Propaganda si manipulare, alegeri 2016

excelent articolu'
asta cu "Inventează un dușman ascuns care vrea să îi ia prostului lucrurile de la pasul 1. De ce vrea să le ia? Nu te preocupa. Prostul nu o să se întrebe. Că de-aia e prost. El știe că ce are el e super-prețios și normal că alții vor ce are el.
Soros, un evreu perfid și putred de bogat care face ce fac toți evreii perfizi și bogați: își folosește imperiul media și ONG-urile să își împingă ideile global, pe unde are interese financiare. Și bineînțeles că visul lui secret e să desființeze ortodoxia, să dea Ardealul ungurilor, după care să cheme musulmani care, împreună cu țiganii, să ne rupă găozul la toți și să se pișe pe mormântul lui Arsenie Boca. Pentru că de ce nu?" sintetizeaza atat de bine toata propaganda asta retardata cu Soros...

Ce rimează cu Cioloș? Soros. Mi se pare că atunci când vrei să acuzi pe cineva și nu mai ai argumente, poți să găsești oricând argumentul Soros. Pentru că ne apropiem de alegerile parlamentare, manipulările au început. Și dacă data trecută m-am folosit pe mine drept cobai, ca să arăt cum funcționează treburile, ieri am văzut cum funcționează sistemul pe un caz real.

Era o sâmbătă care nu anunța nimic, leneșă, ca de toamnă ușoară. Deodată, o “informație” a zguduit internetul românesc. Cioloș are o legătură secretă cu miliardarul american George Soros! Informația a venit de la site-ul sursazilei.ro, într-un articol cu titlul „Platforma lui Dacian Cioloș, găzduită de rețeaua lui George Soros“. Articolul e de o parșivenie uluitoare, o manipulare la care nu m-aș fi putut gândi.

Practic, Cioloș e găzduit de Soros pentru că site-ul ro100.ro, al platformei România100, este găzduit de GoDaddy. Cei de la sursazilei.ro au făcut și un grafic prin care arată că: GoDaddy e deținut de fondul de investiții KKR, la care majoritar este Henry Kravis. Ei bine, fondul acesta de investiții și Soros au avut câteva investiții comune.Sau au intenționat să aibă, că nu prea înțelegi bine. Se citează un articol din 2000, când cele două entități anunțau că urmează să investească bani în site-uri europene. În plus, sursazilei.ro, a „descoperit“ că și Freedom House e găzduită pe serverul unde este și site-ul kkr.com, în timp ce Transparency International șade tot la GoDaddy.

Te doare mintea, iar dacă nu știi măcar o boabă mică de internet, lucrurile par plauzibile. Stați cu mine. Urmează să deconstruim informațiile și voi publica, în premieră, o parte din ceea ce vom denumi „Lista lui Soros“, adică site-urile din România care sunt găzduite de GoDaddy.

Mai departe zice cum sta treaba cu inregistrarile pe net, insa prea tarziu ca bunica-miu e deja convins ca Ciolos e frate cu Soros, bai chiar rimeaza

Pina la urma tema de campanie se pare ca este "ruperea tarii de catre dusmani"
Adica unguri, austrieci, rusi si europeni

Se pare ca intradevar tara va fi impartita in trei. Intre Guvern, Presedinte si popor. Parlamentarii ramin pe dinafara. Poate de aici este panica ....

Cam asta reprezinta grupu' tinta al partidului ALDE, mare partid de dreapta cum se proclama.
(poza e facuta acum o saptamana la intersectia bd Unirii cu Traian)

Editat de dmx85, 27 octombrie 2016 - 16:34.

În sfîrşit, politicienii noştri de elită au înţeles: România merge prost pentru că pe premier îl cheamă Julien (Dacian Cioloş) şi pe preşedinte Werner (Klaus Iohannis). Lucrul e atît de evident, încît chiar liderii unor partide aflate în război îşi unesc forţele şi vorbele pentru a înfiera întruchiparea răului.

Deunăzi, dl Liviu Dragnea, cu umorul fin care îl caracterizează, nu prididea să se refere la şeful guvernului insistînd pe numele „Julien” din cartea sa de identitate. Adică insul nu e de-al nostru. E un venetic venit să ne încurce, să ne colonizeze, să ne scoată la mezat.

Or, iată că şi dl Traian Băsescu, altfel antipesedist, susţine acelaşi punct de vedere, e drept ceva mai răstit, mai ostăşeşte, cum îi e felul: „Julien” şi „Werner” l-au umilit pe Brâncuşi, primul cu o licitaţie publică ratată, celălalt aşezîndu-se, ireverenţios, pe unul dintre scaunele de lîngă Masa Tăcerii. De ce am ajuns aici? E simplu. Pentru că pe premier nu-l cheamă Gigi şi pe preşedinte nu-l cheamă Mitică.

Oricum, avem, în sfîrşit, consens.


De opinia dlui Băsescu mă mir mai puţin. Îl cunosc destul de bine ca să ştiu că e pasionat de Brâncuşi, într-atît încît ia orice afront la adresa artistului ca pe un afront personal. Arta şi cultura sunt, pentru fostul preşedinte, sfinte. Cînd nu iese la televizor, citeşte multă literatură şi răsfoieşte albume cu marile capodopere ale muzeelor lumii. În plus, e un om flexibil, fără obsesia vulgară a consecvenţei. Nu e „încremenit în proiect”.

Pe vremuri era cu „axa Washington-Londra-Bucureşti” cu „licuriciul cel mare”, cu Uniunea Europeană. Acum s-a lămurit: discursurile din 2012 ale lui Victor Ponta şi ale lui Crin Antonescu erau corecte: străinii ne vor răul, ne vor legume, ne tratează de sus. Pe vremuri, găsea normal să-l demaşte pe Victor Ponta drept ofiţer acoperit. Acum ştie că astea sunt mofturi.


Şi ca dovadă îl creditează generos pe Robert Turcescu, cel care s-a demascat singur ca ofiţer acoperit, într-un moment (televizat) de răpire mistică, dar şi cel care, la rîndul lui, îl „suspectează” pe Vlad Mixich de angajamente ascunse.



Ce mai, oameni vii, oameni fără principii de lemn, oameni cu simţul realităţii: azi aici, mîine-n Focşani! Neîncrederea în străini a dlui Dragnea e mai înduioşătoare, sau poate, mai perversă. Pentru că fostul lui şef şi prieten de front, dl Victor Ponta, a apucat să povestească întregii ţări că, după mamă, e albanez, iar după tată - italian. Vine, deci, dintr-o familie aciuiată pe-aici în secolul al 19-lea, la solicitarea împăratului austro-ungar, care avea nevoie de mînă de lucru pentru construcţii de drumuri. Dl Ponta stă, în această privinţă, mai prost decît „Werner”, a cărui comunitate trăieşte pe pămîntul patriei de vreo opt sute de ani.


A fi român, „mîndru că eşti român”, obidit de „oculta mondială”, sortit „dezmembrării”, pîndit, criminal, de hidra „agenturilor”, a sorosistilor, a Bruxelles-ului şi a spionajului mondial e, în aceste zile, cum era de aşteptat - pentru că e o temă grasă de campanie - marota retorică a partidelor şi a presei.   



  Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult.


Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm - o recunosc chiar anti-monarhiştii - aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre constituţii (cea din 1866) de la belgieni.


Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine”: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni, sau Hotelul Athenée-Palace (azi Hilton).


Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d`Avila),  chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac).


Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer.

Am zis Kiseleff? Da, „străinul” care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor. Mai departe: cum de am acceptat să se instaleze în mult încercata noastră patrie artişti ca Giovanni Schiavoni, Niccoló Livaditti, Anton Chladek, primii pictori post-bizantini din Principate, ultimul dintre ei profesor al  lui Nicolae Grigorescu. Cum de ne-a răbdat inima să lăsăm un neamţ - Karl Storck - să fie, în secolul 19, primul profesor de sculptură la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi pe un francez de origine polono-germană, Wladimir Hegel, să fie profesorul lui Brâncuşi? „Ghinioanele” noastre nu se opresc aici. Lingvistica şi folcloristica românească sunt opera unor fondatori alogeni: Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin. Imnul naţional („Deşteaptă-te române!”) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov.


Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti: Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului”), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat… Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis. Una peste alta, e riscant să umblăm la genealogii, la prudenţe (şi suspiciuni) etnice, la subteranele familiilor noastre şi ale modelelor noastre. Asta nu înseamnă că „a fi român” e o ficţiune, sau că toate valorile şi reperele noastre sunt de împrumut. Dar dacă tot ne lăudăm cu „ospitalitatea” noastră tradiţională, ar fi un real motiv de mîndrie să observăm că am primit în mijlocul nostru oameni de tot soiul, arătînd o înţeleaptă disponibilitate pentru competenţele lor. E frumos să ne amintim că mulţi dintre ei au slujit ţara cu devotament, că fac parte, tocmai de aceea, din patrimoniul naţional.


Ne-am dovedit toleranţi, capabili de un sănătos cosmopolitism, deschişi dialogului şi cooperării. Sunt semne de inteligenţă şi de sănătate morală. E cu atît mai grav să ne lăsăm desfiguraţi prosteşte de o demagogie xenofobă. În ce mă priveşte, prefer să ştiu că ţara mea este şi ţara lui Carol Davila, a lui Xenopol, a lui Caragiale, Noica, Iorga, sau Lazăr Şăineanu, decît să mă fălesc cu „români verzi” fără nicio performanţă, ca de-alde Bogdan Diaconu, Nicolăescu, Fenechiu, Tăriceanu, Palada şi Peia care, spre deosebire de „Julien” şi „Werner”, ne-au făcut numai bine…(Las`că, luaţi la bani mărunţi, nu ştim ce surprize am putea avea şi cu dumnealor). N-am dificultăţi să aleg între „româncele” Cristiana Anghel sau Grapini şi „franţuzoaica” Clotilde Armand. Şi, oricum, mi-e imposibil să pricep cum am putea dori să fim ţara lui Ghiţă, ba mai rău, să ne şi placă…
Citeste mai mult: adev.ro/ofwb6m

Editat de ThinkAbout, 01 noiembrie 2016 - 01:17.