Ajutati-ma sa-mi revin - anxietate si depresie

 thalia, on 24 martie 2016 - 12:56, said:

Nu trebuie sa vin eu cu vreo explicatie, trebuie sa vii tu cu dovada utilizariii stiintei riguroase in domeniu. Ceea ce nu a reusit niciun psihiatru pana acum.

 thalia, on 24 martie 2016 - 13:09, said:

Poate că nu o fi deontologic... Şi chiar dacă nu sugerezi nicio schemă anume de tratament, îi recomanzi să-şi cheltuie banii pe chimicale şi oameni care nu o pot ajuta efectiv. Adică îi sugerezi o metodă care nu o scapă de probleme, ci doar de bani.
Mr.Reason are dreptatea lui: un psihiatru, ca şi un vraci într-un cort, nu poate decât să inducă un efect Placebo asupra "victimei" (de remarcat " "), nu elimină cauza problemei.
Şi cum anume ar putea elimina cauza problemei, adică pe Cineva80?
Isteţii au profitat de slăbiciunea şi corectitudinea ei şi au transformat-o într-un robot pe un scaun. Acum vin "specialiştii" şi-i aruncă în faţă că e bolnavă psihic, că e terminată şi numai un pishiatru şi câteva mii de lei o pot ajuta să revină la viaţa normală.

Cineva80, ataşează, te rog, o fotografie completă, să vadă lumea că ai doi ochi, două mâini, două picioare şi restul opţiunilor şi astfel să le demonstrezi că eşti o persoană normală, doar că surmenată.

Edited by PSC, 24 March 2016 - 13:37.

PSC-nimeni nu-i baga pe gat pastile, sa ne intelegem si nimeni nu-i pune eticheta de 'bolnav psihic', nu e cazul.

Eu ii recomand sa vada un specialist, atata tot. Ca voi il vedeti ca pe bau-bau, asta e problema voastra.
Specialistul ala care o vede decide daca ia pastile sau daca ii recomanda o excursie in Grecia. E posibil ca excursia din Grecia sa-i incarce bateriile si s-o aduca la viata ei de dinainte si atunci e perfect!

Dar daca nici Grecia n-o face bine, atunci ce faci? Mai iei o excursie si inca una, si daca nu isi revine si nu se simte ok? Spune-mi atunci ce face si incotro se indreapta?

Ca vad ca ne punem in unghii sa n-o trimitem la medic c-o umfla de medicamente si nici la consiliere ca da bani.
Atunci propun s-o trimitem la popi, prin babe, ca-n cazul 'Tanacu' cand copila aia a murit in secolul xxi exorcizata ca niste ignoranti n-au crezut in boli psihice. Despre asta vorbim, sa nu se ajunga acolo.
Sa nu permitem sa se ajunga acolo!

chill everyone

Vara trecuta fugeam in absolut fiecare weekedn la mare - si ma intorceam rupta. inclusiv in concediu am avut crizee de plans, de descurajare etc. M-am gandit si eu la asta, am incercat si eu varianta relax. Nu merge - aveam in mai anul trecut niste stari mizerabil la hotel all inclusive.
Sa nu cadem in extreme, in mod clar nu vreau sa  raman pe medicatie toata viata mea, ci doar sa iau o perioada pana se mai regleaza cumva starile, atat.
Si odata ce o sa fiu un pic mai bine, vreau sa reduc progresiv doza.

PSC, poza o sa pun, dar numai dupa ce ascund fata - anonimat inainte de orice. dar da, fii sigur ca am 2 maini, 2 picioare si arat normal doar ca sufar pe interior. Si incepe sa se vada pe exterior.

Ai un iubit?

 MembruAnonim, on 24 martie 2016 - 15:40, said:

Scuza-ma dar nu vad legatura. Chiar nu o vad, si in plus e viata mea personala. Cumva un iubit devine remediu pt tulburari sau cum?

 cineva80, on 24 martie 2016 - 15:46, said:

Da, nici n ai idee.

 cineva80, on 24 martie 2016 - 10:36, said:

iata discutii despre efectele adverse ale singulair, la copii...
http://comunitate.de...-2#entry2595038
http://forum.desprec...fecte-secundare
pe acelasi forum sunt mai multe subiecte legate de acest medicament si efectele lui secundare...

Edited by corinadaniela, 24 March 2016 - 16:00.

 MembruAnonim, on 24 martie 2016 - 15:47, said:

Am inteles. Iubitul e medicament psihotrop care se da pe prescriptie medicala. si daca ma lasa cat sunt "sub tratament" ce fac?

D aia nu ti faci iubit? Ca te lasa? Ai nevoie sa ti imparti timpul cu cineva.

 corinadaniela, on 24 martie 2016 - 15:58, said:

Mersi - stiu deja, am studiat ceva timp aceste pagini si pe clee in lb Engleza. Problema e daca medicii recunosc efectele adverse sau o considera depresie standard.

Unde am fost, n-au vrut sa le recunoasca.

Edited by cineva80, 24 March 2016 - 16:26.

 cineva80, on 24 martie 2016 - 16:23, said:

indiferent de situatie, totul se reduce pana la urma la un dezechilibru chimic la nivelul creierului. medicatia si terapia, alaturi de dorinta/vointa de a te vindeca, ar trebui sa te ajute sa iesi din groapa in care te zbati acum...
de ce nu iei legatura cu alecsa2, e psihoterapeut, cu siguranta are colegi de breasla buni si foarte buni, poate iti recomanda un medic bun, de incredere, care sa fie dispus sa te asculte, sa te inteleaga.
poate la tine e o combinatie/cerc vicios, intre efectele adverse ale singulair-ului si o depresie sau un sindrom burn-out...

Am doua persoane apropiate care sunt pe tratament psihiatric in urma depresiei, si una a devenit leguma, sta toata ziua in casa cu draperiile trase si doarme, nu socializeaza cu nimeni, nu zambeste niciodata, nici macar la tv nu se mai uita si este pe tratament de peste un an, doamne ce fire vesela era inaine nici nu iti vine sa crezi cum poate ajunge un om, iar cealalta persoana a avut reactii adverse de la medicamente foarte grave dupa ce a luat mai bine de 3 ani tratament si bineinteles ca nici in ziua de azi nu sa vindecat de depresie si anxietate si parca e mai rau ca inainte asa ca eu iti recomand sa te gandesti de 2 ori inainte de a lua tratament psihiatric, incearca prima oara ceva tratament naturist si ceva psihoterapie.

Quote

Quote

Quote

Quote

Concluzii:
1. Halal imbarbatare oferita de parinti. Cum sa ignori frica si disperarea? Si ce parinte isi neglijeaza copilu in felu asta? Io zic sa le arzi una dupa teasta. Eram ironic, desigur.
2. Nu te temi de pierderea locului de munca, dar totusi in continuare bagi ca migu(mai fetito, si eu lucrez in IT, dar las-o-n pana corbului. La cel mult 2-3 ore iau totusi o minipauza, nu menopauza. Stay focused). Nu cumva, inconstient, esti inca speriata ca ramai fara job? Am zis job, nu bani.  Haualeo, pai si cui mai sclavagesti dupa aia? Ce viata vei avea? Adica sa ai si timp pt tine-monstrul, pff, dezastru.
3.Aia cu "daca stau cuminte in banca mea si muncesc in continuare(gen minim 9 ore pe zi, cateodata 11-12)" e maxima sapta-lunii. Tu, pt tine nu existi,ca fiinta umana(cu nevoi, etc. Te vezi doar o resursa umana. Atat.) Am imaginea aia cu gainile in boxele inchise de-si ciugulesc penele din cauza stresului. Saracele.

Reiterez: si eu lucrez in IT. Programator de programator. Vad multi colegi: unii mai relaxati, altii mai workaholici de felu lor. Ghici care stau prost cu nervii intotdeauna?

Ca rezumat:
- de mica erai condusa de driverul "muncesc pana crap, eu oricum nu merit altceva". Flash news: "urmeaza sa crap. Yeey! Target reached."
- de-a lungul vietii ai ratat: prieteni(adica nu poti sa te destainui lor, dar poti pe web. N-ai o prietena buna cu care sa te faci ranga, sa radeti si sa tipati. SUper, nu?), familie(jobu pe locu1, apoi  familia. Si mai tare!), hobbyuri(altul decat jobul, ai? R:"Nuuu, din pacate n-am timp, chef, etc")

=>> Vezi cum stau lucrurile? Pe langa job, tu nu mai ai nimic. Esti praf(adica esti la pamant, e doar o constatare, nu are tenta malitioasa)

Ti-ai ruinat destule in viata, iar acum cineva din tine tipa ca vrea atentie, ca ar vrea sa si traiasca. Nu cumva copilul ignorat de parinti in copilarie?
Poate o dai si in paranoia(cat stres crezi ca poate duce un om?) si uite-asa, dai cu piciorul in atatia ani de munca(nimeni n-o sa vrea o colega care sustine ca cineva i-a pus droguri in bautura, mancare, etc). Dar cu diagnosticul ala, draga, nu te mai angajeaza nimeni. Nici macar pt videochat!

Ce as face eu, si asta urgent:
0. as cauta un psihoterapeut, cel mai bun(indiferent de costuri). Dar cum in romania nu cred ca o sa gasesti, continuam:
1. as renunta la mandrie(da fratiwer, am muncit atat. O sa o iau de la capat daca e cazu dar nu-mi pierd capu)
2. as reduce programul de munca la maxim 9 ore/zi cat prevede contractul.
3. direct concediu, macar 1 saptamana, departe de oras
4. Se opune vreun sef? fxckem all! Sa ma concedieze, ar fi un lux

Timpul se scurge si ai trecut deja de etapa in care erati buni prieteni. Deja, vb aia, devine dusmanul greselilor tale.
Stima de sine se mareste prin fapte. Doar prin fapte. E cazul sa schimbi ceva. Daca nu e prea tarziu, oricum(nu vreau sa te descurajez dar asta cred eu: it's too late already ).

ps:

Quote

<<- what the f did i just read? Egocentrismul asta o sa te duca direct in rapa. Accepta ca asta esti, in realitate tu nu vrei salvare. Poate doar funeralii frumos ornate. Cu atitudinea asta, n-o sa primesti nici viata si nici jobul inapoi, poate doar decoratii post-mortem.Si de data asta n-am glumit

 cineva80, on 23 martie 2016 - 09:35, said:

Mai, centre de hipnoza nu sunt, ci psihologi cu cabinete particulare. Daca imi scrii pe PM, iti trimit un numar de telefon al unei colege care are ca specialitate hipnoza.

Ma intreb doar atat: cum ai ajuns la ideea de hipnoza? Ti-au sugerat parintii tai, au ei mai multa informatie, sau te gandesti ca asta ti-ar fi metoda potrivita?

 cineva80, on 24 martie 2016 - 16:23, said:

Un psiholog este obligat sa recunoasca efecte secundare ale medicamentelor, ca asa am dat noi la examene la facultate: ca sunt si ca nu-s de neglijat.

Acum multi ani am fost atacata de un animal. Atacul a fost grav si a urmat trauma cu etapele ei ca in manualele mele de psihoterapie. M-am prezentat la terapie la primul psiholog de la policlinica din coltul strazii. Rational eram intreaga, gandurile mele erau sanatoase, insa corpul meu o lua la tremurat cand reintalneam animalul. Neputand face fata singura la asa ciudatenie, m-am prezentat la psiholog.

Din vorba in vorba, a trebuit sa povestesc si ca prietenul meu tocmai lua tratament pentru TBC. "O clipa, te rog!" a exclamat psihologul si a scos de undeva un mare atlas, o enciclopedie, sau asa ceva, pe care a inceput sa o frunzareasca rapid. Identifica substantele active si terapia mea continu si cum sa faci fata in situatia in care o persoana draga este afectata de efectele secundare psihice ale medicamentelor. Pe urma l-a convocat si pe prietenul meu si i-a citit de acolo, explicandu-i ca aceste lucruri sunt realitatea pe care o traiam amandoi. Psihologul si-a facut datoria, eu am incetat cu tremuratul, iar el a primit ajutor in continuarea tratamentului.

La scoala, psihologul da examen din asta. Nu treci in anul urmator, daca nu scrii frumos, cu mana ta, pe foaie ca in bolile de ficat medicamentele dau cutare reactii psihice, alea de stomac cutare, etc.

Cand te prezinti la un psiholog prima data, iti ia un fel de interviu in care te intreaba si ce medicamente mai iei ...

Or fi si specialisti care nu recunosc efectele secundare ale medicamentelor ... dar nu prea i-as numi eu "specialisti' ... ceva nu e in ordine cu acestia. Manualele sunt clare, materia scolara e clara: efectele exista si sunt scrise pe prospecte.

Repet: suferi dintr-un motiv serios si incontestabil. Solutia poate fi simpla, insa asta nu inseamna ca situatia in care te afli e simpla si ea. Exista chestiuni complicate la care solutia poate fi simpla, doar ca sa o gasesti implica un proces intreg.

Dau un exemplu: daca doi tineri se iubesc, solutia simpla poate fi sa locuiasca impreuna. Ai zice ca unul isi ia periuta de dinti si ceva lucruri necesare si gata, nu? Insa cata zarva, cata vreme, cata framantare sufleteasca presupune asta? Luni de zile, de obicei. Poate cineva sa le descrie ce simt ei in doua vorbe? Poate cineva sa intervina si sa-i sfatuiasca cand, cum anume ... nu. Cand simt ei, atunci se intampla. No, iar cand simt, nu sunt o buna bucata de vreme siguri ... Traditional, pentru mutatul asta impreuna, se face un intreg ritual: logodna, nunta ... Toate astea ca sa-si puna periutele de dinti in acelasi pahar. Simplu, nu? Era simplu daca era chestiune doar de periute ... In general ce tine de psihologie are solutii simple, pe o situatie foarte complexa si foarte serioasa.

Eu una inteleg si de ce nu poti face lucrurile pe care ti le-au spus ceilalti sa le faci: intotdeauna solutia e personalizata in psihologie. Ce da roade la unul, la celalat poate sa nu mearga. Rolul psihologului este sa te ajute sa-ti gasesti solutiile personale confortabile, aplicabile, pe care sa-ti vina sa le pui in practica. Daca ceva nu faci spontan si cu pofta, acel ceva o fi bun altuia, dar tie nu.

Edited by alecsa2, 25 March 2016 - 05:59.

 thalia, on 24 martie 2016 - 14:15, said:

 cineva80, on 24 martie 2016 - 16:08, said:

Suntem un popor cu o frumoasă moştenire de înţelepciune, avem atâtea basme şi pilde, dar nu ţinem seama de ele. Una dintre acestea este cea cu drobul de sare, perfect ilustrată aici prin citatele selectate de mine.

Nimic nu e veşnic pe Terra, prin urmare absolut totul ne va lăsa la un moment dat. Şi maşina se strică, şi casa se ruinează, şi noi îmbătrânim... Ce facem acum? Nu mai cumpărăm casă şi maşină şi nu ne mai facem prieteni şi iubiţi?

Thalia: Grecia e mare, chiar dacă toate zonele seamănă între ele. Trebuie perseverat. Până acum n-a fost nimeni dezamăgit de Grecia, nimeni n-a venit surmenat de acolo după un concediu cu plajă şi baie. Evident, o vacanţă în Grecia poate însemna şi mersul din club în club, însă până la urmă tu decizi cum te relaxezi şi cum îţi încarci bateriile.
Cineva80: atenţie la diferenţa dintre un iubit şi un simplu partener de sex. Iubitul te înţelege şi te ajută, nu doar fizic, ci şi cu sprijin moral. Însă, bineînţeles, iubitul este acea persoană masculină pe care şi tu trebuie s-o iubeşti. Reciprocitate.

Un psiholog poate fi o soluţie temporară, sau o chestie de genul "hai s-o fac şi pe-asta". Însă rezolvarea problemelor tale este chiar în tine. Trebuie să ai curajul să te abordezi pe tine însăţi.
Şi, dacă tot nu eşti convinsă, interesează-te cam ce atmosferă este prin spitale, în general; cât suferă oamenii pe acolo, ce perspective au.

Cât priveşte cariera de succes... poveşti de adormit copiii. Degeaba ai carieră de succes, dacă nu mai ai timp de tine, de familie, dacă dormi prin hoteluri (în delegaţii, pentru simpozioane etc.) şi dacă nu-ţi vezi casa 25 zile pe lună.
A, dacă eşti Bill Gates sau ai astfel de perspective, atunci da, ai o carieră de succes. Dacă tu, Cineva80, ai certitudinea că la finalul ascensiunii tale profesionale vei fi varianta feminină a lui Bill Gates, atunci da, merită să te zbaţi şi poate că merită şi sacrificiul psihicului tău pentru treaba asta. Nu mă pot pronunţa; dacă e să mă întrebi pe mine, nu merită; însă numai tu te cunoşti pe tine şi numai tu îţi cunoşti în întregime situaţia profesională.

Edited by PSC, 25 March 2016 - 10:43.

O sa-mi dau si eu cu parerea. Eu nu vad ceva deosebit in ce simti, mai ales avand in vedere conditiile. Munca multa poate distruge psihic oamenii. Iti vinzi viata pe cativa bani, te obosesti ca naiba, ajungi acasa si nu ai pe nimeni si ar trebui sa fii fericit din cauza asta?

La fel si cu aspectul fizic. Cand esti inconjurat de atatea vedete "perfecte", atent selectionate din randul populatiei si "tunate" la maxim, cam incepi sa te indoiesti de tine.

Zgomotele din bloc baga si in mine frica uneori, ca multe altele. E normal, la fel si frica de moarte. E normal sa te simti aiurea uneori. Cand incepi sa lasi gandurile sa o ia razna si sa gandesti pe termen lung, e evident ca ajungi la inevitabil, ca sa o murim cu totii si nu o sa fie prea placut.

Eu unul nu prea am vazut oameni autentic fericiti. Toti parca vor mereu mai mult, oricat au nu e de ajuns. Si in niciun caz nu sunt toti veseli mereu. Asa ne e natura umana. Doar copii am vazut ca sunt fericiti autentic, veseli si fara griji.