anticipa reactiile. Ce te faci daca intuiesti ca X va face un anumit lucru ori o anumita alegere, cu toate ca X habar n-avea ca va proceda astfel? Aici nu vorbim de "toate privintele", pe care nici noi nu le stim si e bine ca se intampla asa, ca nu putem controla fluxul gandurilor. Nu vreau sa intru in probleme insolubile, cum ar fi "unde incepe si unde se termina realitatea mea", dar cel putin cred ca se poate afirma cu o oarecare certitudine ca realitatea noastra plenara e angajata extrem de rar, ba poate niciodata, in interactiunea cu mediul si cu ceilalti. De aceea nu sunt de acord ca realitatea e ceea ce devine al meu,  ceea ce a devenit si ceea ce urmeaza sa fie, ba as spune ca realitatea este ceea ce se produce "aici si acum", chiar daca "aici si acum" sunt coordonatele superficiale ale unor trairi, dileme, framantari. Daca vedem o planta cu creste, inverzeste, infloreste, fara sa vedem procesul prin care ajunge la aceste stari, nu inseamna ca nu stim nimic despre planta respectiva ori ca stim prea putin. Ar fi mai multe de zis; spre exemplu, daca avem cateva imagini despre cineva, putem construi o intreaga realitate despre respectiva persoana, fara sa fie nevoie sa cunoastem tot. Nici nu avem cum sa cunoastem tot; nici subiectul nu poate pretinde ca ar cunoaste totul despre sine, nu numai in genere, dar si in ceea ce priveste trecerea sa la o actiune determinata. Nu suntem un continuum de eventualitati; asta, in ciuda faptul ca ne dorim adesea ca totul sa fie planificat. E o dorinta confuza, a carei tarie este invers proportionala cu echilibrul pe care il resimtim.
in alta ordine, vrem sa dam celorlalti certitudinea ca suntem planificati pt a ajunge sa credem noi insine ca suntem astfel. E o ipoteza, iar de aici se poate generaliza faptul ca propriile noastre credinte au nevoie de intermediari, de terti, spre a se intari; spre exemplu, cred ca sunt puternic, nu doar prin faptul ca am facut fata unor situatii, dar si pt ca am fost validat astfel, am castigat un concurs, am inspirat incredere cuiva important, am capatat in ochii celorlalti imaginea de om puternic. Avem nevoie de ceilalti pt a ne intari pe noi insine si cred ca aceasta idee este tare departe de ultima ta fraza :" Aici, realitatea logica si concreta nu-mi permite sa fiu de acord cu ideea ca altcineva ar putea sa stie mai bine decat mine toate ale mele, sau ca eu as putea sa stiu si sa inteleg mai bine dacat altul propria sa realitate, in toate aspectele".

Pentru mine, respectul de sine inseamna sa ignori opiniile negative ale altora in ce te priveste, sa le apreciezi si sa le intorci pe cele pozitive, sa fii modest dar sa nu apleci niciodata capul. Cam astea ar fi baza in opinia mea.

" Mie mi se pare fertil gandul ca normele morale ar putea fi inventate si dupa gradul de imaginatie. ar fi, poate, la fel de eronat cu reducerea ...  "  Aici cred ca as dori o reformulare - fara ironie.  "mi se pare fertil" / "ar fi, poate, la fel de eronat" .... Poate a sarit gandul tau o etapa pe care gandul meu nu reuseste sa o ghiceasca fara echivoc.  In rest, " sa nu faci...", "sa faci..."  - eu nu le vad ca pe niste impuneri =" morala contractuala", ci ca pe niste necesitati - e bine sa faci asa, nu altminterea, pentru ca "cine semana vant, culege furtuna", ....  pentru ca daca nu te tii pe calea iubirii de oameni, vei aluneca pe calea neiubirii de oameni - "unde va fi plansul si scrasnirea dintilor" - egoismul, nepasarea, trufia, ura, ... acestea n-au incalzit niciodata pe nimeni;     pe cand daca eviti in mod activ calea neiubirii de oameni, iti va fi mai usor sa regasesti calea iubirii de oameni.         Cu alte cuvinte  " sa nu-ti faci casa din paie", "sa-ti faci casa din piatra",  "sa nu-ti faci casa pe nisipuri miscatoare", "sa-ti faci casa pe temelie solida si adanca, din piatra, ..." - nu pentru ca vine Autoritatea Inginereasca sa te amendeze - nu ca o impunere, ci ca sa nu ramai de izbeliste, gol sub cerul liber, in vant si ploaie, la primul vant sau la prima furtuna - ca o necesitate, asadar.   In alta ordine de idei, fiecare are libertatatea deplina sa aleaga ce cale doreste sa urmeze.  Doar pentru ca eu urmez calea aleasa de mine, nu inseamna ca cel de langa mine e obligat de alegerea mea sa urmeze aceasi cale ca mine.  De asemenea, doar pentru ca cel de langa mine alege sa faca ceva gresit - actionand, in viziunea ta - ca si cum "morala contractuala n-ar fi pentru el, asta nu-mi da si mie dreptul sa fac acelasi lucru pe care l-a facut el, care lucru mie imi pare gresit.  Daca cel de langa mine fura, asta nu justifica catusi de putin ca si eu sa fur.

" acesti bani nu-i poti obtine decat culcandu-te cu seful. Ce alegi? "   Sa mai caut si alte cai de solutionare  - oricand exista si alte cai - care sa nu implice prostitutia - profesionala, morala, la propriu....   Daca m-as culca cu seful pentru banii necesari sa fac o fapta mare, as obtine banii, dar mi-as pierde respectul de sine. Sa nu mai vorbesc despre respectul pe care l-as pierde fata de un sef care ar avea asemenea constitutie morala incat sa-mi ceara asa ceva.  Asta ( pierderea respectului fata de un asemenea sef) ar fi nimic fata de pierderea propriului meu respect de sine.

" daca avem cateva imagini despre cineva, putem construi o intreaga realitate despre respectiva persoana " - dar realitatea aceea e adevarul adevarat sau o poveste fictiva bazata pe cateva fapte reale?  Adevarul e UNUL SINGUR, dar punctele de vedere sunt infinite ca numar.  Ca la o problema de matematica :  indiferent pe cate cai cauti sa rezolvi problema, raspunsul corect e unul singur!  Si daca, mergand pe mai multe cai, gasesti "n" raspunsuri, inseamna ca cel putin "n-1" raspunsuri sunt gresite.  Iar problema in sine nu poti sa o rezolvi decat daca ai TOATE datele NECESARE - nici una mai mult, nici una mai putin!

" vrem sa dam celorlalti certitudinea ca suntem planificati pt a ajunge sa credem noi insine ca suntem astfel"  -  nu toata lumea vede lucrurile asa.... Unii isi doresc certitudinea unei planificari doar pentru ei insisi, pentru confortul = siguranta lor personala - atata cata poate exista in realitate.

" Avem nevoie de ceilalti pt a ne intari pe noi insine"  - consider ca ai multa - nu perfecta, dar  multa - dreptate.   " daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca" - repet, DOAR daca stii ca ai baut; daca stii ca nu ai baut, ori recomanda-le consult oftalmologic, ori du-te tu la doctor, ori mai cere si o a treia opinie!  Dar / iar  faptul ca sunt de acord cu aceasta idee nu contrazice catusi de putin ideea ca " realitatea logica si concreta nu-mi permite sa fiu de acord cu ideea ca altcineva ar putea sa stie mai bine decat mine toate ale mele, sau ca eu as putea sa stiu si sa inteleg mai bine dacat altul propria sa realitate, in toate aspectele ",   ci, dimpotriva, le vad complementare!    Nimeni nu poate trece prin viata, prin lume, fara sa tina cont sau fara macar sa inregistreze si sa fie atins, intr-un fel sau altul, de bine sau de rau, de parerile celor din jur; si totusi asta nu inseamna ca cei din jur, oricat de multe pareri ar avea, ar putea sa inteleaga din afara mai bine subiectul decat se poate intelege subiectul pe sine din sinea sa.

 stormlord, on 22 februarie 2015 - 20:46, said:

Morala ca un pachet de conventii ce se impun sinelui este aceeasi, d.p. v. structural, fie ca imaginam aceste conventii sub forma unui proiect personal, fie ca aderam la un asemenea proiect. Morala ar fi deci trecerea prin furcile caudine ale firii, insa mi se pare ca ar trebui sa fie rezultanta unui neincetat dialog interior, mai putin o conventie si cu mult mai putin ceea ce iti dicteaza fantezia.

 melaniaelena, on 28 februarie 2015 - 00:24, said:

Faptul ca adevarul este unul singur nu te ajuta cu nimic, mai ales atunci cand te consideri singurul indreptatit sa dispui de adevarul propriei persoane.
Fiindca in realitate  drumul catre adevar este haotic, consumator de resurse, de timp in special, fara nicio garantie ca la capatul lui vei capata iluminarea celor ce sunt in tine. Daca orbecaiesti catre adevar atunci cand te cauti pe tine, cu atat mai mult orbecaiesti si in ceea ce -i priveste pe ceilalti, sunt de acord.
Ai nevoie de cei din jur nu numai si nu atat  pt a-ti supune unui test de invaliditate scopurile esentiale ale vietii, cat pt a-ti intari sperantele, pt a capata noi energii, dar mai ales pty a avea o reprezentare mai luminoasa a sinelui.
Afirmatia ca ceilalti nu pot intelege persoana ta constituie o palida consolare ca omul e un animal solitar, ce ajunge uneori sa imparta hrana cu semenii, nu insa si hrana spirituala, desi poate ca aceasta din urma nu este altceva decat o exprimar metaforica si totodata bombastica pt ceva care nu exista, ci doar este creat spre a implini nevoile de control si de dominare ale unora.
Acest refuz de a crede ca ceilalti au caile deschise catre tine, chiar si intr-o fulguranta patrundere, nu inseamna oare declamarea trista ca omul este condamnat la singuratate?
Nu trebuie deplasata detinerea acelui adevar suprem de la mine catre tine sau catre orice alt tert, ci poate ca ar fi de vazut cum interactiunea cu ceilalti iti deschide cai imprevizibile de acces catre tine. In acest context stima de sine pusa ca bariera in fata relatiei cu aproapele nu ar fi decat o frica mascata cu care te blochezi / baricadezi in speranta ca nu vei descoperi adevaruri dureroase ori insatiabile despre tine. Sau poate ca te vei grabi sa elimini programatic aceste adevaruri, de vreme ce adevarul absolut, UNUL, sta in tine si nu in alta parte, cu toate ca niciodata nu vei sti care ar fi continutul unui astfel de adevar represiv.
De aceea, stima de sine pare sa se suprapuna partial cu suficienta de sine, cu ceea ce vrem sa credem fiindca simtim aceasta nevoie. POate fi si blazare atunci cand automatismele nevrotice nu mai permit deschiderea, ci doar repetarea obstinanta a unor conventii ce ne instraineaza de semeni doar pt a fi mai siguri ca nu vom putea fi invadati de critici, al caror rol amenintator asupra dislocarii propriilor tehnici de supravieturii pare sa fie intrezarit cu temere (auto)justificata.
Tot in acest context, stima de sine pare sa se identifice si cu onoarea de familist a eroilor lui Caragiale, in fapt nu atat cu contrastul dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, cat cu deriziunea unor norme care te fac sa te simti important, dar care te fac sa plutesti intr-un univers paralel. Cu atat mai grav cu cat nimeni nu pune in discutie caracterul tare al "onoarei de familist", ca trasatura constitutiva a stimei de sine.

 melaniaelena, on 08 martie 2015 - 21:34, said:

Dacă adevărul absolut și complet despre persoana noastră ar putea fi cunoscut doar de noi înșine, nu numai psihoterapeuții nu și-ar mai avea rostul, dar nici prietenii sau oamenii care ne sunt aproape.

Poți vedea stima de sine ca fiind scutul tău, însă asta nu funcționează la modul absolut. Și asta fiindcă o componentă importantă a stimei de sine este felul în care suntem apreciați de comunitate și de membrii săi. Dacă membrii te disprețuiesc și urăsc și/sau te evită, poți să îți spui de dimineață până seara în fiecare zi a vieții ”am calități și persoana mea e meritorie”.

Chiar și cei mai aroganți oameni au nevoie de confirmări și validări ale propriei persoane. Poți să spui oricui și oricât de tare ”Sunt cel mai bun la geografie din toată școala”, fiindcă nimeni nu poate cunoaște adevărul despre cunoștințele tale în domeniul geografiei. Însă dacă profesorul îți dă doar nota 4, adevărul tău nu îți folosește prea mult.

De acum inainte se aplica noua regula adaugata la regulamentul ariei:

Quote

Argumentatiile de natura religioasa sau care aduc zei in discutie sunt interzise pe topicurile care nu au mentionat niciun zeu si/sau nicio religie in titlul topicului si/sau postarea numarul #1 din topic
Scopul acestei reguli este de a pune toate discutiile pe fagasul strict stiintific, fiind posibile discutii despre religie EXCLUSIV pe topicurile semnalizate din start ca avand cel putin o latura religioasa.
Chiar si pe topicurile care mentioneaza zei / religii in titlu / postarea nr. #1 se aplica regula 2 mentionata mai sus..

Cine doreste sa analizeze stiintific, filozofic sau psihologic o religie sau un zeu, poate deschide linistit un nou topic pe aceasta arie, chiar daca e vorba de un raspuns la o postare strict stiintifica.

Ideea e sa pastram discutiile separate, nu sa facem talmes-valmes.

Edited by OriginalCopy, 30 March 2015 - 00:16.

Interesant și oarecum neașteptat, am dat de esteem și self-esteem în Piramida lui Maslow. Ceea ce dovedește că self-esteem-ul este pe al doilea loc (pe primul aflându-se „self-actualization”, concept foarte subtil).

Most people have a need for stable self-respect and self-esteem. Maslow noted two versions of esteem needs: a "lower" version and a "higher" version. The "lower" version of esteem is the need for respect from others. This may include a need for status, recognition, fame, prestige, and attention. The "higher" version manifests itself as the need for self-respect. For example, the person may have a need for strength, competence, mastery, self-confidence, independence, and freedom. This "higher" version takes precedence over the "lower" version because it relies on an inner competence established through experience. Deprivation of these needs may lead to an inferiority complex, weakness, and helplessness.

Ceea ce înseamnă că nevoia scăzută implică satisfacția prin factori externi, iar cea crescută, prin factori interni. Interesant....

Edited by Cazimi, 02 April 2015 - 03:16.

 Cazimi, on 12 martie 2015 - 02:16, said:

Concret cam asa se intampla insa se pot face cateva reflectii.
Individul nu are cum sa evite tot aportul celorlalti la realitatea pe care el o traieste dar, toate cele enumerate ca stimul dinspre ceilalti, ii ajung trairi proprii numai si numai filtrate de propria lui decodare, iar in cadrul acestei decodari partial reflexa, liberul arbitru poate avea un rol tot mai important pe masura ce el e constient de asta.
Nimeni si nimic nu il poate obliga sa se simta dispretuit, urat de catre ceilalti, evitat, slab la invatatura etc; conditia e sa isi cultive capacitatea decodificatoare astfel incat sa decodifice informatia dinspre stimul nu conform educatiei clasice atat de deficitara ci, in concordanta cu mentinerea unui echilibru propriu optim functional, cu o functionare armonioasa.
Nimeni nu ii serveste individului trairi!
Toti ii servesc stimuli!
Trairea e opera celui in cauza!
Binenteles totul are o limita impusa de natura realitati careia individul ii e prizonier; nu poate ignora un stimul puternic (o lovitura) si sa o decodeze ca mangaiere, dar e posibil de suferit durerea,..., fara a decoda cauza lovirii in modul clasic asimilat.
A cultiva optima sa functionare indiferent de stimuli si pe cat posibil fara a raspunde cu decodari ce pot constitui stimuli disonanti pentru ceilalti, pare un grad inalt al stimei de sine a individului.

Edited by altnume, 04 April 2015 - 13:17.

 Serafim606, on 11 ianuarie 2015 - 22:58, said:

Cunosc pe unu care "s-a ajuns" dupa revolutie si si-au facut o casa cu 3 etaje si  cat un spiyal de lunga si lata si sta tot la bloc in 2 camere intr-un cartier de kk ca nu le place la casa.Au facut casa doar ca sa vada neamurile si lumea ce a fost el in stare.Stima de sine nu are legatura nici cu mandria daramite cu aroganta.Americanii spun--Cu cat se cocoata maimuta mai sus in copac cu atat i se vede mai bine curu.Romanii nu prea au chiar atata stima de sine dar fudui sunt.Pt stima de sine ai nevoie de 4 lucruri..Sa te simti sigur pe tine , sa te cunosti , sa fii competent , si sa ai sentimentul de apartenenta la un grup sau familie.Noi in Romania avem destui de Becali si mai sunt aceia care stau la stop cu Trabantul.La stop sta un Trabant si un BMW.Care pleaca in tromba?Trabantul , Bmw-ul demareaza linistit si calm , ce are el de dovedit?

Mă tem că ești departe de subiect, fiindcă nu l-ai înțeles.