Metafizica universala

În APĂ și PĂMÂNT (mai ales în pământ) predomină TAMAS, fizic, acestei forțe descendente și comprimate îi corespunde gravitația/greutatea.
În AER predomină RAJAS, de aceea acest element e privit ca fiind înzestrat esențialmente cu o MIȘCARE TRANSVERSALĂ.
În FOC perdomină SATTVA, focul fiind elementul luminos, FORȚA ASCENDENTĂ fiind simbolizată prin tendința flăcării de a se înălța, traducându-se fizic prin puterea dilatantă a căldurii, care se opune condensării corpurilor.

O interpretare mai precisă a ceea ce a fost spus mai sus, se poate da figurând distincția elementelor în interiorul unei SFERE:
în această sferă, cele 2 tendințe: ascendentă și descendentă, se vor exercita conform celor 2 direcții opuse luate pe aceeași axă verticală, în sens contrar una alteia și îndreptându-se spre cei doi poli
expansiunea în sesnul orizontal, care marchează un echilibru între aceste 2 tendințe (ascendentă și descendentă), se va efectua în planul perpendicular pe mijlocul acestei axe verticale, adică în planul ecuatorului.

Dacă se consideră repartizarea elementelor în această sferă după tendințele ce predomină în ele, pământul, în virtutea tendinței descendente a gravitației, trebuie să ocupe punctul cel mai de jos (privit ca tărâmul întunericului și fiind în același timp fundul apelor), pe când ecuatorul marchează suprafața lor, după un simbolism comun tuturor doctrinelor cosmogonice indiferent de tradiția căreia îi aparțin.
Deci, apa ocupă semisfera inferioară, tendința descendentă se afirmă încă în natura acestui element dar acțiunea sa nu se exercită într-un mod exclusiv (coexistența necesară a celor 3 guna-și în toate lucrurile împiedicând ca extrema limită să fie vreodată atinsă efectiv în indiferent ce mod al manifestării ar fi), deoarece dacă se ia în considerare un punct oarecare al semisferei inferioare diferit de pol, raza corespunzătoare acestui punct are o direcție oblică, intermediară între verticala descendentă și orizontală.
Tendința marcată printr-o asemenea direcție oblică poate fi privită ca descompunându-se în altele două cărora ele e rezultantă: în acțiunea lui tamas și în cea a lui rajas. Dacă se raportează aceste 2 acțiuni la calitățile apei, componenta verticală, în funcție de tamas, va corespunde densității, iar componenta orizontală, în funcție de rajas, fluidității.
Ecuatorul marchează regiunea intermediară, a aerului, element neutru ce păstrează echilibrul între cele 2 tendințe opuse (precum rajas între tamas și sattva), în punctul în care acestea se neutralizează reciproc, și care, întinzându-se transversal pe suprafața apelor, separă și delimitează zonele apei și respectiv focului.
SEMISFERA SUPERIOARĂ e ocupată de FOC, în care acțiunea lui SATTVA predomină, dar și cea a lui RAJAS se exercită încă, deoarece tendința în fiecare punct al acestei semisfere e intermediară între orizontală și verticala ascendentă: componenta orizontală, în funcție de RAJAS, va corespunde aici CĂLDURII, iar componenta verticală, în funcție de SATTVA, va corespunde LUMINII, căldura și lumina fiind considerate termeni complementari, uniți în natura elementului foc.
ETERUL este cel mai elevat și subtil element, și trebuie situat în reprezentarea sferică în punctul cel mai înalt, adică în polul superior – tărâmul luminii pure – în opoziție cu polul inferior care e tărâmul întunericului.
Eterul domină sfera celorlalte lemente dar, în același timp, el trebuie văzut ca ÎNFĂȘURÂND ȘI PĂTRUNZÂND TOATE ACESTE ELEMENTE (cărora le este principiu), datorită stării de nediferențiere ce îl carcaterizează și îi permite să realizez o adevărată ,,OMNIPREZENȚĂ” în lumea corporală.
Sankaracarya:
,,Eterul este răspândit pretutindeni și pătrunde deopotrivă exteriorul și interiorul lucrurilor.”

Dintre cele 5 elemente doar eterul atinge punctul în care acțiunea lui SATTVA se exercită în cel mai înalt grad, dar eterul nu se poate localiza (în reprezentarea sferică) în mod exclusiv ca în cazul elementului pământ în punctul opus, deoarece ETERUL ocupă SIMULTAN TOTALITATEA DOMENIULUI ELEMENTAR, oricare ar fi reprezentarea geometrică folosită pt. A simboliza ansamblul acestui domeniu.
Reprezentarea prin figura sferică permite cea mai clară interpretare și se acordă cel mai bine decât oricare alta cu principiile generale ale simbolismului cosmogonic regăsite în toate tradițiile.
Dacă se iau elementele în ordinea în care s-a făcut repartizarea în reprezentarea sferică, mergând de sus în jos, adică de la cel mai subtil la cel mai dens, se regăsește o ordine ierarhică care nu trebuie confundată cu ordinea producerii elementelor. Aerul ocupă un loc intermediar înter foc și apă dar e produs înaintea focului, aerul fiind un element neutru într-un fel și corespunde prin acest fapt, unei stări mai puțin diferențiate decât focul și apa, deoarece cele 2 tendințe, ascendentă și descendentă, se echilibrează reciproc în el.
În foc, dimpotrivă, acest echilibru este rupt în favoarea tendinței descendente și opoziția manifestată între calitățile acestor două elemente marchează în mod clar starea de diferențiere maximă căreia îi corespund.
Acum, dacă vrem să ne situăm în punctul de vedere al producerii elementelor, diferențierea lor are loc începând din centrul sferei, punct primordial în care se va situa eterul (în acest caz) ca principiu al lor, și din acest punct primordial vom avea în primul rând expansiunea orizontală, corespondentă aerului, apoi manifestarea tendinței ascendente, corespondentă focului, și cea a tendinței descendentem, corespondentă apei mai întâi, apoi pământului, punct de oprire și termen final al oricărei diferențieri elementare.

Edited by shapeshifter, 10 January 2007 - 16:46.

Proprietățile celor 5 elemente
Akasa (eterul) e un element real și distinct de celelalte 4 elemente. Teoria buddhistă a ,,vidului universal” (sarva-sunya) care spune că eterul nu există ca atare (sub pretextul că el este nirupa – fără formă, datorită omogenității sale) și identifică eterul cu vidul pur, este greșită. Greșeala constă în faptul că nu poate exista spațiu vid, o asemenea concepție fiind contradictorie: în întreg domeniul manifestării universale, dni care spațiul face parte, nu poate exista vid, întrucât vidul, neputând fi conceput decât în mod negativ, nu este o posibilitate de manifestare, în plus, această concepție a unui spațiu vid, ar fi cea a unui conținător fără conținut, ceea ce este evident lipsit de sens.
Eterul ocupă așadar întreg spațiul, dar nu se confundă din acest motiv cu SPAȚIUL însuși, căci acesta, nefiind decât un conținător, adică, O CONDIȚIE DE EXISTENȚĂ și NU O ENTITATE INDEPENDENTĂ, nu poate fi, ca atare, principiul substanțial al corpurilor, nici să dea naștere celorlalte elemente.
ETERUL NU ESTE SPAȚIUL, CI MAI MULT CONȚINUTUL SPAȚIULUI CONSIDERAT ÎNAINTEA ORICĂREI DIFERENȚIERI. În această stare de nediferențiere primordială (imagine a ,,indistincției” Prakritiei relativă la acest domeniu special al manifestării care este lumea corporală), ETERUL CONȚINE ÎN POTENȚĂ, NU DOAR ELEMENTELE, CI ȘI TOATE CORPURILE, chiar omogenitatea sa făcându-l apt să primească toate formele în modificările sale.
Eterul fiind principiul lucrurilor corporale, posedă cantitatea, care este un atribut fundamental comun tuturor corpurilor, în plus, el este esențialmente simplu, datorită omogenității sale, și impenetrabil, deoarece pătrunde totul.
Se poate obiecta de exemplu că eterul ca element real nu este suficient pentru a dovedi că ar fi un element DISTINCT, sau în alți termeni, s-ar putea ca elementul răspândit în tot spațiul corporal (adică spațiul capabil să conțină corpurile) să nu fie altul decât aerul, caz în care acesta ar fi în realitate elementul primordial.
Acest punct de vedere este greșit: prin fiecare din simțurile noastre cunoaștem, ca propriul său obiect, o calitate distinctă de cele cunoscute prin celelalte simțuri, or, o calitate nu poate exista decât în ceva la care să fie raportată ca un atribut la subiectul său și – cum fiecare calitate sensibilă este astfel atribuită unui element căruia îi este proprietate caracteristică – este necesar ca și celor 5 simțuri să le corespundă 5 elemente.
Calitatea sensibilă raportată la eter este sunetul. Modul de producere al sunetului prin mișcarea vibratorie a fost de multă vreme descri de Kanada (reprezentant al școlii Vaișeșika):
,,Sunetul se propagă prin ondulații, val după val sau undă după undă, radiind în toate direcțiile începând de la un centru determinat.”

O asemenea mișcare se propagă în jurul punctului său de plecare prin unde concentrice, uniform repartizate conform tuturor direcțiilor spațiului, fapt ce dă naștere figurii unui sferoid indefinit și neînchis. Aceasta este mișcarea cea mai puțin diferențiată dintre toate, din cauza a ceea ce se poate numi ,,izotropismul” său, putând da naștere, din acest motiv, tutror celorlalte mișcări, care se vor distinge de ea prin faptul că nu se vor mai efectua uniform, conform tuturor direcțiilor; la fel, toate
formele mai particulare vor proveni din forma sferică originară.
Astfel, diferențierea eterului, la început omogen (diferențiere ce dă naștere celorlalte elemente), are ca origine o mișcare elementară produsă în modul descris mai sus, începând dintr-un punct inițial oarecare, în acest mediu cosmic indefinit; însă această mișcare elementară nu este altceva decât prototipul ondulației sonore.
Senzația auditivă este de altfel singura prin care percepem în mod direct o mișcare vibratorie; chiar dacă se admite, împreună cu majoritatea fizicienilor moderni, că toate celelalte senzații ar proveni dintr-o transformare de asemenea mișcări, nu e mai puțin adevărat că ele diferă calitativ de ea ca senzații, ceea ce, în acest caz, e singura considerație esențială.
Pe de altă parte, CAUZA SUNETULUI REZIDĂ ÎN ETER, însă această cauză trebuie distinsă de diferitele medii ce pot servi în mod secundar la propagarea sunetului (care ne ajută să-l percepem, amplificându-i vibrațiile eterice elementare), cu atât mai mult cu cât aceste medii sunt mai dense. Această calitate sonoră este sesizabilă, deopotrivă, în celelalte 4 elemente, toate provenind din eter.
Atribuirea calității sonore eterului, adică primului dintre elemente, are o rațiune și mai profundă: aceasta este în legătură cu doctrina primordialității și perpetuității sunetului.

Al doilea element adică primul diferențiat începând de la eter este VAYU adică AERUL. Aici ,,Vayu” derivă din rădăcina ,,Va” care înseamnă ,,a merge” sau ,,a se mișca”. Aerul desemnează în mod propriu suflul sau vântul, MOBILITATEA fiind caracterul esențial al acestui element. Mai preci, aerul trebuie privit ca fiind înzestrat cu O MIȘCARE TRANSVERSALĂ, în care direcțiile spațiului nu mai joacă același rol ca în mișcarea sferoidală din reprezentarea sferică de mai sus, ci se efectuează, dimpotrivă, după o anumită DIRECȚIE PARTICULARĂ, deci, aceasta este în definitiv MIȘCAREA RECTILINIE, căreia-i dă naștere determinarea acestei direcții.
Această propagare a mișcării după anumite direcții determinate implică o ruptură a omogenității mediului cosmic, și din acel moment avem o mișcare complexă, care, nemaifiind ,,izotropă”, trebuie să fie constituită dintr-o combinare sau coordonare de mișcări vibratorii elementare.
O asemenea mișcare dă naștere la forme la fel de complexe și, cum forma afectează în primul rând PIPĂITUL, calitatea tangibilă poate fi raportată la AER ca aparținându-i în mod propriu, așa încât acest element ESTE, prin mobilitatea sa, PRINCIPIUL DIFERENȚIERII FORMELOR.
Deci, aerul este perceptibil prinefectul mobilității; în mod analogic, de altfel, aerul atmosferic nu devine sensibil pipătului decât prin deplasarea sa; dar, NU TREBUIE IDENTIFICAT elementul aer cu acest aer atmosferic, care este un corp.
Aerul e incolor și nu trebuie să se recurgă la proprietățile aerului atmosferic, deoarece CULOAREA este o calitatea a FOCULUI, acesta fiind, în mod logic, posterior aerului în ordinea desfășurării elementelor, deci această calitate nu este manifestată, încă, în stadiul reprezentat de elementul aer.

Al treilea element este TEJAS sau FOCUL, care se manifestă simțurilor noastre sub două aspecte principale: ca LUMINĂ și respectiv CĂLDURĂ. Calitatea ce îi aparține în mod propriu este VIZIBILITATEA, și în această privință, focul trebuie luat în considerare sub aspectul său LUMINOS deoarece corpurile devin vizibile doar prin lumină.
Kanada spune că ,,lumina este colorată și constituie principiul culorii corpurilor”, culoarea este deci o proprietate caracteristică LUMINII ÎNSĂȘI, ea este albă și strălucitoare; în diversele corpuri, ea este variabilă, putându-se distinge printre modificările sale culori simple și mixte sau combinate.
Și pitagoricienii afirmau că culorile nu sunt altceva decât o reflexie a luminii, modificată în diferite moduri. Iată că din nou știința modernă a ,,redescoperit roata” ca și în cazul sunetului dealtfel.
Pe de altă parte, sub aspectul său caloric, focul este sensibil pipăitului, căruia îi produce impresia temperaturii; aerul este neutru sub acest raport, deoarece este anterior focului, căldura fiind un aspect al acestuia din urmă; cât privește recele, el e privit ca o proprietate caracteristică apei.
În ceea ce privește temperatura, la fel ca în cazul tendințelor ascendentă și descendentă definite mai sus, focul și apa se opun reciproc, în timp ce aerul se află într-o stare de echilibru între aceste două elemente.
Dacă se ia în considerare că recele crește densitatea corpurilor contractându-le, pe când căldura le dilată și le subtilizează, atunci e evident faptul că corelația caldului și a recelui cu focul și respectiv cu apa se află cuprinsă, ca o aplicație particualară și de consecință simplă, în teoria generală a celor 3 guna-și și a repartiției lor în ansamblul domeniului elementar.

Al patrulea element este  Ap sau APA, are drept proprietăți caracteristice, în afara recelui, densitatea sau gravitația (comună cu pământul) și fluiditatea sau vâscozitatea (calitatea prin care se distinge esențial de celelalte elemente). Aceste 2 proprietăți sunt în corelație cu TAMAS și respectiv RAJAS.
Pe de altă parte, calitatea sensibilă corespunzătoare apei este GUSTUL; și acest lucru e în acord cu opinia fiziologilor moderni care cred că un corp nu e ,,gustabil” decât în măsura în care se dizolvă în salivă, adică într-un corp oarecare, GUSTUL ESTE O CONSECINȚĂ A FLUIDITĂȚII.

Al cincilea element și ultimul este PRTHVI sau PĂMÂNTUL, care nu mai posedă fluiditate ca și apa, corespunzând modalității corporale celei mai condensate, de aceea, în acest element găsim în gradul cel mai înalt gravitația, manifestată prin coborârea sau căderea corpurilor. Calitatea sensibilă proprie pământului este MIROSUL, de aceea această calitate este privită ca rezidând în particulele solide care, desprinzându-se de corpuri, intră în contact cu organul mirosului.

Modul în care tradiția hindusă consideră organele de simț în raportul lor cu elementele
Din moment ce fiecare calitate sensibilă provine dintr-un element în care rezidă în mod esențial, este necesar ca organul prin care această calitate este percepută să fie în conformitate cu el, adică să aibă el însuși natura elementuluicorespondent.
Și chiar așa sunt constituite adevăratele organe de simț, și contrar opiniei buddhiștilor, ele trebuie distinse de organele exterioare, adică de părțile corpului uman ce nu sunt decât SEDIILE ȘI INSTRUMENTELE LOR.
Astfel, adevăratul organ al auzului nu este pavilionul urechii, ci PORȚIUNEA ETERULUI CONȚINUTĂ ÎN URECHEA INTERNĂ, care intră în vibrație sub influența unei vibrații sonore. Kanada observă de altfel că nu prima undă sau undele intermediare fac să se audă sunetul, ci ultima undă ce vine în contact cu organul auzului.
La fel, adevăratul organ al vederii nu este globul ocular, nici pupila, nici retina, ci UN PRINCIPIU LUMINOS CE REZIDĂ ÎN OCHI, care intră în comunicare cu lumina emanată de obiectele exterioare sau reflectată de ele; luminozitatea ochiului nu este în mod obișnuit vizibilă, dar poate deveni în anumite circumstanțe, în particular la animalele ce văd în întunericul nopții.
În plus, raza luminoasă prin care are loc percepția vizuală și care se întinde între ochi și obiectul perceput, poate fi considerată în două sensuri: pe de-o parte, pornind de la ochi pentru a atinge obiectul și, pe de altă parte, în mod reciproc, venind de la obiect către pupila ochiului. O teorie similară a vederii se întâlnește la pitagoricieni, aflată de asemenea în acord cu definiția dată de Aristotel senzației, concepută ca ,,actul comun al celui ce simte și a ceea ce este simțit.”, precum și în unele dintre cele mai recente teorii legate de percepția vizuală.

1.Schema stărilor Spiritului (punct de vedere microcosmic)
2.Schema stărilor multiple ale Fiinţei sau gradele de realitate (punct de vedere macrocosmic)

Edited by shapeshifter, 05 February 2007 - 05:57.

http://blackelkspeak....edu/index2.htm

Noi cream realitatea pe care o vedem, noi insine nu suntem decat imaginatia noastra. Toate lucrurile sunt acelas lucru, si noi la fel, nu suntem separati, suntem acelas lucru, toti oamenii si intregul univers.  Treceti dincolo de aceasta realitate, ea exista numai datorita acelor care o creeaza, e doar imaginatie, nu trebuie acceptata si fixata.
Uitati aici ce zice Einstein, sigur aveti mai multa incredere in el :) :

"A human being is a part of a whole, called by us 'universe', a part limited in time and space. He experiences himself, his thoughts and feelings as something separated from the rest... a kind of optical delusion of his consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from this prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty. "

"Omul este parte a intregului, numit de noi "univers", o parte limitata in timp si spatiu. El se vede pe sine, gandurile si emotiile lui ca pe ceva separat de rest... un fel de iluzie optica a constiintei sale. Aceasta iluzie este ca o inchisoare pentru noi, ne limiteaza la propriile dorinte si la iubirea pentru cateva persoane apropiate de noi. Sarcina noastra trebuie sa fie eliberarea din aceasta inchisoare largind cercul compasiunii noastre ca sa imbratiseze toate creaturile vii si intreaga natura in frumusetea ei."

Albert Einstein

E diferenta intre a crede ce spune Einstein si a deveni ce spune Einstein.

Se cunoaste prea bine disputa care persista intre „darwinism” si „creationism” de cateva decenii bune. Atata energie pierduta si polemici aprinse, dat fiind ca disputa se bazeaza pe o chestiune prost pusa. Greseala fundamentala a Bisericii si a avocatilor sai a fost (si mai este) ca s-au straduit sa coboare punctul de vedere religios in planul stiintelor profane. Domeniul traditiei iudeo-crestine si domeniul stiintelor profane reprezinta doua plane care nu au cum sa se intalneasca si daca Biserica ar fi inteles sa ramana in aria autoritatii spirituale si sa nu se implice in cea a puterii temporale, Crestinatatea ar fi avut numai de castigat. Din nefericire, odata cu decaderea inerenta a ciclului prezentei umanitati, papalitatea de pilda s-a amestecat de multe ori in treburile lumesti, obligandu-l pe Dante, profund religios si crestin de altfel, sa arunce papi in iad.
In acelasi mod eronat, Biserica s-a straduit sa-si justifice textele sacre, apeland la teoriile stiintei profane, dupa ce a incercat sa se opuna acestor teorii in perioada Renasterii. Sfanta Scriptura fiind o scriere de origine supraumana nu are nevoie de dovezi materiale sau „stiintifice”, ca simbolismul profund spiritual al textelor sacre crestine nu se masoara cu ipoteze inventate de oameni. Numai profanarea mentalitatii umane a condus la aceasta idee bizara ca „dumnezeirea” se poate studia cu mijloace omenesti, ca „mai multul” se poate cuprinde in „mai putin”. Toate compromisurile pe care le-a tot facut Biserica in incercarea de a impaca scrierile revelate crestine cu stiinta profana schimbatoare nu pot decat sa degradeze si sa submineze religia insasi.
Iata de ce nu poate sa existe vreo disputa intre „darwinism” si „creationism”. Eticheta de „creationism” este greșită, fiindca facerea omului nu trebuie privita ca un act antropomorfic decat in mod cu totul simbolic, iar ideea de creatie ar fi mai bine inteleasa ca „productie” sau „manifestare”, exista suficiente elemente in textele sacre pentru a se intelege ca este vorba de o aplicatie metafizica, unde metafizica este „ceea ce este dincolo de fizica” (fizica fiind aici inteleasa cum o percepeau vechii greci, adica toate stiintele naturii).
„Darwinismul” pe de alta parte, nu este decat o ipoteza, nici macar foarte originala. Problema de capatai a stiintelor profane, ca si a lumii moderne, este lipsa de stabilitate si versatilitatea. Cine urmareste istoria aspirinei, va observa ca s-au perindat in decursul anilor zeci si zeci de opinii, pro- si contra, privind efectele aspirinei. Tot asa s-au perindat ipotezele privind facerea lumii, ca in final sa se ajunga la o varianta ce nu este decat copia moderna si trunchiata a doctrinei traditionale hinduse (apartinand cosmogoniei sacre si imemoriale) privind sunetul primordial Parashabda: Big Bangul. Sunt multe ipoteze stiintifice care, ajunse in scolile publice ca „stiinta pentru toti”, devin in mod eronat certitudini, fiindca in ciuda schimbarilor turbulente si agresive ce au loc in lumea moderna, omul inca mai spera in stabilitate si are nevoie, conform naturii sale, de stabilitate. Iata cum s-au putut creea impresii „stiintifice” (desigur false) despre electroni si atomi de forme sferice, sau despre existenta unui vid absolut, ori despre inertie absoluta, sau despre numerele negative, ori despre timpul liniar, sau despre infinit etc.
„Darwinismul” nu ar fi rezistat timpului si, precum alte ipoteze, ar fi murit, daca nu ar fi servit foarte bine unor scopuri mai putin evidente si apartinand unor actiuni de anvergura mult mai intinsa decat s-ar crede la prima vedere. Incapatanarea cu care s-a mentinut falsa teorie a „evolutiei omului din maimuta” - o expresie simplista si populara - ar trebui sa ne dea de gandit, ca si insistenta cu care s-a muncit la crearea unei imagini false despre omul „primitiv”, asa-zisul „om al cavernelor”, care cu ciomagul in mana isi chelfanea nevasta daca nu era gata ciorba de brontozaur. Toate acele imagini, dezvoltate in filme si carti, despre modul de trai al primilor oameni nu sunt decat pure inventii; tot asa, pesterile au fost, nu atat locuinte, cat sanctuare.
Pentru cel care a studiat picturile „paleolitice” descoperite in pesteri (si care s-au pastrat intacte de-a lungul vremurilor!), este clar ca omul primitiv nu era nici ignorant, nici stangaci. De fapt, ignorant este cercetatorul modern care si-a imaginat ca, de pilda, artistul medieval nu stia sa deseneze si de aceea l-a reprezentat pe Hristos atat de nenatural, cand in realitate orice pictor traditional (adica apartinand sacrului) nu urmarea copierea naturii (care oricum exista si era mai simplu de observat direct), ci transmiterea in mod simbolic a unor date spirituale. Chiar si in vremuri relativ mai recente si nu preistorice, constructiile sacre impresionante au ramas o enigma in privinta tehnicii masonice, si intr-un mod perfid s-a introdus ipoteza ajutorului „extraterestru” (o alta inventie moderna). Si chiar daca astazi pare imposibil sa se rezolve ceva fara computer sau celular, este numai o iluzie ca suntem mai destepti decat acum cinci mii de ani.
Orice opinie impotriva „darwinismului”, mai ales din cele provenind din mediul stiintific, a fost musamalizata sau ingropata in tacere, facandu-se in schimb o suspecta si sustinuta propaganda teoriei evolutiei. Cat despre criticii crestini, acestia erau pur si simplu declarati „bigoti”. A fost insa greu de ignorat un scriitor celebru, G. K. Chesterton, cel care a delectat atatia cititori romani cu faimosul sau roman „Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele)”. Spunea Chesterton: „...toata lumea zice totul despre omul cavernelor... maciuca insangerata de care se vorbeste in carti nu figureaza in inventarul grotelor” nimic nu aminteste de bestialitatea creaturii fabricate de vulgarizatori. Romancieri, teoreticieni ai educatiei, si toti ceilalti psihologi ne vorbesc despre omul cavernelor, fara a ne spune vreodata despre ce exista cu adevarat in pestera. Psihanalistul care explica clientului sau refularea instinctelor de om al cavernelor din voi va impinge, fara indoiala, la satisfacerea unei dorinte violente nu vorbeste despre dorinta de a face acuarele... Or omul cavernelor picta ceea ce inseamna ca ce ni se prezinta sub numele de om al cavernelor este o gluma proasta. Si intr-adevar, descoperirea picturilor rupestre n-au putut niciodata sa fie explicate satisfacator in contextul teoriei evolutioniste, ca si multe alte dovezi materiale pe care savantii moderni au preferat sa le treaca sub tacere sau sa le uite pur si simplu. Caci aceasta este lectia cea mai clara a grotei cu fresce: omul si animalul sunt diferiti prin natura nu serveste la nimic de-a incepe prin a spune ca totul s-a facut in etape evolutive, caci intr-un caz asa simplu ca cel al frescelor nu exista nici o urma a dezvoltarii in etape. Nu exista picturi incepute de maimute si terminate de oameni.
Lucrarea unui reputat profesor de la Berkeley Univ., Phillip E. Johnson demonstreaza absurditatea teoriei „transformarii speciilor”, fiindca niciodata o aripa nu poate deveni mana, sau, in ultima instanta, o maimuta om. Mare a fost uimirea cand alti savanti intr-ale bio-stiintelor au inceput sa confirme spusele lui Johnson, aratand ca fosilele ce au parut verigi intermediare nu sunt decat fosile de maimute. In realitate, faptele au fost fortate pentru a se sustine o ipoteza falsa si dubioasa: teoria evolutiei, teorie care, alaturi de cea a progresului fara limite, reprezinta una din marile cacialmale ale lumii moderne...

Edited by shapeshifter, 13 March 2007 - 12:36.

shapeshifter, on Mar 13 2007, 12:27, said:

Cainii latra, caravana trece. :lol:

@bonobo: ai greșit threadul

Capacitatea de a concepe absolutul este fundamentala pentru om, ea ii constituie esenta, “numele”. Dintre toate creaturile pamântesti, omul singur este facut dupa “chipul si asemanarea” lui Dumnezeu, el se distinge de celelalte fiinte prin inteligenta transcendenta, capabila sa conceapa realitatea divina, prin vointa libera sa aleaga aceasta cale si prin darul vorbirii, care este in mod esential comunicarea cu Dumnezeu ca rugaciune si invocatie. Potrivit antropologiei crestine, Dumnezeu, sub aspectul sau “personal”, de creator, l-a conceput pe om ca fiinta cu caracter personal, ipostatic, care sa-L reprezinte pe El in creatie; omul acesta, “primordial”, este “omul duhovnicesc” (pneumatickos, “pneuma” = duh, spirit, inteligenta), “suport” direct al Duhului, receptacul “natural” al “stiintei divine”. El este rânduit de Dumnezeu sa dea nume tuturor celor vazute, ceea ce inseamna ca avea cunoasterea esentei fiecarei fiinte (asta i-a fost dat lui Adam) si deci stapânire asupra celor create.
Starea primordiala, paradisiaca, adamică a omului este starea in care „punctul de gravitatie” al constiintei omului cade pe centrul sau intelectual, spiritual, punct unic, “supracosmic”, din care toate lucrurile sunt contemplate din perspectiva eternitatii, in perfecta simultaneitate a prezentului etern, adica sub aspectul cauzei lor imuabile, ca esente vesnice, dincolo de orice manifestare, asa cum “exista” in omniscienta divina (deci cunoastere “numelui” fiintelor din Cartea Facerii).
Asta într-un simbolism geometric se traduce cam așa: un con care are în vârf pe Ișvara (Brahma saguna), baza conului (care e Prakriti) fiind la o distanță indefinită față de vârf, înălțimea conului este Purușa iar suprafața conului (bolta cerească) este Șakti care îmbracă întreaga manifestare care e cuprinsă în volumul conului. Bolta cerească este ceea ce se numește ,,suprafață de răspuns”, Prakriti răspunde ființei individuale și se dezvăluie mai mult sau mai puțin în funcție de nivelul spiritual al acesteia. Astfel Brahma (prin Numele sale), suprafața conică este locul geometric al Atributelor sau Numelor divine, al calităților care se reflectă în planul orizontal al Prakritiei, și astfel se declanșează prin reacție atribute substanțiale, corespondente, ce vor determina manifestarea. La fel, condițiilor de existență „in divinis” le corespund condiții omoloage „in terra”. Suma unui set de determinații sau de condiții limitative este de fapt o integrală reprezentată geometric printr-un plan paralel cu planul bazei, iar intersecția sa cu suprafața conică este un cerc ce desemnează granița unei stări de existență sau a unei trepte a Existenței universale. Dpdv al manifestării, cu cât aria cercului este mai mare cu atât manifestarea este mai amplă, multiplicitatea se ramifică tot mai mult, iar condițiile limitative (lungimea circumferinței) sunt mai accentuate. Dar dpdv principial, fără limitări este doar punctul, vârful conului, o stare superioară poate fi deci simbolizată printr-un cerc din ce în ce mai mic și mai aproape de vârf. Punctele circumferinței sunt într-o multitudine indefinită și nu într-un număr indefinit, adică ele sunt „nenumărate”, indiferent de circumferință, multitudinea de puncte va fi aceeași, multitudinea de raze pornind din centru este aceeași pentru toate cercurile concentrice (multitudinea fiind dincolo de număr). Cu cât ne apropiem de centru, această multitudine se condensează tot mai tare, în centru ea fiind redusă la Un.

De precizat că înălțimea conului este în afara timpului, cu cât ne depărtăm de această axă, cădem în timp și spațiu care sunt de fapt condiții de existență la fel ca și cantitatea (numărul), forma. Deci ceea ce deosebește speciile vizează în primul rând diferitele condiții de existență, limitative la care e ,,supusă” Ființa în cadrul diferitelor trepte ale Existenței universale.

Și mai este ceva fundamental legat de ipostaza omului: omului i-a fost dată posibilitatea de a reflecta virtual (adică în măsura în care ajunge să le realizeze) TOATE atributele divine (omul obișnuit neajungând să le reflecte pe toate în același grad, pe când îngerii, ipostaze supra-individuale reflectă DOAR un atribut divin, dar îl reflectă complet.. omul poate ajunge să reflecte și el complet atribute divine, nu doar unul precum îngerii, când ajunge la universalitatea sa (stările supra-individuale ale ființei): Omul Universal...

Speciile biblice nu se referă la cele fizice, acolo e vorba despre virtualitatea lor... hotărnicirea lor, la fel cum cele Trei Lumi au fost create printr-o hotărnicire, printr-o ieșire din indeterminare (dpdv principial, purușan) și indiferențiere (punct de vedere prakritian) nefiind aici vorba despre haos înțeles ca dezordine ci ca indeterminare (în Cer) și indiferențiere (pe Pământ)..
Creația speciilor s-ar referi astfel la ceva mult mai profund: ele au fost adică sunt (pt. că e vorba de atemporalitate, despre simultaneitate perfectă de fapt) date ca virtualități în eternul prezent, dar totuși acțiunea lui Purușa asupra lui Prakriti și ieșirea tot mai mult din indiferențiere a lui Prakriti, le modifică mereu în manifestare... deci este vorba despre „dinamica” manifestare-nemanifestare (infinitatea stând de fapt în măsura în care NeFiința nu manifestă stările de nemanifestare iar Ființa în măsura în care le manifestă pe cele de manifestare)...
Avem cu alte cuvinte o creație într-nceput în care Dzeu crează lumea mereu chiar în acest moment.. iar diferențierea speciilor e dată tocmai de ieșirea tot mai mult din indiferențiere a lui Prakriti (Materia Prima, Primus) sub acțiunea lui Purușa, această diferențiere a speciilor prin ieșirea tot mai mult din indiferențiere a lui Prakriti (extinderea bazei conului) traduce de fapt desfășurarea tot mai mult a potențialității vârfului conului, care conține „totul” în potență iar această desfășurarea se face prin ”fulgerarea” Prakritiei de către Purușa (influențe ,,divine”) și prin acțiunea Șaktiei care îmbrățișează toată manifestarea din interiorul volumul conului, penetrând și lucrând în orice formă, pe orice treaptă de existență...

shapeshifter

shapeshifter, on Mar 13 2007, 19:17, said:

Pentru a doua oara ma bucur ca am descoperit acest forum.
In alta ordine de idei,am incercat de a avea rabdarea de a citi in intregime tot ce ai postat referitor la acest subiect,tocmai cautand sa descopar firul conducator(in cazul in care ai unul)care sa-ti permita sa pui ,in acelas post filosofia aristotelica,falsificationismul lui popper si cea orientala.intentia este laudabila,dar chiar si atunci cand este vb de un forum,este bine sa ne exprimem cat mai clar,mai ales ca am senzatia ca asta e te scopul,anume avansezi o opinie si te astepti la un feed-back.in ceea ce ma priveste,oricat mi-as dori,nu gasesc ca ai fi prea coerent cu tine insuti,in ceea ce priveste cel putin un aspect,care ma intereseaza.
In primul rand,legat de ipostaza asta a omului de a "reflecta virtual(??)'' toate atributele divine,nu inteleg la ce anume te referi.Daca te referi la filosofie clar te afli in eroare.ai zis singur ca omni determinatio est negatio.Intelectul uman prin asta este limitat.anume prin chiar lipsa capacitatii de a surprinde fie divinitatea fie principiul(acel Unu de care ai pomenit)in ceea ce o face sa fie asa cum este adica UNITARA.
Daca,pe de alta parte ai in vedere ideea crestina de imago dei,te rog sa imi explici la ce se refera acel'in masura in care ajunge sa le realizeze.Daca in crestinism omul nu ar fi(cel putin'pe hartie'din capul locului asa cum este,atunci multe dintre acele atribute cum le numesti,ar cam fi grau de inteles(inca ceva-atributele sunt moduri ale predicatiei,cu alte cuvinte,intelectul meu care e fineit.isi apropie transcendenta in maniera descrierii prin sau a atriduirii de determinatii)
Prin urmare intelectul,cand concepe,face asta prin  ratiunii ,sau nu concepe de loc;iar atunci vorbim de intuitie.Pentru unii cam asta este supremul gen de cunoastere
In fine..m-as bucura sa te opresti asupra unui subiec si a unui singur mod de gandire a lui
(P.s.poate revii si asupra definitiilor metafizicii,ca parca nu merita expediate asa usori..)
Salutari!

(sunt nevoita sa fac mea culpa in leg cu multiple erori de edit.rog indulgenta :) )

--------
In primul rand,legat de ipostaza asta a omului de a "reflecta virtual(??)'' toate atributele divine,nu inteleg la ce anume te referi.Daca te referi la filosofie clar te afli in eroare.ai zis singur ca omni determinatio est negatio.Intelectul uman prin asta este limitat.anume prin chiar lipsa capacitatii de a surprinde fie divinitatea fie principiul(acel Unu de care ai pomenit)in ceea ce o face sa fie asa cum este adica UNITARA.
--------
nu mă refer la filozofie... din punctul de vedere al metafizicii tradiționale, filozofia este cam pe unde este știința...
Acea virtualitate se referă la ceva profund... stările supraindividuale ale ființei...
Intelectul despre care vorbeam este deasupra rațiunii, mentalului, este (dacă vrei un concept echivalent), vorba despre Raza Divină sau Buddhi din doctrinele hinduse... dar chiar și despre Buddhi se poate vorbi dpdv al manifestatului, Buddhi fiind prima producție a lui Prakriti, Substanța sau ,,Materia Prima”, „Primus”..

Cuvântul „Virtual” se referea la faptul că ființă are și stări nemanifestate... deși e impropriu spus ”stări” acolo unde e vorba despre nemanifestat... fiecare ființa are prelungiri „în jos” și „în sus”, toate potențialitățile stărilor infra- și supra-individuale sunt „în noi”..

Intelectul pur ține de stările supraindividuale ale ființei, adică mai exact, ele îl reflectă în diferite grade, chiar și mentalul uman e doar o reflectare a Intelectului Pur ce nu ține de starea individuală de existență, în speță cea umană..
Conștiința nu este un principiu universal, ea nu e decât o Cunoaștere Reflectată, pe când Intelectul Pur ține de Cunoașterea Pură...

Edited by shapeshifter, 16 April 2007 - 13:50.

Omul Universal este de fapt chintesența, integrarea tuturor stărilor de existență aflate pe indefinite trepte, și bineînțeles că pe fiecare treaptă există o indefinitate de moduri de existență... Virtualul îl poți „vedea” aici ca pe un arhetip „negativ”, în sensul că el există virtual atâta timp cât noi nu am ajuns să-i dăm realitate.. Omul Universal există ca arhetip transcendent, în virtualitate...

shapeshifter, on Apr 16 2007, 14:58, said:

si daca e o biata maimuta? sau posibilitatea asta o excluzi din start pentru ca-ti jigneste ego-ul? :lol:

schimbă threadul flatlandere... nu-i de nasul tău..

shapeshifter, on Apr 16 2007, 16:07, said:

ma straduiesc, nu vezi? :D

shapeshifter, on Apr 16 2007, 14:40, said:

acum am vazut ce-ai scris.Inteleg la ce te referi,dar nu stiu daca este asa.Intr-adevar,daca tii neaparat,ceea ce este act pur este si potentialitate pura.
Apoi,Constiinta este cunoastere reflectata(in maniera lui Hg)sau mod al intelectului pur(divin-La Sp).Am senzatia,desi nu sunt sigura,ca exista o relatie de identitate intre constiinta si intuitie(constiinta este mai intai constiinta-de-sine apoi modalitate de intoarcere asupra-si a intelectului pur-ca afirmare a lui,iar intuitia este singura forma adecvata de cunoastere,care depaseste limitele ratiunii discursive(vulgarizand-dianoia care devine theoria).aici as putea sa vad un oarecare acord.Insa toate astea raman speculatii asupra unui teren totusi accesibil la nivelui discursului si atat.

http://www.amazon.co...e...6973&sr=1-2
http://www.amazon.co...-...8192&sr=1-1

Edited by shapeshifter, 17 May 2007 - 15:25.