O poezie pe zi

Lied
de Al.O.Teodoreanu

Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.

Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.

Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărint,
Trandafirii simt,
Visurile vor.

Lectia de uitare, Ilinca Bernea

Nu mi-au plăcut autostrăzile şi drumurile principale
Locurile aglomerate
N-am mers niciodată pe drumul drept
Când alţii aveau ţeluri şi obiective, eu o ardeam prin zone crepusculare
Am fost mereu ca un ceas care, ba o lua înainte, ba rămânea în urmă
Am vrut să cânt la vioară
şi am vrut să te uit,
să trec prin tine ca şi printr-un tunel al timpului,
şi să mă pomenesc dincolo
undeva, într-o stare de clemenţă, în care să-mi fie totuna dacă trăiesc, dacă doar subzist, dacă-mi dau duhul într-o cuşcă

Să nu-ţi pară rău pentru mine
nu-i nimic
toate dorinţele le-am avut ca să nu mă gândesc la tine

Am dansat prin tranşee,
am umblat despuiată printre arene de circ,
am săpat gropi adânci în pământul făgăduinţei
m-am strecurat prin găurile cheilor
am locuit în pielea străinului
am făcut pe nebuna satului
am fost cobai şi am supravieţuit
m-am luptat şi cu păcatul şi cu virtutea
ca să nu mă gândesc la tine
am dat legi absurde realităţii şi realitatea li s-a conformat
m-am răfuit ca o smintită din te miri ce cu aproape oricine
mi-am înfipt ghearele în carnea idolilor
mi-am clătit palmele însângerate în apele clocite ale oraşului
am dat cu capul în toate zidurile în care am avut ocazia
am urlat ca o fiară hămesită când toţi stăteau calmi la locurile lor
am alergat prin subsoluri şi prin întuneric
m-am împotrivit şi naturii şi spiritului
am pledat pentru drepturile ciorilor
am fost şi premiantă
le-am răspuns cu hohote de râs nefericiţilor
i-am făcut să strănute pe maeştrii tăcerii
le-am încurcat demonstraţiile iluştrilor
am militat împotriva trecerii timpului
mi-am găsit ocupaţii
am muncit

Mi-am sfâşiat toate pieile, chipurile, numele,
încercând să te uit
dar mă rănesc în frumuseţea ta
cu aceeaşi fervoare ca în prima zi
ba, chiar, cu şi mai multă convingere
acum, că am apucat să mă satur şi de desfrâu, şi de linişte,
şi de cele o mie de oglinzi mincinoase
prin care mi-am plimbat singurătatea

ca pe un câine

Despre iubirile mele...

poezie de Raluca Ştefania Mihai

Ştii ieri aş fi vrut să-ţi povestesc
despre iubirile mele,
dar cred că timpul
nu ne-ar ajunge.
Ar trebui să prefacem
secundele în minute
minutele în ore
orele în zile
zilele în luni
lunile în ani...
Despre iubirile mele nu pot spune
totuşi prea multe...
poate ar trebui tu să le descoperi
începutul şi sfârşitul,
tristeţile şi bucuriile,
uitările şi aducerile aminte...
Ai putea să le cauţi mâinile,
degetele, genunchii, gura,
ochii, părul chiar amintirile.
Să zâmbesc?



".....a iubi inseamna a suferi si cum putini accepta suferinta, putini stiu sa iubeasca!"

Editat de licurici_licurici, 26 octombrie 2018 - 07:16.

Delir
de Ana Blandiana


Purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Astept un cuvînt, astepti un cuvînt,
dar eu de la tine si tu de la alta
si bratul în somn ti-l vad mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.

Si ce ne ramîne sa facem atunci
cînd soarta nu stie decît sa dezbine?
Traim amîndoi, traim doar iubind,
desi eu pe tine, tu totusi pe alta.

Pentru că...
Eduard Zalle

Pentru că urăsc despărțirile,
ți-am construit o barcă fără vâsle
să nu poți pleca niciodată.
E un fel de tribut plătit încă
de pe vremea când nu aveam jucării
în copilăria mea populată numai cu
adulți care nu știau să se joace.
Poate de aceea nu m-am maturizat,
astfel încât să trec peste despărțiri
și schimbarea la față a mizantropului
care nu mai iese din casă decât
la lăsarea întunericului.
Pentru că urăsc despărțirile,
ți-am construit un aeroplan fără aripi
să nu poți zbura mai departe de vise.

Intai am descopetit cantecul. Apoi am aflat ca versurile ii apartin Anei Blandiana.

Ana Blandiana
Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/wzdKnrw06x8?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Donna miraculata
    Nina Casian

De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix și sferic,
nici zdreanța mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
- ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind.

E toamnă de aur

                               de Dumitru Delcă (3 septembrie 2014)

Toamna, sărutările sunt mai dulci.
Toamna usucă florile din lunci.
Frunzele dansează luate de vânt,
E toamnă de aur, pe cer, pe pământ.

vreau să urli la mine și eu să urlu înapoi și amândoi să ne amintim
că am avut cândva o relație pentru care merita să urli
                                                                                             de Mira Gonzales


sunt pe clasa a II-a și profesoara de educație fizică mă întreabă „te simți bine?”
zice „de ce nu stai jos lângă mine, vrei să o sun pe mama ta?”
nu îmi amintesc dacă plâng sau nu
apoi o țin pe mama de mână în timp ce mergem pe asfaltul negru
tricoul meu e de căpătat, dar confortabil, de un verde spălăcit
vremea pare în regulă pentru că vremea e mereu în regulă

Am devenit ușor confuză în anul de după moartea pisicii vecinului meu
simțeam nevoia asta vagă și permanentă de un spațiu gol
abstract
pe care mi-o manifestam printr-o indiferență rece la nivelul degetelor de la mâini

am atins praful lipicios de pe interiorul ușii de la dulap
și m-am simțit vinovată fără niciun motiv

mi-am dat cu cotul de colțurile de la masă intenționat
și am simțit ceva aproape viu în textura de lemn a mobilei
cu un pix cu gel am încercuit o cicatrice la baza degetului mare de la mâna stângă

emoțiile necesare pentru a-mi păstra luciditatea
o incapacitate de a experimenta fenomenele în mod direct
de exemplu: era ziua de crăciun
mi-am pus brațele în jurul tău
stăteam cu picioarele cruciș în mijlocul patului
te uitai în jos înspre telefon
te-am văzut ca dintr-un univers paralel
și fața ta era infinit de mare

nu m-au deranjat sexul și mersul cu mașina
scuzele tăcute pentru incapacitatea noastră de a crea ceva palpabil cu gurile
am dormit atât de bine în nopțile alea


(tr. Cătălina Stanislav)

Toamna

                 de Rodica Nicoleta Ion

Toamnă, rod bogat, când dulce-i vinul,
Mirosind a nuci şi scorţişoară,
Toamna când se-acoperă seninul
Cu nori grei, cu pătură de smoală...

Toamnă cu gutuie la fereastră
Şi copaci împodobiţi cu-argint,
Când ne bate vântul la fereastră
Şi ne cheamă albe flori de mirt.

Toamnă blândă ca o rapsodie,
Notă de tăceri te-a ispitit,
Arde, arde, arde focu-n vatră,
Toamnă, rod bogat ne-ai dăruit.

Sărută-mă,

   de Magda Isanos

Săruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.

Săruta-mi gura, buzele-ncleştate
Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
Îţi vor zâmbi din nou înseninate
Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Şi toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naşte visurile mele
De viaţa nouă şi de primăvară.


".....a iubi inseamna a suferi si cum putini accepta suferinta, putini stiu sa iubeasca!"

Editat de licurici_licurici, 30 octombrie 2018 - 15:42.

Mă mistuie un dor de nu ştiu ce…
un dor nebun de nu ştiu cum se cheamă
şi chiar de nu aş vrea să-l iau în seamă
el tot mă răscoleşte.. asta e...

atunci încerc măcar să-i dau un nume
dar care, dintre-atîtea cîte sînt?...
iubire, bucurie, flori... sau cînt?...
ori pace într-un colţ uitat de lume?...

şi căutînd mereu răspuns în mine
să mă decid nu reuşesc deloc...
să fie toate-acestea la un loc?
adică... să îmi fie dor de tine?

                                                     Grig Salvan

Când ai nevoie de dragoste,

                               de Mircea Cartarescu


când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.


".....a iubi inseamna a suferi si cum putini accepta suferinta, putini stiu sa iubeasca!"

Aș vrea să intru în tine…
Să-ți desfac fermoarul trupului,
să mă întind toată,
ca într-un pat cald –
închizându-te la loc după mine.


de Denisa Duran

A doua noapte de echinox

Gheorghe Tomozei

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
și ierburi văratice
le regăsesc pe același pervaz de fereastră
în casa veche a serdăresei...
...Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescență și bărbăție,
și, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicată în două, pe neașteptate,
din tălpi până-n creștet.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreiera, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
și m-am văzut mai matur,
dar cu chipul tăiat de-o cicatrice albă
ca un tăiș subțire, de spadă...
Rana durea blând, iluminându-mi fruntea,
și-mi simțeam umerii atinși
de zbaterea păsărilor pornite-n exod,
și de aurul
unui septemvrie grav...
Am aprins lampa unui măr
. semnul de pe chip dispăruse .
și-am rostit ultimele sunete ale versului
început cu un anotimp în urmă...

Un tren

                    de Gheorghe Tomozei

Moment de seară într-o gară mică,
până să cadă cea dintâi zăpadă,
ceasornicul cu limbile-n tăgadă,
gazorniţa cu afumată sticlă
şi-n jur pustiul. Prind să se străvadă
ierburi ce nu-s şi-n liniştea pitică
se subţiază şinele de-o frică
prelinsă dintr-a fulgilor arcadă.
Stai şi aştepţi un tren ce nu opreşte
în gara care blând se-nzăpezeşte
şi căreia luminile îi treieri
dar iată-l, înaintea ta cum creşte,
fereşti de-o clipă îţi sculptează-n creier
şi curge-apoi pe şiruri lungi, de greieri...

Cină la miezul nopții


Pentru că nu se mai poate face nimic,
smulg pielea tare și palidă de pe găina
semi-congelată cu mâinile goale,
miezul roz al cărnii între degetele mele
reci, cât timp cepele, coriandrul și
ardeii grași tăiați mărunt fierb la foc mic
în lapte de cocos.

Ai spus că ți-ai dorit să mori în noaptea asta.
Asta după o lungă perioadă de timp în care ai tăcut.
Asta după ce ai spus că ai fi vrut să putem face dragoste
așa cum obișnuiam,
înainte ca bolovanul bolii tale
să ne scufunde în patul nostru.

Cerul se întuneca; un inel portocaliu-închis
lucea la orizont,
greierii erau de neoprit în simfonia lor
iar secera subțire a unei luni cât unghia
a apărut, strălucind,
și am încercat să-ți spun că te iubesc
așa cum iubesc lumea,
tot apusul ăla și luna de-acolo și păsările colibri
care vin să-și bea viețile de culoarea cireșei
din vasul pentru hrană pe care l-am atârnat
și împușcăturile pe care le auzim în fiecare noapte,
felul cum focurile de armă se înalță în aer ca niște bătăi
furioase într-o ușă care nu va fi deschisă niciodată,
sunetele oamenilor
omorând oameni acolo, afară,
cum adun toate astea în mine, întregul peisaj amar și
strălucitor al vieților noastre împreună.

Ți-am spus-o de nenumărate ori, te iubesc, până când cuvintele
s-au făcut ploaie
și am ascultat greierii, am privit luna
cum lua din ce în ce mai mult din lumina lumii,
devenind singurul semnal luminos, câtă vreme tot ce mai puteam vedea
și-a prelins orice nuanță în somnul agitat
iar apoi, când și tu ai adormit,
am coborât în bucătărie, la găina
care aștepta lipicioasă în micuța ei caserolă și am început
s-o rup în bucăți.


de Ruth L. Schwartz
(tr. A. Gavrilovici)

Poem

                              Nichita Stanescu


Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...