Cine e "eu" si de ce?

De ceva timp ma intreb cine sunt "eu" si de ce sunt "eu". De ce nu sunt altcineva?
De ce sunt om, acum, aici? De ce sunt?

Dupa ceva timp de gandire, am ajuns la ciudata concluzie ca "eu" nu exista, am ajuns la concluzia ca ceea ce exista e un fel de "intreg universal".

Sa va zic cum am ajuns la aceasta concluzie. Cu mult timp in urma facusem un exercitiu de imaginatie. Ma gandeam cum ar fi intr-un viitor indepartat in care organele se vor putea schimba cu organe artificiale. Ma gandeam la un om care si-ar schimba organele pe rand si cat timp ar simti ca el e el. Mi-am dat seama ca daca ar fi in intregime artificial, inclusiv neuroni, tot ar simti ca el e el.

Concluzia mea e ca o masinarie destul de avansata ar deveni constienta. Noi suntem masinarii foarte complexe. Practic, din moment ce construiesti un corp functional, acel corp va fi constient si va simti ca e o entitate individuala, separata, autonoma. Sentimentul de "eu" apare ca urmare a proprietatilor masinariei si a informatiilor din ea.

In timp ce ma intrebam ce ma face ca eu sa fiu eu, mi-a trecut prin minte ADN-ul. Totusi, ma gandeam ca fratii gemeni monozigoti nu au aceeasi constienta. Nu e o singura constienta pentru doua corpuri. De ce nu?
Totusi, daca fratii gemeni monozigoti au vieti similare vor fi foarte asemanatori nu doar fizic ci si psihic.

Una din concluziile mele interesante e ca amintirile ne dau identitatea. Un amnezic nu va sti cine e "eu". La fel, daca amintirile ar fi trecute in alt corp fara amintiri, "eu"-l se pastreaza (asta cred eu).

Cand ma intrebam de ce altcineva nu e "eu", am ajuns iarasi la o concluzie ciudata. El de fapt e "eu". Eu sunt toti si toti e "eu". Nu doar atat dar toata viata si toata materia e "eu". Singura problema e ca am privit toata viata lucrurile din perspectiva acestui corp fiindca "eu" a fost construit in timp de catre corp.

Ma amuza cum oamenii vor sa aiba tot felul de chestii. Putini isi dau seama ca nimic nu ne apartine, nici macar corpurile noastre. Grecii antici se intrebau cum devine iarba cal.
La fel si corpul uman se construieste din ceea ce mananca, acei atomi nu ne apartin, ii imprumutam doar pentru a construi o masinarie (in mod inconstient). Ii dam inapoi imediat ce murim. Intr-un fel se poate spune ca "suntem ce mancam", la fel ca vorba din popor.

M-am intrebat si de ce ne-ar face evolutia ca noi sa ne simtit atat de separati, unici si individuali cand de fapt suntem toti un intreg. Raspunsul e simplu, evolutia a favorizat genele egoiste. Un creier constient de unitate n-ar avea niciun avantaj in supravietuire si perpetuare. Chiar iluminarea poate fi fatala pentru gene fiindca ne face sa ne dam seama cat de futila e toata zbaterea asta si tot ce pare atat de important in viata de zi cu zi isi pierde orice valoare, orice semnificatie.

Ce mi se pare cel mai ciudat e ca in gandirea mea am ajuns la concluzii la care au ajuns cu mult timp in urma orientalii. In Budism se vorbeste de mult timp despre asta.

Totusi, nu e cu atat mai frumos gandul ca "eu" va trai cat Universul, ca "eu" exista de la inceputul timpului?
Nu e frumos gandul ca Universul a devenit constient prin aceste corpuri?

Edited by D3b1an, 17 October 2009 - 18:58.

Frumos spus, gandit destul de bine si pus intr-o ordine logica care sugereaza ca nu batzi campi. Aici depinde de fiecare om , e perspectiva interesanta care te pune pe ganduri, itzi multzumesc ca ai impartzit opinia ta cu noi

Suntem o masinarie? Probabil. Eu cred ca da, insa opinia mea nu este bazata pe facte***.
O singura chestie din fizica sta in calea "explicatiei supreme": teoria haosului. Daca o rezolvam p-asta, am demonstrat ca suntem intr-adevar masinarii foarte complexe capabile sa-si faca ganduri despre ele insele, si care o perioada lunga nu s-au inteles pe sine, dar nu au incetat sa caute raspunsuri.

*** Este de exemplu posibil sa citesti ganduri simple (motorice, "la stanga", "la dreapta") - si faptul asta dovedeste ca gandurile nu sunt nimic altceva decat reactii electrochimice.

@D3b1an
    Pot sa te citez ?
   Sau trebuie copyright?

Edited by spider_zero_sapte, 21 October 2009 - 20:52.

Orice alte idei sunt binevenite, nu incerc sa-mi impun punctul meu de vedere.

spider_zero_sapte, on 21st October 2009, 21:50, said:

Citeaza-ma, daca vrei.

[quote name='D3b1an' date='17th October 2009, 19:54' post='7203226']

Inainte de a citi ce ai scris m-am gandit ca amintirile sunt cele care formeaza ideea de eu!La acelasi lucru te-ai gandit si tu! Daca noi nu am avea amintiri nu am sti cine suntem!  Sa presupunem ca toate amintirile mele ar fi copiate si ar fi bagate in creier la altcineva care la care amintirile iau fost sterse! Ce va gandi cand isi va pune intrebarea: CINE SUNT EU?

Heh, eu imi imaginam acelasi scenariu (bineinteles fantezist si nedeterminabil practic - deocamdata) insa cu "clonarea" creierului, insa am mers mai departe zicand ca daca ar fi posibil, pur fizic vorbind, sa pui acele doua persoane (cu "acelasi" creier) in acelasi punct din spatiu si timp, ele ar reactiona si gandi absolut la fel, pentru ca au: 1. aceleasi experiente trecute 2. aceeasi viziune asupra realitatii momentane 3. aceleasi aptitudini si mod de gandire.

Ar fi una si aceeasi persoana, practic, ceea ce demonstreaza ca nu suntem decat niste masinarii. Cine crede/nu crede asta?

Edited by OriginalCopy, 24 October 2009 - 20:27.

OriginalCopy, on 24th October 2009, 21:26, said:

Eu sunt total de acord cu asta. Mai era o teorie asemanatoare in care, daca orice alta persoana s-ar fi nascut in locul lui Einstein sau Mozart cu acelasi fond genetic (ceea ce ar fi si normal) 100% ar fi ajuns si ar fi facut tot ceea ce au facut cei 2 mai sus mentionati. Practic, actiunile noastre sunt determinate in primul rand de toate faptele trecute si in al doilea rand de mediu. Unde mai are loc si liberul arbitru in ecuatia asta...

Si da, probabil ca asta demonstreaza ca actionam ca simple masinarii sub forma actiune=>consecinta (consecinta care la randul ei va deveni o actiune pentru alte consecinte viitoare).

Singurul lucru care ne deosebeste de furnici este deci complexitatea creierului (pe langa detaliul pur fiziologic ca noi n-avem mai multe creiere (ganglioni) prin corp ). Liberul arbitru oricum e o iluzie a propriei complexitati. Probabil si furnicile se considera libere, insa noi, observatori mai complecsi, vedem ca nu fac nimic altceva decat sa exploreze intamplator noi cai sau sa urmeze darele de feromoni lasate de concetatenele lor.

Poate si noi suntem vazuti la fel de cine stie ce alte vietati mai complexe pe care nu avem cum sa le percepem (cum nici furnicile nu ne percep, decat atunci cand calcam pe ele).
Ar trebui sa ne obisnuim cu ideea de cireada, facem parte din ea O cireada ordonata ce-i drept, reguli sociale, rationalitate, umanitate, etc, insa tot cireada ...

PS: aici ar trebui sa vina un teist zicand: ti-am zis eu ca exista Dumnezeu. Asta e o dovada clara a existentei Lui!

Edited by OriginalCopy, 25 October 2009 - 10:04.

OriginalCopy, on 24th October 2009, 21:26, said:

daca punem aceste doua persoane sa se lupte, crezi ca vor da aceleasi lovituri ? daca ar reactiona si gândi exact la fel, ar trebui sa dea aceleasi lovituri !

Taquito, on 25th October 2009, 19:05, said:

Nu ar avea cum sa se lupte una cu cealalta, din moment ce ocupa acelasi loc in spatiu-timp. Era o situatie ipotetica, un efort de imaginatie.

http://forum.softped...howtopic=693843

D3b1an, on 17th October 2009, 19:54, said:

Eh, hai, nu te amagi ca nu tot nu ai scapat de moarte.
Ceea ce iti confera tie individualitate acum e corpul si tot el iti permite sa zici ce ai zis. In absenta lui, cand corpul tau va muri, chiar daca ramane constiinta aia universala care te-a trait pe tine, ea va ramane nediferentiata, deci nu vei putea spune "ah, ce frumos e ca sunt una cu universul si ca nu voi muri niciodata!". Vei muri, si daca nu vei gasi o cale sa scapi de frica (dar una autentica, nu una imaginata), moartea ta va fi la fel de dureroasa ca a oricui, indiferent ce ai gandit in cursul vietii.

caroline_hi, on 1st August 2010, 14:03, said:

Si daca te inseli, ar fi o bucurie sau o tristete pt. tine.
Sa nu/mi zici ca ai reusi sa ramai imuna.

altnume, on 1st August 2010, 13:12, said:

Nu ma insel. Eu nu neg ideile exprimate de el, neg atitudinea lui optimista si plina de speranta pe care o are fata de ele, care mi se pare lipsita de baza. Am intors ideea pe toate partile de-a lungul timpului, dar nu vad cum poate ramane ceva in urma mea care sa imi permita sa am emotii gen "ce bine ca nu am murit" sau incantari estetice pentru ca astea tin de corp.

Nu am reusit, dar nu caut sa ma amagesc.

D3b1an, on 17th October 2009, 19:54, said:

Hai sa iti arat ce am raspuns pe topicul celalalt. Poate data viitoare te vei gandi daca intrebarile tale au un sens real inainte sa le publici.
---

ix_, on 1st August 2010, 10:46, said:

Asta e incercarea sisifica de a da sens lumii.  
De ce esti aici? Pentru ca daca nu erai aici, nu mai erai tu. Tot contextul in care te-ai nascut a dus la crearea individualitatii tale. Degeaba te intrebi de ce nu te-ai nascut pe alta planeta pentru ca e o intrebare gresita. Daca te nasteai pe alta planta, nu mai erai "ix_", erai altul. Nu aveai cum sa te nasti pe alta planeta. Identitatea ta tine de  Terra, tara in care te-ai nascut, oras parinti, bagaj genetic transmis, prieteni, scoala urmata, etc. Intrebarea ta e logic incorecta.

laserdance, on 1st August 2010, 13:06, said:

Tocmai acest "m-am nascut" tine de secolul 20 pentru ca "tu", identitatea ta tine de secolul 20. Cum poti intreba de ce nu te-ai nascut in secolul 13? E ca si cum ai intreba de ce e nevoie ca un copac sa infloreasca mai intai, inainte de a da fructe, de ce nu se poate invers. Pai nu se poate invers pentru ca floarea e conditia aparitiei fructului.
Toate conditiile specifice care au fost indeplinite cand te-ai nascut, au dus la formarea individualitatii tale. Nu poti schimba conditiile si sa te astepti sa iti pastrezi identitatea.

Edited by caroline_hi, 01 August 2010 - 13:28.

caroline_hi, on 1st August 2010, 14:23, said:

Lasand deoparte faptul ca fractalul care suntem, asta suntem, da, nici eu nu cred ca, daca ramane ceva, acel ceva va avea vreo tangenta cu latura afectiva, estetica si poate nici chiar mental obisnuita.
In varianta ca ramanem totusi, poate ca nu "eurile" (personalitatile, hainele fiecaruia si ale tuturor) raman, ci "io", care io s/ar vrea o esenta intuitiva capabila sa se afle permanent in contemplatii a ceea ce e mai presus de tot ce se va sti vreodata de un om "in carne si oase".
Nici eu nu am reusit si nici nu caut sa ma amagesc dar nu voi fi habotnic in ceva *nu e apropo)

altnume, on 1st August 2010, 14:35, said:

Nu stiu. In orice caz, pentru mine e irelevant daca ce zici tu aici e adevarat sau nu, tocmai pentru ca personalitatea/identitatea concreta moare, adica exact ceea ce se agata de viata.

caroline_hi, on 1st August 2010, 14:43, said:

Eu ma bazez pe faptul ca nici ce zic eu, nici ce zici tu, nici ce zic alti nu poate fi considerat adevarul.
Povesti frumoase se pot scrie, scriu si eu mereu, chiar scriu ca e posibil sa nu ne pierdem identitatea (cu ce m/ar incalzi pe mine "rece fiind", faptul ca universul sau necunoscutul va exista oricat impreuna cu o pulbere de materie foarte subtila care candva mi/a apartinut), de fapt aceasta e nemurirea, nepierderea continuitatii identitatii.
Nu stiu de ce identifici personalitatea cu identitatea individualitatii tale.