Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Rostschreck Lidl

Si noi suntem Florin Piersic? / J...

Rascumparare euroobligatiuni (pri...

Detartraj partial slatina
 Cu ce pot izola fonic peretii pen...

Telefon cu senzor compass BUN

Blocare google chrome cu master p...

Instalare Siemens NX pe macbook
 sfat achizitie telefon pana in 20...

Stoc Smart CAM TV

Ce corzi de chitara sa cumpar?

Galaxy A54 compass defect?
 Cum conectez un switch WIFI la 60...

Cumparare AC Gree [Buget maxim 30...

Telekom

Ce e aratarea asta ?
 

Grecia - Peloponez

* * * * * 1 votes
  • Please log in to reply
1274 replies to this topic

#199
vmaster

vmaster

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 476
  • Înscris: 24.06.2009

View Postflorinbad, on 21st July 2011, 23:46, said:

Rabdare! Ovidiu scrie greu si da foarte multe detalii in relatarile sale, asa ca trebuie sa-si aduca aminte de toate cele...
Eu astept cu infrigurare relatarea de la Vasta, pentru a fi sigur ca nu sunt singurul nebun care a ajuns pe acolo :P !
Eu sunt nebun dupa Kosmas, sus la cucurigu! In piatzeta centrala sub copacii de 200 de ani...., o cafea.... ah, Peloponisos!!!

#200
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 5 - continuare

După debarcare am întins-o direct către plaja Simos (poza 2), una din cele mai frumoase 3 plaje din Grecia (nu mă întrebați, nu știu cine a spus chestia asta). Este într-adevăr de vis, nisipul e alb și fin, marea are niște culori incredibile, în degrade-uri foarte rar văzute. Peninsula muntoasă din mijloc împarte plaja în două, golful din sud-est fiind mai micuț și mai amenajat cu umbrele și șezlonguri, fiind mai apropiat de terasa Simos. Golful din nord-vest este mult mai mare și parcă mai sălbatic. În partea de nord sunt și aici amenajări cu umbrele și șezlonguri (bănuiesc că există și vreo terasă sau măcar rulotă de unde să te aprovizionezi cu apă, frappe, ceva de băgat la ghizdan, chestii d-astea). Prima poză e luată de pe net (poza aeriană), pentru o mai bună înțelegere a configurației terenului.
Noi am preferat să parcăm cât mai aproape de plaja mică (am trecut de terasa Simos - unde se termină asfaltul - și am parcat cât mai aproape de nisip, printre tufe - poza 3). Ne-am dus până aproape de "gâtul" peninsulei și am ocupat o umbrelă și șezloangele aferente. Imediat a venit un nene ce ne-a încasat 8 euro și ne-a dat chitanță. M-am gândit cât de ușor aș putea face bani dacă aș avea și eu o plajă bună  :coolspeak:  ! Oricum, gândul m-a dus și la plaja Koukounaries (insula Skiathos), unde tot cu 8 euro am fost taxați în 2009. Însă de data asta am profitat că era și un băiat călare pe ATV care se îngrijea de clienți, așa că n-am dus lipsă de frappe-uri (2,5eur paharul).
Vântul a devenit cam supărător după ora 3, așa că n-am mai stat mult, oricum bălăceala într-o apă atât de curată, de o culoare incredibilă, pe o plajă cu nisip fin ce se prelungește muuuuult în mare (plaja e super și pt. familii cu copii mici, intrarea fiind foaaaaaarte lină) a fost o adevărată încântare. Totuși, ce e mult strică, n-avea rost să mai stăm mult în apă și, implicit, la soare. În plus, ni se făcuse și foame.
În pozele 4-6 am surprins peninsula din diferite locuri, în timp ce pozele 7-8 sunt făcute din apă. Așa cum vedeți în poza 8, deși am putea spune că eram la capătul pământului, totuși și aici au ajuns negustori ambulanți  :thumbdown:  .
Pozele 9-13 surprind plaja mică, în timp ce în pozele 14-17 se vede plaja cea mare.
În fine, în pozele 18-28 vedeți imagini din diverse locuri din peninsulă (n-am avut răbdare să stau la umbră sub umbrelă, mi-am luat papucii, cămașa și pălăria și am făcut o escapadă scurtă printre stânci și dune, pentru a aduna amintiri, cum îmi place să spun).

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 22 July 2011 - 18:41.


#201
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 5 - continuare 2

Arși de soare și bătuți de vânt, ne-am dus în Elafonissos-town chitiți să găsim o terasă unde să mâncăm barbouni. Pitorescul portului ne-a luat ochii (pozele 1-5).
Însă după câteva poze foamea a învins, mai ales că taverne ai de unde alege. Am ales o tavernă chiar în drum, cam ponosită (poza 6), dar e cel mai bine situată și poți admira bărcuțele pescărești acostate.
La întrebarea dacă are barbounia fresh, patronul (Spiros) ne-a invitat înăuntru să ni-i arate. A scos 2 pești din frigider și l-am oprit. Ne-a zis el și că prețul e 5 euro un pește, dar pt. noi nici nu conta, eram hotărâți. Doar că n-am fost atenți la dimensiuni, mă gândeam că mai scad când îi prăjești, așa că l-am pus să prepare 6 pești (cu câte 2 de căciulă ne săturam, mai ales că am mai luat și o salată de vinete și o salată grecească). Arătau bine (poza 7), și chiar au fost gustoși, dar zău că ne-am ghiftuit.
Am mai avut timp să cumpărăm și ceva suvenire până să vină timpul de îmbarcare (voiam să prindem ferry de 17.30, ca să avem timp să ieșim și seara în Gythio). Fix la 5 jumate' vasul s-a desprins de țărmul insulei Elafonissos (poza 8 - în depărtare se văd casele albe din Neapoli). Eram un pic melancolici. Cine știe când ne vom mai întoarce ?
Până ajungi în șoseaua principală Gythio-Monemvassia, drumul prin Assopos e frumos luminat seara, soarele cade perfect pe crestele muntoase pe lângă care treci (pozele 9-10), apoi, când Gythio apare în raza vizuală, cum e el așezat în trepte pe deal cu fața spre est, n-ai zice că mai poate fi luminat direct de soare (era trecut de 7 seara). Și totuși pozele 11-12 stau mărturie.
Ajunși la hotel, nu ne-a mai ars de plimbări, eram prea obosiți după o zi așa specială. În plus, aveam planuri mai pentru ziua următoare.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 23 July 2011 - 01:58.


#202
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 6 (miercuri, 29.06.2011) Urma să facem un "tur de forță", așa că am plecat la 8.45 către Sparta. Am profitat că iarăși era o zi splendidă și am oprit puțin în Gytheio, pentru poze. Soarele cădea perfect pe casele aflate pe faleză și pe deal (pozele 1-5). În prima poză, pe colț este taverna Gonia unde ne-a servit tulceanul de care am amintit anterior, și unde urma să mâncăm chiar astă-seară din nou.
La ieșire, am făcut plinul tot la benzinăria Revoil, descoperind că benzina 95 se ieftinise cu 2 cenți (1,616eur/litru față de 1,636).
Pe drum nu m-am putut abține să nu fotografiez munții Taygetos aflați parcă prea aproape (pozele 6-7).
În Sparta am parcat lângă Muzeul Arheologic, pe care l-am și vizitat (2eur/pers.). Muzeul (pozele 8-15) se află chiar în centru, exponatele fiind expuse într-o clădire formată doar din parter și aflată într-o mare grădină umbroasă.
De la doamna Elena (de la hotel) primisem o hartă a Laconiei (un pliant ce conține și diverse alte hărți și muuuuulte obiective turistice). Așa am aflat de Muzeul de Artă Ecleziastică (aflat în Catedrala Evangelistria - sau Mitropoli, pe grecește) și de Galeria de artă Koumantarios (sau Koumantaros). Cum noi dorim să vedem cât mai multe frumuseți (naturale sau produse de om), și pentru că tot eram aproape, am mers pe jos prin Sparta (pozele 16-19) până la Galeria Koumantarios (pozele 19-20), care era deschisă și intrarea era liberă. În pliant, în dreptul galeriei era o pictură barocă (sunt mort după așa ceva), însă galeria nu are o colecție permanentă, așa că m-am dezumflat. Erau expuse niște tablouri-poster cu artă fotografică (pozele 21-22), însă am înțeles că după jumătatea lui iulie urmează din nou timp de 3 luni o expoziție de tablouri de maeștri ai picturii baroce europene (aviz amatorilor).
Am recuperat mașina și am mers glonț la Catedrală (pozele 23-24), pentru colecția de artă ecleziastică, însă din nou decepție. Era ora 11 fix și biserica era închisă. Am dat târcoale de jur-împrejur preț de vreo 2 țigări, doar-doar o veni cineva, dar nimeni n-a apărut prin preajmă, deși biserica e situată într-un spațiu imens (cum mergi către Mystras, e pe partea stângă a drumului, destul de aproape de centru).
N-am mai pierdut mult vremea, am plecat (nu fără păreri de rău) spre următorul obiectiv al zilei: Mystras.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 25 July 2011 - 02:03.


#203
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 6 - continuare

În 2009, vizita la Mystras a durat o oră jumate' și ne-am limitat la partea nordică a orașului de jos.
De data asta vizita a fost și mai scurtă (o oră), însă nu am mai pierdut ocazia de a fotografia situl de pe drumul de apropiere (poza 1). După ce am parcat la umbra unui măslin, am intrat (5eur/persoană) și am pornit către sudul orașului de jos, fotografiind din diverse poziții Kastro și Moni Pantanassas (pozele 2-4). Anul acesta Ikos Laskaris a urmat la rând pentru restaurare (se văd schelele în poza 5 și în poza 9).
Pe drum am trecut pe lângă bisericuțele Agios Hristoforos (pozele 6-9) și Agios Georgios (pozele 10-13), pe care nu le-am ratat.
În sfârșit am ajuns la Moni Perivleptou, care, renovată pe exterior (pozele 14-18), mi se pare cea mai frumoasă (în ce privește frescele de secol 14 din interior - pozele 19-24). De fapt și ghidul Mic--lin tot de aceeași părere este. Din păcate nici de data asta n-am ajuns la Moni Pantanassas ca să pot face o comparație completă, așa că rămâne cum zice ghidul.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 26 July 2011 - 00:58.


#204
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 6 - continuare 2

La 12.15 am plecat de la Mystras spre următorul obiectiv al zilei: Agia Teodora de la Vasta.
Am mers până la centura orașului Tripoli și apoi pe autostradă (am mai zis pe undeva că am prins și un toll - 1,55euro/mașină). Surpriză: față de 2009, când autostrada se oprea înainte de Megalopoli, de data asta autostrada a înaintat până dincolo de Megalopoli. Apoi încă vreo 2km și am zărit pasarela unde știam că trebuie să ies către Issaris și Agia Teodora. La 14.00 eram deja în marea parcare cu pietriș amenajată printre arbori. Trecând pe lângă câteva tarabe amenajate lângă parcare, am reîntâlnit șoseaua ce continuă spre satul Dasochori și trece pe lângă biserică și peste pârâiașul ce izvorăște de sub ea (poza 1). Puteam parca chiar aici, pe marginea șoselei, mai erau câteva mașini.

Iată ce scria anul trecut @florinbad:

"Poate va veti întreba: ce mai e fratioare si Vasta asta ? Ei bine, închipuiti-va o casuta modesta, din piatra, de 6 metri lungime si 3 metri latime, cu întarituri pe cele patru colturi.

Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani. Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului dar si datorita împutinarii barbatilor, s-a îmbracat în haine de barbat, sa participe si ea la alungarea navalitorilor. Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta in Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat acestuia astfel: ?Fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu.?
In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra.
Si ce-i cu asta ? poate ma întrebati. Acum urmeaza minunea: prin acoperisul bisericutei ies la iveala? 17 copaci !
Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte inalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare (au fost cântariti de specialisti) iar restul copacilor au diverse dimensiuni.

Ei si ce-i cu asta ? poate ma întrebati a doua oara. Sa va raspund, ca sa nu va enervati degeaba: daca intrati în bisericuta NU VETI VEDEA RESTUL TRUNCHIURILOR SAU RADACINILE COPACILOR ! Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali. Presupun ca anumite firicele se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvor. Habar n-am? In interior se poate vedea o singura radacina, groasa ca mana, ce traverseaza cam un metru unul din peretii laterali. In rest, nimic ! Au trecut de atunci sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad.
Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori. Au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi.

De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa potabila, foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece îti îngheata mâinile !), o adevarata binefacere în arsita de afara.
"

Am dat roată bisericii făcând fotografii din diverse unghiuri (pozele 2-5), apoi am intrat și înăuntru (pozele 6-10). Într-adevăr, copacii stau parcă suspendați pe acoperiș, nu se vede nimic din ei în interior.
Lângă mașinile parcate pe marginea șoselei erau câteva indicatoare către o moară de apă aflată la 150m pe pârâu în jos (poza 11). Am zis că e ceva inedit, ce merită văzut. În momentul ăla aud: "Dă-mi și mie o roșie..." Ce să vezi, 4 români din Iași (am văzut mașina) stăteau la o masă de metal de lângă balustrada de piatră de lângă pârâu și biserică și se pregăteau să ia masa de prânz. Am primit chiar invitație la "sărmăluțe-n foi de viță de la Moldova", dar, din prudență, am refuzat politicos, mulțumindu-le pentru intenție și urându-le "Poftă bună" și "Vacanță plăcută".
Moara era-n pauză, dar se vedeau într-un colț întunecos câțiva saci plini (probabil cu făină). M-aș fi așteptat la niște instalații exclusiv din lemn, dar se pare că și grecii au descoperit metalul (pozele 12-14).
Lângă moară e un mare restaurant, ce are o la fel de mare terasă, iar lângă terasă e și o "cușcă" cu păsări exotice (pozele 15-16). Nu era timp de stat la masă, mai aveam destule de văzut, așa că la 15.00 plecasem deja de la Vasta.


Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 26 July 2011 - 15:54.


#205
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 6 - continuare 3

La 16.20 am oprit la Poarta Arkadia (poarta de nord a orașului antic Messini). Chiar aici e o intersecție cu 4 direcții (Neochori, Zerbisia, Petralona și Mavromati - satul ultim fiind situat în mijlocul orașului antic). Pare ciudat că drumul (o bucată neasfaltată de vreo 20m) trece chiar prin poarta antică, expunând astfel monumentul oricărui nebun la volan. Nu există nici o protecție.
Orașul antic Messini a fost construit la baza muntelui Ithomi, cu mult înainte de a fi distrus de spartani și reconstruit de Epaminondas, care a învins Sparta în 371 î.e.n. Se poate spune că ruinele actuale datează din secolul 4 î.e.n.
După câteva poze cu poarta Arkadia și bucata din zidul nordic (pozele 1-3), am trecut pur și simplu prin poartă și am oprit la intrarea în Mavromati, la situl arheologic. Surpriză: intrarea este liberă.
Am dat o tură destul de cuprinzătoare a sitului vizitabil, harta lui fiind în poza 4. Cum spuneam, orașul antic era mai mare, circumferința zidului exterior era de 9km.
Am admirat bucata din zidul de vest al agorei antice (poza 5), teatrul (din diverse unghiuri - pozele 6-9), fântâna Arsinoe (cu satul Mavromati în spate - poza 10), basilica (evident, construită ulterior - pozele 11-12), ajungând până la Asklepion (pozele 13-15).
N-am stat decât o oră, mai ales că muzeul e închis după-amiaza.
Întoarcerea a fost tot prin Neochori și Meropi, reintrând apoi pe drumul principal Tripoli - Kalamata. În vacanța asta am văzut multe turme (în special de capre) invadând șoseaua; de data asta, între Mavromati și Neochori au fost oi (poza 16).

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 26 July 2011 - 18:52.


#206
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 6 - continuare 4

În jurul orei 18 eram în Kalamata, oraș mare, modern, care pe lângă plajă are și ceva obiective turistice. Ar merita o zi întreagă de vizitat și de "șopinguit", dar poate cu altă ocazie. Acum nu m-am putut abține și am făcut din nou plinul (la un Shell - 1,609eur/litru). Apoi a urmat drumul pe coastă către Areopoli și Mavrovouni. A fost inevitabilă și pauza de plajă/baie la Stoupa, pe la ora 20, în lumina calmă a asfințitului. Și după ce am ajuns la hotel și ne-am aranjat puțin, am încheiat ziua la Gythio, cu câte o salată grecească veritabilă (tulceanul nostru nu era în tură) tot la taverna Gonia, dar de data asta la o masă de pe malul apei.

Poze:
1-2. defileul Koskaras;
3. castelul Zarnata;
4-9. în drum spre Kardamyli;
10-13. în Karamyli, pe podul de peste râul Viros;
14-16. spre Stoupa;
17-18. plaja Kalogria;
19-23. Stoupa;
24. în drum spre Areopoli.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 27 July 2011 - 01:45.


#207
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 7 (joi, 30.06.2011) Am plecat abia la 10 de la hotel. A fost ok, trebuia ajuns până-n 12 la Leonidio, pentru a prinde cele 2 mânăstiri în soare (pentru poze).
Am trecut prin Kosmas fără să oprim (planificasem popasul la întoarcere). Însă, chiar când am început să coborâm, am observat așezarea excelentă a satului și momentul era ideal pentru fotografii, soarele venind dinspre est.
Am mai oprit de câteva ori (tot pentru poze), drumul trecând prin niște canioane impresionante. Ajunși la Leonidio, am trecut repede podul și am luat-o înapoi pe partea de sud a râului secat către Moni Sintsas. Drumul (4,5km de la pod) e asfaltat la început, apoi trece printr-o livadă de măslini și caiși (1km de macadam excelent întreținut) apoi începe să urce pe un drum de ciment lat de 4 metri, parcă pus de călugări cu mistria. După cca. 2,5km pe ciment ajungi la baza mânăstirii. Chiar dacă drumul dus-întors cere mult timp (cca. 40minute), merită făcut măcar o dată-n viață, așa cum se vede și din poze.

Poze:
1. Kosmas;
2. înainte de Moni Eloni;
3-7. Moni Eloni;
8-13. Moni Agiou Nikolaou Sintsas;
14-16. drumul către Moni Agiou Nikolaou Sintsas - pe fundul văii se vede Leonidio.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 27 July 2011 - 18:02.


#208
BlueKing-69

BlueKing-69

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,747
  • Înscris: 26.08.2008
Absolut superb totul... excelent periplul... de fapt turul de forta pe care il faci!

M-a impresionat Mystras-ul.... sincer m-a impresionat! Acolo lasi undeva masina si te deplasezi pe jos intre cetate si biserici?

Ca si cele doua manastiri din cea mai recenta relatare... minunat!

Cred ca trebuie gandita bine fiecare iesire prin Peloponez si un "plan" pentru 3 - 4 ani... pare destul de vast ca intindere si drumurile par solicitante (eu te urmaresc si pe harta   :P   )!
Multumim!

Edited by BlueKing-69, 27 July 2011 - 19:48.


#209
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010

View PostBlueKing-69, on 27th July 2011, 20:47, said:

... eu te urmaresc si pe harta ...
Ei, asta da, bravo !
De fapt, eu așa am pornit planificarea, pe hartă ! Am o hartă Ma--o P--o bună, sunt trecute multe obiective turistice pe ea. În paralel, am studiat ghidul Mic--lin despre Grecia, ca și alte ghiduri. Am un ghid (din păcate în germană) despre Peloponez - din el am aflat de cele 2 mânăstiri.
Apoi am căutat ultimele informații pe net (orare de vizitare, prețuri etc.).
Aici nu fac decât să informez oamenii despre ce se poate vedea în zona respectivă. Evident, mai aflu și eu una-alta.

În ce privește Mystras, da, e impresionant, era considerat Florența Orientului. Orașul de jos e înconjurat de ziduri de apărare în partea de jos (e zid pe toată lungimea mai vulnerabilă - unde e prăpastie nu era nevoie, evident). La fel și orașul de sus. Există o corespondență între ele (pe lângă Moni Pantanassa - unde se pare că viețuiesc și azi călugări). Mergi pe șosea dinspre Sparti către satul Mystras, treci prin sat și situl este la nord-vest de sat. Dacă te uiți din satelit pe google-maps vezi ruinele. Probabil pe Earth se vede și în perspectivă, dar eu nu mai văd, trebuie să redownloadez opțiunea respectivă. Însă văd poze pe "street view" (pui omulețul portocaliu pe punctele albastre de pe hartă).
Dar chiar și din imaginea simplă din satelit îți dai seama. Se vede parcarea din est unde sunt autocare, apoi poți urca un pic spre sud cu autoturismul până lângă intrare, unde parchezi. Intri ca pieton, iei bilet și te plimbi pe unde îți poftește inima printre ruine. Sunt și indicatoare. Cu mașina poți ocoli și prin nord (către Stavros) și ajungi la intrarea din vest, pe unde intri în orașul de sus, și de unde poți urca chiar și în vârf, la kastro. Pentru a vizita tot situl, ghidul Mich--in recomandă o zi întreagă, iar dacă n-ai timp, îți recomandă măcar vizitarea orașului de jos.

Ai dreptate în ce privește planificarea, sunt multe de văzut, dar să știi că bugetul nu e cu mult mai mare față de un sejur echivalent în Halkidiki. Cazarea tot aia ar fi (plus câte o noapte în plus la dus și la întors), prețurile la mâncare și carburant sunt peste tot cam la fel în Grecia, doar kilometrii ar fi mai mulți. În 2008 am făcut cca. 2000 de km (am stat 7 nopți la Metamorfossi, în Halkidiki), acum am făcut 4410km, adică 24 de sute în plus. Pun consumul la 7% și rezultă cca. 270eur în plus. Hai, fie, 400 eur în plus pentru o familie (incluzând taxele de autostrăzi și cele 2 nopți în plus). Iar supermarketuri există peste tot, dacă nu ții să mănânci tot timpul la taverne. Ar mai fi doar oboseala cu încă două zile de condus, dar și-n astea se pot face pauze de vizite pe parcurs, astfel încât să nu mai fie atât de obositor.
Ce vreau să spun ? Că e destul de simplu de făcut o astfel de excursie și nu e nici pe departe prea scumpă. Adică poți vedea pe viu (cu ochii tăi) minunățiile ce se găsesc numai în partea asta de lume.

Dar, poate ar fi bine să discutăm pe privat, să nu plictisim lumea pe aici. Oricum, mulțumesc pt. aprecieri !


Sănătate și tcb !

Edited by OvidiuNS, 28 July 2011 - 02:25.


#210
BlueKing-69

BlueKing-69

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,747
  • Înscris: 26.08.2008
:peacefingers:   Hai, Ovidiu... ca a mers mai repede ziua de ieri, cu Mystras-ul, de nu am reusit nici acum sa numar kilometrii parcursi !  :P

#211
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 7 - continuare

Am oprit de mai multe ori în Leonidio, evident pentru poze sub diverse unghiuri (pozele 1-7). Apoi, chiar când ajungi la mare și șoseaua cotește spre nord, e un refugiu de unde se vede perfect plaja de la Paralia Lakkou (poza 8). Șoseaua urmărește coasta (poza 9 - Sambatiki; poza 10 - Livadi) până la Paralia Tirou și mai departe.
Am coborât la Paralia Tirou (pozele 11-13) doar pentru o scurtă bălăceală, plaja fiind de pietriș. Știam că mai există o mică plajă imediat după promontoriul din depărtare (nu se vede în poze) dar nu am mai fost, doream să facem o ultimă plajă la Mavrovouni, unde nisipul e ok și unde aveam umbrele noi, care se vedeau și de la noi din balcon (poza 20).
Nu am venit glonț la cazare, am mai făcut opriri pe drum. La Kosmas (pozele 14-16) era obligatoriu, iar la Geraki (pozele 17-18) am surprins doar castelul din depărtare, nu mai era timp și pentru bisericile bizantine.
La Gythio am mâncat (octopus la grătar, vinete cu parmezan și salată grecească - excelent totul) la mesele de lângă apă (restaurantul alături de Gonia ), chiar lângă chioșcul de ziare. Ca o paranteză, am aflat de la ospătar (era relaxat, părea că le știe pe toate, poate chiar el e patronul, habar n-am) că în zona Gythio au voie să "pescuiască" octopus doar din noiembrie până-n mai, așa că tot ce se vede întins la soare nu e ca să se usuce, ci ca să se dezghețe. Nu mi-a picat bine informația, dar chiar și așa octopusul a fost delicios.
Drumul spre Mavrovouni intrase în sânge, totuși am pus și o poză de la intrarea în sat, pentru a fi mai ușor celor ce vin prima dată dinspre Gythio. Noi în prima seară am intrat prea repede în sat și ne-am învârtit un pic pe niște ulicioare întortocheate, strâmte și în pantă, ceea ce nu a fost prea plăcut după toate serpentinele parcurse după ieșirea de pe autostradă. Deci aveți răbdare să vedeți prin parbriz imaginea din poza 19, abia acolo e intrarea cea bună.
Restul zilei l-am petrecut la plajă sub o umbrelă pătrată din cele noi (contra a 2 frappe-uri - în total 5eur la terasa Alkyon) și cu strânsul bagajelor, în dimineața următoare trebuia să plecăm spre noul loc de cazare.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files



#212
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 7 (vineri, 01.07.2011) Am reușit să încărcăm bagajele și să plecăm la 9.45 de la hotel, din Mavrovouni.
Așa cum am mai spus, n-aș fi vrut să pierdem vizita la peștera Kastania, așa că am făcut din nou drumul prin Asopos, de data asta lăsând insula Elafonissos în dreapta și mergând direct la Neapoli, unde ne-am oprit deasupra plajei la o terasă (pauză de cafea). De cum am coborât din mașină și am văzut ospătărița, am știut că e româncă. E medic, din Tg. Mureș și e abia al 2-lea an de când servește în Grecia (însă doar pe timpul verii). Era bucuroasă că mai poate vorbi și ea românește cu cineva, ceea ce e de înțeles, nu știu câți români se duc pe-acolo, poate doar cei împătimiți de peșteri.
Din Neapoli am început să urcăm spre Lachi, dar înainte de Lachi am făcut stânga spre Kalenia, Paradisi și Kato Kastania, pâââână la Kastania cave. Sunt indicatoare clare spre peșteră. Drumul de la Kato Kastania la peșteră, și apoi în continuare până la Madonna Beach (plaja Panagia) este proaspăt construit, cu un asfalt impecabil (și până la Kato Kastania e bun, dar bucata asta e excelentă, chiar dacă urcă și apoi coboară în serpentine).
Intrarea în peșteră costă 7eur/persoană și se intră cu ghid, din oră în oră (la "și 30"). Nu se poate fotografia, însă am avut noroc cu trei familii (americani și italieni) care aveau vreo duzină de copii, iar ghida (nu știu de ce sunt doar femei ca ghizi la peșterile din Grecia - or fi fiind și bărbați-ghid, dar eu doar ghide am întâlnit) era atentă să nu atingă copiii concrețiunile.
Peștera este foarte frumos concreționată, se ridică la nicelul "celor 3 mari", dar din păcate e cam mică, vizita nu durează decât 20-25 de minute. Oricum, se pare că sunt mai multe feluri de oxizi în rocă, astfel că peștera e mai colorată decât toate din Grecia (cel puțin așa se spune, mie mi s-a părut că văd doar nuanțe de  la gălbui către roșu). Pozele nu mi-au ieșit foarte bine (cu excepția doar a vreo câteva), pentru că aparatul era camuflat și încadrarea o făceam de la șold, așaaaa ... cam aproximativ în direcția unde voiam să pozez. Din punctul ăsta de vedere, da, peștera e aproape complet concreționată, așa că indiferent cum ții aparatul, în poză vor apărea concrețiuni (formațiuni specifice peșterilor). Vizita merită mai mult de 7eur, zic eu.

Poze:
1. plaja din Neapoli;
2. Neapoli și insula Elafonissos (vedere de la Kalenia);
3-4. drumul spre peșteră era plin de ginestra (asta în italiană, în greacă nu știu cum se cheamă planta);
5. pavilionul pe unde se intră în peșteră;
6-11. interiorul peșterii Kastania;
12. Madonna Beach (se vede drumul nou care coboară de la peșteră către plajă).

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 29 July 2011 - 19:23.


#213
BlueKing-69

BlueKing-69

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,747
  • Înscris: 26.08.2008

View PostOvidiuNS, on 29th July 2011, 20:18, said:

Ziua 8 (vineri, 01.07.2011) Am reușit să încărcăm bagajele și să plecăm la 9.45 de la hotel, din Mavrovouni.
Așa cum am mai spus, n-aș fi vrut să pierdem vizita la peștera Kastania, așa că  ... ...

Sănătate și toate cele bune !

Asta e ziua 8 (si a cincea in Peloponez)... cea cu relocarea!

Edited by BlueKing-69, 29 July 2011 - 20:48.


#214
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010

View PostBlueKing-69, on 29th July 2011, 21:47, said:

Asta e ziua 8 (si a cincea in Peloponez)... cea cu relocarea!
Dap, e cea cu relocarea, dar cam a 6-a de Peloponez, dacă punem și jumătate din ziua a 3-a (când am plecat din Atena și am oprit la canalul Corint și la Kapsia cave).

Hai că am micșorat și pozele cu Monemvassia, trebuie să aleg din ele, că sunt cam multe. Sper să am timp să postez la noapte. Deh, mai sunt și altele de făcut ... sorry dacă vă fac să așteptați.

Sănătate și tcb !

#215
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 8 - continuare

La ora 13 am plecat de la peștera Kastania (înapoi prin Neapoli, dar de la Demonia făcând dreapta și ieșind în drumul principal Skala - Monemvassia). După ce a-nceput să se vadă "Gibraltarul" Greciei, am tot oprit din loc în loc pentru poze. Abia la 14.30 am parcat lângă intrare și am pornit să "scotocim" puțin prin orașul pietonal care este Monemvassia. În afară de poze și filmulețe, scopul principal a fost să și mâncăm, deși prețurile sunt un pic mai mari într-un loc atât de pitoresc. Pentru voi am fotografiat și o pagină din lista de prețuri de la restaurantul Kanoni (poza 19), aflat chiar în piața cu tunul, și unde ne-am potolit foamea. Cine credeți că ne-a servit la masă ? Ați ghicit, tot o româncă, din Suceava, venită de 9 ani, cu soț și 2 copii (al doilea născut chiar acolo). Din discuție din nou am înțeles cât de zgârcit și viclean e grecu' în general, deși sunt și multe excepții.
După 2 ore de umblat în sus și-n jos pe străduțe și prin "buticuri" (și, evident, de stat la masă la umbră), ne-am despărțit cu greu de Monemvassia, unul din cele mai frumoase locuri din Grecia.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 30 July 2011 - 00:31.


#216
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,865
  • Înscris: 04.07.2010
Ziua 8 - continuare 2

Așadar, la 16.30 părăseam Monemvassia, cu destinația Gialova. După o oră treceam prin Sparta și ne angajam în traversarea munților Taygetos prin cheile Langada, un obiectiv turistic în sine, după părerea mea, susținută și de cele 8 poze atașate. Șoseaua urcă până la altitudinea de 1300m, ca să coboare apoi până la Kalamata, la nivelul mării. Am avut noroc și de o vreme superbă, care a amplificat frumusețea peisajului alpin și a mai atenuat puțin din neplăcerea cauzată de serpentine.
Traversarea de 61km dintre Sparta și Kalamata a durat cca. o oră jumate' (cu tot cu poze), așa că la 19.00 eram la Kalamata unde am făcut plinul la o benzinărie BP (1,599eur/litru) și imediat am dat de un Carrefour de mărime aproape ca-n România. Am profitat ca să facem o binemeritată pauză mai lungă (cca.45') și să ne aprovizionăm cu ceva pâine, iaurt, bake-rolls, chestii ușoare pentru 2-3 eventuale mese de seară (la Gialova aveam micul dejun inclus) și pentru drumul de întoarcere spre România.
La 20.45 eram la hotel Thanos Village, unde eram așteptați (anunțasem că o să ajungem destul de târziu). Hotelul se întinde pe o suprafață imensă (câteva zeci de hectare), plantată în mare parte cu măslini. Sunt două zone distincte. Zona de jos e formată dintr-o livadă de lămâi (primul lucru pe care patronul - Christos Karalis - ni l-a spus a fost că suntem liberi să luăm lămâi din pomi  :coolspeak: ) pe teritoriul căreia e construită vila Maria (12 camere pe parter și etaj), clădirea cu terasă unde se ia micul dejun, piscina, grădina și casa unde locuiesc ei. Această zonă e la cca. 25m față de nivelul mării. Zona de sus e la 75m față de nivelul mării și e "dotată" o a doua piscină și cu câteva vile de apartamente și studiouri pe care ei le închiriază (tot pe booking.com) în sistem self-catering. Această zonă este Thanos Village. Maria și Thanos sunt cei doi copii ai soților Karalis. Noi am avut o cameră la etaj în vila Maria (a meritat să dăm 65eur/noapte - 260eur în total). Christos ne-a condus în cameră, ne-a arătat ce și cum, ne-a atenționat că sunt țânțari și să folosim aparatul electric pe care ni l-a pus la dispoziție, ne-a dat telecomenzile (TV și A/C) și s-a dus la ale lui. Aparatul de țânțari nu l-am folosit, n-a fost nevoie pt. că ușa de la balcon (unde fumam) o țineam închisă mereu (evident așa am avut și răcoare de la A/C).
Ok. N-am stat să despachetăm, ne-am dus cu mașina în Pylos (6km), în recunoaștere. Superb orașul ! Am încheiat seara cu gyros-pita și înghețată.

Sănătate și toate cele bune !

Attached Files


Edited by OvidiuNS, 30 July 2011 - 02:34.


Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate