baseccu . . sau suntem noi IDIOTI?

CITAT " mi dau seama că încrâncenarea și campania asta are o miză cât se poate de serioasă, dar într-un fel episodul mă și amuză. Pricep că e un scandal, dar zău dacă înțeleg pe ce s-ar putea baza, la modul rezonabil. Dacă înțeleg bine, la o expoziție de street-art organizată la New York artiști români au expus un căluț de jucărie cu o svastică pe crupă. Bun, dincolo de vechimea simbolului, să crezi că simpla reprezentare a unei svastici e o pledoarie pentru nazism are la fel de multă noimă ca pretinde că romanele Agathei Christie sunt pledoarii pentru crimă. Ca să nu spunem că e greu de crezut că există o idiosincrasie la subiectul și simbolurile naziste din partea unor persoane care, de exemplu, n-au avut probleme să-l laude pe Ion Antonescu. Și atunci ce rămâne? Rămâne valoarea artistică a exponatului. Asupra ei nu mă pot pronunța, căci nu sunt critic de artă. Ocazie cu care constat că, în rândul comentatorilor politici, am devenit o excepție.

Spuneți și voi dacă nu e amuzant. Oameni care până acum n-aveau decât o temă obsesională, președintele Băsescu și tot ce are legătură cu el, acum au … eh, au aceeași temă obsesională dar exprimată în alt fel. Căci motivul real (rezonabil nu poate să fie) al acestei conversii profesionale sui-generis este fapul că expoziția cu pricina era organizată de Institutul Cultural Român, care e condus de o persoană vinovată de a se fi exprimat în favoarea președintelui. Să-i zicem, “efectul educativ Băsescu”.

Nu e prima oară când se manifestă. Acum mai bine de un an, președintele înjura cu un termen etnic o jurnalistă “vinovată” de a-l fi filmat prea insistent. Incompetența sa și a sepepiștilor a făcut ca înregistrarea să ajungă în presă, care a multiplicat-o, cu tot cu înjurătură, până a obosit. Am expus atunci ipocrizia grosieră cu care presa a tratat tema, n-o mai fac acum. Cel puțin nu la modul specific. La modul general, am constatat același fenomen ciudat și amuzant de care vorbeam mai sus. Oameni care înainte, în cazul cel mai bun, nu dădeau nici o atenție chestiunii discriminării etnice au devenit brusc extrem de interesați de acest subiect. Au început să manifeste o gingașă sensibilitate acolo unde înainte nu era decât indiferență sau dispreț. Efectul educativ Băsescu.

Ar trebui poate să ne folosim de acest lucru. Fac un apel la președinte, în numele interesului național, să înjure cât mai cu sete reprezentanții altor minorități, sexuale sau religioase, care ar putea beneficia de o presă mai bună. Fac un apel insistent să își dea cu părerea, direct sau prin reprezentanți, și asupra unor subiecte științifice pe care presa noastră le ignoră complet nejustificat. Abia aștept să văd “analiștii” preocupându-se de fizica particulelor subatomice, termo-economie sau concertele pentru clavecin, doar ca să-și poată continua agenda obsesională. Măcar ar câștiga și publicul ceva.
Încă două observații. Oarecum ironic, la fel cum s-a întâmplat cu înjurătura președintelui, acest pseudo-scandal care-l are ca țintă H.R-Patapievici, ascunde unul mult mai serios. Promovarea unui ponei roz “vinovat” de a avea o svastică pe crupă e una. Promovarea unui fost securist și impostor este cu totul altceva.

A doua e legată de un mecanism mediatic pe care l-am mai văzut în presa noastră : referințele circulare, trucul prin care 0 surse de informații devin 3, 4 sau câte or fi. Vă amintiți episodul răpirii jurnaliștilor, știrea eliberării lor? O dăduse OTV, din cine știe ce surse. O preluase apoi Al-jazeera. După care o dăduse toaaată presa noastră, pe motiv că deja era dată de două surse. Cam așa ceva avem și aici, cu excepția faptului că nu putem vorbi de o eroare făcută cu bună credință. Din contră. “Scandalul” de la New York este instigat din țară, după care presa de partid își justifică articolele fix cu scandalul creat de ei.  "