Jazz Science Fiction with Ovidiu Bufnila

Corăbiile lungi
Short story de
Ovidiu Bufnilă

Cum cobori spre Farul Genovez îl întâlnești pe Iosrio. El roșcovan, Iosrio. A umblat pe toate mările lumii. A harponat o mie de balene, la capul Horn 1-a întâlnit pe Olandezul Zburător, 1-a văzut pe Clinton pe un portavion, Puțin a trecut pe deasupra cuterului său într-un avion de vânătoare. A întâlnit niște malagambiști la Londra, s-a încăierat cu niște australieni într-un bar din Paris și s-a iubit cu prințesa Goon Balaa din Gongoro.
Mare tâlhar Iosrio! O dată săptămână merge la poliție să dea o declarație că a fost cuminte, că n-i pus la cale nicidecum spargerea vreunei bănci, că nu va pleca pe mare^ Comisarul îl îmbie cu un trabuc și-i pune cafea într-o ceașcă de argint Stau la taclale.
La plecare, Iosrio se jură că n-o să iasă cumva în larg. La nouă și un sfert, Iosrio
părăsește secția de poliție și se duce să bea un păhărel cu Olafsen la Mistrețul de argint. Olafsen bate cu pumnul în tejghea și vorbește în gura mare și nu-1 crede pe Iosrio că împarte apele mării când pornește în larg. Nici Grebila Marumbo nu-1 crede pe bravul Iosrio pe cuvânt.
Grebila Marumbo cântă la saxofon. Are numărul ei în fiecare zi la Mistrețul de argint.
Mesenii se îngrămădesc să-i pipăie pulpele. îi aruncă părăluțe portocalii la picioare.
GrebiB Marumbo le strânge cu grijă și le bagă în sutien. Când sfârșește dej cântat își ia haina de blană și o pornește hai-hui pe străzi. Cel mai mul! îi place să meargă în port să privească ore în șir corăbiile lungi. Dorul depărtărilor o țintuiește printre sacii cu cafea și scorțișoară.
Hamalii, îndrăciți se iau de ea. Marinarii o fluieră. Uneori, contabilul de Sachet & Sachet îi aduce portocale. Stau amândoi, umăr lângă și privesc corăbiile lungi cum se leagănă la ancoră. Căpitanii urmăresc văzduhul cu luneta modelând corăbii imaginare. Albatroșii trec pe deasupra lor țipând. Trece un toboșar, trec o mulțime de fete de pension, trece un un artilerist.
Cândva l-am văzut pe regele Ferdinand plimbându-se gânditor printre butoaiele cu bere adu¬se din Olanda. Majestatea sa era adâncită în gânduri despre viitorul patriei noastre. Nici n-am îndrăznit să-1 tulbur. Un fochist de pe Re¬chinul turbat mi-a spus că am avut vedenii. Chiar mi-a tras în nas un pumn de-am văzut stele verzi. Nu m-am dus la medicul legist hotărât să-mi fac dreptate singur. Dar supărarea mi-a trecut și, dacă țin minte bine, prin toamnă m-am dus și eu cu corăbiile lungi să prindem cai de mare dincolo de Cercul polar.


          

alta treaba n-ai decat sa umpli forumu asta cu prostii copiate din fel si fel de documente gasite pe net ?

Frate, eu le-am scris, din sfecla mea, capisci?

dan2, on May 27 2006, 14:53, said:

ORACOLUL MEDUZAL... m-am udat =))

Frate, ai cazut in capcana. Ovidiu Bufnila construieste fictiuni de peste 40 PATRUZECI de ani. Altu e targetu meu, frate. Deocamdata esti prins in fictionalitatea bufniliana, looool!
Fa-ti temele, frate.


Ovidiu Bufnila
specialist ASA

add, on May 30 2006, 09:59, said:

imi cer scuze ca nu v-am citit... insa nu sunteti chiar un Asimov. (ala avea si talent )

PS: frate.

Edited by add, 30 May 2006 - 09:12.

Care-i problema, frate? Nu-ti cere scuze ca nu m-ai citi. In privinta lui Asimov ma doare-n cot de el, frate. Bufnilul cel obraznic e publicat din Australia in Brazilia, din USA in Rusia, din Danemarca si Olanda in Argentina si India. Sunt doldora de premii internationale si nationale. Care e smenu, frate? Glorie? Valoare? Eu le-am construit, brother! Eu cu sfecla mea, cu noptile mele nedormite, cu fictionalitatea mea valurita. Deci care e problema ta?
Cu prietenie si barbatie,
Meduza

add, on May 30 2006, 10:12, said:

Care e directia, man?
fictional de Ovidiu Bufnila


Fericite sunt cuvintele nespuse.
Fericite sunt cuvintele necuprinse în discursul președinților, în vorbele de duh ale călugărilor, în diatribele lansate de parlamentari fățarnici siluind trupul patriei.
A nu spune e mai grozav decât a perora. A nu spune e mai periculos decât a te afla în treabă flecărind în marginea istoriei și a lumii.
Învață nevorbele, necuvintele și lungile tăceri. Ascultă-ți trupul, diapazon universal în universul acvatic. Lasă cuvintele, bezmeticele, să se prelingă pe lângă trupul tău. Tăcerile tale sunt rarele clipe când te unești-cu-unu.
Imaginea ta va fi mai viguroasă prin tăcere. Când toți urlă și dau ca bezmeticii din brațe, învață umilința penumbrei. Lasă-te purtat de tăcerea esențială.
Pătrunde-te de tăcere.
Marii cicălitori, care împing popoarele ca pe niște turme în brațele comunicării-fără-de-noimă, lipsesc ființa de înțelesuri, transformând-o în client, cumpărător, adresant. Imaginea ta e o vecinătate a lui unu și nu un lung monolog al mediocrului, minimalului și meschinăriei.
Descoperă-te în imaginea ta prin necuvântul tău. La început n-au fost cuvinte, ci imagini ale unor mulțimi de puncte-aflate-în-vibrație. Iar aceste mulțimi nu sunt altceva decât stratul ultim al imaginii tale care nu e decât aparența.
Sunt sigur că n-am putea înțelege formele geometrice fără a ne referi la navigația punctului. Enunțul acesta ar fi la fel de corect dacă aș folosi pluralul pentru că, fără îndoială, sunt expresia principiului lui unu care se multiplică.
Sunt când punct, când o mulțime de puncte. Sunt când peștoaica peștoaicelor, când popoarele acvatice digitalizate și fragmentate aflate în extaz în inima sudicelor sau orientalelor. Pe potriva incantațiilor șamanice.
Îmi face o plăcere nebună să mă gândesc la punct. Dăruit lumii spre profundă cunoaștere și înțelegere, punctul se sustrage continuu actelor insurgente ale spiritului.
Probabil că spiritul, aflat într-un corp generat după o geometrie perversă, s-ar putea explicita printr-un punct de tranzit.
Poate că spiritul e de fapt o mulțime de puncte de tranzit. Un nor de puncte care, în mod aparent, se mișcă haotic. Un pitoșkin exemplar!
Multiplicându-mă, metamorfozându-mă într-un nor nebun de puncte, îmi măresc suprafața oceanică. Construiesc în mod pervers corporalitatea navigatorilor secretului porniți în căutarea ultimului sens. Dar ceea ce mi se pare extrem de interesant și încântător e felul în care această mulțime de puncte, acest nor, află că e o mulțime de puncte. Sau pur și simplu află că este un punct multiplicat sau chiar multiplicant, un punct de tranzit.
Spiritul s-ar putea afla în afara mulțimii de puncte care îl compune?! În asta ar putea consta virtualitatea universului acvatic? Poate că el, universul acvatic, e format din două felii, virtualul și realul. Astfel că unui punct real îi corespunde un punct virtual. Unei mulțimi de puncte reale îi corespunde, în mod firesc, o mulțime de puncte virtuale. Nu e oare prea simplu? Dar cine a generat pe cine?! Înclin să cred că în corporalitatea trecutului se înfășoară oceanul virtual în timp ce viitorul se desfășoară din el. Pare că doar prezentul e real, el reprezintă crunta realitate. Dacă așa ar sta lucrurile atunci înseamnă că eu sunt real numai în acest moment.
Și atunci să fie Pitoșkin o simplă invenție?
Dar cum pot fi sigur de acest lucru?! Și cum pot deosebi oceanul virtual de oceanul digital? Poate că ar fi trebuit să primesc un semnal care să-mi certifice crunta realitate așa cum este ea ca aparență. Dar dacă l-aș primi cum aș putea fi sigur că l-am primit eu? Și, mai mult, cum aș putea fi sigur că mi-ar fi adresat?! L-am primit deja?
Imaginația îmi joacă desigur o mulțime de feste.
Dar nu sunt sigur că e vorba chiar despre imaginația mea. Și dacă ar trebui să fie vorba de o memorie, de ce ar trebui să o revendic tocmai eu?!
Mă întreb dacă eu pot fi un eu în absența memoriei. Și, mai mult, de vreme ce-mi pun asemenea întrebări, e sigur că eu sunt cel care are o memorie. Astfel că, deși memoria mea pare să aibă un caracter continuu, mulțimea de puncte care sunt are discontinuități în aparența ei. Adică eu sunt un eu nemuritor dar discontinuu.
Atunci viitorul e neimportant? Dar nimic nu mă împiedică să cred în viitor.
Nimic nu mă împiedică să-mi amintesc trecutul. Nimic nu mă poate îndepărta de ideea nebună de instantaneu acvatic. Aceasta fiind poziția mea-în-sinele-meu.
Nu e neimportant cum te poziționezi în lumile acvatice.
Ce-ți oferă aceste lumi acvatice? Tu cine ești?
Care e tendința? Care e direcția? Spre ce lume te îndrepți?

Quote

nu mai are cine va lauda? v-a laudat cineva inafara de persoana dvs? sunteti artificial. sorry.

Loool! Ai o problema brother! Sigur ca are cina sa ma laude. NUmai ca nu asa se pune problema. Problema se pune ca sunt mandru de faptul ca am fost publicat pe intreg mapamondul. Stii de ce? Pentru ca e munca mea, pentru ca e vorba de valoarea mea, e vorba de literatura pe care am construit-o eu insumi. Pentru asta ma mandresc si am sa trambitez chestia asta peste tot. Ma doare-n cot de alte sugestii de...ciocu mic! Sa fim modesti? De ce? De ce am fi modesti? Dimpotriva, trebuie sa iesim la inaintare, sa ne aratam lumii valoarea daca avem curajul de a ne prezenta liberi, asumandu-ne riscul de a ne afimra Valoarea. Man, Bufnila isi afirma Valoarea. Iti place sau nu, OK, e numai problema ta man.
Pace, frate.


Ovidiu Bufnila
cu prietenie

"valuarea"...  man, ce te ataci, unora nu le place de tine.  ma numar printre ei si cum e libertate de exprimare... ma exprim

get a life, a real one i might say.

Pace tie, frate impotrivitor.
Cu prietenie,
Ovidiu Bufnila

add, on May 30 2006, 19:10, said:

Ce aveti mah cu Bufnila  

Demiurgul, on Jun 3 2006, 09:14, said:

Nu avem bah nimic , atat doar ca incearca sa ne complice existenta cu mixarea complexitatii iluzorii valurite. In esenta  textele lui nu spun nimic concret sunt doar reportaje valurite de complicari inutile , adica ne vinde iluzia lui valurita de complexitate mercantila . Scrie doar de dragul de a zadari , de a soca , de a fi complicat .  Nu are nimic de spus,  scrie doar din spaima de a nu fi singur cand isi citeste operele valurite . Vrea sa aiba iar 20 de ani din nou si crede ca poate obtine lucrul asta invartindu-se pe forumuri .  Parerea mea !

Renasterea poporului român
o idee de Ovidiu Bufnila
Oare e foarte greu sa ne eliberam de angoasa noastra milenara care nu s-a transformat niciodata in actiune evidenta? Oare e imposibil sa ne schimbam IMAGINEA despre lume? Oare e prea dificil sa fim cu adevarat liberi si nu impovarati cu comportamente si atitudini desuete? Oare nu ne putem elibera de prejudecati? Nu putem scapa de modestia idioata potrivit careia daca esti constient de valoarea ta si o comunici si o faci cumva sa se intrupeze in acte fie inaltatoare, fie sortite esecului, esti privit cu dispret cand, din contra, ar trebui sa se nasca spiritul de competitie viguros?
Oare nu putem iesi din mocirla dictionarelor si a citatelor? OARE NU NE PUTEM EXPLICITA decat prin referinta?
Noi romanii NE EXPLICITAM prin REFERINTA!
Suntem fie buricul pamantului sau, la extrema, niste paria.
Noi nu putem descatusa acel IMAGINAR INSURGENT atat de trebuincios pentru a face ISTORIE MARE?
Ne ucidem sau sinucidem zavarandu-ne in ghetoul DEX-ului?
Dumnezeule, dar asta este o eroare istorica!
NU AVEM CURAJUL de a construi, noi, noi sa construim acolo unde pare de neconstruit?

Rar vezi in Romania vreun om care sa nu se REFERE. Care sa nu faca REFERINTA. Asta nu e ACTIUNE ISTORICA! Este numai LENTOARE ISTORICA! Este INCADRARE GRESITA a Imaginii noastre despre locul nostru in Istorie si in Lume.

De unde vine aceasta ticaloasa referentialitate care nu produce actiune ci doar oglindire vulgara? Din aceasta siluire ticaloasa, din aceasta punere sub teascul MEMORARII! Nu fac acum un inventar ca mi-ar trebui milioane de biti.
Cum cer cuiva sa se exprime liber, sa-si IMAGINEZE LIBER, aluneca in referinta. Am pus tot felul de intrebari pe multe forumuri. TOATA LUMEA SE EXPLICITEAZA. Toti se EXPLICA prin REFERINTA! Nu avem curajul verbului A FI! Nu avem curajul de a ne construi o IDENTITATE in afara referintelor. Cum deschizi un conflict, ti se vara-n nas DEX-ul, sau Platon, sau aporiile Marilor Gnoze, sau cosmopolitismul nostru funciar care nu este nici pe departe spirit universal ci doar un cabotinism infect. Suntem cabotini nu OAMENI LIBERI!
Studentii trebuie sa MEMOREZE. Cetateanul trebuie sa stie pe de rost! Nu suntem VII! Suntem niste Cadavre care repetam la nesfarsit lectia!
CANTA LECTIA, urla Idiotul meu profesor de fizica atunci cand biata fiinta Ovidiu Bufnila pipaia misterul cosmosului si cand astepta de la profesor o scanteie, o lumina!
Ma uit in jur! Ce vad? Vad neputinta de a avea curajul nebun de a deschide drumuri!
Nu suntem in stare sa facem autostrazi si nici Istorie Mare.
Sa fiu dus la esafod pentru asta.
Dar Noile Forte De Crestere au sansa de a face Istorie Mare.
Ce anume poate inalta spiritul? Si avem nevoie sa inaltam spiritul? Dar asta e cheia devenirii!
Peste tot in jur sunt falsi oameni de actiune! Crapelnita nationala nu e Istorie Mare! Haleala si vulgaritatea nu e istorie mare. Hahaleala si prosteala nu sunt Istorie Mare.
IMAGINEA? E stearpa. NU E PROIECT incremenit cum spune Liiceanu! NU ESTE PROIECT!
Incadrarea imaginilor este pervers gresita.

Daca esti sincer, imaginea ta este incadrata la prosti, la penibili la patetici!
Daca vrei sa fii luptator, esti conspiratorul de serviciu!
Daca spui un adevar despre imagine te toarna repede la sectie ca esti agitator!
Daca vorbesti despre vulgaritate, esti dusmanul de moarte al vulgaristilor.

A fi razboinic in Marele Razboi al Lumii nu inseamna sa fii un miel sacrificat, nu inseamna sa fii Naivul spanzurat in piata publica ci INSEAMNA sa devii OM DE ACTIUNE.


Ovidiu Bufnila
consilier de imagine

ovidiu bufnila, on Jun 7 2006, 19:23, said:

Pentru cineva care se intituleaza consilier de imagine nu prea va pricepeti sa oferiti imagini atragatoare deloc . Imaginile dumneavoastra zugravite in cuvinte sunt morbide si plictisitoare nu debordeaza deloc de ceea ce tot cautati pe forumuri , si anume VIATA !  La dumneavoastra totul trebuie sa fie valurit prin prisma faptului ca trebuie sa fiti original cu orice pret in tot ceea ce faceti . Vorbiti de actiune , atunci de ce nu treceti la actiune ? mergeti in politica , eu promit ca o sa va votez de fiecare data cand veti candida .  Poate reusiti sa faceti si autostradele mult visate . Mda , scuzati de deranj si valuriri placute in continuare .

Tzäçä, esti haios. Numai ca eu sunt in politica. Si chiar imi fac treaba. Valurirea e in afara bufnilului autoironic. Politica e valurita asa cum e valurita si Beligeranta Mileniului.

Pace, frate.


Ov

Commedia dell'arte
fictorial de Ovidiu Bufnila


Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! isi rupe mâinile tobosarul tropaind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspat geluite ale scenei. Bum.
      - S-au strâns cu zecile de-alde gura-casca, sosotesc vocile din culise.
      - Arlechino! Arlechino! Urla târgovetii infierbântati.
      De-a tumba, Arlechino. Druuum. Si cortina cade in urma-i. E suplu Arlechino. Si viclean.
      - Aha! zice parsivul.
      - Aha! dau târgovetii ochii peste cap.
      - Aha, ahaaaa!
      - Aha, ahaaaa! isi dau in petec târgovetii.
      Rânjeste Arlechino, gata-s, invârte-i dara! Si-si umfla pieptul si bate cu pantofioru-i curcubeu, tacere. Infiorata, gloata sâsâie, acu-i acu! Tacere.
      - Spune povestea...
      - Aaaa! soptesc infiorati burtosii târgoveti.
      Dar lasa povestea Arlechino si sare de pe scena si sarut-o fata din multime. Lesina tânara si, hop, multimea-i da cu gura. Ca vrea povestea, sa urce iar pe scena.
      - Spune povestea cu bravul Pantalone...
      - Dar nu e brav! strig-un târgovet cu palmele trompeta-n dreptu' gurii.
      - Cine-ndrazneste? Se-ncrunta Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ti despoaie!
      Dar târgovetu' isi pleca rusinos privirea in pamânt. Si ceru-i innorat. Si rage un magar. Si garda regelui sta snop mai sus de birt. Sa vaza care-i da cu gura. Dar lasa!
      - Nu-i brav numitu' Pantalone, ai?!
      - Dar zi povestea!
      Si Arlechino face-un gest curtenitor si, iata, cortina se ridica si-apare Pantalone. Peruca-i strâmba si merge-mpiedicat. Si târgovetii râd, vezi bine.
      Colombinaaa! Colombinaaaa! ridica glasul Pantalone.
      Si alde gura-casca asteapta s-apara fata, dara. Unde-i, Pantalone, unde-i? Da din umeri ofticosu, o tine pentru el, i-e teama ca vine Capitano si-o fura c-un sarut. Sta soarele in spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu' Fierarilor.
      - Cu broaste-a plouat! Gâfâie unu'.
      - Ba c-orologii mari, de-argint, sa mor de nu-i adevarat!
      - Fugiti de-aici, au coborât din cer ingeri o droaie si nici macar un strop!
      - Dar taca-va gura, zau, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfa de zidar.
      Arlechino-i fugarit de Pantalone. Au ei o pricina. Dar lumea-i rabdatoare ioc. Vreo câtiva bat din buze si-alearga sa se pricopseasca, zau, cu-argintatul orologiu cazut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
      - Nu-i Dumnezeu, sopteste-o precupeata. E o forta ascunsa-n stele, pe cuvânt, a zis spiterul.
      - Minte si-o va sfârsi pe rug! se-nfoaie alta precupeata.
      - Taci soro, drept grait-a bunul de spiter, e-o forta. Ce mai, nici aburu' nu-i mai presus de ea!
      - Care abur, proasto?!
      - Proasta esti tu! Aburu' care pune in miscare papusa construita de spiter. Danseaza papusa si spune stihuri. Am auzit-o glasuind.
      - Taca-va gura! racneste-un mustacios de spadasin aflat intâmplator in piata. Nu-i forta necurata! Pe legea mea, e chiar atractia lunara!
      Se imbulzeste lumea chiar in fata. Parsivul de Arlechino maimutarindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei sa se arate. Fiori strabat multimea. De prin vazduh, chemata, chicotitoare, se lasa leganându-se de-o umbreluta. Crucindu-se, un târgovet ii da cu huideo, caci diavoleasca-i arta saltimbancilor! Si-o precupeata-i tine hangul si lumea toata.
      - De ce va-nversunati? intreba cu glas firav micuta Colombina.
      - Tu din vazduh te-ai intrupat! Morocanos ii striga spadasinul.
      - Ei si? E cu pacat?
      Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum rasare dintr-o secreta infatisare-a scenei. Ba-i scena, ba-i castel, ba coasta-mpadurita. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneala. Iar bietul târgovet isi rupe gâtu-n doua zgâindu-se la scatolceala lor. Caci Pantalone il arde pe Arlechino iar el, parsivul, ca din intâmplare, un sut ii trage lui Capitano, bravul.
      - Strapunge-l! Fa-l praf! se-nfierbânta calfa de zidar cerând pe scena moartea-ndraznetului nebun.
      Capitano nu-l ia in seama si-alearga in urma micutei Colombine sa-i cucereasca bataia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umfla-n pene, zice:
      - Un capitan?! Aha! Dar mâna el sa-mi ceara si-om mai vedea! Trufia si prostia cu un pret prea greu se cer a fi platite! Viteze, infatiseaza-mi-te chiar acum!
      Din picioare, naravasi, bat târgovetii. Ar vrea o chelfaneala ca-n piesa de ieri seara. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era si bine pus la saramura! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoasa! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poarta vorba saltimbancii! Si Pantalone acesta ce-i? Isi lasa fata curtata de-un curajos de mucava? Pai sa-l vedem la lupta!
      - Lupta! Strig-un macelar frecându-si palmele-lopeti.
      Naivul! Omule, priveste-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, tradare in lumea ce te inconjoara!
      - Sa-l puna la pamânt! Tot striga macelarul.
      - Bolândule, ai vrea strivindu-mi piciorusul sa te inalti, sa vezi mai bine?! Sa-mi vina slujitorii sa te scarmene, pazea! ii striga o copilita al carei mijloc de albina e strâns cu o curea din piele adusa din Orient.
      Si lumea râde-nveselita. Doar sub arcade doi gardieni soptesc misterioase vorbe. Cum ca din saltimbanci din când in când s-ar slobozi un suierat. Ba chiar si mici strafulgerari. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, ma crede pe cuvânt. Si tac. Si-si zdranganesc pumnalele in teaca.
      - De unde vii tu draga Colombina?! se hotaraste sa-si joace rolul parsivului de-Arlechino.
      - Din Luna vin! sopteste ea.
      - O, dar ma minti! Credeam ca vii de dincolo de sat!
      - Nici nu visezi! Din Luna vin si-am auzit de tine!
      - Ma magulesti!
      E proasta piesa, zice-un târgovet. Ca minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu' serii vreo doi trei vârcolaci. Si-apoi cum s-ajunga ea in Luna? Doar nimeni nu e prost.
      - Capitano, o crezi?!
      - Din Luna sau din Soare sa vina ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neintârziat!
      Dar Colombina-l calca pe picior, nu asta-i spusa, le-a incurcat vezi bine betivanul. De la o posta simti c-a dat pe gât o bute. Si-l ia, in graba, de-o ureche, micuta Colombina si, iures, pe-ntreaga scena, iute. Sa râzi? Sa plângi? Se-ntreaba târgovetii si mai c-ar sterge-o acasa sa se culce. Mai e si mâine-o zi! Dar vai! Priveste! Intepenita, Colombina da ochii peste cap si-un abur straveziu pluteste iesindu-i din orbite. Sa te crucesti, ce naiba! Se-avânta cei doi gardieni si-agita pumnalele. Lumea se da in laturi speriata. Pe scena, pe scena, striga. Si o explozie de lumina in plin vazduh. Si-un uruit.
      - Nu-s oameni! Striga unul din gardieni.
      - Nu-s!
      - Si aburul ii paraseste!
      - Tin-te bine, se misca scena!
      - Priveste, funii o trag in cer!
      - Inca mai vezi Pamântul?!
      - Inca dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
      - Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu' din tine!
      - Nu-s nici eu om?!
      - Vezi, bine, nu!
      - Atunci? sâsâie speriat gardianul.
      - Atunci?
      - Tu cine esti?
      - Nu m-am nascut, voi fi.
      - Vorbeste prostii, sopteste papusa-gardian.
      Si-urcând in cer, in cercuri largi, gardianul-cel-adevarat se arunca in jos purtând in loc de-aripi, cortina.

ma tu esti consilierul de imagine alu' Becali...

si stii cum m-am prins? de la faza cu "Razboiul Luminii" & shit. leit Becali.

Razboiul informational
fictorial scris pe bune de Ovidiu Bufnila


      Prin '57, când am fost facut general, toata lumea isi dadea ifose atunci când vorbea despre Internet. S-au grabit cu totii sa-si cumpere un maldar de scule. S-au bransat la retea. Si-au facut de cap. Imi aduc aminte bine. Se laudau cu totii ca iau parte la cel mai teribil razboi din toata istoria omenirii. La fiecare colt de strada dadeai peste câte un spargator de coduri carându-si in spate unitatea informationala conectata la sateliti. Era o brambureala de nedescris. Americanii ii spionau pe chinezi. Vietnamezii ii spionau pe rusi. Francezii scotoceau prin ungherele germanilor iar bulgarii ne purtau sâmbetele - câte un site de la parlament sau de la guvern. Erau cu totii experti in razboiul informational. Toata lumea era bine informata. Prindeau din zbor de la radio sau de la televizor câte o stire bubuitoare. Sa-i fi vazut cum isi dadeau ochii peste cap. Bineinteles ca le stiau pe toate. Era o rusine sa nu stii cumva cine cu cine, cine pe cine, cine cui, cine la cine, cine dupa cine, cine impotriva cui. Merita sa-i vezi pe toti cum isi dadeau aere. Cum le stiau pe toate. Peste tot gaseai câte un vânator de spioni, câte un custode al unei matrici informationale. Jurnalele erau pline de simboluri aruncate marelui public spre interpretare. Tarabele gemeau de carti despre manipularea informationala. Intreaga republica astepta cu sufletul la gura ziua in care aveau sa fie publicate dosarele. Era Marele Razboi Informational! Toti luptau impotriva tuturor! Aveai un pont de vânzare, erai cineva. Nici nu se punea problema sa primesti ceva la a doua Mâna. Te-ar fi luat in râs. Totul era codificat. Comportamentul, limbajul, Marile Afaceri, Marile Ticalosii. Doar aparent totul se petrecea la vedere. La vedere era bunul gust, surâsul curtenitor, marea fratie universala. In strafunduri colcaiau sperjurul, sodomia, nimicnicia. Asta era cumplitul adevar. Se vorbea ca pâna la urma o sa ne frângem gâtul. Ca o s-o pornim pe urmele dinozaurilor. Ca o cometa ne va face una cu pamântul. Ticalosii nici nu se sinchiseau, stocau tone de informatii si santajau cu sârg o multime de politicieni, fete bisericesti, oameni de afaceri si tot felul de VIP-uri.
      Intr-un fel mie nici nu-mi pasa. Tocmai ma chemasera in acel aiuritor '57 sa ma promoveze, chipurile. Lucram ca bucatar la RITZ, pe bulevard, lânga teatrul dramatic. In zilele caniculare ieseam la fereastra si fluieram dupa pustoaicele de la pension. Nerusinatele, infulecau bastoane de ciocolata si-mi faceau semne obscene. Intr-o buna zi m-a chemat patronul si mi-a zis, cu oarecare morga : o sa te facem general. M-au postat la intrarea hotelului in doi timpi si trei miscari. Sigur ca mi-a facut o placere nebuna toata chestia asta. I-am vazut trecând pe bulevard pe printesa Danemarcei, pe ambasadorul americanilor, pe Dalai Lama si pe Gagarin, pe Fidel Castro si pe Gorbaciov, pe Havel si pe printesa Margareta. O gramada de lume. Somitati si somitati. Garzile lor de corp imi aruncau priviri trufase. Dar nici nu-mi pasa. Eu eram general. Culmea e ca lucram sub acoperire. General acoperit cu general. La poarta hotelului RITZ. In plin razboi informational. Cine sa banuiasca teribilul adevar? Aveam o mie de unitati informationale sub fireturile galoanelor mele si comunicam cu toti generalii serviciilor secrete din lume. Sigur ca faceam pe nebunii. Iar lumea flecarea si se distra nebagând de seama ca eram pe cale sa-i facem pe toti harcea-parcea.