EREZIILE KARMEI SI REINCARNARII

Stimabile, daca nephesh inseamna fiinta, atunci avem o problema.

Isaia 30
33. Caci de multa vreme este pregatit un rug, gatit si pentru imparat: adanc si lat este facut, cu foc si lemne din belsug. Suflarea Domnului il aprinde ca un suvoi de pucioasa.

Proverbe 20
27. Suflarea omului este o lumina a Domnului, care patrunde pana in fundul maruntaielor. -

Geneza 7
22. Tot ce rasufla, tot ce avea suflare de duh de viata in nari, tot ce era pe pamantul uscat, a murit.

Ia inlocuieste suflare cu fiinta sa vedem daca nephesh inseamna fiinta.........

Iar nu ai raspuns daca aveti cumva vreo zeita in povestile voastre. Just checkin'......

zexelica, on 25 septembrie 2016 - 14:25, said:

Nu există varianta că Nefesh nu ar însemna ființă, în acest sens am postat evidențe, urmează linkul de mai jos:
http://forum.softped...0#entry19900896

Nefesh poate fi tradus eventual și ca sufet sau respirație, funcție de context.
Așa cum în contextul anterior din geneză http://forum.softped...0#entry19900896
nefesh khaya nu se poate traduce prin "a vietii suflare", neexistând nicăieri o astfel de traducere .... lipsită de sens,
la fel în contextul exemplelor date de tine nefesh nu se poate traduce prin ființă, dar
în exemplele date de tine nici nu este vorba despre nefesh ci despre nishmat - respirație

zexelica, on 25 septembrie 2016 - 14:25, said:

În literatura Vedică sunt descrise nenumărate zeițe. Atât cele din lumile paradisiace materiale, cât și cele din lumile spirituale

Edited by madhukar, 25 September 2016 - 19:30.

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 19:12, said:

Stimabile, daca in anumite cazuri SUFLETUL are in vedere si animalele, in sensul ca in functie de context realizezi ce este in discutie, nu inseamna ca acel cuvant inseamna FIINTA.
Este sufletul animalelor, al omului. Dar este SUFLET, nu fiinta. Altfel in versurile exouese de mine ar fi facut sens. Iar, prieteneste te sfatuiesc sa nu "studiezi" prin link-uri. Daca asa faci si cu credinta ta.... treaba ta.

Quote

Deci sunt zeite? Da sau nu? Care vin la pachet cu zeii ceilati, visinica, macdonald si altii, da? Adica daca nu exista zeite, nu exista nici visinica, corect?

Edited by zexelica, 25 September 2016 - 19:32.

zexelica, on 25 septembrie 2016 - 19:30, said:

Spre reamintire recitește această postare:
http://forum.softped...0#entry19894876

luând în considerație Geneza 2.7 / 1.20 vei vedea că și animalele au suflet.

În Geneză nu sunt descriși decât doi constituenți esențiali.
- unul material - corpul - forma de lut
- unul spiritual - suflarea de viață - sufletul
În urma acestei combinații se obține ființa vie

În urma suflării de viață - nishmat khayim - pe care a primit-o forma umană - adam,
aceasta a devenit o ființă vie - nefesh khaya. Fără acea suflare, forma de lut nu ar fi prins viață, adică nu ar fi fost însuflețită.

Omul a devenit o ființă vie - nefesh khaya numai pentru că a primit suflarea de viață, adică sufletul de la creator,
Deci numai ființele vii au suflet.
Dar în Geneză și animalele sunt descrise ca fiind fiinte vii, și ca urmare au și ele suflet, adică și ele primiseră suflare ...de VIAȚĂ  de la creator.

2.7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă -nishmat khayim şi s-a făcut omul fiinţă vie -nefesh khaya.

1.20 Apoi au zis zeii: "Să mişune apele de fiinţe vii  (ne.fesh kha.ya).
1. 21. Au făcut zeii animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii (ne.fesh kha.ya), ...
1. 24. Apoi au zis zeii: "Să scoată pământul fiinţele vii (însufleţite) (ne.fesh ha.kha), după felul lor...

Edited by madhukar, 25 September 2016 - 20:06.

zexelica, on 21 septembrie 2016 - 10:24, said:

Sufletele nu mor, căci sunt partea spirituală, eternă, numai corpul este cel care "moare" adică se descompune.
Aceasta spune Cunoașterea Trascendentală (Spirituală).

Dovada pe care ai propus-o este un plagiat fără valoare spirituală:
iată aici câteva dovezi în acest sens:

http://forum.softped...4#entry17099512
http://forum.softped...0#entry16691582
http://forum.softped...4#entry17096081
http://forum.softped...4#entry16109298
http://forum.softped...8#entry16441293
http://forum.softped...8#entry16753202
http://forum.softped...2#entry17144226
http://forum.softped...4#entry17096468

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 19:54, said:

Total corect.

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 20:36, said:

Corect si asta.

Quote

Nu-l cunosc pe individ.

Quote

Stimabile, spre deosebire de alti interlocutori ai tai, eu nu sunt vreun creator de idei. Eu iti spun ca singura mea sursa de inspiratie si adevar este Scriptura. In acest sens, intr-adevar, cu siguranta voi face afirmatii facute anterior de altii care au aceeasi sursa, cum ar fi "Dumnezeu este Bun", "Dumnezeu este Atotputernic" s.a.m.d.

Cu Scriptura nu exista plagiat, stimabile. Doar asta e regula sa conpari Scriptura cu Scriptura si sa nu interpretezi. Si crestinii nu vor credit pt inovatie si originalitate. Un crestin iti va spune CE SCRIE. Ca tu crezi sau nu, e treaba ta. In intelesul tau, poti spune ca suntem plagiatori cu totii.

In legatura cu animalele si oamenii, partea comuna este trup, suflet, iar ceea ce nu au animalele este duh.


Legat de zeite, tot nu mi-ai dat un raspuns clar: sunt zeite iar tu ai postat versul din Geneza ca fiind cumva proba ca mai sunt si alti zei, sa inteleg?

Edited by zexelica, 26 September 2016 - 09:59.

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 19:12, said:

Da, sunt; dacă nu ai înțeles citatul, îl repet: "În literatura Vedică sunt descries nenumărate zeițe ..."
Pentru alte lămuriri îți stau la dispoziție.

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 20:36, said:

Mi-am dat seama că nu ai Cunoaștere Trascendentală (Spirituală), din afirmațiile tale inițiale, în care pretindeai, cat tot creștinul că
- animalele nu ar avea suflet și că
- unele suflete mor iar altele nu.

Edited by madhukar, 26 September 2016 - 11:11.

madhukar, on 25 septembrie 2016 - 20:36, said:

Se pare că adevărul pe care-l transmite"Scriptura" nu este tocmai adevăr, de vreme ce te inducea în eroare,
de exemplu în ceea ce privește natura sufletului, lucru pe care l-ai recunoscut.

Iar în cazul în care vorbim despre așa zisa Apocalipsă sau "Revelație" a lui Ioan, este vorba despre o altă inducere în eroare,
dacă luăm în considerație că de fapt această lucrare nu este nici o revelație, ci o copiere din alte cărți și
readaptare la acea doctrina creștină ce începuse să apară câtre sfârșitul secolului al doilea.

Sursa care arată că o mare parte a așa zisei Apocalipse a lui Ioan a fost copiată din cartea Cartea Egipteană a Morților este
Gerald Massey care în cartea sa Ancient Egypt - The Light of the World: A Work of Reclamation and Restitution in Twelve Books
prezintă evidențe în acest sens:Scenele și caracterele descrise în a Egipteană a Morților scrisă de Taht-Aan,
un scriitor al Egiptului Antic se regăsesc în "Apocalipsă";

chiar și Aan însemnând în egipteană Ioan.
That-Aan mărturisește că Horus este lumina lumii.
Revelația lui Aan, așa cum este descrisă în Cartea Egipteană a Morților este opera Tatălui din Ceruri în numele lui Horus, fiul divin de pe pământ.
Horus este Cuvântul prin care se face Ordinea, care a fost pronunțată în ceruri de Ra .

În capitolul de deschidere al Ritualurilor (Rit., ch. 1, Renouf)) se anunță că Ra, Duhul Sfânt, a dat ordinul, iar Aan (Ioan) l-a executat.
Aceasta a fost revelația Tatălui ceresc ca martor al lui Horus, Fiul, care este „Cuvântul devenit Adevăr “ din scrierile lui Aan (Ioan).

„Ra i-a dat instrucțiuni lui Aan (Ioan), să anunțe victoria lui Osiris  auspra dușmanilor săi, instrucțiuni pe care Aan (Ioan) le-a urmat prin scrierea Ritualului (Cap. 1).
Este aproape aceeași Introducere pe care mai târziu o găsim în "Revelația lui Ioan",

ea fiind "revelația lui Isus Cristos pe care Dumnezeu i-a dat-o pentru a o arăta slujitorului său; …
iar Ioan a fost martorul cuvântului lui Dumnezeu și a afirmațiilor lui Isus Cristos.

Isus este descris ca fiind însoțit de 7 sfinți, care stau în fața tronului lui Dumnezeu.
În varinata originală egipteană este vorba tot de 7 slujitori sau seshu care-l însoțesc pe Horus.

Există o serie întreagă de lucruri pe care creștini le-au copiat pentru a-l inventa pe Isusul lor, vezi linkul:
http://books.google....elation&f=false

O altă sursă majoră a așa zisei Apocalipse a lui Ioan este Cartea lui Enoch; iată câteva example:

Enoch 100:3-4 – Caii care merg prin sângele păcătoșilor, care le ajung până la piept. Trăsurile sunt complet acoperitte de sânge.
Apocalipsa 14:20 - Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Enoch: 81:2 – Eu am citit placa, care descria ce făcuse fiecare …
Enoch: 51:1 – Gropile (morților) vor da înapoi ceea ce au primit (așa numiții zombi), iar Iadul le-o va plăti celor datornici.
Enoch: 108:3 – Numele (ticăloșilor) vor fi șterse din cartea vieții.
Apocalipsa 20:12-15 - Și am văzut pe morţi, .., stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă,
care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor...
Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.

Enoch: 91: 16-17 – Primul cer va pieri, și va apar un nou cer, care va fi de 7 ori mai luminos.
Apocalipsa 21:1 Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.

madhukar, on 26 septembrie 2016 - 11:58, said:

Stimabile, nu ma bag in discutii de acest gen. Eu cred ca Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu. Tu nu. Si ma indoiesc ca stii asa de bine Scriptura. Doar copiezi ce au zis altii depsre Scriptura. Si iti demonstrez cand vrei in 2 minute ca nu cunosti Scriptura, daca insisti. Deci nu are rost.

madhukar, on 26 septembrie 2016 - 11:22, said:

Nu am cunostinta transcedentala, e adevarat. Insa nu am zis ca animalele nu au suflet.

madhukar, on 26 septembrie 2016 - 11:22, said:

Aha, atunci ai pus-o   Pt ca ai scris ZEII in mod repetat. Insa, nestudiind Scriptura, cu copiatul din "eruditi" nu merge.
ELOHIM este plural MASCULIN, stimabile. IM este terminatia plural masculin. Deci...cu zeitele mai subtire. Si daca alea nu sunt zeite, atunci nici aia din care provin ele nu sunt.

Deosebirea dintre transmigraţie şi reîncarnare

Această deosebire necesită înţelegerea doctrinei stărilor multiple ale fiinţei:

- transmigraţia presupune o tranziţie de la o stare a fiinţei la alta
- reîncarnarea presupune o transmitere sau o reînnoire a unei stări de fiinţă anterioare

Acestea două coincid doar in divinis.

Doctrina „reîncarnării”
„Cum este, prin urmare, posibil – atât timp cât tot ce se naşte, este adus la fiinţă şi este organizat, conţine în interiorul său necesitatea moştenită a disoluţiei – ca o asemenea existenţă să nu se dizolve? Nu există nici un caz de acest fel” (Dîgha-Nikâyâ II.144).
„Un lucru care-a fost compus şi care este, prin natura lui, compus e susceptibil de a suferi acest proces: o descompunere care să corespundă felului în care-a fost compus” (Phaidos 78C).

„Precum un om care, lepădând veşmintele învechite, ia altele noi, aşa şi cel întrupat (Omul Lăuntric, Sinele), lepădând trupurile învechite, se uneşte cu altele noi” (B.G. II.22).
„Fiecare suflet foloseşte şi uzează multe trupuri, îndeosebi când trăieşte mulţi ani [...] dacă trupul unui om curge şi se iroseşte în timp ce omul continuă să trăiască, sufletul său înlocuieşte mereu urzeala, pe măsură ce ea se toceşte, cu o ţesătură nouă. Şi totuşi, când sufletul este eliberat (când sufletul moare), el poartă neapărat ultimul veşmânt ţesut de el” (Phaidos 87D).
„Totul este agăţat de esenţa divină, înaintarea sa este materie, unde sufletul ia asupra sa forme noi şi renunţă la cele vechi. Schimbarea dintr-una într-alta înseamnă moarte pentru sine; faţă de cea pe care o dezbracă acesta moare, iar cea pe care o îmbracă acesta trăieşte în ea” (Meister Eckhart).


În angelologia vedică (devavidyâ), intelecţiile, ce reprezintă elementele constitutive ale personalităţii noastre psihice, „fiinţele elementale”, au diferite nume: „Sufluri” (prANAH), „Slăvi” (SriyaH), „Focuri”, „Facultăţi”, Zei sau Îngeri (devAH, devatAH) etc.
Divinitatea imanentă, solarul Atman, Brahma, PrajApati, Agni, Indra, Vayu, poartă constant denumirea de „Suflu” (prANAH, spirare) şi, în consecinţă, diviziunile şi extensiunile sale se numesc „Sufluri” (prANAH). Toate aceste Sufluri sunt activităţile sau lucrările (karmANi) vederii, auzului etc., pe care PrajApati le lasă libere; cu excepţia acestor sufluri, care sunt muritoare. Moartea nu poate să cuprindă Suflul median *; celelalte poartă denumirea de „Sufluri” numai după acesta, în calitatea lui de fruntaş (SreSThah, lit. Cel mai slăvit, B.U. I.5.21); acestea nu sunt puterile „noastre”, ci doar numele activităţilor sale (ale lui Brahma, B.U. I.4.7). În noi, aceste Sufluri sunt tot atât de multe „sine” neîmplinite (ale omului ce vede, ce aude, ce gândeşte etc.), dar acestea acţionează unanim pentru Suflu (sau Viaţă), căruia îi „aparţin” şi pe care îl slujesc aşa cum suita slujeşte un rege (B.U. I.4.7, KauS. Up. III.2, IV.20 etc), căruia îi „aduc ofrande” (J.U.B. IV.24.9; KauS Up. II.1 etc) şi la care „apelează” sau „se înclină” (S.B. VI.1.1.4 etc), fiind în schimb protejate de acesta (B.U. IV.3.12). Lucrarea Suflurilor este unanimă, fiindcă Mintea (manas = nous), de care sunt „înhămate” şi de care sunt dirijate, este conducătorul lor imediat (S.B. X.5.7.1). Mintea cunoaşte doar ce raportează celelalte simţuri (B.U. I.5.3); ca sensus communis aceasta „ia parte şi se bucură de diverşii munţi şi de diversele păşuni [ale simţurilor]” (M. I.295).
Totodată, printre toate aceste puteri, în care este inclusă şi Mintea ca „intelect practic”, remarcabila superioritate a Suflului însuşi este subliniată în foarte multe variante ale mitului întrecerii dintre Sufluri: se dovedeşte în mod invariabil că Suflul este singura putere esenţială, fiindcă organismul poate supravieţui dacă este privat de oricare dintre celelalte, numai Suflul putând să ridice corpul, ce, în schimb, la plecarea acestuia, cade (B.U. I.5; KauS. Up. II.14, III.12 etc). De fapt, Suflul este cel care pleacă în momentul când ne „dăm duhul” şi, la plecarea sa, smulge Suflurile din rădăcini şi pleacă împreună cu ele, moment ce constituie atât moartea lor cât şi a noastră (B.U. IV.4.2, VI.1.13; B.G. XV.8 etc). Nimic nu mia rămâne din „noi” când „noi”, care înainte de naşterea noastră nu existam şi care, în combinarea noastră cu trupul, suntem amestecaţi şi avem calităţi, nu vom mai exista, ci vom fi conduşi spre renaştere [paliggenesia, înviere] prin care, unindu-ne cu lucrurile imateriale, vom deveni neamestecaţi şi fără calităţi (Philon, De Cherubim 114, 115).
Această palingeneză a lui Philon reprezintă o „a treia naştere” sau înviere a „celuilalt sine”, ce are loc la moartea noastră, personalitatea umană a „acestui sine” este deja renăscută în urmaşii omului, om ale cărui funcţii aceştia le vor duce mai departe (S.B. XI.2.1.1-3, J.U.B. III.11.1-4 etc). [...]

Problema nemuririi - a lui a fi sau a nu fi după moarte – ţine, evident, de analiza psihologică, în sensul în care răspunsul trebuie să depindă de perspectiva a ceea ce suntem acum, muritori sau nemuritori; fiindcă, evident, nimic compus sau care a avut un început nu poate deveni nemuritor în nici un fel. Învierea indiană (punar janma, abhisambhava etc.) prefigurată sacrificial (A.B.II.3 etc) şi de fapt posterioară consumării ultimului sacrificiu, în care trupul este deferit rugului funerar (S.A.VII.7, J.U.B.III.11.17 etc) are loc, într-adevăr, „din cenuşă” (Sum. Theol. III.sup 78.2, cf. S.B. VIII.1.1.9) şi într-un „trup complet şi desăvârşit”, dar nu este una amânată şi nu este o reconstituire a acestui trup sau a acestei personalităţi, ci a „celuilalt Sine” al nostru, „Sinele nemuritor” ale acestui sine, într-un trup nemuritor de „aur” (lumină, slavă), cu totul nematerial. Distincţia dintre „mântuit” [salvat] şi „pierdut” este tot la fel de imediată; cei mântuiţi sunt cei care şi-au cunoscut Sinele (jam non ego, sed Christus in me a Sf. Pavel), cei pierduţi sunt cei care nu s-au cunoscut pe ei înşişi şi din care, astfel, nu va mai supravieţui nimic atunci când vehiculul se dezintegrează şi Sinele pleacă.
Nu există nici o esenţă particulară ce se reîncarnează, adică nu există nici o individualitate constantă care să rămână neschimbată; în ce fel ar putea să fie, când chiar şi azi personalitatea noastră este „alta” decât a fost ieri? Nu viaţa este transmisă, ci focul acesteia (Br.S.Bh. IV.4.15).
Sinele întrupat (dehî) din B.G. II.18 şi urm. şi Sinele de viaţă dătător sau vibratoriu (vipaScit) din K.U. II.18, 19, ce nu a devenit nimeni niciodată, ci trece de la un trup la altul şi nu este înlănţuit când trupul este înlănţuit, nenăscut deşi poate fi gândit ca născându-se şi murind neîncetat. Aceasta este exact doctrina Sufletului nemuritor pe care Platon o citează spunând că o are de la preoţi şi preotese învăţaţi: „Zic de sufletul omului că-i nemuritor, dar uneori el pune capăt vieţii: asta-i ce numesc „a muri”; alteori însă el creează din nou viaţa; dar că niciodată nu dispare” (Meno 81AB). Sinele întrupat (dehî, paramAtmA, SarIrasthaH) trebuie să fie diferenţiat de sinele elementelor (bhUtAtman, bhUtagaNa, M.U. III.2,3). Primul este Sinele nepieritor (avinaSyat) din C.U. VIII.5.3 şi B.G. XIII.27, ultimul se naşte din elemente şi dispare (vinaSyati) împreună cu ele (B.U. II.4.12).
Sufletul schimbător nu este nemuritor în acelaşi fel atemporal în care este nemuritor Dumnezeu, ci este nemuritor „într-un anumit fel al său” (Sf. Augustin, Ep. 166.2.3). Dacă întrebăm, Quo-modo?, văzând că sufletul este în timp, răspunsul trebuie să fie: „Doar într-un singur fel, adică continuînd să devină; din moment ce poate astfel să lase totdeauna în urma sa o natură nouă şi diferită care să ia locul celei vechi” (Platon, Symposion 207D). Numai pe Dumnezeu, care este Sufletul sufletului, îl putem considera nemuritor în sens absolut. Este incorect să numeşti sufletul „nemuritor” fără discriminare, tot atât cât este de incorect să consideri că orice om este un geniu; omul are un Suflet nemuritor, tot aşa cum are şi un Geniu, dar sufletul nu poate deveni nemuritor decât dacă se întoarce la originea sa, murind faţă de sine şi trăind faţă de Sine; tot aşa cum un om devine un geniu când nu mai este „el însuşi”.
Persoana imanentă este ea însăşi fără calităţi (nirguNa), în timp ce sinele elementelor (bhUtAtman) cu cele trei calităţi (triguNa) ale sale – adică sufletul individual – reprezintă „hrana” acestuia. Stăpânul Suflurilor este Persoana Lăuntrică (antaHpuruSa=antarAtman din Svet Up. III.13; K.U. V.9-13, VI.17) ce rătăceşte din trup în trup fără să fie doborâtă de frunctele acţiunilor care determină pântecele fiinţei sau ale nonfiinţei, în care numai sinele elementelor suferă (M.U. III.1-3).
Când, la moarte, Sinele îşi aminteşte de el însuşi (B.U.IV.4.3, VI.1..13 etc) - „noi” nu mai existăm (B.U.II.4.12, IV.4.3; C.U. VIII.9.1 etc), „noi care, în joncţiune cu trupurile noastre, suntem compuşi şi avem proprietăţi, nu vom mai exista, ci vom fi conduşi spre renaştere prin care, alipindu-ne lucrurilor imateriale, vom deveni necompuşi şi fără de proprietăţi” (Philo, De cherubim 113 şi urm; cf. Platon, Phaedo 78c şi urm.).

Transmigrarea sufletelor este în general eronat interpretată ca o trecere a unui suflet de la o persoană la alta. Ceea ce se întâmplă de fapt este că Sufletul-Dumnezeu individual[izat] se încarnează în repetate rânduri până când Acesta îşi atinge ţinta de a se încarna Căutător, ce va porni în Căutare şi eventual îşi va pierde individualitatea, devenind unul cu Sufletul-Dumnezeu eliberat.
Punctul de întâlnire dintre eshatologia monoteistă şi „trans-migraţionismul” indian stă ascuns - în monoteism - în conceptele de Limbo şi Iad, şi de asemenea în „învierea trupească”, în care fiinţa nu este totuşi investită cu o nouă individualitate. Posibilitatea infernală este cea care menţine sufletul în starea umană, iar posibilităţile „transmigraţiei” din contră, fac sufletul să părăsească starea umană. Iadul este de fapt o fază de transmigraţie, dar înainte de a elibera sufletul către alte faze, îl ţine „perpetuu” prizonier, dar nu „etern”; eternitatea ţine doar de Dumnezeu şi într-o anumită măsură de Paradis în virtutea unui mister al participării în divina Imutabilitate.
Iadurile sunt în definitiv trecerile către ciclurile individuale non-umane şi deci către alte lumi. Starea umană, sau orice stare analoagă „centrală”, este ca şi cum ar fi înconjurată de un cerc de foc: în ea nu există decât o alegere, fie de a scăpa din „curentul formelor” spre în sus, către Dumnezeu, fie de a părăsi umanitatea spre în jos către foc, foc care este ca o sancţiune a trădării din partea acelora care nu au realizat sensul divin al condiţiei umane.

* - Suflul imanent este caracterizat în mod repetat ca fiind „de mijloc” (madhyama), adică ţinându-se cont că Suflurile ce îl înconjoară şi căruia i se subordonează. Dumnezeu îşi extinde puterea prin suflare mediană până când aceasta atinge ţinta, asupra căreia imprimă puterile ce intră în raza înţelegerii acesteia, astfel însufleţind ceea ce era lipsit de suflet.

Edited by 3sat, 27 September 2016 - 02:36.

„…Şi vor rămâne acolo atâta vreme cât vor fi Cerurile şi pământul, numai dacă Domnul tău nu va voi altfel; (este) un dar ce nu va avea încetare” (XI, 108)

Ultima propoziţie vizează în mod direct participarea celor „apropiaţi” la Eternitatea divină în virtutea unirii supreme, caz în care, ca şi pentru krama-mukti vedântină, Paradisul se deschide către Divinitate la sfârşitul ciclului („atâta timp cât vor fi Cerurile şi pământul”), la fel se petrece în Paradisurile lui Vishnu şi Amida.
După Manava-Dharma-Shastra, Markandeya-Purana şi alte texte, transmigraţia „osândiţilor” începe – după ieşirea din infern – prin întruparea în animale inferioare. În fond, infinitatea divină cere ca transmigraţia să se efectueze după un traseu „spiroidal”: fiinţa nu se poate întoarce niciodată pe acelaşi pământ, oricare ar fi conţinutul noii sale existenţe, „terestră” prin amestecul de plăcere şi durere.
A transmigra după moarte, a avea o karmă grea şi complicată, a-ţi purta în continuare un destin neuşurat nu înseamnă că ajungi porc sau vierme, ci că într-o viaţă viitoare porcul şi viermele ce aparţin planului de existenţă pe care se află şi omul sunt simboluri ale stărilor infernale şi periferice, pe care fiinţa celui mort le străbate în nesfârşitul chin al transmigraţiei.
Între iadul creştin şi iadul hindus, diferenţa este aceea dintre mărginita suferinţă de om şi nemărginita jale de-a nu mai cunoaşte mărginita suferinţă. Dacă iadul reprezintă prelungirile fiinţei umane, oricât de chinuitoare ar fi aceste prelungiri, atunci el e rai faţă de pustietatea pe care o reprezintă complexitatea transmigraţiei.
Eliberarea adevărată nu se realizează printr-o sporire a numărului de întrupări avute post-mortem, ci invers, prin comprimare şi deci anularea oricărei forme de îndepărtare de starea umană.

Edited by 3sat, 27 September 2016 - 03:26.

 12552587_483039771898651_580199777369996949_n.jpg   20.31K   1 downloads

Schema parcursului celor două Căi:
1. Calea Strămoşilor de-a lungul periferiei, rămânerea în Lumea Formelor şi a Individualităţii
2. Calea Angelică, dobândirea gradată a stărilor superioare ale Fiinţei (Personalitate) de-alungul axului care duce spre Centru (Spirit, Transpersonalitate)

Se observă că cel mai scurt drum spre Centru e spirala, deoarece Lumea Formelor e în mişcare continuă.

În hinduism există trei posibilităţi de eliberare: jivanmukti, videha-mukti şi krama-mukti. Prima se realizează în timpul vieţii, a doua în clipa morţii şi a treia după moarte, în măsura în care cel care a murit rămâne, totuşi, în prelungirile stării umane. Ceea ce hinduismul numeşte deci, eliberare reprezintă ieşirea din destin, curmarea lanţului karmic. Destinul, de fapt, este karma şi cum toţi suntem karmici, toţi avem destin. Din punct de vedere metafizic, aşadar, a fi purtător de destin nu constituie nici o onoare, ci o povară pe care doar cunoaşterea metafizică o poate absolvi. Forţând puţin explicaţia, dar făcând-o în spiritul adevărului, putem spune că destinul acţionează mai accelerat şi mai dramatic tocmai după moarte, în condiţiile în care omul devine captiv transmigraţiilor.

Sufletul angajat pe calea pitri yâna („calea strămoşilor” ) nu parcurge „orizontal” o serie indeterminată de vieţi şi morţi odată „lansat” în samsâra, ci în realitate este „deferit înapoi” la sfârşitul fiecărei vieţi către Sursa sa; există o dimensiune verticală (simbolizată în Upanişade printr-o întoarcere în „Sfera Lunii” – echivalată cu Hiranyagarbha) fapt ce înseamnă o confruntare directă (dar nu încă o identitate) cu punctul său de Origine. Fiecare „viaţă” poate fi deci văzută drept o intrare originală, proaspătă în existenţă sau drept o „descindere”, fie într-un domeniu splendid sau unul teribil, şi drept o experienţă ciclică unică cu o întoarcere care culminează într-o teofanie sau „Judecată”, moment în care sufletul îşi aminteşte în mod precis – şi cu o devastatoare claritate - „viaţa anterioară”. Oricum poarta Liberării către deva-yânâ („calea zeilor”) rămâne accesibilă „Cunoscătorilor Adevărului”, odată date răspunsurile corecte care permit trecerea în afara samsâra-ei şi unirea cu stările supra-formale ale fiinţei.

 944857_504715726397722_2934819596758881756_n.jpg   56.18K   2 downloads

A spune că la moarte diferite elemente ale omului se dizolvă în diferite elemente cosmice componente, e adevărat pentru omul profan, dar inexact pentru acel care şi-a asimilat, dacă nu totalitatea, măcar rădăcinile acestor elemente, pentru că a asimila este a transforma, adică a trece în informal. Şi dacă nu este transfomare, există transmutaţie, ceea ce e o transformare virtuală. Or, trecerea de dincolo de formă implică imuabilitatea.
Rămâne deci karma, acţiunea, forţa impersonală deja legată de viaţa unei fiinţe date şi care va merge să determine o nouă fiinţă.
Această karma poate fi perfect acelaşi lucru cu jivatma, pentru că în fond este Atma în măsura în care animează o interferenţă de condiţii între un plan anumit dat. Şi pentru ca această karma să poată determina o nouă fiinţă, trebuie ca, la rândul ei, să fie determinată de prototipul ei etern, Atma. A determina o nouă fiinţă nu înseamnă altceva decât a actualiza nişte posibilităţi principiale, necesarmente conţinute în posibilitatea divină pe care o reprezintă orice fiinţă, care ESTE mai bine zis.
Această karma animează posibilităţi care au vibraţii ondulatorii echivalente cu ale ei, oarecum în prelungirea ei. Deci agregatul pe care-l va anima va fi determinat de calitatea ei vibratorie dacă în cursul precedentei existenţe, şi ca un rezultat al ei, au predominat sattva, rajas sau tamas. Noile elemente sunt aşa cum au fost „impulsionate” de fostul karma. Distribuţia de morţi şi renaşteri se face aşadar în cele 6 direcţii ale crucii celor 3 gune, adică se înscrie în mişcarea vibratorie a Vortexului Sferic Universal.
Mai precis, karma determinat e constituit dintr-un anumit dozaj al celor 3 gune care sunt de natură vibratorie. Aceste vibraţii ale unei determinaţii care e o posibilitate au o tendinţă de a se propaga până la „marginea” lumii, prin plusuri şi minusuri, vieţi şi morţi, alternanţe de agregaţie şi disipaţie. Această propagare se face prin elementele psihice, fizice şi spirituale afine cu ea. De abia la „limita” lumii impulsiunea se dezagregă şi se reintegrează în Principiu.
Karma deci trece la limită, în cursul traiectoriei animează şi dislocă agregate psihice, le busculează şi, până la urmă, ele se vor agrega într-o constelaţie proprie, ce le va permite să se resoarbă şi ele.


Faptul că te naşti o singură dată om, nu defineşte captivitatea individualităţii, ci extraordinarul prilej de-a întâlni Providenţa şi a curma destinul care te precede şi te urmează. Deoarece firul karmic anterior naşterii este venit de la strămoşi (deci calea orizontală pitri-yana), el nu poate fi tăiat decât prin calea verticală, deva-yana, calea zeilor care este până la urmă calea Providenţei. După cum firul karmic consecutiv morţii poate fi citit simbolic şi în urmaşii care rămân şi care prin viaţa lor nu suferă numai propria karmă dar poartă şi karma părinţilor. De aceea, din punct de vedere metafizic, a nu avea copii (urmaşi) este un mod de-a uşura karma (destinul) şi, implicit, o cale de apropiere de Providenţă. Ceea ce în ochii profanului e dovadă de egoism şi impotenţă, în ochii lui Dumnezeu este neprihănire, ca sacrificiul cel mai pur în sensul facerii de sacru.

Edited by 3sat, 27 September 2016 - 04:48.

 12552587_483039771898651_580199777369996949_n.jpg   20.31K   2 downloads  12439001_483040021898626_4804958628096794592_n.jpg   12.98K   2 downloads

Cel mai scurt drum spre Centru e în bradul de Crăciun... dacă puneţi instalaţia corect...

Edited by 3sat, 27 September 2016 - 05:17.

Nu mai bine dai link-uri?

madhukar, on 26 septembrie 2016 - 11:58, said:

Trebuie să ții cont că fiecare spune tot felul de lucruri,
despre care susține că sunt adevărate.
Și atunci pentru a vedea care este adevărul,
ar trebui să accepți provocacarea de a vedea, dacă sursa din care te-ai inspirat, este autentică,
autenticitate care îi este data de autori, autori care pot da sau nu autoritate acelei lucrări.

Dacă nu te bagi în astfel de discuții, și o ții pe a ta, înseamnă că ești doar un fanatic... un nebun,
care oricând, poate ajunge să facă rău ... de tot, exemple sunt destule.

madhukar, on 26 septembrie 2016 - 11:58, said:

Tu ai dreptul să crezi ce vrei, nu asta era problema.
ci cât de adevărată este "Apocalipsa" care chipurile ar fi o revelație.

După cum s-a putut vedea din postările anterioare "Apocalipsa" este o copiere din mai multe lucrări anterioare,
care a fost adaptată la doctrina agnostică ce apare în literature scrisă din a doua jumtătate a secolului al doilea.

Autorul "Apocalipsei lui Ioan" a dorit evident ca această scriere să fie atribuită celui cunoscut ca "apostolul Ioan".
Cercetarea modernă a textului pe baza criticii textuale a arătat faptul că autorul "Apocalipsei lui Ioan", nu are nimic de-a face cu "apostolul Ioan",
acesta fiind un autor necunoscut, a cărui lucrare este un plagiat al mai multor lurcrări din care a copiat;
șirurile de modificări târzii, arată că mai mulți autori au contribuit la ceea ce în final a fost numită "Apocalipsa lui Ioan".

Această înșelătorie nu a fost demascată public până în secolul al 18-lea.
Autorul "Apocalipsei lui Ioan" susține că ar fi fost exilat de Domițian (89-96 num. cr.) pe insula Patmos,
însă nici un istoric roman nu vorbește despre vreo prigoană a creștinilor de către Domițian.
Aceasta este o invenție a autorului care în principiu s-ar explica ca urmare a două motive
1. pentru a-l poziționa pe Ioan pe o insulă
2. pentru a urma moda acelor timpuri în care precursorii creștinismului era prezentați ca fiind martiri sau cel puțin prigoniți în Imperiul Roman.

1. Poziționarea lui Ioan pe o insulă a fost inspirată din narațiunea inițială din care copiase, și anume Cartea Egipteană a morților,
în care autorul Aan (în egipteană Ioan) se descrie pe sine pe Muntele Gloriei de pe insula Flăcărilor.
2. Singura lucrare în care este prezentată Prigoana creștinilor de către Domițian este vestita Istorie a Bisericii
scrisă însă în secolul 4 de către faimosul propagandist, episcopul Eusebiu, fără a prezenta pe ce se bazează afirmațiile sale;
și ca urmare afirmațiile sale despre evenimente care s-ar fi petrecut aproape cu 300 de ani înaintea sa,
fără a prezenta pe ce se bazează, sunt privite ca propagandă creștină.

Totuși până și Eusebius a etichetat "Apocalipsa lui Ioan" ca fiind un fals și citează în acest sens
cuvintele lui Dionysius (cca. 200-265), conducătorul Școlii creștine din Alexandria (Egipt):
„Unii dintre precursorii noștrii au respins Cartea ca fiind un fals și s-au lepădat de orice idee conținută în aceasta, făcând o critică a cărții capitol cu capitol, arătând că nu este încâlcită, ilogică și cu un titlu fals. Ei spun că nu este vorba de nici un Ioan și de nici o Revelație (a acestuia), fiind deliberat acoperită de o perdea groasă de neînțelegeri și contradicții. Nu numai că autorul nu a fost nici un apostol, dar el nu a fost nici un sfânt și nici măcar un membru al biserici, ci Cerinthus, întemeietorul sectei care îi poartă numele…“ (Encyclopedia Biblica dcclxxi)

Edited by madhukar, 27 September 2016 - 13:44.

madhukar, on 27 septembrie 2016 - 13:05, said:

Stimabile, Scriptura nu greseste cu nimic. Nu am cum sa spun asa ceva.

Iar daca nu e adevarata, in Scriptura scrie si de intelesul duhovnicesc.

1 Corinteni 2

10. Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.
11. In adevar, cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afara de duhul omului care este in el? Tot asa, nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu.
12. Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.
13. Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant, intrebuintand o vorbire duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti.
14. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste.
15. Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insusi nu poate fi judecat de nimeni.

Deci, daca e la misto Scriptura si scrisa de om, ti-e accesibila si tie. Regula sa compari lucruri DUHOVNICESTI, sa nu treci peste ce e scris, sa argumentezi cu ce este scris iar concluzia sa nu contrazica nimic altceva din Scriptura.
Acum, spune tu, cum in inteles duhovnicesc Sodoma si Egipt devin Ierusalim.

Apocalipsa 11
8. Si trupurile lor moarte vor zacea in piata cetatii celei mari, care, in inteles duhovnicesc, se cheama "Sodoma" si "Egipt", unde a fost rastignit si Domnul lor.

Fara filozofie si explicatii personale. Proba biblica, ce scrie, nu ce credem sau ce "se refera". Poti?

zexelica, on 26 septembrie 2016 - 09:53, said:

1. În Geneză nu se spune că oamenii ar fi primit și un al treilea element numit duh.
2. Duh este un sinonim de origine slavonă pentru suflet sau spirit - suflarea de viață - scânteia spirituală.

"În românește duh vine din slavonescul duhŭ, și ocupă o plajă semantică asemănătoare cu corespondentul lui slavon originar.
Utilizarea termenului duh (cu derivatele lui) în limba română actuală este cel mai adesea legată de limbajul bisericesc, sau provine din el pentru a fi intrat în limba comună, și este puțin arhaizant.
Sinonimul lui neologistic, spirit, este mai secularizat și nu i se suprapune deplin, ca în sintagmele:

• părinte duhovnicesc (mai larg, tinde să înglobeze și avva și duhovnic) - părinte spiritual (tinde să acopere mai ales sensul de duhovnic)
  
• spiritualitatea, ca disciplină a Teologiei academice, nu are echivalent pe filiera vreunei derivații din „duh”
  
• om spiritual (sintagmă ne-religioasă, desemnând un om glumeț) - om duhovnicesc (sintagmă religioasă, duhovnicesc = îmbunătățit sufletește prin preceptele creștine)
  
• spirit (poate fi și „duh”, dar și „rațiune” sau „minte”) - duh (utilizare religioasă)"

https://ro.orthodoxwiki.org/Duh

Geneza 7
22. Tot ce rasufla, tot ce avea suflare de duh de viata in nari, tot ce era pe pamantul uscat, a murit.

Tot felul de creștini fac afirmații despre suflet și duh, căutând în așa zisa Scriptură, lipsită de spiritualitate, și făcând tot felul de teorii care de care mai fanteziste, ca și tine.

Edited by madhukar, 28 September 2016 - 13:01.