Istoria Creºtinismului

http://forum.softped...p;#entry2280153

Belearta.MarcicaBelearta, on Jan 5 2007, 13:30, said:

si spurcata la gura!    bai, ce cauta toti spurcatii astia aici?!

Muk cel Mic, on Jan 5 2007, 19:21, said:

Si domnul din avatarul tau ce simbol inaltator de suflet ne arata?

hey guys de ce vă agitaţi atât? şi aşa istoria creştinismului e ascunsă în negură de vremi.. cînd descălecatul nu era o modă..

Edited by shapeshifter, 05 January 2007 - 19:44.

Rákóczi II, on Jan 5 2007, 18:16, said:

Pai poate mai vrea sa sa auda o data de la tine. Sau poate a uitat fiindca a considerat ca nu merita tinut minte. Iar daca omul chiar cauta offtopic, tu de ce ii dai apa la moara? Zi-i omului clar ce natie esti asa cum mi-ai zis mie in PM si termnitati amandoi offtopicul. Da repede pana nu ma supar rau de tot...  

Daca tot discutam de Istoria Crestinismului, sa vedem ceva despre Organizarea Bisericii ( bisericilor).

Desi fondata de Domnul Isus Christos ca un organism spiritual viu, din punct de vedere uman, Biserica este si o "organizatie", iar organizatiile, pentru a functiona bine, au nevoie de un sistem de reguli si de o anumita structura acceptata de buna voie de toti membrii lor. Fiecare colectivitate umana functioneaza sub reglementarea unui set de prevederi sau "randuieli", scrise sau nescrise. Cu cat este mai mare colectivitatea umana si cu cat telul ei este mai complex, cu atat sistemul de reguli si structura devin mai necesare si mai importante. Sistemul de "reguli" sau "randuieli" care guverneaza existenta si activitatea unei organizatii se numeste "Constitutie."

Cand vorbim despre Biserica trebuie sa ne amintim ca, in contextul armoniei si preciziei matematice despre care marturiseste alcatuirea universului, Biblia ne descopere un "Dumnezeu al ordinii":

"Caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduirii, ci al pacii, ca in toate Bisericile sfintilor" (1 Cor. 14:33).

"Caci macar ca sunt departe cu trupul, ... privesc cu bucurie la buna randuiala care domneste intre voi ..." (Col.2:5).

Este normal ca Biserica sa aiba si sa pastreze niste "reguli" sau "randuieli" care sa-i guverneze viata si activitatea:

"Dreptarul invataturilor sanatoase, pe care l-ai auzit de la mine, tine-l cu credinta si dragostea care este in Christos Isus" (2 Tim. 1:13; 3:14; Tit 1:9).

"Te-am lasat in Creta ca sa pui in randuiala ce mai ramane de randuit" (Tit 1:5).

Din acest punct de vedere, epistolele pastorale sunt primele, si probabil si cele mai autoritative surse de invatatura pentru lucratorii Bisericilor:

"Iti scriu aceste lucruri cu nadejdea ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi, sa sti cum sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este stalpul si temelia adevarului" (1 Tim. 3:14-15).

Ce cuprinde o Constitutie a Bisericii?
De obicei, Constitutia Bisericii se compune din doua sectiuni distincte:

a. Marturisirea de credinta, care afiseaza crezul ei doctrinar in lumina Scripturilor. In articolele Marturisirii de credinta se clarifica pentru membrii Bisericii si pentru societatea contemporana: cine si ce este Biserica, ce crede Biserica si ce vrea sa faca Biserica.

Articolele de credinta identifica Biserica drept un grup distinct de persoane care se unesc in jurul unor convingeri pentru indeplinirea unor anumite actiuni caracteristice.

Marturisirea de credinta calauzeste Biserica in studiul si in interpretarea Scripturilor, face public un rezumat al esentei credintei crestine, inlesneste Bisericii pastrarea unei invataturi sanatoase si pune la dispozitia membrilor ei un instrument care sa-i ajute in lucrarea de proclamare a Evangheliei.

b. Statutul de functionare (Indreptarul de practica), care-i reglementeaza functionarea membrilor in interactiunea din interiorul bisericii si in activitatile de marturie din societatea inconjuratoare.

Acest indreptar de practica aduna si interpreteaza pasaje biblice care se refera la forma de guvernamant a Bisericii. Majoritatea organizatiilor au un set de reguli si structuri care le guverneaza activitatea.

Indreptarul de practica poate fi comparat cu un astfel de Manual sau Statut de functionare. El este standardul dupa care Biserica ia decizii si conform caruia isi desfasoara activitatile.

Cite tipuri de Constitutii bisericesti exista?

Desi exista o varietate aparent nesfarsita de crezuri si de practici in mult prea divizata familie a gruparilor crestine, majoritatea lor se pot aseza in trei categorii de baza: episcopaliene, presbiteriene si congregationale.

Constitutiile Episcopaliene. Numele acestui fel de guvernamant eclesiastic deriva de la cuvantul grecesc: "episkopos", care inseamna literal "supraveghetor", "santinela", "cel chemat in slujba ca sa pazeasca." Daca in structura congregationala autoritatea este investita in "adunarea generala" a Bisericii, in structurile episcopaliene autoritatea rezida in episcopul cu cel mai inalt grad si este delegata, in jos spre membrii Bisericii, prin intermediul clericilor de diferite ranguri.

Un element fundamental al Constitutiilor episcopaliene este doctrina asa-numitei "succesiuni apostolice." Exprimata foarte simplu, aceasta dogma exprima credinta ca cei ordinati in functiile preotesti (clericii) fac parte dintr-o linie de autoritate care purcede direct de la Isus Christos. Puritatea invataturilor si autoritatea savarsirii sacramentelor este rezervata in intregime acelora care fac parte dintr-un lant de slujitori bisericiesti ordinati printr-un proces de "punerea mainilor" initiat in vremea apostolica. Christos insusi i-a instalat in slujire pe apostoli, iar acestia au transmis mai departe "autoritatea" administrarii invataturii si practicii sacramentelor prin instalarea generatiilor succesive de "episcopi." Slujitorii Bisericii de azi guverneaza asupra Bisericii in virtutea autoritatii pe care au primit-o "prin ordinare cu punerea mainilor" de la Domnul Isus insusi. Ei si numai ei au dreptul sa talmaceasca Scriptura si sa indrume turma Domnului in invatatura si practica.

Constitutia episcopaliana a dat nastere, cum era si firesc, la tot felul de ranguri preotesti asezate in ierarhii piramidale. In unele cazuri, un episcop este singurul rang superior, si el este chemat sa vegheze asupra activitatii tuturor preotilor din Biserici. Aria pe care isi exercita autoritatea un astfel de episcop se numeste "dioceza" sau "episcopie." In alte cazuri, cum este acela al Bisericii Catolice de exemplu, in structura ierarhica exista o sumedenie de ranguri intermediare, numite episcopi, arhiepiscopi, cardinali si papa.

In Biserica Ortodoxa intalnim aceleasi trepte ierarhice piramidale: preot-parohie, mitropolit-mitropolie, patriarh-patriarhie, popa-protopop, etc. Puterea este proportionala cu inaltimea rangului ierarhic, iar activitatile sunt si ele repartizate pe functii si functionalitati specifice. De exemplu, preotii trebuiesc ordinati de episcopi. Aceasta intretine un climat de supunere si autoritate intre diferitele ranguri ierarhice, garantand in acelasi timp si un anumit grad de uniformitate in practica Bisericilor. Cu toate ca exista si o anumita doza de libertate locala, continutul liturghiilor, doctrinele si practicile Bisericilor cu Constitutii episcopaliene se deosebesc foarte putin intre ele in cadrul aceleiasi denominatii.

Constitutiile episcopaliene pun un mare accent pe "unitatea Bisericii", iar "succesiunea apostolica" si uniformitatea doctrinara a scrierilor bisericesti sunt privite ca dovezi concrete ale acestei unitati istorice. In sistemul episcopalian, Biserica locala nu este independenta, ci considerata ca parte integranta a unui intreg nevazut: trupul lui Christos.

Majoritatea crestinilor din lume fac parte din Biserici cu Constitutii episcopaliene. In categoria Bisericilor cu Constitutii episcopaliene putem enumera:
Biserica Catolica,
Biserica Ortodoxa si
Biserica Angliei (cu toate subdiviziunile ei din tarile care au facut parte din Imperiul britanic: Biserica Episcopaliana din America, etc.). Bisericile Wesleiana, Metodista si Anglicana se indeparteaza intr-o oarecare masura de Constitutiile episcopaliene, prin faptul ca dat o mai mare doza de autoritate "laicilor" din adunare. Faptul ca recunosc totusi oficiul de episcop, le califica insa pentru a face parte din categoria Bisericilor cu un tipar episcopalian.
-----------
Daca se doreste, putem continua mai apoi cu aprofundare suplimentara.

Edited by Rákóczi II, 05 January 2007 - 21:44.

Muk cel Mic, on Jan 5 2007, 19:01, said:

Traducere:

Eu sunt Ungaria. Nu Saxonia din Ardeal, dar totusi secui! (...?...) Eu limba (daca macar ar scrie substantivul cu majuscula, ca verbul, asa cum e mazgalit, nu exista, doar daca a Umlaut a devenit acsant eghiu) Ungaria, nu germana.
Eu sunt fãcut secui! Scrie in schimb verbele cu majuscule, ceea ce e de-a dreptul hilar...
blabla, tu satisfãcut eºti?

Exemplu de germanism basescian in proza SP.

LE, nu se poate, a scris Saxen ca la ortodoxie, asta din respect pentru ramunc, e prea tare!....

Edited by Belearta.MarcicaBelearta, 05 January 2007 - 22:05.

Sa continuam, cu voia dvs:

Constitutiile presbiteriene. Numele "presbiterian" deriva mai de graba de la o anumita invatatura, decat de la un anumit oficiu. Bisericile presbiteriene isi trag numele de la cuvantul grecesc "Presbuteros", care inseamna "batran", "matur", "om cu experienta vietii." In structura presbiteriana, acest termen se aplica atat celor specializati in propovaduirea Cuvantului, cat si celor care "carmuiesc" activitatea Bisericii. Fiecare Biserica "presbiteriana" este guvernata de o pluralitate de lideri, numiti presbiteri. Ei sunt alesi din sanul mebrilor adunarii locale si pusi sa conduca adunarea pe o anumita perioada de timp. Cu un profund cartacter democratic, structura presbiteriana sta la baza tuturor institutiilor social-politice din Statele Unite ale Americii.

Presbiterienii recunosc ca Biblia nu ne prezinta nicaieri un "tipar unic" sau un plan pentru guvernarea Bisericii locale. Cu toate acestea, ei (impreuna cu Bisericile congregationale) s-au ghidat intotdeauna in alegerea structurilor dupa informatiile si principiile continute in textul Noului Testament, pe care l-au interpretat in mod antiepiscopalitan.
Manualul lor, numit si "Cartea randuielilor" (Book of Order), spune: "In inchinaciune si in slujirea lui Dumnezeu, problemele trebuiesc rezolvate dupa invatatura Cuvantului, aplicata cu intelepciune sub calauzirea directa a Duhului Sfant."

In conformitatea cu acest principiu, este evident din textul Bibliei ca exista in Biserica pozitia de slujitor duhovnicesc al adunarii (numit uneori "pastor", alteori "episcop" sau "presbiter"), si pozitia de slujitor in domeniul lucrurilor materiale (numit "diacon"). Pasajul din Faptele Apostolilor 6:1-6 ne descrie circumstanta in care Biserica a hotarat infiintarea slujbei de diacon pentru rezolvarea unei situatii de criza aparuta in Biserica din Ierusalim. Este foarte clar ca aceasta slujire are un caracter administrativ, in contrast cu activitatea apostolilor, care avea un caracter preponderent spiritual.

Pozitia de presbiter este documentata si de alte texte din Scriptura. Apostolul Pavel da chiar o lista cu caracteristicile personale ale candidatiilor la cele doua oficii de lucratori ai Bisericii (1 Tim. 3:17 si 5:17:22). Epistola scrisa de Iacov ii indeamna pe cei bolnavi din Biserica sa-i cheme pe presbiteri ca sa se roage pentru ei (Iacov 5:14). Pasajul din 1 Petru 5:1-10 este un fel de testament spiritual pe care-l lasa marele apostol "presbiterilor" din cateva Biserici ale Asiei Mici. Un alt pasaj din Faptele Apostolilor (14:23) ne spune ca apostolul Pavel si Barnaba "au randuit presbiteri ( o pluralitate deci - n.a.) in fiecare Biserica si, dupa ce s-au rugat si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera" .
------------
Deci?
In organizarea Bisericilor exista 2 teme principale. Una ierarhica si apostolica, alta "democratica" sa zicem asa....
Traditia comuna Catolicismului si Ortodoxia reflecta prima forma de organizare.
Pareri?

Pentru amatorii de germanistica, articolul panacotat de alianta R-R este aici...

http://www.crestin.r...ui.php?id_art=1

Mai sus am postat despre organizarea la nivel Macro a Bisericii. Dar  sa vedem ceva despre fundamentumul acesteia...

Sfanta Familie, - Model al Familiei Crestine

Biserica propune acest spirit de viaþã familialã ca model pentru orice familie. Este just acest lucru? Da! Mai întâi pentru cã orice familie creºtinã, fiind sacrament, este chematã sã devinã imagine a iubirii lui Dumnezeu-Treime. Apoi, dacã este considerat pãmântul ca ºi oglindire a cerului, omul ca ºi imagine a lui Dumnezeu ºi vizibilul drept revelare a invizibilului, nu încape nici o îndoialã cã Familia din Nazaret, datoritã prezenþei Fiului lui Dumnezeu ºi a sfinþirii sãvârºite de el în ea, a fost voitã de Dumnezeu pentru a traduce în realitatea vizibilã a lumii misterul iubirii divine. Din punct de vedere al orânduirii divine, Sf. Familie este modelul autentic al oricãrei familii creºtine.

               Pentru a putea fi model, Familia din Nazaret trebuie sã fie mai întâi ea însãºi o familie. Este ea într-adevãr o familie?  Corespunde ea cu ceea ce trebuie sã fie familia rânduitã de Dumnezeu? S-a relizat în ea ceea ce trebuie sã se realizeze în orice familie? Trei sunt elementele pe care le considerãm definitorii pentru o familie: sã fie o comunitate de viaþã, sã existe o iubire autenticã între soþi ºi sã fie spaþiul realizãrii maternitãþii ºi paternitãþii soþilor. Au existat acestea în Sf. Familie?
Comunitatea de viaþã, adicã trãirea împreunã a întregii existenþe, este mãrturisitã ºi de evangheliºti. Prin urmare nu existã nici un dubiu cã aceasta a existat. Din clipa în care Iosif o ia pe Maria la sine, la îndemnul îngerului trimis de Dumnezeu, aceastã comuniune de viaþã va fi neîntreruptã: împreunã merg la recensãmânt, împreunã la Betleem, împreunã la templu pentru circumciziunea lui Isus, împreunã în Egipt, împreunã la Nazaret. Nu se poate vorbi, spre exemplu, de o lipsã a acestei comuniuni atunci când activitãþile zilnice îi despãrþeau fizic tocmai pentru a-ºi sluji mai bine unul altuia ºi lui Cristos.

Al doilea element care cu siguranþã a exista ºi el este iubirea reciprocã autenticã. Nu poate fi negat faptul cã aceastã iubire a fost exprimatã diferit de unele moduri în care ea este exprimatã într-o familie, dar acest lucru nu înseamnã cã iubirea nu ar fi fost aceeaºi. Dovada acestei iubiri este mai ales faptul cã împreunã au lucrat pentru a rãspunde voinþei lui Dumnezeu. Sigur ºi-au povestit apariþiile primite de la îngerul Domnului. ªi apoi, iatã-i împreunã în grajdul din Betleem,  împreunã la templu, împreunã ºi în Egipt. Aceastã iubire a lor a fost o iubire autenticã pentru faptul cã a ºtiut sã gãseascã forme de exprimare totdeauna adaptate marelui mister la care ei luau parte: acela al întrupãrii Fiului lui Dumnezeu. Cãci iubirea autenticã nu este aceea care rãmâne la o singurã formã de manifestare, ci aceea care ºtie sã gãseascã mereu noi forme de exprimare, descoperind tot mai mult bogãþia celuilalt, respectându-l totdeauna pe celãlalt ºi voinþa lui Dumnezeu.
Al treilea element este maternitatea ºi paternitatea adevãratã ºi responsabilã pe care Maria ºi Iosif au trãit-o. Recunoscând puterea lui Dumnezeu de a colabora dupã bunul plac ºi dupã înþelepciunea sa cu natura umanã, nu putem contesta maternitatea realã a Sfinei Fecioare Maria, al cãrei rod l-am celebrat acum câteva zile. Cât despre paternitatea lui Iosif, am sã vã redau cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: Paternitatea Sf. Iosif nu este o paternitate provenitã din generare, adicã din participarea biologicã la naºterea lui Isus; ºi totuºi, aceastã paternitate nu este aparentã sau doar substituitivã, dar posedã pe deplin autenticitatea paternitãþii umane, a misiunii paterne în familie.
Prin urmare, înþelegând aºa cum trebuie maternitatea ºi paternitatea, adicã exercitarea (trãirea)libertãþii în dãruirea de sine ºi în asumarea (îndeplinirea) obligaþiilor ce revin conform planului lui Dumnezeu, acestea existã pe deplin în Sf. Familie ºi pot fi recunoscute cu uºurinþã. În consecinþã, Sf. Familie este modelul tuturor familiilor. Ce trebuie deci sã imite familia creºtinã de astãzi?

Biserica înþelege cãsãtoria ca ºi „comuniune de viaþã ºi iubire dintre soþi, înzestratã cu legi proprii de cãtre Dumnezeu însuºi”. Privind la Sf. Familie din Nazaret, soþii creºtini ºi copiii lor trebuie sã lucreze la realizarea familiei adevãrate. Îndemnul Sfântului Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea adresat familiilor în documentul Familiaris consortio exprimã tocmai sensul în care trebuie sã meargã toate eforturile fãcute de familii:
Familie, devino ceea ce eºti! Aceasta, înseamnã: cautã sã fii conformã cu identitatea ºi chemarea ta! Eliberatã ºi rãscumpãratã, familia dobândeºte noi haruri pentru a-ºi îndeplini misiunea.
-----------

Sã "dãm puþun timpul în urmã" ºi sã clarificãm cât de cât despre adevãrata naturã a lui Iisus:

Începuturile creºtinãtãþii sunt aproape necunoscute, undeva în ceaþã,  mai ales când vine vorba de documentarea sau verificarea anumitor  ipoteze. Un lucru este sigur ºi anume cã niciuna dintre cele patru  Evanghelii din Noul Testament nu a fost scrisã de contemporani ai lui  Iisus (Matei, Marcu, Luca, Ioan).

Cea mai veche este cea a lui Marcu (deºi nu se ºtie precis cine a  scris-o) - scrisã la 40 de ani. Aproape de 1/2 de secol nimeni n-ar mai  fi ºtiut de El.

Luãm în calcul ºi cã lumea era plinã de superstiþioºi ºi analfabeþi.

Una din dilemele mele este legatã de alegerea acestor Evanghelii ca  fiind singurele ce spun adevãrul ºi transmiterea mai departe.

De asemenea au mai fost scrise ºi alte Evanghelii, destul de multe,  povestind diverse întâmplãri din viaþa lui Iisus. S-a ajuns sã intre în  circulaþie douãsprezece astfel de documente unele chiar contradictorii.

Sã facem referire la povestea din Nag Hammadi (munþii Jabal al-Tarif) - Nordul Egiptului - ºi la Evangheliile Gnostice. Fragmentele acestea îl prezintã pe Iisus într-o altã luminã. Alte documente ar fi Evangheliile dupã Mariei Magdalena.

Este adevãrat cã Iranaeus nu s-ar fi mulþumit cu ideea cã Iisus  era un simplu om (conform Evangheliilor din afara Bibliei) ºã cã avea  nevoie de ceva mai impresionant ºi mai convingãtor , de ceva irepetabil  pentru ca Biserica sã devinã unicã?

De ce s-au ales doar cele 4 Evanghelii (Matei , Marcu , Luca , Ioan)?

Edited by jazzu, 24 August 2012 - 23:36.

Recomand asta. Restu' partilor le gasiti acolo.

edy_wheazel, on 25th August 2012, 00:41, said:

Raspunsurile ar trebui cautate la Biserica Catolica. Ei au avut cea mai mare contributie in trierea si distrugerea acestor evanghelii. O mare minciuna gogomana a fost introdusa de aceasta biserica legata de calugarit. In Evangheliile Gnostice si cea dupa Maria Magdalena se vorbeste destul de clar despre faptul ca Isus a avut sotie, si despre importanta cuplului in viata spirituala. Biserica Catolica a introdus calugaritul, a inventat manastirile si ascos toate evangheliile care fac referire la cuplu, tocmai ca sa distruga aceasta taina. Daca cautam cu atentie prin actuala biblie, nu scrie nicaieri despre manastiri si pustnici, deci voia lui Dumnezeu este sa traim in cuplu, nu in manastiri. Dumnezeu nu a spus niciodata sa ne mutam in manastiri ca sa fim mai aproape de El..Biserica Catolica a spus acest lucru.

jazzu, on 25th August 2012, 00:33, said:

Simplu de tot: intrucat celelalte au fost considerate APOCRIFE.

meanman, on 25th August 2012, 08:59, said:

je citit evangheliile gnostice cele mai cunoscute inclusiv cea dupa maria magdalena si n-am gasit nici un verset unde sa scrie clar ca a avut Isus sotie. poti sa-mi indici in ce evanghelie si la ce verset se spune asta?